Decizia civilă nr. 426/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 426/R
Ședința publică din 19 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.
J. ecător M. P.
J. ecător M. H.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare SC M. S., cu sediul ales în C. -N., C. D., nr. 113, sc. 1, ap. 1, jud.
C., împotriva sentinței civile nr. 2728 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, jud. M., în contradictoriu cu intimatul O. B. V., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 2728 din 29 Noiembrie 2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea
M. S.R.L. împotriva intimatei O. B. V. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată la instanță în dosar cu nr. de mai sus, contestatoarea SC M. S., în contradictoriu cu intimata O. B. V., a solicitat instanței în temeiul art. 403 alin. 1 și 3 C. pr. civ., suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, iar pe fond, solicită admiterea contestației și anularea formelor de executare în dosar execuțional nr.104/2012 și de asemenea să dispună încetarea executării silite în dosar cu nr. de mai sus, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, se arată că, în dosar de executare nr. 104/2012 s-a început executarea silită împotriva contestatoarei pentru suma de 47.240,24 lei, din care:
42.416,42 lei este suma din ordonanța de somație de plată nr. 283/2012, dată de Judecătoria Novaci în dosar nr._, în temeiul OG nr. /5/2001, precum și
cheltuieli de executare în sumă de 4779 lei.
Cu privire la suma pentru care s-a început executarea silită, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar cu privire la procedura de investire cu formulă executorie nu s-a respectat disp. Deciziei nr. XI /2006 a S.U., ale I.C.C.J..
Cu privire la suma pusă în executare contestatorul arată că titlul executoriu nu constituie autoritate de lucru judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părți potrivit art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, în concret valoarea de 42.461,42 lei a fost identificată de către judecătorul cererii de somație de plată, în baza a trei facturi emise ,neachitate și a unei "minute";, din_, prin care contestatoarea s-a obligat să plătească suma de 42.030lei, obligație pe care contestatoarea a onorat-o prin patru viramente efectuate prin decontare file CEC în anul 2009 și 2010.
În realitate arată contestatorul, intimata urmărește încă o dată plata acelorași sume.
Față de cele menționate contestatorul concluzionează că, creanța ce face obiectul dosarului execuțional nu este certă, lichidă și exigibilă, datoria consistă într-o sumă nelămurită.
Cu privire la procedura investirii cu formulă executorie, în materia O.G. nr. 5/2001, prin Decizia XI/2006 a I.C.C.J., s-a dispus că, cererea de investire cu formulă executorie a ordonanței de admitere în tot,sau în parte a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în cauză, investirea cu formulă executorie s-a făcut în data de_ și s-a dat fără îndeplinirea formelor legale, întrucât somația nu a fost comunicată cu SC M. S., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În drept contestatoarea își întemeiază cererea în temeiul art. 379 C.pr. civ., art. 399-404 C. pr. civ.
În probațiune depune somația din_, adresa de poprire, somația de plată nr. 283/2012 dată în dosar nr._, minuta din_, extrase de cont, încheierea de investire și cererea de investire.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata O. B. V., cu sediul în
N. solicită respingerea contestației a executare, iar în subsidiar lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da pentru următoarele motive:
În ceea ce privește motivele invocate de contestatoare arată intimata, acestea nu pot fi luate în considerare pentru următoarele:
Până la data de_ contestatoarea datora intimatei suma de 90.189 lei, sumă din care s-a achitat prin diverse ordine de plată, în anul 2009 și 2010, diverse sume de bani, rămânând neachitată suma de 38,728,50 lei, sumă ce reprezintă facturi neachitate din facturile vânzării de masă lemnoasă și chirie la care se adaugă suma de 3572,27 lei, factură emisă și neîncasată pentru lucrări de curățire parchet, total sumă datorată de contestatoare fiind de 42.300,77 lei.
Intimata nu înțelege pretențiile contestatorului atâta timp cât acesta a formulat cerere în anulare a somației la plată, cerere ce i-a fost respinsă, și prin care se face dovada faptului că suma datorată este certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la procedura investirii cu formulă executorie, aceasta este folosită doar de contestatoare de a tergiversa executarea.
În probațiune intimata depune Sentința civilă nr. 760/2012, pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei N., județul Gorj, prin care s-a respins cererea în anulare formulată de contestatoare, împotriva ordonanței de somație la plată,prin acea hotărâre instanța se pronunță și asupra excepțiilor invocate.
Instanța, față de susținerile părților dispune BEJ Aniței Dorel să trimită dosarul execuțional nr.104/2012, acesta se conformează, dosarul fiind trimis și se regăsește la filele 32-51 dosar de față și conține: Sentința civilă nr. 283/2012, Ordonanța de somație la plată, somația, încheierea de încuviințare a executării silite, poprire și adresă către instituțiile bancare și încheierea civilă nr. 1963/2012, dată de către J. ecătoria Vișeu de Sus în temeiul art. 403 alin. 1, C. pr. civ., prin care s-a admis cererea contestatoarei și s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosar execuțional nr. 104/2012, până la soluționarea cererii de suspendare ce face obiectul cauzei de față.
Pentru termenul din_, după comunicarea către contestatoare a întâmpinării, aceasta solicită un termen, instanța admite această cerere, iar la termenul din_ amână pronunțarea cauzei având în vedere că avocatul titular al contestației nu se poate prezenta, iar cel în substituire arată că nu poate pune concluzii orale.
Prin concluziile scrise depuse contestatorul solicită a se reține că factura nr. 24/_ este prescrisă, cu toate că, contestatoarea a fost obligată la plata unei anumite sume din această factură, iar potrivit art. 400 alin.2 teza 1 C. pr. civ., contestatoarea arată că "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută și în consecință contestația de față este de competența
ecătoriei N. .
Sub alt aspect, mai arată contestatoarea în concluziile scrise, executarea începută în dosar execuțional nr.104/2012 s-a dispus prin cererea de investire cu formulă executorie, fără să se facă dovada comunicării prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Redeschiderea cauzei se impune deoarece avocatul titular nu s-a putut prezenta în instanță iar avocatul substituent nu a avut mandat de a discuta probațiunea, sau fondul cauzei.
Creanța nu are caracterul cert, lichid și exigibil, mai arată contestatoarea în concluziile scrise, în cauză nu s-au respectat dispozițiile legale privitoare la executarea silită însăși, sau la efectuarea oricărui act de executare așa cum prev. art. 399, alin. 2 C. pr. civ.
La concluziile scrise se anexează Decizia XI /2006 a I.C.C.J., cererea de somație la plată, intentată de intimată, factura din_ cu cheltuielile de judecată și ordinul de deplasare la instanță a apărătorului.
ecătoria, văzând susținerile părților și dosarul execuțional atașat la cauza de față, reține următoarea stare de fapt:
Așa cum rezultă din dosarul execuțional și din sentințele și facturile depuse de contestatoare, între părți s-a desfășurat un litigiu comercial. Acesta a făcut obiect dosar nr._ al Judecătoriei N., sentință prin care în temeiul
O.G. nr. 5/2001 s-a admis acțiunea pentru somație la plată formulată de creditoarea O. B. V. și s-a dispus emiterea unei ordonanțe de plată și
obligarea debitoarei SC M. S. să plătească creditoarei suma de 42.461,42 lei, până la data de_ .
Împotriva acestei ordonanțe debitoarea a declarat cerere în anulare a somației la plată, prin Sentința civilă nr. 760/2012, pronunțată în dosar nr. nr._ a Judecătoriei N., s-a respins cererea în anulare și de asemenea s-au respins mai mute excepții invocate printre care și excepția prescripției invocate și în cauza de față pentru una din facturi.
Creditoarea a formulat cerere de executare silită, aceasta făcând obiect dosar execuțional nr. 104/2012.
Instanța, analizând contestația de față prin motivele invocate, de către contestatoare, văzând prev. art. 399 și urm C. pr. civ., raportat la prev. art. 10, alin.2 din O.G. nr. 5/2001, urmează să respingă contestația de față și să mențină actele de executare din dosar execuțional de mai sus, pentru următoarele motive:
Motivele invocate de către contestatoare sunt motive ce țin de fondul cauzei, însă, așa cum prevăd reglementările art. 10, alin.2 din O.G. nr. 5/2001
"prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat potrivit art. 8, cerere în anulare, împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului";.
În cauză contestatoarea a ridicat doar apărări de fond ce nu pot fi primite pentru motivele invocate mai sus, iar în ceea ce privește actele execuționale din dosar nr. 104/2012, contestatoarea nu invocă nici un motiv de nulitate a acestora. Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici susținerea contestatorului cu privire la procedura investirii cu formulă executorie, în cauză nu se pune problema comunicării titlului executoriu deoarece acesta a făcut obiectul unei acțiuni în anulare, conform prev. art. 8 din OG nr.5/2001
nemaiintrând sub incidența Deciziei nr. XI/2006 a ICCJ.
Cât privește motivele invocate din concluziile scrise formulate de contestator, instanța nu le poate primi, instanța fiind investită doar cu anularea formelor de executare din dosar execuțional nr. 104/2012 și încetarea executării silite din dosar execuțional de mai sus, motivele din concluziile scrise fiind depuse după încheierea dezbaterilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta S.C. M. S.R.L., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În motivare se invocă faptul că nu s-au invocat apărări de fond, contrar celor reținute de judecătorie, ci lămurirea titlului conform art.399 alin.1 cod.pr.civ., întrucât din sentința prin care în temeiul O.G. nr. 5/2001 s-a dispus emiterea unei ordonanțe de plată nu rezultă cum s-a calculat creanța, respectiv, nu este clar de unde rezultă creanța, în condițiile în care în considerentele acesteia se înlătură ca prescrisă factura nr. 24/0_ astfel, prima instanță nu a cercetat punctul I al contestației.
Totodată prima instanță nu a cercetat nici punctul II al contestației, Decizia nr. XI/2006 a ICCJ, fiind evident incidentă cauzei, instanța supremă statuând că "ordonanța împotriva căreia nu s-a formulat cerere în anulare sau
hotărârea de respingere a cererii în anulare
, rămasă irevocabilă, va fi învestită
cu formulă executorie
și, astfel învestită, ea constituie titlu executoriu conform art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001.";. Astfel, titlul executoriu susceptibil de a fi pus în executare este sentința irevocabilă nr.760/_ a Judecătoriei N. prin care s-a respins cererea în anulare, la care eventual se atașa ordonanța de emitere a somației, ori în speță s-a pus în executare această din urmă sentință care nu are caracter definitiv și nici irevocabil, fiind greșit investită cu formulă executorie.
Mai mult, Decizia nr. XI/2006 a ICCJ a stabilit că Cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere, în tot sau în parte, a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, indiferent dacă s-a formulat ori nu cererea în anulare.
În drept s-au invocat prevederile art.304 ind.1, art.304 pct.9, art.3012, 399-400, 367 cod pr.civ.
Intimata- creditoare O. B. V., a solicitat respingerea recursului, invocând apărările făcute în fața judecătoriei.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Potrivit art.9 alin.2 din O.G. nr. 5 din 19 iulie 2001 privind procedura somației de plată, în vigoare la data pronunțării sentințelor invocate,
ordonanța
împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă, va fi învestită cu
formulă executorie
, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului, iar conform art.10 din același act normativ, prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Conform art.376 alin.1 cod pr.civ., se învestesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să
devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.5 din O.G. nr.5/2001 privind procedura somației de plată, aprobată prin Legea nr.295/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr.195/2004, hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.
În speță, ordonanța ce conține somația de plată către debitoarea recurentă a fost emisă în baza O.G. nr. 5 din 19 iulie 2001 de către Judecătoria Novaci,conform sentinței civile nr.283/_ pronunțată în dosar nr._, prin care recurenta a fost obligată la plata către intimată a sumei de 42.461, 42 lei, stabilindu-se și termenul de plată, respectiv până la data de_ . Împotriva acesteia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8 din
O.G. nr. 5 din 19 iulie 2001, care însă a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, respectiv prin sentința irevocabilă nr.760/_ a Judecătoriei N. pronunțată în dosar nr. nr._ .
În aceasta situație devin aplicabile dispozițiile art.9 alin.2 din OG nr.5/2001 privind procedura somației de plată, dispoziții care prevăd că la cererea creditorului ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare care a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă va fi investită cu formula executorie potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă și că astfel investită ordonanța constituie titlu executoriu care se eliberează creditorului.
Prevederile legale referitoare la executarea hotărârilor judecătorești privesc numai hotărârile ce urmează a fi puse în executare, iar nu și cele de respingere a acțiunii care, prin natura lor, nu sunt executabile, susținerile contrare ale recurentului fiind eronate, în contradicție cu dispozițiile legale speciale invocate mai sus.
Decizia nr. XI/2006 a ICCJ a stabilit că cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ori, în speță, recurenta debitoare a formulat inclusiv cerere în anulare.
Pe de altă parte, contestația la executare fiind o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare silită nelegale, urmează ca părțile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare să nu se poată sprijini, în contestația lor, decât pe vicii și nelegalități ale actelor de executare, ulterioare hotărârii ce se execută, iar nu și pe motive de fond, care puteau fi invocate la judecarea procesului, ori în soluționarea cererii în anulare.
Problema de a ști de unde rezultă creanța, respectiv cum a calculat creanța instanța care a emis somația de plată, reprezintă o problemă de fond, ce nu poate forma obiectul contestației la executare, nefiind vorba de lămurirea titlului executoriu, titlu care este clar, conform sentinței civile nr.283/_ pronunțată de către Judecătoria Novaci în dosar nr._, recurenta fiind obligată la plata către intimată a sumei de 42.461, 42 lei, stabilindu-se și termenul de plată, respectiv până la data de_ .
De altfel, din considerentele sentinței irevocabile nr.760/_ a Judecătoriei N. prin care a fost respinsă cererea în anulare, rezultă în mod clar modalitatea de calcul a creanței.
În condițiile în care starea de fapt a fost corect stabilită de instanța fondului care a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul, în temeiul prevederilor art 312, C pr civilă va respinge ca neîntemeiat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC M. S., cu sediul ales în C. -N., C. D., nr. 113, sc. 1, ap. 1, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2728 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
C.
G.
M.
P.
M.
H.
G. ier,
H.
Red. C.G. / Tred. C.G.
_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND GHORGHE MARIȘ
← Decizia civilă nr. 680/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 286/2013. Contestație la executare silită → |
---|