Decizia civilă nr. 185/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 185/R/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.
JUDECĂTOR - C. G. JUDECATOR - V. L. O. GREFIER - DP
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta SC A. R. S. prin lichidator judiciar H&B I. S. împotriva sentinței civile nr. 18022/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata C. L. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei, d-na avocat Gorge A. A., în substituirea d-nei avocat Sălăjan-Karaivanoff Iudita, cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că intimata a înregistrat întâmpinare cu acte în susținerea acesteia la data de_ .
Reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri sau excepții de invocat și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței recurate, pentru motivele arătate în întâmpinare, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, sens în care depune factura care atestă plata acestuia. În susținere, arată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că intimata a achitat integral contravaloarea autoturismului marca Renault Clio, achiziționat de la recurentă, dovedind că aceasta a fost de bună-credință, făcând plata integrală în cuantum de 5950 lei. Referitor la faptul că recurenta prin motivele de recurs contestă valabilitatea plăților efectuate, susține că din actele și probele administrate în fața instanței de fond, rezultă faptul că plățile făcute de soțul intimatei sunt valabile. În ceea ce privește motivul de recurs prin care se arată că intimata a achitat o anumită sumă de bani către o persoană care nu reprezenta societatea recurentă, sumă care ulterior a fost folosită efectiv de către o altă societate, respectiv SC EUPH. S., susține că acest aspect nu are vreo relevanță, întrucât persoana menționată a acționat doar ca un mandatar al numitului Ciurdorean C., reprezentant legal al recurentei. De asemenea, împrejurarea că administratorul recurentei este și administrator la societatea SC EUPH. S., respectiv modalitatea în care a înțeles această persoană să folosească banii primiți de la intimată în contul autoturismului achiziționat, susține că nu este o problemă a intimatei, ci ține de raportul cu cele două societăți.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 18022/2012 pronunțată la 24 septembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta
SC A. S., prin lichidator judiciar H&B I. S. în contradictoriu cu pârâta C. L. C. și a fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.524 lei.
Pentru a reține această soluție, instanța de fond a menționat că așa cum rezultă din copia facturii fiscale nr. 2967855 din_ "reclamanta"; a achiziționat autoturismul marca RENAULT CLIO cu suma de 5.950 lei, iar potrivit O.P. nr. 3 din data de_ pârâta a achitat suma de 1.000 lei iar din chitanța de mână redactată la data de 26 iulie 2008 rezultă că s-a remis lui Zastulka T., angajatul SC EUPH. S., suma de 3.000 lei, de către soțul pârâtei, R. C., Zastulka T., audiat în calitate de martor confirmând că soțul pârâtei a fost angajatul SC EUPH. S. și faptul că a primit suma de 3.000 lei pe care a dat-o patronului. De asemenea, din declarațiile martorilor Almășan Florin și Câmpean Răzvan a reieșit faptul că soțul pârâtei a fost angajatul SC EUPH. S., iar autoturismul pârâtei era inscripționat cu sigla EUPH. .
Potrivit art. 16 alin.1 Codul muncii, obligația de încheiere a contractului individual de muncă revine angajatorului, iar în conformitate cu alineatul 2, în cazul în care contractul n a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă a fi fost încheiat pe durată nedeterminată, iar dovada prevederilor contractuale și a prestaților efectuate se poate face de părți prin orice mijloc de probă, iar din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără putință de tăgadă existența contractului de muncă încheiat de soțul pârâtei cu SC EUPH. S., iar faptul că acesta nu a semnat statul de plată dovedește că banii cuveniți cu titlu de salariu au fost reținuți de către angajator în contul autoturismului achiziționat de la reclamantă, ambele societăți având același administrator, rămânând ca aceste societăți să își reglementeze modalitatea în care au ales să tranzacționeze cu pârâta, din probatoriul administrat reieșind fără putință de tăgadă faptul că pârâta a achitat integral contravaloarea autoturismului prin rețineri din salariul soțului, prin ordin de plată și prin remiterea unei sume de bani.
De asemenea, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta căzând în pretenții a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs
reclamanta SC A. S., prin lichidator judiciar H&B I. S. prin care a solicitat modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei pârâte C. L. la plata sumei de 4.950 lei reprezentând diferență de preț neachitat din contravaloarea autoturismului Renault Clio, conform facturii fiscale seria MOB nr. 2967855/_ și a dobânzii legale aferentă perioadei de la scadența facturii și până la plata integrală a debitului
În susținerea recursului, reclamanta recurentă a menționat că achitarea diferenței de preț prin reținere din salariului altui terț, soțul C. R., nu este dovedită din probatoriu administrat, din documentele depuse la dosarul cauzei de lichidatorul judiciar al SC EUPH. S. rezultând doar faptul că acel terț a fost angajat al societății, fără să existe vreo mențiune expresă pe vreunul din statele de plată în sensul că o anumită sumă din salariu acestuia s-ar fi reținut în compensație cu suma datorată de către C. L., chiar dacă prin statele de plată depuse la dosarul cauzei nu se face dovada că angajatul SC EUPH. S. i s-ar fi plătit salariul cuvenit, asta nu dovedește că sumele respective au fost reținute în contul datoriei soției sale față de SC A. S. . Și în ipoteza în care s-ar fi dovedit faptul că d-lui C. R. i s-a reținut din salariul pe care i-l datora SC EUFH. S., acest lucru nu înseamnă că prin acest mod se putea stinge datoria pe care o avea pârâta intimată C. L. către SC A. R. S., ci doar faptul că dl. C. R. are o creanță salarială față de SC EUFH. S. . Astfel, din depoziția martorul Zastulka T. rezultă doar că această persoană fizică, care nu a fost reprezentant și nu a avut vreo calitate în societatea SC A. R. S., ar fi primit o sumă incertă (2.000-3.000 lei) care a fost încasată ulterior de către societatea SC EUPH. S. și folosită de această societate pentru plata furnizorilor, nicidecum că s-a achitat, în mod valabil, această sumă către SC A. S., iar faptul că pârâta - intimată a înțeles că achite o anumită sumă către o persoană care nu reprezenta și nu putea reprezenta societatea SC A. R. S., sumă care ulterior a ajuns să
fie folosită efectiv de către altă societate nu reprezintă și nu poate reprezenta o plată valabilă către SC A. R. S. . Ceea ce reiese din această probă testimonială este o prezumție că intimata pârâtă ar deține o creanță împotriva SC EUFH. S. pentru o plată nedatorată.
În ceea ce privește scriptul depus la dosarul cauzei de către pârâta intimată și care a fost considerat o "chitanță" de către instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile OMFP nr. 3512/_ acesta nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerat o "chitanță", astfel cum acest document financiar contabil este definit de actul normativ, respectiv nu este întocmit de casierul unității, nu are stampila unității, nu are conținutul minimal al formularului etc.
Din întreg materialul probator administrat nu reiese că pârâta intimată a achitat întregul debit către SC A. S., ci doar, eventual, propria culpă în modul cum a înțeles să achite debitul datorat, nedând dovadă de minimele diligente necesare pentru a face o plată valabilă, ori intimata pârâtă nu poate invoca propria culpă în favoarea ei.
De asemenea este greșită concluzia instanței de fond conform căreia "rămâne o chestiune ce aparține celor două societăți implicate, SC A. S. și SC EUPH. S. modalitatea în care au ales să tranzacționeze cu pârâta";, căci simplul fapt că cele două societăți comerciale au același administrator statutar nu însemnă nicidecum că te poți elibera de o datorie față de una dintre ele printr-o plată efectuată celeilalte, fără să existe acorduri exprese între aceste societăți materializate, eventual, printr-o novație, însă de acest lucru nu este vorba în cazul de față, nefiind nici susțineri, nici probe în acest sens. Ori, din tot probatoriu administrat nu rezultă, sub nici o formă, că SC A. S. a cesionat creanța către SC EUPH.
S. sau că a mandat în vreun fel această societate sau vreun reprezentant al acestei societăți să încaseze creanța pe care o deținea față de intimata pârâtă C. L. . Ceea ce este cert este faptul că pârâta a achiziționat un autoturism de la SC A. R. S. pentru suma de 5.950 lei, iar singura plată valabilă este suma de 1.000 lei achitată în contul de lichidare al societății.
Intimata C. L. -C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a recursului formulat de reclamanta recurentă și menținerea sentinței civile nr. 18022/2012 pronunțate la 24 septembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această procedură.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele
:
Î. recurenta SC A. R. S. și intimata C. L. -C. există un raport juridic în formă simplificată, în temeiul căruia recurenta a transferat intimatei dreptul de proprietate asupra unui autoturism marca Reanault Clio pentru prețul de 5.950 lei (fila 6 dosar fond), preț din care s-a achitat suma de 1.000 lei.
Intimata a susținut faptul că a achitat în întregime prețul autoturismului, respectiv suma de 1.000 lei prin O.P. nr. 3/_, suma de 3.000 lei în numerar către administratorul societății recurente Cirdorean C. prin mandatar Zastulka T., și suma de 1.950 lei prin rate lunare reținute din salariul soțului intimatei, dl. R. C. .
Potrivit art. 1169 Cod civil, "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";, ori în cauză recurenta a făcut dovada exitenței raportului juridic dintre părți, în formă simplificată și a recunoscut existența unei plăți în cuantum de 1.000 lei cu titlul de preț, revenind intimatei să facă dovada achitării prețului în întregime. Pentru aceasta intimata a solicitat administrarea unor înscrisuri sub semnătură privată (chitanță pentru suma de 3.000 lei, respectiv statele de plată depuse de SC EUFORIA S. ), precum și proba testimonială (au fost audiați martorii ALAMAȘ ALIN FLORIN, CÂMPEAN RĂZVAN I. și ZASTULKA T. ),
probe care urmează a fi reanalizate în ceea ce urmează raportat la motivele de recurs invocate de către recurentă, susținerile intimatei și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Pentru început, tribunalul reține că intimata C. L. -C. cu ocazia convocării la conciliere directă a recunoscut existența unui debit în cuantum de 2.950 lei (proces verbal din 3 noiembrie 2009, înscris însușit de către intimată prin semnătură - fila 10 dosar fond), debit din care a achitat suma de 1.000 lei prin O.P. nr. 3/_, pentru ca prin poziția procesuală exprimată ulterior prin întâmpinarea depusă să nu recunoască existența niciunui debit.
În ceea ce privește suma de 3.000 lei plătită în numerar d-lui Zastulka T., sens în care acesta a și eliberat o chitanță (fila 24 dosar fond), tribunalul reține că această sumă a fost achitată acestuia în calitate de angajat al SC EUPH. S., datele acestei societăți fiind indicate și în chitanța menționată, suma fiind plătită de către dl. R. C., soțul intimatei. Ori, deși sunt corecte susținerile intimatei cum că soțul, în temeiul mandatului tacit reciproc reglementat de art. 35 Codul familiei (în vigoare la acel moment), problema care prezintă importanță este dacă plata făcută este una valabilă. Astfel, din chitanța liberatorie reiese faptul că plata a fost efectuată în favoarea SC EUPH. S., datele acesteia de identificare fiind menționate în chitanță, iar din depoziția martorului Zastulka T., cel care a primit această plată, angajat al societății menționate în chitanță, reiese că această sumă de bani a fost utilizată pentru a se efectua plata furnizorilor din acea zi a societății. Astfel, pentru a fi liberatorie plata trebuia făcută, potrivit art. 1096 Cod civil, creditorului, împuternicitului acestuia sau aceluia autorizat de justiție sau de lege a primi pentru dânsul. Astfel creditoarea prețului este recurenta SC A. S., iar plata a fost efectuată către SC EUPH. S., persoană distinctă de ce a creditoarei (cele două persoane având patrimonii proprii diferite), iar simplul fapt că cele două persoane juridice aveau același administrator nu poate duce nici măcar la prezumția simplă că plata a fost făcută în favoarea creditoarei sau că SC EUPH. S. a acționat în calitate de mandatar al creditoarei, căci aceste sume au fost folosite de către SC EUPH. S., fapt care reiese în mod expres din declarația martorului amintit anterior. Astfel, revenea intimate obligația de a face fără urmă de dubiu că SC EUPH. S. a acționat în calitate de mandatar a creditoarei SC A. S., dovadă care nu a fost făcută nici măcar pe baza unei prezumții simple. De asemenea, nu se poate reține faptul că martorul Zastulka T. a acționat în calitate de mandatar al d-lui Ciurdorean C., căci o asemenea ipoteză nu a fost dovedită de către intimată iar în lipsa unor dovezi această susținere este lipsită de relevanță juridică, iar pe de altă parte, nu se poate reține existența unui mandat comercial tacit din partea creditoarei SC A. S., căci persoana care a primit plata era la acea data angajat al SC EUPH. S., iar potrivit art. 394 coroborat cu 397 Cod comercial, prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operațiuni, în socoteala altuia, astfel că raportat la 394- 395 Cod comercial, prezumția existenței unui mandat comercial tacit este față de SC EUPH.
S., fapt care este confirmat și de depoziția martorului cu privire la utilizarea sumei de către această societate. Având în vedere cele de mai sus, plata efectuată de către soțul intimatei nu a fost o plată valabilă de natură a stinge parțial creanța existentă, aceasta fiind făcută unei persoane care nu era creditoarea intimatei, această plată putând fi eventual analizată pe tărâmul instituției plății nedatorate.
În ceea ce privește suma de 1.950 lei nu se poate reține că aceasta a fost reținută de pe statul de plată al soțului intimatei pentru a fi achitată cu titlul de preț către creditoarea SC A.
S., pe de o parte neexistând nici o dovadă a faptului că ar fi existat o reținere pe salariu, iar pe de altă parte valoarea salariului neridicat de către soțul intimatei pentru perioada aprilie- iulie 2008 este mult mai mare decât suma alegată de intimată (1.513 lei x 4 luni = 6.052 lei), astfel că nici o atare prezumție nu poate fi reținută. De asemenea, a mai reținut tribunalul și faptul că în cauză nu s-a făcut nici măcar dovada faptului că părțile s-ar fi înțeles ca o parte din preț să fie reținută de la soțul intimatei, martorii audiați în acest sens având cunoștință despre această înțelegere doar de la intimată sau soțul acesteia, astfel că în lipsa unor asemenea dovezi, nu se poate reține nici că această sumă ar fi fost plătită creditoarei recurente și nici că o asemenea plată ar fi fost una valabilă.
Raportat la cele de mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 969 Cod civil, raportat la probele administrate în cauză, intimata C. L. -C. datorează recurentei suma de
4.950 lei cu titlu de preț, iar potrivit art. 43 Cod Comercial, aceasta datorează și suma de 967,27 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la scadență și până la data de_ .
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 3041 și 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta SC A. R. S. în contradictoriu cu intimata C.
L. -C. împotriva sentinței civile nr. 18022/2012 pronunțate la data de 24 septembrie 2012 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care o va modifica în sensul că va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. R. S. în contradictoriu cu pârâta C. L. -C. și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4.950 lei cu titlu de preț și suma de 967,27 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la scadență și până la data de_ .
T. ul reține că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta SC A. R. S. în contradictoriu cu intimata
C. L. -C. împotriva sentinței civile nr. 18022/2012 pronunțate la data de 24 septembrie 2012 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. R. S. în contradictoriu cu pârâta C. L. -C. și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.950 lei cu titlu de preț și suma de 967,27 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la scadență și până la data de_ .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. | I. C. | G. | V. | L. O. | DP |
Red.CG 2 ex./_
Judecător fond: C. M. C., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 640/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 507/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
