Decizia civilă nr. 242/2013. Reziliere contract
Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 242/R/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - C. G.
JUDECATOR - V. L. O. JUDECĂTOR - S. I. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul T. S. I. în contradictoriu cu intimata SC R. UL V. C. S. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. M. împotriva încheierii civile pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect în primă instanță reziliere contract.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă d-l avocat G. T., în reprezentarea intereselor recurentului, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei pentru ambele recursuri formulate și timbre judiciare în valoare de 0,60 lei, arătând că a formulat două recursuri atât împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în data de_ cât și împotriva încheierii pronunțate în data de_, ambele fiind pronunțate în același dosar.
T. ul deliberând, constată că în mod eronat recursul care are ca obiect încheierea civilă din data de_ a fost inclus în prezenta cauză deoarece potrivit adresei de înaintare comunicată de Judecătoria Cluj-Napoca recursul care a fost repartizat acestui complet avea ca obiect încheierea civilă pronunțată în data de_, astfel încât va dispune scoaterea acestui recurs din dosar împreună cu un exemplar al taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar depuse la acest termen, cu un exemplar de pe împuternicirea avocațială depusă precum și cu un exemplar al acestei încheierii care vor fi comunicate registraturii pentru a fi înregistrate sub un nou număr de dosar, urmând a fi repartizat în mod aleatoriu.
Reprezentantul recurentului arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentantului recurentei cuvântul pentru dezbaterea recursului pe fond.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a încheierii recurate și pe cale de consecință admiterea cererii și restituirea cauțiunii consemnate în dosar nr._ consemnate cu recipisa nr. 764562/_ pentru motivele invocate în recurs, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
,
Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., s-a respins cererea formulată de către petentul T.
S. -I. prin care acesta a solicitat restituirea recipisei CEC de consemnare a cauțiunii în cuantum de 3.100 Ron, depusă în dosarul nr._ având ca obiect reziliere contract.
1
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin încheierea ședinței de judecată din data de_, pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis în parte cererea formulată de creditorul T. S. I. în contradictoriu cu debitoarea SC R. V.
C. S. și a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei până la concurența sumei de 6.800,28 Euro, fixând în sarcina creditorului o cauțiune în cuantum de 3.100 lei, iar la data de_, creditorul a făcut dovada achitării cauțiunii conform recipisei CEC nr.764562/1 din_, cauțiune consemnată în Registrul de valori al instanței la poziția nr.676/2012.
Prin Încheierea ședinței publice din_ instanța a dispus suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al T. ului Specializat C., ori având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7231alin.3 Cod procedură civilă, cauțiunea nu poate fi restituită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul T. S. -I. solicitând modificarea în întregime a hotărârii în sensul admiterii cererii formulate cu privire la restituirea cauțiunii consemnate în cuantum de 3.100 lei, prin recipisa de consemnare nr. 764562/1 din 29 octombrie 2012 și înscrisă în registrul de valori al Judecătoriei C. -N. la poziția nr. 676/2012.
În susținerea recursului petentul a menționat că a formulat o cerere de instituire a unui sechestru asigurator sens în care a depus o cauțiune de 3.100 lei. Având în vedere că debitoarea a intrat în insolventa, iar sechestrul asigurator nu mai poate fi instituit, raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în atare situație menținerea cauțiunii la CEC nu se justifică, iar debitoare nu a fost afectată în nici un fel prin această instituire de sechestru.
Astfel, după pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței în dosar nr._ de către T. ul Specializat C. în data de_ debitoarea nu a formulat vreo cerere în despăgubiri, iar condiția soluționării irevocabile a cererii nu mai poate fi atinsă în această speță, având în vedere că dosarul de pretenții a fost suspendat și s-a înscris pe tabelul creditorilor cu suma pretinsă în acest dosar, iar cererea referitoare la valaorea creanței a fost admisă în totalitate de către administratorul judiciar și a fost înscris pe tabel cu această sumă. Mai mult decât atât, împotriva acestei înscrieri nimeni nu a formualt vreo contestație, ceea ce înseamnă că există o decizie irevocabilă în ceea ceprivește creanța sa și pentru a cărei
recuperare am solicitat instituirea sechestrului asigurator. Instanța de fond trebuia să facă o distincție clară în ceea ce privește interpretarea prevederilor Art. 7231alin. 3 din Codul de procedură civilă, căci fondul cauzei în prezenta speță s-a soluționat într-un anumit mod specific procedurii insolvenței iar problema cauțiunii trebuie tratată diferit față de situața clasică care ar apărea, căci după data intrării în insolvență a debitoarei, hotărârea în dosarul
de instituire sechestru asiguartor rămâne fără efect, iar instanța putea să aprecieze corect acest aspect și să dispună admiterea cererii de restituire cauțiune.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele
:
Prin recursul formulat, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond atât sub aspectul neaplicării corecte a legii cât și pentru motive de temeinicie, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenței, aceasta făcând obiectul dosarului_ al T. ului Specializat C. . În cadrul acestei proceduri, petentul T. S.
I. și-a declarat creanța ce face obiectul dosarului civil_, creanță care a și fost înscrisă cu titlu de creanță chirografară. În conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, procedura colectiva este procedura în care creditorii recunoscuți participă împreuna la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de această lege. Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, de la data deschiderii
2
procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, iar în conformitate cu art. 137 alin.1 din același act normativ, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de intrarea in faliment.
Astfel, raportat la particularitățile procedurii insolvenței, prin înscrierea petentului în tabelul definitiv de creanțe i s-a recunoscut calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, acesta nemaiavând la îndemână o altă procedură pe calea dreptului comun de realizare a creanței sale, astfel că sub acest aspect sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 7231alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041ți 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul T. S. I. în contradictoriu cu intimata SC R. V. C. S. prin administrator judiciar CABINET
INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. M. împotriva încheierii civile pronunțată la 20 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va admite cererea formulată de petentul T. S. I. și va dispune restituirea cauțiunii consemnate de către petent în cuantum de 3.100 lei, prin recipisa de consemnare nr. 764562/1 din 29 octombrie 2012 înscrisă în registrul de valori al Judecătoriei C. -N. la poziția nr. 676/2012.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul T. S. I. în contradictoriu cu intimata SC R. V. C. S. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. M. împotriva încheierii civile pronunțată la 20 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de petentul T. S. I. și dispune restituirea cauțiunii consemnate de către petent în cuantum de 3.100 lei, consemnată prin recipisa de consemnare nr. 764562/1 din 29 octombrie 2012 și înscrisă în registrul de valori al Judecătoriei C. -N. la poziția nr. 676/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
C. G. V. | L. O. S. | I. | F. B. |
Red.CG 2 ex./_
Judecător fond: B. N. F., Judecătoria Cluj-Napoca.
3
← Decizia civilă nr. 518/2013. Reziliere contract | Decizia civilă nr. 177/2013. Reziliere contract → |
---|