Decizia civilă nr. 220/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FIS. L

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 220/2013

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.

GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC. O. V. I. G. SA (SC B.

A. V. I. G. SA), împotriva Sentinței civile nr. 6879/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații J. B. -N. prin P. C.

J. B. -N., C. J. B. N., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

P. de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care;

Se constată că la_ recurenta a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, răspuns la întâmpinare.

Instanța califică răspunsul la întâmpinare ca fiind concluzii scrise și constatând că nu sunt alte cereri de formulat reține cauza în pronunțare.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin Sentința civilă nr. 6879/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _

, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC B. A. V. I. G. SA, în contradictoriu cu pârâții J. B. -N. prin P. C. J. B. -N. și C. J.

B. -N. prin PREȘEDINTE și s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de_, în urma unui eveniment rutier ce a avut loc pe raza cartierului Sigmir din mun. B., a rezultat avarierea autoturismului proprietatea numitului M. Horea N., marca Peugeot 307 cu nr. de înmatriculare_ asigurat la societatea reclamantă în baza Poliței CASCO AVA nr. 0296650.

Reclamanta, în baza asigurării facultative de bunuri a despăgubit proprietarul autoturismului - asiguratul său, cu suma de 3.998,40 lei.

Astfel, prin procesul-verbal de constatare avarii seria PCA nr. 0910245 încheiat la data de _

, ora 1000, agentul constatator a arătat că avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ s-a produs, după spusele conducătorului auto, pe DJ 151 Sigmir, autoturismul intrând cu roțile din stânga într-o groapă din carosabil.

Însă, din planșele foto depuse de reclamantă la dosar, datate în_, se poate observa că porțiunea de drum pe care susține reclamanta că s-ar fi produs avarierea autoturismului este unul asfaltat, reținându-se existența unei gropi de câțiva centimetri adâncime. Este adevărat că planșele foto sunt efectuate la aproximativ 2 săptămâni după accident, dar este puțin probabil ca în acest interval să fi fost efectuate lucrări care să fi acoperit groapa, în condițiile în care aceasta nu era acoperită în totalitate. Mai mult, din declarația de martor de la fila 104 rezultă faptul că accidentul avarierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă (!?), dar și a caroseriei mașinii, aspect contrazis de planșele foto, procesul-verbal de constatare a avariilor și de raportul de expertiză din care nu rezultă nici o avarie la caroserie, iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.

În acest context, declarația martorului ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat poate fi considerată ca fiind una dată pro causa, astfel că această probă nu poate fi de natură a forma convingerea instanței cu privire la situația de fapt. Mai mult, nici planșele

foto, nici raportul de expertiză nu este de natură a conduce la concluzia că avariile anvelopelor și a jantelor a fost cauzată de o groapă de pe DJ 151 - Sigmir, fiind greu de crezut că la pătrunderea într-o groapă atât de adâncă încât să cauzeze crăparea jantei, autoturismul nu își pierde direcția de deplasare, ba mai mult, intră și cu roata din spate în aceeași groapă, provocând aceleași avarii, dar fără ca restul autoturismului să fie atins sau fără ca cel ce conducea autoturismul să nu fie marcat îndeajuns de puternic încât să își amintească de pe ce parte erau anvelopele și jantele avariate.

În concluzie, câtă vreme prin probele administrate în dosar nu se poate stabili în mod cert faptul că prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezultă că ar putea fi o urmare a unei uzurii îndelungate a anvelopelor și jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi, instanța a apreciat că pretențiile reclamantei față de pârâtă sunt nejustificate și drept urmare constatând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale impuse de art. 998, art. 999 C.civ., în considerarea prevederilor art.49-55 din Legea 136/1995, actualizată, a respins acțiunea formulată, ca nefondată.

Întrucât reclamanta este cea care a căzut în pretenții și nu pârâții, instanța a respins cererea acesteia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și a luat act de faptul că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta …, care a solicitat,în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic, anulând amenda aplicată, iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, a avertismentului.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea atacată instanța a respins acțiunea formulata de societatea recurentă reținându-se că nu sunt indeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale a paratei. Astfel, instanța a apreciat că din probele administrate « nu rezultă in mod cert faptul că prejudiciul produs s-ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezultă că ar putea fi urmarea uzurii anvelopelor si jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi ».

Se consideră că hotărârea este nelegală si netemeinică pentru următoarele motive: Prin acțiunea formulată s-a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri ca urmare a faptului că un autovehicul asigurat la societatea recurentă a fost avariat din cauza stării necorespunzătoare a carosabilului. S-a depus in dovedirea cererii declarația conducătorului auto, actul constatator eliberat de politie, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de societatea recurentă, fotografii realizate la locul accidentului și actele de reparație.

Deoarece este vorba de chestiuni de fapt, care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, înscrisurile depuse de recurentă serveau la crearea unei prezumții privind existența legăturii de cauzalitate intre starea necorespunzătoare a carosabilului si avarie.

În sprijinul acestei prezumții, s-a solicitat proba cu expertiza tehnică, pentru a se stabili daca avaria existentă la autovehicul se putea produce din cauza stării carosabilului (aceasta fiind semnificația legăturii de cauzalitate). Expertiza a confirmat existenta legăturii de cauzalitate, întărind astfel prezumția de bună-credință a conducătorului auto si prezumția născută din actele existente la dosar, că avaria s-a produs din cauza stării carosabilului.

Instanța a înlăturat in mod nejustificat concluziile expertizei și restul probelor administrate de recurentă, apreciind, cu privire la declarația conducătorului auto, ca este dată pro causa, ceea ce reprezintă o încălcare a prezumției de bună-credință.

Presupunerile făcute de instanță ca avaria s-ar putea explica prin starea tehnică

necorespunzătoare a autovehiculului anterior accidentului sunt neîntemeiate si nesusținute de vreo dovada, întrucât autovehiculul avea inspecția tehnica periodica efectuată cu 4 luni înainte de accident. Se presupune deci ca avea anvelopele si jantele in stare buna. De altfel instanța inversează regula privind sarcina probei in momentul in care argumentează ca nu am făcut dovada ca anvelopele si jantele erau noi. În primul rând nu acesta era elementul de dovedit, iar in al doilea rând, raportat la prezumția născută din probele administrate de recurentă, pârâților le revenea sarcina de a produce o probă contrară. Iar proba contrară însemna sa se dovedească faptul că avaria nu s-a produs din cauza stării carosabilului. Dacă anvelopa ar fi fost uzata, ar fi explodat la contactul cu groapa. Or, așa ceva nu s-a întâmplat, iar umflăturile de pe anvelopă au apărut ulterior trecerii prin gropile din carosabil. În ce privește jantele, fisurarea si ovalizarea sunt urmarea impactului cu un corp dur - marginile gropii.

In consecință se consideră că in mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a administratorului drumului, acestea rezultând cu prisosința din probele administrate.

Prin hotărârea atacată instanța a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale a pârâtei. Astfel, instanța a apreciat că din probele administrate « nu rezultă in mod cert faptul ca prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezulta ca ar putea fi urmarea uzurii anvelopelor si jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi ».

Intimatul J. B. -N., C. J. B. -N. a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării se arată că atât considerentele cât și dispozitivul Sentinței civile nr. 6879/2012 sunt legale și întemeiate pentru că nici-o critică adusă de recurentă reclamantă sentinței civile atacate nu este susceptibilă de a fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.9 din Codul de procedură civilă, respectiv sentința este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel prin Sentința civilă nr. 6879/2012 instanța a examinat toate probele din care au rezultat chestiuni de fapt și care au constituit condiții de aplicare a prev. art. 998, 999 Cod civil, prevederi pe care și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii ca nefondată, respectiv fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat de avarierea autoturismului și fapta ilicită a pârâților J. B. N. și C. J. B. N. .

Referindu-se la procesul verbal de constatare avarii seria PCA nr. 0910245 încheiat la data de_, ora 10:00 instanța a reținut că agentul constatator a arătat că avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ s-a produs, după spusele conducătorului auto, pe DJ 151 Sigmir, autoturismul intrând cu roțile din stânga într-o groapă din carosabil ori din planșele foto depuse de recurenta reclamantă rezultă că drumul este asfaltat reținându-se existența unei gropi de câțiva centimetri. Planșele sunt datat cu doi ani înainte de data producerii accidentului, respectiv_, iar accidentul a avut loc în data de_ .

Din declarația de martor instanța a reținut că accidentul a dus la varierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă și a caroseriei mașinii aspect contrazis de planșele foto, procesul verbal de constare a avariilor și de raportul de expertiză din care instanța a constat că nu rezultă nici-o avarie la caroserie iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.

Așa fiind, în acest context, instanța a reținut în mod întemeiat că declarația martorului, ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat, poate fi considerată ca fiind una dată pro causa astfel că nicidecum nu s-a încălcat principiul bunei credințe cum susține recurenta reclamantă.

Din cele de mai sus se poate lesne constat că instanța nu a înlăturat probele administrate de recurentă ci le-a examinat și analizat pe toate respectiv declarația de martor (martorul a fost chiar conducătorul auto), procesul verbal de constatare a avariilor și raportul de expertiză, însă acestea nu au fost de natură să formeze convingerea instanței cu privire la situația de fapt așa cum o susține recurenta reclamantă.

Instanța a statuat prin sentința civilă nr. 6879/2012 că probele nu arată în mod hotărât faptul că prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului așa cum susține recurenta reclamantă, ci dimpotrivă probele au dus la concluzia că prejudiciul ar putea fi o urmare a unei uzuri îndelungate a anvelopelor și jantelor, întrucât nu s-a făcut dovada că acestea erau noi astfel că a apreciat că pretențiile recurentei reclamante sunt nejustificate și drept urmare a constat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 C civ., și în considerarea prev. art. 49-55 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, a respins acțiunea ca nefondată.

În ce privește susținerea cum că intimat pârâții ar fi avut sarcina de a produce o probă contrară se arată că dimpotrivă potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";

Cum prima care s-a adresat instanței a fost recurenta reclamantă, înseamnă că ei i-a revenit, mai întâi, sarcina de a dovedi cele pretinse (onus probandi incumbit actori). Dar recurenta reclamantă nu s-a conformat acestei exigente juridice, pentru că din proba declarației martorului a

rezultat că accidentul a dus la avarierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă dar și a caroseriei mașinii, iar din celelalte probe, respectiv planșele foto, procesul verbal de constatare a avariilor și raportul de expertiză nu a rezultat nici-o avarie la caroserie iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.

Tribunalul examinând în baza prev. art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

Instanța de fond în mod justificat a constat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale prev. de disp. art. 998-999 cod civil coroborate cu disp. art. 49-55 din Legea nr. 136/1995.

În condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că prejudiciul produs se datorează stării necorespunzătoare a drumului public și chiar mai mult declarația conducătorului auto audiat ca martor se contrazice cu celelalte probe administrate în cauză cu privire la întinderea prejudiciului, adică și asupra caroseriei nu numai asupra roților, respectiv afectarea părții din dreapta a mașinii și nu a celei din stânga, tribunalul constată că în cauză nu sunt suficient dovedite cauza și legătura de cauzalitate și în consecință nici vinovăția cu privire la producerea prejudiciului.

Pentru considerentele menționate tribunalul urmează să respingă recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC. O. V. I. G. SA (SC B.

A. V. I. G. SA), cu sediul ales în B., la S. I. și O. u, Splaiul Independenței nr. 2 J, et.6, ap.34, sector 3, 6879/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03 aprilie 20l3.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. U.

V.

C.

I. P.

L.

C.

A.

Red/dact CV/CR 2 ex/ 23.04.20l3

Jud.fond.O. C. V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 220/2013. Acțiune în pretenții comerciale