Decizia civilă nr. 400/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.400/2013
Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: D. -M. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul P. C. P. în contradictoriu cu intimații SC T. L. I. SA și SC BRD SA - S. C., împotriva sentinței civile nr.20816/2012 pronunțate la data de 26 octombrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului, d-l avocat M. N. Costin, lipsind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
s-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 11 iunie 2013 a fost înregistrat la dosar un răspuns la întâmpinare, depus de către recurent.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată intimata SC T. L. I. SA, respectiv excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a recursului și excepția tardivității formulării recursului.
Reprezentantul recurentului arată că și-a exprimat poziția procesuală cu privire la cele două excepții în cuprinsul răspunsului la întâmpinare în sensul că solicită respingerea excepției netimbrării sau a insuficientei timbrări a recursului, acesta fiind legal timbrat, iar în ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului, solicită respingerea acesteia ca fiind lipsită de argumentare întrucât recursul a fost declarat în termen.
Instanța, deliberând, în ceea ce privește excepția netimbrării recursului, o respinge, aceasta fiind neîntemeiată având în vedere faptul că dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare se află la filele 15, respectiv 16 din dosarul de recurs, instanța având în vedere dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ. și cele ale art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, republicată. Cât privește excepția tardivității recursului, instanța o respinge ca neîntemeiată reținând dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.301 C.pr.civ., reținând în acest sens faptul că recurentului i s-a comunicat hotărârea la data de 11 februarie 2013, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la dosar la fila 182 din dosarul Judecătoriei C. -N.
, iar recursul a fost depus la Judecătoria Cluj-Napoca la data de 21 februarie 2013 rezultând, așadar, că a fost depus în interiorul termenului reglementat de art.301 C.pr.civ..
Reprezentantul recurentului depune la dosar copia unei facturi și a unei chitanțe pentru a face dovada onorariului avocațial și arată că nu are excepții de ridicat și nici alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de ridicat, cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului pe fond.
Reprezentantul recurentului susține motivele de recurs invocate în memoriul de recurs. Solicită să se aprecieze că recursul este fondat și ca acesta să fie admis, cu consecința modificării în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond. Consideră că în cauză se pun în discuție două probleme de drept pe care prima instanță nu le-a rezolvat în mod corespunzător. În primul rând, potrivit dispozițiilor art.15 din OG nr.51/1997, cu ocazia rezilierii contractului de leasing, utilizatorul datorează finanțatorului ratele de leasing a căror scadență s-a împlinit până la data rezilierii contractului, dar se mai precizează: "dacă în contract nu se prevede altfel";. Consideră că, folosind expresia "dacă în contract nu se prevede altfel"; legiuitorul avut
în vedere clauzele valide din punct de vedere juridic, iar nu clauzele abuzive, pentru că, chiar dacă contractul este legea părților, este rezultatul acordului lor de voință, legiuitorul a intervenit și a sancționat cu nulitatea clauzele abuzive din contract și a statuat că este abuzivă o clauză care nu a fost negociată și care cauzează un dezechilibru contractual între părți, înclinând balanța avantajelor contractuale, nepermis de mult, în favoarea uneia dintre părți. Face referire la un studiu amplu pe care l-a publicat pe marginea clauzelor abuzive, în revista "Pandectele Române"; nr.1/2010, în care a învederat că aceste clauze abuzive se regăsesc nu numai în contracte încheiate între comercianți și consumatori, așa cum prevede Legea nr.193/2000, ci se găsesc în toate contractele comerciale și chiar și în contractele civile deoarece, în majoritatea cazurilor, una dintre părțile contractante este mai puternică economic decât cealaltă parte, iar principiul echilibrului contractual trebuie respectat în toate aceste situații. Consideră că în cazul de față există două clauze abuzive, respectiv cea de la punctul 9.9 care prevede că la rezilierea contractului utilizatorul, din cauze imputabile utilizatorului, va fi obligat să predea bunul aflat în leasing și să achite ratele de leasing a căror scadență se împlinește până la expirarea duratei contractului de leasing și să plătească inclusiv valoarea reziduală. Consideră că, în condițiile în care rata de leasing reprezintă contravaloarea folosinței utilizatorului cu privire la bunul obiect al contractului de leasing, obligarea acestuia din urmă să plătească această contravaloare și pentru ratele de leasing a căror scadență se împlinește după predarea bunului cu ocazia rezilierii contractului, nu-și găsește justificare nici în lege și nici în principiile morale. De altfel, arată că în anexa la Legea nr.193/2000, la lit. i și j, se precizează că, de esența unei clauze abuzive, este producerea unui dezechilibru contractual în beneficiul unuia dintre contractanți. În cazul de față consideră că nu este legal, nu este firesc și nu este moral ca utilizatorul recurent să plătească rate de leasing pentru o folosință pe care nu a exercitat-o. Pe de altă parte, consideră că nu este legal și nu este moral să plătească valoarea reziduală a bunului aflat în leasing în condițiile în care societatea de leasing a înstrăinat acel bun altei persoane, după rezilierea contractului și a încasat prețul integral cu privire la acel bun. Apreciază că, practic, finanțatorul îl urmărește în cazul dat pe utilizator pentru creanță inexistentă și prin a cărei încasare acesta realizează o îmbogățire fără justă cauză. În plus față de cele expuse, adaugă faptul că executorul judecătoresc a încălcat cu ocazia derulării procedurii de executare silită art.458 C.pr.civ., aspect pe care instanța de fond nu l-a sesizat. Pentru toate considerentele expuse, solicită admiterea recursului Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și taxele de timbru.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 20816/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă cererea precizată formulată de contestatorul P. C. P. în contradictoriu cu intimatul S.C. T. L. I. S.A. și terțul poprit B. R. DE D. - S. C., ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea intimatului cu privire la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între contestatorul P. C. P., subscrisa S.C. AGRICOLA A. S.R.L. și intimatul S.C.
T. L. I. S.A., s-a încheiat la data de_ contractul de leasing financiar nr. 54010N, privind autoturismul Nissan Navara. Contestatorul a semnat contractul de leasing financiar în calitate de fidejusor al utilizatorului S.C. AGRICOLA A. S.R.L.
În baza contractului mai sus-indicat, perioada leasingului a fost stabilită la 60 de luni, contestatorul obligându-se alături de utilizatorul S.C. AGRICOLA A. S.R.L. să plătească sumele menționate în graficul din Anexa C la contract.
Prin dispozitiile contractuale s-a prevăzut că ratele de leasing rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului se declară scadente în totalitate reprezentând daune interese datorate de utilizator finanțatorului (art. 9.9 din contract).
Contestatorul nu a respectat obligația de a achita sumele menționate în graficul din Anexa C, conform dispozițiilor contractuale.
La data de_, intimatul a întocmit declarația de reziliere privind contractul mai sus-indicat.
Prin cererea de executare silită din_, creditorul S.C. T. L. I. S.A. a solicitat punerea in executare a titlului executoriu sus-menționat, împotriva debitorului P. C. P., pentru realizarea creanței sale compusă din suma de 21.160,49 EUR cu titlu de debit, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.
Prin Încheierea civilă nr. 7559/CC/2009 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu contractul de leasing financiar nr. 54010N/_, pentru suma de 21.160,49 EUR, împotriva debitorului P. C. P. .
S-a procedat la înființarea popririi asupra disponibilităților bănești ale contestatorului, aflate în conturi bancare și asupra veniturilor obținute de către acesta, despre care a fost înștiințat și contestatorul, conform înscrisurilor cuprinse în dosarul execuțional nr. 1009/I. /E/2009.
La data de_, a fost întocmită Adresa de eliberare sume nr. 999/_ în dosarul execuțional nr. 1009/I. /E/2009, fiind înștiințat contestatorul în acest sens.
La data de_ a fost întocmit procesul-verbal de eliberare a sumelor realizate prin poprire executorie.
Față de data comunicării adresei, instanța a constatat că prezenta contestație la executare a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C.proc.civ.
În drept, potrivit art. 399 alin. (1) C.proc.civ., pe calea contestatiei la executare se pot contesta actele de executare de catre cei interesati sau vatamati prin executare, aparari de fond impotriva titlului executoriu putand fi facute numai in conditiile art. 399 alin. (3) C.proc.civ., in cazul in care respectivul titlu nu este emis de o instanta judecatoreasca.
În ceea ce privește contestația la titlu, prin care contestatorul solicită să se constate caracterul de clauză abuzivă a dispoziției de la pct. 9.9 din contractul de leasing instanța a reținut că potrivit Cap. IX pct. 9.9 din contractul de leasing financiar nr. 54010N/_ ratele de leasing rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului se declară scadente în totalitate reprezentând daune interese datorate de utilizator finanțatorului.
Având în vedere că utilizatorul și fidejusorul nu și-au îndeplinit obligația de achitare a sumelor menționate în graficul din Anexa C, conform dispozițiilor contractuale, intimatul a procedat la rezilierea contractului de leasing, făcând aplicabilitatea dispoz. Cap. IX pct. 9.9.
Instanța a apreciat că dispoziția de la pct. 9.9 din contractul de leasing nu constituie o clauză abuzivă, pentru următoarele considerente:
În primul rând ne aflăm în prezența unei clauze contractuale asumată de părți prin semnarea contractului de leasing. Astfel că dispoziția de la pct. 9.9 constituie o veritabilă clauză penală prin care creditorul a evaluat anticipat prejudiciul suferit în caz de neexecutare culpabilă a obligației de către debitor.
Sumele de bani restante nu mai constituie rate ale contractului de leasing semnat de părți ci despăgubiri ca urmare a neexecutării culpabile din partea debitorului/debitorilor.
În al doilea rând, faptul că intimatul a folosit autoturismul pentru încheierea unui alt contract de leasing cu o altă parte, nu determină caracterul de clauză abuzivă al dispoziției pct. 9.9, întrucât ceea ce face societatea cu bunul mobil ulterior rezilierii contractului, nu poate face obiectul unei aprecieri din partea debitorului.
Instanța a mai avut în vedere că prevederile pct. 9.9 din contract sunt în concordanță și cu dispoz. legale, respectiv art. 15 din O.G. nr. 51/1997 care statuează că,, dacă în contract nu se prevede altfel";, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să
restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța nu o apreciază îndeplinită în cauză.
Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat că "În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin Directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză"; (considerentele 25 și 26).
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, instanța constată că nu este îndeplinită, având în vedere că contractul de leasing a fost însușit prin semnate atât de utilizator cât și de fidejusor. De asemenea, dacă nu ar fi fost de acord cu condițiile impuse de creditor ar fi putut apela la un altul pentru a încheia un asemenea contract de leasing.
Se observă că penalitatea impusă nu se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.
Nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
În ceea ce privește contestația la executare, prin care contestatorul solicită să se anuleze formele de executare silită în cadrul dosarului execuțional nr. 1009/I.
/E/2009, în ceea ce privește actul procedural al distribuirii sumelor rezultate din înființarea popririi fără somație, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 458 alin. (1) C.proc.civ. Executorul judecatoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai dupa implinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.
Având în vedere că suma distribuită a fost consemnată la data de_, iar eliberarea sumei a fost realizată în data de_, conform procesului-verbal întocmit cu acea ocazie rezultă că au fost respectate dispoz. art. 458 alin. (1) C.proc.civ.
Relativ la susținerea contestatorului în sensul că ar fi trebuit urmărit cu prioritate debitorul principal și abia apoi fidejusorul, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, raportat la disp. Cap. IV art. 4.5 din contractul de leasing financiar prin care a renunțat la beneficiul de diviziune sau discuțiune.
Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, instanța a constatat că dispoziția invocată din contractul de leasing nu constituie o clauză abuzivă, iar executarea silita a respectat condițiile de fond și de formă, fapt pentru care instanța apreciază neîntemeiat demersul judiciar al contestatorului, motiva pentru care va respinge cererea formulată de contestatorul P. C. P., ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, intimatul a solicitat cheltuieli de judecată. Intimatul nu a depus nici un înscris doveditor în susținerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, motiv pentru care instanța a respins cererea intimatului cu privire la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul P. C.
P., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost precizată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că un prim aspect de nelegalitate consta in interpretarea si aplicarea greșita de către prima instanța a dispozițiilor normative (art. 15 din OG nr. 51/1997; art. 4 alin.l si 2 din Legea 193/2000; a dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE) incidente in cazul dat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.Proc.civ
Potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997 "dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Prin expresia "daca in contract nu se prevede altfel" legiuitorul are in vedere clauze valide din punct de vedere juridic iar nu si clauzele abuzive. Or, prin contractul de leasing intervenit intre parti (Cap. IX, pct 9.9) se stabilește ca "ratele de leasing ramase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului se declara scadente in totalitate reprezentând daune interese datorate de utilizator finanțatorului". Aceasta prevedere contractuala are semnificația juridica a unei clauze penale care s-ar putea interpreta ca fiind rezultatul libertății de voința a pârtilor.
Este insa de subliniat ca, libertatea de a contracta consacrată de disp. art. 969 C.civ. nu este echivalentul unei libertăți absolute, contractul având putere de lege intre părți în măsura în care este executat cu bună-credintă și se bazează pe o cauză licită, fiind interzisă derogarea de la normele ce interesează ordinea publică și de la bunele moravuri. Stipulațiile contractuale, inclusiv clauza penală din conținutul contractelor convenite de către părți, trebuie să răspundă acestor cerințe.
Prima instanța apreciaza in mod greșit ca aceasta stipulație contractuala nu are caracter abuziv, omitand un aspect esențial al stării de fapt, anume ca aceasta clauza nu a fost negociata in prealabil de părțile contractante, fiind inscrisa in formularul tip al cărui conținut a fost preluat in contractul semnat de parti.
Sipularea acestei clauze in contractul semnat de parti creeaza un evident dezechilibru contractual in favoarea societății de leasing si in detrimentul utilizatorului. Intr-adevar, daca pe parcursul executării acestui contract intervine rezilierea lui ca urmare a neachitarii de către utilizator a doua rate consecutive de leasing, acestuia din urma ii revine obligația de a achita celui dintâi (finanțatorului) toate ratele de leasing ramase de achitat pana la expirarea perioadei pentru care a fost incheiat contractul.
Este de subliniat ca fiecare rata de leasing reprezintă contravaloarea folosinței bunului obiect al leasingului de către utilizator si plata acestor rate ulterior
momentului predării de către utilizator societății de leasing a autovehicolelor obiect al contractului de leasing nu se jusfica intrucat la momentul predării lor inceteaza exercitarea folosinței acestora de către utilizator.
Mai trebuie de adăugat si faptul ca in asa-zisele "daune interese" pretinse de către societatea de leasing in cazul dat se include si valoarea reziduala a autovehiculului, obiect al leasingului, pe care utilizatorul avea obligația sa o plătească numai in cazul in care plătind integral ratele de leasing ar fi optat pentru cumpararea respectivului autovehicul. Or, in cazul dat, opțiunea de cumpărare a fost practic anulata ca efect al rezilierii contractului de leasing de către societatea creditoare.
Potrivit Curții de Justiție a U.E., sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate fată de un furnizor în ceea ce privește puterea de negociere, nivelul de informație, împrejurări care îl conduce la semnarea condițiilor impuse de către cealaltă parte, astfel că adeziunea la clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, iar instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Finanțatorul nu putea pretinde utilizatorului plata ratelor de leasing a căror scadență se împlinea după momentul rezilierii contractului de leasing, de vreme ce prin predarea autovehiculului de către acesta din urmă celui dintâi, orice acte de folosința a respectivului autovehicul, în temeiul contractului de leasing reziliat a încetat. Or, ratele de leasing reprezintă contravaloarea folosinței bunului obiect al contractului de leasing exercitată de către utilizator pe durata de valabilitate a contractului de leasing.
In fine, nu este lipsit de semnificație juridica nici faptul ca societatea de leasing creditoare după preluarea autovehiculului a procedat la înstrăinarea acestuia in favoarea unei terțe persoane. Asa fiind este inadmisibil din punct de vedere juridic si totodată profund imoral ca societatea de leasing sa incaseze de la utilizator ratele de leasing a căror scadenta s-a implinit după predarea de către acesta a autovehiculului obiect al leasingului in conditiile in care utilizatorul nu a mai exercitat dreptul de folosința asupra lui iar pe de alta parte societatea de leasing 1-a înstrăinat in favoarea altei persoane incasand ceea ce ar fi trebuit sa-i plătească utilizatorul daca nu ar fi fost reziliat contractul de leasing.
Clauza în discuție dă dreptul finanțatorului să încaseze întreaga valoare a contractului, nu numai a ratelor restante la momentul restituirii bunului, deși bunul utilizat se află în posesia sa, fiindu-i restituit de către utilizator înainte de termen. Asa fiind, aceasta clauză este abuzivă și ca urmare este lovită de nulitate absolută, fapt ce atrage implicit și nulitatea absolută parțială a contractului de leasing în care ea a fost stipulată. In aceste circumstanțe aprecierea primei instanțe, in sensul ca menționata clauza nu ar avea caracter abuziv constituie un evident aspect de nelegalitate al sentinței recurate.
Un alt aspect de nelegalitate al sentinței recurate este aprecierea judecătorului fondului potrivit căreia "penalitatea impusa nu se afla intr-o disproporție vădita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus. Nu se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului".
In anexa la Legea 193/2000 în care sunt exemplificate astfel de clauze abuzive apare la litera i) și litera j), și situația în care există o clauză ce obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de către comerciant și cea în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale.
Conform art.4 alin.l si 2 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, este abuzivă "acea clauză care nu a fost negociată direct... cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților". In cazul dat, asemenea disproporție este cat se poate de evidenta.
Intr-adevar cat privește pe finantator acesta a incasat toate ratele de leasing scadente pana la data preluării bunului obiect al contractului de leasing, a preluat bunul de la utilizator pe data de 22 iulie 2009 si ulterior 1-a revandut altei persoane, recuperandu-si astfel intreaga valoare a respectivului bun (inclusiv valoarea reziduala) iar prin punerea in executare silita a contractului de leasing incearca sa recupereze si ratele de leasing a căror scadenta s-a implinit ulterior preluării bunului de la utilizator. Cat ii privește pe acesta din urma el a plătit ratele de leasing scadente pana la predarea bunului, ulterior acestui moment fiind lipsit de folosința acelui bun. Daca ar fi obligat sa plătească toate ratele de leasing pana la expirarea duratei contractului ar insemna sa facă o plata nedatorata finanțatorului care ar realiza astfel o vădita imbogatire fara justa cauza.
De vreme ce finanțatorul a valorificat bunul, obiect al contractului de leasing, prin revanzarea lui către un terț nu se poate susține ca el ar fi suferit un prejudiciu si ca urmare neexistand un prejudiciu nu exista niciun temei legal ca utilizatorul sa fie obligat la repararea unui prejudiciu inexistent.
Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate consta in schimbarea de către judecătorul fondului a semnificații juridice a demersului nostru judiciar. In considerentele sentinței recurate se retine ca "faptul ca intimatul a folosit autoturismul pentru încheierea unui alt contract de leasing cu o alta parte, nu determina caracterul de clauza abuziva a dispoziției de lapct. 9.9, intrucat ceea ce face societatea cu bunul mobil ulterior rezilierii contractului, nu poate face obiectul unei aprecieri din partea debitorului".
In cazul dat debitorul recurent a invocat imbogatirea fara justa cauza a creditorului pe care acesta o realizează prin demersurile făcute pentru repararea unui prejudiciu inexistent in condițiile in care el a revandut unui terț autovehiculul in litigiu iar prețul incasat prin revanzare adăugat la ratele de leasing plătite de utilizator pana la momentul rezilierii contractului acoperă intreaga valoare a autovehiculului obiect al contractului de leasing.
Este inadmisibil din punct de vedere juridic si totodată profund imoral ca societatea de leasing sa incaseze de la utilizator ratele de leasing a căror scadenta s-a implinit după predarea de către acesta a autovehiculului obiect al leasingului in conditiile in care utilizatorul nu a mai exercitat dreptul de folosința asupra lui iar pe de alta parte societatea de leasing 1-a instrainat in favoarea altei persoane, incasand ceea ce ar fi trebuit sa-i plătească utilizatorul inițial daca nu ar fi fost reziliat contractul de leasing.
P. rirea înființată este nelegală și sub aspectul că ea urmărește ca finalitate realizarea unei creanțe inexistente. Într-adevăr, recurentul a predat societății de leasing autovehiculul obiect al contractului de leasing. La data când a avut loc predarea erau achitate 20 de rate de leasing, urmând ca în următorii ani să se împlinească scadența pentru celelalte 40 de rate de leasing rămase de achitat. Totuși, creditoarea a înființat poprire și pentru valoarea însumată a celor 40 de rate de leasing pe care recurentul nu le mai datorează, fiind ulterioare momentului rezilierii contractului de leasing și predării autovehiculului către societatea de leasing. In condițiile in care, asa cum s-a arătat mai sus, societatea de leasing a instainat din nou bunul, obiect al contractului de leasing, infiintarea popririi pentru ratele scadente ulterioare predării bunului reprezintă un veritabil abuz si o imbogatire fara just temei a creditoarei in dauna recurentului.
Practic, prin instrainari succesive, societatea de leasing ar putea ajunge in situația sa incheie un număr nelimitat de contracte de leasing cu privire la același bun pentru ca ulterior sa pretindă de fiecare data plata integrala a respectivelor contracte in temeiul unor clauze contractuale vădit abuzive.
De vreme ce societatea de leasing după ce a preluat de la utilizator autovehiculul obiect al leasingului a instrainat acel autovehicul in favoarea unei terțe persoane si-a recuperat intreg prețul pe care 1-a avansat inițial realizând si un profit considerabil daca se au in vedere si ratele de leasing plătite de către utilizatorul debitor pana la rezilierea contractului de leasing.
Sentința recurata este nelegala si sub aspectul ignorării de către judecătorul fondului a încălcării de către executorul judecătoresc a dispozițiilor normative prevăzute de art. 458 C.proc.civ. Interpretând si aplicând greșit acest text legal,
judecătorul fondului statuează ca executorul judecătoresc a respectat intocmai prevederile acestuia, ceea ce este inexact.
Actul procedural al distribuirii sumelor rezultate din infiintarea popririi fara somație asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau alte bunuri mobile a fost făcut de către executorul judecătoresc cu încălcarea prevederilor legale imperative din domeniul executării silite prin poprire. Potrivit art. 458 C.proc.civ. "Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume ".
În cazul dat nu a fost respectat nici măcar acest termen. Adresa nr. 999/_ prin care recurentul a fost înștiințat că pe data de_ se va proceda la "eliberarea sau, după caz, distribuirea sumei rezultate din înființarea popririi fără somație asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile, existente sau viitoare, deținute de dvs. la băncile comerciale din țară" nu conține nici o referire la data primirii dovezii de consemnare a sumelor de bani poprite, astfel că este de presupus că respectiva consemnare s-a făcut pe data emiterii acestei adrese, adică la data de_ deși recurentul a primit adresa respectiva numai pe data de_ . Prin urmare, nu s-a respectat nici menționatul termen de 15 zile întrucât de la data de_ până la data de_ sunt numai 8 zile.
S-a mai arătat că sentința recurata este nelegala si sub aspectul omisiunii judecătorul fondului de a analiza caracterul abuziv al stipulației contractuale de sub Cap. IV, art. 4.5 din contractul de leasing prin care fidejusorul renunța la beneficiu de diviziune si discutiune. Aceasta renunțare i-a fost impusa de către finanțator care a condiționat perfectarea contractului cu utilizatorul de o atare renunțare. Prima instanța era obligata sa analizeze si totodată sa verifice validitatea juridica a acestei renunțări si sa constate caracterul de clauza abuziva a respectivei clauze contractuale.
În acest context s-a arătat că atunci când există un debitor principal și un garant al acestuia ca debitor secundar creditorul are obligația de a proceda la executarea silită cu prioritate a debitorului principal și numai în cazul în care acesta este insolvabil se poate îndrepta împotriva garantului ca debitor secundar, dar numai cu condiția să aibă un titlu executor și împotriva garantului debitor, ceea ce însă în cazul dat nu s-a întâmplat. Executorul creditoarei în loc să înființeze poprirea pe contul bancar a debitoarei care a fost SC AGRICOLA A. SRL a înființat poprirea pe contul bancar al recurentului, deși nu avea un titlu executor împotriva acestuia.
Prin întâmpinare, intimata T. L. I. SA a invocat excepția netimbrarii sau insuficientei timbrări a recursului in eventualitatea in care acesta nu a fost timbrat corespunzător, precum si excepția tardivității formulării acestuia in situația in care urmare a verificărilor instanței se constata ca acesta nu a fost formulat in termenul legal. Pe fondul recursului intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că criticile formulate de recurentul contestator cu privire la hotărârea instanței de fond sunt neîntemeiate, sentința atacată fiind temeinica si legala.
Astfel cum s-a precizat si in cuprinsul întâmpinării depuse la fondul cauzei, intre SC T. L. I. S.A in calitate de Finanțator, SC Agricola A. SRL in calitate de
U. si P. C. P. in calitate de Fidejusor (dar care are si calitatea de administrator in cadrul societății utilizatoare) a fost semnat contractul de leasing financiar nr. 54010 N, având ca obiect autoturism marca NiSAN NAVARA.
Potrivit contractului de leasing, Finanțatorul are obligația de a achiziționa bunul solicitat de către U. si a plătit valoarea de intrare către Furnizor respectiv suma de 26820 EUR + TVA pe care urma sa o recupereze de la U. eșalonat pe toata durata leasingului in termen de 60 de luni.
Asa cum rezulta din Contractul de leasing, precum si din Anexa 2 - Lista plaților, părțile au agreat valoarea contractului de leasing, precum si întinderea si scadenta ratelor de leasing datorate pentru uzul bunului predat in regim de leasing.
Având in vedere neindeplinirea obligațiilor contractuale de către U., respectiv neachitarea ratelor de leasing nr. 2% 22 si 23, în acord cu prevederile 9.5
din Contract, Finanțatorul a reziliat contractul de leasing, expediind in acest sens declarația de reziliere.
Rezilierea contractului de leasing are semnificația încetării unilaterale a contractului de leasing si prin aceasta se solicita îndeplinirea a doua obligații distincte, independente intre ele:
plata debitului restant format din ratele datorate pana la data rezilierii si a daunelor interese egale cu valoarea ratele datorate in acord cu prevederile art, 9.9 din Contract potrivit căruia "ratele de leasing ramase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza U. ului se declara scadente in totalitate reprezentând daune interese datorate de U. Finanțatorului";
predarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing.
Contractul a fost reziliat in temeiul pactului comisoriu de gradul IV prevăzut in contractul de leasing, astfel cum reiese din art. 9.5 lit, a) coroborat cu art. 9.7 si 9.8 din Contract dat fiind ca U. ul nu achitase ultimele doua rate de leasing.
S-a arătat că rezilierea contractului a intervenit ca urmare a neindeplinirii obligațiilor contractuale de către U. .
Potrivit art. 9.9 din Contractul de leasing, ca urmare a rezilierii contractului U. ul are obligația de a suporta si daune interese pentru încetarea prematura a contractului de leasing si pentru neexecutarea contractului astfel cum s-a obligat.
Prevederile menționate in aceste articole sunt reglementate atât de legea generala codul civil cat si de legea speciala respectiv Ordonanța 51/1997. Astfel in cazul in care U. ul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive - lucru ce s-a si întâmplat in prezenta cauza- Finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing.
Conform art. 15 din Ordonanța 51/1997, "Daca in contract nu se prevede altfel,...". Dar în contract se prevede altfel, U. ul fiind obligat sa respecte obligațiile cum el însuși le-a acceptat respectiv U. ul răspunde pentru repararea oricărui prejudiciu creat Finantatorului prin rezilierea contractului, obligandu-se la returnarea bunului si la plata tuturor obligațiilor de plata datorate de către U. si neachitate.
In condițiile in care utilizatorul in mod intempestiv, după ce intimata a achitat o suma de bani considerabila către furnizor, ia decizia de a nu mai achita ratele de leasing din diverse motive atunci societatea intimată este privata de dreptul de a incasa restul ratelor de leasing, care erau destinate tocmai pentru a acoperi suma care a platit-o inițial la furnizor.
Intimata a arătat că are o obligație fundamentala - aceea de a plati valoarea de intrare către Furnizor - si astfel, i se naște dreptul legitim de a recupera acesta suma de la beneficiarul bunului - U. sau Fidejusor - prin plata ratelor de leasing eșalonat pe toata durata contractului.
Practic, prin plata ratelor de leasing pe intreaga perioada a contractului se restituie împrumutul acordat de către Finanțator prin plata Furnizorului bunului si pentru aceste rațiuni a fost inserat articolul in cauza.
Cu privire la criticile formulate de recurent pe tema aplicabilității prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, intimata a arătat că acestea sunt neîntemeiate fiind probabil rezultatul interpretării eronate sau tendențioase a legislației in materie.
Astfel, dispozițiile celor doua acte normative la care s-a făcut trimitere se aplica contractelor incheiate intre comercianți si consumatori persoane fizice si nu contractelor încheiate cu persoane juridice.
Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 "(1) Orice contract incheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";. Conform art. 2, "(1) Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociații, care, in temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale oh liberale";.
Ori, in cazul de fata contractul a fost incheiat cu un utilizator -persoana juridica, iar Contestatorul avea doar calitatea de garant personal al utilizatorului, aceasta nefiind parte in contractul de leasing.
Nici trimiterile contestatorului la dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, motivate de domeniul de aplicare general a] acestui act normativ nu pot fi primite, o asemenea interpretare fiind una de natura extensiva, deși textul invocat definește consumatorul ca fiind "orice persoana fizica sau juridica care, in cadrul contractelor care intra sub incidența prezentei directive, acționează in scopuri care se afla in afara meseriei, a domeniului de afaceri, sau a profesiunii sale", atât in expunerea de motive a Directivei, cat si in întreg cuprinsul actului, se transpune clar intenția legiuitorului de a proteja consumatorul persoana fizica, aflat in situație de inferioritate fata de un furnizor, neputand vorbi ca in cazul unui consumator - persoana juridica- se poate afla intr-o situație de inferioritate in ceea ce privește puterea de negociere sau nivelul de informare.
Mai mult decât atât, prin raportare la cele de mal sus, nu poate fi susținuta ipoteza conform căreia la Încheierea contractului de leasing utilizatorul Agricola A. SRL a acționat in afara meseriei, domeniului de afaceri sau profesiunii sale, contractul incheiat fiind eminamente unul derulat în susținerea activității sale profesionale curente.
Intimata considera ca aceste aspecte au fost corect înțelese de legiuitorul roman care in misiunea sa de transpunere in legislația naționala a textului directivei europene a înțeles sa excludă aplicabilitatea acesteia fata de eventualii consumatori persoane juridice, situație care, in caz contrar ar fi generat grave dezechilibre sî instabilități in domeniul comercial.
Dealtfel, chiar textul Directivei, conferă statelor naționale posibilitatea adaptării legislației interne in art. 8, 9 si 10, motiv pentru care nu poate fi reținuta susținerea conform căreia (in speța de fota) legislația europeana este prioritara legislației interne, in cazul de fata vorbind deja de o transpunere a legislației europene in legislația interna.
S-a apreciat astfel, pe fondul celor mai sus invocate, ca nu putem vorbi de existenta unor clauze abuzive (in accepțiunea prevăzuta de Legea nr. 193/2000) in contractele incheiate intre comercianți/persoane juridice, care in derularea activităților prevăzute in obiectul lor de activitate sunt prezumati a acționa cu prudenta si diligenta, sunt călăuziți de libertatea contractuala si care nu pot fi considerați unii sau alții ca fiind aflați in situații de inferioritate in ceea ce privește puterea acestora de negociere si informare.
Rațiunea legiuitorului este aceea ca, in cazul persoanelor juridice care au calitate de comercianți, nu poate fi pusa problema existentei unor clauze abuzive, in activitatea comerciala cei care au calitatea de comercianți fiind prezumati a avea capacitatea de a sesiza cu ușurința astfel de clauze, motiv pentru care se pot proteja prin negocierea contractelor, chiar in condițiile in care in procesul de negociere nu ar avea succes, întrucât orice comerciant are posibilitatea alegerii libere a partenerilor cu care se stabilesc raporturi juridice. Ar fi in același timp, chiar nefiresc ca o persoana juridica sa se bucure de protecția unei asemenea legi, ajungandu-se in situația paradoxala ca un comerciant sa fie protejat împotriva altuia, concurent al celui dintâi, contrar dispozițiilor privind concurenta neloiala, din legea privind concurenta.
Totodată, s-a apreciat ca acceptând unele soluții luate cu interpretarea eronata sau incorecta a legislației in domeniu se pot genera precedente de natura a afecta grav bunul mers al activității economice derulate de comercianți, fiind totodată de natura a afecta grav principiile autonomiei de voința, forței obligatorii a contractelor sau libertății contractuale ce stau la baza unor asemenea activități.
Respectarea unor asemenea principii nu exclude, ci dimpotrivă, impune cu precădere, Inserarea unei clauze penale mai drastice in contractele de natura comerciala, având in vedere ca prin orice act de comerț, părțile urmăresc realizarea unui profit, pentru neexecutarea obligațiilor ce asigura pentru fiecare dintre ele realizarea acestui profit, împunandu-se a fi sancționată mai energic decât in contractele civile.
Astfel, clauza penala nu constituie altceva decât convenția accesorie prin care părțile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii sau executării necorespunzatoare sau cu întârziere a obligației de către debitorul sau, existenta prejudiciului neputând fi înlăturata.
In afara de rolul clauzei penale de evaluare anticipata a prejudiciului suferit de creditor in caz de neexecutare culpa culpabila a obligației, al cărei cuantum nu poate fi redus de instanța, instanța trebuie sa retina si rolul sau de a garanta executarea obligațiilor de către debitor si totodată caracterul sau sanctionator, mai evident si mai pregnant in materie comerciala, unde interesul îndeplinirii exacte a obligației de către debitor este esențial pentru supraviețuirea unei persoane juridice care are calitate de comerciant, in condițiile actuale ale economiei de piața.
Contractul încheiat de parti are o natura si produce efecte proprii, specifice exclusiv acestuia, neputand fi asimilat prin efectele sale, nici contractului de împrumut, dar nici contractului de închiriere, de care se deosebește prin modul de calcul al ratelor de plata, in cazul contractului de leasing ratele stabilindu-se in funcție de prețul de achiziție al bunului cuprinzând cote parti din acesta, precum si de unele elemente cum ar fi dobânda, profit, TVA. Ratele de leasing consuma din "substanța" bunului pana ii aduc la valoarea reziduala, la sfârșitul contractului. In ceea ce privește riscurile si responsabilitățile, acestea se transfera utilizatorului, societățile de leasing având o funcție pur finanțatoare.
Astfel, este absurd ca un comerciant, care cunoaște prin natura activității pe care o desfășoară, șansele de castig si riscurile unei pierderi, sa achieseze la anumite clauze înserate in contract, bucurandu-se de bunul dobândit spre folosința pentru satisfacerea obiectului propriu de activitate si realizarea de beneficii in numele societății o buna perioada de timp, pentru ca, ulterior, cu nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat, (la un moment dat la care singur stabilește) sa determine prin propria atitudine culpabila, rezilierea contractului de leasing si, in afara de efectele specifice rezilierii unui contract cu execuție succesiva (predarea bunului si plata ratelor neachitate pana in momentul rezilierii si predării bunului) sa nu mai suporte efectele clauzei penale, înțelegând sa o considere abuziva sau ilicita si sa solicite a fi constatata nulitatea de instanța de judecata.
Posibilitatea executării efective a acestei clauze penale, cat si a obligării la daune interese sunt clauze insusite de intimata si nu se poate ca instanta sa se substituie voinței juridice a pârtilor exprimata la încheierea contractului. Astfel, nu se poate retine in concret ca, in sarcina utilizatorului persoana juridica/comerciant ar exista o obligație disproporționat de mare comparativ cu paguba suferita de finanțatorul comerciant la rândul sau, prin neexecutarea contractului.
Asa cum s-a precizat, potrivit art. 15 din OG 51/1997 U. ul are obligația ca "Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta in contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing". Dar in contract se prevede altfel, utilizatorul fiind obligat sa respecte obligațiile cum el insusi le-a acceptat, respectiv utilizatorul răspunde pentru repararea oricărui prejudiciu creat Finanțatorului prin rezilierea contractului, obligandu-se la returnarea bunului si la plata tuturor obligațiilor de plata datorate de către U. si neachitate.
Ori, în condițiile in care chiar legea prevede posibilitatea adaptării acelor prevederi, susținerile privind caracterul abuziv sau ilicit al unei asemenea clauze apar total neîntemeiate, susținute si de acceptarea acesteia prin semnarea contractului.
La fel de neîntemeiata este si critica recurentei privitoare la reținerile instanței de fond pe tema eliberarea sumelor. Suma distribuita a fost consemnata in data de _
, iar eliberarea sumei a fost realizata in data de_, conform procesului verbal întocmit cu aceasta ocazie, prin urmare eliberarea s-a realizat cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege. Înștiințarea cu privire la eliberarea de sume s-a realizat prin notificarea nr. 999/_ . Totodată, art. 458 Cpc stipulează ca eliberarea sumei se va face după împlinirea unui termen de 15 zile de la consemnarea sumei, fara a condiționa informarea debitorului intr-un anumit termen de la data consemnării, dealtfel reaua credința a contestatorului reiesind si din critica adresei cu numărul 999, ce a fost întocmită in data de_, recepționată de acesta in_ ,
cu toate acestea contestatorul intelege sa raporteze termenul impus de Art. 458 Cpc la data receptionarii informării si nu la data consemnării sumei.
In același timp, contestatorul nu susține si nu dovedește nicio vătămare cauzata de actele de executare efectuate, acesta neindividualizand niciun act de executare vătămător in cuprinsul contestației formulate.
Nici criticile formulate de recurent pe tema unei asa-zise omisiuni a judecătorului sindic de a analiza caracterul abuziv al clauzei privitoare la raportul juridic al fidejusiunii. Contractul de leasing conține datele de identificare ale fidejusorului, calitatea sa; semnătura, întinderea obligației garantate, precum si obligațiile care sunt cuprinse in 4.4 si 4.5 din contractul de leasing, reproduse mai jos.
Conform art 4.4. fidejusorul se obligă fata de finanțator să îndeplinească intocmai obligațiile pe care utilizatorul le are față de finanțator, conform prezentului contract. Conform art 4.5. fidejusorul se obligă să constituie prezenta garanție renunțând în mod expres la beneficiul de discuțiune și diviziune, obligându-se față de finanțator nelimitat.
In ceea ce privește susținerea "atunci când exista un debitor principal si un garant al acestuia ca debitor secundar, creditorul are obligația de a proceda la executarea silita cu prioritate a debitorului principal si numai in cazul in care acesta este insolvabil se poate îndrepta impotriva garantului ca debitor secundar", de asemenea este neîntemeiata întrucât potrivit art. 42 Cod Comercial- în materie comerciala, fidejusorul este ținut solidar cu obligatul principal.
Potrivit art. 42 din Codul Comercial "In obligațiunile comerciale codebitori sunt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie. Aceeași presumptiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant care garantează o obligațiune comercială."
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul P. C. P. a arătat că pentru termenul din 27mai 2013 (care de altfel a fost primul termen de judecata in recurs) a depus la dosar dovada platii integrale a taxei judiciare de timbru stabilita de instanța in sarcina sa.
Cu privire la excepția tardivității formulării prezentului recurs s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondata. Aceasta excepția a fost invocata de circumstanța deoarece recursul a fost declarat in termen. Sentința recurata i-a fost comunicata recurentului pe data de_ iar prezentul recurs a fost inregistrat pe data de 21 februarie 2013 deci in cea de a 14-a zi de la comunicare, termenul de recurs expirând pe data de 23 februarie 2013 raportat la faptul ca acest termen se calculează pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua primirii si nici ziua expirării termenului.
Nici argumentarea privind caracterul nefondat al recursului nu este întemeiata. Potrivit art.15 din OG 51/1997 "dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Prin contractul de leasing clauza 9.9 prevede ca in caz de reziliere a contractului de leasing din vina utilizatorului se declara scadente pe data rezilierii unilaterale toate ratele de leasing ramase neachitate, plata acestora de către utilizator facându-se cu titlu de daune interese suferite de către Finanțator. Acesta clauza are caracter abuziv ea nefiind negociata de către parti ci fiind impusa de către finanțator prin contractul tip de leasing pe care utilizatorul este obligat sa ii semneze daca dorește sa stabilească raportul juridic de leasing cu finanțatorul.
Ratele de leasing reprezintă contravaloarea folosinței bunului exercitata de către utilizator or, in cazul dat acesta din urma a predat finanțatorului autovechiculul obiect al leasingului pe data rezilierii contractului astfel incat nu a putut beneficia de folosința bunului respectiv pe perioada de timp rămasa pana la expirarea contractului de leasing. De asemenea, nu se justifica încasarea acestor rate de leasing de către finanțator in condițiile in care după preluarea bunului de la utilizator a înstrăinat acel bun in favoarea unui terț încasând întregul preț al acestuia.
Totodată, cu atât mai mult nu se justifica obligarea utilizatorului sa plătească finanțatorului si valoarea reziduala a bunului obiect al contractului de leasing de vreme ce el a fost pus in imposibilitate a a-si exprima opțiunea privind cumpărarea bunului respectiv iar acesta a fost intrainat de catre finanțator in favoarea unui terț.
Cat privește susținerea creditoarei in sensul ca in cauza nu ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive s-a arătat că motivul invocat de către creditoare vizează faptul ca, consumatorul in accepțiunea legii 193/2000 trebuie sa fie o persoana fizica iar nu o persoana juridica pentru a deveni incidente prevederile menționatei legi.
Aceasta constatare a creditoarei SC T. L. I. SA nu tine seama de realitățile stării de fapt. Chiar dacă în domeniul de aplicare al acestei legi nu sunt incluse contractele în care apar ca și părți persoane juridice, contestatorul a semnat contractul de leasing ca fidejusor în calitate de persoana fizica și totodată de reprezentant al utilizatorului, motiv pentru care primesc totuși incidență dispozițiile menționatei legi.
Contestația ce face obiectul prezentului dosar este făcuta de către recurent in calitate de fidejusor, deci in calitate de persoana fizica iar nu ca reprezentant al persoanei juridice. Faptul ca s-a obligat sa garanteze obligația unei persoane juridice nu face sa ii fie incidente dispozițiile privitoare la acestea din urma, el continuat sa fie un simplu garant (persoana fizica) care continua sa se bucure de intreaga protecție a dispozițiilor normative care carmuiesc dreptul pozitiv.
Conform art. 4 alin.1 si 2 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, este abuzivă "acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților".
In anexa la actul normativ, în care sunt exemplificate astfel de clauze abuzive apare la litera i) și litera j), și situația în care există o clauză ce obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de către comerciant și cea în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale. Dar chiar în ipoteza în care, în cazul dat, nu ar primi incidență dispozițiile menționatei legi, datorită faptului că utilizatorul este o persoană juridică, devin incidente dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE care fac referire și la persoanele juridice.
Potrivit Curții de Justiție a U.E., sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate fată de un furnizor în ceea ce privește puterea de negociere, nivelul de informație, împrejurări care îl conduc la semnarea condițiilor impuse de către cealaltă parte, astfel că adeziunea la clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, iar instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale".
Este de subliniat ca, clauzele abuzive pot fi stipulate in orice contracte civile sau comerciale si ca, sub aspectul lipsei lor de validitate juridica, nu trebuie sa se facă niciun fel de distincție daca persoana lezata printr-o astfel de clauza, indiferent daca este parte contractanta sau garant contractual, indiferent daca este o persoana fizica sau juridica, trebuie sa fie protejata împotriva unor astfel de clauze. Asa s-a statuat in doctrina juridica a ultimilor ani (a se vedea M.N. Costin, CM. Costin "Incidența clauzelor abuzive în alte contracte decât acelea încheiate între comercianți și consumatori", in Pandectele R. e nr. 1/2010).
Actul procedural al distribuirii sumelor rezultate din înființarea popririi fara somație asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau alte bunuri mobile a fost făcut de către executorul judecătoresc cu încălcarea prevederilor legale imperative din domeniul executării silite prin poprire. Potrivit art. 458 C.proc.civ. " Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai după Împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume".
În cazul dat nu a fost respectat nici măcar acest termen. Adresa nr. 999/_ prin care suntem înștiințați că pe data de_ se va proceda la "eliberarea sau, după caz, distribuirea sumei rezultate din înființarea popririi fără somație asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile, existente sau viitoare, deținute de dvs. la băncile comerciale din țară" nu conține nicio referire la data primirii dovezii de consemnare a sumelor de bani poprite, astfel că este de presupus că respectiva consemnare s-a făcut pe data emiterii acestei adrese, adică la data de_ deși am primit adresa respectiva numai pe data de _
. Prin urmare, nu s-a respectat nici menționatul termen de 15 zile întrucât de la data de_ până la data de_ sunt numai 8 zile.
Argumentările din intampinare cu privire la acest aspect de nelegalitate al sentinței recurate ignora cu rea-credinta aceasta realitate a dosarului.
In fine, din intampinare lipsește orice referința si orice contraargumentare privind susținerile din memoriul de recurs in sensul ca are caracter abuziv stipulația contractuala de sub Cap. IV, art. 4.5 din contractul de leasing prin care fidejusorul renunța la beneficiu de diviziune si discutiune. Aceasta renunțare i-a fost impusa de către finanțator care a condiționat perfectarea contractului cu utilizatorul de o atare renunțare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Intre contestatorul P. C. P., S.C. AGRICOLA A. S.R.L. și intimatul
S.C. T. L. I. S.A., s-a încheiat la data de_ contractul de leasing financiar nr. 54010N, privind autoturismul Nissan Navara. Contestatorul a semnat contractul de leasing financiar în calitate de fidejusor al utilizatorului S.C. AGRICOLA A. S.R.L.
La data de_, intimatul a întocmit declarația de reziliere privind contractul mai sus-indicat.
A fost încuviințata executarea silită a titlului executoriu contractul de leasing financiar nr. 54010N/_, pentru suma de 21.160,49 EUR, împotriva debitorului
P. C. P. .
T. ul observa ca toate criticile formulate de recurent pe tema aplicabilității prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, precum si a prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE, sunt neîntemeiate, in primul rand deoarece dispozițiile celor doua acte normative la care s- a făcut trimitere se aplica doar contractelor incheiate intre comercianți si consumatori persoane fizice si nu contractelor încheiate cu persoane juridice.
De asemenea tribunalul retine ca recurentul contestator are doar calitatea de garant personal al utilizatorului, deci nu ii sunt aplicabile dispozitiile normative enuntate, neputand fi inclus in notiunea de consumator .
In concluzie recursul este nefondat sub aspectul invocarii prevederilor art.304 pct. 9 c.pr.civ., referitor la existenta unui caracter abuziv al clauzei inserate in pct.
9.9 din contractul de leasing, precum si refertor la interpretarea si aplicarea greșita de către prima instanța a dispozițiilor normative (art. 15 din OG nr. 51/1997; art. 4 alin.l si 2 din Legea 193/2000; a dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE) .
In contextul deja retinut, tribunalul observa canu se mai impune o analiza detailata a criticilor referitoare la dezlegarile primei instante referitoare la aplicarea dispozitiilor legii 193/2000 si a prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE.
T. ul retine ca in conformitate cu prevederile Cap. IV art. 4.5 din contractul de leasing financiar recurentul fidejusor a renunțat expres la beneficiul de diviziune sau discuțiune, iar potrivit celor deja aratate, nu poate invoca caracterul abuziv al acestei clauze, deoarece nu este consumator in sensul legii, respectiv al actelor normative invocate, ci este garant personal al utilizatorului.
Se retine si incidenta in speta a prevederilor art. 42 din Codul Comercial "In obligațiunile comerciale codebitori sunt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie. Aceeași presumptiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant care garantează o obligațiune comercială."
In ceea ce priveste critica adusa dezlegarii date de catre judecătorul fondului, referitoare la încălcarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor normative prevăzute de art. 458 C.proc.civ., se retin considerentele care urmeaza a fi expuse.
T. ul apreciaza ca nici aceasta critica nu este intemeiata, deoarece suma distribuita a fost consemnata in data de_, iar eliberarea sumei a fost realizata in data de_, conform procesului verbal întocmit cu aceasta ocazie, prin urmare eliberarea s-a realizat cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege.
Înștiințarea cu privire la eliberarea de sume s-a realizat prin notificarea nr.
999/_ .
Totodată, art. 458 Cpc stipulează ca eliberarea sumei se va face după împlinirea unui termen de 15 zile de la consemnarea sumei, fara a condiționa informarea debitorului intr-un anumit termen de la data consemnării.
In acest context, se retine ca pertinenta si apararea intimatei, in sensul ca recurentul nici nu susține si nu dovedește nicio vătămare cauzata de actele de executare efectuate.
In concluzie, in baza tuturor considerentelor, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P. C. P. în contradictoriu cu intimații SC T. L. I. SA și SC BRD SA - S. C., împotriva sentinței civile nr.20816/2012 pronunțate la data de 26 octombrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P. C. P. în contradictoriu cu intimații SC T. L. I. SA și SC BRD SA - S. C., împotriva sentinței civile nr.20816/2012 pronunțate la data de 26 octombrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
N. K. | F. -IANCU M. | D. M. D. C. | P. |
In concediu pt.ingrijire copil Semneaza presedinte instanta
Red.DMD/MM
2 ex./_
Judecător fond: A. P. escu, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 76/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 219/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
