Decizia civilă nr. 253/2013. Acțiune în pretenții comerciale

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 253/2013

Completul este compus din: PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul V.

O. I. împotriva încheierii civile din_, pronunțate de către Judecătoria C. - N., în dosarul nr._, privind și pe intimații F. I.

C. și S.C. U. V. I. G. S.A., cauza având ca obiect în primă instanță, pretenții.

La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor recurentului, d-na avocat Meteș D. Octavia, cu împuternicire avocațială existentă la fila 6 în dosarul T. ului C., lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 1591C.proc.civ. raportat la art. 2 pct. 3 C.proc.civ., verificându-și, din oficiu, competența, constată că este competent material, general și teritorial să soluționeze prezentul recurs.

Reprezentanta recurentului învederează tribunalului că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă reprezentantei recurentului cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, apreciind că încheierea de îndreptare a erorii materiale este nelegală, din două perspective. În primul rând, se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 304 pct. 7, întrucât cele reținute de către prima instanță, respectiv faptul că la dosar nu există vreo dovadă de efectuare a unor cheltuieli de judecată sunt contrazise de înscrisurile existente la fila 117 (dovada achitării avansului de onorariu expert, în cuantum de 601,80 lei), fila 133 (diferență onorariu expert, în cuantum de 401,70 lei) și fila 153 (chitanță onorariu avocațial, cu suma de 2.000 lei). Un al doilea motiv pentru care se impune admiterea recursului, îl reprezintă faptul că recurentului nu i-a fost respectat dreptul la apărare, întrucât pronunțarea hotărârii s-a făcut în intervalul în care mandatarul se afla în concediu de odihnă și, ulterior, spitalizat pentru o

intervenție chirurgicală, așa încât nici la_ și nici la_ nu a fost în posibilitate fizică de a depune concluzii scrise în vederea solicitării cheltuielilor de judecată.

Pentru motivele expuse, solicită, în principal, admiterea recursului și casarea încheierii, iar în subsidiar, modificarea încheierii, cu cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL,

Prin incheierea civila din data de_, pronuntata in dos. _

, Judecatoria C. -N. a respins ca neintemeiata cererea de indreptare a

erorii materiale strecurata in sentinta civila nr.11660/_ formulata de petentul V. O. I. .

Pentru a pronunta aceasta incheiere, instanta a retinut ca in cauza reclamantul F. I. C., prin reprezentantul sau ales, a solicitat cu ocazia cuvantului pe fond obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat actiunea civila formulata de reclamantul F. I. C. a fost respinsa, instanta a precizat ca cheltuielile de judecata efectuate in cauza de reclamant, vor ramane in sarcina sa.

Totodata, s-a retinut ca petentul V. O. I., parat in cauza, pe de o parte nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, iar pe de alta parte nu exista la dosar vreo dovada de efectuare a vreunor cheltuieli de judecata, respectiv chitanta de plata a onorariului avocatial.

In raport de dispozitiile art.281 alin.1 C.proc.civ., prima instanta a retinut ca cererea de indreptare a erorii materiale formulata de petentul V.

O. I. nu este intemeiata si a respins-o ca atare.

Impotriva acestei incheieri, a declarat, in termen legal, recurs paratul V. O. , solicitand admiterea acestuia, modificarea incheierii atacate in sensul admiterii cererii de indreptare a erorii materiale si a acordarii cheltuielilor de judecata.

In opinia sa, sunt incidente motivele de recurs prevazute la art.304 pct.7, 9 Cod pr.civ..

Astfel, afirmatia primei instante ca nu exista la dosar vreo dovada de efectuare a vreunei cheltuieli de judecata din partea recurentului V. O. este contrazisa de actele de la filele 117, 133 si 153 la care se afla chitantele de plata a onorariului de expert si a onorariului avocatial.

Apoi, arata ca este nelegala asertiunea ca recurentul-parat "nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata", in conditiile in care din anul 2008, data introducerii actiunii de catre reclamantul F. (_ ) pana la_, data ramanerii in pronuntare, mandatara sa a fost prezenta 4 ani la aproape toate termenele de judecata, 27 de termene (mai putin in vacantele de vara), iar la ultimul termen de judecata a avut o cerere motivata de Baroul Cluj de efectuare a concediului legal de odihna pe anul 2012, in perioada_ -_, in acel interval de timp fiind spitalizata pentru o interventie chirurgicala, astfel ca nu a avut posibilitatea de a solicita cheltuieli de judecata.

Art. 274 C.Pr.Civ. prevede ca partea care cade in pretentii va fi obligata sa plateasca cheltuielile de judecata, si nicidecum ca "cheltuielile de judecata raman in sarcina reclamantului" (adica cheltuielile reclamantului raman in sarcina reclamantului). Este firesc ca, cheltuielile de judecata in cazul in care partea pierde procesul, sa ramana in sarcina acesteia. Prevederea din art.274 se refera numai la cheltuielile partii care a castigat procesul. De aceea, cata vreme "nu exista cerere expresa de renuntare la cheltuielile de judecata, nici de mentionare ca se solicita "pe cale separata"; tinand cont de lipsa de aparare a paratului, apreciaza ca art. 274 trebuia interpretat si aplicat in litera si spiritul lui.

Paratul era student la data efectuarii cheltuielilor de judecata confirmate de inscrisurile de la dosar, iar cu privire la taxa de timbru la care a fost obligat, instanta l-a scutit, tocmai pentru statutul lui lipsit de mijloace financiare.

Prin decizia civila nr. 1258/R/2012 pronuntata la data de 19 decembrie 2012, Tribunalul Cluj a dispus declinarea competentei de solutionare a recursului in favoarea T. ului Specializat C. .

Dosarul a fost inregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 9 ianuarie 2013.

Intimatul, desi legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare la dosar.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate precum si a dispozitiilor art. 304, 3041si 312 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele

:

Prin sentinta civila nr.11660/_ pronuntata de Judecatoria C.

N. in dosarul nr._, a fost respinsa ca neintemeiata exceptia lipsei de interes a reclamantului in promovarea prezentei actiuni si a fost respinsa ca neintemeiata actiunea civila formulata de reclamantul F. I. C. impotriva paratului V. O. I. . Totodata, a fost respinsa ca neintemeiata cererea de chemare in garantie formulata de paratul V. O. I. impotriva garantei S.C. U. V. I. G. S.A. B. esti si s-a stabilit ca cheltuielile de judecata raman in sarcina reclamantului.

Cu privire la acest din urma aspect, instanta de fond a retinut ca, intrucat actiunea principala a fost respinsa, in temeiul art.274-276 C.proc.civ., cheltuielile de judecata raman in sarcina reclamantului.

Prin cererea de indreptare a erorii materiale formulate de petentul

V. O. I., acesta a solicitat ca instanta sa lamureasca cuantumul cheltuielilor de judecata pe care reclamantul F. I. C. era obligat sa le plateasca paratului conform dispozitivului sentintei civile nr.11660/_ . In motivare, s-a aratat ca prin sentinta civila mentionata, instanta de judecata a admis cheltuielile de judecata solicitate si a dispus ca aceste cheltuieli raman in sarcina reclamantului.

Prin incheierea civila pronuntata la data de_, prima instanta a respins cererea de indreptare a erorii materiale, retinand in esenta ca actiunea civila formulata de reclamantul F. I. C. a fost respinsa, astfel ca instanta a precizat ca cheltuielile de judecata efectuate de reclamant in cauza vor ramane in sarcina acestuia.

Examinand motivele de recurs invocate de recurent, tribunalul constata ca nu pot fi primite sustinerile recurentului care se circumscriu motivului prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila, pentru a se admite recursul si a se modifica incheierea pronuntata, pentru urmatoarele considerente.

Astfel, s-a sustinut de catre recurent ca hotararea primei instante cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii, intrucat afirmatia instantei in sensul ca nu exista la dosar vreo dovada de efectuare a vreunei cheltuieli de judecata de catre recurent este contrazisa de actele de la filele 117, 133 si 153. In realitate, motivarea primei instantei cu privire la imprejurarea ca paratul nu a solicitat si nu a probat cu actele de la dosar efectuarea unor cheltuieli de judecata a avut un caracter subsidiar, instanta retinand prioritar, ca argument in vederea respingerii cererii de indreptare a erorii materiale, faptul ca a precizat prin sentinta pronuntata ca cheltuielile de judecata efectuate de catre reclamant vor ramane in sarcina acestuia, intrucat actiunea civila ce a format obiectul cauzei a fost respinsa. Aceasta motivare subsidiara nu este una straina de obiectul cauzei, in conditiile in care insasi recurentul, prin cererea de indreptare a erorii materiale, a facut afirmatii in sensul ca prima instanta ar fi admis cheltuielile de judecata pe care le-a solicitat si a dispus ca aceste cheltuieli raman in sarcina reclamantului, iar prima instanta nu a facut altceva decat sa raspunda acestor argumente ale paratului, aratand ca acesta nu a solicitat cheltuieli de judecata. Pe de alta parte, motivul de recurs prevazut de art.304 pct.7 Cod

procedura civila privitor la contrarietatea motivelor retinute de prima instanta se refera la acele ipoteze in care in considerentele sentintei au fost expuse argumente si motive care se contrazic unele pe altele, de natura a conduce la solutii divergente, or prin incheierea recurata nu s-au mentionat asemenea argumente, toate motivele fiind convergente inspre solutia de respingere a cererii de indreptare a erorii materiale.

Apoi, nu se poate retine nici incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila. Critica recurentului in sensul ca prima instanta ar fi nesocotit dreptul sau la aparare intrucat nu a dat curs unei cereri de amanare a judecarii cauzei formulata de recurent la ultimul termen de judecata, motivata de lipsa mandatarului sau care se afla in concediu legal de odihna pe anul 2012, concediu in care a fost si supus unei interventii chirurgicale, ar fi putut reprezenta un motiv de recurs pe care recurentul sa il invoce pe calea unui recurs declarat impotriva sentintei civile nr.11660/_ pronuntata de Judecatoria C. N. . Devreme ce respectiva neregularitate pretins savarsita de prima instanta s-a produs cu ocazia solutionarii fondului cauzei prin sentinta civila nr.11660/_, recurentul ar fi avut obligatia, sub aspect procedural, de a invoca aceasta neregularitate pe calea caii de atac prevazuta de lege pentru sentinta mentionata, respectiv printr-un recurs exercitat in conditiile legii in termen de 15 zile de la comunicare. Recurentului i-a fost comunicata sentinta civila nr.11660/_ la data de 6 iulie 2012, insa nu a declarat recurs impotriva acestei hotarari in termenul de 15 zile de la comunicare, astfel ca sentinta a ramas irevocabila la data de 22 iulie 2012. Invocarea unui motiv de recurs care sa priveasca sentinta pronuntata in cauza pe calea unui recurs declarat impotriva unei incheieri de indreptare a unei erori materiale este inadmisibila, pentru considerentele anterior expuse.

Nici celelalte argumente ale recurentului, subsumate motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, nu pot fi retinute. Astfel, recurentul critica interpretarea si aplicarea data de prima instanta dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, aratand ca aceste dispozitii se refera numai la cheltuielile partii care a castigat procesul, nu si si la cele ale partii care a pierdut, in acest din urma caz fiind firesc ca acele cheltuieli de judecata pe care le-a efectuat sa ramana in sarcina sa. De asemenea, se sustine ca prima instanta trebuia sa aplice dispozitiile art.274 Cod procedura civila in litera si spiritul lor si sa dispuna asupra cheltuielilor de judecata efectuate de parat, avand in vedere ca nu exista o cerere de renuntare la cheltuielile de judecata si nici o mentiune ca se vor solicita pe cale separata, tinand seama si de lipsa de aparare a paratului. Si aceste critici sunt de fapt aduse sentintei pronuntate de prima instanta, iar nu incheierii prin care instanta a solutionat cererea de indreptare a erorii materiale, ceea ce este inadmisibil, devreme ce pe de o parte, partea a avut deschisa calea de atac a recursului impotriva sentintei respective, de care nu a inteles sa uzeze, iar pe de alta parte, obiectul recursului trebuie sa fie limitat la ceea ce a format obiectul hotararii pronuntate, neputand fi aduse critici unei alte hotarari judecatoresti decat cea care a fost recurata.

Nu in ultimul rand, tribunalul nu poate subscrie argumentului recurentului in sensul ca pretinsele neregularitati savarsite de prima instanta cu ocazia retinerii cauzei spre solutionare si a pronuntarii sentintei civile nr.11660/_ puteau fi inlaturate pe calea procedurii de indreptare a erorilor si omisiunilor, procedura considerata de recurent drept "suficienta si utila";. In realitate, recurentul ar fi putut invoca incalcarea dreptului sau la aparare la ultimul termen de judecata, respectiv interpretarea si aplicarea

gresita de catre prima instanta a prevederilor art.274 Cod procedura civila printr-un recurs care sa vizeze sentinta civila nr.11660/_ pronuntata de Judecatoria C. N., iar nu pe calea unei cereri de indreptare a erorilor materiale. Aceasta din urma procedura vizeaza, astfel cum in mod corect s-a retinut si de catre prima instanta, doar erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari si incheieri, iar nu pretinse erori de judecata. In cazul acestora, asadar in ipoteza incalcarii de catre prima instanta a normelor de drept procesual sau a principiilor de drept, ca si in cazul incalcarii normelor de drept material, partea nu are deschisa decat calea de atac a apelului sau, dupa caz, a recursului, ori daca se impune, a unei cereri de completare a hotararii, insa nu poate formula o cerere de indreptare a simplelor erori materiale pentru a obtine modificarea solutiei pronuntate de prima instanta cu privire la cererile formulate de parti.

In sfarsit, imprejurarea invocata de recurent, anume ca a fost student la data efectuarii cheltuielilor de judecata, este irelevanta in ce priveste modul de solutionare a cererii de indreptare a erorii materiale, chiar in contextul exercitarii recursului in conditiile prevazute de art.304¹ Cod procedura civila.

Pentru toate considerentele expuse, retinand ca nu pot fi primite criticile recurentului, tribunalul constata ca nu este intemeiat recursul declarat de acesta, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, va respinge ca neintemeiat acest recurs, cu consecinta mentinerii in intregime a incheierii civile din_ pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ .

In baza prevederilor art.274 Cod procedura civila si a principiului disponibilitatii, va lua act ca nu s-a solicitat de catre intimat obligarea recurentului la plata unor cheltuieli de judecata in recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de paratul V. O. impotriva incheierii civile din_ pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._, pe care o mentine in intregime.

Fara cheltuieli de judecata. Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica din _

PRESEDINTE:

JUDECATOR:

JUDECATOR:

GREFIER:

D. H. M.

C. B. C.

C.

N. N.

Red./dact./MCB/LU/2ex./_ Judecator fond: R. E. G., Judecatoria C. N., judetul C. .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 253/2013. Acțiune în pretenții comerciale