Decizia civilă nr. 544/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.544/2013
Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECATOR - F. -IANCU M. JUDECĂTOR - M. C. B. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC E. C. SRL împotriva sentinței civile nr. 249/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. și R. A., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză, la prima strigare, se prezintă în reprezentarea intereselor recurentei, d-l avocat Cetean H. M., în substituirea d-lui avocat Cuculeanu Cătălin, cu delegație de substituire depusă la acest termen și reprezentantul intimatei R. A., d-na avocat C. Lubinschi Oriana, lipsind intimatul M. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu raportare la dispozițiile art.98 din C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar, la data de 3 octombrie 2013, din partea intimatei, întâmpinare la cererea de recurs, iar la data de 17 octombrie 2013, din partea recurentei, dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, în cuantum de 114,94 lei și timbre judiciare în cuantum de 3 lei.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului recurentei.
Reprezentantul recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru studierea întâmpinării comunicate la acest termen.
Reprezentanta intimatei nu se opune.
T. ul, în urma deliberării, încuviințează cererea formulată de către reprezentantul recurentei și lasă cauza la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea studierii întâmpinării.
La a doua strigare a cauzei se prezintă în reprezentarea intereselor recurentei, d-l avocat Cetean H. M., în substituirea d-lui avocat Cuculeanu Cătălin, cu delegație de substituire depusă la acest termen și reprezentantul intimatei R. A., d-na avocat C. Lubinschi Oriana, lipsind intimatul M.
C. .
Reprezentanții părților prezente arată că nu au de formulat alte cereri în probațiune.
T. ul, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților în dezbateri judiciare.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, pentru motivele invocate în cuprinsul cererii de recurs. Precizează că în ceea ce privește proba
cu interogatoriul, deși reclamanta nu s-a prezentat, instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art.225 din C.pr.civ.
Reprezentanta intimatei R. D. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării. În ceea ce privește susținerea recurentei că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat, precizează că prin precizarea de acțiune reclamanta și-a majorat pretențiile. Cu privire la neaplicarea prevederilor art.225 din C.pr.civ., arată că instanța a luat în considerare acest aspect, coroborând efectul lipsei reclamantei la interogatoriu cu celelalte probe care au fost administrate în cauză și având în vedere întreaga probațiune administrată în cauză, a admis în parte acțiunea formulată.
T. ul reține cauza în pronunțare, în baza actelor și a probelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L :
Prin sentinta civila nr. 249/2013 pronunțată la data de 25 ianuarie 2013, Judecătoria Turda a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.
C. și R. A. în contradictoriu cu pârâta S. E. C. S. ., fiind obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2736,1 lei, reprezentând despăgubiri și 1114 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că prin contractul de închiriere nr. 1 încheiat la_ reclamanții M. C. și
R. A., în calitate de proprietari au transmis pârâtei S. E. C. S. . în calitate de locatar folosința spațiului situat în mun. T., str.1 D. 1918, nr.3 destinat prestării de activități de alimentație publică. Contractul a fost încheiat pe o durată de 3 ani, începând cu data de_ și până la data de_ .
Părțile au stabilit, potrivit paragr. III art. 8 din contractul de închiriere un cuantum al chiriei de 225 Euro/lună, aceasta urmând să se plătească lunar, în data de 25 ale lunii. Totodată, s-a stipulat în cuprinsul paragr. V pct B din contractul de închiriere că pârâta S. E. C. S., în calitate de locatar, are obligația de a plăti toate cheltuielile de consum, respectiv electricitate, apă, gaze, salubritate, canal, telefon.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.969 C.civ., aplicabil în speță conform art. 5 din Noul Cod Civil, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante. Încheindu-se un act juridic, ambele părți sunt obligate sa respecte clauzele sale.
Este necontestată în cauză împrejurarea că pârâta S. E. C. S. a părăsit spațiul care a format obiectul contractului de locațiune la data de _
, când a fost încheiat și procesul-verbal de predare primire depus la dosar. Prin urmare, pârâta S. E. C. S. are obligația de a plăti reclamanților chiria până la această dată și de a achita cheltuielile de consum, inclusiv contravaloarea facturilor fiscale emise pentru furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale și a apei până la data de_ .
Pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiilor contractuale, respectiv a plătit reclamanților atât chiria datorată pentru întreaga durată a contractului de închiriere, inclusiv suma aferentă perioadei_ -_, cât și contravaloarea utilităților furnizate spațiului situat în mun. T., str.1 D. 1918, nr.3, jud. C. .
Cu privire la îndeplinirea obligației de plata a sumelor de bani datorate reclamanților în temeiul contractelor de închiriere cu titlu de chirie, având în vedere faptul ca acestea depășesc suma de 250 de lei, dovada se poate face, potrivit dispozitiilor art.1191 alin.1 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză potrivit art.230 lit.a din Legea nr. 71/2011, numai prin înscris autentic sau înscris sub semnatura privata. Este adevărat că de la această regulă exista și exceptii, si anume când exista un început de dovada scrisa provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, exceptie prevazuta de art.1197 alin.2 vechiul Cod civil, sau când partea s-a aflat în imposibilitate materiala sau morala de a-si procura o dovada scrisa despre actul ce a încheiat, exceptie prevazuta de art.1198 Cod civil, însă în prezenta cauză nu s- a probat ori invocat incidența vreuneia din situațiile de excepție anterior evocate. Având in vedere că nu au fost prezentate chitanțe liberatorii care sa faca dovada plății sumelor de bani reprezentând chiria aferentă perioadei _
-_ la plata careia s-a obligat societatea pârâtă, instanța a considerat ca fiind nedovedite sustinerile pârâtei în sensul că și-a îndeplinit obligatia de plata a chiriei.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plata a chiriei anterior promovării prezentei cereri, deși a fost notificată de reclamanți în acest sens, s-a reținut că datorează, în temeiul răspunderii contractuale, suma de 271 lei, cu titlu de chirie restantă și suma de 20,32 lei cu titlu de penalități de întârziere, acestea fiind în mod întemeiat percepute, potrivit art. 9 al. 2 din contractul de inchiriere intervenit între părți.
În ceea ce privește contravaloarea utilităților furnizate spațiului situat în mun. T., str.1 D. 1918, nr.3, jud. C., instanța de fond a reținut în primul rând că din cuprinsul documentelor care atestă plata consumului de energie electrică, gaze naturale și apă, respectiv chitanțe de plată și date comunicate de către furnizorii acestor servicii, rezultă că plățile au fost efectuate de către reclamanți, deși conform paragr. V pct B din convenția părților, obligația de a achita cheltuielile de consum incumbă pârâtei, în calitate de locatar.
Cu privire la acest aspect, s-a susținut de către pârâtă faptul că facturile fiscale emise de către furnizorii de utilități erau plătite de către reclamanți în numele și pe seama societății locatare, reprezentanții acesteia predând lunar reclamanților sumele necesare achitării consumului realizat. Această modalitate de plată a facturilor fiscale rezultă și din declarațiile martorilor Kessler Margareta M. și Salagean I., care au declarat că reclamanții prezentau facturile fiscale aferente utilităților, iar reprezentanții societății pârâte le predau sumele de bani necesare pentru plata acestora.
De asemenea, instanța de fond a observat însă, cu privire la declaratiile martorilor audiati în cauza, că mărturia reprezinta declaratia orala facuta de o persoana fizica înaintea instanței de judecata cu privire la un fapt trecut, precis si pertinent despre care are cunostinta personala, trasatura specifica a marturiei fiind cunoasterea personala de catre martor a faptelor litigioase pe care le relatează.
Or, în prezenta cauză din declarațiile martorilor audiați nu rezultă cu certitudine valoarea sumelor care au fost predate ori data la care aceste sume au fost înmânate reclamanților. Mai mult, martorii au relatat despre plata utilităților în general, fără a fi în măsură să individualizeze debitele pretins achitate, astfel încât nu se poate deduce, în lipsa altor elemente probatorii, că eventualele sume înmânate reclamanților privesc pretențiile concrete deduse judecății în prezentul litigiu, respectiv au servit stingerii creanțelor exprimate în facturile fiscale depuse la dosar.
Întrucât spațiul situat în mun. T., str.1 D. 1918, nr.3, jud. C. a fost predat locatorului la data de_, instanța reține că pârâta avea obligația de a achita cheltuielile de consum, inclusiv contravaloarea facturilor fiscale emise pentru furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale și a apei până la această dată. Pârâta este, prin urmare, ținută să achite contravaloarea gazelor naturale consumate până la valoarea indexului menționat în cuprinsul procesului - verbal de predare primire întocmit la data de_, respectiv 2316.
Întrucât plata facturilor fiscale nr. 10508309192/_ și nr.10907180268/_, în valoare totală de 120,13 lei nu a fost solicitată pârâtei prin notificarea formulată de către reclamanți la data de_, iar debitul anterior menționat nu este înregistrat în cuprinsul facturii fiscale nr. 10110315514/_, instanța a considerat că această sumă a fost achitată anterior emiterii acesteia din urmă facturi în modalitatea înfățișată de către pârâtă, astfel încât nu se mai justifică obligarea pârâtei la plata gazului natural consumat în perioada indicată în cuprinsul celor două facturi. În consecință, s- a reținut că pârâtei îi este imputabil consumul inclus in cuprinsul facturilor
fiscale nr. 10110315514/_ și nr. 10110442216/_, emise pentru perioada de consum_ -_ și respectiv_ -_ și parțial în factura fiscală nr.10609033844/_ . Totodată s-a constatat că prin chitanțele nr. 098084/_ și nr. 097520/_ 2 și prin adresa emisă de către E.ON Energie România SA se atestă faptul că reclamanții au plătit suma totală de 1086,28 lei către E.ON Energie România SA, reprezentând contravaloarea consumului anterior individualizat.
Instanța de fond a mai reținut în continuare că societatea pârâta este obligată să achite și energia electrică furnizată până la valoarea indexului menționat în cuprinsul procesului - verbal de predare primire întocmit la data de_, respectiv 9395, consumul realizat fiind inclus in cuprinsul facturilor fiscale nr. 2117436864/_, nr. 2117570091/_ și nr. 217802199/_
.
Prin recipisa de depunere numerar din data de_, chitanța nr. 203910290/_ și adresa nr. 1691/_ emisă de către Agenția de Furnizare a Energie Electrica C. - Napoca, din cuprinsul căreia rezultă că factura fiscală nr.2117436864/_ a fost achitată la data de_, se dovedește faptul că reclamanții au plătit suma totală de 525,95 lei către SC ELECTRICA FURNIZARE SA reprezentând contravaloarea facturilor fiscale anterior menționate.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauze mai rezultă că reclamanții au achitat către Compania de Apă Arieș SA și suma de 776,87 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 3., nr. 4. și nr.0., care exprimă consumul de apă realizat de către pârâtă anterior predării spațiului închiriat și tariful de redeschidere a serviciului de apă.
Raportat la considerentele anterior expuse, instanța a constatat că pretențiile reclamanților sunt parțial întemeiate, și anume cu privire la următoarele sume: 291,32 lei, reprezentând chirie și penalități aferente, 776,87 reprezentând plata serviciilor furnizate de către Compania de Apă Arieș SA, 1086,28 lei, reprezentând plata serviciilor furnizate de către E.ON Energie România SA, 525,95 lei reprezentând plata serviciilor furnizate de către SC ELECTRICA FURNIZARE SA, întrucât din întreg probatoriul administrat rezultă că reclamanții au plătit contravaloarea utilităților consumate, deși această obligație revenea reclamantei.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că pârâta datorează reclamanților și suma de 55,68 lei reprezentând onorariul achitat de către
aceștia unui executor judecătoresc pentru îndeplinirea procedurilor de notificare, întrucât această cheltuială a fost pricinuita de culpa reclamantei, care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta SC E. C. SRL, solicitând modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, conform art.304 coroborat cu art. 312 din Codul de procedura civila.
În motivare, recurenta a arătat că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suma de 2483,96 lei, iar instanța de judecata a admis in parte acțiunea și cu toate acestea a obligat-o sa plătească suma de 2.736,1 lei cu titlul de despăgubiri. In acest sens apreciază ca sunt incidente dispozițiile art.304 pct.6 Cod proc.civ. în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
In ceea ce privește proba cu interogatoriul, instanța de judecata a ignorat în totalitate această probă, intelegând poate să nu o ia în considerare din moment ce nu a făcut nici o referire cu privire la forța probanta a acestei probe, precum și la concluziile ce se desprind ca urmare a administrării ei. Cu toate că reclamanta R. A. nu s-a prezentat la interogatoriu si cu toate că recurenta a solicitat a se aplica dispozițiile art.225 Cod proc.civ., instanța de judecata nu a făcut nici o referire cu privire la aceste aspecte. Faptul ca reclamanta a refuzat sa se prezinte la interogatoriu putea fi apreciat de instanța de judecata ca o mărturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada.
În ceea ce privește probele administrate în prezentul dosar, recurenta consideră că instanța de judecată în mod eronat le-a apreciat și in acest sens a stabilit ca pârâta datorează sume de plata către reclamanți.
Prima instanță de judecata a admis cererea reclamanților în lipsa existentei probelor care sa conducă la concluzia rezonabilă ca pârâta ar datora vreo sumă de bani. Actele depuse in probatiune dovedesc doar ca sumele au fost achitate, nedovedind și din a căror fonduri au fost achitate. Având în vedere relațiile dintre părți, asa cum reiese din declarațiile martorilor audiați, relații care nu erau tocmai cordiale datorita atitudinii reclamantului M. C.
, în mod evident facturile și chitanțele aferente au rămas in posesia lui. Mai mult, facturile de utilități se primeau de către acesta, întrucât nu s-a dorit trecerea utilităților pe numele recurentei.
Recurenta a mai arătat că s-a făcut dovada faptului ca nu avea de achitat aceste facturi deoarece pe de o parte martorii audiați in cauza au indicat clar ca acestea se achitau in mod constant de către locatar, nefiind restant la nici una dintre ele, iar pe de alta parte procesul verbal de predare primire incheiat la data de_ face dovada deplina ca la acea data nu mai avea nici o datorie de achitat către reclamanți. Recurenta deține originalul procesului verbal de predare primire, pe care nu este inscrisă nicio evidență a contoarelor, astfel incât apreciază ca înscrierea unor indici de contoare în cuprinsul acestui act, de care face vorbire instanța de judecată, a fost realizată de către reclamanți, ulterior, tocmai pentru a solicita plata utilităților ce nu au
fost consumate de către pârâtă.
In ceea ce privește factura fiscala nr.2117802199 din data de_ acesta a fost emisa pentru perioada de_ -_, or la data de_ recurenta a părăsit spațiul si nu mai avea cum sa utilizeze acest serviciu, dar cu toate acestea instanța a apreciat ca suma de plata îi este imputabilă.
Intimata R. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta SC ECORT C. SRL, cu
obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de recurs, in cuantum de 1000 lei, constând in onorar avocațial
În motivare, intimata a arătat că prin acțiunea introductiva a solicitat intr-adevar obligarea recurentei la plata sumei de 2483,96 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, a penalităților de întârziere si contravaloarea cheltuielilor cu utilitățile, insa prin precizarea de acțiune depusă la data de_ și-a majorat pretențiile, solicitând în plus și obligarea recurentei la plata sumei de 363,75 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de consum gaze naturale realizat până la indicele de consum 2316 care rezultă din Procesul verbal de predare primire aflat la dosarul cauzei, sumă evidențiată în Factura seria MS EON nr. 10609033844. Astfel, în total a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 2847,71 lei. Instanța de fond a admis în parte solicitarea sa, obligând recurenta la plata sumei de 2736,1 lei. Ca atare, primul motiv de recurs, vizând imprejurarea ca instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, este neintemeiat.
Raportat la motivul de recurs privind lipsa motivării în privința probei cu interogatoriul numitei R. A., intimata arată ca instanța a procedat in mod legal, coroborând efectul lipsei la interogatoriu cu celelalte probe care au fost administrate în cauză și, având în vedere întreaga probațiune administrată în cauza, a admis în parte acțiunea formulată.
Raportat la motivul de recurs privind aprecierea eronată a probațiunii administrate în cauză, intimata arată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat. Astfel cum a arătat instanța de fond în cadrul motivării, cu privire la îndeplinirea obligației de plată a sumelor de bani datorate de recurentă, având în vedere că acestea depășesc suma de 250 lei, dovada plații se poate face, potrivit art. 1191 al. 1din Codul civil de la 1864, aplicabil in cauza potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011, numai cu înscris autentic sau înscris sub semnătură privată. Câtă vreme recurenta nu a prezentat vreun înscris care să ateste plata chiriei pe perioada_ -_, în mod întemeiat a constatat instanța de fond ca recurenta nu si-a îndeplinit obligația de plata a chiriei.
Raportat la contravaloarea utilităților, instanța de fond a reținut in mod întemeiat ca plățile au fost efectuate de către reclamanți, astfel cum rezultă din chitanțele de plata si din datele comunicate de furnizorii de servicii, deși, potrivit art. V pct B din contractul de închiriere, obligația plații utilităților revenea recurentei. Contrar celor susținute de recurenta, existența unor documente pe numele intimaților, aflate în posesia acestora dovedește împrejurarea că sumele de bani au fost achitate de aceștia, recurenta putând face dovada plații doar in condițiile art. 1191 al. 1 din Codul civil de la 1864. Daca recurenta ar fi efectuat in mod efectiv plata utilităților, ea ar fi deținut chitanțele de plata, aplicandu-i-se prezumția instituita de prevederile art. 1138 al. 1 din Codul civil de la 1864.
Din declarația martorei Salagean, audiata la termenul de judecata din data de_, rezulta ca facturile veneau la sediul spațiului închiriat. Acest lucru rezulta si din mențiunile de pe facturi, unde se arată adresa de facturare ca fiind T., P. 1 D. 1918, nr. 3, jud. C., adresa spațiului
închiriat. Astfel, deși utilitățile nu au fost transcrise pe numele recurentei, acesta putea în mod obiectiv efectua plata la casierie sau la orice punct de plata a facturilor si nu era necesar sa fie chemați proprietarii cărora să le fie inmânate facturile și sumele de bani pentru plata acestora. Cu toate acestea, instanța de fond a avut în vedere și probatiunea testimonială administrată în cauză, analizând-o în ultimele paragrafe de la pagina 4 din sentința recurată. Astfel, instanța de fond a stabilit că din declarațiile martorilor nu rezultă cu
certitudine sumele care au fost predate reclamanților și nici data la care aceste sume au fost achitate, neputându-se stabili cu certitudine dacă aceste sume privesc sau nu pretențiile concrete deduse judecații.
Raportat la contestarea Procesului-verbal de predare-primire depus de intimați la dosarul cauzei si comunicat recurentei in cursul judecații in primă instanța, intimata apreciază ca recurenta avea posibilitatea contestării lui in cursul judecații in prima instanța, ceea ce nu a făcut, iar cererea recurentei este o cerere noua, inadmisibil a fi formulată direct în recurs. Mai mult, în Procesul-verbal de predare primire se face vorbire doar despre predarea bunurilor aflate în spațiul închiriat și nu există nici o mențiune din care să rezulte că intimații ar fi acceptat la momentul semnării procesului- verbal că recurenta nu mai are datorii. Din semnarea procesului-verbal de predare-primire a spațiului de către intimați nu se poate deduce, în lipsa unei prevederi exprese, că aceștia ar fi acceptat liberarea debitoarei de obligațiile de plată asumate prin contractul de închiriere, cu atât mai mult cu cât multe dintre facturile aflate la dosarul cauzei au fost emise ulterior eliberării spațiului de către recurentă, fiind aferente consumului anterior emiterii lor, din perioada cât recurenta a ocupat spațiul închiriat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 si 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele
:
Prin recursul declarat de recurenta SC E. C. SRL s-a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art.129 al.6 Cod procedură civilă, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art.304 pct.6 Cod procedură civilă, prima instanță acordând mai mult decât s-a cerut, susținându-se că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei recurente la plata sumei de 2483,96 lei, iar instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 2736 lei.
Examinând acest motiv de recurs, se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții M. C. și R. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E. C. SRL obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2483,96 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, a penalitaților de întârziere și a cheltuielilor cu utilitățile, sume ce rezultă din contractul de închiriere nr.1/_ încheiat între părți. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de_, anterior primului termen de judecată, reclamanții și-au majorat pretențiile inițiale și cu suma de 363,75 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de consum gaze naturale realizat până la indicele de consum 2316, sumă evidențiată în factura seria MS EON nr.10609033844. Această precizare de acțiune a fost comunicată pârâtei la data de_, conform dovezii de comunicare de la fila 39 din dosarul de fond, și a reprezentat o modificare a cererii introductive, prin majorarea cuantumului pretențiilor deduse judecății, conform prevederilor art.132 al.2 pct.2 Cod procedură civilă. Prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de chemare în
judecată astfel cum a fost precizată, admițând în parte această acțiune, fără a se pronunța plus petita, devreme ce a fost investită cu o acțiune prin care i se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 2847,71 lei, pe care a admis-o numai în parte, obligând pârâta la plata sumei de 2736,10 lei.
Apoi, în ceea ce privește proba cu interogatoriul reclamantei R. A.
, această probă urma să fie administrată în ședința publică din data de_ . Reclamanta nu s-a prezentat la acel termen de judecată și, deși s-a invocat de către reprezentantul acesteia faptul ca reclamanta s-ar afla în străinătate, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. Pârâta a solicitat prin reprezentant să se facă dovada aplicarea prevederilor art.225 Cod procedură civilă. Este real că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări și este de asemenea
real că în situația în care partea chemată la interogatoriu refuză nejustificat să se prezinte în fața instanței sau, deși se prezintă, refuză fără motive temeinice să răspundă la interogatoriu, instanța poate socoti aceste împrejurări, conform prevederilor art.225 Cod procedură civilă, drept o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Cu toate acestea, împrejurarea că instanța nu a dat eficiență lipsei părții la termenul de judecată la care urma sa fie luat interogatoriu și nu a considerat că acest fapt ar valora o prezumție de mărturisire sau un început de dovadă în favoarea pârâtei nu este de natură a conduce la concluzia că sentința pronuntață de prima instanță ar fi nelegală sau netemeinică, întrucât pe de o parte prezumția de recunoaștere tacită a pretențiilor părții care a propus interogatoriul este o prezumție simplă, pe care legea o recomandă instanței, fără însă a o impune, dupa cum rezultă din chiar conținutul normei legale, care prevede că "instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un
început de dovadă’’, astfel că instanța va putea considera atitudinea respectivă ca o marturisire deplină dacă și-a format convingerea în acest sens, din împrejurările concrete ale cauzei. Pe de altă parte, socotit ca un început de dovadă, refuzul părții de a se prezenta la interogatoriu ar trebui să se coroboreze cu alte probe administrate în favoarea părții care a solicitat aplicarea prevederilor art.225 Cod procedură civilă, or din considerentele sentinței atacate rezultă că prima instanță nu a considerat că ar exista asemenea probe pe care să se întemeieze apărările formulate de către pârâta recurentă.
În ce privește critica recurentei privind modul de apreciere de către instanța de fond a probelor administrate în cauză, s-a susținut de către recurentă, cu referire la contravaloarea utilităților care i-a fost pretinsă de catre reclamanții intimați, că în mod greșit prima instanță a apreciat că facturile și chitanțele depuse la dosar ar proba faptul că recurenta nu a achitat acele sume.
Cu privire la acest aspect, se constată că prin contractul de închiriere nr.1/_ încheiat între părțile în litigiu, pârâta, in calitate de chiriaș, s-a obligat să plătească toate cheltuielile de consum: electricitate, apă, gaze, salubritate, canal, telefon. Părțile nu au contestat faptul că în contractele de furnizare a utilităților au figurat reclamanții, inclusiv după încheierea contractului de locațiune, iar utilitățile nu au fost transcrise niciodată pe numele chiriașului. De altfel, inclusiv facturile depuse la dosar, pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile, au fost emise pe numele acestora din urmă.
Reclamanții au susținut că, deși pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea utilităților de care a beneficiat, nu și-a onorat această obligație, iar sumele înscrise în facturile de utilități au fost plătite de către reclamanți. În acest sens, au depus la dosarul cauzei facturile emise de furnizorii de utilități, precum și chitanțele eliberate de aceștia, care atestă plata sumelor în discuție. Pe aceste chitanțe fie nu a fost menționat numele plătitorului, fie a fost menționat numele reclamantului M. C. . Întrucât reclamanții au fost cei care au prezentat aceste chitanțe, iar pârâții nu au fost în măsură să prezinte chitanțe care să probeze liberarea de obligația asumată, se poate prezuma, prezumție simplă, judecătorească, faptul că reclamanții au plătit către furnizorii de utilități sumele menționate pe chitanțe. De altfel, pârâta nici nu a contestat plata directă efectuată de către reclamanți către
furnizorii de utilități, însă a susținut că ar fi remis reclamanților sumele necesare pentru a efectua această plată, în mod obișnuit procedându-se în acest mod.
În mod corect prima instanță a apreciat că această apărare a pârâtei nu a fost probată. Astfel, proba testimoniala administrată la solicitarea pârâtei a dovedit numai modalitatea generală de achitare a contravalorii utilităților, respectiv faptul că reclamanții se prezentau la spațiul închiriat cu facturile primite, iar reprezentanții legali sau angajații pârâtei le remiteau sumele necesare pentru plata acestora. Niciunul dintre cei doi martori audiați nu a confirmat însă faptul că și sumele pretinse de reclamanți pe calea prezentei acțiuni civile ar fi fost achitate în această modalitate. Depozițiile martorilor Kessler Margareta M. și Salagean I. au reliefat așadar o modalitate obișnuită de achitare a facturilor de utilități, însă nu au probat împrejurarea achitării de către pârâtă a sumelor concrete ce au făcut obiectul pretențiilor deduse judecății. Or, pentru a proba îndeplinirea obligației de plată a contravalorii utilităților, pârâta ar fi trebuit să dovedească în mod indubitabil actul juridic al plății efectuate, probă care însă nu s-a făcut în cauză.
În ceea ce privește procesul verbal de predare-primire a spațiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, acesta atestă predarea de către pârâtă la data de_ a spațiului respectiv către reclamantul M. C. . Solicitând a se observa faptul că în procesul verbal nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la eventuale sume restante la data eliberării spațiului, practic pârâta a solicitat instanței aplicarea unei prezumții simple în sensul că lipsa obiecțiunilor sau rezervelor în acest proces verbal ar conduce la concluzia inexistenței vreunei obligații de plată în sarcina sa. Examinând acest argument
expus în întâmpinarea depusă la dosar si reiterat prin recursul declarat în cauză, tribunalul reține că prezumțiile, ca mijloc de probă, reprezintă consecințele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Pentru a fi admisibile prezumțiile simple, în condițiile prevăzute de art.1203 cod civil (1864), aplicabile în cauza dedusă judecății potrivit art.230 al.1 lit.a din Legea nr.71/2011, este necesar ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, iar proba prin declarațiile martorilor să fie admisibilă. Or, în speță omisiunea de a insera în procesul verbal unele mențiuni cu privire la eventuale sume de bani pe care chiriașul le- ar mai fi datorat nu reprezintă un fapt cunoscut în sensul art.1199 Cod civil (1864), nefiind un fapt obiectiv și concret cu o semnificație determinată, iar pe de altă parte presupunerea ca părțile nu au făcut nicio mențiune cu privire la eventuale sume restante la acel moment întrucât nu existau obligații neonorate de către debitor nu are un caracter rezonabil și neechivoc, lipsa obiecțiunilor invocate de către pârâtă putând avea multiple semnificații, în condițiile în care procesul verbal de predare-primire atestă doar predarea spațiului comercial într-o anumită stare fizică, iar nu descărcarea chiriașului și de alte obligații ce
îi incumbă.
În ce privește factura fiscală nr.2117802199/_ emisă de ELECTRICA FURNIZARE SA în sarcina reclamanților, aceasta a fost emisă pentru perioada_ -_ . Conform procesului verbal de predare - primire, imobilul a fost predat proprietarilor la data de_, utilitățile și celelalte taxe colectate de furnizorul de utilități ulterior acestei date nefiind în sarcina pârâtei, după cum în mod corect a susținut aceasta prin recursul declarat. Pe de altă parte, indexul contorului de electricitate înscris pe exemplarul procesului verbal de predare-primire depus în copie de reclamantă la dosar nu poate fi luat în considerare, câtă vreme o mențiune cu privire la acest index nu există și pe exemplarul procesului verbal de predare-primire aflat în posesia pârâtei, depus în recurs, născând dubii cu privire la înscrierea acestei mențiuni în procesul verbal încheiat de părți la data de_ .
Din această perspectivă, recursul declarat de recurenta SC E. C. SRL este întemeiat, tribunalul constatând că pretențiile reclamanților erau întemeiate numai în limita sumei de 2646,11 lei cu titlu de despăgubiri, nu și cu privire la suma de 90,99 lei înscrisă în factura fiscală nr.2117802199/_
. Ca urmare, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, cu majoritate de voturi, și va dispune modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul că se va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 2646,11 lei cu titlu de despagubiri și suma de 778,37 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata la fond, corespunzătoare pretențiilor admise, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial și cheltuieli de expediere a notificării prin executor judecătoresc.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va dispune obligarea intimaților, ca părți în culpă procesuală, la plata către recurentă a sumei de 117,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Cu majoritate de voturi, admite recursul formulat de recurenta SC
E. C. SRL împotriva sentintei civile nr. 249/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, sub aspectul cuantumului pretențiilor admise și al cheltuielilor de judecată și în consecință :
Obligă pârâta SC E. C. SRL să platească reclamanților M. C. și R. A. doar suma de 2646,11 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâta SC E. C. SRL să platească reclamanților M. C. și R. A. doar suma de 778,37 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată la fond.
Obligă intimații M. C. și R. A. să platească recurentei SC
E. C. SRL suma de 117,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
D. M. D. | M. | C. | B. A. | VLAIC |
În CM, semnează președintele instanței
Red./dact./MCB/LU-2ex./_ Judecător fond: F. -Cătălin Jacotă Judecătoria Turda
Cu opinia separată a d-lui judecător F. IANCU M., în sensul admiterii recursului, a modificării în totalitate a sentinței civile nr.249/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._ și a respingerii acțiunii precizate, formulate de către reclamanții M. C. si R. A., în contradictoriu cu pârâta SC E. C. SRL.
Opinia mea minoritară are la bază o apreciere diferită a valorii probatorii a declarațiilor martorelor KESSLER M. MARGARETA și
SĂLĂGEAN I. . În conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. 3 C.proc.civ., proba cu declarațiile martorilor se administrează atunci când aspectele de fapt cunoscute de martori tind la dezlegarea pricinii. Relatările martorilor trebuie să aibă, deci, ca obiect elemente de fapt relevante pentru situația din speță, calificările juridice ale acestor relatări fiind atributul suveran al instanței.
Martora KESSLER M. MARGARETA a afirmat că "Plata chiriei se făcea reclamantului sau reclamantei, după cum aceștia veneau să ridice banii, la fel și plata utilităților. Reclamanții aduceau facturile aferente utilităților, iar șefii mei dădeau reclamanților bani pentru plata acestora, întrucât facturile nu erau remise către societate. După ce reclamanții s-au despărțit, intervenind neînțelegeri între aceștia, plata chiriei s-a făcut în parte către fiecare, iar plata contravalorii utilităților mai mult către reclamantă, întrucât aceasta locuia la etajul acelei clădiri. Sumele de bani pentru plata utilităților erau lăsate de cele mai multe ori la mine sau la colega mea, pentru a fi înmânate reclamanților. Știu că pentru plata chiriei trebuia să verific de fiecare dată cursul valutar și dădeam reclamanților echivalentul a 350 euro, deși în factură suma era mai mică. Am fost prezenta la data la care s-a făcut predarea-primirea spațiului între părți. Știu că s-a încheiat atunci un proces verbal și s-au făcut niște calcule, însă nu cunosc ce reprezentau. S-au plătit de către pârâtă niște bani, însă nu am cunoștință ce reprezentau. Neînțelegerile dintre părți s-au datorat faptului că reclamantul oprea curentul sau apa sau centrala termică, fiind astfel nevoiți să ne desfășuram activitatea fără aceste utilități, sau să solicitam sprijinul poliției. Știu ca întotdeauna s-a plătit chiria, pentru că banii erau lăsați la mine sau la colega mea. Nu l-am auzit pe reclamant la momentul predării spațiului vorbind despre eventuale sume de bani pe care pârâta le datora. Plata sumelor de bani către reclamanți se făcea la bar, unde existau camere de supraveghere. Facturile erau aduse de reclamanți, le dădeam șefilor mei și într- o zi sau două primeam banii pentru plata acestora. Am crezut inițial că energia electrică a fost oprită de către Electrica sau că este o problemă, însă am constatat ulterior că reclamantul scosese siguranțele. Nu am cunoștință de eventuale neînțelegeri legate de plata utilităților sau de somații întocmite prin executor; nu am văzut la momentul predării imobilului efectiv predarea banilor către reclamanți. Știu că s-au făcut calcule între părți; știu că șefa mea avea niște bani, dar nu am văzut momentul predării acestora către reclamanți. Nu am cunoștință dacă s-au mai plătit sume după predarea spațiului, eu știu că nu au existat facturi restante. Am presupus că plata utilităților se făcea către reclamanți pentru că facturile erau emise pe numele acestora. Cunosc că la momentul predării spațiului s-au plătit niște sume reclamanților, conform calculelor făcute de părți, dar nu am văzut efectiv momentul când s-au predat banii.";
Martora SĂLĂGEAN I. a afirmat următoarele "În legătura cu facturile aferente cheltuielilor spațiului menționat, știu că facturile veneau la noi la magazin iar noi le predam reclamantei M. . Aceasta din urma discuta în birou cu conducerea societății, Milasconi Geanina. Știu că facturile erau ulterior plătite de doamna M. . După ce a intervenit divorțul în familia M., știu că au fost probleme în legătură cu plata utilităților; nu a fost nicio schimbare a modalității de plată, respectiv eu sau colega mea îi predam o sumă de bani și factura doamnei M. în vederea plății acesteia. Precizez ca sumele de bani le primeam de la șefa unității pentru a fi predate doamnei M. . Precizez că eu am predat o singură data suma de bani și factura, deoarece colega mea Kessler M. dădea aceste sume de bani reclamantei.";
Cele două declarații se coroborează în ceea ce privește faptul că facturile pentru utilități erau emise pe numele reclamanților, iar plata debitelor reprezentând contravaloarea utilităților, asumată contractual de către pârâtă, se efectua prin remiterea de către o angajată a pârâtei (fie martora Kessler, fie martora Sălăgean) a facturilor și a sumelor de bani corespunzătoare către unul dintre reclamanți (mai des către reclamantă) spre a fi plătite furnizorilor.
Această stare de fapt este dovedită, parțial, și de către înscrisurile reprezentând facturi și chitanțe de la dosar, care atestă faptul că furnizarea de utilități era efectuată în temeiul unor contracte încheiate de furnizori cu reclamanții și nu cu pârâta.
Modalitatea de plată către furnizorii de utilități a contravalorii utilităților a fost convenită de către părți într-o manieră atipică, pârâta stingând obligația sa contractuală prin predarea facturilor și a sumelor de bani corespunzătoare facturilor către reclamantă sau către reclamant, fără ca reclamanții să elibereze chitanțe liberatoare în acest sens.
În mod similar, pârâta efectua plata chiriei în numerar către unul dintre reclamanți, fără ca reclamanții să elibereze chitanțe liberatoare în acest sens. Deși în contractul de închiriere s-a prevăzut că plata chiriei urma să se efectueze în numerar, părțile urmând să semneze pentru efectuarea plății pe un desfășurător, în 2 exemplare, niciuna dintre părți nu a prezentat instanței un asemenea înscris.
Contrar celor reținute de prima instanță, probele mai sus analizate se coroborează cu răspunsurile prezumat pozitive ale reclamantei R. A. la întrebările nr. 2, 3, 5, 7 și 8 din interogatoriul de la f. 63 din dosarul de fond, la care reclamanta a refuzat să răspundă. Astfel, în condițiile art. 225 C.proc.civ., reclamanta R. A. a răspuns prezumat afirmativ la întrebările:
(2) "Este adevărat că dvs. v-ați opus ca subscrisa să trec utilitățile pe numele meu pe perioada contractuală … ?";, (3) Recunoașteți că pentru fiecare factură ce necesita a fi achitată dvs. vă prezentați la spațiul închiriat unde vi se achita contravaloarea acesteia ?";, (5) Este real că la data de_ s-a încheiat un proces-verbal de predare primire, între dvs. și subscrisa cu ocazia încetării relațiilor contractuale dintre noi, moment la care nu [ați] formulat nicio pretenție, nici chiar de ordin financiar ?";, (7) Recunoașteți că, în realitate, subscrisa societate v-am achitat lunar o sumă mai mare decât cea înscrisă în contract, motivația dvs. fiind că diferența este necesară ca garanție pentru spațiul închiriat ? …"; și (8) Este adevărat că nu vă mai datorez nicio sumă de bani în și din legătură cu contractul de închiriere ?"; Răspunsurile prezumat pozitive ale reclamantei, coroborate cu declarația martorei KESSLER probează faptul că pârâta a achitat integral chiria datorată pentru folosința spațiului
închiriat, respectiv răspunsurile prezumat pozitive ale reclamantei, coroborate cu declarația martorei KESSLER și cu declarația martorei SĂLĂGEAN probează că pârâta a achitat integral contravaloarea utilităților consumate cu ocazia folosinței spațiului închiriat.
Mai mult, toate aceste probe se coroborează și cu prezumția simplă pe care judecătorul cu opinia minoritară o trage în condițiile art. 1203 C.civ. din 1864 din absența oricărei referințe cu privire la vreo datorie din conținutul procesului verbal de predare-primire de la f. 10 din dosarul de fond. Acest înscris atestă faptul predării de către pârâtă către reclamant a spațiului închiriat, marcând finalul raporturilor lor contractuale. Acest tip de act se încheie, de regulă, pentru a descărca părțile de orice obligații rezultate din contract, părțile fiind ținute a menționa orice obligații restante la momentul încheierii acestui act final. Absența oricărei mențiuni referitoare la vreo obligație de plată a vreunei chirii sau a vreunei contravalori a utilităților
conduce judecătorul cu opinia minoritară la concluzia că astfel de datorii prezumtive ale reclamantei nu au existat, reclamanții nedovedind contrariul, deși sarcina probei le revenea, conform art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865.
Pentru toate aceste motive pentru care, în conformitate cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865, judecătorul cu opinia minoritară a propus soluția, neîmpărtășită de ceilalți membri ai completului de recurs, a admiterii recursului, a modificării în totalitate a sentinței civile nr. 249/25 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._ și a respingerii acțiunii precizate, formulate de către reclamanții M. C. si
R. A., în contradictoriu cu pârâta SC E. C. SRL.
JUDECĂTOR
F. -IANCU M.
Thred./FIM/04.06.14
| ← Încheierea civilă nr. 2633/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 627/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
