Decizia civilă nr. 640/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 640/R
Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător C. G.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC G. R & G. S., cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocatură Av. R. Liviu F. din B. M., str. C. P., nr. 3/2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1934 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC H. & B. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea intimatei- reclamante SC H. & B. S. se prezintă administrator B. D., recurenta fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.
Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 1934 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în dosar nr._ s-a respins excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată datorită neîndeplinirii procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201și următoarele din Codul de procedură civilă, invocată de pârâtă; s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată astfel cum a fost ulterior precizată de reclamanta SC H. & B. S., în contradictoriu cu pârâta S.C G. R & G. S.R.L, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 22.855,87 lei echivalentul a 5250 EURO, la cursul EURO/LEU, de la data introducerii acțiunii, de 4,3535
Lei/Euro, reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru schela metalică demontabilă închiriată de reclamată pârâtei, aferentă perioadei_ - 12.05.201, precum și suma de 1327,11 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise, fiind respinse ca neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de reclamantă, privind restituirea bunului ce face obiectul închirierii sau a contravalorii acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M., în data de_, sub dosar nr._, reclamanta SC H. & B. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G. R & G. S., să fie obligată pârâta la plata chiriei pentru schela închiriată pe perioada_ și până la soluționarea cauzei; obligarea pârâtei la returnarea schelei în condiții optime de utilizare, obligarea pârâtei la plata penalităților conform legii și la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea reclamantei nu a fost motivată în fapt sau în drept.
La data de_, reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat că pârâta are față de reclamantă o datorie restantă în cuantum de 23.625 lei, iar valoarea schelei este de 10.472 lei.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată, arătând că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă de conciliere conform art. 720 Cod procedură civilă.
Prin notele de ședință depuse la dosar în data de_, pârâta a arătat că a închiriat o schelă de la reclamantă, cu niște panouri incomplete și neomologată pe care a adus-o din B. M. din zona str. Barbu Delavrancea și nu a putut să se folosească de ea, întrucât era într-o stare de degradare, era incompletă și risca să pună viața muncitorilor în pericol. Schela având componente lipsă a fost obligată să facă improvizații cu sârmă pentru a o fixa de fațada blocului, astfel că după trei zile a telefonat administratorului reclamantei să vină să-și ia așa numita schelă, deoarece era impracticabilă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, judecătoria a constatat următoarele:
În privința excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată datorită neîndeplinirii procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201
Analizând excepția invocată de pârâtă, instanța analizând înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă constată că aceasta este lipsită de temei la filele 9-11 dosar fiind depuse adresa de comunicare la conciliere directă și dovada transmiterii acesteia pârâtei prin scrisoare cu confirmare de primire, motiv pentru care urmează să o respingă potrivit dispozitivului.
În privința fondului cererii de chemare în judecată.
Între părțile din prezenta cauză s-au derulat în cursul anului 2010 raporturi de colaborare, în baza cărora reclamanta a închiriat pârâtei o schelă metalică demontabilă contra unei chirii lunare de 250 EURO, fiind încheiat și un înscris care consfințește cele convenite părți și intitulat proces verbal semnat și ștampilat de reprezentanții părților și înregistrarea ei în contabilitatea pârâtei.
Prin cererea formulată, nemotivată în drept doar în fapt reclamanta a urmărit angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, pentru
nerespectarea obligației acesteia de a achitare a contravalorii chiriei solicitând totodată și restituirea schelei închiriate sau a contravalorii acesteia.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale, pe lângă verificarea premisei existentei unui contract, este necesar a fi îndeplinite cumulativ anumite condiții, respectiv: fapta ilicită care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, prejudiciul patrimonial în care se concretizează aceasta atingere, raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu, vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, punerea în întârziere și inexistența unei clauze de neresponsabilitate.
Astfel în baza contractului intervenit între părți, instanța reține că acestea au convenit la închirierea unei schele metalice demontabilă deținută de reclamantă, în schimbul unui unei chirii lunare de 250 EURO plătită de pârâtă iar din procesul verbal depus la fila 5 a rezultat că schela ce părțile au convenit a fi închiriată a fost predată de reclamantă pârâtei.
Pârâta prin întâmpinarea depusă a susținut că schela închiriată era în stare de degradare și incompletă, că avea doar 20% din componente și că a contactat reprezentanții reclamantei de nenumărate ori să vină să o ia.
Apărarea pârâtei sub acest aspect este contrazisă de procesul verbal întocmit cu ocazia predării, în cuprinsul acestuia fiind consemnat în mod expres din ce este compusă schela care se închiriază, iar dacă ar fi considerat-o incompletă pârâta ar fi trebuit să refuze să o preia și să semneze respectivul act, sau în cazul în care nu era mulțumită de aceasta avea posibilitatea să anunțe proprietarul cu 30 de zile înainte și să i-o predea acestuia, de ci posibilitatea denunțării unilaterale a contractului cu preaviz de 30 de zile.
Deși a arătat că a anunțat reclamanta în repetate rânduri să vină și să ia schela închiriată pârâta nu a depus nicio dovadă scrisă în acest sens și nici nu a solicitat administrarea altor probe pe această situație de fapt astfel încât apărarea sa sub acest aspect este lipsită de suport probator și va fi înlăturată de instanță.
În aceste condiții, instanța reține că deși reclamanta și-a îndeplinit obligația asumată prin convenția încheiată de închiriere a schelei în condițiile convenite de părți, nu în același mod a procedat și pârâta, care nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii chiriei convenite, săvârșind astfel o faptă ilicită, situație în care reclamanta a înregistrat un prejudiciu, constând tocmai în contravaloarea chiriei.
Prejudiciul încercat de reclamantă îndeplinește condițiile stabilite în doctrină și practica judiciară, în sensul că este cert sub aspectul existentei și posibilităților de evaluare și nu a fost reparat încă.
Între prejudiciul reclamantei și fapta ilicită a pârâtei exista un raport de cauzalitate direct, prin neachitarea sumei la care s-a angajat pârâta a produs un prejudiciu patrimoniului reclamantei.
În ceea ce privește aspectul subiectiv al faptei pârâtei se reține că în materie contractuală culpa autorului prejudiciului este prezumată relativ ca urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin contract .
În consecință, instanța constată că în privința sumei de 5250 EURO, la cursul EURO/LEU, de la data introducerii acțiunii, de 4,3535 Lei/Euro, reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru schela metalică demontabilă închiriată de reclamată pârâtei, aferentă perioadei_ -
sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, odată întrunite aceste condiții pârâta, pentru a obține respingerea acțiunii trebuia să facă dovada achitării sumei restante la plată.
Nefăcând o astfel de dovadă și neinvocând nici o altă cauză exoneratoare de răspundere, pârâta, în temeiul art. 969 Cod civil, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 5250 EURO, la cursul EURO/LEU, de la data introducerii acțiunii, de 4,3535 Lei/Euro, reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru schela metalică demontabilă închiriată de reclamată pârâtei, aferentă perioadei_ -_ .
Reclamanta prin cererea formulată astfel cum a fost aceasta ulterior precizată și modificată, a solicitat de asemenea ca instanța să dispună în sarcina pârâtei obligația de restituire a schelei, în condiții optime de utilizare, conform proces verbal, iar în caz contrar, obligația de plată a contravalorii acesteia și anume suma de 10472 lei .
Instanța reține că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantei sub acest aspect atâta vreme cât, pe deoparte, reclamanta nu a înțeles în prealabil să denunțe contractul de închiriere, în acord cu cele convenite cu pârâta prin anunțarea acesteia din urmă cu 30 de zile calendaristice mai înainte de o eventuală predare primire, iar prin precizarea depusă pentru termenul din data de_ aceasta a arătat că contractul înțelege să-l rezilieze unilateral în momentul în care instanța va obliga pârâții să achite datoriile ce le are față de ea, confirmând că acesta este în ființă, iar pe de altă parte că părțile prin convenția încheiată au înțeles să prevadă doar posibilitatea restituirii schelei la momentul încetării contractului, și nu și pe cea a plății contravalorii acesteia.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că potrivit art. 274 Cod proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, și reținând că aceasta din urmă a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1327,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, parțiale, aferente doar pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta S.C G. R & G. S.R.L, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei
.
În motivare, se invocă în esență aceleași apărări, respectiv faptul că pârâta-recurentă a închiriat o schelă de la reclamantă și nu a putut să se folosească de ea, întrucât era într-o stare de degradare, era incompletă, nefiind omologată.
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii dispozițiilor imperative cu privire la achitarea taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar la depunerea recursului sau cel puțin până la prima zi de înfățișare, inclusiv, cuprinse în dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, republicată, instanța constată că recursul nu a fost timbrat așa cum a dispus, recurenta fiind citată cu mențiunea achitării taxelor de timbru, indicându-i-se și cuantumul, sub sancțiunea anulării cererii.
În concluzie, instanța de recurs va anula recursul ca netimbrat și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de SC G. R & G. S., cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocatură Av. R. Liviu F. din B. M., str. C. P., nr. 3/2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1934 din _
, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. ,în dosar nr._ ,pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. H.
C. G.
M.
P.
G. ier,
H.
în concediu de odihnă semnează grefier șef secție
Red. Tred. C.G /_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND DAN Ș.
în concediu de odihnă semnează președintele instanței
← Decizia civilă nr. 388/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 185/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|