Decizia civilă nr. 79/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 79/2013

Ședința publică de la 31 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.	-A.	N.
Judecător M.	B.
Grefier A.	B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de reclamanții B. O., B. G., F. M., D. I., D. L. și D. I. I. împotriva Sentinței civile nr. 4362/2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului S. izat C., privind și pe intimat F. K. -C., intimat F. L.

C., intimat B. D. O. PRIN C. S. N. O. R., intimat B.

M. C., intimat SC O. V. I. G. SA, având ca obiect pretenții. Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 24 mai

2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.362 din 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C. s-a admis în parte, cererea formulată de reclamanții B. M. C. și B. D. O. prin reprezentanți legali B. O. și B. G., F. K. C. și F. L. C., în contradictoriu cu asigurătorul SC O. V. I. G. SA și intervenienții forțați B. M. C. și B. D. O., prin curator special N. O. R. și, în consecință, a fost obligat asiguratorul să le achite reclamanților, cu titlu de daune morale, câte

400.000 lei fiecăruia.

A fost obligat asiguratorul să le achite reclamanților B. M. C. și B.

D. O. o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 394 lei lunar, conform deciziei nr. 265696/15 aprilie 2010, până la terminarea studiilor dar, nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de la data de 13 noiembrie 2009.

A fost obligat asigurătorul să îi achite reclamantei F. L. C. o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 405 lei lunar, conform deciziei nr. 263887/02 februarie 2010, până la terminarea studiilor dar, nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de la data de 13 noiembrie 2009.

S-a admis cererea formulată de reclamanta B. O. în contradictoriu cu asigurătorul și intervenienții forțați și a fost obligat asigurătorul să îi achite, cu titlu de daune materiale, suma de 1.592,35 lei.

suma în cuantum de 200.000 lei cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretențiilor formulate.

S-au respins cererile formulate de reclamanții B. O., B. G., D.

V. I., D. L. și D. I. I., în contradictoriu cu asigurătorul și intervenienții forțați având ca obiect obligarea asigurătorului la plata de daune morale.

A fost obligat asigurătorul să le achite reclamanților B. G. și F. M. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 lei pentru fiecare.

Analizând cererea formulată de reclamanți, cu luarea în considerare a poziției procesuale exprimate și de către asigurător, ținând cont de ansamblul probelor administrate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut faptul că la data de 13 noiembrie 2009 pe DN 1 între localitățile C. -N. - Turda a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul marca Dacia Logan înmatriculat sub nr._ condus de B. C. M. asigurat RCA la SC O. VIG ASIGURĂRI SA și autovehiculul marca Renault înmatriculat sub nr._, condus de Hoerner Pascal, în condițiile în care nu a fost adaptată viteza la condițiile de drum, conducătorul autovehiculului marca Dacia pierzând controlul volanului și intrând în coliziune frontală cu celălalt autovehicul care circula regulamentar.

În urma accidentului conducătoarea autoturismului marca Dacia Logan a decedat la locul producerii accidentului, împreună cu ceilalți ocupanți ai locului din față și din spate, B. D. G. și F. M., în timp ce conducătorul autoturismului marca Renault a suferit un traumatism minor TCC grad zero, o contuzie le genunchiul drept și la antebraț.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din dosar nr.11447/P/2009 s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.172 alin.2-5 Cod penal și a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.174 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal, față de făptuitorul B. C. M., ca urmare a decesului acesteia, apreciindu-se că în cauză sunt incidente prev. art.10 lit.g C.pr.pen., decesul făptuitorului împiedicând punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a impus a se preciza faptul că autovehiculul condus de defuncta B. C.

M. era asigurat RCA la societatea pârâtă O. V. I. G. SA, fapt pe care aceasta nu l-a contestat și nu a fost contestată nici împrejurarea că vinovată de producerea accidentului a fost defuncta B. C. M. .

La data de 9 mai 2011 i-a fost comunicată asigurătorului cererea de despăgubiri și convocare la conciliere directă formulată de reclamanți, solicitându-se plata în favoarea acestora a cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 5.201,32 lei ocazionate de reclamanții B. O. și B. G., în calitate de părinți, precum și a sumei de 5.000 lei reprezentând costurile monumentului funerar.

S-a solicitat, totodată, plata unor prestații lunare pentru reclamanții B.

M. C. și B. D. O., în calitate de copii ai defunctei B. C. M., în cuantum de 266 lei pentru fiecare până la terminarea studiilor, solicitându-se și plata unor daune morale în cuantum de 400.000 lei pentru aceștia și de câte

200.000 lei pentru fiecare dintre reclamanții B. O. și B. G. .

Prin aceeași cerere s-a solicitat, în urma decesului lui F. M. despăgubiri materiale în cuantum de 6.476,35 lei, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și 5.000 lei costuri monument funerar, efectuate sau în curs de efectuare, solicitate de reclamantul F. M. și o prestație lunară în cuantum de 245 lei în favoarea reclamantei F. L. C. până la terminarea studiilor.

Au fost solicitate și daune morale în cuantum de 400.000 lei în favoarea reclamantelor F. K. C. și F. L. C., în calitate de copii ai defunctei

F. M., 350.000 lei în favoarea reclamantului F. M. în urma decesului soției, câte 200.000 lei daune morale în favoarea reclamanților D. L. și D.

I., părinți și 120.000 lei în favoarea reclamantului D. I., fratele defunctei F.

M. .

Calitatea părților și gradul de rudenie cu defuncții a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, certificate de naștere, certificate de căsătorie, pârâta necontestând, de altfel, gradul de rudenie pretins de reclamanți.

S-a impus a se preciza faptul că la data formulării cererii reclamanta B.

D. O. era minoră, ca de altfel și reclamanta F. L. C. și că în urma decesului numiților B. C. M. și a soțului său B. D. G., în favoarea copiilor acestora, reclamanții B. D. O. și B. M. C., prin sentința civilă nr.8228/17 iunie 2010 s-a dispus instituirea tutelei în favoarea reclamanților B. G. și B. O., bunicii paterni, delegându-se în favoarea acestora exercițiul tuturor drepturilor părintești.

Reclamantul B. M. C., născut la data de_ a devenit major pe parcursul derulării procesului, la data de_ .

Cererea formulată de reclamanți de plată a despăgubirilor materiale și morale nu a fost aprobată de către asigurător, acesta invocând în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar lipsa de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare

în judecată.

Astfel, s-a susținut că din interpretarea textelor legale incidente, respectiv art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.136/1995 rezultă faptul că în caz de vătămare corporală sau deces se acordă despăgubiri și pentru persoanele aflate în vehiculul răspunzător de producerea accidentului, inclusiv dacă este vorba de soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, excepție făcând conducătorul vehiculului respectiv.

Ori, în cazul în speță cererea formulată de reclamanții B. vizează faptul că în urma accidentului auto care a avut loc la data de_ s-a produs decesul fiului, respectiv tatălui reclamanților, defunctul B. D. G., cererea de despăgubiri formulându-se ca urmare a producerii riscului asigurat, nefiind solicitate despăgubiri ca urmare a decesului persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv a defunctei B. C. M. .

În conformitate cu disp. art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 în vigoare la data producerii accidentului, despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri, alineatul 2 al aceluiași articol statuând asupra faptului că în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda atât pentru persoanele aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, cat și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Din perspectiva dispozițiilor alineatului 2, ale normei legale invocate, instanța apreciază că reclamanților le este recunoscut un dreptul de a fi despăgubiți, în condițiile în care dreptul rezultă din calitatea de moștenitori ai defunctului B. D. G., persoană aflată în vehiculul asigurat RCA la societatea pârâtă, decedată la data de 13 noiembrie 2009 și în sarcina căreia nu se poate reține răspunderea pentru producerea accidentului.

În același sens și reclamanții F. M., F. K. C. și F. L. C., în calitate de soț și respectiv fiice ai defunctei F. M., ca și persoane păgubite în urma decesului defunctei, sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri.

Susținerile asigurătorului în sensul că reclamanții B. O. și B. G.

, respectiv D. I., D. L. și D. I., trebuie să facă dovada faptului că se

aflau în întreținerea conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului au fost înlăturate, întrucât formularea cererilor de despăgubire se raportează la prev. art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, cererea nefiind formulată în condițiile reglementate de alineatul 3 al art.50, calitatea de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor rezultând din raporturile de rudenie cu defuncții B. D. G. și F. M. .

Aceasta întrucât dispozițiile alineatului 1 al art.50 statuează asupra dreptului la dezdăunare cuvenit tuturor persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau prin deces, ori este de netăgăduit împrejurarea că reclamanții, în calitate de părinți, copii și soț, pot fi încadrați în categoria de persoane păgubite ca urmare a decesului persoanelor implicate în accidentul rutier din_ .

Dispozițiile Legii nr.136/1995 acoperă răspunderea civilă a asiguraților față de "terțe persoane păgubite"; prin accidente de autovehicule, fără a oferi alte indicații privind înțelesul și cuprinsul acestei noțiuni.

Tribunalul a apreciat că din perspectiva disp. art.50 din Legea nr.136/1995, asiguratul deținător al autovehiculului implicat în producerea riscului asigurat, fiind legat de raportul de asigurare, nu are calitate de terț și, drept urmare, asigurătorul nu îi datorează despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces ori de distrugere a bunurilor.

Totodată, nici conducătorul autovehiculului nu are calitatea de terț, întrucât este cuprins în raporturile de asigurare obligatorie de răspundere civilă, asigurătorul datorând despăgubiri și în cazul în care cel care conducea autovehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.

Drept urmare, singurele categorii de persoane care ar putea suferi o pagubă, însă cărora asigurătorul nu este obligat să le achite despăgubiri în baza disp. art.50, sunt conducătorul auto și asiguratul, în situația în care cele două categorii nu sunt identice.

Din această perspectivă, excepția lipsei de interes invocată de asigurător a fost respinsă ca fiind nefondată.

Chiar și în condițiile în care reclamanții B. D. O. și B. M. C. au și calitatea de intervenienți forțați în prezentul litigiu și ar fi ținuți, în calitate de succesori legali și continuatori ai patrimoniului defunctei B. C. M., la plata despăgubirilor în măsura în care cuantumul despăgubirilor ar depăși limita maximă prevăzută de lege stabilită în baza răspunderii civile obligatorii, în condițiile în care aceștia au calitatea de succesori legali ai defunctului lor tată B.

D. G., interesul lor de reparare a prejudiciului moral suferit ca urmare a decesului tatălui este pe deplin justificat.

Tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente disp. art.998 și 999 C.civ., răspunderea asigurătorului fiind una delictuală rezultată din încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autovehiculul marca Dacia Logan înmatriculat sub nr._ și, implicit, din producerea riscului asigurat constând în accidentul rutier care a avut loc la data de_ .

În toate cazurile, însă, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

Deoarece legea se referă la prejudiciile pentru care asigurații răspund în baza legii, nu poate fi invocată răspunderea contractuală a deținătorului autovehiculului care își are originea în acordul de voință încheiat de acesta cu asigurătorul.

În condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea despăgubirilor pe baza unei tranzacții extrajudiciare, ele urmează să fie stabilite potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale prin hotărâre judecătorească.

Legea civilă condiționează tragerea la răspundere civilă delictuală de îndeplinirea următoarelor condiții: existența faptei cauzatoare de prejudicii care în speță este infracțiunea de ucidere din culpă, vinovăția autorului faptei care în speță este prezentă în forma culpei, producerea unui prejudiciu cert, real și efectiv și existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În ceea ce privește existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii se impune a se menționa că aceasta a constat în decesul numiților B. D. G. și F. M. ca urmare a accidentului rutier produs de defuncta B. C. M., pe fondul neadaptării vitezei de deplasare și a neatenției în conducerea autovehiculului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, conducătorul autoturismului părăsind direcția de mers, intrând în impact frontal cu autoturismul marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de numitul Pascal Hoerner, cetățean francez.

Vinovăția aparține în exclusivitate conducătorului autoturismului marca Dacia Logan, aspect, de altfel, necontestat de asigurător, fapta acesteia având drept rezultat uciderea din culpă a soțului său și a surorii sale, F. M., doar decesul făptuitoarei B. C. M. împiedicând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența prejudiciului cât și întinderea acestuia. Tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs.

Rezultă deci, că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate și nici nu sunt prestabilite de legiuitor ca întindere, ci dimpotrivă, acestea trebuie stabilite în urma administrării de probe.

Apoi, calea de recuperare a acestor prejudicii pe care părțile păgubite pot să o aleagă este fie obligarea persoanei vinovate de producerea prejudiciului la pretențiile civile, existând posibilitatea teoretică de a achiesa la acestea și de a le achita personal în cadrul procesului penal, de exemplu, acest fapt fiind avut în vedere de instanța penală la momentul individualizării pedepsei.

O altă cale de reparare a prejudiciului real și efectiv produs o constituie în cazul accidentelor de circulație soldate cu pierderi de vieți omenești posibilitatea conferită de lege ca pentru persoana vinovată de producerea accidentului, asigurată RCA, plata despăgubirilor stabilite ca urmare a evaluării prejudiciului real și efectiv produs, să fie realizată de asigurător, cum este și cazul în speță.

Obligația de dezdăunare are ca izvor delictul ceea ce înseamnă că regulile ce guvernează stabilirea despăgubirilor sunt specifice răspunderii civile delictuale. În virtutea poliței de asigurare RCA plata despăgubirilor cauzate persoanelor prejudiciate, este realizată de asigurător în locul persoanei vinovate de producerea riscului asigurat, asigurătorul putând fi obligat la plata parțială sau totală a despăgubirilor în baza raporturilor contractuale ce izvorăsc din contractul de asigurare RCA, raporturi care îi privesc însă doar pe asigurat și asigurător. Părțile civile sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu produce nici un fel de efecte directe, acestea fiind îndreptățite la plata prejudiciului real și efectiv doar ca efect al dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al asigurării de răspundere civilă obligatorie reflectate de polița RCA.

În cazul în speță, reclamanta B. O. a făcut dovada faptului că, în calitate de persoană păgubită, a suferit un prejudiciu material constând în

cheltuielile de înmormântare ocazionate în urma decesului fiului său B. D.

G. .

Astfel, la dosar a fost depusă copie după factura și bonul fiscal ce atestă plata contravalorii cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea fiului defunct (f.37), precum și plata contravalorii serviciilor prestate de Institutul de Medicină Legală (f.37), astfel încât tribunalul a apreciat că în baza disp. art.998 coroborate cu prev. art.999 C.civ., asigurătorul se impune a fi obligat la plata acestor despăgubiri materiale în cuantum total de 1.592,35 lei al căror cuantum a fost pe deplin dovedit.

Totodată, tribunalul a considerat fondată și cererea formulată de reclamantul F. M., în calitate de persoană păgubită ca urmare a decesului lui

F. M., având ca obiect plata despăgubirilor materiale constând în cheltuielile de înmormântare și plata contravalorii serviciilor Institutului de Medicină Legală achitate în urma decesului defunctei, în cuantum de 1.633,27 lei, ale căror dovezi au fost depuse la dosarul cauzei la filele 51, 52 și 53, nefiind acordată contravaloarea unor produse pentru care au fost depuse la dosar bonuri, însă nu pot fi incluse în cheltuieli ocazionate de evenimentul în cauză, respectiv contravaloarea portocalelor, bananelor și a merelor în valoare de 22,86 lei.

Pe cale de consecință, cererea formulată de reclamantul F. M. de obligare a asigurătorului la plata daunelor materiale în cuantum de 1.756,13 lei a fost admisă în parte în limita mai sus menționată și dovedită în cuantum de 1.633,27 lei, restul pretențiilor fiind respinse ca nefondate, nefiind făcută dovada faptului că sumele au fost utilizate cu titlu de cheltuieli de natura celor reglementate de dispozițiile art. 49 din Ordinul 20/2008.

Reclamanții B. M. C., B. D. O. și F. L. C. au solicitat asigurătorului plata unei rente lunare reprezentând diferența dintre salariul minim brut pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează începând cu data de_ și până la terminarea studiilor.

Art. 66 din Ordinul nr.20/2008 reglementează dreptul persoanei păgubite la plata unor prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alineatul 1 al aceluiași articol urmând a fi plătite până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale și de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanții B. M. C. și B.

D. O. rezultă faptul că, în urma decesului tatălui lor, aceștia sunt beneficiarii unei pensii de urmaș conform deciziei nr.265696/_, în cuantum de 394 lei fiecare (f.35).

Totodată, reclamanta F. L. C. beneficiază de pensie de urmaș în urma decesului mamei sale F. M. în baza deciziei nr. 263887/_, în cuantum de 405 lei (f.409).

Instanța de fond a reținut faptul că toți reclamanții se află în continuarea studiilor, aspect ce rezultă din adeverința depusă la dosar la fila 47 în ceea ce o privește pe reclamanta F. L. C. și respectiv din înscrisurile depuse la dosar la filele 28 și 29 în ceea ce-i privește pe reclamanții B. .

Ținând cont de pensia de urmaș pe care o încasează reclamanții, copii ai defuncților B. D. G. și F. M., și venitul minim brut pe economie, prin raportare și la dispozițiile art.1390 din Noul Cod Civil, întrucât obligația stabilită în sarcina asigurătorului este o prestație care se întinde în timp și după data intrării în vigoare a acestui act normativ, instanța de fond a obligat asigurătorul să le achite reclamanților B. o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 394 lei lunar, începând cu data la care s-a născut starea de

nevoie, data producerii accidentului -_ și până la terminarea studiilor, însă nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Totodată, asigurătorul a fost obligat să-i achite reclamantei F. L. C. aflată în continuarea studiilor o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează, respectiv 405 lei pe lună conform deciziei nr. 263887/_ până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de la data de _

, dată la care a început starea de nevoie.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a apreciat că cererea formulată de reclamanții B. O., B. G., D. I., D. L. și

D. I. se impun a fi respinse, întrucât formularea cererii împotriva asigurătorului are în vedere faptul că acesta răspunde pentru fapta cauzată de persoana vinovată de producerea accidentului în baza răspunderii civile delictuale.

Vinovată de producerea accidentului în urma căruia au decedat atât B.

D. G. cât și F. M. este defuncta B. C. M. ori este puțin plauzibilă situația în care acești reclamanți, în calitate de socrii și părinți ai defunctei, s-ar fi îndreptat cu o cerere împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a-i solicita acesteia plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care datorită vinovăției acesteia s-a produs moartea fiului și respectiv fiicei reclamanților.

Împrejurarea că persoana vinovată de producerea accidentului a decedat nu poate fi considerată o justificare pentru formularea unei acțiuni având ca obiect plata unor despăgubiri morale doar pe simplul motiv că plata acestora se

impune a fi efectuată de către societatea de asigurare.

Este de necontestat împrejurarea că reclamanții au suferit o traumă majoră în urma decesului fiului și respectiv fiicei, care nu au avut nici un fel de responsabilitate în producerea accidentului din data de 13 noiembrie 2009 și că, cu atât mai mult, decesul persoanei vinovate de producerea acestuia, B. C.

M., fiică a reclamanților D. L. și D. I. și respectiv noră a reclamanților

B. O. și B. G., le-a creat o traumă incomensurabilă.

Cu toate acestea, însă, prin raportare la faptul că răspunderea civilă a asiguratorului se grefează pe principiul răspunderii civile delictuale, reclamanții reclamând în baza disp. art.998 și 999 C.civ. repararea unui prejudiciu moral datorat unei fapte culpabile produse de nora și respectiv de fiica lor, instanța de fond a considerat că singurul motiv că efectuarea plății se face de către asigurător nu justifică, din punct de vedere moral, plata acestor despăgubiri, în condițiile în care cu certitudine o cerere similară nu s-ar fi înregistrat dacă decesul persoanei vinovate de producerea accidentului nu ar fi survenit.

În ceea ce privește cererea formulată de reclamantul D. I. având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 120.000 lei, ca urmare a decesului surorii sale F. M., aceasta a fost respinsă ca nefondată, întrucât deși cade în sarcina persoanei prejudiciate obligația de a aduce un minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale pretins lezate prin fapta ilicită a autorului accidentului, de natură să conducă la evaluarea corectă a despăgubirilor solicitate ci titlu de compensație a prejudiciului moral această dovadă nu s-a făcut.

Este evidentă împrejurarea că o suferință psihică i-a fost cauzată reclamantului însă, ca și în situația reclamanților B. O., B. G., D. L. și D. V. I., părinții defuncților, este puțin probabilă formularea unei cereri de plată a despăgubirilor față de autorul faptei ilicite, defuncta B. C. M., cealaltă soră decedată în același accident rutier, pentru recuperarea prejudiciului pretins cauzat.

In plus, s-a impus a se preciza faptul că reclamanții B. M. C. și B.

D. O., în calitate de succesori ai defunctei B. C. M. au calitate de intervenienți forțați în cauză, calitate care ar impune repararea prejudiciului solicitat în situația în care acesta ar depăși limita maximă stabilită în baza poliței RCA, fiind cert faptul că nici bunicii și nici un fratele mamei nu ar fi formulat nici un fel de pretenții dacă s-ar fi pus problema recuperării daunelor de la proprii nepoți.

Cererea formulată de reclamanții B. M. C., B. D. O., F.

K. -C., F. L. -C., copii ai defunctului B. D. G. și ai defunctei

M., având ca obiect plata unor despăgubiri morale a fost admisă, prin raportare la disp. art.998 C.civ., răspunderea civilă fiind guvernată de principiul reglementat de norma legală, în materia răspunderii civile delictuale prejudiciul produs unei persoane fiind unic, presupunând plata a două categorii de daune materiale și morale.
Dacă în ceea ce privește întinderea daunelor materiale, acestea au la bază probe, daunele morale se stabilesc de către instanță prin apreciere în baza unor criterii pe care jurisprudența
Decesul părinților este de natură să cauzeze copiilor, mai ales în situația în care aceștia sunt minori, o traumă psihică, ce în cauza de față a fost dovedită prin declarațiile martorilor Gherman L., Deac M., Bîlc G. M. l și Cosma
V., aflate la dosar la filele 162-163 și respectiv 169-170.
Așa fiind, instanța a admis și cererea formulată de reclamantă având ca obiect plata despăgubirilor morale în cuantum de 400.000 lei considerând că plata acesteia este echitabilă și că sumele solicitate de reclamanți în calitate de copii, descendenți direcți ai defuncților B. D. G. și F. M. sunt de natură a le permite să beneficieze de o reparație justă de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
S-a admis, în parte, și cererea formulată de reclamantul F. M. având ca obiect plata unor daune morele în cuantum de 200.000 lei, pentru suferința psihică determinată de moartea soției în condițiile, în care aceasta era persoana care asigura, conform declarațiilor martorilor, veniturile necesare traiului de zi cu zi, instanța considerând că față de situația materială concretă a familiei F. plata acestei sume trebuie considerată ca o măsură menită să îi permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morele fără a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. asigurătorul a fost obligat să le achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 lei pentru fiecare, sumă ce reprezintă onorariu avocațial conform chitanțelor depuse la dosar la f. 205, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții B. O., B. G., F. M., D.
I., D. L. și D. I. I. au declarat apel,
solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării societății de asigurare la plata sumelor pe care le-au solicitat prin cererea de chemare în judecată.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că motivele pentru care instanța de fond a diminuat pretențiile privind despăgubirile cu titlu de daune morale sunt neîntemeiate, impunându-se obligarea pârâtei S.C. O. V. I.
S.A. la plata următoarelor sume: 150.000 lei pentru F. M., această sumă fiind diferența dintre suma solicitată prin cererea de chemare în judecată și suma acordată de către instanța de fond și câte 200.000 lei pentru reclamanții B. O.

, B. G., D. L., D. .V. I. și D. I. I. .

Astfel, reclamanții aduc critici de nelegalitate argumentelor invocate de către instanța de fond care a apreciat că este puțin plauzibilă situația în care acești reclamanți, în calitate de socrii și părinți ai defunctei, s-ar fi îndreptat cu o

cerere împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a-i solicita acesteia plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care datorită vinovăției acesteia s-a produs moartea fiului și respectiv fiicei reclamanților.

Față de aspectele învederate de către instanța de fond, apelanții invocă dispozițiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 care statuează asupra faptului că despăgubirile se stabilesc și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Raportat la prev. Legii nr. 136/1995 și ale Ordinului nr. 20/2008 emis de C.S.A., apelanții consideră că modalitatea, criteriile folosite de instanța de fond pentru a determina care persoane sunt sau nu îndreptățite să solicite despăgubiri cu titlu de daune morale sunt nelegale.

Apoi, apelanții critică modalitatea prin care instanța de fond a stabilit care sunt persoanele îndreptățite să solicite despăgubiri cu titlu de daune morale cât și pe cele cu titlu de daune materiale, deoarece singurul criteriu pentru acordarea despăgubirilor este existența prejudiciului, or, probele administrate, aspect reținut și de către instanță, au relevat tragedia apelanților.

În finalul motivării apelului, apelanții au solicitat instanței să stabilească despăgubirile cuvenite apelanților cu titlu de daune morale prin raportare la probele administrate în fața instanței de fond care au demonstrat atât suferința psihică cât și degradarea stării lor de sănătate, sumele acordate copiilor defuncților de către instanța de fond și care nu au fost contestate de intimată,

jurisprudența Curții de Apel C. în această materie și faptul că totalul pretențiilor formulate sunt mult sub nivelul sumei acoperite prin polițele de asigurare RCA la nivelul anului 2009.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente

La data de 13 noiembrie 2009 pe DN 1 între localitățile C. -N. - Turda a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul marca Dacia Logan înmatriculat sub nr._ condus de B. C. M. asigurat RCA la SC O. VIG ASIGURĂRI SA și autovehiculul marca Renault înmatriculat sub nr._, condus de Hoerner Pascal, în condițiile în care nu a fost adaptată viteza la condițiile de drum, conducătorul autovehiculului marca Dacia pierzând controlul volanului și intrând în coliziune frontală cu celălalt autovehicul care circula regulamentar.

S-a impus a se preciza faptul că autovehiculul condus de defuncta B. C.

în judecată.

Alineatul 3 al art.50 al aceluiași act normativ reglementează obligația asigurătorului de răspundere civilă obligatorie de a acorda despăgubiri chiar și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Tribunalul a considerat in mod judicios că în cauză sunt incidente disp. art.998 și 999 C.civ., răspunderea asigurătorului fiind una delictuală rezultată din încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autovehiculul marca Dacia Logan înmatriculat sub nr._ și, implicit, din producerea riscului asigurat constând în accidentul rutier care a avut loc la data de_ .

Asigurătorul datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de autovehicule în cazul în care pentru acest accident se poate angaja, potrivit legii, răspunderea civilă a persoanei asigurate, vinovate de producerea riscului asigurat. În toate cazurile, însă, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

Limitele minime de despăgubire sunt stabilite anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, poliței de asigurare RCA în vigoare la data producerii accidentului aplicându-i-se dispozițiile stabilite de Ordinul nr. 20 din 7 noiembrie 2008. Dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 statuează asupra faptului că despăgubirile se stabilesc și se efectuează conform art.43 și 49 iar în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Dispozițiile art. 24 din Ordinul nr. 20/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse din accidente de vehicule, în vigoare pe perioada de valabilitate a poliței de asigurare, reglementează limitele minime de despăgubire, alineatul 3 statuând asupra faptului că pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2009 la un nivel de cel puțin 1.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului comunicat de Banca Națională a României.

Prevederile art. 26 din același ordin reglementează obligația asigurătorului RCA de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, pagube ce rezultă din lipsa de folosință a vehiculului avariat, precum și cheltuieli de judecată efectuate de persoana prejudiciată.

În conformitate cu dispozițiile art. 49 din același ordin la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete

nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

legali B. O. și B. G., F. K. C. și F. L. C., în contradictoriu cu asigurătorul SC O. V. I. G. SA și intervenienții forțați B. M. C. și B. D. O., prin curator special N. O. R. și, în consecință, a fost obligat asiguratorul să le achite reclamanților, cu titlu de daune morale, câte

400.000 lei fiecăruia.

A fost obligat asiguratorul să le achite reclamanților B. M. C. și B.

S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul F. M. în contradictoriu asigurătorul și cu intervenienții forțați, cu consecința obligării asigurătorului să îi achite suma de 1.633,27 lei cu titlu de daune materiale și suma în cuantum de 200.000 lei cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretențiilor formulate.

S-au respins cererile formulate de reclamanții B. O., B. G., D.

V. I., D. L. și D. I. I., în contradictoriu cu asigurătorul și intervenienții forțați având ca obiect obligarea asigurătorului la plata de daune morale.

A fost obligat asigurătorul să le achite reclamanților B. G. și F. M. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 lei pentru fiecare.

Referitor la daunele materiale solicitate de către reclamanți prima instanță a recunoscut calitatea de persoană păgubită a acestora.

Referitor la daunele morale prima instanță face o distincție între categoriile de reclamanți și acordă parțial aceste daune unora dintre reclamanți (B. M. C. și B. D. O. prin reprezentanți legali B. O. și B. G.

, F. K. C. și F. L. C. ) si au fost respinse cererile de acordare a daunelor morale formulate de către alți reclamanți (B. O., B. G., D. V.

I., D. L. și D. I. I. )

Apelul formulat de către acești ultimi reclamanți indicați vizează exclusiv acordarea daunelor morale prin recunoașterea calității de persoane păgubite. De asemenea apelantul F. M. a solicitat exclusiv cu privire la daunele morale majorarea acestora față de cuantumul admis de prima instanță.

Ori așa cum a reținut prima instanță din interpretarea art. 50 alin.2 și 3 din Legea nr.136/1995 rezultă faptul că în caz de vătămare corporală sau deces se acordă despăgubiri și pentru persoanele aflate în vehiculul răspunzător de producerea accidentului, inclusiv dacă este vorba de soțul, soția sau persoane

care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, excepție făcând conducătorul vehiculului respectiv.

Prin urmare legea nu înțelege să excludă de plano anumite categorii de moștenitori ai persoanelor decedate de la posibilitatea obținerii daunelor morale urmare a suferinței cauzate de decesul antecesorilor acestora.

Deși prima instanță reține că este de necontestat împrejurarea că reclamanții apelanți B. O., B. G., D. V. I., D. L. și D. I. I. au suferit o traumă majoră în urma decesului fiului și respectiv fiicei, care nu au avut nici un fel de responsabilitate în producerea accidentului din data de 13 noiembrie 2009 respinge cererea de acordare a daunelor morale apreciind că

"este puțin plauzibilă situația în care acești reclamanți, în calitate de socrii și părinți ai defunctei, s-ar fi îndreptat cu o cerere împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a-i solicita acesteia plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care datorită vinovăției acesteia s-a produs moartea fiului și respectiv fiicei reclamanților."; Ori acest raționament nu a fost relevat pentru ipoteza în care reclamanții B. M. C. și B. D. O., F. K. C. și

F. L. C. - în calitate de fii și respectiv nepoți (de soră) ai defunctei ar fi solicitat totuși obligarea defunctei lor mame respectiv mătuși la plata unor asemenea daune urmare a decesului tatălui (respectiv mamei) lor. Prin urmare distincția făcută de către prima instanță este greșită raționamentul avut în vedere atunci când a înțeles să nu acorde daune morale părinților respectiv fratelui defunctilor B. G. și F. M. neputând fi validat de instanța de apel.

Ceea ce trebuia stabilit este dacă în cazul reclamanților apelanți sunt întrunite condițiile răspunderii sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și prin urmare în caz afirmativ care este cuantumul prejudiciului moral suferit.

Nu poate fi reținut nici argumentul primei instanțe că unii dintre reclamanți ar avea și calitatea de intervenienți forțați și că astfel depășirea limitei maxime stabilită în baza poliței RCA, s-ar pune problema ca bunicii și fratele mamei ar urma să își recupereze daunele de la proprii nepoți. Problema împrocesuării reclamanților B. M. C. și B. D. O. (în mod evident la

"sugestia primei instanțe";) și în calitate de intervenienți forțați nu a fost dedusă judecății - însă trebuie observat că în acest fel s-a ajuns să se admită acțiunea unei părți în contradictoriu cu ea însăși, aceeași parte cumulând atât calitatea de reclamant cât și aceea de intervenient forțat. Ori cei doi reclamanți - deși sunt succesorii defunctei B. C. M. nu se justifica a fi împrocesuați și în calitate de intervenienți forțati, de vreme ce erau deja părți litigante - adică reclamanți. Poate avea calitatea de intervenient (forțat ori voluntar) numai un terț străin de cadrul procesual deja existent și nicidecum o parte deja împrocesuată.

Revenind la stabilirea existenței și respectiv a întinderii daunelor morale solicitate de către reclamanții apelanți curtea observă (în acord cu prima instanță) că decesul fiul reclamantilor B. O., B. G. este cauzator de traume psihice și prin urmare se poate reține o vătămare morală a acestor apelanți. Aceeași situație se reține și în cazul apelanților D. I., D. L. și

D. I. I. care au calitatea de părinți și respectiv frate al defunctei F. M. . În mod indiscutabil și în cazul apelantului F. M. - soț al defunctei F. M. se poate reține afectarea morală cauzată de decesul soției. Atunci când dispare cineva apropiat (soț, fiu, frate) durerea psihică produsă este atât de profundă încât în realitate nicio sumă de bani nu o poate repara. Repararea prejudiciului în natură (prin restabilirea situației anterioare) și nu prin echivalent (prin acordarea unei sume de bani cu titlu de daună morală) dacă ar fi posibilă ar fi agreată de orice persoană. Cum însă această pierdere nu mai poate fi reparată - în plan civil s-a statuat că se impune acordarea unor compensații bănești în asemenea situații, pentru a "repara prin echivalent"; prejudiciul suferit. Neexistând criterii legale prestabilite, revine instanței sarcina să examineze în concret, de la caz la caz, care ar fi întinderea acestor prejudicii. În societatea noastră, cetățeanul, actor al solidarității sociale, devine animat de o filozofie a indemnizației, comportându-se cu ușurință ca victima altuia, căutând în riscurile și nedreptățile vieții o sursă de finanțare și retribuție. Căutând în dosar repere obiective, judecătorul, debarasat de această filozofie, "a omului modern";, și a indemnizației cu orice preț, trebuie să aprecieze cât mai obiectiv cu putință care este valoarea pierderilor suferite de parte.

Instanța va avea în vedere consecințele accidentului rutier, planurile în care se produc și se conturează aceste prejudicii (personal, familial, social, psihologic și profesional). Persoana este alcatuita din suma existentelor sale in plan fizic, social, mental si afectiv. In contextul existentei sale afective aceasta dispune de un cadru familial si de un drept de protectie a acestui cadru conform art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care statueaza: Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Rezulta ca viata de familie este o valoare protejata la nivel conventional, fiind unul din drepturile fundamentale consacrate de CEDO. Atingerile aduse acestui drept sau valorii protejate dau nastere obligatiei celui responsabil de a repara prejudiciul afectiv prin intermediul daunelor morale.

In analiza planului familial si a consecintelor pe care fapta le produce in acest plan, instanta nu trebuie sa se opreasca la prejudicial actual. In primul rand, pentru ca un prejudiciu afectiv nu se consuma instantaneu, ci el se propaga in timp prin starile, senzatiile sau amintirile pe care le provoaca, iar in al doilea rand, pentru ca trebuie luate in calcul si sansele persoanei de a evolua in respectivul plan, de a-si gasi sau regasi stabilitatea, de a forma sau repara relatiile alterate, sanse reduse considerabil in cazul concret ca urmare a faptei ilicite.

Planul psihologic poate fi delimitat la randul sau in alte doua planuri care il alcatuiesc si anume: planul mental si planul emotional. Astfel, distingem planul mental de planul emotional prin faptul ca acesta se refera la sanatatea mentala ca valoare umana protejata, la integritatea psihica a persoanei care poate fi lezata prin evenimente de natura a altera starea de confort psihologic. Planul emotional cuprinde totalitatea sentimentelor apartinand unei persoane. Delimitarea prezinta importanta atat in evaluarea prejudiciului in intinderea sa cat si in posibilitatea de a face o analiza in concreto a existentei acestuia. Planul emotional va putea fi evaluat cel mult pe baza prezumtiilor, spre exemplu prezumtia ca intre membrii familei exista relatii de afectivitate, intre rude sau

prieteni apropiati. Instanta nu poate patrunde mintea sau trairile sufletesti ale persoanei pentru a putea individualiza prejudiciul, insa poate deduce din starea de fapt folosind prezumtiile, existenta unui prejudiciu in acest plan. Desi sentimentele formeaza un plan aparte care se manifesta cel mult in comportamentul persoanei fata de alte personae, acestea pot produce prin intensitatea lor si modificari la nivel mental. Astfel prin lezarea sentimentelor de afectivitate psihicul poate fi afectat, nefiind capabil sa se adapteze la suferinta cauzata de prejudiciul subsecvent accidentului.

Planul profesional este alcatuit din totalitatea activitatilor pe care individul le poate intreprinde in scopul obtinerii de mijloace existentiale sau a recunoasterii meritelor prin afirmarea in plan social. Planul profesional interfereaza cu planul social si este in stransa legatura cu planul familial, afectiv sau corporal.

Ori curtea din această perspectivă, apreciază că se impune potrivit art 296 cod pr civ admiterea apeluluzi declarat de reclamanții B. O., B. G., F.

M., D. I., D. L. și D. I. I. împotriva sentinței civile nr. 4.362 din 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C., pe care o va schimba în parte, în sensul că va obligă asiguratorul S.C. O. V.

G. S.A. să achite următoarele sume cu titlu de daune morale:
- 200.000 lei reclamantei B. O. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantului B. G. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantului D. I. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantei D. L. reprezentând daune morale;
- 50.000 lei reclamantului D. I. I. reprezentând daune morale;
- 300.000 lei reclamantului F. M. reprezentând daune morale, din care suma de 200.000 lei a fost acordată deja de prima instanță. C. ea a majorat în acest fel cuantumul daunelor deja acordate cu 100.000 lei.

C. ea, potrivit art 274 cod pr civ va obliga intimata S.C. O. V. I.

G. S.A. să achite suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată apelantului D. I. și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată apelantului B. G. .

C. ea va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul declarat de reclamanții B. O., B. G., F. M., D.

I., D. L. și D. I. I. împotriva sentinței civile nr. 4.362 din 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C., pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă asiguratorul S.C. O. V. I. G.

să achite următoarele sume:
- 200.000 lei reclamantei B. O. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantului B. G. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantului D. I. reprezentând daune morale;
- 200.000 lei reclamantei D. L. reprezentând daune morale;
- 50.000 lei reclamantului D. I. I. reprezentând daune morale;
- 30.000 lei reclamantului F. M. reprezentând daune morale, din care suma de 200.000 lei a fost acordată deja de prima instanță.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Obligă intimata S.C. O. V. I. G. S.A. să achite suma de 1.000

lei reprezentând cheltuieli de judecată apelantului D.	I.	și suma de 1.000 lei
reprezentând cheltuieli de judecată apelantului B. G.	.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2013.

	PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,	GREFIER,
G.	-A. N.	M.	B.	A. B.

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./14 ex. Jud.fond: C.C. .

← Decizia civilă nr. 188/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 310/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Decizia civilă nr. 79/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 79/2013. Acțiune în pretenții comerciale