Decizia civilă nr. 460/2013. Acțiune în pretenții comerciale

ROMÂNIA cod operator 4204

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 460/R

Ședința publică din 26 aprilie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: N. B. -

J. ecător

JUDECĂTORI: V. F.

V. P.

GREFIER: D. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta SC T. 2. S., cu sediul în C. Napoca, str. Donath, nr. 2, județul C. și cu sediul procesual ales la Cab. Av. R. D. A. - B. M., str. I.L. Caragiale nr. 7/84, județul M., împotriva sentinței civile nr. 9027 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu numărul mai sus menționat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. L. I. S., cu sediul în B., str. Ș. V., nr. 95, bl. 25, sc. B, et. 1, ap. 1, sector 1, având ca obiect pretenții.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de_ și pentru data de azi.

În urma deliberării tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9027 din_, Judecătoria Baia Mare a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC T. 2. S., cu sediul în C. Napoca str. Donath nr. 2 în contradictoriu cu pârâta SC B. L. I. S., cu sediul în

B., str. Ș. V. nr. 95, bl. 25 sc. B ap. 1, sector 1 și a respins cererea cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_ sub nr. _

, reclamanta SC T. 2. S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. L. I.

S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța s-o oblige pe aceasta la plata sumei de 9784 lei reprezentând debit neachitat, cu dobânda legală aferentă fiecărei facturi, de la data scadenței până la plata debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că între părți s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, constând în comandă acceptată și urmată de executare, respectiv, pe baza comenzii pârâtei, ca agenție de turism, reclamanta a prestat servicii turistice (masă, cazare) clienților pârâtei, locul prestării serviciilor fiind în locația turistică "Secret Garden";, aparținând reclamantei.

Reclamanta a arătat că pârâta a emis 3 comenzi prin voucherele nr. 12901, 0. și 12909, iar reclamanta a emis în vederea achitării serviciilor prestate, facturile nr. F03-170/_, F03-194/_, F03-170/_, în valoare totală de 9784 lei, cu termen de plată la 7 zile de la data emiterii lor.

Reclamanta a precizat că pârâta nu și-a onorat obligația de plată și a apreciat creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1073, art. 43, art. 46 și art. 59 Cod comercial, art. 720¹ și următoarele Cod procedura civilă.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărările.

Din probatoriul administrat în cauză, pe fond, instanța a reținut următoarele:

Pârâta SC B. L. I. S. a emis către reclamanta SC T. 2. S. 3 vouchere-comenzi turistice cazare, la o dată nespecificată, pe numele Băncuță George/Ana Aurelia/ George I. n, Lungu A. G. /R. I. și Spirache Florentina/Nicușor, vouchere urmate de emiterea a trei facturi de către reclamantă, pe numele pârâtei, facturi nesemnate de către aceasta și care, astfel, nu pot fi considerate ca fiind însușite.

Așadar, din probatoriul administrat, respectiv din comanda de cazare, nu rezultă prețul pentru care s-a contractat, nu este menționată data la care acea comandă a fost emisă, nerezultând, de asemenea, nici realizarea cazării efective a persoanelor nominalizate în respectivele contracte comandă de cazare, în facturile emise fiind incluse și alte servicii, care nu au fost probate ca fiind efectuate, cum ar fi servicii de restaurant, minibar shop, masaj, servicii a căror executare, de asemenea, nu a rezultat din probatoriul administrat.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, reclamanta care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii.

În motivare a arătat că cele trei vouchere au fost emise de către pârâta- intimată B. L. I., care este beneficiara, prin clienții săi, a serviciilor turistice prestate de către susnumita la Completul "Secret Garden"; din localitatea Dănești, la prețuri convenite prin acordul părților.

De asemenea, B. L. a emis și comunicat către recurentă trei comenzi cu nr. 153/_ ; 279/_ și nr. 2/_, corespunzătoare fiecărui voucher, confirmate de către recurentă, pe care le-a depus la dosar. În aceste comenzi se indică, pe lângă serviciul de cazare și masă și "fișa cont"; pentru fiecare beneficiar, ceea ce înseamnă că, în valoarea indicată la "fișa cont"; persoanele fizice au servicii de masaj, sau alte servicii prestate de către recurentă până la concurența acestei sume.

Pe baza acestor comenzi și a voucherelor persoanele beneficiare identificate în cuprinsul lor s-au prezentat la Complexul "Secret Garden"; la datele stabilite. prestarea efectivă a serviciilor s-a realizat și rezultă din "Fișa de anunțare a sosirii și plecării"; completată de către persoanele fizice beneficiare a serviciilor de cazare la data cazării, fișe pe care le-a depus în xerocopie la dosar și anume nr. A0022547785 ; nr. A0022547786 ; nr. A0022547787.

În aceste condiții, se solicită a se constatat că serviciile de cazare au fost efectiv prestate pe duratele și astfel cum sunt cuprinse în comenzi și în vouchere. Având în vedere că serviciile de cazare precum și serviciile de masă, masaj, etc. au fost prestate, recurenta emițând facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și anume facturile ; nr. F03-16/_, F03-170/_, F03-194/_ în valoare totală de 9.784 lei, facturi care nu au fost achitate până la data înregistrării cererii de recurs.

Cu privire la facturile emise de către recurenta SC T. 2. S., reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare prestate la Complexul

"Secret Garden"; pentru clienții pârâtei-intimate B. L. I. sunt netemeinice susținerile din sentința atacată, că acestea nu au fost însușite de către pârâtă, atâta vreme cât au fost comunicate către pârâta-intimată prin poștă, cu confirmare de primire semnată și ștampilată de către aceasta, sens în care s-a depus la dosar confirmarea primirii de către pârâta-intimată cu privire la fiecare factură. Se menționează că pe fiecare confirmare de primire este identificat numărul facturii care a fost comunicată cu respectiva confirmare de primire.

Pârâta-intimată B. L. I. nu a făcut nici o comunicare constând în contestarea facturilor expediate și pe cale de consecință în mod netemeinic s-a reținut în sentința atacată că facturile nu sunt însușite de către pârâta-intimată.

Pe cale de consecință, facturile au fost acceptate și au avut termen scadent de plată în termen de 7 zile de la emiterea lor, astfel cum este indicat în conținutul lor, obligația de plată fiind neîndeplinită de către pârâta-intimată până la data promovării prezentului recurs.

De asemenea, sunt netemeinice reținerile din sentința atacată asupra neadmiterii acțiunii ca urmare a faptului că în facturile emise de către recurenta SC T. 2. S. sunt incluse și alte categorii se servicii (minibar, bar) nu numai servicii de cazare. ori, se poate observa din analiza coroborată atât a comenzilor, a voucherelor cât și a facturilor, ca în conținutul comenzilor și voucherelor sunt indicate pe lângă servicii de cazare, numărul persoanelor și tipul camerei și costurile suplimentare pe sejur, cum ar fi costurile de masă și alte costuri cuprinse în "fișa cost";. pe cale de consecință, toate costurile sunt exacte și se regăsesc în cuprinsul facturilor.

Mai mult, între părți a fost încheiat contractul de prestări de servicii nr. 23 din_, conform căruia beneficiarul B. L. I. va beneficia de pachete de servicii turistice prestate la Hotelul "Secret Garden"; din Dănești, contract pe care l-a depus în xerocopie la dosar și care prevede în anexa la tarifele pentru turism care vor fi practicate pentru serviciile prestate, anexa fiind însușită prin semnătură de către intimata-pârâtă și tarifele fiind cele din cuprinsul facturilor.

Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul, tribunalul constată că este fondat din următoarele considerente :

Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 23 din_, conform căruia beneficiarul B. L. I. va beneficia de pachete de servicii turistice și care prevede în anexă tarifele pentru turism care vor fi practicate pentru serviciile prestate, anexa fiind însușită prin semnătură de către pârâtă.

Pârâta a emis și comunicat trei comenzi cu nr. 153/_ ; 279/_ și nr. 2/_, corespunzătoare fiecărui voucher, confirmate de către reclamantă.

În aceste comenzi se indică, pe lângă serviciul de cazare și masă și "fișa cont"; pentru fiecare beneficiar.

pe baza acestor comenzi și a voucherelor, persoanele beneficiare indicate s-au prezentat la Complexul "Secret Garden";, la datele stabilite, după cum rezultă din "Fișa de anunțare a sosirii și plecării"; completată de persoanele fizice beneficiare a serviciilor de cazare (filele 10, 14 și 18 din dosar).

Facturile emise de către reclamantă reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare prestate pentru clienții pârâtei, au fost comunicate acesteia prin poștă, cu confirmare de primire, semnată și ștampilată de către aceasta.

Cu aceste înscrisuri, reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, în contextul în care pârâta nu a depus întâmpinare, nici la instanța de fond nici în recurs, necombătând susținerile reclamantei.

În considerarea celor de mai sus, tribunalul constatând că recursul este fondat urmează a-l admite în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, conform dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

În temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Admite recursul declarat de reclamanta SC T. 2. S., cu sediul în C. Napoca, str. Donath, nr. 2, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat R. D.

A. - B. M., str. I.L. Caragiale nr. 7/84, împotriva sentinței civile nr. 9027 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o modifică în sensul că :

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC T. 2. S., cu sediul în C. Napoca, str. Donath, nr. 2, în contradictoriu cu pârâta SC B. L. I. S., cu sediul în B., str. Ș. V., nr. 95, bl. 25, sc. B, et. 1, ap. 1, sector 1 și în consecință :

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 9.784 lei reprezentând debit neachitat, cu dobândă legală aferentă fiecărei facturi de la data scadenței până la plata efectivă, conform OG nr. 9/2., iar de la 1 septembrie 2011, dobânda remuneratorie până la pronunțarea sentinței, iar ulterior dobânda penalizatoare prevăzută de OG nr. 13/2011, calculată până la plata debitului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte

J. ecători

G. ier

N. B.

V. F.

V. P.

D.

H.

În concediu de odihnă În concediu de odihnă Semnează Semnează

Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

Red. N.B. - _

Tred. D.H. - _

Ex. 2

J. ecător la fond: C.

C.

P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 460/2013. Acțiune în pretenții comerciale