Decizia civilă nr. 219/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 219/2013
Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U.
JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de Pe rol fiind soluționarea recurent contestatoarea D. N. împotriva sentinței civile nr. 11352/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimat R. I. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii 202/2010, în conformitate cu prev. de art. 1591alin.4 C.pr. civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Se constată prim termen în recursul declarat de recurent contestatoarea D.
N. împotriva sentinței civile nr. 11352/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil cu nr. de mai sus, recursul este declarat în termen, motivat și comunicat.
Se reține că la_ recurent contestatoarea a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței cerere de renunțare la calea de atac. Totodată la_ intimata R. I. SA, a depus la dosar întâmpinare, 2 exemplare.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 11352/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea D. N., în contradictoriu cu intimata SC R. I. SA, referitor la executarea silită demarată în dosar execuțional 115/ex/2012 de BEJ M. M. .
S-a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial ,către intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contestația promovată, contestatoarea a solicitat să se anuleze toate formele de executare silită pornite împotriva sa în dosarul execuțional nr. 115/ex/2012 al BEJ
M. V. M. și somația din data de_, emisă în același dosar execuțional, având în vedere actele care stau la baza procedurii menționate, respectiv contractul de credit nr. RQ08080072025782/_, având ca obiect acordarea sumei de 10.000 lei, cu titlu de împrumut, pe o perioadă de 36 luni, întocmit între creditoarea SC Rocredt I. SA, prin Sucursala Bistrița, și împrumutata D. N., având ca și garant pe numita P. Andrada Codruța. Debitul imputat contestatoarei este în sumă de 13.640,49 lei, la data formulării cererii de executare, compusă din suma datorată conform titlului executoriu și cheltuielile de executare stabilite în cuprinsul procesului verbal de stabilire a cheltuielilor și onorariului de executare. Conform clauzelor contractuale dintre părți, respectiv art. V din contractul de împrumut, ‚toate obligațiile împrumutatului rezultate din contract, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea creditului, a dobânzilor, a dobânzilor penalizatoare, comisioanele, precum și a altor cheltuieli, a cheltuielilor de judecată, inclusiv cele de executare silită, după caz, sunt garantate cu veniturile realizate de soț/soție, în valoare totală de 1.400 lei.
Instanța a apreciat că cererea introductivă este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Procedura executării silite a fost încuviințată prin Încheierea civilă nr. 1080/CC/2009, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, asupra debitoarei Chindrea C., în baza titlului executoriu contract de credit nr. RQ 08080072025782/_ . Contestatoarea are poziția de garant față de debitoarea contractuală, conform art. V din convenția menționată, în limita sumei de 1.400 lei, raportată la veniturile realizate de aceasta din salariu. În virtutea dreptului de gaj general instituit asupra patrimoniului contestatoarei, intimata SC R. I. SA a demarat procedurile de executare silită, prin constituirea dosarului execuțional nr. 115/ex/2012 al BEJ M. V. M., emițând somația de plată din data de_, prin care i s-a pus în vedere acesteia că, în cazul în care nu va achitat debitul restant de 13.630,49 lei, reprezentând suma datorată de debitoarea contractuală și cheltuielile de executare, în termen de o zi de la comunicarea actului, se va proceda la executarea silită propriu-zisă, conform prevederilor legale în materie.
Instanța constată că actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc respectă prevederile art. 371 ind. 1, 373 ind. 1, 372, 373 ind. 1 și 379 Cod procedură civilă, astfel încât procedura urmată a fost legal îndeplinită.
De asemenea, toate formele și actele de executare din dosarul execuțional, sunt temeinice și legale sub toate aspectele, atât sub aspectul fondului cât și al formei, neexistând motive întemeiate pentru anularea acestora. Creanța invocată de intimată este certă, lichidă și exigibilă, conform prevederilor art. 379 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că se respectă premisa esențială a executării silite. Pe de altă parte, motivele de anulabilitate invocate de către contestatoare nu sunt susținute sub aspectul temeiniciei anulării procedurii demarate, întrucât, în cauză, creditorul se prevalează de dreptul său de a urmări realizarea creanței sale în termenul stabilit de lege, evitând prescripția dreptului de creanță, și raportându-se la veniturile viitoare pe care le-ar putea realiza contestatoarea și care ar fi supuse executării, conform art. 1718 Cod civil, având în vedere că, potrivit art. 410 Cod procedură civilă, indemnizațiile pentru creșterea copilului nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorie. De altfel, somația emisă de către executorul judecătoresc nu echivalează cu o
formă propriu-zisă de executare silită, aceasta fiind o notificare asupra intențiilor creditoarei.
În concluzie, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată împotriva dosarului execuțional nr. 115/ex/2012 al BEJ M. V. M.
Raportat la consemnările din Încheierea ședinței publice din data de_, instanța, văzând poziția contestatoarei, în sensul de a renunța la petitul introductiv referitor la suspendarea executării silite (fila 81), precum și în considerarea art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă care stipulează faptul că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă, ia act de cererea de renunțare promovată de contestatoare cu privire la petitul secund al acțiunii introductive.
Având în vedere respingerea cererii introductive și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat contestatoarea, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, în favoarea intimatei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal recurenta D. N.
, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și în consecință să se dispună anularea somației din data de l2.06.20l2 precum și a tuturor formelor de executare silită efectuate de executorul judecătoresc M. V.
M. în dos.exec.nr. ll5/ex/20l2 precum și încetarea executării silite.
In motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât nu putea să fie executate veniturile realizate din salarii decât până la concurența sumei de 1/3 conform art. 401 al 1. Cod procedură civilă, iar alocațiile și indemnizațiile pentru copii sunt cu destinație specială și nu pot fi urmărite pentru niciun un fel de datorie.
În al doilea rând s-a susținut că somația de plată este un act de executare astfel că și împotriva acestui act a fost formulată contestația la executare, însă poprirea s-a făcut fără somație, fiind încălcate astfel dis part. 407 al. 9 și 410 Cod procedură civilă.
Creditoarea SC RO Credit I. SA a depus întâmpinare (f. 10-11), prin care a solicitat respingea recursului ca nefondat, întrucât poprirea nu s-a făcut asupra sumelor reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului, ci asupra patrimoniului debitoarei și nu are relevanță dacă aceasta nu deține bunuri urmând ca executarea să se facă ulterior la sfârșitul perioadei indemnizației, după reîncadrarea în muncă.
Prin înscrisul depus la dosar la data de_ (f. 9), recurenta a arătat că înțelege să renunțe la judecata căii de atac, întrucât între aceasta și creditoarea SC RO Credit I. SA s-a încheiat un contract de refinanțare a contractului de credit nr. RQ08080072025782. Prin urmare recursul a rămas fără obiect.
Față de acest înscris și disp. art. 246 Cod procedură civilă, tribunalul va da eficiență acestui act procesual de dispoziție și va lua act de renunțarea la recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea contestatoarei D. N. , domiciliată în loc.S. Nou, str.Principală nr.62, com.Cetate, jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. ll352 din 2l.ll.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 7679/l90/20l2.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 aprilie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | ||||
I. U. | V. | C. | I. P. | L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex/l0.04.20l3
Jud.fond. M. N. L.
← Decizia civilă nr. 400/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 180/2012. Contestație la executare silită → |
---|