Decizia civilă nr. 299/2013. Contestație la executare silită

R O M A N I A

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 299/R/2013

Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța este constituită din :

PREȘEDINTE - V.

-L.

O.

JUDECĂTOR - S.

I.

JUDECATOR - C.

G.

GREFIER -S. M.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenta S.C. C. DSR.L., în contradictoriu cu intimații S.C. U. S.A. și B.E.J. C. M. R., împotriva sentinței civile nr. 18422/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj- Napoca, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei consilier juridic Viasu M. D.

, cu delegație depusă la acest termen, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,după care se constată că la dosarul cauzei s-a înregistrat prin fax, la data de 9 mai 2013, din partea intimatei S.C. U. S.A., întâmpinare.

Reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare cu acte anexe, prin care se invocă excepția puterii de lucru judecat.

T. ul pune în discuția intimatei necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea avocatului recurentei să se prezinte.

Reprezentanta intimatei arată că se opune lăsării cauzei la a doua strigare.

T. ul față de poziția intimatei S.C. U. S.A nu va lăsa cauza la a doua strigare.

Reprezentanta intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicita acordarea cuvântului pe fond.

Nefiind alte cereri sau excepții de invocat și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul atât asupra excepției puterii de lucru judecat invocată de intimata SC U. SA prin întâmpinare cât și asupra recursului.

Reprezentanta intimatei recurentului solicită admiterea excepției puterii de lucru judecat pentru următoarele motive: prin întâmpinarea depusă la termenul din data de_, termen la care prezenta cauza a fost declinată de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Comercial Cluj a solicitat în temeiul art. 164 alin.1 C.pr.civ. conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ aflat pe rolul T. ului specializat C., pentru motivul că între prezentul dosar și dosarul mai sus menționat există o strânsă legătură, dosarul nr._ având ca obiect soluționarea recursului formulat de către SC C. DS împotriva sentinței civile nr. 11266/_, pronunțată de către Judecătoria C. - N. în dosarul nr._ . În ambele dosare s-a solicitat de către recurentă anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 984/2011 al B. C. M. R. cu privire la un număr de 8 vitrine frigorifice asupra cărora a fost instituit în mod legal sechestru de către executorul judecătoresc, ambele contestații fiind respinse de către Judecătoria C. - N., care a apreciat, că actele de executare silită față de recurenta au fost efectuate cu respectarea tuturor formalităților prevăzute de lege. Ulterior soluționării celor două contestații, în cadrul recursului formulat de

către contestatoarea SC C. DS împotriva sentinței civile nr. 11266/_ a Judecătoriei C. - N. și care a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat la data de_, a intervenit SC ELIT S., care a revendicat un număr de 6 vitrine frigorifice din cele 8 asupra cărora a fost instituit sechestru de către executorul judecătoresc. Având în vedere faptul că intervenienta SC ELIT S. a făcut dovada proprietății celor 6 vitrine frigorifice, intimata SC U. SA a achiesat la pretențiile intervenientei, fiind de acord cu anularea formelor de executare silită cu privire la aceste bunuri și implicit cu admiterea în parte a recursului formulat de către recurentă, strict cu privire la aceste 6 vitrine frigorifice, pentru care s-a făcut dovada, ulterior instituirii sechestrului asupra lor, ca aparținând altei societăți decât recurentei. Dosarul nr._ a fost soluționat de către T. UL SPECIALIZAT C. la data de_, fiind modificată în parte sentința recurată, în sensul anulării actelor de executare doar pentru cele 6 vitrine frigorifice revendicate de intervenienta SC ELIT S. . Solicită respingerea recursului pe considerentul puterii lucrului judecat. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L,

Prin Sentința civilă nr. 18422/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr._ s-a respins contestația la executare formulata de reclamanta SC C. D.

S.R.L. in contradictoriu cu pârâta U. S.A Z. și B. C. M. R., cu sediul in C. -N. str. P. R. nr. 3 et. 1 ap. 4 jud. C., ca neîntemeiata.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrata sub nr. de mai sus, reclamanta C. DSR.L. a solicitat in contradictoriu cu pârâții U. S.A. Z. si B. C. M. R. anularea formelor de executare din dosarul execuțional nr. 984/2011, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a dosarului, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt a arătat că în prezenta cauză instanța este investită cu verificarea legalității publicației de vânzare silită mobiliară din data de_ . Astfel, se reține că actul execuțional atacat a fost emis in cadrul dosarului de executare nr. 984/2011 al B. C. M.

R. având ca obiect valorificarea titlului executoriu sentința civilă nr.16104/2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ .

In publicația de vânzare contestată au fost înscrise mai multe bunuri ce urmau a fi vândute la licitația din data de_ . Dintre bunurile înscrise in publicația de vânzare, reclamanta a contestat includerea a două vitrine frigorifice tip Denver producător Oscartielle, trei vitrine frigorifice marca ES S. K SP. 20.0 de producție poloneza tip LCD Dorado cu lungimea de 2m si o vitrina frigorifică marca ES System K de producție poloneza tip LCD cu lungimea de 1,2 m.

Este de reținut că, deși reclamanta contestă publicația de vânzare mobiliară din data de_, motivele sale vizează legalitatea proceselor verbale de sechestru încheiate de executorul judecătoresc in data de_ la punctele de lucru ale reclamantei din C. -N. Calea Florești nr. 79 jud. C., respectiv C. -N., str. Ion Meșter, P-ța Agroalimentară.

Cu privire la legalitatea proceselor verbale de sechestru si titlul in baza căruia reclamanta SC C. DISTRIBITION folosește cele 2 vitrine frigorifice model L 3,5 m, seria Oscartielle sechestrate la punctul de lucru din str. Ion Mester precum si doua vitrine tip LCD Dorado 20 Es System K Sf.200 instanța reține efectul pozitiv al puterii de lucru al sentinței civile nr. 11266/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ ce a avut

ca obiect verificarea tuturor actelor de executare silită si a titlului executoriu ce face obiectul dosarului nr. 984/2011.

Astfel potrivit considerentelor sentinței menționate, intrate in puterea lucrului judecat, contractul de comodat nr.237/2011 se referă la un număr de 6 vitrine frigorifice marca MORECO, in timp ce vitrinele sechestrate de executorul la punctul de lucru din Calea Florești sunt tip LCD Dorado 20 Es System K Sf.200. Aceste considerente sunt valabile pentru toate cele 5 vitrine sechestrate la punctul de lucru al reclamantei situat pe Calea Florești, deoarece, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al SC ELIT S.R.L. cu privire la nici una dintre ele. În contractul de împrumut de folosință nr. 237/_ sunt indicate vitrine frigorifice de alt tip decât cele înscrise în publicația de vânzare. In plus, reclamanta este beneficiara prezumției de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în posesia sa, iar contractul de comodat prezentat executorului nu este opozabil terților, in speță intimatei.

Cu privire la cele 2 vitrine frigorifice marca OSCARTIELLE, s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 11266/2012 că acestea sunt proprietatea contestatoarei conform facturii fiscale nr. 0005590/_ (f. 53).

Față de cele de mai sus, instanța a reținut că în mod legal s-a emis publicația de vânzare mobiliară din data de_ in dosarul execuțional nr. 984/2011 instrumentat de B.

C. M. R. astfel, că in temeiul art. 399 al. 1 C.pr.civ a respins contestația la executare formulata de reclamanta SC C. DSR.L. in contradictoriu cu pârâta U. S.A Z. si B. C. M. R., ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, contestatoarea C. DSR.L., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, ca fiind nelegala si netemeinica si, in consecința, sa se dispună admiterea in totalitate a contestației la executare formulata de către recurenta-contestatoare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motviarea recursului recurenta a arătat că în baza Sentinței Civile nr. 16104/2011 pronunțata la 20 Octombrie 2011, investita cu formula executorie, prin care debitorul SESTRAS V. si terțul poprit C. DS au fost obligați sa plătească creditoarei- intimate suma de 574.213,48 LEI, reprezentând debit si cheltuieli de executare silita, executorul judecătoresc C. M. -R. a inițiat procedura de vânzare prin licitație asupra unor bunuri aflate la punctele de lucru ale subscrisei.

In fapt, executorul judecătoresc, s-a deplasat in data de 31 ianuarie 2012, la doua puncte de lucru ale terțului poprit sus-menționat, primul fiind cel situat in localitatea C. -N.

, str. Calea Floresti nr. 79, unde a fost prezent si administratorul societății SESTRAS V. .

Recurenta consideră ca instanța de fond in mod greșit a omis sa ia in considerare apărările contestatoarei, formulate in dosarul_, privind proprietatea bunurilor supuse executării, astfel ca s-a pronunțat sentința cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, astfel cum este prevăzut la art. 304 pct. 9 CPC.

Conform art. 371³ alin. 1 Cod pr. civ. "Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executării silite daca potrivit legii, sunt urmăribile", principiu exprimat de texte de lege care se refera la regulile generale prin care se poate trage la răspundere debitorul si limitele acestei răspunderi, înscrise in vechiul cod civil la art. 1718, in noul Cod civil la art. 1518 "Daca prin lege nu se dispune altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligațiilor sa/e", respectiv la art. 2324 "Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente și viitoare", aceste bunuri constituind gajul general al creditorilor.

Regula generala si care se desprinde din textele legale privind răspunderea debitorului, este aceea ca pot forma obiect al executării silite numai bunurile deținute de debitor cu titlu de proprietar, iar nu si cele pe care le deține in numele altuia1. Or in cazul de fata ar fi intr-o situație de vânzare a bunului altuia, proprietarul acestor bunuri fiind societatea comerciala ELIT S., recurenta aflându-se in folosința acestor bunuri in calitate de comodatar. Astfel, consideră, ca s-au încălcat dispozițiile legale mai sus menționate, așa încât vânzarea prin licitație a acestor bunuri ar fi nelegala, iar având in vedere si relațiile comerciale dintre subscrisa si SC ELIT S., pierderea acestor bunuri ar avea efecte negative asupra acestor relații. Mai mult, recuperarea ulterioara de către proprietar a acestor bunuri ar

fi dificila, fiind vorba de bunuri mobile.

Prin decizia civilă nr.90/R/2013 pronunțată la data de 30 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al T. ului C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .

Prin întâmpinare, intimata SC U. SA a invocat excepția puterii lucrului judecat, solicitând respingerea recursului raportat la această excepție.

În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că prin întâmpinarea depusa la termenul din data de_, termen la care prezenta cauza a fost declinata de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Comercial Cluj, a solicitat, in temeiul art. 164, al. 1 din Codul de Procedura Civila, conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ aflat pe rolul T. ului Comercial C., pentru motivul ca intre prezentul dosar si dosarul nr._ exista o strânsa legătura, dosarul nr._ având ca obiect soluționarea recursului formulat de către S.C.

C. DS impotriva Sentinței Civile nr. 11266/_, pronunțata de către judecătoria

C. N. in dosarul nr._ .

Astfel, ambele dosare, atât nr._ cat si_ au aceleași parti, respectiv

S.C. C. DS in calitate de recurent-contestator si S.C. U. SA in calitate de intimat, existând o foarte strânsa legătura intre obiectul si cauza acestor dosare, am putea spune chiar o identitate de obiect si cauza, considerând ca se impune&conexarea acestor doua cauze, pentru a se evita posibilitatea pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii si pentru a se realiza economie de timp si de cheltuieli.

In ambele dosare se solicita de către recurentul-contestator C. D. anularea actelor de executare silita efectuate in dosarul executional nr, 984/2011 al B. C. M. R. cu privire la un număr de 8 vitrine asupra cărora a fost instituit in mod legal sechestru de către executorul judecătoresc, ambele contestații formulate de către recurentul-contestator fiind respinse de către Judecătoria C. N., care a apreciat, pe buna dreptate, ca actele de executare silita fata de recurentul-contestator C. D. au fost efectuate cu respectarea tuturor formalităților prevăzute de lege.

Ulterior soluționării celor doua contestații, in cadrul recursului formulat de către contestatoarea C. DS impotriva S.C. 11266/_ a Judecătoriei C. N. si care a făcut obiectul dosarului_, soluționat in data de_, a intervenit societatea Elit S.

, care a revendicat o parte din bunurile mobile asupra cărora a fost instituit sechestru de către executorul judecătoresc. Astfel, intervenienta Elit S. a revendicat un număr de 6 vitrine frigorifice de tip LCD Dorado din cele 8 vitrine frigorifice asupra cărora s-a instituit sechestru de către executorul judecătoresc, iar in baza înscrisurilor depuse in acest sens de către intervenienta, respectiv facturile de cumpărare a acestor bunuri, executorul judecătoresc le-a identificat pe baza de serii, in data de_ .

Prin urmare, având in vedere dovada proprietății celor 6 vitrine frigorifice, făcuta de intervenienta Elit S. in cadrul intervenției in recursul care a făcut obiectul dosarului_ ,

intimata a achiesat la pretențiile intervenientei ELIT S., fiind de acord cu anularea formelor de executare silita cu privire la aceste bunuri, si implicit cu admiterea in parte a recursului formulat de recurentul contestator C. DS, strict cu privire la aceste 6 vitrine frigorifice, pentru care s-a făcut dovada, ulterior instituirii sechestrului asupra lor, ca aparțin altei societăți decât recurentul contestator.

Dosarul nr._ a fost soluționat de către Tribunalul Comercial Cluj in data de_, fiind modificata in parte sentința recurata, in sensul anularii actelor de executare doar pentru cele 6 vitrine frigorifice revendicate de intervenienta Elit S. .

In concluzie, având in vedere cele de mai sus,intimata considera ca in cazul de fata operează excepția puterii de lucru judecat, existând deja o sentința irevocabila data de către Tribunalul Comercial Cluj cu privire la pretențiile recurentului contestator C. D., pretenții care au făcut atât obiectul dosarului obiectul dosarului nr._, cat si obiectul dosarului_ .

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele

:

Prin contestația la executare formulată, recurenta contestatoare SC C. D.

S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu intimații SC U. S.A. Z. si B. C. M. R. anularea formelor de executare din dosarul execuțional nr. 984/2011 ce fac obiectul publicației de vânzare mobiliară din data de 19 iunie 2012. În publicația de vânzare contestată au fost înscrise mai multe bunuri ce urmau a fi vândute la licitația din data de 28 iunie 2012, dintre acestea contestatoarea criticând includerea a două vitrine frigorifice tip Denver producător Oscartielle, trei vitrine frigorifice marca ES S. K SP. 20.0 de producție poloneza tip LCD Dorado cu lungimea de 2m si o vitrina frigorifică marca ES System K de producție poloneza tip LCD cu lungimea de 1,2 m.

Prin sentința civilă nr. 11266/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ ce a avut ca obiect verificarea tuturor actelor de executare silită si a titlului executoriu ce face obiectul dosarului nr. 984/2011. inclusiv sechestrul pus de executorul judecătoresc cu privire la vitrinele frigorifice în litigiu, însă prin decizia civilă nr. 249/15 aprilie 2013 a T. ului Specializat C. s-a admis recursul împotriva acestei hotărâri și s-a dispus anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 984/2011 al B.

  1. M. R. doar cu privire la 6 vitrine frigorifice, respectiv vitrina frigorifică seria 32070 de 1,2 m și vitrinele frigorifice seriile 34168, 34168, 34185, 34177 și 34179 toate cu lungimea de 2m.

    În mod corect instanța de fond a reținut ca în prezenta cauză operează puterea de lucru judecat ce rezultă sin sentința civilă nr. nr. 11266/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca in dosarul nr._, ori având în vedere faptul că aceasta a fost modificată în mod irevocabil ca urmare a admiterii recursului formulat de contestatoarea S.C. C. D.

    S.R.L. și raportat la anularea irevocabilă a actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 984/2011 al B. C. M. R. cu privire la cele 6 vitrine frigorifice, respectiv vitrina frigorifică seria 32070 de 1,2 m și vitrinele frigorifice seriile 34168, 34169, 34185, 34177 și 34179 toate cu lungimea de 2 m, recursul formulat în prezenta cauză urmează a fi admis în aceste limite.

    Rezultă că prin sentința civilă nr. 11266/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ modificată prin decizia civilă nr. 249/15 aprilie 2013 a T. ului Specializat C., opozabilă atât recurentei cât și intimaților s-a tranșat regimul juridic al celor

    6 vitrine frigorifice în litigiu. Ca hotărâre irevocabilă, sentința civilă nr. 11266/2012

    pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ modificată prin decizia civilă nr. 249/15 aprilie 2013 a T. ului Specializat C. se bucură de putere de lucru judecat conform art. 377 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 Cod civil, așa încât dezlegarea dată problemei de drept cu privire la cele șase vitrine frigorifice se impune în prezenta cauză fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

    Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua în mod diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în acest de al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul (fiind diferit actul de executare contestat) dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

    Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de al doilea proces ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate. Cum potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, cu referire la art. 1202 alin. 2 Cod civil, în relația dintre părți, prezumția puterii lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrare din partea acestora, într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

    Conform art. 371³ alin. 1 Cod procedură civilă. "veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executării silite daca potrivit legii, sunt urmăribile", principiu exprimat de texte de lege care se refera la regulile generale prin care se poate trage la răspundere debitorul si limitele acestei răspunderi. Regula generala si care se desprinde din textele legale privind răspunderea debitorului, este aceea ca pot forma obiect al executării silite numai bunurile deținute de debitor cu titlu de proprietar, iar nu si cele pe care le deține in numele altuia, ori, prin publicația de vânzare mobiliară din_ întocmită în dosarul execuțional nr. 984/2011 al B.E.J. C. M. R. s-au menționat și șase vitrine frigorifice, respectiv vitrina frigorifică seria 32070 de 1,2 m și vitrinele frigorifice seriile 34168, 34169, 34185, 34177 și 34179 toate cu lungimea de 2 m, bunuri cu privire la care s-a statuat în mod irevocabil că se află în proprietatea SC ELIT S., astfel că în ceea ce privește aceste bunuri, actul de executare este lovit de nulitate.

    Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte recursul declarat de recurenta S.C. C.

  2. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. U. S.A. și B.E.J. C. M. R., împotriva sentinței civile nr. 18422/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. DSR.L., în contradictoriu cu intimații S.C. U. S.A. și B.E.J. C. M. R., și va anula în parte publicația de vânzare mobiliară din_ întocmită în dosarul execuțional nr. 984/2011 al

B.E.J. C. M. R. în ce privește cele 6 vitrine frigorifice, respectiv vitrina frigorifică seria 32070 de 1,2 m și vitrinele frigorifice seriile 34168, 34169, 34185, 34177 și 34179 toate cu lungimea de 2 m, și va respinge restul pretențiilor contestatoarei.

T. ul ia act că intimata S.C. U. S.A. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de recurenta S.C. C. DSR.L., în contradictoriu cu intimații S.C. U. S.A. și B.E.J. C. M. R., împotriva sentinței civile nr. 18422/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj- Napoca, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. DSR.L., în contradictoriu cu intimații S.C. U.

S.A. și B.E.J. C. M. R., anulează în parte publicația de vânzare mobiliară din_ întocmită în dosarul execuțional nr. 984/2011 al B.E.J. C. M. R. în ce privește cele 6 vitrine frigorifice, respectiv vitrina frigorifică seria 32070 de 1,2 m și vitrinele frigorifice seriile 34168, 34169, 34185, 34177 și 34179 toate cu lungimea de 2 m, și respinge restul pretențiilor contestatoarei.

Ia act că intimata S.C. U. S.A. nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V.

L. O. S.

I. C.

G.

S. M.

Red.CG/MM 2 ex./_

Judecător fond: D. Viorica P. ovici, Judecătoria Cluj-Napoca.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 299/2013. Contestație la executare silită