Decizia civilă nr. 252/2013. Acțiune în constatare
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 252/2013
Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele S. X & Y I. S. și
S. M. C. S., împotriva sentinței civile nr. 5648/_, pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele SA
S., M. C. - N. prin P. și C. LOCAL AL M. C. - N. prin P., cauza având ca obiect în primă instanță, acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor recurentelor, d-l avocat R. Călin Septimiu, cu împuternicire avocațială existentă la fila 11 din dosarul T. ului
C., lipsind reprezentantul intimatelor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data de 12 aprilie 2013, din partea recurentei S. M. C. S., dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.526,45 lei (chitanța nr. 6990769/_, f. 41), aferentă fondului, 1845,90 lei (chitanța nr. 6990770/_, f. 42) aferentă recursului și timbre judiciare de 3 lei și din partea recurentei S. X & Y I. S., dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.210,36 lei (chitanța nr. 6990768/_
, f. 43), aferentă recursului, 6420,72 lei (chitanța nr. 6990767/_, f. 44), aferentă fondului și timbre judiciare de 10,1 lei.
Reprezentantul recurentelor învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă reprezentantului recurentelor cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate întrucât apreciază că prima instanță nu a cercetat fondul acțiunii cu care a fost sesizată și nu s-a pronunțat asupra aspectului invocat prin petitul inițial, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Din punctul de vedere al casării, reprezentantul recurentelor arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării părții ce o reprezintă cu privire la dreptul de folosință a terenului, ci doar cu privire la dreptul de proprietate, fără să facă aprecieri sau să cerceteze și petitul prin care s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a acestui drept de folosință. Prin urmare, prima instanță nu a apreciat și nu a rezolvat, în întregime, cauza, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., impunându-se casarea.
O altă critică pe care reprezentantul recurentelor o aduce la sentința pronunțată de către prima instanță, constă în faptul că aceasta din urmă nu a observat că recurenta SA S. este continuatoarea în drepturi a Asociației Intercooperatiste AGROCOOP S., asociație care a primit terenuri de la C.A.P. ÎNFRĂȚIREA, pe legislația veche, dinainte de anul 1989. Ulterior, prin efectul Legii 15/1990 tot patrimoniul acestei întreprinderi a fost transferat către AGROCOOP S., astfel că atât terenurile, cât și gheretele construite în baza autorizației nr. 566, existentă la dosar și la care au fost anexate două Hotărâri de Consiliu și extrase din numărul de inventar al acestor gherete și adeverințe, au fost preluate de către SA S., prin efectul legii speciale, de la AGROCOOP S.
În continuare, reprezentantul recurentelor relatează procesul prin care bunurile Asociației Intercooperatiste AGROCOOP S. au ajuns în patrimoniul SA S.: prin
efectul Legii nr. 15/1990 se transferă întreg patrimoniul și, ulterior, prin decizii date de prefectură bunurile erau date în proprietate. În speță, terenurile transferate de la
C.A.P. ÎNFRĂȚIREA către AGROCOOP S. nu au fost întabulate, dar asta nu înseamnă că AGROCOOP S. nu avea dreptul, în calitate de proprietar prin efectul legii speciale, să înstrăineze acele bunuri, să încheie promisiuni de vânzare - cumpărare cu privire la teren și să înstrăineze construcțiile întrucât, și expertizele au demonstrat că acele construcții există, sunt în patrimoniul respectiv și nu sunt prinse în pământ, sunt demontabile și, prin urmare, acele bunuri neavând calitatea de construcții în sine, și mai ales de construcții definitive, poate fi transferat dreptul de proprietate.
Față de cele expuse, reprezentantul recurentelor consideră că, în mod nelegal instanța de fond nu a luat în considerare modul de transfer al proprietății.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 5648/_ pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC X&Y I. S., împotriva pârâților SC A. SA C., M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. ; s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC M.
C. S. împotriva pârâților SC A. SA C., M. C. -N. și C. LOCAL AL M.
C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_ între pârâta SC A. SA și reclamanta SC X&Y I. S. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată nr.75 prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei ghereta situată în C. -N., str. Răvașului, FN, cu schelet metalic și placaj melaminat în valoare de 5.000.000 lei, iar reclamanta s-a obligat să plătească suma stabilită prin contract pe bază de factură ( f 9).
La data de_ între pârâta SC A. SA și reclamanta SC X&Y I. S. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată nr.30 prin care pârâta s-a obligat să transmită dreptul de proprietate și să remită imobilul gheretă cu ramă metalică formată din două încăperi în cotă parte de ½ situat în C. -N., str. Dâmboviței, FN, cu terenul aferent în suprafață de 400 mp, iar reclamanta s-a obligat să plătească și să preia bunul anterior descris. Prețul convenit de părți prin contract a fost în sumă de 265 lei fără TVA și urma să fie plătit potrivit art.3 din contract în termen de 7 zile de la perfectarea contractului ( f 5-8).
Din răspunsul nr.139236/451.3/_ al M. C. -N., Direcția Patrimoniului M. și Evidența Proprietății, Biroul Autorizații și Orare de Funcționare rezultă că potrivit certificatului de urbanism nr.127/_ obținut de reclamantă, terenul situat în C. -N., str. Răvașului, FN, este proprietatea Statului Român administrat de C. Local al M. C. -N. și că după emiterea AC nr.566/_, reclamanta a amplasat construcția provizorie și demontabilă-tip gheretă pe locația menționată mai sus pentru care departamentul abilitat din cadrul direcției i- a întocmit contracte de închiriere și abonamente pentru ocuparea domeniului public, dar în ce privește amplasamentul situat în C. -N., str.Dâmboviței, FN, același răspuns atestă faptul că în evidențele biroului nu există contracte de închiriere sau abonamente întocmite pe numele reclamantei (f 23). Abonamentele și contractul de închiriere privind terenul situat în C. -N., str.Răvașului, FN la care se face referire în răspunsul de mai sus au fost depuse la filele 24-36, 38, 45-47 și ele au fost întocmite între_ și_, cel din urmă valabil până în data de_ (f 24).
Prin Autorizația pentru executare de lucrări nr.8521/609/_ AGROCOOP a fost autorizată să execute lucrări de confecționare și montare a unei gherete lângă ghereta CAP din str.Răvașului, cartier Mănăștur, ghereta având caracter provizoriu și demontabil urmând a se dezafecta în caz de sistematizare (f 222).
Adeverința nr.151/_ emisă de pârâta SC A. SA relevă faptul că pârâta a construit în 1970 un spațiu comercial în C. -N., str.Răvașului, FN pe care l-a vândut reclamantei cu factura fiscală nr.7362334/_ pe bază de contract,
identificat cu nr. inventar 1020 și evidențiat în patrimoniul pârâtei inclusiv teren aferent de 108 mp (f 54). Factura fiscală nr.7362334/_ a fost emisă de pârâta SC
A. SA în sarcina reclamantei pentru suma de 5.000.000 lei, reprezentând preț gheretă situată în C. -N., str.Răvașului, FN conform contractului de vânzare cumpărare nr.75 din_ (f 57), iar chitanța nr.5602673 din_ atestă plata de către reclamantă în favoarea pârâtei SC A. SA a sumei de 1.500.000 lei în contul facturii nr.7362334/_ (f 53).
Prin AC nr.566/_ reclamanta a fost autorizată să execute lucrări de modernizare gheretă existentă pentru amenajare magazin textile încălțăminte în suprafață de 39,15 mp și montarea unei firme luminoase pe terenul situat în C. -N., str.Răvașului, FN (f 37), iar la data de_, sub nr.5640 reclamanta a obținut și un certificat de urbanism pentru același imobil ( f 41-42).
Adeverința nr.152/_ emisă de pârâta SC A. SA relevă faptul că pârâta a construit în 1970 un spațiu comercial în C. -N., str.Dâmboviței, FN pe care l-a vândut în cotă parte de ½ către SC INTERRAPID S. cu factura fiscală nr.7428198/_ și în cotă parte de ½ reclamantei cu factura fiscală nr.7428199/2005 pe bază de contract, identificat cu nr. inventar 1055 și evidențiat în patrimoniul pârâtei inclusiv teren aferent de 400 mp (f 55).
Factura fiscală nr.7498197 din_ și chitanța nr.6789287 din_ atestă plata de către reclamantă în favoarea pârâtei SC A. SA a prețului în valoare de 265 lei pentru cota parte de ½ din imobilul situat în C. -N., str.Dâmboviței, FN, cu gheretă pal cu schelet metalic conform contractului nr.30/_ (f 52).
Factura fiscală nr.185 din_ (f 130) a fost emisă de SC INTERRAPID S. în sarcina intervenientei SC M. C. S. pentru suma de 18.000 lei, reprezentând preț gheretă și teren situate în C. -N., str.Dâmboviței, nr.48 în cotă de ½ conform CF nr.2. provenită din CF nr.1431 (f 131), iar chitanța nr.806 din_ atestă plata de către intervenienta SC M. C. S. în favoarea SC INTERRAPID S. a sumei de 18.000 lei în contul facturii nr.185 din_ (f 199).
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții rezultă că cele două construcții din litigiu situate în C. -N., pe str. Răvașului, FN și pe str. Dâmboviței, FN au destinația actuală de spații comerciale și depozitare și prin structura lor de rezistență au un caracter provizoriu, nedefinitiv, ceea ce nu permite înscrierea lor în cartea funciară ( f 111).
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie rezultă că imobilul teren pe care a fost edificată construcția situată în C. -N., pe str. Răvașului, FN are o suprafață de 137 mp și se identifică cu o parte din terenul cu nr.top 23272 în suprafață de 5 ha 4570 mp, înscris în CF nr.1431 C. cu categoria de folosință spații verzi și în favoarea Statului Român în administrarea operativă a GIGCL Jud C., iar imobilul teren pe care a fost edificată construcția situată în C. -N., pe str.Dâmboviței, nr.48 are o suprafață de 270 mp și se identifică cu o parte din terenul cu nr.top 16045/3 în suprafață de 367 mp, înscris în CF nr.1431 C. cu categoria de folosință teren viran în str.V. e Ranta nr.48 și în favoarea M. C. în administrarea operativă a GIGCL Jud C. (f 148-149, 180-182). Construcțiile au fost descrise în cuprinsul raportului de expertiză la fila 149, dar experta a constatat că cele două construcții amplasate pe terenurile din C. -N., str. Răvașului, FN și str.Dâmboviței, nr.48 sunt construcții cu caracter provizoriu (demontabil) concluzionând că nu se poate institui un drept de superficie (f 150).
Cu privire la primul capăt de cerere, instanța a reținut că reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit, prin cumpărare de la pârâta SC A. SA, dreptul de proprietate asupra gheretei și terenului în suprafață de 400 mp, situate în C. -N., pe str.Dâmboviței, FN și asupra gheretei și terenului în suprafață de 108 mp, situate în C.
-N., pe str.Răvașului, FN.
În ce privește terenurile anterior menționate, instanța a reținut pe de o parte că dreptul de proprietate asupra terenurilor este înscris în CF în favoarea Statului Român, respectiv M. C. N. (f 131, 149) pârâta SC A. SA nefigurând niciodată în evidențele de CF în calitate de proprietar asupra acestor terenuri și prin urmare, pârâta SC A. SA nu putea transmite prin cele două contracte de vânzare cumpărare
încheiate cu reclamanta un drept care nu se afla în patrimoniul său. Instanța reține în acest sens inclusiv adresa nr.380/453/_ a Direcției Patrimoniu din cadrul M.
C. N. și anexa atașată care confirmă dreptul de proprietate al Statului Român, respectiv M. C. N. asupra terenurilor din discuție (f 208-210). Oricum, contractul nr.30 încheiat la data de_ între pârâta SC A. SA și reclamanta SC X&Y I. S. are ca obiect doar cota parte de ½ din imobilul gheretă situat în C. -N., str.Dâmboviței, FN, cu terenul aferent în suprafață de 400 mp, iar nu întregul imobil asupra căruia reclamanta pretinde dobândirea dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanta ar fi probat existența dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra celor două terenuri din litigiu la momentul încheierii celor două contracte cu reclamanta, atât la data de_ când s-a încheiat primul contract cât și la data de_ când s-a încheiat al doilea contract, legea aflată în vigoare impunea ca și condiție de validitate pentru vânzările de terenuri forma autentică. Este vorba de Legea nr.54/1998 și respectiv de articolul 2 aliniatul 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, cele două convenții sub semnătură privată încheiate între pârâta SC A. SA în calitate de vânzătoare și reclamanta SC X&Y I.
S. în calitate de cumpărătoare sunt nule absolut ca și contracte de vânzare-cumpărare în privința terenurilor, fiind așadar inapte să transfere dreptul de proprietate asupra unor terenuri din patrimoniul vânzătoarei în patrimoniul reclamantei cumpărătoare pentru lipsa formei autentice, prevăzută imperativ de textele legale anterior menționate. În baza principiului conversiunii actelor juridice, ele ar putea avea cel mult valoarea unor promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare apte să dea naștere în favoarea reclamantei doar unui drept de creanță care constă în dreptul acesteia de a încheia ulterior contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. De altfel, potrivit articolul 2 aliniatul 2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 constituirea oricărui drept real asupra unui teren prin acte juridice între vii este supusă formei autentice ad validitatem.
În plus, potrivit dispozițiilor articolului 111 din Codul de procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, dar cererea în constatare este inadmisibilă în cazul în care este posibilă realizarea dreptului. Prin prisma acestui text legal, instanța a reținut că cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra celor două imobile terenuri este totodată inadmisibilă întrucât aceasta are la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului prin valorificarea celor două promisiuni sinalagmatice de vânzare cumpărare.
În ce privește cele două gherete edificate pe terenurile din litigiu, instanța reține pe de o parte că reclamanta nu a probat existența dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra construcțiilor situate în C. -N., str.Dâmboviței, FN și str.Răvașului, FN la data încheierii contractelor din litigiu întrucât cele două înscrisuri de la filele 74 și 75 nu valorează titluri de proprietate. În plus, potrivit articolului 492 din Codul civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra, or proprietarul asupra terenurilor pe care au fost edificate cele două gherete din litigiu este Statului Român, respectiv M. C. N., acesta fiind așadar prezumat și proprietarul construcțiilor amplasate pe terenuri.
Deși prin Autorizația pentru executare de lucrări nr.8521/609/_, AGROCOOP a fost autorizată să execute lucrări de confecționare și montare a unei gherete cu caracter provizoriu și demontabil lângă ghereta CAP din str.Răvașului, cartier Mănăștur (f 222), reclamanta nu a probat transmiterea acestei gherete din patrimoniului AGROCOOP în patrimoniul pârâtei vânzătoare SC A. SA, iar în privința gheretei situate în C. -N., str.Dâmboviței, FN, probele depuse la dosar nu confirmă nici edificarea ei de către pârâta SC A. SA și nici dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra acestei construcții prin alt mijloc.
Prin urmare, ca și în cazul terenurilor, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor, pârâta SC A. SA nu putea transmite reclamantei acest drept inexistent în patrimoniul său.
Dar chiar dacă s-ar fi probat existența dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra celor două gherete, instanța reține că dreptul de proprietate asupra construcțiilor nu poate fi disociat de dreptul de proprietate asupra terenului pe care sunt construite, iar pentru vânzarea terenurilor, legea impune forma autentică ad validitatem, așa cum s-a reținut mai sus. De asemenea, potrivit articolul 2 aliniatul 2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, în cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcție, indiferent de destinația sau întinderea acestora, dispozițiile alin. (1) care impune forma autentică sub sancțiunea nulității absolute, se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, în lipsa formei autentice, nici unul dintre cele două contracte încheiate între reclamantă și pârâta SC A. SA nu a fost în măsură să transmită în mod valabil nici dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenurile din C. -N., str.Dâmboviței, FN și str.Răvașului, FN întrucât dreptul de proprietate asupra construcțiilor nu poate fi transmis decât concomitent cu cel puțin un drept de superficie asupra terenului asupra căruia au fost ele construite, drept care nu poate fi transmis printr-un simplu contract sub semnătură privată cum sunt cele două contracte din litigiu.
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior dezvoltate, instanța de fond a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, motiv pentru care l-a respins.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, prin prisma soluției date primului capăt de cerere, instanța a reținut că reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții și terenul aferent, situate în C. -N., str.Dâmboviței, FN și str.Răvașului, FN și în consecință cererea sa de întabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor și a dreptului de proprietate sau de superficie asupra terenurilor pe care au fost edificate construcțiile este neîntemeiată.
Oricum, instanța a reținut că înscrierea imobilelor în evidențele de publicitate imobiliară se asigură conform articolului 4 din Legea nr.7/1996 coroborat cu articolul 3 aliniatul 2 și 3 din același act normativ de către birourile de cadastru și publicitate imobiliară, activității de publicitate imobiliară aplicându-i-se principiile prevăzute de Legea nr.7/1996 care se completează cu dispozițiile articolelor 331-339 din codul de procedură civilă așa cum rezultă din articolul 31 din Ordinul ANCPI nr.633 din_ . Așadar, această pretenție a reclamantei nu poate fi valorificată pe calea unei cereri adresate justiției pentru că ea nu constituie obiectul unei proceduri jurisdicționale (contencioase), ci al unei proceduri tehnico administrative necontencioase anterioare controlului jurisdicțional reglementat de articolul 1, punctul 2 din Codul de procedură civilă.
În plus, o condiție a înscrierii actelor sau faptelor juridice în cartea funciară este potrivit articolului 2 aliniatul 1 litera B din Ordinul ANCPI nr.634/2006 documentația cadastrală, înscrierea realizându-se numai după recepția acesteia de către OCPI, recepția implicând și acordarea unui nr.cadastral care este atributul exclusiv al OCPI, iar nu al experților topo (art.10, lit.G din Ordinul ANCPI nr.634/2006). În același context, instanța reține că potrivit dispozițiilor articolului 47 aliniatele 1 și 2 din Legea nr.7/1996 cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, iar potrivit articolului 48 aliniatul 1 litera c din Legea nr.7/1996 registratorul dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere doar dacă înscrisul individualizează imobilul printr-un identificator unic. Conform aliniatelor 3 și 4 din același articol, încheierea va cuprinde indicarea numărului cadastral al imobilului și al cărții funciare, iar în cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă pe baza datelor existente, vor fi folosite documentații cadastrale întocmite și recepționate conform prevederilor prezentei legi. Așadar, titularul dreptului a cărui înscriere se urmărește nu poate fi exonerat de îndeplinirea obligației impuse prin lege în vederea înscrierii dreptului în cartea funciară care este individualizarea imobilului printr-un identificator unic, iar conform articolului 11, aliniatul 3 din Ordinul nr.634/2006 al ANCPI, identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară este numărul
cadastral. Prin urmare, în vederea înscrierii în cartea funciară este absolut obligatorie o documentație cadastrală care să atribuie imobilului un număr cadastral, așa cum rezultă și din interpretarea dispozițiilor articolului 59 din Legea nr.7/1996 potrivit căruia actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară, iar la cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrala la care se referă înscrierea, întocmită de o persoana fizica sau juridică autorizata de Agenția Națională sau de oficiile teritoriale, după caz. Așadar, în absența unei documentații cadastrale și mai ales a numărului cadastral, înscrierea unui drept în cartea funciară ar fi contrară dispozițiilor legale.
Instanța a mai reținut de asemenea că potrivit principiilor generale de procedură, instanțele de judecată au menirea soluționării unor litigii născute între părți cu interese contrare, iar nu a îndeplinirii unor activități cu caracter administrativ. De altfel, Legea nr.7/1996 prevede expres și limitativ care sunt litigiile din acest domeniu care intră în competența instanțelor judecătorești, iar întabularea imobilelor sau alte operațiuni de carte funciară nu intră în această categorie. Inclusiv sfera de aplicare a articolului 6, paragraful 1 din CEDO vizează doar contestațiile cu caracter civil în care asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale persoanei care se adresează justiției este necesar să se poată pronunța o instanță independentă și imparțială instituită prin lege.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat întabularea în carte funciară.
În privința cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC
M. C. S., pentru considerentele deja prezentate cu ocazia soluționării primului capăt din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, instanța a apreciat că și cererea de intervenție este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că în această cauză cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă, instanța a reținut culpa procesuală a reclamantei care a căzut în pretenții, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței examinate au declarat recurs reclamanta și intervenienta, solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive cât și a cererii de intervenție în interes propriu
.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin acțiunea introductiva s-a solicitat in principal sa se constate ca reclamanta este proprietara unui spațiu comercial ghereta si teren de 400 mp de pe str. Dambovitei fn alături de spațiul comercial si ghereta de 108 mp pe str. Răvașului fn, sa se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor cat si a dreptului de folosința asupra terenului pe durata existentei acestora. Totodată prin cererea de intervenție intervenienta a solicitat in același mod constatarea dreptului de proprietate pentru un spațiu comercial ghereta si un teren de 400 m in cota de Vi in C. N. pe str. Dambovitei 48.
In mod nelegal instanța de fond a dispus respingerea acțiunii si a cererii de intervenție motivând in mod exclusiv si principal doar pe imposibilitatea transferului dreptului de proprietate pe teren si construcții prin act sub semnătura privata. In subsidiar aceeași instanța de fond completează motivarea sentinței si cu aprecieri incomplete privind inexistenta dovezilor ce cădeau in sarcina recurentelor cu privire la calitatea de proprietar a SC A. SA asupra acestor gherete si terenuri.
Totodată in decursul probațiunii s-au depus scripte pe care în parte instanța le- a trecut sub tăcere sau nu le-a evaluat in mod corect raportat atât la situația juridica a lui SC A. SA provenita in baza Legii nr.15 /1990 din SC Agrocoop - Asociație Intercooperatista, ce deținea terenurile respective de la CAP înfrățirea cat si in ce privește edificarea in mod legal in patrimoniul acestei Asociații transformate ulterior a respectivelor construcții.
Mai mult de o importanta deosebita stau si expertizele realizate in cauza care dovedesc caracterul provizoriu si demontabil al acestor construcții întărind astfel ideea posibilității transferului dreptului de proprietate al acestora prin act sub semnătură privată spre deosebire de terenurile în discuție.
Recurenta a mai arătat că un element deosebit care presupune casarea cu trimitere spre rejudecare fiind incidente susținem noi dispozițiile art. 304 pct.5 cu raportare la 312 al. 1 teza finala, cat si a 304 ind.l C Pr C, o reprezintă o nelegală soluționare a dosarului, instanța încălcând forme legale producând o vătămare ce nu poate fi înlăturata decât în acest mod.
Astfel, instanța a făcut o greșită apreciere/calificare a petitelor atât din acțiunea introductiva cât și din cererea de intervenție, incalcand in mod grosolan principiul disponibilității acțiunii civile. Astfel petitele atât ale acțiunii reclamantei cat si ale intervenientei priveau constarea atât a unui drept de proprietate dar si intabularea acestuia asupra construcțiilor si a dreptului de folosința asupra terenurilor cumpărate. Se poate observa astfel ca reclamanta si intervenienta a investit instanța cu constarea siu intabularea unui drept de proprietate alături de intabularea unui drept de folosința evidențiate in mod distinct.
Ca urmare, recurenta considera ca in mod nelegal instanța de fond nu a motivat si nu a solutionat in nici un fel cererea privitoare la situația dreptului de folosința asupra terenului necesar a fi intabulat.
In esența recurenta susține ca nici nu a cercetat problematica dreptului de folosința solicitat de parti a fi inscris in cartea funciara. Chiar daca este discutabil daca este aplicabil art. 304 pct. 5 sau 304 pct 7 sau 8 C Pr C, având in vedere ca nu este vorba despre un act juridic in înțelesul existentei sale materiale si totodată nu sunt motivări străine de natura pricinii neexistand deloc motivări de fapt pe dreptul de folosința, considera ca sunt aplicabile prevederiole art. 304 pct5 Cpr C, instanța fiind obligata conform principiului disponibilității sa verifice si sa răspundă la toate petitele solicitate, lipsa acestui demers fiind in fapt o incalcare a unor forme procedurale prestabilite.
Verificând prevederile art.304 pct6 C.Pr C, fata de conținutul sentinței si cererea introductiva/intervenție, nu se poate susține ca este aplicabil deoarece in cazul de fata instanța nu a acordat nimic, particula a acordat fiind esențiala pentru existenta acestui punct 6 al art. 304 C.Pr.C.
Oricare ar fi in fapt incadrarea recurenta considera ca fata de cererile strict specificate din petite si raportat la conținutul sentinței, la ceea ce instanța a verificat si apreciat, este evident ca aceasta nu a făcut nici o referire si nu a cercetat in mod legal si situația așa cerutului drept de folosință.
Ca urmare, recurenta arată că pentru remedierea acestui neajuns procedural este necesară casarea cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să poată să ceara lămuriri părtilor si totodată sa soluționeze in intregime cererile.
In ce privește motivele de nelegalitate încadrate in art. 304 pct. 9 C Pr.civ., recurenta arată că instanța de fond nu a observat atât faptul ca Se A. in prezent S. este continuatoarea in drepturi si obligații a Agroocop -Asociație Intercooperatista care a primit terenurile respective de la fosta CAP înfrățirea, fiindu-i aplicabile prevederile art.29 din L 18/1991.
Mai mult, conform Legii nr.15/1990 tot patrimoniul acestei intreprinderi s-a transferat in cel al lui SC A. SA. In atare condiții aceste terenuri cat si construcțiile in sine, indiferent daca sunt definitive sau nu in temeiul legii au devenit proprietatea paratei, aceasta putând dispune de ele, fără a avea o relevanță legală, îndeplinirea sau nu de către pârâtă a procedurilor de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestora( în speță asupra terenurilor).
Totodată, în mod nelegal instanța nu a evaluat la adevărata valoare probele scriptice care demonstrau faptul ca Agrocoop a cărei continuatoare este parata Agrocoom a edificat construcțiile tip gheretă, care ulterior au fost vândute reclamantei și intervenientei, respectiv AC_, HCM 144/1958, HCM 2490/1969, extras nr. de inventar 1021,1014 privitor la existența construcțiilor în patrimoniul pârâtei, adeverința 152/2005 privind autorizarea tuturor construcțiilor
de alimentație publică a pârâtei, extras Reg /1975 unde apare mențiunea autorizării colective cu nr. 8521 fiecare punct alimentare gheretă având un număr distinct ulterior, etc.
Recurenta mai arată că în mod nelegal instanța a făcut aprecieri cu privire la imposibilitatea transferării dreptului de proprietate asupra construcțiilor neprinse în pământ și demontabile prin efectul actului sub semnătură privată.
Dacă pentru terenuri transferul dreptului de proprietate se face prin act autentic, lipsa acestuia echivalând doar cu o promisiune de vânzare cumpărare, situație care poate fi verificată de instanță prin prisma principiului conversiunii actelor juridice, pentru construcții mai ales nedefinitive transferul proprietății se poate realiza și prin act sub semnătură privată.
În atare condiții respingerea acțiunilor cel puțin cu privire la aceste construcții apare ca fiind făcută nelegal.
Recurenta mai susține că instanța de fond face undeva o apreciere cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatare în condițiile existenței posibilității unei acțiuni în realizare, uitând că petitele au fost legate natural unele de altele fiind vorba de un petit in constatare si de unul in realizare. Oricum daca instanța de fond ar fi considerat ca acțiunea este inadmisibila in baza calității de excepție peremptorie a acestei inadmisibilitati trebuia sa respingă acțiunea pe excepție si nu pe fond, incalcand astfel iarasi o forma procedurala strict prestabilita.
In esența, este vorba despre un proprietar care deține aceasta calitate asupra terenurilor si construcțiilor prin efectul unor legi speciale chiar daca intabularea nu s-a realizat - proprietatea extratabulara, care a vândut legal niște construcții nedefinitive si a promis ca va vinde niște terenuri aflate in patrimoniul sau. Respingând acțiunea in întregime fara a face distincția intre regimul construcțiilor demontabile si ale terenurilor, instanța de fond a incalcat normele legale in vigoare, motiv de modificare a sentinței. Existând atât motive de casare cat si motive de modificare a sentinței si având in vedere prevederile art. 304 ind.l CPr C, recurenta apreciază ca sunt aplicabile in continuare si prevederile art. 312 al. 3 teza finala același CPrC.
Prin întâmpinarea formulată intimații C. local C. -N. și M. C. -N. au solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătând că prin Sentința civila nr.5648/2012 pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ instanța a respins ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata formulata de recurentă, respectiv a respins ca neîntemeiata cererea de intervenție in interes propriu formulata de către intervenienta SC M. Corn S. .
Intimații apreciază ca instanța de fond, in mod corect si cu respectarea prevederilor legale a pronunțat hotărârea recurata reținând, în ceea ce privește primul capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat sa se constate ca a dobândit prin cumpărare de la parata SC A. SA dreptul de proprietate asupra gheretei si terenului in suprafața de 400 mp situate in C. N. str.Dambovitei FN si asupra gheretei si terenului in suprafața de 108 mp situate in C. -N., str.Răvașului FN, ca dreptul de proprietate asupra terenurilor mai sus arătate este inscris in cartea funciara in favoarea Statului R., respectiv M. C. -N., parata SC A. SA nefigurand niciodată in evidentele de carte funciara ca si proprietar asupra acestora.
Ca atare, aceasta nu putea transmite prin cele doua contracte de vanzare- cumparare incheiate cu reclamanta un drept care nu se afla in patrimoniul sau. Contractul nr.30 incheiat la data de 1 octombrie 2005 intre parata SC A. SA si reclamanta are ca obiect doar cota parte de 1/2 din imobilul ghereta situat in C. -N.
, str.Dambovitei FN, cu terenul aferent in suprafața de 400 mp, iar nu intregul imobil asupra căreia reclamanta pretinde un drept de proprietate.
Mai mult, legea aflata in vigoare la momentul incheierii celor doua contracte cu reclamanta impunea ca si condiție de validitate pentru vânzările de terenuri forma autentica. Este vorba de Legea nr.54/1998, respectiv art.2, alin.1 din Titlul X al Legii nr.247/2005.
Prin urmare, corect retine instanța, ca cele doua convenții sub semnătura privata incheiate intre SC A. SA si reclamanta sunt nule absolut, ca si contractele
de vanzare-cumparare ce vizează terenurile. Prin urmare, in lipsa formei autentice, nici unul dintre cele două contracte nu a fost in măsura sa transmită in mod valabil dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate intrucat acesta nu poate fi transmis decât concomitent cu cel puțin un drept de superficie asupra terenului asupra căreia au fost ele construite, drept care nu poate fi transmis printr-un simplu contract sub semnătura privata.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, intimații susține că instanța retine ca reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții si a terenului aferent si in consecința cererea sa de intabulare in cartea funciara a acestora este neintemeiata.
Prin decizia civilă nr. 1080/R/2012 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea tribunalului Specializat C. reținând că potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. ești și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului C. ercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
S-a reținu în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv
"fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, C. ui Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate
înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 18 decembrie 2012.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele
:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie sub nr._ reclamanta cumpărătoare SC X&Y I. S. a solicitat Judecătoriei C. -N. ca, prin acțiunea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N.: 1. să constate că este proprietara spațiului comercial tip gheretă și teren de 400 mp situat în C. -N. str Dâmboviței FN pe baza contractului nr. 30/2005 și a spațiului comercial tip gheretă și teren de 108 mp situat în C. -N. str. Răvașului FN; 2. să dispună întabularea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor și de folosință asupra terenurilor pe durata existenței construcției.
În fapt, la data de_ a fost încheiat contractul sub semnătură privată de vânzare-cumpărare nr. 75/1999 între intimata A. SA, în calitate de vânzătoare și recurenta X&Y I. S., în calitate de cumpărătoare, contract având ca obiect ghereta situată în municipiul C. -N., str. Răvașului F.N. cu schelet metalic și placaj melaminat pentru prețul de 5.000.000 de lei.
În ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra terenului de 108 mp aferent spațiului comercial situat în C. -N., str. Răvașului T. ul reține că recurenta X&Y I. S., deși reclamă că este proprietară, nu justifică nici un fel de titlu pentru dreptul de proprietate al terenului de 108 mp, constatând faptul că în mod evident contractul sub semnătură privată nr.75/1999, aflat la fila 9 a dosarului de fond nu face nici o referire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului. Chiar în ipoteza în care ar fi prevăzut, actul sub semnătură privată depus la dosar nu este apt a transfera dreptul de proprietate asupra terenului din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, în vigoare la data încheierii convenției, dispoziții care condiționează transferul dreptului de proprietate cu privire la un teren de forma autentică a actului juridic translativ de proprietate.
Din această perspectivă, nu are relevanță dacă intimata A. SA, fostă Agrocoop a deținut în proprietate sau nu acest teren de 108 mp aferent spațiului comercial din
C. -N., str. Răvașului FN.
Ulterior, la data de 01 octombrie 2005 între aceleași părți, având aceleași calități s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 30/2005 având ca obiect transferul unei cote-părți de ½ din dreptul de proprietate asupra bunului imobil constând în gheretă cu ramă metalică formată din două încăperi situat în C. -N., str. Dâmboviței FN împreună cu terenul aferent de 400 mp.
Se constată din nou lipsa unui titlu întrucât, deși recurenta cumpărătoare nu a dobândit decât o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat în C. -N., str. Dâmboviței și a terenului aferent de 400 mp, aceasta a solicitat a se constata că este proprietara asupra întregului imobil teren și construcție.
În plus, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că recurenta cumpărătoare X&Y I. S. nu deține un titlu de proprietate asupra terenului de 400 mp, întrucât transferul dreptului de proprietate cu privire la terenuri nu se poate realiza decât prin acte autentice, potrivit art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și a justiției, incident la momentul încheierii contractului nr. 30/2005.
În acest context nu mai prezintă relevanță a se stabili dacă vânzătoarea a fost proprietara acestui teren la momentul 01 octombrie 2005, întrucât oricum convenția părților, fiind un act juridic sub semnătură privată poate valora doar promisiune de vânzare-cumpărare în ceea ce privește terenul.
Pentru aceleași argumente invocate, respectiv lipsa formei autentice a convenției cerută de art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii 247/2005, T. ul constată că nici recurenta M. C. S. nu face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, conform înscrisurilor justificative de la fila 130.
În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra gheretelor, T. ul reține că, în mod corect a reținut prima instanță că, raportat la probele administrate, recurentele nu au făcut dovada calității de proprietar.
Astfel cum reiese din raportul de expertiză topografică administrat în cauză terenurile pe care se află cele două spații comerciale aparțineau la momentul înstrăinării acestora Statului Român, în ceea ce privește construcția situată pe strada Răvașului, respectiv M. C. -N., pentru construcția situată pe strada Dâmboviței. Astfel, aparența cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor este de partea intimaților, iar recurentele nu au înțeles a formula un petit în contradictoriu cu acești proprietari pentru a se putea compara titlurile celor doi pretinși proprietari A. SA, respectiv M. C. -N. și Statul Român și a se stabili cine este proprietar.
De altfel, potrivit art. 492 din vechiul Cod civil în virtutea principiului accesiunii imobiliare potrivit căruia orice construcții făcute în pământ sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul se prezumă faptul că aceste construcții aparțin proprietarilor terenurilor.
Or, prin înscrisurile depuse în probațiune, recurentele nu au reușit a proba contrariul. Adeverințele eliberate de vânzătoarea intimată AGROCOOM SA nu pot valora mijloace de probă, fiind emanate de însăși pretinsa proprietară. Apoi, extrasul din registrul de inventar al A. SA, aflat la filele 13-15 din dosarul T. ului Specializat C. este insuficient din perspectiva probării dreptului de proprietate, întrucât propriile înregistrări contabile și statistice ale unei societăți nu pot valora titlu de proprietate în privința bunurilor imobile.
T. ul va înlătura ca nefondată critica recurentelor potrivit cărora a fost încălcat principiul disponibilității prin nesoluționarea cererii având ca obiect întabularea dreptului de folosință asupra terenului.
Se reține că încălcarea principiului disponibilității are loc atunci când judecătorul învestit cu soluționarea unei acțiuni depășește limitele stabilite de reclamant, fie cu privire la cadrul procesual, fie cu privire la obiectul dedus judecății, fie cu privire la cauza supusă analizei. Or, nici una din aceste ipoteze nu a fost invocată, astfel încât nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității de către prima instanță.
Nici critica relativă la nesoluționarea capătului de cerere privind întabularea dreptului de folosință asupra terenului nu este fondată, constatând că recurenții dau dovadă de rea-credință, întrucât prima instanță a motivat în mod argumentat și judicios respingerea capătului al doilea al cererii ca efect direct al respingerii capătului principal al acțiunii deduse judecății.
De altfel, recurenții sunt contradictorii și lapidari în a-și motiva propria acțiune atunci când solicită întabularea unui drept de folosință asupra terenurilor deși pretind a fi proprietari, noțiunea dreptului de folosință asupra terenurilor fiind incidentă în cazul unui teren proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, nici într-un caz în ipoteza transferului dreptului de proprietate cu privire la un teren între doi comercianți. Astfel, aprecierea primei instanțe în sensul interpretării noțiunii de drept de folosință asupra terenului ca fiind un eventual drept de superficie nu este decât în interesul reclamantei, respectiv al intervenientei.
Pentru argumentele expuse anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a evaluat corect probele scriptice, că din perspectiva nedovedirii calității de proprietar al vânzătorului cu privire la construcțiile pretins a fi înstrăinate în mod corect a fost pronunțată soluția respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. Toate aceste considerente converg la concluzia netemeiniciei criticilor aduse în recurs sentinței civile nr.5648/_, motiv pentru care, în temeiul art. 304, 3041 raportat la art. 312 C.p.c. T. ul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele SC X&Y I. S. si SC M. C. S. în contradictoriu cu intimații SC A. SA,
M. C. N., C. LOCAL AL M. C. împotriva sentinței civile nr.5648/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele SC X&Y I. S. si SC M.
C. S. în contradictoriu cu intimații SC A. SA, M. C. N., C. LOCAL AL
M. C. împotriva sentinței civile nr.5648/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca in dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
D. H. C. | C. | M. C. B. | N. | N. |
Red.DH/tehnored.LU 2 ex./_
Judecător de fond M. G. Moț Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 580/2013. Acțiune în constatare | Sentința civilă nr. 1874/2013. Acțiune în constatare → |
|---|
