Decizia civilă nr. 185/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

Tribunalul Specializat C. Dosar nr.unic _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Decizia civilă nr. 185/A/2013 Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: Președinte - I. P.

Judecător - D. H. Grefier - S. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererilor în anulare formulate de către creditoarea L. O. I. și debitoarea C. De I. T. S. împotriva ordonanței civile nr. 1993/_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, iar concluziile părților și mersul dezbaterilor au consemnat în încheierea ședinței publice de la acea dată, care face parte integrantă din această sentință.

Se constată, de asemenea, faptul că creditoarea L. O. I. a înregistrat la doar, în data de_, concluzii scrise iar debitoarea C. de I. T. a înregistrat de asemenea la dosar, în data de_, concluzii scrise, care cuprind apărările față de cererea în anulare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea în anulare înregistrată în data de 2 septembrie 2013, la tribunalul Specializat C., creditoarea L. O. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea C. DE I. T. S., anularea în parte a ordonanței civile nr. 1993/2013 în ceea ce privește respingerea cererii de emitere a unei ordonanțe de plată pentru suma de 934.253 lei și pe cale de consecință, emiterea ordonanței de plată pentru suma de 1.530.871 lei, reprezentând cota ce i se cuvine creditoarei din beneficiile debitoarei și a filialelor acesteia în anul 2012, conform procentului de 15 pe care o deține în societate, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în mod greșit instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei, cu privire la pretenția creditoarei de a-i fi plătită și cota parte din beneficii care are ca sursă excedentul financiar cumulat al filialelor debitoarei, instanța trebuind să configureze raportul obligațional de drept material și să verifice identitatea între subiectul pasiv al acestui raport și debitoarea din dosar. Însă, prima instanță a reținut în mod corect că debitoarea are un raport exclusiv cu debitoarea și un necontestat drept de a încasa cota parte din beneficiile acesteia, reținând corect și că filialele își repartizează beneficiile către unicul lor asociat, debitoarea. Cu alte cuvinte, beneficiile debitoarei se compun din propriul excedent financiar și din beneficiile filialelor sale. Creditoarea este creditor al obligației de plată al

beneficiilor debitoarei, beneficii ce se compun din excedentul financiar al debitoarei și din beneficiile filialelor sale. Întrucât obiectul cererii este tocmai plata beneficiilor debitoarei (care includ beneficiile filialelor) calitate procesuală pasivă are debitorul obligației de plată și nu debitorul debitorului creditoarei. De altfel, din considerente rezultă că nici prima instanță nu a afirmat că creditoarea ar avea raport juridic direct cu filialele ori că filialele ar fi (ori ar putea fi) obligate direct față de asociații debitoarei (în alte cuvinte față de asociații asociatului filialelor). Doar că prima instanță nu duce în toate consecințele propriile statuări corecte. Într-adevăr, prima instanță reține în mod corect că

"După cum rezultă din cuprinsul acestor hotărâri AGA, acestea au fost adoptate de către asociații debitoarei în considerarea calității acestora de asociați ai debitoarei în mod direct și în subsidiar în fiecare filială, mențiune față de care tribunalul retine că obligația de plată menționată a fost asumată de către debitoare și în considerarea calității acesteia de asociat unic în cadrul filialelor sale și, prin urmare, având în vedere prevederile art. 22.2 din actele constitutive ale filialelor debitoarei, în baza cărora repartizarea rezultatelor financiare ale filialelor debitoarei se puteau realiza doar către debitoare, aceasta însă la rândul său urmând să facă distribuiri către proprii asociați, printre care si creditoarea, în baza art. 22.2 din actul constitutiv al societății debitoare";. Și totuși, instanța a concluzionat că debitoarea nu are calitate procesuală pasivă față de pretenția creditoarei în ceea ce privește beneficiile filialelor pe care acceptă că le încasează și trebuie să le achite creditoarei. Nu precizează prima instanță cine este însă legitimat pasiv în pretenția creditoarei cu privire la respectivele beneficii ale filialelor. Ceea ce pare însă a fi nuanța argumentației primei instanțe este necesitatea unei hotărâri a adunării generale a debitoarei care să aprobe distribuirea și a beneficiilor filialelor întrucât, a mai apreciat prima instanță, actul constitutiv al debitoarei nu ar fi un act suficient pentru a fundamenta obligația de plată a beneficiilor. Admițând excepția, prima instanță a statuat practic că în nicio situație un asociat al debitoarei nu ar putea pretinde de la aceasta beneficiile filialelor incluse în beneficiile debitoarei, ceea ce însă nu acceptă nici chiar prima instanță care a acceptat că în situația în care există o hotărâre a adunării generale de aprobare a beneficiilor să oblige debitoarea și la plata unor sume care provin din beneficiile filialelor. Sub acest aspect, motivarea admiterii excepției este contradictorie și se impune a fi înlăturată cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a debitoarei și pentru beneficiile acestei societăți care au ca sursă beneficiile filialelor. Creditoarea a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că debitoarea avea obligația de a repartiza beneficiile filialelor doar pe baza de Hotărâri AGA, creanța nerezultând din actul costitutiv. În considerentele ordonanței de plată, instanța a reținut că pentru suma de 596.618 lei "obligația de plată revine debitoarei, fiind asumată de către aceasta, prin hotărârile adunărilor generale ale asociaților săi. În ceea ce privește însă diferența de 934.253 lei, _, tribunalul a reținut că din hotărârile AGA ale debitoarei nu rezultă obligația debitoarei de plată a acestora."; Creditoarea consideră că instanța, în mod greșit, a condiționat existența obligației de plată în sarcina debitoarei de existența hotărârilor AGA adoptate de aceasta. Prin hotărârile AGA adoptate în cursul anului 2012 au fost aprobate distribuiri anticipate din beneficiile estimate și cuvenite fiecărui asociat

din societatea debitoare precum și din filiale. Este fără echivoc că adoptarea unor astfel de hotărâri era necesară în cursul anului 2012, mai exact până în data de_, până la această dată suma reprezentând beneficiile financiare ale debitoarei și a filialelor fiind doar o previziune a beneficiilor ce urmau să fie realizate. Ulterior datei de_ cuantumul beneficiilor a devenit cert. Drept urmare, repartizarea beneficiilor urma să fie făcută în temeiul art. 22.2 din actul constitutiv al debitoarei, dreptul creditoarei de a încasa sumele izvorând din contractul de societate care stă la baza asocierii. Raționamentul instanței de fond este greșit, deoarece prin însuși actul costitutiv creditoarei îi este recunoscut dreptul de a încasa cota parte din beneficiile financiare a societății debitoare, în speță cele aferente anului 2012, fiind obligația consiliului de coordonare a CITR să repartizeze aceste sume fiecărui asociat proporțional cu cota de participație a fiecăruia. De altfel, motivarea instanței de fond este contradictorie, concluzionând că nu rezultă creanța din actul constitutiv după ce, în prealabil a reținut că "_ având în vedere art. 22.2 din actele constitutive ale filialelor debitoarei, în baza cărora repartizarea rezultatelor financiare ale filialelor debitoarei se putea realiza doar către debitoare, aceasta însă la rândul sau urmând să facă distribuiri către proprii asociați, prin care și creditoarei, în baza art. 22.2 din actul constitutiv al societății debitoare."; În textul citat se observă că în mod corect, referindu-se deopotrivă la filiale (când distribuie societății) și la societatea debitoare (când distribuie asociaților) consideră ca baza distribuirii o reprezintă actul constitutiv. Această apreciere este considerată corectă, fiind greșită și contradictorie aprecierea prin care (după încheierea exercițiului financiar) se condiționează distribuirea de o aprobare a adunării generale a asociaților. Ceea ce poate reprezenta o condiționare ar fi întocmirea declarațiilor fiscale a societății și a filialelor sale, ca expresie a finalizării "socotelilor"; și a înregistrării la organele fiscale competente a impozitului datorat de fiecare dintre asociații debitoarei. Pentru aceste motive, creditoarea consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că obligația de repartizare a beneficiilor ar fi condiționată de existenta hotărârilor adunării generale. În mod greșit instanța a reținut că regimul fiscal al unui S. nu prezintă relevanță în speță cu privire la acest aspect, instanța de fond retine: "Așadar, dacă filialele S. au fost constituite cu aportul integral al S.

, cum este si cazul filialelor debitoarei, aceasta înseamnă în materie fiscală că impozitul pe venit se va plăti de către asociații S., ceea ce nu înseamnă însă că și celelalte obligații, de altă natură decât obligația fiscală a impozitului pe venit, revin tot asociaților S., și nu filialelor acesteia cu personalitate juridică."; În primul rând, s-a menționat că susținerile creditoarei privind tratamentul fiscal aplicabil unui S. erau menite să răspundă apărărilor formulate de debitoare și să lămurească aspectele privind modul de întocmire a declarațiilor fiscale de către societatea-mamă și de către fiecare filială în parte. Astfel, după cum s-a susținut și în cadrul dosarului de fond, întocmirea identică a declarațiilor fiscale, la filiale și la societatea mamă (în sensul indicării creditoarei și a celorlalți asociați și pe verso-ul declarațiilor filialelor), se explică tocmai prin ineditul reglementarii transparenței fiscale al S. și impozitării direct a venitului net al asociaților, fiind vorba până la urmă de venitul net final obținut din cumulul rezultatelor înscrise în toate declarațiile. Dacă în anexa declarației fiscale a unei filialele s-ar nota ca

asociat S. - societatea mamă - s-ar ignora că beneficiarul final al venitului net sunt asociații

societății mamă și s-ar ajunge ca S. să datoreze impozit pe venit net din filiale și apoi s-ar ajunge la o nouă impozitare când s-ar stabili ca venit net ale fiecărui asociat din S. . Nu s-a contestat în niciun moment faptul că filialele sunt titulare de drepturi și obligații proprii în raport cu societatea debitoare. Însă, debitoarea a susținut că este îndreptățită să solicite, potrivit prevederilor art. 22 din actul constitutiv al debitoarei, repartizarea beneficiilor obținute de către aceasta, incluzând și excedentul din filiale, întrucât, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, creditoarea deține calitatea de asociat numai în societatea debitoare, iar aceasta deține calitatea de asociat unic in filiale. Așadar, se poate concluziona fără echivoc că beneficiile obținute în cursul unui an fiscal de către societatea-mamă și filiale se cuvin în final asociaților debitoarei proporțional cu cota de participare la capitalul societății, constituind totodată și baza de calcul a costurilor fiscale ce revin fiercărui asociat în mod proporțional. Dacă s-ar valida teza instanței de fond, ar însemna ca în sarcina debitoarei există obligația fiscală de a achita impozitul pe venit însă nu și dreptul de a încasa venitul asupra căruia a fost calculat impozitul, ceea ce este de neconceput. Întreaga sumă obiect al cererii introductive îndeplinește condițiile de admisibilitate. În condițiile în care instanța în mod corect a admis cererea introductivă a debitoarei pentru suma de 596.618 lei, instanța de fond nu a analizat condițiile de admisibilitate față de restul sumei de 934.253 lei ca urmare a admiterii în mod greșit a excepției lipsei calității procesuale pasive a debitoarei. Cererea introductivă s-a fundamentat pe un ansamblu de înscrisuri acceptate de către debitoare, respectiv actul constitutiv, declarațiile fiscale privind anul 2012 (care nu au fost rectificate/modificate) și prin hotărârile AGA din 2012 cu privire la o parte din sumele cuvenite creditoarei. Astfel, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, parte din creanța creditoarei deținută față de debitoare a devenit certă, lichidă și exigibilă pe măsura adoptării hotărârilor AGA în cursul anului 2012. Pentru restul de sumă în cuantum de 934.253 lei, aceasta a devenit certă, lichidă și exigibilă începând cu data de_, sumă ce rezultă din declarațiile fiscale de venit aferente anului 2012 a debitoarei și filialelor acesteia. Într-adevăr, creditoarea a acceptat teza potrivit căreia suma solicitată ar putea fi diminuată în cazul existenței unor cheltuieli nedeductibile cu condiția ca acestea să fie probate de debitoare ca fiind cheltuieli aprobate de asociați. Însă, cu privire la aceste cheltuieli, debitoarei îi revenea obligația, în temeiul art. 249 coroborat cu art. 1020, al. 1 și 2 N.C.pr.civ., să probeze existența unor astfel de cheltuieli nedeductibile aprobate de către asociați și care ar fi diminuat suma pretinsă. Faptul că debitoarea a susținut generic că suma repartizată în concret asociaților nu este suma profitului net, ci este suma care rezultă după plata altor obligații din acest profit, nu poate fi considerat ca o contestație a creanței în condițiile în care debitoarea nu a înțeles să propună/depună înscrisurile necesare în probațiune, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. În aceste condiții, în lipsa unei contestații propriu-zise, întreaga creanță a creditoarei față de debitoare îndeplinește condițiile impuse de art. 1013 N.C.pr.civ., fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce rezultă din înscrisuri însușite și necontestate de părți.

Prin întâmpinarea formulată, debitoarea C. de I. T. S. a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea ordonanței civile nr. 1993/2013 ca legală și temeinică, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a solicitat conexarea dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. la prezentul dosar, arătând că cererea în anulare formulată de creditoare împotriva ordonanței civile nr. 1993/2013 a fost înregistrată la Tribunalul Specializat C. cu nr._ (prezentul dosar), în timp ce cererea în anulare a debitoarei formulată împotriva aceleiași ordonanțe a fost înregistrată cu nr._ - de unde rezultă ipso facto că cele două căi de atac formulate de părți împotriva aceleiași hotărâri urmează a fi judecate separat de instanța de control. O astfel de situație este inadmisibilă, deoarece ar conduce la consecințe inacceptabile pentru părți, concretizate fie în pronunțarea a două hotărâri definitive în două dosare distincte, ambele între aceleași părți și cu același obiect și cauză, fie în soluționarea unei singure căi de atac și respingerea celeilalte pentru existența autorității de lucru judecat. Chiar dacă în cazul procedurii speciale a ordonanței de plată nu există dispoziții similare celor de la apel sau recurs, nu există niciun impediment în aplicarea lor prin analogie, cât timp rațiunea reglementării lor se pliază și în cazul de față, respectiv soluționarea unitară a căilor de atac declarate de părți. În plus, judecarea căilor de atac reprezintă una din etapele procesului civil, nefiind posibilă soluționarea aceleiași căi de atac declarată de ambele părți împotriva aceleiași hotărâri în cadrul a două procese civile distincte. De asemenea, conform art. 29 N.C.pr.civ., acțiunea civilă "este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces";. Căile de atac reprezintă un astfel de mijloc procesual aflat la dispoziția părților din cadrul uneia și aceleiași acțiuni civile, sens în care ele nu pot fi judecate separat.

Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că instanța de fond a admis în mod legal și temeinic excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia pentru suma de 934.253 lei. În mod corect instanța de fond a reținut că "doar debitoarea și nu direct asociații acesteia, printre care este și creditoarea, poate fi îndreptățită la repartizarea rezultatelor financiare ale filialelor";, însă în ceea privește diferența de 934.253 lei, "din hotărârile AGA ale debitoarei nu rezultă obligația de plată a acestora";. Raționamentul expus de instanța de fond este logic și consecvent, nicidecum contradictoriu. Instanța a pornit de la premisă că prin hotărârile AGA prin care au fost aprobate distribuiri anticipate din beneficiile cuvenite fiecărui asociat, debitoarea și-ar fi asumat obligația de plată numai pentru suma de 1.038.475 lei, din care a plătit creditoarei suma de 441.857 lei. Esențial în acest raționament este faptul că suma de 1.038.475 lei reprezintă distribuiri anticipate din beneficiile debitoarei, compuse din propriile beneficii și din beneficiile filialelor, aprobate de asociați prin intermediul hotărârilor AGA, conform actului constitutiv. Instanța a avut în vedere în acest sens art. 12.1, lit. b din actul constitutiv al pârâtei, potrivit căruia una din principalele atribuții ale adunării generale este "repartizarea rezultatelor financiare (beneficiul)";, atribuție ce se exercită prin adoptarea de către asociații

pârâtei a unor hotărâri AGA în acest sens. Mergând pe această linie de gândire, instanța a concluzionat că debitoarea nu și-a asumat obligația de plată anticipată a sumei de 934.253 lei, cât timp o astfel de obligație nu a fost asumată printr-o hotărâre AGA. Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada transferului de către filiale a acestei sume în conturile pârâtei pentru ca ulterior să se efectueze distribuirile. Prin urmare, nu este vorba de o motivare contradictorie din partea instanței de fond, ci mai degrabă de o înțelegerea eronată a raționamentului instanței de către creditoare. Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că creanța

creditoarei nu rezultă din actul constitutiv al debitoarei. Creditoarea a susținut că

"instanța, în mod greșit, a condiționat existența obligației de plată în sarcina debitoarei de existența hotărârilor AGA adoptate de aceasta, [...] dreptul subsemnatei de a încasa sumele izvorând din contractul de societate care stă la baza asocierii";. După cum s-a susținut și în fața instanței de fond, contractul de societate nu este un contract din care să rezulte o obligație de plată a unei sume de bani și de asemenea, nici nu garantează o sumă certă care să fie distribuită asociaților - condiții expres enunțate de legiuitor pentru parcurgerea procedurii speciale a ordonanței de plată. Veniturile rezultate din exercitarea profesiei de practician în insolvență sunt distribuite asociaților în funcție de suma concretă existentă după plata tuturor obligațiilor și contribuțiilor care pot greva profitul net al societății, astfel cum rezultă și din art. 22 din actul constitutiv al debitoarei. În plus, art. 22 din actul constitutiv al debitoarei evocă doar dreptul asociaților de a încasa cota parte ce li se cuvine din beneficii. Singura legătură care se poate face între veniturile filialelor și veniturile asociaților societății mamă este prin hotărârile AGA, altfel neexistând un raport juridic direct între filialele debitoarei și asociați. În aceste condiții, lanțul probațiunii trebuie să fie complet, or în cauză nu a fost și nu este. Creditoarea trebuia să facă dovada veniturilor filialelor, a transferului acestor sume către debitoare și ulterior a repartizării sumelor către asociați. Ceea ce debitoarea a susținut încă de la fond este faptul că aceste creanțe nu sunt din categoria celor care pot face obiectul unei ordonanțe de plată. Totodată, debitoarea a arătat că instanța de fond în mod corect a reținut că regimul fiscal al unui S. nu prezintă relevanță în speță. Pentru a-și dovedi legitimitatea activă de a solicita repartizarea beneficiilor obținute de către debitoare, incluzând și excedentul din filiale, creditoarea s-a prevalat de faptul că refuzul recunoașterii acestui drept ar atrage consecințe prejudiciabile pentru ea, în sensul în care ar fi obligată să plătească impozitul pe venit asupra unei sume de bani pe care nu ar avea dreptul să o încaseze. Afirmația creditoarei reprezintă un sofism menit să inducă în eroare instanța de control. Prima instanță a statuat în mod clar faptul că debitoarea, în calitate de asociat unic al filialelor, este singura în măsură să repartizeze rezultatele financiare ale societății și eventual ale filialelor. Condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanțe de plată nu sunt îndeplinite în cazul de față. Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a debitoarei pentru suma de 934.253 lei, prima instanță nu a mai verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanțe de plată pentru această sumă. O astfel de analiză ar fi condus însă instanța la constatarea netemeiniciei cererii creditoarei, procedura specială a

ordonanței de plată fiind inaplicabilă în acest caz. Pentru suma de 934.253 lei, cererea creditoarei s-a fundamentat pe Actul constitutiv și pe declarațiile fiscale pe anul 2012 ale debitoarei. Or, creanța izvorâtă din aceste înscrisuri nu are caracterul cert și exigibil pretins de art. 1013 N.C.pr.civ. Actul constitutiv nu generează în sarcina debitoarei obligația de plată a unei sume de bani și nici nu garantează o sumă certă care să fie distribuită asociaților acesteia - întrucât beneficiile efectiv distribuite se determină după deducerea tuturor celorlalte obligații și contribuții ce pot greva profitul net al societății și după plata impozitului pe venit de către fiecare dintre asociați. De asemenea, declarațiile fiscale pe anul 2012 vizează raporturile juridice dintre Stat și asociați, în calitatea lor de contribuabili, iar nu raporturile dintre societate și asociații săi. Debitoarea nu și-a asumat o obligație de plată către asociați pe baza acestor declarații fiscale, ci și-a executat o obligație față de Stat, în sensul determinării sumelor supuse impozitului pe venit, motiv pentru care așa-zisele creanțe nici măcar nu au caracterul cert pretins de lege.

Prin cererea în anulare înregistrată în data de 3 septembrie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., debitoarea C. de I. T. S. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea L. O. I., anularea ordonanței civile nr. 1993/_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, debitoarea a arătat că ordonanța de plată este netemeinică prin neanalizarea corectă, logică și coroborată a probelor administrate în cauză și nelegală prin interpretarea și aplicarea greșită a legii. Starea de fapt reținută de prima instanța este greșită. Prin cererea de emitere a ordonanței de plată, creditoarea a invocat existența unei creanțe de 1.038.475 lei împotriva debitoarei în temeiul hotărârilor AGA CITR prin care au fost aprobate în 2012 distribuiri anticipate de sume cu titlu de beneficii către toți asociații. Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță nu a verificat deloc dacă cuantumul sumei pretinse de creditoare este susținut prin probele depuse la dosar, reținând doar faptul că "corectitudinea calculării acestei sume, raportat la faptul că unele distribuiri s-au hotărât privind sume stabilite în moneda euro, nefiind contestată de către debitoare";. Debitoarea a contestat însă din start suma pretinsă de creditoare, invocând prin întâmpinare faptul că "prin cerere domnia sa nu a indicat nici modul de calcul al acestei sume și nici cota la care ar fi îndreptățită din beneficiile fiecărei entități secundare ale subscrisei. Domnia sa a indicat o sumă globală, pe care a precizat- o ca fiind 15 % din veniturile obținute de toate asocierile";, aspect de care instanța de fond nu a ținut cont. Potrivit art. 249 N.C.pr.civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege";, sens în care creditoarea era obligată să prezinte și să explice instanței modul în care a calculat cuantumul creanței pretinse. În lipsa unei astfel de calculații, instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea creditoarei ca nedovedită. Creditoarea s-a rezumat doar să depună la dosarul cauzei hotărârile AGA pe care își întemeiază pretențiile și să menționeze că potrivit cotei sale de participație, îi revine suma de 1.038.475 lei, reprezentând 15 % din total. Aceasta în condițiile în care sumele distribuite către asociați prin

hotărârile AGA invocate au fost exprimate global, în lei sau în euro, iar prin hotărârea AGA nr. 10/_ s-a aprobat distribuirea săptămânală a unei sume de 45.000 euro, fără a se menționa expres pentru cât timp. În aceste condiții, instanța de control judiciar va observa că determinarea cuantumului creanței pretinse de creditoare presupune o serie de calcule și transformări, printre care calcularea echivalentului în lei a sumelor exprimate în euro, cu indicarea cursului euro BNR avut în vedere, determinarea sumei ce revine creditoare în temeiul fiecărei hotărâri AGA conform cotei sale de participație și nu în ultimul rând, indicarea și dovedirea perioadei pentru care s-au aprobat distribuiri în temeiul hotărârii AGA nr. 10/_ . Cuantumul acestei sume nu este așadar determinabil printr-un simplu calcul matematic, cum afirmă instanța de fond. Dacă prima instanță ar fi verificat corectitudinea și temeinicia sumei pretinse de creditoare, atunci ar fi realizat că procentul indicat de creditoare din sumele care au făcut obiectul hotărârilor este cu totul altul, cu aproape 100.000 lei mai puțin decât suma pretinsă de aceasta și reținută de instanța de fond. Astfel, calculând potrivit modului indicat de creditoare suma, sumele care ar rezulta din hotărârile AGA sunt: 1.750.000 (HAGA 1/_ ) + 326.985,72 (HAGA 4/_ ) +

163.492,86 (HAGA 6/_ ) + 163.402,86 (HAGA 9/_ ) + 200.250

(HAGA 10/_ ) + 199.836 (HAGA 10/_ ) + 163.500 (HAGA 11/_ )

+1.432.360 (HAGA 13/_ ) + 1.350.000 (HAGA 16/_ ) = 5.686.424,58

lei din care 15% ar reprezenta 852.963,68 lei și nicidecum 1.038.000 lei. Dacă instanța ar fi analizat apărarea făcută prin care a indicat faptul că sumele nu sunt identificate în cerere ar fi ajuns la aceeași concluzie. Creditoarea a depus și solicitat aferent hotărârilor AGA nr. 13 ambele suma deși numai una din hotărâri a fost însușită și pusă în aplicare. Astfel, prin prima hotărârii AGA nr. 13 din data de_ s-a convenit distribuirea unei sume de 110.000 euro iar ulterior, în aceeași zi, s-a modificat această hotărâre și s-a convenit distribuirea unei sume în lei, sume care au fost distribuite și creditoarei din prezentul dosar. Pentru că hotărârea inițială a fost modificată în aceeași zi, s-a întocmit o nouă hotărâre nr. 13 pentru suma finală stabilită. Creditoarea a depus cu rea-credință ambele hotărâri deși cunoștea foarte bine că doar una din ele poate produce efecte. Nu s-a depus în probațiune niciun act din care să rezulte vreo distribuire făcută pentru vreo sumă în euro prin echivalent în lei. Prin urmare, reținând faptul că prin hotărârile AGA invocate s-a hotărât distribuirea către creditoare a sumei totale de 1.038.475 lei, instanța de fond a statuat asupra unei stări de fapt greșite și nesusținută de probele existente la dosarul cauzei, sens în care soluția pronunțată este, sub acest aspect, netemeinică prin neanalizarea corectă, logică și coroborată a probelor administrate în cauză. Instanța de fond, în mod greșit a admis numai în parte excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia pentru sumele datorate de filialele debitoarei, respectiv pentru suma de 934.253 lei, respingând cererea creditoarei de emitere a unei ordonanțe de plată numai pentru această sumă. În motivarea soluției sale, instanța de fond a concluzionat că prin hotărârile adunării generale ale asociaților CITR nr. 16/_, 13/_, 13/_, 11/_, 10/_, 9/_, 6/_, 4/_ și 1/_ ,

aceasta și-a asumat obligația de plată către creditoare a sumei de 1.038.475 lei (suma incorectă după cum s-a explicat mai sus), inclusiv pentru sumele datorate de filiale. Distribuind deja creditoarei suma de 441.857 lei (aspect recunoscut de

acesta și necontestat de debitoare), a rămas nedistribuită suma de 596.618 lei, cu privire la care instanța a admis cererea acesteia de emiterea a unei ordonanțe de plată. În ceea ce privește diferența de 934.253 lei până la totalul creanței invocate de către creditoare, instanța de fond a reținut că debitoarea nu și-a asumat obligația de plată a acesteia prin hotărârile AGA indicate. Din acest punct de vedere, în mod judicios prima instanță nu a reținut drept temei al diferenței de creanță declarațiile fiscale aferente anului 2012 ale debitoarei și ale filialelor, de care s-a prevalat creditoarea. Debitoarea nu și-a asumat însă prin hotărârile AGA invocate obligația de a plăti creditoarei sumele datorate de filialele CITR, acestea fiind entități distincte de debitoare și constituite potrivit legii cu personalitate juridică. Prima instanță a reținut în mod corect faptul că

"debitoarea nu poate fi obligată la plata datoriilor filialelor acesteia";, însă în mod greșit a apreciat că "obligația de plată menționată a fost asumată de către debitoare și în considerarea calității acesteia de asociat unic în cadrul filialelor sale";. Prima instanța a concluzionat în acest sens pe motiv că hotărârile AGA au fost adoptate de către asociați în considerarea calității acestora de asociați ai debitoarei în mod direct și în subsidiar în fiecare filială, însă o astfel de mențiune nu apare în toate hotărârile AGA invocate - de exemplu, nu apare în hotărârea AGA nr. 1/_ și nici în 10/_, prin care se aprobă distribuiri anticipate către creditoare de peste 300.000 lei. debitoarea și-a îndeplinit obligația de distribuire a sumelor în anul 2012, plătindu-i acesteia 441.857 lei cu titlu de avans din distribuiri, suma mai mare decât cea realizată în final de societate - 12.269 lei conform declarației de venit pe anul 2012 depusă de debitoare. După cum s-a susținut și în fața primei instanțe, declarațiile 204 emise de către debitoare și de către filiale nu reprezintă un izvor al creanțelor asociaților pentru plata dividendelor, ci formulare în temeiul cărora se determină creanțele fiscale datorate cu titlu de impozit pe venit de aceștia. Prin intermediul lor, debitoarea nu și-a asumat așadar obligații față de asociați, ci și-a executat doar obligațiile legale față de stat. În plus, sumele înscrise în declarațiile fiscale cu titlu de "venit net distribuit"; nu reprezintă creanțe certe, deoarece sunt supuse impozitului pe venit și diminuate cu cheltuieli nedeductibile (a căror existență a fost asumată de creditoare prin chiar cererea de emitere a ordonanței), suma primită efectiv de fiecare asociat cu titlu de distribuire fiind în concret mult mai mică decât cea înscrisă în formularul 204. Pentru aceste motive, se impune admiterea în totalitate a excepției lipsei calității procesuale pasive a subscrisei pentru întreaga sumă pretinsă de creditoare, întrucât debitoarea nu și-a asumat prin hotărârile AGA obligația de a distribui anticipat veniturile realizate de filiale, iar sumele ce i-au fost deja plătite creditoarei depășesc cu mult venitul realizat în anul 2012 de debitoare. Iinstanța de fond a apreciat, în mod greșit că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanțe de plată. Prima instanță a apreciat în mod greșit faptul că creanța pretinsă de către creditoare în baza hotărârilor AGA ar avea caracter cert, pe motiv că "existența acesteia rezultă din hotărârile adunării generale ale asociaților debitoarei";. Sumele de bani a căror distribuire a fost aprobată prin hotărârile AGA invocate nu reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură - în

sensul art. 1013 N.C.pr.civ., astfel încât procedura ordonanței de plată nu este aplicabilă în speță. Contractul de societate nu este un contract din care să rezulte o obligație de plată a unei sume de bani și, de asemenea, nici nu garantează o sumă certă care să fie distribuită asociaților. Veniturile rezultate din exercitarea profesiei sunt distribuite asociaților în funcție de suma concretă existentă după plata tuturor obligațiilor și contribuțiilor care pot greva profitul net al societății, astfel cum rezultă și din art. 22 din actul constitutiv al debitoarei și din art. 21 din actele constitutive ale filialelor. În mod similar, nici sumele înscrise în hotărârile AGA nu reprezintă creanțe certe, deoarece nu sunt sumele nete distribuite asociaților debitoarei. În plus, hotărârile AGA de care se prevalează creditoarea sunt acte unilaterale, nu contracte însușite de părți prin semnătură. Creditoarea a semnat respectivele hotărâri AGA în calitate de asociat al debitoarei, nu în calitate de creditor al sumelor aprobate spre distribuire. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanțe plată, instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea creditoarei în acest sens. în schimb, a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, prin interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Prin întâmpinarea formulată, creditoarea L. O. I. a solicitat respingerea cererii în anulare formulată de către debitoarea C. DE I. T.

S.P.R.L. ca neîntemeiată și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției procesuale, creditoarea a arătat că instanța de fond în mod corect și legal a obligat-o pe debitoare la plata sumei de 596.618 lei reprezentând sumele datorate în temeiul hotărârilor AGA adoptate în anul 2012. Debitoarea nu a contestat modul de calcul al sumei de 1.038.475 lei, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Afirmația acesteia în sensul că ar fi contestat din start suma pretinsă de către creditoare nu poate fi reținută. În realitate, această critică formală a debitoarei a fost formulată în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a debitoarei și se referea la suma de 1.518.602 lei datorată de către filialele debitoarei conform declarațiilor fiscale de venit aferente anului 2012. Se poate observa că debitoarea nu a criticat în niciun moment modul de calcul al sumelor aprobate prin hotărârile AGA din 2012, această critică fiind formulată pentru prima oară prin cererea în anulare. Chiar dacă această critică ar fi vizat și suma de 1.038.475 lei, debitoarea ar fi trebuit să arate în ce constă eroarea de calcul al creditoarei și nu doar să se rezume la a critica acest calcul în mod formal. Doar a susține că un calcul este greșit fără a indica în concret în ce constă/care este eroarea nu poate fi suficient pentru a fi reținut. Prin hotărârea AGA nr. 1/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de 1.750.000 lei, din care creditoarei i se cuvenea suma de 262.500 lei. Prin hotărârea AGA nr. 4/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de 326.986 lei, dintre care creditoarei i se cuveneau 49.048 lei. Prin hotărârea AGA nr. 6/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de 163.493 lei, dintre care creditoarei i se cuveneau 24.524 lei. Prin hotărârea AGA nr. 9/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de 163.493 lei, dintre care creditoarei i se cuveneau 24524 lei. Prin hotărârea AGA nr. 10/_ s-a aprobat spre distribuire săptămânal, suma de 45.000 euro (timp de trei săptămâni, în total

135.000 euro). Din această sumă, creditoarei i se cuveneau săptămânal câte 6.750 euro, timp de trei săptămâni în total 20-250 euro. Creditoarea a încasat doar sumele aferente primelor două săptămâni în cuantum de 60.350,40 lei, rămânând un rest de 6.750 euro. Suma de 161.500 lei (38.500 euro) a fost distribuita celorlalți cinci asociați in data de_ (după cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar). Se observă dintr-un simplu calcul că plata către ceilalți cinci asociați s-a efectuat în lei la cursul valutar de 1 euro= 4,2 lei. În aceste condiții, în data de_ creditoarei i se cuvenea suma de 28.500 lei, totalul sumei cuvenite fiind de 88.850,4 lei. Prin hotărârea AGA nr. 11/_ s- a aprobat spre distribuire lunară, până la sfârșitul anului 2012, suma de 163.500 lei (în total suma de 1144500 lei). Din această sumă, creditoarei i se cuvenea

24.525 lei lunar până la sfârșitul anului 2012 (în total suma de 171.675 lei). Prin hotărârea AGA nr. 13/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de

1.432.360 lei. Din această sumă, creditoarei i se cuveneau 214.854 lei. Prin hotărârea AGA nr. 16/_ s-a aprobat spre distribuire suma totală de

1.350.000 lei. Din această sumă, creditoarei i se cuveneau 202.500 lei. Însumând aceste sume mai sus detaliate, rezultă suma de 1.038.475,4 lei, sumă indicata de creditoare în cuprinsul cererii introductive. În aceste condiții, nu poate fi reținută afirmația (nefondată) a debitoarei potrivit căreia, dacă prima instanța ar fi verificat corectitudinea și temeinicia sumei pretinse de creditoare ar fi realizat că suma cuvenită acesteia ar fi fost inferioară celei indicate în cuprinsul cererii introductive. În ceea ce privește afirmația debitoarei potrivit căreia creditoarea ar fi solicitat și suma aferentă hotărârii AGA nr. 13 prin care s-a aprobat distribuirea sumei de 110.000 euro, hotărâre care ulterior a fost modificată, din calculul expus în cele ce preced rezultă fără putință de tăgadă că creditoarea nu a pretins și această sumă. Această afirmație este una tendențioasă, fără a avea vreo relevanță în prezenta cauză, relevă intenția debitoarei de a "complica"; speța în vederea obținerii unei soluții de respingere pentru pretinsa neîndeplinire a condiției caracterului cert al creanței. Dintr-un simplu calcul matematic s-ar putea observa că în cazul în care creditoarea ar fi pretins și suma aferentă acestei hotărâri, suma totală cuvenită ar fi fost mai mare cu 16.500 euro (15 % din suma de 110.000 euro). Având în vedere că debitoarea nu a contestat în dosarul de fond modul de calcul al sumelor cuvenite creditoarei în baza hotărârilor AGA adoptate în anul 2012, creditoarea a probat în cele ce preced că suma indicată în cuprinsul cererii introductive este corect calculată și rezultă fără echivoc din hotărârile AGA adoptate în anul 2012, se solicită respingerea cererii în anulare formulată de debitoare ca neîntemeiată. Cu privire la criticile privind admiterea în parte a excepției lipsei calității procesuale pasive, creditoarea a arătat că în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că debitoarea și-a asumat prin hotărârile AGA adoptate în anul 2012 obligații de plată față de asociații debitoarei, proporțional cu cota de participare a fiecăruia la capitalul CITR. Se poate observa fără echivoc faptul că prin hotărârile AGA adoptate în anul 2012, filialele debitoarei și-au asumat obligația distribuirii către CITR (în calitate de unic asociat în filiale) a unor sume, iar CITR s-a obligat la rândul ei să distribuie aceste sume către asociați, proporțional cu cota de participare a fiecărui asociat. Faptul că nu toate hotărârile poartă mențiunea privind aprobarea plații sumelor din filiale nu înseamnă că doar acele hotărâri

care poartă mențiunea pot produce efecte în timp ce altele nu. Prin adoptarea hotărârilor AGA de distribuire sume, societatea debitoare și-a asumat o obligație de plată față de asociați, obligațiile asumate fiind garantate cu patrimoniul propriu conform art. 7 al. 5 din OUG nr. 86/2006. Daca s-a urmări teza debitoarei, ar însemna că o hotărâre AGA de distribuire sume adoptată nu va produce niciun efect dacă nu poartă mențiunea că asociații au acționat în considerarea calității de asociați ai CITR în mod direct și în subsidiar în filiale, ceea ce este de neconceput. De altfel, din extrasele de cont depuse la dosar se poate observa că doar creditoarei nu i-au fost distribuite toate sumele ce i se cuveneau în baza Hotărârilor AGA adoptate în anul 2012 în timp ce ceilalți cinci asociați au încasat integral sumele aprobate. Creanța este certă, lichidă și exigibilă și rezultă dintr-un înscris asumat de părți. Creditoarea a susținut că întreaga sumă solicitată îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de procedura ordonanței de plată, aceste aspecte fiind detaliate în cuprinsul cererii in anulare obiect al dosarului nr._ . Hotărârile AGA CITR din 2012 îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerate "înscrisuri"; la care se refera art.1013 N.C.pr.civ. Conform art. 1013 N.C.pr.civ., creanța ce face obiectul pretențiilor poate rezulta și dintr-un "înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege";. În categoria "altor înscrisuri"; se includ orice acte juridice care atestă o creanță certă, lichidă și exigibilă. Întrucât hotărârile AGA menționează explicit atât suma supusă distribuirii cât și cota ce îi revine creditoarei, se apreciază că acestea reprezintă surse valabile a creanței certe, lichide și exigibile. Hotărârile AGA sunt acte ale societății CITR prin care și-a asumat obligații de plată față de asociații CITR, societatea răspunzând pentru obligațiile asumate cu patrimoniul propriu. Creanța este certă, deoarece existența ei rezultă din actele de creanța, hotărârile AGA adoptate în cursul anului 2012 cum în mod corect a reținut și instanța de apel. Cu privire la susținerea debitoarei potrivit căreia creanța nu este certă, deoarece nu sunt sumele nete distribuite asociaților CITR s-a arătat că debitoarei îi revenea obligația, în temeiul art. 249 coroborat cu art. 1020, al. 1 și 2 N.C.pr.civ., să probeze existența unor cheltuieli nedeductibile aprobate de către asociați și care ar fi diminuat suma pretinsă. Faptul că debitoarea a susținut generic că suma repartizată în concret asociaților nu este suma profitului net, nu poate fi considerată ca o contestație a creanței în condițiile în care debitoarea nu a înțeles să propună/depună înscrisurile necesare în probațiune, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. De altfel, nici în cuprinsul cererii în anulare, debitoarea nu a înțeles să probeze existența unor asemenea cheltuieli, rezumându-se la a reitera susținerea generică privind existența unor asemenea cheltuieli, ceea ce nu poate fi suficient pentru ca instanța să valideze această teză. Mai mult, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, debitoarea și-a asumat obligația de plată față de ceilalți asociați necondiționat de cuantumul rezultatelor financiare pe care urma să le realizeze. Caracterul lichid al creanței ce rezultă din hotărârile AGA adoptate în cursul anului 2012 este determinabil, fiecare hotărâre AGA menționând suma supusa distribuirii cât și cota ce revine creditoarei, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Creanța a devenit exigibilă la data adoptării hotărârilor AGA din anul 2012 pentru sumele aprobate spre distribuire cu titlu de beneficii, aspect reținut și de instanța de

fond. În orice caz în data_ a devenit scadentă și suma neinclusă în hotărâri AGA. Creanța consta într-o obligație de plata a unor sume de bani. Îndeplinirea acestei condiții rezultă implicit din caracterul lichid al creanței.

Cu privire la solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării fondului s-a arătat că la judecarea fondului, debitoarea a arătat că își rezervă dreptul de a solicita obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată. Acest aspect a fost consemnat în încheierea de ședință din data de_ . În aceste condiții, nu există situația în care dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă la instanța de fond iar instanța ar fi respins această cerere ca urmare a admiterii acțiunii. Față de aceste aspecte, se consideră că debitoarea nu mai are posibilitatea de a solicita obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării fondului, o astfel de cerere nefiind formulată în cadrul judecării dosarului de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, debitoarea C. de I. T.

S. a arătat că a contestat de la început suma pretinsă de creditoare. Prin cererea de emitere a ordonanței de plată, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 1.530.871 lei, creanță ce "rezultă dintr-un contract civil, din Hotărârile Adunării Generale a Asociaților adoptate în cursul anului 2012 și din Declarațiile Fiscale aferente anului fiscal 2012 depuse de către societatea CITR la organul fiscal";. Această sumă înglobează așadar, în concepția creditoarei, cota ce i s-ar cuveni atât din beneficiile CITR, cât și din beneficiile filialelor CITR pentru anul 2012. După cum rezultă în mod clar din întâmpinarea formulată față de cererea de emitere a ordonanței de plată, debitoarea a contestat de la bun început modul de calcul al sumei de 1.530.871 lei și implicit modul de calcul al sumelor aprobate prin hotărârile AGA din 2012. Contestația nu s-a referit așadar la suma de 1.518.602 lei, ci la întreaga sumă solicitată de creditoare - 1.530.871 lei, pretins izvorâtă și din hotărârile AGA din 2012. Mai mult decât atât, chiar din modul de redactare al întâmpinării depuse în fond se desprinde cu ușurință faptul că debitoarea a criticat modul de calcul al creanței pretinse. Astfel, s-au iterat, mai întâi, pretențiile creditoarei și s-a contestat modul de calcul al acestei sume, iar apoi s-au expus argumentele în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a subscrisei exclusiv pentru sumele datorate de către filialele CITR, respectiv 1.518.602 lei. Prin urmare, critica modului de calcul al pretențiilor a fost cuprinsă doar din punct de vedere formal în cadrul secțiunii destinate excepției invocate. Dacă ar fi acceptat raționamentul creditoarei, ar însemna ca debitoarea să nu fie de acord cu calculația în susținerea excepției, dar să fie de totuși acord cu aceeași calculație pe fondul cauzei. Debitoarea a arătat că este greșit calculul expus de către creditoare. Tot prin întâmpinarea formulată, creditoarea a susținut că și în cazul în care criticile ar fi vizat și suma de 1.038.475 lei, debitoarea ar fi trebuit să arate în concret în ce constă eroarea de calcul a acesteia. Debitoarea a contestat însă întreaga sumă pretinsă, iar prin apărările formulate a susținut netemeinicia pretențiilor reclamantei în această procedură. Oricum, eroarea de calcul concretă a fost evidențiată în cuprinsul cererii în anulare, raportat la faptul că instanța de fond, deși ar fi trebuit, nu a verificat deloc dacă sumele pretinse sunt susținute

prin probele de la dosar, sens în care a admis, în parte, cererea creditoarei în loc să o respingă în întregime ca nedovedită. Ca urmare a analizării modului de calcul pe care creditoarea 1-a expus abia prin întâmpinare, debitoarea a fost în măsură să identifice exact în ce anume a constat eroarea strecurată. Astfel, creditoarea a susținut că în temeiul hotărârii AGA nr. 10/_ au avut loc trei distribuiri săptămânale a câte 45.000 euro, dintre care acesteia i se cuveneau 6.750 euro/săptămână. În realitate, în baza acelei hotărâri au avut loc numai două distribuiri (în 23/_ și în_ ). În plus, dacă suma de 161.500 lei (38.250 euro) ar fi fost într-adevăr distribuită celorlalți asociați în data de_, ar însemna că echivalentul în lei al sumelor cuvenite s-a calculat la cursul valutar 1 euro = 4,2 lei, după cum susține și creditoarea, în condițiile în care în luna august 2012 cursul euro BNR a variat între [4,4595 lei - 4,6481 lei și în concret în ziua plății a fost de 4,5396 lei. Este evident că în cauză nu se poate discuta despre o a treia distribuire în temeiul acelei hotărâri. De asemenea, în baza hotărârii AGA nr. 11/_ a avut loc în concret o singură distribuire în cuantum total de 163.500 lei către toți asociații, respectiv în luna iunie 2012, iar nu șapte astfel de distribuiri, cum a susținut creditoarea. Prin urmare, suma care ar reveni creditoarei în temeiul acestei hotărâri este de numai 24.525 lei și nu de 171.675 lei. Toate acestea relevă faptul că suma pretinsă de către creditoare este mult mai mare decât cea care ar reieși din hotărârile AGA din 2012, calculul expus de aceasta fiind în mod evident greșit. Cu privire la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a debitoarei pentru sumele datorate de filiale s-a arătat că prin cererea în anulare, debitoarea a invocat faptul că prima instanță în mod greșit a admis numai în parte excepția invocată pe motiv că hotărârile AGA din 2012 au fost adoptate de către asociați în considerarea calității acestora de asociați ai debitoarei în mod direct și în subsidiar în fiecare filială. O astfel de mențiune nu apare însă în toate hotărârile AGA invocate - de exemplu, nu apare în hotărârea AGA nr. 01/_ și nici în cea cu nr. 10/_ . Raportat la acest aspect, creditoarea a susținut, în mod eronat că dacă nu toate hotărârile poartă mențiunea privind aprobarea plății sumelor din filiale, nu înseamnă că doar acele hotărâri care poartă mențiunea pot produce efecte în timp ce altele nu. Debitoarea a susținut, în continuare, faptul că prin hotărârile AGA în discuție nu și-a asumat obligația de plată pentru sumele datorate de filiale, însă chiar și în situația ipotetică în care și-ar fi asumat totuși această obligație, mențiunea că hotărârea se adoptă de asociații debitoarei și în calitatea lor de asociați subsidiari în filiale este esențială. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de regulă, hotărârile AGA se iau distinct în CITR și în fiecare filială în parte, astfel că în lipsa acestei mențiuni, nu s-ar putea susține că subscrisa mi-am asumat în mod valabil obligația de plată anticipată a sumelor provenind din filiale. Cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanțe de plată debitoarea a arătat că creditoarea susține ca în speța de față este aplicabilă procedura ordonanței de plată, întrucât hotărârile AGA CITR din 2012 îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerate "înscrisuri"; la care se referă art. 1013 N.C.pr.civ. Creditoarea se află însă într-o evidentă eroare cu privire la domeniul de aplicare al acestei

proceduri speciale. Conform art. 1013 N.C.pr.civ, temeiul creanței poate fi numai un contract civil (negotium iuris), indiferent de calitatea pe care o au părțile acestuia - persoane fizice sau persoane juridice. În plus, respectiva creanță trebuie să fie constatată printr-un înscris ori să fie determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege (instrumentum probationis) - cu alte cuvinte, existența raporturilor contractuale dintre părți trebuie să rezulte din aceste dovezi. Creditoarea face așadar o confuzie între temeiul creanței - care poate fi numai un contract civil, respectiv dovada creanței - care poate fi și un înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, din care să rezulte existența unor raporturi contractuale între părți. În speța de față, hotărârile AGA din 2012 nu sunt contracte și nici înscrisuri însușite de părți prin semnătură din care să rezulte raporturi contractuale, fiind semnate de creditoare în calitate de asociat al debitoarei, iar nu în calitate de creditor al sumelor aprobate spre distribuire.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin ordonanța civilă nr. 1993/2013, pronunțată în data de 15 iulie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost admisăn în parte, pentru suma de 934.253 lei, excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei C. DE I. T. S., invocată de către aceasta și respinsă ca atare cererea de emitere a unei ordonanțe de plată pentru această sumă, formulată de către creditoarea L. O. I., în contradictoriu cu debitoarea C. DE I. T. S., și admisă, în parte, cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de către creditoarea L. O. I., în contradictoriu cu debitoarea C. DE I. T. S., fiind obligată debitoarea la plata, către creditoare, a sumei de 596.618 lei, cu titlu de beneficii, în termen de 10 de zile de la comunicarea ordonanței, precum și la plata către creditoare a sumei de 11.234,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, s-a luat act de precizarea debitoarei în sensul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1013, al. 1 N.C.pr.civ., adică din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată ";se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege";. Creditoarea L. O. I. are calitatea de asociată în cadrul societății debitoare C. DE I. T. S., după cum rezultă din actul constitutiv al acesteia din urmă, deținând 15 % din părțile sociale ale debitoarei, în urma adoptării hotărârii nr. 1/_ a adunării generale a asociaților debitoarei. Prin ordonanța președințială nr. 1627/2013 pronunțată de către Tribunalul Specializat C. la_ în dosarul nr._, s-a dispus suspendarea executării hotărârii din data de_ adoptate de adunarea generală a asociaților societății debitoare C. DE I. T. S., prin care s-a aprobat excluderea creditoarei L. O. I. din structura de asociere a societății debitoare, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face

obiectul dosarului nr._ . Prin mai multe hotărâri ale adunării generale ale asociaților debitoarei adoptate în cursul anului 2012 s-a hotărât distribuirea mai multor sume către asociații debitoarei în conformitate cu cotele de asociere, printre care si către creditoarea L. O. I. pentru cota de asociere de 15 %, menționându-se în cuprinsul hotărârilor că sunt adoptate de asociații debitoarei ";în calitate de asociați ai societății mamă în mod direct si subsidiar în fiecare filială";. Este vorba despre hotărârile adunării generale ale asociaților debitoarei

C. DE I. T. S. nr. 16/_ privind distribuirea sumei totale de

1.350.000 lei, nr. 13/_ privind distribuirea sumei totale de 110.000 euro, nr. 13/_ privind distribuirea sumei totale de 1.432.360 lei, nr. 11/_ privind distribuirea sumei totale de 163.500 lei, nr. 10/_ privind distribuirea sumei totale de 45.000 euro, nr. 9/_ privind distribuirea sumei totale de 163.492,86 lei, nr. 6/_ privind distribuirea sumei totale de 163.492,86 lei, nr. 4/_ privind distribuirea sumei totale de 326.985,72 lei si nr. 1/_ privind distribuirea sumei totale de 1.750.000 lei. Prin aceste hotărâri AGA ale debitoare s-a hotărât distribuirea către creditoare a sumei totale de 1.038.475 lei, corectitudinea calculării acestei sume, raportat la faptul că unele distribuiri s-au hotărât privind sume stabilite în moneda euro, nefiind contestată de către debitoare. Din suma de 1.038.475 lei, cu privire la care debitoarea prin hotărârile adunărilor generale ale asociaților săi, menționate, și-a asumat obligația să le distribuie creditoarei L. O. I., acesteia i-a fost distribuită în total suma de 441.857 lei, potrivit extraselor de cont depuse la dosar, plata către creditoare a acestei sume fiind recunoscută și de către debitoare prin întâmpinare, rămânând nedistribuită suma de 596.618 lei.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei

C. DE I. T. S., invocată de către aceasta, tribunalul a reținut că aceasta nu poate fi calificată ca reprezentând o apărare de fond fată de prevederile art. 36 N.C.pr.civ., după cum susține creditoarea, întrucât nu privește existența sau inexistența drepturilor invocate de către creditoare, ci stabilirea împrejurării dacă acestea revin debitoarei sau filialelor sale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7, al. 9 raportat la al. 5 si 7 din O.U.G. nr. 86/2006, filialele societăților profesionale cu răspundere limitată, cum este și debitoarea, au personalitate juridică, având patrimoniu propriu și în consecință drepturi și obligații proprii. Prin urmare, tribunalul a reținut că debitoarea nu poate fi obligată să aducă la îndeplinire obligații ce revin filialelor sale. Într-adevăr, prin art. 22.2 din actul constitutiv al debitoarei, s-a stabilit că după deducerea tuturor celorlalte obligații și contribuții care pot greva profitul net al societății debitoare, repartizarea rezultatelor financiare rămase se va face conform cotei alocate deținătorilor părților sociale, dar această prevedere privește doar rezultatele financiare ale debitoarei. Același conținut îl are și art. 22.2 din actele constitutive ale filialelor debitoarei, Sibiu, Brașov, Timiș, București, Bihor și Satu Mare, diferența fiind însă că în cadrul filialelor debitoarea este deținătoarea a 100 % din părțile sociale ale acestora, creditoarea neavând calitatea de asociat în aceste filiale. Nu prezintă relevanță sub acest aspect care este regimul fiscal prevăzut de lege pentru societățile profesionale cu răspundere limitată ca forme de organizare a practicienilor în insolvență, faptul că plata impozitului pe venit se face de către asociați, conform art. 7, al. 6 din O.U.G. nr. 86/2006 nefiind de

natură să înlăture existenta celorlalte obligații civile ale S., și implicit, față de al. 9 al aceluiași articol de lege, ale filialelor acesteia. Astfel, regula este cea stabilită la al. 5 din O.U.G. nr. 86/2006, S. fiind titulara drepturilor și obligațiilor proprii, iar excepția, fiind de strictă interpretare și aplicare, este cea stabilită la alin. 6 al aceluiași articol, stabilită în materie fiscală în sensul că plata impozitului pe venit se face de către asociații S., aceste prevederi fiind aplicabile și filialelor în condițiile al. 9. Așadar, dacă filialele S. au fost constituite cu aportul integral al S., cum este și cazul filialelor debitoarei, aceasta înseamnă în materie fiscală că impozitul pe venit se va plăti de către asociații S., ceea ce nu înseamnă însă că și celelalte obligații, de altă natură decât obligația fiscală a impozitului pe venit, revin tot asociaților S. și nu filialelor acesteia cu personalitate juridică. Prin urmare, s-a reținut că debitoarea nu poate fi obligată la plata datoriilor filialelor acesteia și în plus, în baza art.

22.2 din actele constitutive ale filialelor debitoarei, doar debitoarea și nu direct asociații acesteia, printre care este și creditoarea, poate fi îndreptățită la repartizarea rezultatelor financiare ale filialelor. Pe de altă parte, s-a constatat însă că prin hotărârile adunării generale ale asociaților debitoarei C. DE I. T. S. nr. 16/_, nr. 13/_, nr. 13/_, nr. 11/_, nr. 10/_, nr. 9/_, nr. 6/_, nr. 4/_ și nr. 1/_, debitoarea și-a asumat obligația de plată către creditoare a sumei totale de 1.038.475 lei, din care a distribuit creditoarei suma de 441.857 lei, rămânând nedistribuită suma de 596.618 lei. După cum rezultă din cuprinsul acestor hotărâri AGA, acestea au fost adoptate de către asociații debitoarei în considerarea calității acestora de asociați ai debitoarei în mod direct și în subsidiar în fiecare filială, mențiune față de care s-a reținut că obligația de plată menționată a fost asumată de către debitoare și în considerarea calității acesteia de asociat unic în cadru filialelor sale și prin urmare, având în vedere prevederile art. 22.2 din actele constitutive ale filialelor debitoarei, în baza cărora repartizarea rezultatelor financiare ale filialelor debitoarei se puteau realiza doar către debitoare, aceasta însă la rândul său urmând să facă distribuiri către proprii asociați, printre care și creditoarea, în baza art. 22.2 din actul constitutiv al societății debitoare. Astfel, chiar dacă debitoarea a avut în vedere eventualele repartizări la care urma să fie îndreptățită privind rezultatele financiare ale filialelor sale, aceasta nu înlătură faptul că ea și nu filialele sale, și-a asumat obligația distribuirii către creditoare a sumei de

1.038.475 lei, din care a fost plătită creditoarei suma de 441.857 lei, rămânând neplătită suma de 596.618 lei. Pentru această din urmă sumă obligația de plată revine debitoarei, fiind asumată de către aceasta, prin hotărârile adunărilor generale ale asociaților săi. În ce privește însă diferența de 934.253 lei, de până la totalul creanței invocate de către creditoare, tribunalul a reținut că din hotărârile AGA ale debitoarei nu rezultă obligația debitoarei de plată a acestora. Tribunalul a reținut că deține creditoarea față de debitoare o creanță în cuantum de 596.618 lei, cu titlu de beneficii, având caracter cert, întrucât existenta acesteia rezultă din hotărârile adunării generale ale asociaților debitoarei C. DE I. T. S. nr. 16/_, nr. 13/_, nr. 13/_, nr. 11/_, nr. 10/_, nr. 9/_, nr. 6/_, nr. 4/_ și nr. 1/_, caracter exigibil, obligațiile de plată asumate de către debitoare fiind scadente la data adoptării fiecărei hotărâri AGA în parte, și caracter lichid, cuantumul sumei

fiind determinabil prin calculul matematic, fiecare dintre aceste hotărâri AGA ale debitoarei făcând mențiune atât cu privire la cota ce revine creditoarei cât și cu privire la suma supusă distribuirii, și totodată fiind probat în cauză ce sumă a încasat efectiv debitoarea. Faptul că prin art. 22.2 din actul constitutiv al debitoarei s-a stabilit că repartizarea rezultatelor financiare rămase se va face, conform cotei alocate deținătorilor părților sociale, după deducerea tuturor celorlalte obligații și contribuții care pot greva profitul net al societății debitoare, nu este de natură să înlăture caracterul cert al creanței creditoarei în cuantum de 596.618 lei, întrucât creanța creditoarea nu rezultă din actul constitutiv al acesteia, ci din hotărârile adunărilor generale ale asociaților debitoarei, prin acestea din urmă debitoarea asumându-și obligații de plată către creditoare necondiționat de cuantumul rezultatelor financiare pe care ar fi urmat să le realizeze în acel an în mod direct sau prin repartizări de rezultate financiare de la filialele sale. Nu prezintă relevantă prin urmare faptul că în cauză nu s-a probat cuantumul cheltuielilor nedeductibile ale debitoarei aferente anului 2012, în privința acestora dealtfel sarcina probei revenind debitoarei față de prevederile art. 249 raportat la art. 1020, al. 1 și 2 N.C.pr.civ., apărările debitoarei în acest sens fiind doar generice, iar nu concrete, prin indicarea sumei efective reprezentând cheltuieli nedeductibile aferente anului 2012, sens în care aceasta putea să depună înscrisurile necesare în probațiune.

Față de prevederile art. 453 N.C.pr.civ, întrucât creditoarea a avut câștig de cauză în parte, tribunalul a obligat-o pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 11.234,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând totalul cheltuielilor dovedite de către creditoare, reținând că taxa judiciară de timbru este fixă, iar onorariul avocațial se impune a fi acordat în întregime, față de munca depusă de avocatul ales al creditoarei privind partea din pretenții care a fost admisă, debitoarea înțelegând să nu solicite la rândul său cheltuieli de judecată în acest cadru procesual. În baza principiului disponibilității, tribunalul a luat act de precizarea debitoarei în sensul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin hotărârile adunării generale ale asociaților debitoarei C. DE I.

T. S., având următoarele numere, s-a hotărât distribuirea, către asociați, a următoarelor sume de bani constând în profitul societății debitoare, inclusiv ale filialelor acesteia, potrivit cotei de participare la capitalul social al fiecăruruia astfel: nr. 16/_ privind distribuirea sumei totale de 1.350.000 lei, nr. 13/_ privind distribuirea sumei totale de 110.000 euro, nr. 13/_ privind distribuirea sumei totale de 1.432.360 lei, nr. 11/_ privind distribuirea pe parcursul a șapte luni, a sumei totale de 1.144.500 lei, nr. 10/_ privind distribuirea, pe parcursul a trei săptămâni, a sumei totale de 135.000 euro, nr. 9/_ privind distribuirea sumei totale de 163.492,86 lei, nr. 6/_ privind distribuirea sumei totale de 163.492,86 lei, nr. 4/_ privind distribuirea sumei totale de 326.985,72 lei si nr. 1/_ privind distribuirea sumei totale de

1.750.000 lei. Creditoarea deține o cotă de 15 % din capitalul social al debitoarei, fapt susținut de către toate părțile și așa cum rezultă din actul constitutiv al debitoarei (filele 109-150) din dosarul nr._ ). Este de menționat faptul că în ceea ce privește hotărârea nr. 13, aceasta a fost adoptată

inițial în altă formă, ea referindu-se la distribuirea sumei de 110.000 euro, varianta menționată anterior fiind adoptată în urma unei rectificări a acestei hotărâri.

Toți asociații au încasat sumele de bani cuvenite lor potrivit hotărârilor menționate (la dosarul inițial aflându-ses copiile extraselor de cont aferente), reprezentând avans din profitul obținut de către debitoare pe parcursul anului 2012, mai puțin creditoarea care nu a primit decât parțial drepturile cuvenite, cum rezultă din extrasele de cont ale debitoarei aflate la dosar.

Prima instanță, în mod corect a apreciat că debitoarei i se cuvin banii nedistribuiți ei ca urmare a acelor hotărâri, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1021 din Noul Cod de procedură civilă. Astfel, creanța este certă, lichidă și exigibilă, constând într-o sumă de bani și fiind cuprinsă printr-un act scris, semnat de către debitoare și de către toți ceilalți asociați ai creditoarei.

Debitoarea și-a asumat obligația de plată luând în considerare și profitul previzionat pentru filialele sale județene în care deține 100 % din capitalul social, aflate în localitățile Sibiu, Brașov, Timiș, Bihor și Satu Mare. Având în vedere faptul că filialele sunt entități create de către societatea mamă dar fără personalitate juridică proprie și că întreg profitul obținut de către acestea era virat în conturile debitoarei, creditoarea este perfect îndreptățită să pretindă și sumele de bani constând în profitul realizat de către aceste filiale, cum dealtfel rezultă și din hotărârile adoptate. Nu filialele, fiecare, urmau să vireze banii în conturile asociaților, ci, așa cum s-a arătat, toți banii erau adunați de către debitoare și mai apoi aceasta făcea distribuirile corespunzătoare, cum de altfel, s-a și întâmplat. Din acest motiv, excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei, trebuia să fi fost respinsă, ca neîntemeiată, de la bun început. Susținerile debitoarei cum că prin respingerea excepției instanța ar obliga-o la plata unor datorii ale filialelor sale, nu este întemeiată; datoria pe care trebuie să o plătească este a societății mamă, filialele fiind cele care trebuie să plătească acesteia și nu direct asociaților. Filialele nu au nicio obligație față de asociați, luați individuali ci față de debitoare, societatea mamă. De altfel, susținerea că debitoarea nu poate fi obligată la plata profiturilor obținute de către filiale este făcută cu rea-credință, din moment ce alți asociați au primit acele sume de bani conform hotărârilor adunărilor generale adoptate și menționate anterior, direct de la debitoare și nu de la filiale.

Nici susținerea debitoarei la faptul că procedura somației de plată nu este aplicabilă în speță nu poate fi acceptată. O hotărâre a asociaților debitoarei, luată în unanimitate, în cadrul unei adunări generale la care toți au participat, aceștia fiind singurii care pot lua o astfel de hotărâre, reprezintă un înscris însușit de părți prin semnătură, voința fiecărui asociat, în parte, reprezentând, de fapt, voința societății (persoană juridică fiind, manifestându-se prin organele sale de conducere). Fiecare asociat a semnat acele acte atât în calitate de reprezentant al societății, cât și în calitate de creditor al obligației pe care societatea și-a asumat-

o. În plus, distribuirile mai au o bază legală, ce face ca o procedură a somației de plată să fie acceptată în această speță și anume actul constitutiv al societății care prevăd, în art. 22 repartizarea beneficiilor către asociați, bineînțeles, în conformitate cu procentele deținute de către fiecare din capitalul social.

Referitor la scăderea eventualelor cheltuieli deductibile, din moment ce asociații au solicitat distribuirea, în avans, a beneficiului societății, nu se poate pune în discuție așa ceva. Distribuirile fiind făcute în avans, nu erau cunoscute la momentul hotărârii și a efectuării lor acele cheltuieli deductibilece ar fi trebuit fi scăzute din veniturile societății. Aceste chestiuni urmează să fie lămurite la finalul anului fiscal, când este posibilă compensarea, într-un sens sau altul, a sumelor distribuite asociaților pe parcursul anului cu cele reprezentând cheltuielile, deductibile. Oricum, în prima fază a procesului, debitoarea nu a invocat că ar exista calculate cheltuieli deductibile ce ar determina imposibilitatea plății către creditoare a sumelor de bani așa cum s-a stabilit prin hotărârile adunărilor generale menționate. În fine, aceste cheltuieli deductibile trebuie să fie consemnate într-un act adoptat de către organele de conducere ale societății și apoi, pentru situația în care asociaților li s-ar fi distribuit mai mult pe parcursul anului, în avans, luată o hotărâre prin care să fie rezolvată această situație, în mod unitar, cu privire la toți. Această chestiune excede însă obiectului acțiunii, instanța observând obligația necondiționată de plată asumată de către debitoare, caracterul cert lichid și exigibil al creanței, neputând face altceva decât să admită, în parte cererea, așa cum s-a arătat.

Refăcând calculele, rezultă că debitoarei i se cuvenea (însumând valorile menționate în fiecare din acele hotărâri ale adunării generale) suma totală de 949.624,71 lei și 6.750 euro. Din suma în lei, potrivit extraselor de cont aflate la dosarul inițial, creditoarea a primit sumele de 42.768, 76.239, 68.043 lei, rămânând astfel un rest neachitat de 762.574,71 lei, plus suma de 6.750 euro. Cei 6.750 euro provin din hotărârea nr. 10, creditoarea, din cei 20.250 euro pe care trebuia să îi primească susținând că a încasat suma de 60.350,4 lei, reprezentând două din cele trei distribuiri săptămânale, respectiv 13.500 euro. Fiind vorba de o sumă pe care debitoarea s-a obligat să o plătească în euro, ea va fi convertită în lei, la momentul plății, potrivit cusrului BNR din acea zi.

Astfel, cererea în anulare a creditoarei va fi admisă, în parte, iar cea a debitoarei respinsă, ca neîntemeiată în temeiul art. 1023 din Noul Cod de procedură civilă, C. DE I. T. S., urmând să plătească, în favoarea creditoarei L. O. I., sumele de 762.574,71 lei și 6.750 euro, la cursul BNR din ziua plății, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Urmând să cadă parțial în pretenții, cererea sa în anulare a debitoarei urmând să fie respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, debitoarea va fi obligată să plătească în favoarea creditoarei sumele de 10.147,79 lei cheltuieli parțiale de judecată făcute în această fază procesuală, constând în 100 lei taxă judiciară de timbru și 10.047,79 lei, parte din onorariul avocațial dovedit a fi achitat (filele 40, 41).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea în anulare formulată de către debitoarea C. DE I. T. S. .

Admite, în parte, cererea în anulare formulată de către creditoarea L. O.

I., împotriva ordonanței civile nr. 1993/15 iulie 2013, pronunțată de către Tribunalul Specializat C., pe care o modifică, după cum urmează:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei C. DE I. T. S. .

Admite, în parte, cererea de emitere a ordonanței de plată, în sensul obligării debitoarei C. DE I. T. S., să plătească, în favoarea creditoarei L. O. I., sumele de 762.574,71 lei și 6.750 euro, la cursul BNR din ziua plății, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Menține dispoziția instanței de fond în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată.

O obligă pe debitoare să plătească, în favoarea creditoarei, suma de 10.147,79 lei cheltuieli de judecată, parțiale, în cererea în anulare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

I.

P. D.

H.

S. M.

Red.IP/MM 2 ex./_

← Sentința civilă nr. 274/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007  Sentința civilă nr. 5199/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 185/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007