Decizia civilă nr. 25/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 25/2013
Ș
edinț
a publică din data de 22 aprilie 2013 Instanț
a este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către contestatorul B. D. și T.
împotriva Sentinței Civile nr. 21273/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimații S. O. și S.C. B. S.A. - C. E. B., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă contestatorul B. D. personal identificat cu CI seria KX nr. 6. și apărătorul acestuia, d-na avocat D. Babiciu, cu împuternicire avocațială existentă la dosar, f. 11 și apelantul T. D. personal, identificat cu CI seria KX nr. 3., lipsind intimații S. O. și S.C. B. S.A. - C. E. B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 18 martie 2013, din partea intimatei S.C. B. S.A., întâmpinare;
în data de 19 aprilie 2013, din partea intimatei S.C. B. S.A., întâmpinare;
Apărătorul apelantului B. D. depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de către S.C. B. S.A.
Apelantul T. D. depune la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și timbre judiciare de 0,3 lei, aferente cererii de repunere în termenul de declarare a apelului.
Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul acordă părților cuvântul asupra excepției tardivității formulării apelului de către apelantul B. D. .
Apărătorul apelantului B. D. solicită respingerea excepției, arătând că, într- adevăr, pronunțarea a avut loc în data de 1 noiembrie 2012 și la data de 27 noiembrie 2012 i-a fost comunicată hotărârea, din cuprinsul căreia a aflat că termenul de declarare a apelului curge de la pronunțare, și nu de la comunicare, instanța de fond omițând să menționeze în sistemul informatic ECRIS întreg dispozitivul. Prin urmare, având în vedere că apelantul nu a fost prezent la pronunțare, iar in sistemul informatic nu era trecut întreg dispozitivul, apărătorul apelantului B. D. apreciază că termenul de declarare a recursului curge de la momentul comunicării, și nu de la pronunțare, încadrându-se în termenul general prevăzut de Codul de procedură civilă.
Apelantul T. D. apreciază că apelul declarat de către B. D. a fost declarat în termen și, de asemenea, apelul său.
Reprezentanta apelantului B. D. arată că nu se opune admiterii cererii de repunere în termen formulate de către apelantul T. D. .
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.21.273/01 Noiembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă opoziția la executare formulată de contestatorii B. D., T. D., S. O. în contradictoriu cu S.C. B. cPost S.A., C. E. B., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin contractul de credit facilitate revolving pentru capital de lucru nr.187/_ și actele adiționale la acesta, SC B. SA a acordat SC MECDRU SA un împrumut de
600.000 EURO, cu obligația de restituire la data de_ . Contractul de credit a fost semnat și de T. D. în calitate de director economic, iar actele adiționale au fost semnate de S. O. și T. D. .
Pentru garantarea obligației de plată, SC MECDRU SA a emis două bilete la ordin, primul în data de_, scadent la data de_ pentru suma de 2.657.566,92 lei și al doilea la data de_, scadent la data de_, în sumă de 618.686,28 EURO. În cuprinsul biletelor la ordin s-a menționat că sunt avalizate de B. O., T. D. și S.
O. pentru SC MECDRU SA, ambele purtând semnătura avaliștilor.
După împlinirea termenului scadent, creditoarea a procedat la introducerea biletelor la ordin la banca plătitoare, însă acestea au fost returnate de către bancă cu mențiunea " refuz la plată";.
SC MECDRU SA a intrat în insolvență, astfel încât prin cererea de executare silită înregistrată la B. SA sub nr.50 . 6E/542/_ intimata a solicitat corpului E.
B. ai B. SA, punerea în executare silită a BO în valoare de 2.657.566,92 RON emis la data de_ de către SC MECDRU SA, avalizat de B. D. și T. D., bilet la ordin care garantează contractul de credit facilitate revolving pentru capital de lucru nr.187/_, modificat prin acte adiționale.
Prin încheierea civilă nr.6376/2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de petenta B. SA în contradictoriu cu intimata SC MECDRU SA și, în consecință, s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de SC MECDRU SA la data de_ și scadent la data de_, avalizat de B. D. și T. D., locul plății fiind C. N., la ordinul B. SA (f.144).
Prin încheierea civilă nr.12537/2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ a fost încuviințată executarea silită împotriva avaliștilor B. D. și
T. D., în baza titlului executoriu BO emis la data de_, scadent la data de_ în sumă de 2.657.566,92 lei.
Prin somațiile de executare cambiale emise la data de_ în dosar de executare nr.50. 6E /_ avaliștii B. D. și T. D. au fost somați ca în termen de o zi de la primirea somației cambiale să achite suma de 2.657.566,92 lei,ce rezultă din titlul executoriu BO stipulat fără protest, emis în favoarea B. SA de SC MECDRU SA la data de_, cu scadență la data de_, în caz contrar urmând a se proceda la inițierea executării silite.
Totodată, prin cererea de executare silită înregistrată la B. SA sub nr.50 . 6E
/542 /_ intimata a solicitat corpului E. B. ai B. SA, punerea în executare silită a BO în valoare de 618.686,28 EURO emis la data de_ de către SC MECDRU SA, avalizat de S. O., bilet la ordin care garantează contractul de credit facilitate revolving pentru capital de lucru nr.187/_, modificat prin acte adiționale.
Prin încheierea civilă nr.12474/CC/2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de petenta B. SA în contradictoriu cu intimata SC MECDRU SA și, în consecință s-a încuviințat executarea silită a biletului la ordin emis de SC MECDRU SA la data de_, scadent la data de_, avalizat în nume propriu de S. O. .
Prin somația de executare cambială emisă la data de_ de C. E. B. din cadrul SC B. SA în dosar de executare nr.50.6E/_, avalistul S. O. a fost somat ca, în termen de o zi de la primirea somației să achite suma de 618.686 EURO, în caz contrar urmând a se trece la executarea silită asupra bunurilor acestuia.
Având în vedere că debitorii avaliști nu au achitat de bună voie debitul datorat intimata, prin C. E. B. a dispus înființarea popririi asupra conturilor pe care debitorii avaliști le au deschise la bănci comerciale din România, aceștia fiind înștiințați cu privire la începerea executării silite.
În momentul în care intimata a pornit executarea silită în baza biletelor la ordin mai sus enunțate, avaliștii au formulat opoziție al executare, susținând că s-au încălcat dispozițiile legale în materie în ceea ce privește completarea de către creditoare a rubricilor biletelor la ordin, că la rubrica avalizat pentru… nu este aplicată ștampila societății emitente a BO, că pe ștampila " refuzat"; nu este trecută data refuzului, iar BO emis la data de_ a fost investit cu formulă executorie chiar în data scadenței,
respectiv_, că debitorul SC MECDRU SA deține bunuri imobile care pot fi valorificate astfel încât executarea silită împotriva avaliștilor este ilegală.
Referitor la susținerile contestatorilor în sensul că debitorul principal deține bunuri imobile ce pot fi executate, instanța a reținut că, potrivit art.52 din Normele Cadru BNR nr.6/1994, aplicabile în speță, avalistul este un debitor solidar care nu va putea opune niciodată beneficiul discuțiunii sau diviziunii.
Cu privire la viciile de forma pe care le invoca avalistii în ce privește completarea biletelor la ordin, instanța a reținut că aceste vicii puteau fi invocate doar de către SC MECDRU SA, nu și de către contestatori în calitate de avaliști, deoarece potrivit punctului 207 ale Normelor Cadru BNR 6/1994 obligația avalistului este o obligație autonomă în sensul că acesta se poate servi în contra posesorului de excepțiile derivând din raporturile sale personale, dacă ele există, însă în nici un caz nu se poate servi de excepțiile personale ale persoanei fizice sau juridice pentru care a dat avalul față de posesorul biletului la ordin. Totodată s-a reținut că obligația contestatorilor având un caracter autonom produce efecte juridice chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă, așa cum se prevede în art.35 alin.1 din Legea nr.58/1934. Totodată dispozițiile legale prevăd ca mențiune obligatorie pe biletul la ordin doar semnătura olografă a avalistului, care există și nu a fost contestată nici un moment de contestatori, fără să existe dispoziții exprese cu privire la completarea rubricilor biletului la ordin de către o persoană sau alta.
Referitor la susținerile contestatorilor în sensul că la rubrica avalizat nu este pusă ștampila SC MECDRU SA, instanța a reținut că biletele la ordin au fost emise de o persoană juridică dar avalizate de persoane fizice, în speță contestatorii, astfel încât nu s-a impus semnătura și ștampila emitentului la rubrica avalizat.
Referitor la susținerile contestatorilor în sensul că la rubrica "refuzat"; nu este trecută data, instanța a reținut că, din copiile biletelor la ordin și din cuprinsul dos. Nr._ și nr._ ale Judecătoriei C. -N., rezultă data refuzului la plată a biletelor la ordin enunțate, respectiv data de_ pentru BO emis pentru suma de 2.657.566,92 lei, respectiv_ pentru BO emis pentru suma de 618.686,28 lei.
În ceea ce privește legarea avalului de calitatea deținută în societatea emitentă, instanța a reținut că, potrivit pct.205 din Normele Cadru BNR nr.6/1994, avaliștii nu pot opune posesorului cambiei excepții rezultate din raportul său cu debitorul avalizat.
În acest sens instanța a reținut că avalizarea unui bilet la ordin este procedura prin care avalistul acordă o garanție suplimentară privind asigurarea plății la scadență a sumei înscrise în biletul la ordin.
Din probele de la dosar a rezultat că intimata creditoare a început executarea silită împotriva avaliștilor ca urmare a investirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de SC MECDRU SA și avalizate de contestatori, în calitate de persoane fizice. Faptul că în prezent contestatorii nu mai dețin funcții de conducere în cadrul societății debitoare este irelevant, întrucât la data eliberării lor din funcție aceștia nu au înlocuit garanțiile existente cu alte garanții emise de noii directori, înțelegând în acest fel să păstreze, aferente creditului acordat de intimată, garanțiile emise la acordarea creditului.
Referitor la petitul privind nulitatea titlurilor cambiale instanța a reținut că, potrivit pcr.322 din Norma Cadru BNR nr.6/1994, nulitatea titlului executoriu poate fi invocată de către oponent prin reiterarea excepțiilor formale bazate pe lipsa de valoare juridică a condițiilor de formă numai aparent existente (incapacitate, fals sau lipsa de mandat).
În consecință, aplicând Norma Cadru BNR nr.6/1994 la speța de față, instanța a constatat că obligația născută din contractul de credit a fost garantată cu biletele la ordin mai sus menționate și, neexistând nici un viciu de formă sau de fond, a respins opoziția la executare ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr.21.273/01 Noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat apel contestatorul B. D. (f.3-4), prin care a solicitat trimiterea întregului dosar la T. ul Specializat C. pentru competentă soluționare, în fața căruia
solicită, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în consecință, admiterea opoziției la executare formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată
. Totodată, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
În motivarea apelului contestatorul B. D. a arătat că în ceea ce-l privește, a fost angajat al S.C. MECDRU S.A. în baza contractului de mandat nr.541/01 Octombrie 2007 pentru perioada 01 Octombrie 2007 - 01 Octombrie 2008, în funcția de director general, la data angajării, creditul fiind deja contractat de către societate de la intimata
B. S.A., iar în luna martie 2008, în baza hotărârii AGA S.C. MECDRU S.A. și a Consiliului de administrație a acesteia, a fost mandatat să semneze un bilet la ordin în alb, suma de 2.657.566,92 lei fiind completată ulterior de reprezentanții băncii, la fel și scadența biletului la ordin, pentru garantarea creditului, alături de oponentul T. D.
, în calitate de director economic al societății.
Prin urmare, a semnat biletul la ordin în baza unei hotărâri AGA și a Consiliului de administrație a S.C. MECDRU S.A., așa cum se prevedea în contractul de mandat.
La data de 10 Octombrie 2008, la expirarea contractului, conform notei de lichidare, și-a încheiat colaborarea cu S.C. MECDRU S.A.
Apelantul a mai învederat faptul că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței atacate că "în prezent contestatorii nu mai dețin funcții de conducere în cadrul societății debitoare fiind relevant întrucât la data eliberării lor din funcție aceștia nu au înlocuit garanțiile existente cu alte garanții emise de noii directori, înțelegând în acest fel să păstreze, aferente creditului acordat de intimată, garanțiile emise la acordarea creditului";.
Apreciază că în ceea ce-l privește, această motivare nu este corectă, în condițiile în care la data eliberării din funcție - 01 Octombrie 2008, a predat postul unei alte persoane, care a procedat la semnarea celui de-al doilea act adițional la contractul de credit, precum și a unui nou bilet la ordin.
Pe de altă parte, biletele la ordin sunt refuzate la plată, fără să apară refuzul semnat de S.C. MECDRU S.A., intimata nefăcând dovada că nu s-a achitat creditul, ori biletele la ordin pot fi introduse oricând fiind semnate.
În altă ordine de idei, somațiile de plată menționează debitul în monede și sume diferite și aceeași sumă pentru fiecare dintre oponenți.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul admiterii opoziției la executare, așa cum a fost precizată.
Prin încheierea civilă nr. 50/A/2013 pronunțată la data de 5 februarie 2013 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea T. ului Specializat C., reținând că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Apelul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 15 februarie 2013.
Pe rolul T. ului Specializat C. a fost înregistrat la data de 19 februarie 2013 apelul contestatorului T. D. prin acre a solicitat desființarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, însă motivele de apel au fost depuse la data de 14 martie 2013.
În motivare, apelantul a arătat că prin sentința civilă nr.21273 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a respins opoziția la executare formulată în contradictoriu cu intimata SC B. SA motivat de faptul că intimata a început executarea silită împotriva sa în calitate de avalist al Biletului la ordin emis la data de_, că nu a înlocuit la data eliberării din funcția de director a garanției existente cu altă garanție emisă de noul director, că obligația născută din contractul de credit a fost garantată cu acest bilet la ordin în conformitate cu Norma Cadru BNR nr.6/1994.
Apelantul a formulat cererea de repunere în termenul de apel pierdut în dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 21273 din_, motivat de următoarele considerente: la data de_ Judecătoria Cluj-Napoca i-a comunicat
sentința civilă nr.21273 pronunțată în dosarul nr._ prin care a aflat că termenul de apel curge de la pronunțare și nu de la comunicare.
Pe portalul Judecătoriei C. -N. soluția pronunțată la data de_ apare doar cu mențiunea -respinsă cererea - fără a se face nici o mențiune despre exercitarea căii de atac de la pronunțare și nu de la comunicare, cum era firesc, mai mult, motivarea hotărârii instanței de fond s-a făcut într-un interval de 27 de zile, și nu într- un termen rezonabil, pentru a putea declara calea de atac în termenul de 15 zile de la pronunțare, prin aceasta fiind vătămat în dreptul său de a exercita calea de atac în conformitate cu dispozițiile art.103 C.proc.civ. și art.282 C.proc.civ.
Mai mult, declarația de apel transmisă prin poștă la data de_ nu a regăsit-o înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N., aflând că prezenta cauză a fost transpusă la
T. ul Specializat C. la data de_, cu termen de judecată la data de_, dată la care a depus prezentele motive de apel.
Apelantul mai arată că în măsura în care se va admite cererea de repunere în termenul de apel solicită în conformitate cu art.296 C.proc.civ. admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea opoziției la executare așa cum a fost formulată în fața instanței de fond.
De asemenea, apelantul consideră că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în fața sa în ceea ce privește valabilitatea celor două bilete la ordin, care potrivit art.36 al.2 din Legea nr.58/1934 sunt nule absolut.
Potrivit dispozițiilor legale sus enunțate un bilet la ordin trebuie să aibă o singură scadență, în caz contrar este nul absolut
Biletele la ordin fiind emise în alb puteau fi introduse oricând la plată(la vedere), iar prin completarea rubricii scadența cu o dată fixă,_, respectiv,_, rezultă că acestea au două scadențe la vedere și la o dată fixă-astfel că ele sunt nule absolut raportat la dispozițiile art.36 al.2 din Legea nr.58 /1934.
Susținerea primei instanțe că avaliștii la data eliberării din funcție trebuiau să aducă alte garanții, în sensul înlocuirii avalului dat noilor reprezentanți ai SC MECDRU SA este eronată deși pleacă de a o premisă corectă.
Premisa corectă este aceea că avalul dat el era condiționată de menținerea calității de reprezentant a SC MECDRU SA și că prin înlocuirea cu alte persoane acelea trebuiau să avalizeze și să înlocuiască avalul inițial, înlocuirea garanției inițiale revenind organelor de conducere ai SC MECDRU SA și nu poate fi imputată apelantului.
Apelantul mai arată că apreciază că, prin stingerea mandatului acordat de SC MECRDU SA lui, și prin emiterea Biletului la ordin din data de_, scadent la data de_, avalizat exclusiv de S. O., s-a stins obligația de garanție prin aval a lui dat pe Biletul la ordin emis la data de_, scadent la data de_ .
Analizând cu prioritate excepția tardivității apelului declarat de apelantul B. D., instanța de apel reține următoarele
:
Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N. oponenții B. D. și T. D. au solicitat pe calea opoziției la executare în contradictoriu cu intimata B. SA anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 506E/_ privind pe B. D., T. D. și S.
O., executare silită începută în temeiul biletelor la ordin emise de SC MECDRU SA în favoarea B. cPost SA la data de_, respectiv la data de_ .
Cererea debitorilor a fost soluționată potrivit procedurii speciale a opoziției la executare, prin sentința civilă nr. 21273/01 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca.
Potrivit art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, hotărârea pronunțată asupra opoziției la executare se poate ataca cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
Astfel, ultima zi pentru declararea apelului este 17 noiembrie 2013.
Or, apelantul B. D. a formulat calea de atac în data de 11 decembrie 2012, deci cu încălcarea termenului legal imperativ mai sus amintit, ipoteză care atrage sancțiunea decăderii apelantului B. D. din dreptul de a declara apel. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, T.
ul va admite excepția tardivității apelului formulat de apelantul B. D. și, în consecință, va respinge ca tardiv formulat apelul astfel formulat.
Analizând, totodată, cu prioritate excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul T. D., T. ul reține că potrivit art. 103 C.p.c. neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
Apelantul T. D. a declarat apelul la data de 19 februarie 2013, iar motivele de apel și formularea cererii de repunere în termenul pentru declararea acestei căi de atac au fost înregistrate la data de 14 martie 2013 pe rolul T. ului Specializat C. .
În justificarea cererii de repunere în termen, debitorul apelant a arătat că abia la data de 27 noiembrie 2012 a aflat, cu ocazia primirii sentinței civile atacate, faptul că opoziția la executare este atacabilă cu apel în 15 zile de la pronunțare.
Dar, cererea de repunere în termen a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile de la încetarea împiedicării, respectiv de la aflarea căii de atac prevăzute de lege, întrucât deși termenul legal pentru formularea cererii de repunere în termenul pentru declararea căii de atac a apelului se împlinea în data de 13 decembrie 2013, totuși cererea de repunere în termen a fost formulată de apelantul T. D. în data de 14 martie 2013.
În consecință, instanța de apel urmează ca, în temeiul art. 103 alin. 2 C.p.c. să admită excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul T.
D. și, în consecință, va respinge ca tardiv formulată cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului.
Ca urmare, T. ul în baza art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea 58/1934, constatând că apelul declarat de apelantul T. D. la data de 19 februarie 2013 a depășit termenul legal, va respinge ca tardiv formulat apelul declarat de apelantul T. D. în contradictoriu cu intimații S. O. și B. SA, C. E.
B. împotriva sentinței civile nr.21273/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția tardivității apelului formulat de apelantul B. D. .
Admite excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul
T. D. și, în consecință respinge ca tardivă cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului de către acest apelant.
Admite excepția tardivității apelului formulat de apelantul T. D. .
Respinge ca tardiv formulate apelurile declarate de apelantul B. D. și T. D. în contradictoriu cu intimații S. O. și B. SA, C. E. B. împotriva sentinței civile nr.21273/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o păstrează în întregime.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
D. | H. | M. | C. | B. N. | N. |
Red.DH/tehnored.LU 6 ex./_
Judecător de fond E. Pădurariu Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 198/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 636/2013. Contestație la executare silită → |
---|