Decizia civilă nr. 94/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVLĂ Nr. 94/R
Ședința publică din 01 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S.
J. ecător M. H.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta SC XS S. C.
S., cu sediul în B. M., P-ța M., nr. 5A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4609 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata SC A. L. I. SA și terți-popriți B. G. S. G. SA, B. T. SA, C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S., D.
R. DE D. ȘI P. T., având ca obiect contestație la executare.
T.
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4609/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins contestația la executare precizată a contestatoarei SC XS S. COMPANY S., cu sediul social în B. M., str. P. Minerilor nr.5A jud. M., formulată în contradictoriu cu intimata SC A. L.
I. SA, cu sediul social în B., sector 1, str. Tipografilor, nr.11-15, et.5, clădirile A1 și LA și cu sediul procesual ales la SCA P. și A. din B., bd. Aviatorilor, nr.52, et.1, ap.5, sector 1 și terții popriți B. T., cu sediul în C. N., str. G. B., nr. 8, jud. C., B. G. S. G. S., cu sediul în B., bd. Ion Mihalache, nr. 1-7, sector 1, C. N. DE A. ȘI D.
N. R. S., cu sediul în B., bd. D. G., nr. 38, sector 1 și C.N.A.D.N.R. SA - D. R. D. și P. T., cu sediul în T., str. C.
B., nr.18, jud. Timiș s-a respins ca prematură cererea de restituire a cauțiunii în cuantum de 145.118,56 lei, achitată de contestatoare în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. .
Prima instanță reține în considerentele sentinței că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_, sub nr._, ulterior precizată (f.524), contestatoarea S.C. XS S. C. S. în contradictoriu cu intimata S.C. A. L. I. S. și terții popriți B. G. S. G. S. - S.
J. B. M., B. T., C. N. DE A. ȘI D. N. R. S. și D. R. DE D. ȘI P. T., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea executării silite prin poprire, efectuată asupra terților popriți, conform adresei de înștiințare din data de _
, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 195/2010 al Executorilor Instituției Financiare Nebancare SC A.
L. I. SA, suspendarea executării silite în dosarul execuțional nr. 195/2010, până la soluționarea irevocabilă a prezentului proces, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatoarea a arătat că executarea silită a fost pornită, după cum rezultă din notificarea primită, în baza următoarelor titluri executorii: contract de leasing nr. 071213AI20; contract de leasing nr. 071213AI21; contract de leasing nr. 071213AI22; contract de leasing nr. 071213AI23; contract de leasing nr. 071213AI27; contract de leasing nr. 071213AI29; contract de leasing nr. 080130AI13; contract de leasing nr. 080130AI16; contract de leasing nr. 080130AI75; contract de leasing nr. 100428AA09.
Totalul sumei este de 300.000 euro.
Executarea silită este nelegală, suma în cauză nefiind justificată în cuantumul solicitat de creditoare, nefiind datorată.
În conformitate cu art. 399 alin. 4 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Datorită prejudiciului adus activității contestatoarei prin blocarea conturilor bancare și a plăților de efectuat de către clienții săi și pentru a împiedica plăți nedatorate a căror recuperare s-ar face cu greutate, contestatoarea a solicitat suspendarea acestei executări silite.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 399 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata S.C. A. L. I. S.A a formulat întâmpinare (f.17), prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În fapt, intimata arată că se impune respingerea cererii de suspendare a executării silite, întrucât petenta nu a adus nici un argument solid din care să rezulte necesitatea suspendării executării până la soluționarea contestației și nici nu au fost administrate probe în acest sens. Instanța poate dispune suspendarea executării numai în considerarea motivelor de fapt și de drept invocate de către contestatoare. Mai mult, față de cerința ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, în vederea analizării drepturilor creditorului urmăritor, suspendarea executării silite poate fi o măsură excepțională, motiv pentru care simpla solicitare a suspendării, neînsoțită de argumente temeinice, nu este de natură a îndreptăți magistratul să dispună sistarea suspendării temporare a oricărei activități de urmărire silită.
Arată că, pe de o parte, petenta trebuia și avea interesul să justifice scopul pentru care a solicitat suspendarea executării silite, arătând motivele pentru care continuarea executării i-ar pricinui pagube. Câte vreme petenta nu a înțeles să administreze nicio probă din care să reiasă necesitatea suspendării executării, instanța este în drept să respingă cererea de suspendare, mai ales în considerarea faptului că o executare silită aparent legală nu trebuie suspendată.
Pe de altă parte, în speță, urmărirea silită a fost demarată în baza contractelor de leasing perfectate între părți, cu mențiunea că potrivit
dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind societățile de leasing și operațiunile de leasing ";Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii";.
La cererea executorilor I. ai SC A. L. I. SA, Judecătoria Baia Mare, constatând existența în patrimoniul intimatei a unei creanțe certe, lichide și exigibile prevăzute prin titlu executoriu, a încuviințat executarea silită a debitoarei SC XS S. C. S. în cadrul dosarului nr._ (f.225-226).
În ce privește fondul cauzei, intimata arată că raporturile juridice fundamentale existente între părți îl reprezintă contractele de leasing nr. 071213AI20; nr. 071213AI21; nr. 071213AI22; nr. 071213AI23; nr.
071213AI27; nr. 071213AI29; nr. 080130AI13; nr. 080130AI16; nr.
080130AI75; nr. 100428AA09, în cadrul cărora intimata a deținut calitatea de creditor-finanțator, iar SC XS S. C. S., pe aceea de debitor-utilizator. Așa cum rezultă din Secțiunea 4 a contractelor - Ratele de leasing, precum și din actele modificatoare ulterioare, părțile au agreat valoarea totală a contractelor de leasing, precum și scadența și valoarea redevențelor/ratelor lunare de leasing și a celor de asigurare.
Având în vedere că petenta a înțeles să nu mai aducă la îndeplinire o parte dintre obligațiile de plată izvorâte din contractele anterior menționate, creditoarea a trecut la recuperarea pe cale silită a sumelor pe care SC XS S. C.
S. le datorează în calitate de debitor-utilizator. Astfel, la cererea intimatei creditoare executorii Instituției Financiare Nebancare SC A. L. I. SA au pornit executarea silită împotriva SC XS S. C. S. în cadrul dosarului nr. 195/2010, pentru recuperarea unei creanțe contractuale în cuantum de 300.000 euro, precum și a tuturor cheltuielilor de executare aferente dosarului execuțional. Ulterior obținerii încuviințării executării silite în cadrul dosarului de executare aferente dosarului de executare nr._ al Judecătoriei B. M.
, executarea silită a fost demarată prin poprire în data de_, comunicându- se adrese de înființare a popririi inclusiv către toate băncile din R., trezoreriile de la sediul debitorului, precum și CNADNR, DRDP T. prin DRDP T., notificându-se despre aceasta debitorul conform art. 454 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă.
Prin trecerea la executarea silită SC A. L. I. SA a sancționat conduita culpabilă a debitoarei sale constând în neexecutarea obligațiilor asumate contractual.
Suma de 300.000 euro reprezintă creanța contractuală urmărită silit în cadrul dosarului execuțional nr. 195/2010, însă nu reprezintă valoarea totală a creanței intimatei izvorând din contractele de leasing încheiate cu XS S. Company S., cuantumul acesteia fiind în realitate mai însemnat.
Apreciază creanța ca fiind certă, întrucât izvorăște din contractele de leasing nr. 071213AI20; nr. 071213AI21; nr. 071213AI22; nr. 071213AI23; nr. 071213AI27; nr. 071213AI29; nr. 080130AI13; nr. 080130AI16; nr.
080130AI75; nr. 100428AA09.
Debitoarei i se pretinde plata pe cale silită a sumelor reprezentând ratele de leasing, ratele de asigurare CASCO (IS) și RCA (CL), penalitățile de întârziere (PE), taxele de operare (AF), dobânzile de eșalonare a ratelor (IA), taxa de reziliere.
Creanța este lichidă, câtimea creanței fiind determinată conform dispozițiilor contractuale.
Creanța este exigibilă, fiind determinată atât de contracte, cât și de facturile prin care sumele au fost pretinse, scadența unora dintre facturile urmărite silit fiind depășită chiar și cu peste 2 ani.
Intimata deține dovada recunoașterii exprese și necondiționate de către SC XS S. C. S. a creanței intimatei, în limita sumei de 1.000.000 lei. În acest sens, intimata se prevalează de contractul de cesiune de creanță perfectat în mod valabil la data de_ între SC C. N. de A. și D. N. din R. SA, în calitate de debitor-cedat și SC XS S. C. S., în calitate de creditor-cesionar și SC Pas Trans Company S., în calitate de creditor-cedent prin care această din urmă societate a cesionat contestatoarei XS S. C. S. creanța sa în valoare de 1.000.000 lei pe care o deținea față de CNADNR, prin DRDP T. .
Deși în acest contract de cesiune intimata este enumerată între părți, contractul nu a fost însușit de către A. L. I. SA, care a refuzat semnarea contractului, neavând vreodată intenția de a renunța sau pierde posibilitatea urmăririi propriului debitor XS S. C. S. .
Părțile au imaginat un contract care cuprinde două cesiuni de creanță distincte (pe de o parte, cesiunea dintre Pas Trans Company S. și XS S. C.
S., iar pe de altă parte, cesiunea dintre SC XS S. C. S. și SC A. L. I. SA), dintre care numai una din ele (de a cărei perfectare valabilă depinde cesionarea creanței nou dobândite de XS S. C. S. către intimată) a fost semnată și asumată astfel de către semnatarii convenției.
Apreciază că acest act a fost semnat de către contestatoare cu intenția de a stinge parțial debitul datorat A. leasing I. SA (în limita sumei de 1.000.000 lei, adică atât cât datora CNADNR societății Pas Trans Company S. la data semnării convenției).
Prin urmare, semnătura SC XS S. Company S. aplicată contractului de cesiune are semnificația:
-dobândirii în patrimoniul propriu a creanței deținute anterior de către SC Pas Trans Company S. împotriva CNADNR (prin DRDP T. ); intenția/oferta XS S. C. S., de cesionare a creanței nou dobândite către intimată, oferă care a fost refuzată de către A. L. SA; recunoașterii exprese a creanței SC A. L. I. SA în limita sumei de 1.000.000 lei.
Solicită instanței să aibă în vedere la soluționarea cauzei manifestarea de voință expresă, necondiționată și lipsită de echivoc a contestatoarei, în sensul stingerii parțiale a creanței intimatei față de XS S. C. S., a cărei existență o recunoaște în mod explicit.
Cesiunea de creanță reprezintă dovada incontestabilă a faptului că XS S.
C. S. datorează intimatei o creanță cel puțin în limita sumei de 1.000.000 lei și că din varii motive această creanță nu i-a fost achitată, aspect care pe de o parte sprijină decizia A. L. I. SA de a trece la urmărirea silită a debitoarei sale, iar pe de altă parte întărește cu atât mai mult netemeinicia contestației la executare.
La termenul de judecată din 10 ianuarie 2012, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că la data de_, A. L. prin executorii săi a formulat și a
comunicat către toate băncile adresa de sistare a popririi instituite asupra conturilor debitoarei SC XS S. C. S. .
Astfel, prin adresa de sistare a executării a încetat executarea silită demarată împotriva debitoarei SC XS S. C. S. în dosarul de executare nr. 195/2010, băncile având obligația de a respecta solicitarea creditoarei. În acest moment, nu mai există nicio executare silită demarată împotriva SC XS S. C.
S. .
În consecință, contestația la executare formulată de către debitoarea SC XS S. C. S. a rămas fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 9/A pronunțată la data de_ de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de reclamanta
S.C. A. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 6265/29 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare și a admis apelurile formulate de SC XS S. C. S. și CNADNR SA, D. R. D. și P. T., schimbând în tot sentința anterior amintită, în sensul că a respins cererea astfel cum a fost precizată, formulată de SC A. L. I. SA, ca lipsită de obiect.
Terțul poprit B. G. S. G. S. - S. J. B. M. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată în scris, întrucât se susține că SC A. L. I. a solicitat înființarea popririi pentru o sumă nedatorată.
În fapt, terțul poprit B. G. S. G. S. - S. J. B. M. a arătat că a acționat în conformitate cu prevederile legale în materie și în baza cererii de poprire și a documentelor transmise de către creditoare, a dat curs acesteia.
În calitate de terț poprit, banca nu poate însă cenzura, în ceea ce privește cuantumul sumei datorate, documentele transmise.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La termenul de judecată din data de_ reprezentantul contestatoarei a arătat că nu știe dacă mai există executare silită pe rol întrucât în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., în care s-a cerut validarea popririi s-a admis apelul contestatoarei. Raportat la împrejurarea că popririle au fost încetate, solicită instanței să respingă cererea ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată și restituirea cauțiunii consemnate în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. .
Raportat la faptul că atât contestatoarea, cât și intimata au solicitat succesiv respingerea contestației la executare, prin constatarea faptului că executarea silită prin poprire a încetat, având în vedere și dispozițiile deciziei civile nr. 9/A pronunțată la data de_ de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, instanța va respinge contestația la executare precizată și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Întrucât dispozițiile art. 723 al. 3 Cpc prevăd posibilitatea restituirii cauțiunii, numai în măsura în care cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei, instanța va respinge cererea având acest obiect ca prematură.
Contestatoarea SC XS S. C. S. a formulat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că prin sentința recurată s-a respins contestația la executare a recurentei, instanța de fond reținând că acțiunea a rămas fără obiect raportat la faptul că la data de _
, A. L., prin executorii săi, ar fi formulat și comunicat către toate băncile adresa de sistare a popririi instituite asupra conturilor recurentei. Totodată s-a respins cererea de restituire a cauțiunii ca prematură.
Prin contestația la executare s-a solicitat anularea executării silite prin poprire efectuată asupra terților popriți, conform adresei de înștiințare din data de_, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr.195/2010 al Executorilor Instituției Financiare Nebancare SC A.
L. I. SA, suspendarea executării silite în dosar execuțional 195/2010 până la soluționarea irevocabilă a prezentului proces, cu cheltuieli de judecată.
Prin adresa Nota scrisă depusă la termenul din data de_, intimata arată că la data de_ aceasta prin executorii săi a comunicat tuturor băncilor adresa de sistare a popririi asupra conturilor contestatoarei. Raportat la acestea, precum și datorită faptului că întradevăr conturile contestatoarei fuseseră deblocate, fapt confirmat și de ea, instanța fondului respinge acțiunea ca lipsită de obiect, reținând că nu ar mai exista executare silită pe rol, contestatoarea neopunându-se acestei soluții în cazul confirmării încetării executării silite.
Situația este însă alta decât cea cu rea credință descrisă de către intimată.Mai precis aceasta nu a încetat executarea silită ci doar actele de executare constând în popriri la terți.Dosarul de executare silită nr.195/2010 a rămas în ființă, fiind transmis spre continuarea executării către un executor judecătoresc, în temeiul art.5 alin.1 din Legea 287/2011.În acest caz, indiferent de sistarea actelor de executare silită prin poprire, contestația la executare are obiect, raportat la faptul că, printre altele, aceasta este o veritabilă contestație la titlu. S-a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr.195/2010 al Executorilor Instituției Financiare Nebancare SC A.
L. I. SA"; iar în motivele contestației se face referire la nefondarea pretențiilor creditoarei și la faptul că sunt îndrituiți a formula o contestație la titlu, raportat la caracterul titlului executoriu.
Recurenta mai susține că dacă creditorul s-a adresat unui executor judecătoresc competent pentru "continuarea"; executării nu poate fi vorba de o încetare a executării silite și nici de începutul unei noi executări ci de
"continuarea"; celei vechi (dosar execuțional 195/2012).Menținându-se deci executarea silită pe rol, se impune judecarea pe fond a cauzei și soluționarea capătului de cerere privind contestația la titlu și eventuala respingere ca lipsit de obiect numai a capătului de cerere privind anularea popririi.
Intimații nu și-au exprimat poziția procesuală în recurs. Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor pe care se întemeiază conform art.304 indic e1 Cod pr.civ., T. constată următoarele:
Prin decizia nr.9/_ pronunțată în apel de către Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC A. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. nr.6265 / 29 iunie2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare - Secția Civilă s-au admis apelurile formulate de pârâtele SC XS S. COMPANY S. și C.N.A.D.N.R. SA, D. R.
D. și P. T. contra sentinței civile nr. nr.6265 / 29 iunie2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare - Secția Civilă pe care a schimbat-o în tot în sensul că s-a respins cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. L. I. SA în contradictoriu cu pârâții C.N.A.D.N.R. B.
— D. R. D. și P. T. și D. R. D. și P. B., ca lipsită de obiect și a fost obligată reclamanta SC A. L. I. SA să plătească pârâtelor SC XS S. COMPANY S. și C.N.A.D.N.R. SA ─ D. R. D. și
P. T. câte 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia nr.139/2013 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de recurenta SC I. C. L. I. SA împotriva deciziei nr.9/_ dată de Tribunalul Maramureș pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
În considerentele acestei decizii Curtea de Apel C. reține următoarele:
Cu alte cuvinte executarea nu poate fi considerată ca a încetat dacă instituția până la organizarea /numirea corespunzătoare a cerut transferul către executorul judecătoresc. În atare situație executare se consideră continuată nefiind necesare noi proceduri de încuviințare, sau alte acte, actele îndeplinite cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data efectuării rămânând valabile .Si este așa întrucât prin alin.4 din același articol enunțat se prevede expres că actele îndeplinite rămân valabile.
În speță actele atestă că executarea a fost pornită de executorul instituției; că pe parcursul executării au fost formulate mai multe contestații prin care a fost solicitată și suspendarea iar în condițiile suspendării a fost declarat recurs. Tot astfel actele atestă că prin adresele menționate recurenta a făcut cunoscut că se dorește a se ajung la o înțelegere în sensul îndeplinirii de bună voie a obligației iar ulterior a solicitat a se transmite dosarul în condițiile actului normativ mai sus enunțat. Ori în condițiile în care a fost formulat recurs s-a făcut cunoscut că se dorește a se ajunge la o înțelegere comunicarea fiind în sensul că nu se va renunța si este necesara avizarea, iar ulterior a fost cerut în condițiile legii transferul nu se poate reține ca manifestare de voință a recurentei ar fi în sensul renunțării. Câtă vreme s-a contestat măsura suspendării, s-a cerut transferul iar actele care să releve un aviz al consilierului în sensul adresei făcute nu sunt
manifestarea de voință nu poate fi decât de a se continua executarea silită începută.Prin urmare în mod greșit raportat la acte și la norma enunțată s-a reținut că s-a renunțat iar cererea de validare a rămas fără obiect iar din această perspectivă susținerile recurentei p sunt întemeiate și vor fi admise.
Prima instanță nu a examinat pe fond motivele contestației la executare pe care recurenta-contestatoare le-a invocat ci și-a fundamentat hotărârea de respingere a contestației ca rămasă fără obiect exclusiv pe decizia nr.9/A/16.03 a T. ui M. care în recurs a fost însă casată, cu consecința încetării efectelor sale.
În aceste condiții au rămas fără suport argumentele primei instanțe pentru a nu soluționa pe fond contestația la executare, cu consecința incidenței motivului de casare prevăzut de art.312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă în conformitate cu care se va admite recursul și casa sentința iar cauza se va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarul de a examina pe fond toate motivele contestației la executare, ținând seama de chestiunea de drept dezlegată irevocabil de Curtea de Apel C. prin decizia nr.139/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta-contestatoare SC XS S. C.
împotriva sentinței civile nr. 4609/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ pe care o casează și în consecință:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
S.
A.
M.
H.
M.
P.
G. ier,
H.
Red. M.H./T.red. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND A. C. O.
← Decizia civilă nr. 224/2013. Contestație la executare silită | Sentința civilă nr. 551/2013. Contestație la executare silită → |
---|