Decizia civilă nr. 36/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 36/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelului declarat reclamanții T. O. H., T. I.
V., T. M. L. împotriva sentinței civile nr. 3962 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în contradictoriu cu intimatul
T. J. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. P. a M. D. în reprezentarea intereselor apelanților cu împuternicire avocațială aflată la fila 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat este timbrat cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de_ se depun note scrise din partea intimatului.
Reprezentanta apelanților arată că notele scrise i-au fost comunicate prin email.
Nemaifiind alte cereri de formulat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului pentru motivele expuse pe larg în scris. În susținere se arată că referitor la competență, convenția de împrumut este o natură civilă, aceasta neputând avea caracter comercial și nici nu poate împrumuta caracterul unei așa zise obligații alternative. În situația în care se presupune că este vorba despre o cauză comercială, față de procedura prealabilă, dispozițiile art.109 alin.3 din C.pr. civilă nu prevăd nicio sancțiune. Ar fi trebuit să se prevadă care este vătămarea, intimatul nu este de acord cu pretenții și nu dorește concilierea . La solicitarea instanței arată că în perspectiva procesului viitor s-ar fi prescris dreptul la acțiune, s-a împlinit prescripția. Solicită acordarea de
cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C u r t e a,
Prin sentința civilă nr. 3962 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii,
invocată de pârâtul T. J. .
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții T.
O. H., T. M. L., și T. I. V., în contradictoriu cu pârâtul
T. J. .
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente se reține că prin cererea, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la_, sub numărul de dosar_, reclamanții
T. O. H., T. M. L. și T. I. V. au solicitat instanței obligarea pârâtului T. J. la restituirea sumei de 184.555 lei către primul reclamant, reprezentând plată nedatorată, la restituirea sumei de
76.056 lei către cel de-al doilea și al treilea reclamant, reprezentând plată nedatorată, și obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, de la momentul punerii în întârziere a acestuia prin cererea de chemare în judecată până la restituirea efectivă a plății nedatorate, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au arătat că au primit de la pârât mai multe sume de bani, cu titlu de împrumut, în cuantum total de 335.000 lei, respectiv
165.000 lei, sens în care au fost întocmite o serie de înscrisuri, chitanțe și convenții, datând din perioada 2003 - 2004. Ulterior, au arătat reclamanții, de bună credință, au restituit pârâtului sumele datorate, pentru restituiri fiind întocmite chitanțe sub semnătură privată. Primul reclamant a arătat că la momentul ultimelor plăți, 26/29 septembrie 2008, din eroare, a restituit pârâtului o sumă suplimentară de 184.555 lei. În mod similar, au arătat ceilalți doi reclamanți, au efectuat o plată în plus, din eroare, în cuantum de
61.565 lei, respectiv 14.400 lei, în data de_ . În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1092, 992 și 993 Cod Civil, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru restituirea plăților nedatorate.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la_, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul T. J. a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, invocând excepția nelegalei timbrări a acțiunii, excepția necompetenței materiale a judecătoriei, excepția inadmisibilității cererii față de neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile și solicitând suspendarea cererii de chemare în judecată conform art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Comercial
C. .
În susținerea excepției inadmisibilității cererii, pârâtul a arătat că din coroborarea art. 720 ind. 1 cu art. 109 alin. 2 Cod proc.civ., rezultă că îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe sau a medierii în materia litigiilor comerciale este o condiție de promovabilitate a cererii de chemare în judecată, sancțiunea neîndeplinirii acesteia fiind inadmisibilitatea cererii, iar reclamanții nu au făcut dovada convocării sale la mediere sau conciliere directă anterior promovării acțiunii.
Pe fond, pârâtul a arătat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată și nefondată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115, 109, 244 și 720 ind. 1 Cod proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 3245/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca la_ în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N., invocată de către pârât.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții T.
O. H., T. M. L. și T. I. V. în contradictoriu cu pârâtul T.
J., în favoarea Tribunalului C., reținându-se în motivare că declinarea competenței se face în favoarea Tribunalului Comercial C. .
Cauza a fost înaintată Tribunalului Specializat C., fiind înregistrată pe rolul acestuia la_ sub numărul de dosar_ .
Prin încheierea pronunțată la_ în dosarul de față, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată de către reclamanți.
Analizând cu prioritate, în baza art. 137 Cod proc.civ., inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul T. J., tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 1 Cod proc.civ., în forma în care acesta era în vigoare la data introducerii acțiunii,_, "În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă. Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei. În scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigură trimiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire. Data convocarii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2. Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti. Inscrisul despre rezultatul concilierii ori, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii prevazute la alin. 2, dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare in judecata";.
După cum s-a reținut și în considerentele încheierii de ședință pronunțată la_ în dosarul de față, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C.
, invocată de către reclamanți, tribunalul a reținut că această cauză are natură comercială, față de cauza cererii de chemare în judecată, constând în restituire plată nedatorată, întrucât pentru a se putea stabili dacă s-a plătit mai mult decât se datora în baza contractelor de împrumut încheiate între părți, trebuie să se determine ce și cât se datora în baza acelor contracte, iar contractele de împrumut încheiate între părți au natură comercială față de art. 3 pct. 4 Cod com., obiectul acestora constând și în obligația de cedare a unor acțiuni, instituită ca alternativă la restituirea sumei împrumutate. Or, contractele de împrumut încheiate între părți având natură comercială, verificarea existenței obligației pârâtului de a restitui reclamanților o plată nedatorată presupune verificarea întinderii unor raporturi comerciale, respectiv stabilirea existenței sau inexistenței obligației comerciale contractuale a reclamanților de a plăti pârâtului ceea ce ei invocă a fi plătit în plus.
Totodată, a constatat că cererea reclamanților este evaluabilă în bani, având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea unei sume de bani. Prin urmare, față de prevederile art. 720 ind. 1 alin. 1 Cod proc.civ., reclamanților le revenea obligația de a încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă. Or, reclamanții nu au făcut dovada că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, ar fi încercat soluționarea litigiului prin mediere sau prin invitarea pârâtului la conciliere directă, deși sarcina probei sub acest aspect le revenea în baza art. 1169 Cod civ.
Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod proc.civ., "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată";. Prin urmare, tribunalul reține că îndeplinirea procedurii concilierii directe sau a medierii reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, iar nu un motiv de nulitate a cererii de chemare în judecată, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că neîndeplinirea acestei proceduri atrage sancțiunea nulității relative condiționate de producerea unei vătămări, potrivit art. 105 alin. 2 Cod proc.civ. Problema nulității relative condiționate de producerea unei vătămări se pune în ce privește procedura concilierii directe doar în cazul caracterului inform al acestei proceduri, respectiv a procedurii realizate cu nerespectarea formalităților prevăzute de art. 720 ind. 1 alin. 2 - 4 Cod proc.civ., iar nu și în cazul lipsei totale a procedurii concilierii directe.
Or, de esența concilierii directe este comunicarea de către reclamant a pretențiilor sale către pârât realizată înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, aceasta nefiind însă realizată de către reclamanți în ce îl privește pe pârât, raportat la pretențiile ce fac obiectul cauzei de față.
În acest sens, tribunalul a reținut că împrejurarea că pârâtul a convocat la conciliere pe reclamanți cu privire la propriile pretenții, nu poate profita reclamanților, după cum nici faptul că între părți se derulează un alt
litigiu, în care pârâtul din cauza de față are calitate procesuală activă, câtă vreme reclamanții nu au comunicat pârâtului pretențiile deduse judecății în cauza de față, iar art. 720 ind. 5 alin. 1 Cod proc.civ. prevedea în mod expres că "daca paratul are pretentii impotriva reclamantului derivand din acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionala. In cazul litigiilor prevazute de art. 720^1 nu este necesara o alta incercare de conciliere";. Or, câtă vreme pretențiile reclamanților din cauza de față nu au fost formulate ca și cerere reconvențională în litigiul inițiat de către pârât, ci pe calea unui dosar separat, aceștia nu sunt exceptați de la obligația îndeplinirii procedurii concilierii prealabile ca și condiție de admisibilitate a cererii.
Nu poate fi reținută sub acest aspect imposibilitatea reconcilierii pe cale amiabila cu privire la problema dedusa judecății, invocată de către reclamanți, dispozițiile art. 720 ind. 1 alin. 1 și art. 109 alin. 2 Cod proc.civ. nepermițând realizarea unei astfel de distincții, iar considerațiile părților asupra oportunității și caracterului echitabil al unor prevederi legale neputând justifica înlăturarea aplicării acestora.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 720 ind. 1 și art. 109 alin. 2 Cod proc.civ., a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul
T. J., iar în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții T. O. H., T. M. L. și T. I. V. .
Față de prevederile art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora
"partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât reclamanții nu au avut câștig de cauză, fiind în culpă procesuală, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea sediței publice din_ a fost respinsă excepția inadmisibilității invocării excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată de pârâtul T. J. .
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată de reclamanții T. O. H., T.
I. V. și T. M. L. .
A fost amânată soluționarea cauzei pentru_, sala 249, ora 8, pentru când se vor cita reclamanții T. O. H., T. I. V. și T.
M. L. și pârâtul T. J. .
În considerente se reține că dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod proc.civ., potrivit cărora "necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului";, se referă la prima instanță, ca fiind instanța care soluționează dosarul în primă instanță, iar nu în apel sau în recurs, și nu se referă la prima instanță sesizată de către reclamant. Această reglementare are menirea de a înlătura posibilitatea contestării în calea de atac a apelului sau a recursului a necompetenței primei instanțe care a soluționat cauza.
Această interpretare rezultă atât din observarea faptului că terminologia de "prima instanță"; desemnează o noțiune juridică al cărei înțeles nu poate fi restrâns prin limitarea la sensul literal al termenilor din care este compusă, desprinzându-se cu claritate din prevederile art. 2 și 3 Cod proc.civ., ce fac distincție între competența de primă instanță și competența ca instanță de apel și ca instanță de recurs, cât și din coroborarea dispoziției art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod proc.civ., care limitează posibilitatea invocării și din oficiu de către judecător a necompetenței materiale și teritoriale de ordine publică, la prima zi de înfățișare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, cu alineatul al 4-lea al aceluiași text de lege, care instituie obligația judecătorului de a verifica și a stabili, din oficiu, la prima zi de înfățișare, dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, fără a distinge după cum este vorba despre cea dintâi instanță sesizată de către reclamant, sau de către o instanță care a fost sesizată în urma declinării competenței de către o altă instanță. În acest sens, se poate observa și faptul că dispozițiile art. 20 pct. 2 Cod proc.civ., care reglementează conflictul negativ de competență, nu au fost abrogate odată cu adoptarea prevederilor art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod proc.civ.
Totodată, dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod proc.civ., potrivit cărora hotărârea prin care o instanță se declară necompetentă nu este supusă nici unei căi de atac, sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că nu pot produce efectul înlăturării posibilității părților de a invoca excepția de necompetență în fața instanței sesizate în urma declinării de competență anterioare de către o altă instanță.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocării excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată de pârâtul T. J. .
Deliberând în continuare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată de reclamanții T. O. H., T.
I. V. și T. M. L., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
Astfel, în ce privește natura cauzei, a reținut că obligația alternativă instituită prin contractele de împrumut încheiate între părți, de cedare a unor acțiuni ca alternativă la restituirea sumei împrumutate, are natură comercială potrivit art. 3 pct. 4 Cod proc.civ., ceea ce influențează însăși natura contractelor prin care a fost instituită această obligație, chiar dacă aceasta are caracter alternativ. Totodată, raportat la cauza cererii, constând în restituire plată nedatorată, reține că pentru a se putea stabili dacă s-a plătit mai mult decât se datora în baza unui contract, trebuie să se determine ce și cât se datora în baza acelui contract. Or, contractele având natură comercială, această verificare presupune verificarea întinderii unor
raporturi comerciale, în speță stabilirea existenței sau inexistenței obligației comerciale contractuale a reclamanților de a plăti pârâtului ceea ce ei invocă a fi plătit în plus.
În ce privește împrejurarea că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 500.000 lei, invocată de către reclamanți, tribunalul a reținut că relevantă sub acest aspect este data formulării cererii de chemare în judecată, care în speță este_, dată situată anterior abrogării prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc.civ., ce reglementau competența de primă instanță a tribunalelor pentru procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, cum este cazul și pentru dosarul de față. Astfel, art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc.civ. a fost abrogat prin art. 219 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care a intrat în vigoare la_ . Totodată, potrivit art. 229 alin. 4 din Legea nr. 71/2011, "cererile în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești sau, după caz, de autoritățile administrative competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor";. Prin urmare, determinarea instanței competente să soluționeze cauza de față se face potrivit legislației în vigoare la data introducerii acțiunii, în speță potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc.civ., astfel că, având în vedere natura comercială a cauzei, mai sus reținută, și raportat la valoarea obiectului cauzei, de peste
100.000 lei, tribunalul a reținut că este competent să soluționeze cauza.
Împotriva sentinței și a încheierii de ședință din data de_ au formulat apel T. O. H., T. M. L. și T. I.
V.
, solicitând admiterea apelului și anulând hotărârea atacată, respingerea excepției de inadmisibilitate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, deoarece nu a fost soluționat fondul cauzei, confirm dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod proc.civ.
În motivarea apelului arată că in ceea ce priveste Incheierea de sedinta din data de 7 septembrie 2012, prin care s-a respins exceptia competentei materiale a Tribunalului Specializat C. invocata o considera netemeinica si nelegala avand in vedere tocmai temeiul juridic care a stat la baza hotararii de respingere, respectiv dispozițiile art. 3 par.4 din C;odul comercial.
Asa cum rezulta din aceste dispozitii legale, "Legea considera ca fapte de comert: cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale".
Deci, pentru a se putea aplica aceste dispozitii legale in speță, ar fi trebuit sa fie dedusa judecatii o cerere prin care sa se solicite transmiterea dreptului de proprietate asupra unor actiuni si obligarea de a se efectua demersuri asupra inscrierii acestor instrainari de actiuni in actionarilor.
Dar, dupa cum rezulta atat din cererea introductiva de instanta, cat si din actele care stau la baza acestei cereri, obiectul prezentei cauze îl reprezinta restituirea unor anumite sume de bani avansate paratului din eroare, fara nici un titlu, acesta primindu-le fara nici un drept si refuzand restituirea lor, asa cum rezuta din intâmpinarea depusa a dosar.
Faptul ca aceste sume nu au nici o legatura cu conventiile de imprumut incheiate de reclamanti-apelanti cu paratul-intimat rezulta dintr- un simplu calcul al sumelor avansate de catre acesta, calcul care se poate efectua luand in considerare toate conventiile depuse de catre subsemnatii apelanti-reclamanti la dosarul cauzei. Practic, sumele avansate de catre paratul-intimat sunt depasite ca si cuantum exact cu totalul sumelor platite efectiv acestuia, asa cum rezulta din calculul realizat in cadrul actiunii introductive de instanta.
Astfel, apelantul T. H. O., a achitat paratului-intimat, in plus fata de suma imprumutata, suma de 191.405 lei, iar apelantii T. M. L. si T. I. V. au achitat, in plus fata de suma imprumutata, 76056 lei. In acest context, toate sumele care exced continutul conventiilor de imprumut si operatiunile de restituire a acestor sume, categoric nu pot avea un caracter comercial, cu stat mai mult cu cat nici conventiile de imprumut nu au un caracter comercial.
Astfel, Codul comercial defineste in mod clar care sunt operatiunile care au un caracter comercial, iar operatiunile de imprumut ale unor sume de bani efectuate intre persoane fizice, chiar in vederea cumpararii de actiuni, nu au un caracter comercial, dispozitiile art.3 par. 4 din Codul comercial referindu-se la cu totul alta situatie, respectiv cea a contractelor de vanzare cumparare de actiuni.
Or, conventia de imprumut nu poate avea caracter comercial si nici nu i se poate imprumuta caracterul unei asa-zise obligatii alternative.
In acest context, considera ca Incheierea de sedinta din data de 7 septembrie 2012 este netemeinica si nelegala in ceea ce priveste respingerea exceptiei necompetentei materiale a Tribunalului Specializat C., cauza dedusa judecatii in prezentul dosar fiind de competenta Tribunalului C., sectia civila.
Avand in vedere cele expuse mai sus, solicita admiterea apelului si, pe cale de consecinta, anularea sentinței civile nr. 3926/2012 pronuntata de Tribunalul Specializat C. in dosarul nr._ si a Incheierii de sedinta din data de 7 septembrie 2012, admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului Specializat C. si sa trimiteti cauza spre competenta solutionare Tribunalului C., sectia civila conform disp.art.297 al.2 Cod procedura civila.
Dar, chiar daca prezenta cauza ar avea un caracter comercial, considera ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala avand in vedere ca nu s-a retinut contextul larg al relatiilor dintre partile improcesuate, precum si actele schimbate intre aceste parti, aspecte care ar fi dus la respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii introductive de instanta chiar in lipsa unui document formal care sa contina in mod expres sumele de bani deduse judecatii in prezentul dosar.
In cadrul acestui dosar, paratul-intimat solicita instantei de judecata sa-i constate calitatea de actionar la S.C.FARMEC SA si sa dispuna inscrierea lui in Registrul Actionarilor. Ulterior, acesta, printr-o precizare de actiune, a solicitat instantei de judecata, printre altele, sa ne oblige sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui numar total de 206.000 actiuni emise de S.C.FARMEC S.A si, in subsidiar, sa i se restituie valoarea actualizata a celor 206.000 de actiuni. Acest litigiu a fost demarat dupa comunicarea unor convocari la conciliere prin care li se solicita de catre paratul-intimat sa transcrie pe numele acestuia un numar de 206.000 de actiuni emise de S.C.FARMEC S.A.
In cadrul scriptelor depusa in cadrul dosarului nr._ de catre paratul-intimat acesta face absolut tot timpul referire la faptul ca apelantii i-au achitat anumite sume de bani . Dar, in cadrul acestor acte paratul- intimat din prezentul dosar considera ca aceste sume de bani sunt achitate cu titlu de dividende.
Practic, din pozitia exprimata de paratul-intimat dupa intervenirea situatiei litigioase dintre părți, rezulta in mod indubitabil ca acesta nu consideră nici măcar că toate conventiile incheiate intre părți ar avea caracterul unor imprumuturi, ci considera ca ar avea caracterul unor dividende.
Or, in acest context, pornind de la convocarile la conciliere promovate de paratul-intimat si de la actiunea introductiva de instanta din dosar nr._
, 1uand in considerare si intampinarea depusa in dosar, precum si pozitia exprimata de subsemnatii reclamanti-apelanti atat in dosar nr._, cat si in prezentul dosar, considera ca au indeplinit conditiile impuse de disp. art. 720 ind. l Cod procedura civila.
Avand in vedere ca paratul-intimat si-a exprimat opinia in fata instantei de fond, conform careia ceste acte nu indeplinesc conditiile impuse de norma legala mentionata mai sus (referitoare la stricta aplicare a legii in ceea ce priveste forma si termenele), pentru a se admite exceptia inadmisibilitatii, ar fi trebuit ca acesta sa arate in ce consta vatamarea sa ca urmare a nerespectarii in mod strict a prevederii legale indicate. Aceasta obligatie o avea luand in considerare disp.art.105 al.2 Cod procedura civila.
Au solicitat in fata instantei de fond ca paratul-intimat sa arate care este vatamarea care i-a fost produsa, dar in fata instantei de judecata s-a sustinut doar ca nu au indeplinit conditiile formale indicate in cadrul art.720. ind l Cod procedura civila, fara sa se explice care este vatamarea produsa de nerespectarea in mod strict a acestor conditii formale, avand in vedere si faptul ca inca de la inceput nu acesta considerat ca sumele avansate apelantilor ar fi fost avansate in baza unei conventii de imprumut.
Or, daca nici macar nu se punea problema recunoasterii faptului ca ar fi fost vorba de un imprumut, convocarea la conciliere formulata strict in conditiile prevazute de art.720 ind. l Cod procedura civi~a ar fi fost sortita esecului, ceea ce ar fi determinat introducerea unei etape sterile, fara rezultat, care ar fi indepartat doar data la care se depunea actiunea introductiva de instanta, fara sa se solutioneze fondul pretentiilor.
Mai mult, chiar din actele depuse la dos.nr._ al Tribunalului Specializat C. de catre paratul-intimat (precizare de actiune din anul 2012), rezulta in mod clar ca acesta doreste sa i se inmaneze dividendele pe anii 2008-2011.
Or, in conditiile in care aceasta precizare de actiune (depusa la prezentul dosar la ultimul termen de judecata) a fost formulata dupa introducerea actiunii introductive de instanta, rezulta cu evidenta faptul ca niciodata paratul-intimat nu ar fi achiesat, macar partial, la pretentiile deduse judecatii de intimati.
Avand in vedere cele expuse mai sus, considera ca toate actele schimbate intre reclamantii-apelanți si paratul-intimat incepand cu anul 2009, cand a fost promovata actiunea introductiva de instanta din dosar nr.l_, complinesc forma mentionata in cadrul art.720 ind.1 Cod procedura civila, astfel incat nu se poate invoca faptul ca nu s-ar fi incercat solutionarea cererilor din prezentul dosar anterior promovarii actiunii introductive de instanta.
Dar, ceea ce nu s-a putut dovedi este faptul ca paratul-intimat ar fi suferit vreo vatamare datori ta faptului ca nu au fost indeplinite strict procedurile indicate in cadrul art.720 ind.1 Cod procedura civila. Or, in acest caz, aflandu-ne in prezenta unei nulitati relative, cel care o invoca nedovedindu-si vatamarea, conform disp.art.105 al.2 Cod procedura civila, se impunea respingerea exceptiei inadmisibilității si judecarea cauzei pe fond.
In acest sens s-a pronuntat de mai multe ori atata instanta suprema, in acest sens depunand la dosar practica judiciara.
Totodata, au depus la dosar o hotarare pronuntata intr-o speta similara chiar de catre Tribunalul Comercial Cluj, ceea ce confirma faptul ca in prezent textul art.720 ind.1 Cod procedura civila este interpretat in sensul
ca prin adoptarea lui s-a dorit a se degreva instantele judecatoresti de o serie de litigii care pot fi solutionate de insasi partile contractante, pe cale amiabila.
Dar, o respectare din punct de vedere formal nu prezinta relevanta intrucat scopul urmarit de legiuitor prin instituirea acestei proceduri este solutionarea pe cale amiabila a diferendelor si degrevarea instantelor de judecata de rezolvarea judiciara a acestora, nu intercalarea unei proceduri sterile si inutile. In speta, acest scop nu mai poate fi admis pentru ca paratul-intimat nu a dorit niciodata rezolvarea amiabila a acestui litigiu, in sensul restituirii sumelor solicitate, avand in vedere pozitia procesuala exprimata de acesta incepand inca cu anul 2009.
Un alt aspect la care se face referire in hotararea apelata este faptul ca, daca ar fi promovat actiunea introductiva de instanta ca si o cerere reconventionala in cadrul dosarului nr.l_, atunci procedura de conciliere nu ar fi fost necesara.
Insa, asa cum au aratat mai sus, apelantii- reclamantii au considerat ca prezenta cauza este o cauza civila, astfel incat, desi are legatura cu actele care stau la baza pretentiilor deduse judecatii de paratul-intimat in dosar nr._, au fost nevoiti a o promova separat.
Dar, avand in vedere ca instanta de judecata a considerat ca este o cauza comerciala, care are legatura cu cauza dedusa judecatii in dosar nr.._, considera ca au fost incalcate disp.art.129 al.4 din Codul de procedura civila, instanta de fond avand obligatia, in virtutea rolului activ, de a le pune in discutie o eventuala conexare a celor doua cauze, aspect care ar fi solutionat ab ini tio problema dovedirii sau nedovedirii existentei procedurii de conciliere. Sustin acest aspect pentru ca, in cazul conexarii, cererea introductiva de instanta din prezentul dosar ar fi putut primi, in mod cert, caracterul unei cereri reconventionale in dosarul avand numar mai vechi.
Dar, chiar in lipsa conexarii, daca e sa discutam caracterul actiunii introductive de instanta, este de observat faptul ca aceasta cerere a fost promovata ca urmare a promovarii cererii introductive de instanta din dosar nr ._ de catre paratul-intimat. In acest context, cum poate fi altfel analizata cererea introductiva de instanta decat o pretentie proprie a reclamantilor-apelanti fata de pretentiile emise impotriva acestora de paratul-intimat in dosar nr._ ? Iar, cererea reconventionala este definita ca fiind pretentie proprie a paratului fata de pretentiile reclamantului.
Avand in vedere cele expuse anterior, solicita admiterea apelului si, anuland hotararea atacata, respingerea exceptiei de inadmisibilitate si trimiterea cauzei spre competenta solutionare instantei de fond, in conditiile in care prin hotararea atacata nu a fost solutionat fondul prezentei cauze, conform disp.art.297 al. l Cod proc.civ.
Examinând apelul, instanța reține următoarele:
Prin sentința apelată s-a respins ca inadmisibilă cererea introductivă la instanță, reținându-se că reclamanții nu au realizat procedura concilierii.
Potrivit art. 7201Cod proc.civ. vechi de la 1865 "procesele și cererile de natură comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamanții vor încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă";.
Între părți s-au încheiat mai multe convenții care vizau achiziționarea de către reclamanți pentru pârât a unor acțiuni la SC Farmec SA, precum și convenții prin care pârâtul împrumută reclamantului
T. M. sume de bani, urmând să fie restituite la o anumită dată sau să se cedeze către pârât acțiuni echivalente cu suma datorată.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată litigiul dintre părți este de natură comercială, natură determinată de obligația alternativă stabilită prin contractele de împrumut încheiate de părți și anume de cedare a unor acțiuni ca alternativă la restituirea sumei împrumutate.
Din economia art. 7201Cod proc.civ. vechi de la 1865, rezultă fără putință de tăgadă caracterul imperativ al dispoziției și momentul în care se realizează concilierea, respectiv înaintea introducerii acțiunii.
De altfel art. 109 alin. 2 Cod proc.civ. vechi de la 1865 stabilește expres că în cazuri anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În cauză nu s-a făcut dovada realizării acestei proceduri în această cauză, astfel că în mod legal instanța a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.296 Cpr.civ. de la 1865, va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de reclamanții T. O. H., T. I. V.
, T. M. L. împotriva sentinței civile nr. 3926 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
C. | I. | D. | P. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 4 ex/_
Jud.primă instanță: V.L.Oros
| ← Sentința civilă nr. 1052/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 99/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
