Decizia civilă nr. 552/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Comentarii

0

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 552/R/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G. JUDECĂTOR - V. L. G. GREFIER - DP

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta B. G. S. G. PRIN SUCURSALA GRUP C. împotriva sentinței civile nr.5224/_ pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata SC A. S., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei, d-na avocat Pașalega

M., cu împuternicire avocațială depusă la dosar și reprezentanta intimatei, d-na avocat M. D. Octavia, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat următoarele înscrisuri: întâmpinare din partea intimatei, la data de_, iar la data de_, din partea recurentei o adresă la care este atașat tabelul din care rezultă valoarea diferenței dintre dobânda Bubor și Euribor pentru perioada ianuarie 2009 - februarie 2013, respectiv se indică valoarea aferentă recursului, la care este atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1051 lei și timbre judiciare de 5 lei.

Se comunică reprezentantei recurentei un exemplar din întâmpinarea depusă de intimată.

Reprezentanta intimatei depune un înscris intitulat ";Analiza comparativă dobânda Robor pentru perioada ianuarie 2009-septembrie 2013";, raportat la afirmațiile recurentei din motivele recursului.

Ambele reprezentante ale părților arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, a se dispune în principal casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond și în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Nu solicită cheltuieli de judecată. În susținerea poziției, arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere următoarele aspecte: în ceea ce privește excepția inadmisibilității cereri reconvenționale, învederează că recurenta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se stabilească că intimata datorează recurentei în temeiul contractului încheiat între părți dobânda indexabilă o dată la 3 luni Bubor 3M+2p.p./an, iar instanța de fond a reținut că recurenta era îndreptățită să solicite intimatei achitarea dobânzii în funcție de Bubor și nu să solicite să se constate existența dobânzii în contract, astfel recurenta avea la îndemână o acțiune în

realizare. Susține că nu este real acest lucru, întrucât arată că ar fi avut la îndemână această acțiune, dacă intimata nu ar fi achitat tot timpul dobânda calculată în funcție de Bubor; referitor la respingerea cererii în probațiune, respectiv de audiere a persoanei care a negociat cu intimata în vederea semnării contractului de credit, arată că este neîntemeiată, întrucât având în vedere prevederile art. 46 Cod comercial, în vigoare la data de_, proba testimonială în litigiile comerciale se poate admite și peste prevederile art.1191 Cod civil, fiind încălcat dreptul recurentei la apărare. Arată că acest martor a fost propus pentru a se dovedi care era voința reală a clientului, respectiv faptul că intimata a fost nehotărâtă în ce modalitate să fie încheiat contractul și că au fost întocmite mai multe variante. Recurenta a convenit cu intimata la încheierea contractului de credit nr. 1265/2007 prin care aceasta din urmă a primit credit în lei, fiind stabilită dobânda indexabilă în funcție de Bubor, iar dintr- o greșeală materială în contract a fost menționat indicele Euribor. Arată că este de notorietate faptul că un credit în lei poartă o dobândă care poate varia doar în funcție de indicele Bubor, iar unul în euro în funcție de indicele Euribor. Arată că conform art.977 din Codul civil din 1864, interpretarea contractelor de face după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, fiind prima și principala regulă de interpretare a unui contract, statuând ca voință reală a părților ca fiind cea care trebuie să prevaleze în orice situație. Un alt motiv de nelegalitate a sentinței recurate este acela că prima instanță nu a analizat probele administrate în ceea ce privește cunoașterea de către intimată a faptului că creditului acordat în lei este atașată o dobândă determinată în funcție de Bubor și calculată în lei, respectiv a aspectului ca unui credit acordat în euro este aferent o dobândă care variază în funcție de indicele Euribor și în consecință este stabilită în euro dobânda. Susține că recurenta a informat intimata cu privire la faptul că pentru creditele în lei, indicele de referință pentru calculul dobânzii variabile este Bubor 3M, Euribor 3M fiind indicele cu ajutorul căruia se calculează dobânda doar pentru creditele acordate în Euro.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, conform motivelor arătate în întâmpinare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, sens în care depune copia chitanței ce atestă plata acestuia.În susținerea poziției, arată că între părți a fost încheiat contractul de credit imobiliar nr.1265/2007 în considerarea unei dobânzi negociate timp de 6 luni înainte pentru Euribor, deoarece era mult mai avantajoasă față de Bubor, subliniind faptul că în anul II de indexare, dobânda Euribor de 7,5% pe an a devenit prin folosirea metodei abuzive de calcul de bancă, Bubor la 17,% % pe an. Arată că a contestat această metodă prin introducerea unei acțiuni, ce face obiectul dosarului nr._ la Tribunalul Cluj, iar soluția pronunțată a rămas irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. . Din actele dosarului menționat, se poate reține argumentul că banca avea obligația de a respecta convenția încheiată, respectiv de a calcula dobânda la soldul împrumutului rămas neachitat pe întreaga perioadă a creditului raportat la indicele Euribor, având în vedere că nu există normă legală în cadrul căreia să se prevadă că pentru creditele acordate în lei, indicele în raport de care fluctuează dobânda este Bubor, iar pentru cele în valută, Euribor. De asemenea, banca nu-și poate invoca propria culpă, deoarece aceasta are, pe de o parte acordarea creditelor ca și ocupație principală și uzuală a obiectului său de activitate, iar pe de altă parte este un profesionist care nu poate imputa altor persoane fizice sau juridice erori făcute cu sau fără intenție. De

asemenea, banca nu poate pretinde unui comerciant să treacă cu vederea o pretinsă eroare materială, nu poate fi acceptat, cu atât mai mult cu cât aceasta are drept consecință plata de împrumutat a unei dobânzi superioare celei calculate cu luarea în considerare a dobânzii menționate în convenția părților.

În replică, reprezentanta recurentei arată că banca nu poate impune clienților săi ce fel de contract în lei sau Euro să încheie, aceasta fiind la latitudinea clientului.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5224/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. S., în contradictoriu cu pârâta B. G. S. G. SA, a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a diferenței de dobândă Bubor - Euribor aferentă perioadei ianuarie 2009 - februarie 2013, precum și la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.387 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, si a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de

2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, fiind vorba de o cauză între profesioniști, potrivit art. 720¹alin. 1 C.pr.civ., înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta trebuia să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar din analiza actelor depuse la dosar - filele

6 - 7 din dosar, rezultă că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe.

În cauză, cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată inițial pe dispozițiile OG nr. 5/2001, iar la termenul din data de_, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată într-o acțiune de drept comun având ca obiect îmbogățirea fără just temei, având în vedere că în baza contractului de credit încheiat între părți ea datorează dobânda Euribor, nu Bubor, cum i-a reținut în mod nelegal pârâta. Astfel, instanța a reținut că îmbogățirea fără just temei este prevăzută de art. 992 C.civ., iar motivarea reclamantei în susținerea cererii modificate are în vedere contractul încheiat între părți, respectiv dispozițiile art. 969 C.civ. A priori este de menționat că cele două texte legale nu pot fi aplicate în cadrul aceluiași raport juridic, existența unui contract între părți excluzând aplicarea art. 992 C.civ. Îmbogățirea fără justă cauză se poate susține de către reclamantă atunci când rezultă dintr-un fapt juridic licit care are ca efect creșterea patrimoniului pârâtei și micșorarea corelativă a patrimoniului reclamantei, fără un temei legitim. Pentru promovarea unei acțiuni bazată pe acest text legal se cer îndeplinite atât condiții materiale (îmbogățirea pârâtei, sărăcirea reclamantei, corelație directă între acestea, nu neapărat existența unei legături cauzale), cât și condiții juridice (lipsa temeiului juridic pentru îmbogățire, respectiv sărăcire, buna credință a îmbogățitului și lipsa altui mijloc juridic la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pagubei).

În speță, reclamanta nu a putut invoca prevederile art. 992 C.civ. și nu a putut apela la o actio de in rem verso pentru că pretinsa ei însărăcire nu provine dintr-un fapt juridic licit al pârâtei, având în vedere și faptul că reclamanta avea la îndemână o acțiune bazată pe contract.

Deoarece reclamanta a făcut referire la convenția părților, fiind anexat și contractul încheiat între părți și anexele la acesta - filele 39 - 50, instanța a analizat cererea prin prisma prevederilor art. 969 C.civ., și nu ale art. 992 C.civ., deoarece în condițiile existenței contractului, art. 992 C.civ. este inaplicabil. Astfel, între reclamantă, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit imobiliar nr. J 1265 din data de 17 decembrie 2007, în vederea achiziționării de către reclamantă a apartamentului nr. 4 situat în C. D. nr. 14-16 și a apartamentului nr. 122 situat în C. D. nr. 14-16 (filele 39 - 50). În baza acestui contract, banca, în calitate de împrumutător, a acordat reclamantei un credit imobiliar, pe termen lung, în valoare de 146.990 RON, pentru achiziționarea celor două apartamente mai sus menționate, în Cap. 3 pct. 3.2.1. stipulându-se că, creditul poate fi utilizat în RON, perioada de utilizare a acestuia fiind de o lună de la data semnării contractului (pct. 3.1.1. din contract).

Conform art. 4 pct. 3.3. dobânda ce s-a stabilit prin convenția părților a fost de 7,5% pe an, fixă în primul an de creditare și indexabilă o dată la trei luni, indexarea efectuându-se raportat la indicele EURIBOR 3M + 2 p.p./an, începând cu anul doi de creditare, fiind inserat, totodată, și modul de calcul al dobânzii - pct. 4.3.4. raportat la contractul încheiat între părți, reclamanta constituind pentru garantarea restituirii împrumutului și o ipotecă de rang I asupra bunului achiziționat din creditul ce a făcut obiectul contractului și o garanție reală mobiliară asupra bunurilor de bani prezente și viitoare din conturile sale (pct. 8.1.1. din contract).

Totodată, potrivit art. 11 pct. 1 din contract, părțile au stabilit că orice modificare a contractului se va realiza prin acordul părților, prin semnarea de acte adiționale, în cuprinsul contractului menționându-se și faptul că acesta se completează cu Termenii și Condițiile Aplicabile Contractului de Credit Imobiliar (Anexa I) - filele 43 - 50, în care s-a făcut referire la rata dobânzii ca fiind o sumă de bani determinată procentual aplicabilă fiecărei Trageri, respectiv Soldului Creditului, care este datorată băncii de către împrumutat până la rambursarea integrală a creditului, iar procentul de dobândă menționat în condițiile particulare, respectiv în contractul de credit încheiat cu fiecare împrumutat, este fix în primul an de creditare/indexabil EURIBOR 3M + X%/BUBOR 3M + Y% pe toată perioada de creditare, banca fiind îndreptățită la modificarea procentului de dobândă doar în cazul unor situații expres prevăzute în anexa 1 la contract, modificarea procentului de dobândă vizând numai situația în care indexul BUBOR suferă anumite fluctuații.

Prin sentința comercială nr. 2790/2010 din data de_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC A. S. în contradictoriu cu pârâta B. G. S. G. SA și s-a dispus anularea parțială a contractului de ipotecă nr. 1265/CJ/_ încheiat între părți în ceea ce privește clauza referitoare la dobânda BUBOR 3M + 2 p.p./an indexabilă, dobândă pe care reclamanta, în calitate de garant ipotecar, s-a obligat să o achite pârâtei.

În baza art. 969 C.civ., instanța a reținut că pârâta avea obligația de a respecta convenția încheiată și obligațiile asumate prin semnarea contractului, respectiv de a calcula dobânda la soldul împrumutului rămas neachitat pe întreaga perioadă a creditului raportat la indicele EURIBOR, având în vedere și faptul că nu există o normă legală în cadrul căreia să se prevadă că pentru creditele acordate în lei indicele în raport de care fluctuează dobânda este BUBOR, iar pentru creditele acordate în valută EURIBOR, această practică bancară nefiind legiferată de vreun act normativ.

Totodată, instanța a avut în vedere și faptul că nu există o normă imperativă care să interzică instituțiilor bancare aplicarea unei dobânzi EURIBOR pentru creditele acordate în lei, o astfel de clauză fiind permisă atât timp cât părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la o astfel de dobândă (aspecte reținute și în considerentele sentinței mai sus menționate). Instanța mai are în vedere și faptul că modul de calcul al dobânzii pentru care pârâta a emis graficele de rambursare ale creditului, s-a făcut încă de la început cu calcularea dobânzii raportat la indicele de inflație BUBOR, cu nerespectarea prevederilor contractuale și a convenției părților, astfel cum au fost stabilite în art. 4.3.3 și 4.3.4. din contractul de credit. Apoi, chiar dacă prin răspunsurile la interogatoriu - filele 93 - 97, reprezentantul reclamantei a învederat că i s-a acordat un credit în lei, acest aspect nu are relevanță raportat la prezenta cerere, părțile, având posibilitatea, prin acordul lor de voință să stabilească obligația de achitare a dobânzii prin raportare la indicele EURIBOR, chiar dacă este vorba de un credit în lei, nefiindu-le interzisă prin lege stipularea pentru un astfel de credit a dobânzii raportat la indicele EURIBOR.

Raportat la susținerile pârâtei potrivit cărora menționarea dobânzii fluctuante raportat la indicele EURIBOR s-a făcut din eroare, instanța a avut în vedere considerentele sentinței comerciale nr. 2790/2010 din data de_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._, prin care s-au analizat aceleași elemente, invocate de pârâtă și în prezenta cauză. Astfel, instanța a apreciat că nu poate fi acceptată invocarea propriei culpe de către pârâtă, chiar și în condițiile în care este culpa levissima, banca având, pe de o parte, acordarea creditelor ca și ocupație principală și uzuală a obiectului său de activitate, iar pe de altă parte, este un profesionist care nu poate imputa altor persoane fizice și juridice cu care intră în raporturi juridice erorile făcute cu sau fără intenție. Totodată, pârâta nu putea să-și invoce propria culpă în derularea și îndeplinirea obligațiilor ce-i incumbă reținându- se că atunci când există un dubiu cu privire la obligațiile unui debitor, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă (art. 983 C.civ.). Apoi, a se pretinde unui comerciant de către o instituție bancară să treacă cu vederea o pretinsă eroare materială nu putea fi acceptat, cu atât mai mult cu cât această "eroare materială"; are drept consecință plata de către împrumutat, în cazul în speță, a unei dobânzi superioare celei calculate cu luarea în considerare a dobânzii menționate în convenția părților. Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că nici susținerile pârâtei potrivit cărora voința reală a părților a fost aceea de a stabili o dobândă variabilă indexabilă o dată la trei luni în funcție de indicele BUBOR, întrucât creditul s-a acordat în moneda lei, nu a reprezentat voința reală a părților, în contract fiind stipulată, expressis verbis, dobânda EURIBOR.

În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii, depus la dosar de reclamantă - fila 89, potrivit căruia pârâta ar fi trebuit să-i restituie reclamantei suma de 37.083,75 lei, instanța, având în vedere diferențele existente între calculele efectuate de reclamantă și cele realizate de pârâtă (tabel anexat la filele 53 - 54 din dosar), instanta a apreciat că se impune doar admiterea în parte a cererii formulate și precizate de către reclamantă, respectiv obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a diferenței de dobândă Bubor - Euribor aferentă perioadei ianuarie 2009 - februarie 2013.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că aceasta a efectuat cheltuieli cu achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare și angajarea unui avocat. În baza art.

274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a obligat pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în sumă de 6.387 lei, din care suma de 2.387 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare și suma de 4.000 lei reprezentând onorariu avocațial (fila 87 din dosar). Astfel, potrivit art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța a obligat pârâta la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de onorariu avocațial, dat fiind faptul că suma de 6.500 lei, pe care reclamanta a plătit-o avocatului său este mult prea mare prin raportare la complexitatea obiectului procesului și la activitatea desfășurată în fața instanței de judecată. Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza Costin împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza Străin și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza Stere și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza Raicu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.). se poate afirma că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Or, partea căzută în pretenții nu a fost ținută să contribuie la suportarea cheltuielilor de judecată, decât în virtutea principiilor răspunderii civile delictuale, pârâta fiind în culpă procesuală și prin aceasta datoare să repare prejudiciile pe care reclamanta le-a suferit prin efectuarea unor cheltuieli necesare sau utile cu soluționarea procesului. Efectuarea unor cheltuieli voluptuorii cu onorariul avocațial ține de aprecierea discreționară a părții reclamante, aceasta având posibilitatea să-și asigure serviciile avocațiale și să suporte cheltuielile aferente și în funcție de prestigiul profesional, gradul de încărcare ori experiența profesională a avocatului. Așadar, pârâta nu putea fi obligată să contribuie la acoperirea cheltuielilor voluptuorii, pe care reclamanta le-a efectuat cu plata onorariului avocațial, motiv pentru care instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 lei reprezentând onorariu avocațial, și va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.500 lei.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs recurenta SC B. -G. S. G. SA, precum si împotriva încheierii din data de_ si a încheierii din data de _

, solicitând să se dispună, în principal, casarea sentinței primei instanțe si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței pronunțate de către prima instanța in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de către reclamanta A. S. .

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin sentința pronunțata prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta A. reținând ca, in baza art. 969 C.civ, recurenta avea obligația de a respecta contractul de credit nr. 1265/2007 in care s-a menționat că, dobânda datorata de intimata A., se calculează în funcție de indicele Euribor. De asemenea, instanța a reținut că, potrivit art. 983 C.civ convenția se interpretează in favoarea părtii care se obligă. Prin încheierea pronunțata in data de_, prima instanța a respins cererea reconventionala formulata ca inadmisibila, reținând ca recurenta a formulat o acțiune in constatare in condițiile in care avea la îndemâna o acțiune in realizare. Prin încheierea din data de_, prima instanța a respins solicitarea recurentei de a

încuviința proba testimonială, reținând că, potrivit art. 1191(2) C.civ., aceasta proba este inadmisibila.

Recurenta a arătat că încheierile si sentința pronunțate de către prima instanța sunt nelegale. Recurenta a menționat că a formulat o cerere reconvenționala prin care a solicitat să se stabilească ca societatea A. datorează recurentei, in temeiul contractului nr.1265/_, dobânda indexabilă o data la trei luni Bubor 3M + 2 p.p./an. Instanța, in vederea admiterii excepției inadmisibilității, prin încheierea din data de_ a reținut, în esență, ca, recurenta era îndreptățită sa solicite intimatei

A. sa achite dobânda in funcție de Bubor, și nu sa solicite constarea existenței dobânzii Bubor in contract, astfel, în opinia primei instanțe, recurenta avea la îndemâna o acțiune in realizare in acest scop. În acest sens, recurenta a arătat că nu avea la îndemâna o acțiune în realizare. O asemenea acțiune ar fi avut la îndemâna daca intimata A. nu ar fi achitat dobânda calculata în funcție de Bubor.

În ipoteza în care A. nu achita Bubor, recurenta trebuia sa introducă o acțiune in instanța pentru a constrânge intimata sa achite convenita de către parti in mod real la data perfectării contractului de credit. Insa intimata tot timpul a achitat dobânda care a fost calculata in funcție de Bubor, si nu in funcție de Euricor. Așadar recurenta nu a avut posibilitatea legala si efectiva sa introducă o acțiune pentru a constrânge pe intimata A. sa achite dobânda in funcție de Bubor, cat timp aceasta efectiv achita aceasta dobânda recurentei, prin urmare, recurenta nu a avut la îndemână o acțiune in realizare, si in consecința s-a formulat o acțiune in constatare. Fată de acestea, recurenta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii reconventionale si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței in conformitate cu prevederile ar. 312 alin.5 C.proc.cov.

Referitor la respingerea cererii în probațiune pe care a formulat-o, recurenta a arătat că, a solicitat ascultarea in calitate de martor a persoanei care a negociat cu intimata A., in vederea semnării contractului de credit, pentru a dovedi ca doar din eroare materiala a fost menționata in contractul de credit dobânda Euribor, în condițiile in care, potrivit convenției reale a părtilor dobânda se datora in funcție de Bubor. Prima instanța a respins aceasta proba in temeiul art. 1191 (2) C.civ., ca fiind inadmisibilă.

Recurenta a învederat că prima instanța in mod nelegal a respins cererea de probațiune formulata de către recurentă, in condițiile in care atât recurenta, cât si intimata A. erau profesioniști/comercianți. Potrivit art. 46 C.com., (care era in vigoare până în data de_ ), proba testimoniala (in litigiile comerciale) se putea admite si peste prevederile art. 1191 C.civ. In consecință, in mod nelegal a respins prima instanța proba solicitata ca fiind inadmisibila, recurenta arătând că în acest mod i s-a încălcat dreptul la apărare. De asemenea, administrarea probei testimoniale era utila si necesara soluționării cauzei. Negocierile purtate in prealabil perfectării contractului si faptul ca din eroare materiala s-a menționat in contract Euribor in loc de Bubor, impuneau administrarea acestei probe. Fată de acestea, recurenta a solicitat casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței in vederea administrării probei testimoniale solicitate.

Cu privire la faptul că sentința pronunțată de către prima instanță este nelegală, impunându-se modificarea acesteia, recurenta a învederat că a convenit cu intimata A. încheierea contractului de credit nr.1265/2007 prin care intimata a primit un credit in lei, fiind stabilita dobânda indexabila in funcție de Bubor. Dintr-o greșeala materiala in contractul de credit a fost menționat indicele Euribor. Este de

notorietate faptul ca un credit in lei poarta o dobânda care poate varia doar în funcție de indicele Bubor, iar unul in euro va putea avea o dobânda variabila in funcție de Euribor.

In acest sens, recurenta a precizat faptul că exista o uzanța bancara universal aplicabila si cunoscuta, uzanța confirmata si de diverse acte normative. Astfel, OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori prevede, prin art. 37 că: "la contractele de credit cu dobândă variabila se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulăm contractului";. In același sens, prin art. 1¹, lit. z a Normelor nr. 8/1999 privind limitarea rioscului de credit a instituțiilor bancare, s-a prevăzut că: "rata dobânzii de referință-rata spot a dobânzii interbancare pentru depozitele plasate, stabilită in funcție de moneda în care este denominat contractul, respectiv EURIBOR pentru EUR, LIBOR pentru USD etc, pentru contractele denominate în monedă națională, rata dobânzii de referința este media aritmetică simplă între BUBID și BUBOR";.

S-a observat că, conform art.977 din Codul civil din 1864, interpretarea contractelor se face după intenția comuna a părtilor, iar nu după sensul literal al termenilor, acesta fiind prima si principala regula de interpretare a unui contract, statuând ca voința reala a părtilor este cea care trebuie sa prevaleze in orice situație. Astfel, voința reala a părtilor, la perfectarea contractului de credit nr.1265 era aceea de a stabili dobânda variabilă indexabilă odată la trei luni, în funcție de indicele Bubor, întrucât creditul s-a acordat în moneda lei. O alta regula de interpretare a contractului (cuprinsa iu art. 982 C.civ) a fost aceea de a interpreta toate clauzele contractului unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezulta din actul întreg. Astfel, era de notorietate (precum și o uzanța in domeniul financiar bancar) că, împrumuturilor in lei erau aferente dobânzi variabile in funcție de indicele Bubor. Așadar, in cazul contractului de credit nr. 1265/2007, având ca obiect un împrumut in lei, recurenta a arătat că, dobânda se raportează la indicele Bubor. Astfel este si firesc, având in vedere ca dobânda este un accesoriu al creditului, si daca este variabila se determina raportat la fluctuațiile monezii in care s-a acordat împrumutul.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinței pronunțate, arătat, a fost acela că, prima instanța nu a analizat probele administrate in ceea ce privește cunoașterea de către intimata a faptului că, creditului acordat in lei era atașata o dobânda determinata in funcție de Bubor si calculata in lei, respectiv a aspectului ca unui credit acordat in euro este aferent o dobânda care variază in funcție de indicele Euribor, si în consecința a fost stabilită in euro dobânda. In acest sens s-a arătat că la dosarul cauzei a fost depusa corespondenta intimatei cu recurenta, corespondență purtata prin e-mail, anterior perfectării contractului de credit si de ipoteca. Din ultimul e-mail care se găsește la dosarul cauzei, transmis la data de_, a rezultat că, recurenta a informat reclamanta cu privire la faptul că, pentru creditele in Ron, indicele de referința pentru calculul dobânzii variabile era BUBOR 3M., EURIBOR 3M fiind indicele cu ajutorul căruia se calculează dobânda doar pentru creditele acordare in moneda euro.

Mai mult decât atât, recurenta a prezentat, in acel e-mail, intimatei, atât dezavantajele cât si avantajele pentru ambele oferte de creditare si a propus acesteia

soluții pentru situația in care va dori contractarea unui credit in euro. Acestui ultim e-mail, banca i-a atașat grafice de rambursare aferente atât pentru situația in care se va dori contractarea unui credit in lei, cât si pentru cazul in care se va alege un credit in euro, pentru ca intimata sa le studieze si sa ia o hotărâre in cunoștința de cauza. Din probele menționate, precum si din celelalte probe administrate a rezultat neechivoc faptul că intimata cunoștea că determinarea dobânzii aferente creditului se realiza în funcție de indicele Bubor, arătându-se însă, că aceste probe nu au fost luate in considerare si analizate de către prima instanța, care nu a procedat la interpretarea voinței reale a părților cu ocazia perfectării contractului de ipoteca, pe baza întregului probațiuni administrate in fata ei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 0_, intimata S.C. A. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei, arătând în motivare că contractul de credit imobiliar nr. 1265/2007 a fost încheiat cu recurenta în considerarea unei dobânzi negociate timp de 6 luni înainte, pentru EURIOR, deoarece era mult mai avantajoasă față de BUBOR, menționând că în anul II de indexare, dobânda EURIBOR de 7,5% pe an, devenit, prin folosirea metodei de calcul abuzive de către bancă, BUBOR, de 17,5% pe an. Despre această procedură abuzivă a băncii, intimata s-a plâns instanței, prin introducerea acțiunii civile în dos._ la Tribunalul Cluj, unde, după un periplu de aproape 3 ani, la_, sentința și decizia date de Tribunalul Cluj și Curtea de Apel C. au rămas irevocabile. S-a arătat că, ambele instanțe au administrat probe ample, în cele două faze procesuale (fond și apel), la baza soluțiilor de admitere a acțiunii și de respingere a apelului și recursului băncii, stând mai multe argumente.

Astfel, intimata a arătat că, în baza art. 999 C.Civ., banca avea obligația de a respecta convenția încheiată și obligațiile asumate prin semnarea contractului, respectiv de a calcula dobânda la soldul împrumutului rămas neachitat pe întreaga perioadă a creditului raportat la indicele EURIBOR, având în vedere că nu exista o normă legală în cadrul căreia să se prevadă că pentru creditele acordate în lei indicele în raport de care fluctuează dobânda este BUBOR, iar pentru creditele acordate în valută EURIBOR, legiferată de vreun act normativ. Banca nu-și putea invoca propria culpă (chiar și în condițiile în care este culpa levissima), deoarece Banca avea, pe de o parte, acordarea creditelor ca și ocupație principală și uzuală a obiectului său de activitate, iar pe de altă parte, era un profesionist care nu putea imputa altor persoane fizice sau juridice cu care intră în raporturi juridice erorile făcute cu sau fără intenție. Banca nu-și putea invoca propria culpa în derularea și îndeplinirea obligațiilor ce-i incumbau, reținându-se că atunci când există dubiu cu privire la obligațiile unui debitor, "convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă"; (art.983 C.Civil).

S-a mai arătat că, a pretinde unui comerciant, de către o instituție bancară, să treacă cu vederea o pretinsă eroare materială, nu poate fi acceptat, cu atât mai mult cu cât această "eroare materială" avea drept consecință plata de către cel împrumutat, în cazul în speță, a unei dobânzi superioare celei calculate cu luarea în considerare a dobânzii menționate în convenția părților.

Astfel, toate aceste considerente au stat, atât la baza soluției favorabile a acțiunii intimatei, raportat la clauza dobândă, atât din contractul de ipotecă cât și în cel de credit imobiliar, motiv pentru care se impune respingerea recursului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 304¹și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:

În mod corect a admis prima instantă, prin încheierea din_, exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, prin care recurenta SC B. -G. S. G. SA a solicitat instantei să stabilească faptul că, în temeiul contractului de credit imobiliar nr. 1265/_, intimata SC A. S. îi datorează dobânda indexabilă o dată la trei luni BUBOR 3M+2p.p. pe an. Astfel, această cerere are natura unei actiuni în constatare, iar nu în realizare de drepturi, iar potrivit art. 111 Cod proc.civ., cererea pentru constatarea existentei unui drept ";nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului";. În acest sens, nu poate fi primită apărarea recurentei potrivit căreia aceasta nu ar fi avut la îndemână o actiune în realizare, dat fiind faptul că intimata plătea, în fapt, dobânda calculată în functie de BUBOR.

Astfel, de vreme ce prin chiar actiunea ce a făcut obiectul dosarului de fond, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata sumei retinute pe nedrept, invocând faptul că nu datorează dobânda BUBOR, ci pe cea EURIBOR, rezultă cu claritate că dreptul recurentei era contestat de către intimată, astfel că nu s-ar putea aprecia faptul că aceasta nu ar fi avut interes să solicite obligarea, pentru viitor, a intimatei la plata dobânzii BUBOR, în baza contractului de credit încheiat între acestea. De altfel, din chiar modul de formulare a cererii reconventionale rezultă că recurenta nu a vizat prin aceasta doar sumele datorate pentru trecut de către intimată cu titlu de dobândă, în baza contractului, ci stabilirea sumelor pe care aceasta le datorează, deci inclusiv pentru viitor. Or, în aceste conditii, în mod corect a apreciat prima instantă că recurenta, având la fond calitatea de pârâtă-reclamantă reconventională, avea la dispozitie calea unei actiuni în realizare de drepturi, ceea ce atrage, fată de dispozitiile art. 111 Cod proc.civ., inadmisibilitatea cererii reconventionale în constatare formulate de către aceasta.

În ce priveste proba testimonială, tribunalul retine că într-adevăr aceasta este admisibilă în materie comercială pentru dovedirea onligatiilor comerciale, ";de câte ori autoritarea judecătorească ar crede că trebuie să admisă proba testimonială, si aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 Cod civ.";, deci chiar si în situatia prevăzută de art. 1191 alin. 2 Cod civ., când se urmăreste probarea unei împrejurări în contra sau peste ceea ce cuprinde actul încheiat între părti, sau despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis în timpul sau în urma confectionării actului. În spetă însă, proba propusă de către recurentă nu era pertinentă si concludentă solutionării cauzei, întrucât aceasta a propus în calitate de martor pe numitul D. Morutan, cu privire la care a învederat, la termenul de judecată din_, că este consilierul care a discutat cu reclamanta pentru încheierea contractului. Or, în fapt, la redactarea si întocmirea contractului recurenta nu a fost reprezentată de martorul propus de către aceasta, ci de numitii C. Ana-S. si Sabadus M., având calitatea de consilieri clientelă persoane juridice, iar recurenta nu a invocat faptul că persoana propusă în calitate de martor ar fi fost prezentă la chiar momentul încheierii contractului de credit dintre părti. În aceste conditii, tribunalul retine că nu prezintă relevantă discutiile anterioare încheierii contractului care au avut loc între martor si intimată, relevantă fiind doar stabilirea aspectelor asupra cărora s-a realizat acordul de vointă al părtilor, si care fac obiectul contractului efectiv încheiat între acestea. Astfel, în spetă, fiind vorba despre un contract de credit, acesta s-a încheiat în formă scrisă, iar nu printr-un act unilateral al intimatei prin care aceasta să fi acceptat o ofertă anterioară a recurentei. Prin urmare, tribunalul retine că nu se impune prin urmare casarea hotărârii primei instante pentru administrarea probei testimoniale cu martorul D. Morutan, această probă nefiind utilă si concludentă solutionării cauzei.

Totodată, tribunalul retine că solutia dată de prima instantă cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă, este legală si temeinică, fată de caracterul explicit, clar si neindoielnic al clauzei contractului de credit nr. 1265/_ încheiat între părti, în ce priveste stabilirea dobânzii EURIBOR în sarcina intimatei, iar nu a unei dobânzi BUBOR, cum invocă recurenta. Existenta unor uzante comerciale în sensul stabilirii indicelui BUBOR ca fiind cel în functie de care poate varia dobânda în contractele de credit în lei, nu poate conduce la înlăturarea vointei părtilor exprimată expres si neîndoielnic în contractul de credit încheiat între ele, în acest sens fiind dispozitiile art. 969 Cod civ.

Tot astfel, dispozitiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 nu pot înlătura clauza expresă în sens contrar din contractul încheiat între părti, acestea stabilind că în contractele de credit cu dobândă variabilă dobânda va fi raportată la fluctuatiile indicilor de referintă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referintă a BNR, în functie de valuta creditului, fără însă a înlătura principiul libertătii de vointă a părtilor si a înlătura posibilitatea acestora de a stabili criteriul care ar fi cel mai favorabil debitorului împrumutat.

În plus, chiar dacă ar fi fost neclare dispozitiile contractului de credit în sensul invocat de către recurentă, interpretarea acestuia tot nu ar fi putut fi făcută în defavoarea debiturului, fată de dispozitiile art. 983 Cod civ., potrivit cărora ";când este îndoială, conventia se interpretează în favoarea celui ce se obligă";. Or, după cum am arătat, existenta unor uzante comerciale în sensul stabilirii dobânzii în functie de indicele de referintă BUBOR la contractele de credit în lei, si în functie de indicele de referintă EURIBOR la contractele de credit în euro, nu este de natură să nască îndoieli cu privire la interpretarea si aplicarea contractului de credit încheiat între părti, în conditiile în care acesta nu cuprinde dispozitii contradictorii, iar stabilirea unui indice de referintă mai favorabil debitorului nu poate fi apreciată ca fiind în sine contradictorie. Astfel, într-adevăr încheierea unui contract este rezultatul unei negocieri între părti, însă faptul că acesta se încheie în conditii mai favorabile pentru una dintre părti, decât s-a discutat initial nu poate pune sub discutie ulterior dispozitia mai favorabilă astfel inserată în contract, câtă vreme aceasta este rezultatul acordului de vointă al părtilor.

Or, în spetă, recurenta a fost reprezentată la încheierea contractului de doi specialisti în materie, consultanti în materie de credite, astfel că nu este plauzibilă pretentia acesteia în sensul că actul constatator al contractului nu prezintă vointa reală a părtilor, această atitudine procesuală a recurentei având în fapt valenta unei intentii de modificare unilaterală a contractului, care este oprită de dispozitiile imperative ale art. 969 alin. 2 Cod civ., potrivit cărora conventiile legal făcute ";se pot revoca prin consimtământul mutual sau din cauze autorizate de lege";.

Pentru considerentele arătate, retinând că contractul încheiat între părti nu cuprinde clauze contradictorii sau îndoielnice, ci doar o clauză mai favorabilă intimatei debitoare, decât recurenta a învederat că se obisnuieste să se insereze în contractele de credit încheiate cu consumatorii, clauză cu privire la care nu s-a probat că ar fi nici nelegală, tribunalul va respinge, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc.civ., recursul declarat de recurenta SC B. -G. S. G. SA în contradictoriu cu intimata SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 5224/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.

Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât recurenta nu a avut câștig de cauză, fiind în culpă procesuală, tribunalul va obliga recurenta că plătească în favoarea intimatei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocatial conform chitantei nr. 215/_ .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta SC B. -G. S. G. SA în contradictoriu cu intimata SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 5224/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta că plătească în favoarea intimatei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE			JUDECĂTOR	JUDECĂTOR	GREFIER
S. I.	C.	G.	V. L. G.	DP

Red./G.V.L./Dact./A.A.;G.V.L. 2ex./_

Judecător fond: I. A. B. Judecătoria Cluj-Napoca

← Decizia civilă nr. 1337/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 120/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Decizia civilă nr. 179/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 300/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 10241/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 1337/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 120/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 346/2013. Acțiune în pretenții comerciale Sentința civilă nr. 124/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 413/2013. Acțiune în pretenții comerciale