Decizia civilă nr. 281/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 281/2013
Ședința publică din data 29 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: D. M. D. JUDECĂTOR: N. K.
GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta SC U. A. SA, în contradictoriu cu intimații B. M. și B. M. C. L., împotriva sentinței civile nr. 16113/7 august 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei, d- na avocat Chirilă Liliana I., lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosar diferența de timbru judiciar în valoare de 4,85 lei.
Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune sau de invocat excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentanta recurentei solicită, în principal, admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare și al anulării executării silite începute în dosarul execuțional nr. 452/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. C. L. . În subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate în sensul că nu sunt datorate cheltuielile de judecată la care a fost obligat inculpatul. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Susține recursul astfel cum a fost formulat. Critica pe care o aduce
instanței de fond este aceea că nu a respectat dispozițiile art. 3712C.proc.civ., care stabilește că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, iar în cauză, recurenta nu a fost obligată la plată ci doar s-a constatat calitatea acesteia de asigurator, situație în care executarea silită poate fi pornită doar împotriva debitorului. Consideră că soluția instanței de fond este greșită deoarece nu a anulat formele de executare silită începute împotriva recurentei în baza unei hotărâri judecătorești, care nu stabilește în sarcina recurentei vreo obligație de plată a unei sume de bani, precum și pentru faptul că nu a ținut seama de faptul că prin hotărârea judecătorească recurenta reclamantă nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 16113/7 august 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoriei C. -N. s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea SC U. ASIURĂRI SA în contradictoriu cu intimata
B. M. și B. M. C. -L. . Au fost anulate în parte actele de executare
silită efectuate în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L. în ceea ce privește suma de 757,02 lei, stabilită prin procesul verbal din data de 24 mai 2012, emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., cu titlu de actualizare creanță în valoare de 15.000 euro, și în ceea ce privește onorariul avocațial din faza de executare silită și onorariul executorului judecătoresc, în sensul că s-a dispus reducerea onorariului avocațial din faza de executare silită stabilit prin procesul verbal din data de 24 mai 2012 emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L. la suma de 500 lei. S- a mai dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc stabilit prin procesul verbal din data de 24 mai 2012 emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L. la suma de 2.500 lei, fiind inclusă TVA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1440/7 decembrie 2011 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr._, inculpatul Măciuceanu Cătălin P. a fost obligat la plata către partea civilă B. M. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale, a sumei de 15.000 euro (echivalentul lei la data plății), cu titlu de daune morale și a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial, instanța constatând în același timp și calitatea de asigurător a contestatoarei.
În temeiul acestui titlu executoriu, ca urmare a cererii intimatei formulate la data de 14 mai 2012 în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L.
, s-a dispus la data de 23 mai 2012 încuviințarea executării silite împotriva contestatoarei, prin încheierea civilă nr. 4371/CC/2012 Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr._ . Prin procesul verbal din data de 24 mai 2012 emis în dosarul execuțional de mai sus s-a stabilit un debit total format din: suma de 15.000 lei reprezentând daune materiale, suma de 66.993 lei cu titlu de daune morale, suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit titlului executoriu, suma de 926,52 lei compusă din 169,50 lei - actualizare creanță în valoare de 15.000 lei și suma de 757,02 lei - actualizare creanță de 15.000 euro (66.993 lei), suma de 8.250 lei cu titlu de onorariu avocațial în faza de executare silită, suma de 30 lei avansată de creditor, suma de 7.668,15 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc și suma de 212,04 lei cheltuieli conform hotărârii nr. 2/2007 a UNEJR.
A mai reținut că la data de 15 iunie 2012 suma de 102.010,71 lei, poprită din contul contestatoarei, a fost transferată în contul aferent dosarului execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., astfel că la data de 6 iulie 2012 executorul judecătoresc a procedat la întocmirea procesului verbal de distribuire a sumelor ca urmare a achitării debitului de către contestatoare.
Prin prisma motivelor invocate în cererea introductivă, prima instanță a apreciat contestația întemeiată în parte. Astfel, contrar celor susținute de contestatoare, prima instanță a reținut că, în mod legal, procedura executării silite s-a demarat și față de aceasta, având în vedere că prin titlul executoriu s-a constatat în temeiul art. 55 din Legea nr. 136/1995 modificată, cu referire la Decizia pronunțată în R.I.L. nr. I/2005 a Î.C.C.J., calitatea sa de asigurător. Astfel, contestatoarea, așa cum a stabilit instanța penală, a fost ținută să răspundă în limitele și în condițiile legii și ale poliței de asigurare.
Prima instanță a reținut că, deși nu există o dispoziție expresă de obligare a contestatoarei alături de inculpat, acest fapt se explică prin aceea că instanța penală era ținută să respecte decizia pronunțată în R.I.L. nr. I/2005 a Î.C.C.J., care stabilea în mod obligatoriu calitatea în care societatea de asigurare participă în cadrul procesului penal. Dar, acest aspect nu poate conduce la concluzia că prin hotărârea penală, societatea de asigurare nu a fost obligată la plata despăgubirilor, întrucât o asemenea interpretare ar lăsă fără eficiență
tocmai participarea și răspunderea societății de asigurare în cadrul procesului penal și a efectelor contractului de asigurare.
A mai reținut că din cele reținute de instanța penală a rezultat în mod clar și fără echivoc faptul că, în considerarea calității de asigurat a inculpatului, conform poliței de asigurare, răspunderea aparține și societății de asigurare, în baza calității sale de asigurător de răspundere civilă. În mod evident, instanța penală a constatat calitatea de asigurător a contestatoarei, conform deciziei pronunțate în R.I.L. nr. I/2005 a Î.C.C.J., care a venit să lămurească faptul că, societatea de asigurare are în procesul penal calitatea de asigurător de răspundere civilă, ca urmare a dispozițiilor speciale din materie, calitate care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului, dar în același timp, Î.C.C.J. a precizat că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, a coexistat răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C.civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Prin urmare, a reținut că atâta timp cât prin sentința civilă nr. 1440/7 decembrie 2011 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._ s-a constat calitatea de asigurător a contestatoarei, în mod implicit s-a stabilit valabilitatea poliței de asigurare, și, în consecință, răspunderea contractuală a contestatoarei pentru despăgubirile acordate părții civile.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul, prima instanță a considerat că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, având în vedere că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 pct. 7 din Ordinul CSA nr. 20/2008 (și nu Ordinul CSA nr. 21/2008, cum din eroare s-a indicat), conform cărora, "asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă";, ci sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008, care prevăd obligația asigurătorului RCA de a despăgubi partea prejudiciată pentru cheltuieli de judecată efectuate. Astfel, s-a stabilit faptul că societatea de asigurare nu acordă despăgubiri pentru cheltuieli de judecată făcute de inculpat, răspunzător de accident, însă s-au acordat despăgubiri pentru cheltuielile efectuate de partea civilă, în calitatea sa de parte prejudiciată.
Analizând procesul verbal din data de_ emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., prima instanță a reținut că actualizarea creanței în valoare de 15.000 lei s-a realizat cu respectarea art. 3712alin. 2 C.proc.civ., ținând seama că prin cererea de executare silită intimata a solicitat recuperarea sumelor datorate cu dobânzi/penalități de întârziere, de unde se reiese intenția acesteia de a obține valoarea actualizată a creanței.
Totuși, prima instanță a apreciat că susținerile contestatoarei în privința sumei de 757,02 lei stabilită de executorul judecătoresc cu titlu de actualizare a sumei de 66.993 lei reprezentând valoarea la zi a creanței de 15.000 euro, sunt fondate, întrucât nu există nici un temei pentru care, după ce suma de 15.000 euro a fost transformată în lei, luându-se în calcul valoarea de la data plății, deci o valoarea actuală a creanței la data de 24 mai 2012, executorul judecătoresc a procedat și la adăugarea indicelui de inflație.
Prin urmare, prima instanță a anulat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., în ceea ce privește suma de 757,02 lei stabilită prin procesul verbal din data de 24 mai
2012 emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., cu titlu de actualizare creanță în valoare de 15.000 euro.
În legătură cu onorariul avocațial în sumă de 8.250 lei stabilit în faza executării silite, prima instanță a apreciat necesară reducerea acestuia, motivat de faptul că această sumă a apărut nejustificată în raport de suma de 3.000 lei reprezentând onorariul avocațial perceput pentru faza esențială a procesului civil, și anume faza de judecată. Astfel, prima instanță nu a putut să nu remarce că, în faza de judecată, care a presupus o activitatea mult mai amplă a avocatului - redactare cereri, susținerea lor în fața instanței, formularea căilor de atac, etc. - s-a perceput o sumă de 3.000 lei, în timp ce pentru faza de executare silită, când intimatei i s-a recunoscut în mod irevocabil dreptul său, onorariul avocațial a fost de 8.250 lei. Prima instanță nu a negat activitatea desfășurată de avocat în faza punerii în executare, dar o activitate mult mai complexă s-a desfășurat în faza judecății, în timp ce în faza executării silite activitatea avocatului s-a rezumat în cele din urmă la o procedură simplă de
învestire cu formulă executorie hotărârii penale, limitată la o redactarea unei cereri, și apoi la formularea unei cereri de executare silită și reprezentarea intimatei la momentul redactării procesului verbal de distribuire a sumelor. Or, în aceste condiții, prima instanță a apreciat că suma de 8.250 lei apărea excesivă, neputând fi explicat motivul pentru care complexitatea procedurii executării silite ar depăși cu mult mai mult cea a judecății, în plus neputând fi
constatate de instanță nici multiple demersuri ale avocatului în scopul achitării debitului ori a cererilor, în afară de cele două de mai sus, ori a unor consultații
juridice complexe, având în vedere că debitul a fost recuperat într-un timp relativ scurt de la data formulării cererii de executare silită.
A mai reținut că a avut posibilitatea, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., să micșoreze onorariul avocaților, acest articol fiind supus cenzurii Curții Constituționale, care a declarat articolul constituțional (Decizia nr. 393 din 26 aprilie 2012, cea mai recentă în acest sens). Reducerea onorariul avocațial, în speță are menirea de a asigura un just echilibru între partea câștigătoare, creditor și partea adversă, care deși este terț în raport de contractul de asistență
juridică dintre creditor și apărătorul său, suportă efectele acestuia. În raport de cele expuse, prima instanță a dispus reducerea onorariului avocațial stabilit în faza de executare silită prin procesul verbal din data de 24 mai 2012, emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., la suma de 500 lei.
Sub aspectul onorariului executorului judecătoresc, în valoare totală de 7.668,15 lei, prima instanță a considerat, de asemenea, că acesta este excesiv și susținerile contestatoarei sunt întemeiate. În acest sens, prima instanță a remarcat, în primul rând, că suma de 8.250 lei reprezentând onorariu avocațial în faza executării silite nu face parte din valoarea creanței, obiect al executării silite, adică din sumele conținute în titlu executoriu, ci constituie cheltuieli din faza executării silite, și, prin urmare, la stabilirea onorariul minimal și maximal conform art. 39 din Legea nr. 188/2000 nu trebuie inclusă și această sumă, și apoi stabilit onorariul executorului judecătoresc. Prima instanță a constatat că valoarea creanței este formată în speță din suma de 15.000 lei reprezentând daune materiale, suma de 66.993 lei cu titlu de daune morale, suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 169,50 lei - actualizare creanță în valoare de 15.000 lei, în total 85.162,50 lei ceea ce atrage incidența art. 39 alin.
1 lit. c din Legea nr. 188/2000, conform căruia "executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: pentru creanțele în valoare
de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite";. Or, din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus, cu faptul că, în speță executarea silită s-a demarat la data de_ și s-a rezumat la emiterea a patru adrese de poprire, deci a existat doar o executare silită prin poprire, care a durat o lună, întrucât la data de_ suma de 102.010,71 lei, poprită din contul contestatoarei a fost transferată în contul aferent dosarului execuțional nr. 452/2012 al B. M. C.
, și cu dispozițiile din anexa Ordinului nr. 2550/2006, (așa cum era în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate), care stabilesc drept onorariu maximal pentru activitatea prestată, constând în poprire, un procent de 2% pentru sumele cuprinse între 80.001 și 100.000, instanța a apreciat că suma de 7.668,15 lei apărea excesivă. În aceste condiții, întrucât complexitatea procedurii derulate de către executor nu justifica suma de 7.668,15 lei și că 2% din 85.162,50 lei este 1.703,25 lei, instanța a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc stabilit prin procesul verbal din data de 24 mai 2012 emis în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L., la suma de 2.500 lei, fiind inclusă TVA.
Prima instanță a subliniat totuși, că, și în condițiile noilor modificări aduse Ordinului nr. 2550/2006, suma de 7.668,15 rămânea nejustificată, iar reducerea la suma de 2.500 lei respectă intervalul minimal și maximal impus, având în vedere complexitatea redusă a procedurii de executare silită desfășurate în cadrul dosarului execuțional nr. 452/2012 al B. M. C. -L.
.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs, contestatoarea SC UNIQUA A. SA, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și al anulării executării începute în dosarul execuțional nr. 452/2012 al B. M. C.
L., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a considerat că soluția instanței de fond a fost greșită, pentru că nu a anulat formele de executare silită începute împotriva sa în baza unei hotărâri judecătorești care nu stabilea în sarcina sa vreo obligație de plată a vreunei sume de bani și fără să fi fost stabilită "răspunderea contractuală"; a sa de către vreo instanță judecătorească, precum și pentru faptul că nu a ținut seama că prin hotărârea judecătorească nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a mai arătat că titlul executoriu nu stabilește suma datorată în baza contractului de asigurare obligatorie și nici nu s-a pus în discuție în dosarul penal stabilirea întinderii obligațiilor sale în baza contractului de asigurare obligatorie RCA. Astfel, prin sentința penală nr. 1440/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a dispus obligarea inculpatului Măciucean Cătălin P. la plata sumelor de 15.000 euro daune morale și 15.000 lei daune materiale, 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata B. M. ; 8.728,21 lei către Spitalul Clinic de Urgență prof. O.
F. C. .
În ceea ce privește recurenta, prin sentința penală 1440/2011 s-a stabilit că aceasta avea calitate de asigurator și urma să acorde despăgubiri în limitele și în condițiile legii și ale contractului de asigurare, fără să se stabilească în sarcina recurentei plata vreunei sume de bani.
Recurenta a menționat că este fără dubiu faptul că nu a fost obligată prin hotărâre la plata vreunei sume de bani.
De asemenea, a mai menționat că este fără dubiu că nicio instanță nu a stabilit care este suma pe care recurenta o datora în baza contractului de asigurare. Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că dacă instanța penală
a stabilit calitatea recurentei de asigurator, aceasta înseamnă implicit că urma să achite sumele la care a fost obligat inculpatul, ceea ce este evident în contradicție cu prevederile deciziei I/2005 pronunțată de I. în RIL, care tocmai acest aspect l-a urmărit, să se facă distincție între răspunderea civilă delictuală a inculpatului și obligația de plată a recurentei, în baza contractului de asigurare obligatorie, întrucât acestea coexistă, dar nu se suprapun. Obligațiile ce decurg din contractul de asigurare obligatorie RCA, mai ales cele care vizează daunele materiale, sunt limitativ prevăzute, pe când obligația inculpatului presupune repararea integrală a prejudiciului cauzat victimei.
Totodată a mai arătat faptul că întinderea obligațiilor sale, nefiind stabilită de către instanță, nu poate fi stabilită nici de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită.
Recurenta a mai precizat faptul că prin hotărârea indicată s-a stabilit că aceasta avea calitate de asigurator, dar prin această hotărâre nu a fost analizată în nici un fel întinderea obligațiilor recurentei pentru stabilirea eventualelor despăgubiri la care ar fi putut fi obligată în limitele contractului de asigurare și al legii speciale ce reglementează acest contract.
Recurenta a arătat faptul că, întinderea obligațiilor recurentei nefiind stabilită de către instanța de judecată, nu poate fi stabilită nici de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită și nu poate fi pusă în discuție nici în contestația la executarea silită.
Recurenta a învederat că, pe de altă parte, art. 3712C.proc.civ. stabilește că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, în cauză, obligația de plată a fost stabilită doar în sarcina inculpatului Măciucean Cătălin P., recurenta nefiind obligată la plată, ci doar s-a constatat calitatea acesteia de asigurator, situație în care executarea silită putea fi pornită doar împotriva debitorului Măciucean Cătălin P. .
Astfel, a stabili că împotriva recurentei poate fi demarată executarea silită, chiar dacă nu a fost stabilită nici o sumă de către instanța judecătorească în sarcina recurentei, înseamnă nesocotirea și lipsirea de eficiență a prevederilor art. 3712C.proc.civ.
Raportat la faptul că, prin sentința penală nr. 1440/2011, pronunțată în dos._ al Judecătoriei C. -N., nu a fost obligată la plata vreunei sume de bani către intimată, recurenta a apreciat că executarea silită pornită
împotriva sa în dosarul execuțional nr. 452/2012 este nulă.
Astfel, recurenta a menționat faptul că instanțele de judecată s-au pronunțat în acest sens și au dispus anularea executării silite, sens în care a atașat practică judiciară (sentința civilă nr. 9316/2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, sentința civilă nr. 61368/2009, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, sentința civilă nr. 7777/2010 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia comercială nr. 381/R/C/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj). A mai arătat că cheltuielile de judecată la care a fost obligat intimatul în procesul penal nu sunt acoperite prin contractul de asigurare obligatorie RCA, potrivit art. 27 pct. 6 și 7 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 20/2008, care reglementează contractul de asigurare obligatorie pentru anul 2009, an în care a
avut loc accidentul rutier.
Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a stabilit că recurenta ar datora cheltuieli de executare silită întrucât, prevederile art. 26 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008 prevăd obligația asiguratorului să despăgubească partea pentru cheltuielile de judecată efectuate. Totodată, a mai arătat că este de acord cu prevederile acestei legi, însă instanța trebuia să aibă în vedere cele
dispuse prin titlul executoriu, care stabilește obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina recurentei.
Recurenta a menționat faptul că, dacă prin titlul executoriu ar fi fost stabilită în sarcina ei obligația de plată a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 26 alin. 1 lit.d, s-ar fi conformat acestor dispoziții.
În drept, a invocat art. 299, art. 3041, art. 312 alin. 3, art. 399 și urm.,
art. 274 C.proc.civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului C. la 26 septembrie 2012.
Intimatul B. M. C. -L. nu a depus întâmpinare. A depus un înscris prin care și-a exprimat poziția asupra modului în care a calculat cheltuielile de executare, pe care l-a apreciat legal.
Intimata B. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că procedura de executare silită s-a demarat în mod legal împotriva SC U. A. SA, având în vedere faptul că prin titlul executoriu s-a constatat în temeiul art. 55 din Legea nr. 136/1995, cu referire la decizia pronunțată în R.I.L. nr. I/2005 de Î., calitatea sa de asigurator, astfel încât contestatoarea recurentă este ținută să răspundă în limitele legii și ale poliței de asigurare. A arătat că constatarea calității sale de asigurator nu poate conduce la concluzia că prin hotărârea penală societatea de asigurări nu a fost obligată la plata despăgubirilor, deoarece această interpretare ar lăsa fără eficiență participarea și răspunderea societății de asigurări, conform contractelor de asigurare încheiate cu diverse persoane.
A concluzionat în sensul că, fără îndoială, în considerarea calității de asigurat a inculpatului, conform poliței de asigurare, răspunderea aparține în totalitate societății de asigurare, în baza calității sale de asigurator de răspundere civilă, constatarea calității sale de asigurator reprezentând în mod implicit constatarea valabilității poliței de asigurare și a răspunderii contractuale a contestatoarei, pentru despăgubirile acordate părții civile.
Referitor la cheltuielile de judecată, a arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 pct. 7 din Ordinul CSA nr. 20/2008, ci sunt incidente dispozițiile art. 26, alin. 1, lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Întâmpinarea nu a fost motivată separat în drept.
Prin decizia civilă nr. 1046/7 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C.
.
2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. ului Specializat C. la 9 ianuarie
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a
apărărilor invocate de intimata B. M. și a prevederilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Recursul este nefundat.
Critica recurentei SC U. A. SA referitoare la lipsa în titlul executoriu a vreunei dispoziții a instanței penale de obligare a sa la plata vreunei sume de bani în favoarea părții civile - intimata B. M. - nu poate fi primită, în condițiile în care prin sentința penală nr. 1440/7 decembrie 2011, pronunțată în dosarul penal nr._, instanța penală, subsecvent constatării calității de asigurator a SC U. A. SA, a dispus neechivoc că aceasta urmează să răspundă în limitele și în condițiile legii și ale contractului (poliței) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/12/S5/KX nr. 0000622826/6 ianuarie 2009.
Faptul că în cuprinsul acestei dispoziții nu se specifică o sumă de bani distinctă nu poate atrage nelegalitatea executării silite, deoarece dispozițiile din cuprinsul dispozitivului sentinței penale nr. 1440/7 decembrie 2011 trebuie interpretate coroborat, prin raportare la obligațiile inculpatului MĂCIUCEANU CĂTĂLIN P. și la condițiile legale și contractuale din polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/12/S5/KX nr. 0000622826/6 ianuarie 2009. Contractul de asigurare pentru răspundere civilă auto este un contract impus de lege tuturor proprietarilor de autovehicule, având un conținut standard, respectiv răspunderea asiguratorului este reglementată strict de lege, nefiind, astfel, loc de echivoc care să justifice admiterea unei contestații pentru lipsa caracterului cert sau lichid al creanței. De altfel, pentru lămurirea întinderii creanței, contestatoarea recurentă avea la dispoziție contestația la executare prevăzută de art. 461 lit. c C.proc.pen., însă nu a uzat de această cale specială, astfel încât nu se poate prevala în prezentul litigiu de pretinsul caracter nelichid al creanței.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 26 alin. 1 din Ord. CSA nr. 20/2008 (actul normativ în vigoare la data producerii accidentului) asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Astfel cum rezultă fără echivoc din sentința penală nr. 1440/7 decembrie 2011, instanța penală a stabilit toate elementele răspunderii civile delictuale în sarcina inculpatului MĂCIUCEANU CĂTĂLIN P., a stabilit despăgubirile datorate de acesta părții civile intimate B. M. pentru pagube materiale, pentru prejudiciile fără caracter patrimonial și cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de persoana prejudiciată și a stabilit răspunderea recurentei pentru aceleași sume, ținând cont de calitatea sa de asigurator RCA, fără vreo depășire a limitelor contractului de asigurare sau ale dispozițiilor Ord. CSA nr. 20/2008, astfel încât în speță nu se poate reține absența unui titlu executoriu al intimatei
B. M. împotriva recurentei sau lipsa unei dispoziții de obligare a recurentei la plata de despăgubiri în favoarea intimatei B. M. din titlul executoriu, dispozițiile art. 3712C.proc.civ. fiind, astfel, respectate.
Cât privește cheltuielile de judecată contestate de recurentă, tribunalul reține că art. 27, pct. 6 și 7 din Ord. CSA nr. 20/2008, invocate de recurentă, nu se referă la spezele efectuate de partea prejudiciată - partea civilă intimată B.
M., ci pct. 6 se referă la amenzile și cheltuielile penale datorate de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, în nume personal, altor persoane decât cele prejudiciate prin accident (cum ar fi amenzile penale și cheltuielile datorate de inculpat statului), respectiv pct. 7 se referă la cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului în interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă. Niciuna dintre aceste ipoteze nu se referă la cheltuielile de judecată efectuate de persoana prejudiciată prin producerea accidentului, al căror regim juridic este stabilit prin art. 26, alin. 1, lit. c din Ord. CSA nr. 20/2008, așa cum s-a arătat mai sus.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul specializat, în temeiul art. 312 alin. 1, teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta SC U. A. SA, în contradictoriu cu intimații B. M. și B.
M. C. L., împotriva sentinței civile nr. 16113/7 august 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta SC U. A. SA, în contradictoriu cu intimații B. M. și B. M. C. L., împotriva sentinței civile nr. 16113/7 august 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
F. M. | D. | D. | N. | K. A. | V. |
În CM, semnează Transferată la altă instanță
președintele instanței semnează primul grefier
Red.FIM/dact.AA _
Jud.fond:d-na Ș. -B. T. an Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 442/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 224/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
