Decizia civilă nr. 224/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.224/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata SC R. L. I. SA, împotriva deciziei civile nr.516/R/2012 pronunțate la data de 3 decembrie 2012, în dosarul nr. _
, de către Tribunalul Specializat C. .
La apelul nominal efectuat în cauză, la ambele strigări, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că nici una din părți nu se prezintă la cele două strigări ale cauzei dar s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
- în data de 3 aprilie 2013 recurenta a înaintat la dosar o adresă prin care indică sediul actual al intimatei SC R.
L. I. SA, iar în ceea ce privește temeiul de drept, precizează că își întemeiază contestația formulată pe prevederile art.318 C.pr.civ.;
- în data de 4 aprilie 2013, transmisă la dosar atât prin poștă cât și prin fax, o întâmpinare din partea intimatei, poziția procesuală exprimată fiind în sensul respingerii contestației în anulare ca neîntemeiată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra contestației în anulare.
T R I B U N A L U L ,
Prin decizia civilă nr.516/R/2012, pronunțată la data de 3 decembrie 2012, Tribunalul Specializat C. a admis recursul formulat de recurenta
S.C. R. L. I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 20196 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimatul C.
I. și terții popriți BANCA TRANSILVANIA, BANCA COMERCIALA ROM. A, OTP BANK ROM. IA, GARANTI BANK INTERNATIONAL, INTESA SANPAOLO BANK ROM. IA pe care o modificat-o în parte, în sensul că a respins contestația la titlu și la executare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata S.C. R. L. I. S.A. și cu terții popriți BANCA TRANSILVANIA, BANCA COMERCIALA ROM. A, OTP BANK ROM. IA, GARANTI BANK INTERNATIONAL, INTESA SANPAOLO BANK ROM. IA ca
neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 20196 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca.
În considerentele deciziei atacate, Tribunalul Specializat C. a reținut că la data de_ a fost încheiat contractul de leasing nr. 24980 din_ prin care recurenta S.C. R. LSA., în calitate de finanțator a transmis pe o perioadă determinată utilizatorului S.C. EUROSPED C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L. dreptul de folosință asupra autotractorului Scania R 420 LA4X2HNA contra plății periodice a ratei de leasing.
Contractul a fost semnat de intimatul C. I. atât în calitate de reprezentant legal al S.C. EUROSPED C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L., cât și în calitate de fidejusor( fila 12).
La data de_ recurenta creditoare S.C. R. L. I. S.A. a solicitat B.E.J. Cîmpian Mihai Radu să procedeze la începerea executării silite împotriva debitorului C. I. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 24980 în vederea aducerii la îndeplinire a obligației de plată a sumei de 27.439,04 euro.
S-a reținut de asemenea că în motivare, recurenta creditoare a arătat că, în urma rezilierii contractului de leasing financiar, S.C. EUROSPED C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L. și C. I. au devenit debitori ai R.
I. S.A. cu următoarele sume:
66.108,63 de euro reprezentând capital și valoare reziduală în temeiul art. 8.2/9 din condițiile generale ce fac parte integrantă din contract;
9.854,28 de euro reprezentând debite neîncasate conform fișelor de cont anexate în temeiul art. 8.2/9 din condițiile generale;
1.076,13 euro reprezentând taxa de depozitare, impozite și alte taxe, conform fișei de cont a contractului de leasing în temeiul art. 8.2/9 din condițiile generale.
Întrucât bunul ce a format obiectul contractului de leasing a fost recuperat și revândut cu suma de 40.000 de euro, creditoarea a înțeles să nu mai solicite recuperarea sumei de 77.039,04 euro, ci a diferenței în cuantum de 27.439,04 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.
Prin încheierea civilă nr. 16515/CC/2010 Judecătoria Cluj-Napoca a încuviințat executarea silită împotriva debitorului C. I. la cererea creditoarei recurente în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr. 24980/_ .
La data de_ intimatul debitor a fost somat să achite suma de 27.439,04 euro + 8.485,60 de lei cheltuieli de executare silită, în aceeași zi fiind înființată poprirea asupra sumelor datorate de terții popriți Banca Transilvania, Banca Comercială Română, OTP Bank Romania, Garanti Bank International, Intesa Sanpaolo Bank România.
În dezlegarea ce urma a fi dată recursului, tribunalul a analizat cu prioritate criticile recurentului legate de contestația la titlu, iar în mod subsecvent cele relative la contestația la executare.
Astfel, tribunal a reținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii atunci când a reținut din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nulitatea absolută a contractului de leasing financiar. Potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prevederilor prezentei legi,
acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. În mod evident, consumatorul este beneficiarul contractului, persoana care este titulară atât a drepturilor, cât și a obligațiilor principale. În cazul de față, folosința autotractorului Scania ce formează obiectul contractului de leasing financiar l-a avut societatea comercială EUROSPED C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L., persoană care nu se încadrează în definiția dată de legiuitor noțiunii de consumator, fiind o persoană juridică.
mai reținu că garantul personal C. I. nu poate avea calitate de consumator, asumându-și exclusiv obligația de garanție, astfel că nu poate justifica dreptul de a negocia clauzele contractului de leasing, în consecință acesta nu poate invoca nici caracterul abuziv al contractului de leasing. Ca urmare, apărările legate de caracterul abuziv al clauzelor contractuale nu va mai fi analizat, fiindcă nu sunt aplicabile în cazul concret dedus judecății. Concluzionând, tribunalul constată că, potrivit art. 304 pct. 9 C.p.c. în mod nelegal s-a constatat de către Judecătoria Cluj-Napoca nulitatea absolută a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 24980 din_ .
Instanța de recurs a mai reținut că criticile recurentului relative la dezlegarea dată de instanța de fond contestației la executare sunt, de asemenea, întemeiate.
Astfel, intimatul C. I. este cel care a semnat contractul de leasing financiar, atât în calitate de reprezentant legal al S.C. EUROSPED C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L., cât și în calitate de garant personal, de fidejusor al societății comerciale.
Prima filă a contractului de leasing financiar nr. 24980 din_ este semnată atât de utilizator, cât și de fidejusor, iar condițiile generale ale contractului au fost semnate de intimat, doar în calitate de reprezentant al utilizator.
Potrivit pct. 11 - dispoziții finale - a primei pagini a acestui contract, aflată la fila 12 verso a dosarului de fond, prin semnarea prezentului contract de leasing financiar, utilizatorul confirmă că a primit, citit, înțeles și acceptat prezentul contract și anexele A-E care îi sunt atașate.
Astfel, tribunalul a constat că este nerezonabil a se invoca de către aceeași persoană fizică faptul că, în calitate de reprezentant legal al societății comerciale pe care o reprezintă a semnat contractul, și-a asumat răspunderea și a citit întreg conținutul acestuia, cunoscând sau trebuind să cunoască, deci, consecințele nerespectării propriilor obligații, însă, în calitate de garant personal, aceeași persoană fizică nu a citit și nu a înțeles conținutul termenilor contractuali. Ca urmare, în mod evident netemeinic a invocat fidejusorul intimat C. I. beneficiul de discuțiune, cât timp potrivit art. 6 din condițiile generale ale contractului se prevede în mod expres faptul că fidejusorul a renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune.
În plus, s-a reținut că potrivit art. 42 alin. 2 din vechiul Cod comercial aplicabil la momentul încheierii contractului de leasing în obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidar, afară de stipulație contrară. Aceeași prezumție există și contra fidejusorului chiar necomerciant, care garantează o obligație comercială.
Astfel, chiar în lipsa dispozițiilor art. 6 din contract, fidejusorul ar fi fost ținut solidar cu utilizatorul S.C. C. INTERNATIONAL TRANSPORT S.R.L., astfel încât beneficiul de discuțiune nu ar fi putut și nu poate fi invocat.
Și, în ultimul rând, modalitatea de calcul a debitului a fost precizată de creditoare prin cererea de încuviințare a executării silite, fiind întemeiată și în fapt și în drept, contestatorul, prin contestația inițială făcând aprecieri din perspectiva caracterului abuziv al contractului de leasing. Or, în măsura în care aprecia că nu datora anumite sume de bani trebuia să propună administrarea de probe tehnice în dovedirea susținerilor sau să indice în mod concret ce sume de bani sunt pretinse în mod nelegal, pentru a se putea face verificări de instanțele de judecată.
Tribunal mai reținut că intimatul a rămas în pasivitate atât în fața instanței de fond, cât și a celei de recurs, astfel încât criticile invocate de acesta au caracter vag și general, neputând forma obiectul unei critici concrete.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație în anulare contestatorul C. VASILE, invocând dispozițiile art. 317, 318 și 319 C.pr.civ.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli și a reluat apărările formulate în fața instanței de recurs.
Astfel, a arătat că dispozițiile Legii nr.193/2000 îi sunt aplicabile, chiar dacă a semnat contractul doar în calitate de garant, întrucât este parte în contract și toate clauzele de răsfrâng și asupra sa.
De asemenea, a reiterat susținerile privind inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, invocând dispozițiile art. 187 C.civ., art.1066 C.civ. și art.1070 C.civ., apreciind că deși s-a pus în executare un titlu executoriu, intimata a procedat la executarea silită a întregului contract, respectiv a unor rate rămase de achitat ce au devenit abuziv și nelegal scadente și nu doar a restului de rate neachitate și a dobânzilor aferente, executând sume de bani pe care utilizatorul și implicit fidejusorul nu le datorează.
Prin întâmpinare, intimata a solicita respingerea contestației în anulare.
Analizând contestația în anulare, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.317 C.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:
când procedura de chemare a parții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
când hotărârea, a fost data de judecători cu călcarea dispozițiunilor de ordine publica privitoare la competința.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond, iar conform art. 318 hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de casare.
Așadar textele mai sus citate reglementează, limitativ, motivele de admisibilitate ale contestației în anulare.
Din cuprinsul motivelor invocate de către contestator, tribunalul constată că nici unul nu se circumscrie dispozițiilor citate și, mai mult decât atât, contestatorul a invocat în drept ambele texte de lege care reglementează motivele de admisibilitate ale căii de atac, fără însă a indica și starea de fapt corespunzătoare temeiurilor invocate. Astfel, chiar dacă, formal,
contestatorul a arătat că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli, fără a indica ce fel de greșeală, întrucât calea de atac poate viza doar erori materiale, în lipsa indicării în concret a pretinselor greșeli, aceasta este inadmisibilă.
În fine, așa cum tribunalul a subliniat și în cele ce preced, contestatorul a invocat în cuprinsul contestației în anulare exclusiv motive de fond care nu pot face obiectul analizei pe această cale, motive care de altfel au fost analizate de către instanța de recurs.
Pentru considerentele reținute, în temeiul art.319 i urm. C.pr.civ., tribunalul va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata SC R.
L. I. SA, împotriva deciziei civile nr.516/R//2012 pronunțate la data de 3 decembrie 2012, în dosarul nr._, de către Tribunalul Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata SC R. L. I. SA, împotriva deciziei civile nr.516/R//2012 pronunțate la data de 3 decembrie 2012, în dosarul nr._, de către Tribunalul Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. F. | M. D. D. | C. P. |
Thred. NK 2 ex./_
← Decizia civilă nr. 281/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 94/2013. Contestație la executare silită → |
---|