Decizia civilă nr. 37/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.37/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: V. L. O. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC C. DS în contradictoriu cu intimata SC LS împotriva sentinței civile nr. 17125/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei d-l avocat Codrean D. Cristian, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constându-se că în data de 16 ianuarie 2013 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare la cererea de recurs, fiind atașată împuternicirea avocațială în favoarea d-nei avocat A. A. C. a.
Reprezentantul recurentei face dovada achitării taxelor judiciare aferente recursului declarat prin depunerea chitanței serie și nr.MCJCH 516700935 din data de 21 ianuarie 2013 privind achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 456 lei și timbre judiciare în valoarea de 5,7 lei.
Se comunică reprezentantului recurentei un exemplar al întâmpinării depuse de intimată.
Având cuvântul cu privire la cereri prealabile, reprezentantul recurentei arată că nu are de formulat astfel de cereri.
T. ul acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii ca neîntemeiată. Raportat la situația dedusă judecății consideră că trebuie punctate anumite aspecte. Între părți a existat o colaborare comercială de lungă durată care nu a ridicat probleme; această situație s-a schimbat în luna iunie 2009 când intimata a înțeles să storneze o factură anterioară emisă pe seama recurentei, fără a o și anunța pe recurentă și a o justifica. În aceeași dată, a fost emisă o altă factură pentru o sumă identică ca cea din factura fiscală stornată, cu penalități de întârziere. Această conduită a intimatei, aspect de rea-credință vădită, a condus la situația de azi. Există o somație de plată respinsă. Această stare de fapt a generat o situație imposibilă și din punct de vedere contabil. Factura nu a fost acceptată la plată; contabila societății a învederat expres și a făcut referire la prevederile contabile arătând că nu se poate înregistra în contabilitate o factură prin care s-au evidențiat bunuri existente în gestiunea societăți și care să fie vândute la date anterioare datei de achiziție. A învederat părții adverse faptul că nu se opune la anularea și stornarea facturii. Recurenta nu are reținere în achitarea debitului, a recunoscut existența lui dar în contabilitatea societății recurente figurează sold 0 către intimată, fapt pentru care nu poate face plata iar includerea facturii în contabilitate este imposibilă din motivele expuse, imposibilitate generată de conduita intimatei care, în mod unilateral, a
stornat o factură. La momentul când a luat cunoștință de existența facturii emise în anul 2009 intimata i-a comunicat că această stornare s-a făcut pentru recuperarea TVA-ului ca urmare a stornării; Recurenta a acceptat această argumentare a stornării; stornându-se această factură a fost obligată recurenta la achitarea către Stat a TVA- ului; nu s-a fraudat legea, stornarea a fost înregistrată în contabilitatea societății recurente. A depus la dosar inclusiv dovada plății TVA-ului ca urmare a acestei stornări, fapt care infirmă afirmația instanței de fond care pleacă de la o prezumție pe care o apreciază eronată. Reținându-se faptul că această factură nu a fost și nu a putut fi acceptată de către recurentă sens în care nu se poate afirma că ne aflăm în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 17125/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. LSR.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. DSR.L., fiind obligata pârâta să plătească reclamantei suma de 13.333,60 lei reprezentând contravaloare mărfuri conform facturii fiscale nr.10203/_ . De asemenea a fost obligata pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 13.333,60 lei începând cu data scadenței și până la data plății efective, a fost obligata pârâta să plătească reclamantei sumele menționate mai sus actualizate conform calculului ratei de inflație pentru perioada de la scadența facturii fiscale și până la data plății efective a acesteia, si a fost obligata pârâta să plătească reclamantei suma de 916,02 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor părților, acestea au desfășurat relații juridice comerciale, pârâta formulând la data de_ comanda nr.213, executată de către reclamantă la data de_ prin livrarea mărfii comandate, sens în care s-a emis și factura fiscală nr.11506/_ . Din punct de vedere al aplicării legii civile în timp, art. 6 alin.1 și 2 din Noul cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr.505/_, care a intrat în vigoare la data de_, stipulează că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, art. 102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prevede următoarele: contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin.1. Având în vedere aceste dispoziții legale expuse anterior și constatând că obiectul litigiului se referă la un contract de vânzare încheiat în anul 2008, instanța a reținut că acesta este supus legii în vigoare la data încheierii sale, respectiv prevederilor vechiului Cod civil (1864) și Codului comercial. Temeiul de drept indicat de către reclamantă este corect raportat la datele speței, iar nulitatea
cererii de chemare în judecată invocată de către pârâtă nu poate fi reținută. Chiar presupunând că temeiul juridic ar fi fost incorect, instanța a reținut că acest aspect nu conduce la anularea cererii de chemare în judecată, codul de procedură civilă indicând elementele esențiale ale cererii (art.133 C.pr.civ), precum și posibilitatea acordată judecătorului de a pune în discuție calificarea juridică a unei cereri (129 alin.4 C.pr.civ).
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că pârâta nu a negat încheierea contractului de vânzare din 2008 și primirea bunurilor obiect al contractului, ci a susținut imposibilitatea plății din punct de vedere contabil a facturii fiscale nr.10203/_ după stornarea facturii fiscale care inițial fusese emisă. Astfel, în urma comenzii nr.213/_ au fost livrate pârâtei bunurile comandate, la data de_ și s-a emis factura fiscală nr.11506/_ în valoare de 14.118,04 lei. În urma înțelegerii părților, reclamanta a stornat factura prin factura fiscală nr.11629/_ și s-a emis o nouă factură fiscală, nr.10203/_ în valoare de 13.333,60 lei (s-a scăzut avansul). Cu toate că pârâta a susținut că numai factura fiscală nr.11629/_ i-a fost comunicată la data de_ (f.9), de factura fiscală nr.10203/_ luând la cunoștință în luna august 2009, aceasta nu a efectuat plata bunurilor pe motiv că nu poate înscrie în contabilitate această document fiscal. Instanța a reținut că părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, reclamanta obligându-se să vândă, iar pârâta să cumpere anumite bunuri asupra cărora au convenit și care au fost enumerate în facturi fiscale. Ca urmare, sunt întrunite condițiile art.1294 C.civ și urm., precum și ale art. 3 C. com, în baza principiului consensualismului născându-se un raport juridic de vânzare-cumpărare.
Susținerile pârâtei că a fost indusă în eroare de către reclamantă cu privire la emiterea ultimei facturi fiscale, scopul fiind numai de a modifica raportul contractual prin introducerea unei scadențe și a unor penalități de întârziere la care nu au convenit sunt parțial veridice. Pe de o parte, factura fiscală nr.10203/_ de care se prevalează reclamanta nu a fost însușită de către pârâtă prin reprezentant, nepurtând o semnătură, prin urmare asupra penalităților de întârziere pârâta corect a susținut că acestea nu constituie obiect al înțelegerii părților. Cu toate acestea, pe de altă parte, cu toate că pârâta a invocat eroarea în care a fost indusă de reclamantă necunoscând emiterea acestei facturi fiscale, instanța reține că pârâta a luat la cunoștință de factura fiscală nr.10203/_ în cursul procesului civil din cadrul dosarului nr._ având ca obiect somație de plată și în cursul procedurii de conciliere prealabilă din data de_ . Apoi, din întâmpinarea depusă de către pârâtă în cadrul dosarului civil nr._ instanța a reținut că aceasta a recunoscut că părțile au convenit asupra stornării (f.10 verso, f.38).
Ca urmare, din această conduită, instanța a prezumat că cele două părți au urmărit interese de ordin fiscal, respectiv tergiversarea plății la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată. Având în vedere că între părți a existat un contract de vânzare cumpărare valabil încheiat, că plata prețului nu s-a făcut, și întrucât factura fiscală (acceptată) constituie numai un mijloc de probă, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, refuzul său neavând o justificare legală. Întrucât părțile au avut o conduită frauduloasă din punct de vedere fiscal, instanța a reținut că nu poate lua în seamă susținerea pârâtei privitoare la imposibilitatea de plată a prețului, invocându-și practic propria culpă. Având în vedere că pârâta a luat la cunoștință de factura fiscală nr.10203/_ și întrucât nu a făcut plata prețului, în temeiul art.43 C.com și art.1082 C.civ reclamanta este îndreptățită la acordarea de daune-interese moratorii constând în dobânda legală începând cu data scadenței și până la data
plății efective. Totodată, este justificată și cererea reclamantei de actualizare a sumelor raportat la rata inflației, în condițiile în care această actualizare are o natură juridică distinctă de cea a dobânzii legale, neputând fi invocat principiul îmbogățirii fără just temei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C. C. DSR.L, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate și, pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată și obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că între recurenta-pârâtă și intimată s-a derulat o activitate comercială de lungă durată, prin prisma căreia intimata asigura recurentei produse pe care aceasta din urmă le solicita pe bază de comandă. La data de_, recurenta a înaintat intimatei S.C. LSR.L. o comandă înregistrată sub nr. 213/2008, care a fost livrată ulterior prin curier. Aferent comenzii menționate intimata a emis factura fiscală seria 11506/_, factură în cuprinsul căreia nu a fost indicat nici o scadență și nici penalități de întârziere.
La sfârșitul lunii iunie 2009, recurentei i-a fost remisă prin scrisoare recomandată o factură fiscală de stornare. Mai exact, intimata a emis factura fiscală nr. 11629/_ prin care a stornat integral factura fiscală nr. 11506/_ și a comunicat-o recurentei prin scrisoare recomandată. Surprinsă de această împrejurare, reprezentanta recurentei a contactat intimata-reclamantă și a încercat să afle care este motivul acestei stornări. În urma discuției purtate, intimata a indicat faptul că a procedat în acest fel pentru a putea recupera TVA-ul pe care l-a achitat către bugetul de stat până la momentul plății produselor comandate de către pârâtă. Recurenta a acceptat să procedeze în această manieră chiar dacă acest lucru a însemnat să se încarce cu TVA-ul aferent facturii, pe care l-a și virat la bugetul de stat, în considerarea relațiilor consolidate în timp, a sentimentului de încredere pe plan profesional și, inclusiv, a apropierii dintre reprezentanții societăților (fapt probat inclusiv din conținutul corespondenței electronice).
Intimata nu a comunicat recurentei faptul că în aceeași dată -_ - a emis și o altă factură fiscală pentru aceeași valoare ca și cea din factura fiscală stornată. Despre existența facturii fiscale nr. 10203/_ recurenta a aflat abia cu ocazia unei notificări remise de intimată în cursul lunii august 2009, prin care a fost somată ca în termen de 7 zile să procedeze la virarea sumei datorate în contul S.C. LSR.L. La acest moment recurenta a contactat din nou intimata și i-a cerut lămuriri cu privire la notificare, dar mai ales cu privire la factura fiscală nr. 10203/_ despre care abia aflase. Surprinderea a fost cu atât mai mare cu cât intimata a refuzat dialogul și nu a înțeles decât să comunice recurentei faptul că dacă nu va face plata o va da în judecată și va solicita deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta. Pentru că nu s-a reușit lămurirea situației legate de factura nr. 10203/_, pentru că intimata nu a motivat necesitatea stornării unei facturi și refacturarea acelorași produse la aceeași dată, pentru că intimata în noua factură a stipulat data de scadență și penalități de întârziere, recurenta nu a acceptat factura și, implicit, a refuzat să facă plata acesteia. În aceste condiții, reclamanta S.C. LSR.L a formulat o cerere de emitere a unei somații de plată pe care Judecătoria Cluj-Napoca a respins-o prin sentința civilă nr. 12030/2009 pronunțată în dosarul nr._ .
Recurenta a mai arătat că între părțile împrocesuate a existat o colaborare de lungă durată, colaborare care a condus treptat la consolidarea relațiilor pe latură profesională, dar nu numai; la cimentarea unui sentiment de încredere. Așa se explică cursul tuturor raporturilor comerciale derulate până în finalul anului 2008, faptul că nu au existat niciodată stipulații privitoare la scadențele facturilor emise de
intimată către recurentă sau privitoare la penalități de întârziere. Colaborarea în discuție a fost una mutual benefică, care s-a circumscris chiar și unei înțelegeri nescrise potrivit căreia intimata accepta plata produselor livrare după ce recurenta încasa prețul acestora la rândul său, sau potrivit căreia recurenta nu a reclamat niciodată neconformitatea produselor comandate cu cele livrate. Până la nașterea problematicii în discuție, orice împrejurare delicată ivită și indiferent de partea culpabilă pentru aceasta era rezolvată de comun acord. Raportat la aceste aspecte, trebuie să raportat pe de-o parte conduita intimatei, și pe de altă parte surprinderea recurentei. Din punctul de vedere al recurentei, nu se poate vorbi decât de o rea- credință a intimatei probată inclusiv din cursul evenimentelor.
Instanța de judecată trebuie să se oprească prioritar asupra motivului pentru care intimata a înțeles să storneze pe data de_ factura fiscală nr. 11506/_ și la aceeași dată să emită o altă factură pe aceeași sumă. Este evident faptul ca motivul indicat recurentei, imediat după remiterea facturii de stornare nr. 11629/_ - adică cel privitor la TVA, a fost doar unul fictiv menit să o inducă în eroare. Nu este nici o urmă de îndoială faptul că intimata prin această operațiune de stornare- refactuare a încercat, printr-o manifestare de voință unilaterală, să modifice condițiile raportului contractual stabilite cu recurența S.C. C. DSR.L. prin inserarea unor mențiuni în cuprinsul facturii fiscale cu privire la data scadentei si penalitățile de întârziere. Acesta este motivul real al stornării și refacturării și dacă intimata va susține altceva recurenta arată că este extrem de curioasă a lua la cunoștință despre motivul acestei operațiuni. De asemenea, nu poate opina în alt sens cu privire la intențiile intimatei și dacă este să aibă în vedere împrejurarea necomunicării/neremiterii facturii nr. 10203/_ decât odată cu notificarea și faptul că nici cu ocazia discuției pe seama facturii de stornare nu a amintit nimic de refacturare.
Recurenta mai arată că prin acțiunea formulată reclamanta a arătat că pârâta nu a mai plătit contravaloarea mărfurilor achiziționate în conformitate cu factura fiscală neachitată și acceptata la plata de aceasta. Parcurgând cu atenție cuprinsul cererii de chemare în judecată recurenta arată că observă faptul că intimata nu precizează nici măcar o dată care este modalitatea în care recurenta a acceptat factura fiscală în discuție. În schimb, intimata depune la dosarul cauzei această factură, care vine să confirme tocmai contrariul. Factura fiscală nr. 10203/_ nu a fost semnată de recurentă și, deci, nu a fost acceptată la plată. Întrucât este posibil ca, în mod voit, intimata să pună semnul egalității între acceptarea facturii și faptul că pârâta a recunoscut existența unui debit pe care îl are față de prima, crede că se impun unele precizări. Dacă este să se raporteze la contabilitatea recurentei-pârâte S.C. C. D.
S.R.L. se poate observa faptul că, urmare a înregistrării facturii fiscale de stornare nr. 11629/_, aceasta nu mai are nici o datorie față de intimată. Aceasta este concluzia pe care o poate trage dacă este să privească scriptic situație. Cu alte cuvinte, dacă din evidențele contabile rezultă un debit "0", orice plată făcută către intimată este de fapt o plată nedatorată. Cu toate acestea, intimata a recunoscut atât cu prilejul judecării cererii de emitere a somației de plată, cât și cu ocazia procedurii concilierii, că a achiziționat de la intimata-reclamantă produsele indicate în factura fiscală nr. 11506/_ .
Trecând peste faptul că intimata a tăinuit existența facturii, asigurându-se astfel că scadența pe care a stabilit-o unilateral va fi depășită și va putea să solicite penalități de întârziere, este esențial a prezenta instanței de judecată că recurenta nici nu putea accepta factura fiscală nr. 10203/_ astfel cum a fost emisă de intimată, din două motive. Din punct de vedere al raportului juridic și interpretând factura
fiscală ca fiind un contract în formă simplificată, intimata nu putea să accepte factura fiscala nr. 10203/_ pentru că prin aceasta intimata a stabilit, în mod unilateral, termene de scadența și penalități de întârziere. Modul în care s-a manifestat intimata este unul care vine sa frângă acordul de voință exprimat de către părți inițial, fără nici un temei. Din punct de vedere contabil, intimata nu putea să accepte factura fiscală nr. 10203/_ în forma în care a fost emisă de intimata-reclamantă. După aflarea împrejurării legate de existența acestei facturi și felul în care a fost emisă, recurenta s-a consultat cu contabilul sau, care i-a comunicat că nu este posibil înregistrarea în contabilitatea a unei asemenea facturi. A explicat faptul că nu este posibil ca produsele achiziționate inițial în baza facturii fiscale 11506/_ să figureze în gestiunea SC C. DS și să fie vândute la date anteriore datei de achiziție. Ori, dacă pârâta ar accepta factura fiscală nr. 10203/_ în aceasta situație s-ar fi ajuns. Este evident utopic a deține și vinde ceva ce încă nu a cumpărat. Recurenta a mai arătat că intimata nu a considerat oportun a proceda astfel, preferând în schimb să încarce rolul instanței de judecată. Din considerentele prezentate rezultă fără urmă de tăgadă că nu vorbim de o creanță certă, lichidă și exigibilă - contrar susținerilor intimatei-reclamante, ci în concret ne aflăm într-o situație întortochiată generată de aceasta și menținută de aceasta fără motiv. După cum a arătat, intimatei nu i se poate reproșa nimic, cu atât mai mult cu cât intențiile sale au fost canalizare în sensul rezolvării situației. Privitor la înțelegerea părților raportat la stornarea facturii fiscale nr. 11506/_ . Din cuprinsul motivelor care au stat la baza pronunțării sentinței civile recurate, a constatat faptul că instanța de judecată - în mod repetat - a făcut referire la împrejurarea că ar fi existat o înțelegere a recurentei cu intimata în ceea ce privește stornarea facturii fiscale nr. 11506/2008. Mai mult, instanța a prezumat eronat faptul că existența înțelegerii părților de a storna factura fiscală se datorează intenției acestora de tergiversare a plății la bugetul
de stat a taxei pe valoare adăugată.
Recurenta mai arată că nu știe care sunt motivele pentru care instanța a făcut aprecierile enunțate în sentința civilă atacată și prin prisma cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, însă le apreciază într-o totală contradicție cu starea de fapt prezentată de recurentă, cu probatoriul administrat în cauză și cu prevederile legale incidente materiei plății taxei pe valoare adăugată. Astfel, așa cum a învederat instanței de judecată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dar și prin cele indicate prin prezenta cerere de recurs - secțiunea rezervată stării de fapt - stornarea facturii fiscale nr. 11506/2008 a fost rezultatul conduitei exclusive și unilaterale a intimatei, fără ca recurenta să fi avut vreo contribuție privitor la decizia de stornare.
Intimata a pus recurenta în fața faptului împlinit, prin comunicarea facturii stornate. În susținerea acestei afirmații vin și cele indicate instanței fondului cu privire la faptul ca recurenta, după ce i s-a comunicat factura fiscală de stornare, a contactat intimata pentru a afla motivul stornării. Dacă se face raportarea la optica instanței de judecată și, mai precis, la faptul că recurenta s-ar fi înțeles cu intimata anterior stornării, ca aceasta din urmă să storneze factura fiscală nr, 11506/2008 și la aceeași dată să emită una nouă pentru același cuantum, se pot pune două întrebări, respectiv de ce ar fi fost de acord intimata cu o astfel de înțelegere și cum ar fi urmărit părțile prin această operațiune tergiversarea plații la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată. Raportat la prevederile legale în materie de TVA, recurenta arată că pentru că nu poate să treacă cu vederea asupra prezumției pe care instanța de judecată a luat-o în calcul în cuprinsul motivării. Trecând peste aspectele legate de existența înțelegerii dintre cele două părți, a constatat faptul că instanța fondului vorbește de un interes de ordin fiscal, acela de tergiversare a plății la bugetul de stat
al taxei pe valoare adăugată. Dacă este să se facă referire la consecințele de ordin fiscal (TVA) ale stornării facturii fiscale, recurenta nu a avut nici un beneficiu, din contră aceasta a fost obligată a vira la stat TVA. Plata către stat a taxei pe valoare adăugată a fost efectuată, fapt dovedit inclusiv prin declarațiile fiscale anexate în probatiune întâmpinării. Altfel spus, nu a existat o tergiversare a plății tva către bugetul de stat, efectul stornării fund reprezentat de aceea că recurenta urma să suporte plata tva-ului, iar nu intimata. Această consecință a stornării a fost acceptată de către recurentă, în considerarea relațiilor consolidate în timp, a sentimentului de încredere pe plan profesional și, inclusiv, a apropierii dintre reprezentanții societăților.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, recurenta arată că în cauza pendinte au fost încuviințate și administrate mai multe probe, printre care se numără și proba cu interogatoriul intimatei-reclamante. Cu privire la această probă, se poate observa, inclusiv din cuprinsul sentinței civile nr. 17125/2012, că instanța de judecată a făcut referire la prevederi art. 225 Cod de procedură civilă urmare a faptului că intimata nu a comunicat la dosar răspunsul la interogatoriu. În atare situație, instanța trebuia să socotească refuzul intimatei de a răspunde ca o recunoaștere a susținerilor recurentei. Astfel, instanța a omis să se pronunțe asupra aplicării art. 225 Cod de procedură civilă.
Privitor la invocarea propriei culpe de către recurentă a arătat că poziția procesuală a recurentei nu s-a fundamentat niciodată pe considerente de ordin financiar, mai exact pe imposibilitatea de plată a prețului. Situația financiară a recurentei a fost prezentată la momentul concilierii, din rațiuni de bună-credință contractuală și din motive ce țin de găsirea unei modalități de eșalonare a sumei. Cu toate acestea, chiar și a momentul concilierii s-a discutat asupra aspectelor legate de factura fiscală nr. 10203/2009, în sensul în care recurenta a învederat imposibilitatea de plata din punct de vedere contabil. De asemenea, recurenta a și propus intimatei anularea facturii fiscale nr, 10203/2009 și emiterea uneia noi în care să se evidențieze faptul că produsele facturate sunt cele solicitate de recurentă în baza comenzii nr. 213/2008, conform facturii fiscale nr. 11506/2008. Instanța a interpretat greșit unele aspecte care i-au fost învederate de către recurentă și a omis a analiza impedimentul efectiv, de legislație contabilă. În realitate, nu s-a vorbit de imposibilitate de plată din punct de vedere al resurselor, ci de o imposibilitate din punct de vedere al contabilității. Recurenta nu și-a invocat propria culpă, ci a invocat reglementările legal-contabile care o pun în situația de a nu putea accepta factura intimatei și de a nu putea face plata.
Privitor la obligarea recurentei la plata contravalorii facturii fiscale nr. 10203/2009, recurenta susține că modalitatea în care a soluționat instanța de fond cererea de chemare în judecată, prin care a obligat recurenta la plata contravalorii facturii fiscale nr. 10203/2009, generează consecințe contabile utopice, dar mai ales contrare reglementărilor în materie. Simpla cunoștință despre emiterea unei facturi fiscale nu poate echivala cu o acceptare a acesteia. Dacă ar fi sa accepte un astfel de argument care ar mai fi rostul acceptării și ce ar împiedica emiterea de facturi fiscale după bunul plac al fiecăruia. Raportat la aspectele de ordin contabil evocate și relativ la obligația stabilită de instanța de judecată, recurenta susține că nu știe cine va suporta consecințele legale a încălcării prevederilor legal-contabile și cine va da socoteală pentru inadvertențele generate de introducerea în contabilitate a acestei facturi.
Privitor la dobânda legală și la plata sumelor actualizate conform ratei inflației, recurenta arată că prin sentința recurată instanța a obligat recurenta la plata
de dobândă legală și la sume actualizate conform ratei inflației. Calculul sumelor datorate, potrivit acelorași dispoziții ale instanței, urmează a fi calculate raportat la data scadenței facturii fiscale, neștiind care este data scadenței dat fiind caracterul neacceptat al facturii nr. 10203/2009. Instanța de fond a înțeles - per ansamblu - eronat, atât starea de fapt, cât și incidența prevederilor legale contabile. Doar astfel își poate explica de ce nu s-au analizat aspectele relevate de recurenta prin întâmpinare, aspecte la care instanța de judecată nici măcar nu a făcut referire tangențial. Totodată, a dorit să semnaleze instanței de recurs împrejurarea că sentință civilă nr. 17125/2012 va avea repercusiuni nefirești rezultate din modul de interpretare al instanței de fond cu privire la factura fiscală nr. 10203/2009 pe care a apreciat-o ca fiind acceptată.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, intimata a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale având ca fundament vanzarea-cumpararea de produse, intimata deținând calitatea de vânzător. Livrarea produselor către recurenta s-a realizat pe baza de comanda, emitandu-se in mod firesc si factura corespunzătoare fiecărei comenzi. Cu toate ca recurenta a recepționat produsele livrate in baza facturii fiscale nr.10203/_
, a refuzat in mod vădit sa achite prețul acestora, cu toate ca a beneficiat de marfa livrata, amânând mereu plata probabil in speranța ca va trece perioada legala si aceasta datorie se va prescrie.
Intimata mai arată că recurenta a recunoscut întreaga sumă pe care o datorează, in cadrul sentinței civile pronunțate in dosarul nr._ al Judecătoriei
C. -N., nu a depus nici o dovadă la dosar din care să rezulte că produsele cumpărate de la subscrisa ar fi fost returnate sau nu ar fi corespuns din punct de vedere calitativ, toate afirmațiile făcute fiind nesusținute de probe, creanța este certă, lichidă și exigibilă: este certă, existența ei rezultă în mod neîndoielnic din factura fiscala si din restul probelor existente la dosar, este lichidă, cuantumul ei fiind determinat în factura menționata și este exigibilă, prin ajungerea la termenul de plată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Prin recursul formulat de către aceasta, recurenta SC C. DS nu a contestat împrejurarea că intimata i-a livrat bunurile comandate prin comanda nr. 213/2008 si pentru care aceasta a emis factura fiscală nr. 11506/_ . Asadar, de vreme ce intimata si-a îndeplinit propria obligatie, aceea de livrare către recurentă a bunurilor comandate de către aceasta, în mod judicios a apreciat prima instantă că si recurenta trebuia să îsi îndeplinească propria obligatie corelativă, aceea de plată a contravalorii bunurilor ce i-au fost livrate de către intimată.
În ce priveste stabilirea pretului bunurilor, tribunalul retine că aceasta s-a realizat initial prin factura fiscală nr. 11506/_ emisă de către intimată si necontestată de către recurentă, în cuantum de 14.118,04 lei. Totodată, fată de împrejurarea că factura fiscală nr. 11506/_ nu continea mentiune privind data scadentei acesteia, tribunalul retine că aceasta era scadentă de la data emiterii ei, în lipsa dovezii unei întelegeri în sens contrar între părtile cocontractante.
Factura fiscală nr. 11506/_ a fost stornată de către intimată prin emiterea de către aceasta a facturii nr. 11629/_, operatiunea de stornare fiind acceptată ulterior de către recurentă, potrivit chiar afirmatiilor acesteia făcute în recursul de fată. Astfel, recurenta a învedarat în cuprinsul recursului că în urma discutiei purtate cu intimata, aceasta a indicat faptul că a procedat în acest fel pentru a putea recupera
TVA-ul si că ea, recurenta, a acceptat să se procedeze în această manieră, chiar dacă aceasta a însemnat să se încarce cu TVA-ul aferent facturii.
În această privintă, tribunalul retine că relevant sub aspectul raporturilor juridice dintre părti este faptul că desi a recunoscut că primise bunurile comandate de la intimată, recurenta nu făcuse plata contravalorii acestora până la data emiterii facturii de stornare, fără însă a invoca vreo împrejurare pentru care nu si-a îndeplinit propria obligatie.
În ce priveste refuzul recurentei de plată a facturii nr. 10203/_, nou emise de către intimată privind aceeasi operatiune comercială, de vânzare a bunurilor pentru care initial fusese emisă factura fiscală nr. 11506/_, tribunalul retine că emiterea unei noi facturi fiscale de către intimată are relevantă în spetă doar sub aspect fiscal, însă nu aduce nici o modificare prin sine raporturilor juridice dintre părti. Astfel, după cum a retinut si prima instantă, intimata nu putea să stabilească în mod unilateral conditii mai grele de plată de către recurentă a pretului bunurilor anterior livrate acesteia, iar mentiunea inserată în cuprinsul facturii nr. 10203/_ privind penalitătile de întârziere, nefiind rezultatul acordului de vointă al ambelor părti, nu este opozabile recurentei. Pe de altă parte, în ceea ce priveste mentiunea privind scadenta facturii ca fiind la_, desi unilateral stabilită de către intimată, tribunalul retine că aceasta era favorabilă recurentei, întrucât privea în fapt o obligatie de plată anterior născută în sarcina acesteia, de plată a contravalorii bunurilor comandate de la intimată prin comanda nr. 213/2008, cu privire la care a recunoscut că i-au fost livrate, si pentru care a fost initial emisă factura fiscală nr. 11506/_, necontestată de către recurentă.
Cât priveste împrejurarea că factura nr. 10203/_ priveste bunuri care au fost livrate la o dată mult anterioară recurentei, tribunalul retine că nimic nu împiedică părtile să convină ca plata pretului bunurilor vândute să fie făcută de către cumpărător la o dată situată în viitor, stabilirea scadentei obligatiei de plată a pretului fiind guvernată de principiul libertătii de vointă a părtilor, după cum nimic nu împiedică pe vânzător să ofere cumpărătorului o amânare a scadentei obligatiei de plată a pretului. Totodată, împrejurarea că vânzătorul nu emite factură fiscală pentru bunurile vândute nu este de natură a înlătura obligatia cumpărătorului de plată a contravalorii acestora. În spetă, o astfel de factură a fost emisă si nefiind plătită vreme îndelungată de către recurentă, a fost stornată de către intimată, operatiune acceptată apoi de către recurentă, potrivit recunoasterii acesteia, după care a fost emisă o nouă factură fiscală, cu o nouă scadentă, mult ulterioară celei initiale a aceleiasi obligatii a intimatei de plată a pretului bunurilor cumpărate de către aceasta, obligatie a cărei îndeplinire recurenta nici nu a invocat-o si nici nu a probat-o în cauză.
Toate aceste aspecte cu consecinte pe plan fiscal nu aduc nici o atingere raporturilor juridice comerciale dintre părti, nici obligatiei recurentei de plată a pretului bunurilor cumpărate de la intimată, ce revine acesteia în baza art. 969 si art. 1294 Cod civ. Sub acest aspect, factura fiscală poate avea doar valoare probatorie, potrivit dispozitiilor art. 46 Cod com., în spetă nefiind acceptată de către recurentă, aceasta poate face dovadă doar în contra intimatei emitente privind acordarea de către aceasta în beneficiul recurentei a unei noi scadente privind obligatia acesteia de plată a contravalorii produselor livrate acesteia în baza comenzii nr. 213/2008. Totodată, diferenta dintre cele două facturi succesiv emise pentru aceeasi operatiune comercială de către intimată, constă în scăderea sumei de 125,25 lei cu titlu de avans, ca fiind achitată de către recurentă anterior emiterii celei de-a doua facturi, cu nr. 10203/_ .
În ce priveste problema scadentei ridicată de către recurentă privitor la dobânda legală si la plata sumelor actualizate conform ratei inflatiei, tribunalul retine că aceasta rezultă cu claritate din dispozitivul si considerentele sentintei atacate, în sarcina recurentei fiind stabilită obligatia de plată a contravalorii facturii fiscale nr. 10203/_, astfel că nu poate fi vorba decât despre data scadentei acestei facturi,_, stabilită de către intimată potrivit principiului disponibilitătii, si de care recurenta avea dealtfel interesul să se prevaleze, fiindu-i mai favorabilă decât cea a scadentei facturii initial emise de către intimată pentru aceeasi operatiune juridică. Nu prezintă relevantă sub acest aspect, după cum am arătat, împrejurarea că factura fiscală nr. 10203/_ nu a fost acceptată de către recurentă, câtă vreme aceasta a emis comanda nr. 213/2008, a recunoscut că intimata i-a livrat bunurile comandate, nu a contestat că îi revenea obligatia de plată a facturii initiale emise de către intimată, si a recunoscut că stornarea acelei facturi s-a făcut de către intimată doar din ratiuni fiscale si nu pentru că părtile ar fi convenit revocarea contractului de vânzare-cumpărare initial încheiat între ele.
Pentru aceste motive, tribunalul retine că criticile aduse de recurentă hotărârii primei instante nu sunt de natură a conduce la modificarea solutiei pronuntate la fond, aceasta fiind, în conditiile anterior arătate, legală si temeinică, impunându-se mentinerea acesteia ca atare.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc.civ., va respinge, ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta SC C. D.
S. în contradictoriu cu intimata SC LS împotriva sentinței civile nr. 17125/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta SC C. DS în contradictoriu cu intimata SC LS împotriva sentinței civile nr. 17125/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. I. | C. | G. | V. L. O. | C. | P. |
Fiind în concediu de odihnă semnează loctiitor presedinte
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 2ex./_
Judecător fond: S. F. C. Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 507/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 460/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
