Decizia civilă nr. 31/2013. Opozitie la executare silită

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR.31/2013

Ședința publică din data de 13 mai 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE - C. G. JUDECĂTOR - D. M. D.

GREFIER - A. B.

Pe rol fiind apelul declarat de apelantul Fănățean N. A. în contradictoriu cu intimata SC C. M. S., împotriva sentinței civile nr. 3216/2013 pronunțată la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță opoziție la executare.

La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor apelantului, d-ul avocat A. Răzvan Briciu iar în reprezentarea intereselor intimatei, d-ul avocat Emod V. s, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar la f. 6 respectiv 14.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul apelantului depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei aferente apelului.

T. ul solicită reprezentantului apelantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 188 lei și timbru judiciar de 4,70 lei aferente fondului cauzei.

Reprezentantul apelantului arată că nu poate prezenta la acest termen dovada achitării acestei taxe.

T. ul, având în vedere faptul că apelantul Fănătean N. nu a achitat pentru acest termen taxa judiciară de timbru în cuantum de 188 lei și timbru judiciar de 4,70 lei aferente fondului cauzei raportat la dispozițiile art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997, va dispune darea în debit a apelantului urmând a fi comunicată o adresă către Consiliul Local C. în vederea urmăririi silite a contravalorii taxei.

Reprezentantul intimatei depune și comunică cu reprezentantul apelantului întâmpinare arătând că în cuprinsul acesteia s-a invocat excepția nulității apelului, excepție pe care o susține solicitând admiterea acesteia raportat la faptul că cererea de apel nu indică hotărârea care se atacă.

Reprezentantul apelantului arată că la acest termen poate completa cererea de apel cu indicarea hotărârii care se atacă.

T. ul, în temeiul dispozițiilor art.82 C.pr.civ, solicită reprezentantului apelantului să depună completarea cererii de apel în scris.

Reprezentantul apelantului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune în scris completarea cererii de apel.

T. ul încuviințează cererea formulată de reprezentantul apelantului și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La cea de-a doua strigare se prezintă în reprezentarea intereselor apelantului, d-ul avocat A. Răzvan Briciu iar în reprezentarea intereselor intimatei, d-ul avocat Emod V. s, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar la f. 6 respectiv 14.

Reprezentantul apelantului depune la dosar completarea cererii de apel.

Față de precizarea depusă de către apelant, reprezentantul intimatei arată că înțelege să nu mai susține excepția nulității apelului.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, T. ul acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței nr.3216/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și admiterea opoziției la executare, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Din expertiza grafică efectuată în cauză rezultă, pe de-o parte că biletul la ordin a fost completat de o altă persoană decât d-ul Bănățean N. A. iar pe de-o altă parte există o semnătură care ar putea fi a apelantului însă având în vedere caracterul simplist al semnăturii, rezultă faptul că aceasta putea fi executată și de persoana care a completat biletul la ordin. Un alt aspect important în cauză este calitatea de reprezentant care trebuia să există în momentul emiterii biletului la ordin. Așa cum rezultă și din documentele depuse la dosar, în data de 22 martie 2011, apelantul a depus cererea de încetare a contractului de muncă, cerere care fost acceptată prin decizia nr.10/_ iar biletul la ordin în discuție a fost emis la data de_, dată la acre apelantul nu avea nici o calitate în cadrul societății.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării. Arată că din expertiza grafică efectuată în cauză s-a concluzionat că probabil această semnătură aparține apelantului iar din înscrisurile de comparație, cum ar fi cererea de demisie, semnătura de pe acest înscris este perfect identică cu cea de pe biletul la ordin. În ceea ce privește calitatea de reprezentant, arată că încetarea calității de angajat nu produce efectele de la data înregistrării cererii de demisie ci de la data stabilită de lege prin convenția părților; în momentul emiterii biletului la ordin, apelantul avea încă calitatea de angajat al societății astfel că acest motiv de nulitate pentru lipsa calității de reprezentant al persoanei juridice nu subzistă. Apreciază că apelantul răspunde în calitate de avalist în lumina dispozițiilor art.9 din legea specială a cambiei și a biletului la ordin. Reprezentantul intimatei mai arată că biletul la ordin nu a fost emis pentru garanție ci a fost folosit ca și instrument de plată iar actele de executare propriu-zise nu se atacă pe calea opoziției la executare ci pe calea contestației la executare; titlul acestui act, somație de plată sau somație de executare nu afectează validitatea acelui act de executare în condițiile în care cuprinde toate elementele stabilite de legea specială inclusiv transcrierea biletului la ordin și celelalte elemente impuse de lege. Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli pe cale separată.

În replică, reprezentantul apelantului arată că art.9 din Legea nr.58/1934 arată că persoana care pune semnătura pe un bilet la ordin sau o cambie dar care nu are calitatea de reprezentant este obligat personal să răspundă potrivit acestei legi; în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile articolului menționat având în vedere faptul că din expertiza grafică nu a rezultat cu certitudine că d-ul Fănătean a semnat acest bilet la ordin, iar pe de-altă parte acest bilet a fost dat în ideea garantării unei plăți, plata urmând să se facă în altă modalitate.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL,

Prin sentința civilă nr.3216/2013 pronunțată la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă, ca neîntemeiată, opoziția la executare formulată de contestatorul F. N. A.

, în contradictoriu cu intimata SC C. M. S., împotriva actelor de executare din dosarul execuțional nr. 386/2011 al BEJ Stolnean D. M. și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea formulată la data de_, intimata SC C. M. S. a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc Stolnean D. M. punerea în executare față de avalistul debitor F. N. A. a titlului executoriu constând în biletul la ordin seria BTRL 3BT nr. 7727769 emis la data de_ în C. -N. de către SC Technal SA pentru suma de 14.210,61 lei, scadent la data de _

, loculplății C. -N., avalizat de F. N. A. pentru SC Technal SA.

Biletul la ordin menționat a fost învestit cu formulă executorie, iar punerea în executare a fost încuviințată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dosarul civil nr._ .

Executorul judecătoresc a emis somația cambială la data de_ și a comunicat-o avalistului F. N. A. la data de_ .

Împotriva punerii în executare a biletului la ordin, avalistul F. N.

A. a formulat, la data de_, cu respectarea termenului de 5 zile, prezenta opoziție la executare.

Prin cererea având ca obiect opoziție la executare, debitorul avalist a invocat faptul că biletul la ordin a fost semnat în fals de o altă persoană, la data emiterii acestuia el nefiind angajat al SC TECHNAL SA și nici reprezentant al societății, prin urmare nu putea emite sau semna biletul la ordin, iar la mențiunea avalizat nu apar datele privind avalistul și nici cele ale beneficiarului. Raportat la somația de plată formulată de executor, debitorul a susținut că aceasta nu îndeplinește formalismul solicitat de legea cambiei și a biletului la ordin, în sensul că în mod greșit s-a început executarea silită pe baza unei somații de plată când legea prevede expres că executarea se începe pe baza unei somațiuni de executare.

Cu privire la aspectele învederate de contestator, instanța a reținut că potrivit art. 33 din Legea nr. 58/1934 plata unei cambii/bilet la ordin (prin raportare la art. 106 din același act normativ) poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. Această garanție poată fi dată de un terț sau chiar de un semnatar al cambiei, iar în baza art. 35 alin. 1 și 2 avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, iar

"obligațiunea sa este valabilă chiar dacă obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă";.

Totodată, conform art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 (prin raportare și la art. 106) în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție, la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.

Față de dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că avalistul va putea să invoce pe calea acțiunii cambiale numai excepțiile de nulitate ale titlului, precum și excepțiile cu caracter obiectiv, care izvorăsc din legea cambială și nu din raportul juridic fundamental care a stat la baza emiterii titlului cambial.

Astfel, din analiza coroborată a art. 104 cu art. 105 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 rezultă mențiunile expres prevăzute de lege pe care biletul la ordin trebuie să le cuprindă pentru a avea această calitate: denumirea de bilet la

ordin trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; promisiunea necondiționată de a plăti o suma determinată; arătarea scadenței; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei și a locului emiterii; semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate care utilizează astfel de instrumente; numele emitentului, respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă. În cazul în care numele emitentului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe biletul la ordin primele caractere din numele și prenumele, respectiv din denumirea emitentului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea biletului la ordin; codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului. Potrivit art. 106 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 sunt aplicabile biletului la ordin și efectele semnăturii unei persoane care lucrează fără împuternicire sau depășind împuternicirea. Astfel, conform art. 9 din același act normativ cine pune semnătura sa pe cambie ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, e ținut personal în temeiul cambiei si, dacă a plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentant. Aceeași regulă se aplică reprezentantului care a depășit împuternicirea sa.

Raportat la susținerile oponentului potrivit cărora la data emiterii biletului la ordin nu era angajat al SC TECHNAL SA și nici reprezentant al societății, prin urmare nu putea emite sau semna biletul la ordin, instanța a apreciat că acestea nu corespund realității. Astfel, potrivit Deciziei nr. 10 din data de_, contractul individual de muncă al salariatului F. A. se va desface începând cu data de_ (fila 6 din dosar), astfel că la data de_ inclusiv (data emiterii biletului la ordin), acesta avea calitatea de angajat al SC TECHNAL SA și, deci, de reprezentant al societății (oponentul necontestând aceasta calitate, ci doar data de la care nu mai îndeplinea astfel de atribuții). Chiar în cazul în care oponentul nu ar fi avut calitatea de reprezentant al emitentei, instanța a reținut că acesta ar fi fost ținut personal cu privire la executarea obligației cambiale conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 58/1934.

În ceea ce privește semnătura oponentului, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, potrivit cărora biletul la ordin seria BTRL nr. 7727769 din data de_, scadent la data de_, a fost probabil semnat de către titularul F. A., iar scrisul cu care a fost completat la mențiunile din cadrul său biletul la ordin antemenționat nu a fost executat de către F. A., astfel că instanța a apreciat că susținerile contestatorului nu sunt întemeiate (oponentul nesolicitând efectuarea unei contraexpertize, deși instanța i-a pus în vedere acest lucru).

Cu privire la lipsa datelor privind avalistul și cele ale beneficiarului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 34 alin. 3 raportat la art. 106 alin. final din Legea nr. 58/1934 potrivit cărora avalul este socotit că rezultă din simpla semnătura a avalistului pusă pe fața biletului la ordin, afară numai dacă semnătura este a trasului sau a trăgătorului. Așadar, obligația oponentului în calitate de debitor avalist izvorăște în mod valabil din simpla lui semnătură care a fost aplicată pe biletul la ordin supus executării, nu numai la rubrica emitentului unde contestatorul a semnat în calitate de reprezentant al societății emitente, ci și la rubrica semnăturii avalistului unde a semnat în

nume personal, în calitate de avalist. Prin urmare, semnând inclusiv la rubrica avalistului, instanța a reținut că la data emiterii biletului la ordin, oponentul și-a exprimat fără niciun dubiu consimțământul pentru avalizarea lui, neputându-se reține, așa cum s-a arătat mai sus, falsitatea semnăturii.

În consecință, având în vedere că oponentul F. N. A. avea pe lângă calitatea de avalist și pe cea de reprezentant al emitentei biletului la ordin, instanța a apreciat că acesta a fost corect completat cu mențiunile expres prevăzute de legea cambială, nefiind motive pentru constatarea nulității sale.

Așadar, executarea silită în cauză a fost declanșată în temeiul unui titlu executoriu valabil, iar actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea condițiilor impuse de art. 3711- 458 C.pr.civ. și de Legea nr. 58/1934.

În privința celui de-al treilea motiv invocat de contestator, instanța a reținut că, deși executorul judecătoresc învestit cu executarea silită a biletului la ordin în cauză, a emis o "somație";, iar nu o "somațiune de executare"; așa cum prevede legea specială nr. 58/1934, denumirea somației este irelevantă întrucât în concret, somația emisă îndeplinește condițiile de formă impuse de art. 61 din Legea nr. 58/1934.

În concluzie, în temeiul art. 62 din Legea nr. 58/1934 instanța a respins, ca neîntemeiată, opoziția la executare formulată de contestatorul F. N. A. în contradictoriu cu intimata SC C. M. S. împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 386/2011 al BEJ Stolnean D. M. .

Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că, în această cauză, cererea contestatorului a fost respinsă, instanța a reținut culpa procesuală a acestuia și a respins, ca neîntemeiată, cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Deși intimata a solicitat cheltuieli de judecată și, raportat la culpa procesuală, era îndreptățită să le recupereze, având în vedere însă că, în speță, nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, instanța a respins, ca neîntemeiată, și cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul F. N. A., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii introductive în sensul anulării titlului executoriu bilet la ordin seria BTRL 3 BT 7727769 ce cuprinde suma de 14.210,61 lei și anularea actelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului apelantul a arătat că prima instanță în mod greșit a respins opoziția la executare formulată întrucât aceasta nu a avut în vedere unele aspecte semnificative care ar fi condus, fără îndoială, la justa dezlegare a cauzei și la pronunțarea unei hotărâri în favoarea apelantului.

Astfel, apelantul a arătat că înțelege să conteste biletul la ordin care nu a fost semnat de acesta în calitate de avalist sau reprezentant al societății. În fapt, în privința acestui bilet la ordin apelantul susține că se află în situația prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934 actualizată, respectiv biletul la ordin menționat este semnat în fals de o altă persoană decât apelantul în calitate de reprezentant al SC TECHNAL SA și avalist, fapt dovedit de rezultatul expertizei grafice efectuată în cauză prin care se specifică faptul că biletul la ordin nu a fost completat de către apelant, iar în privința semnăturii emitentului (și a avalistului), rezultatul nefiind cert întrucât este o semnătură cu o grafică relativ simplistă și în consecință, putând fi falsificată extrem de ușor, nu se poate stabili absolut că aparține unei anumite persoane, (sau că cele două semnături, de la rubrica emitent și avalist ar aparține aceleiași

persoane), așadar s-a probat că apelantul nu este semnatarul biletului la ordin, în calitate de avalist sau reprezentant al societății emitente. Astfel, prin această expertiză s-a stabilit faptul că nu apelantul a semnat respectivul bilet la ordin la rubrica avalizat și emitent. Prin ultimul răspuns la obiecțiuni expertul arată, într-un mod voalat, că semnătura ar putea aparține persoanei care a completat biletul la ordin contestat, persoană diferită de dl. F. A. . Așadar, rezultatul acestei expertize probează susținerile apelantului, dovedite și prin înscrisurile depuse la dosar, că nu apelantul este acela care a semnat biletul la ordin ca avalist sau reprezentant al emitentului, că la data emiterii biletului apelantul nu avea nicio calitate în respectiva societate, neputând astfel să semneze și să angajeze societatea în anumite relații obligaționale.

Apelantul a arătat că la data emiterii biletului la ordin nu avea calitatea de reprezentant autorizat al respectivei societăți așa cum se prevede ca o condiție imperativă a existenței acestui tip de instrument de plată în Norma nr. 7 a BNR publicată în M.OF. nr. 521 din 8 iulie 2008 care modifică Norma nr. 6/1994 privind comerțul făcut de societăți bancare și celelalte societăți de credit cu cambii și bilete la ordin, astfel că nu avea calitatea de a semna

instrumentul de plată, acesta fiind nul. Mai mult, și în privința avaliștilor, biletul la ordin este nul tot pe aceleași considerente, având în vedere punctul 197 din norma 6/1994 (rămas nemodificat în urma intrării în vigoare a Normei 7/2008) care prevede: "Semnătura avalistului, ca orice altă semnătura cambieală, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.8 din Legea asupra cambiei și biletului la ordin și pct. 34-37 din prezentele norme-cadru".

Așadar, pentru ca efectele juridice specifice ale instituției avalistului să se producă este necesar ca semnătura persoanei juridice care se obligă prin acel bilet la ordin să fie cea a reprezentantului autorizat al societății.

Conform art. 63 alin. 1 raportat la art. 106 alin.1 din Legea 58/1934 actualizată, apelantul a invocat o excepție de nulitate a titlului potrivit art. 2 din aceeași lege, mai exact lipsa semnăturii trăgătorului (art. 1 pct. 8), semnătura de pe biletul la ordin aparținând unei persoane care, în mod neechivoc, nu avea calitatea de reprezentant sau angajat al trăgătorului, la data emiterii biletului, fapt probat prin documentele depuse la dosar.

La data emiterii biletului la ordin apelantul nu era angajat al SC TECHNAL SA și nici reprezentant al societății, prin urmare nu putea emite sau semna acel bilet la ordin. Mai mult decât atât, apelantul a anunțat băncile că nu mai are drept de semnătură, prin urmare nu poate întocmi documente de plată în numele SC TECHNAL SA.

La data de_ apelantul a depus cererea de încetare a contractului de muncă, cerere acceptată prin decizia nr. 10/_, iar biletul la ordin în discuție a fost emis la data de_, scadent în_ astfel că este evident că nu a mai avut nicio legătură faptică cu această societate, cu atât mai mult să poată semna bilete la ordin în calitate de reprezentant al acesteia.

Apelantul a arătat că înțelege să invoce nulitatea absolută a biletului la ordin a cărui executare este pusă în discuție în acest caz, având în vedere faptul că acest document bancar nu este semnat de către emitent și astfel că nu poate fi considerat valabil pentru a-și produce efectele prevăzute de lege. Astfel că, se încalcă prevederile legii 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin care prevede la art. 104 elementele ce trebuie să existe din punct de vedere formal pentru ca un anumit înscris să fie considerat bilet la ordin printre care, la alin. 7 se prevede faptul că înscrisul trebuie să cuprindă :

"Semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate

care utilizează astfel de instrumente", art. 105 al legii 58/1934 statuând în continuare "Titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiunile arătate la articolul precedent nu va fi socotit bilet la ordin".

În consecință acest document bancar este nul absolut, validitatea biletului la ordin fiind condiționată de existența în conținutul său a semnăturii emitentului, a celui ce se obligă prin acesta, care în acest caz lipsește, societatea în cauză neputându-se obliga valabil printr-un document semnat de către o persoană care nu avea calitatea necesară pentru a semna, neavând absolut nicio calitate în acea societate.

La mențiunea avalizat nu apar datele privind avalistului și cele ale beneficiarului, prin urmare apelantul susține că nu poate fi obligat la plată, pe baza unei semnături false, dovedită a fi falsă prin rezultatul expertizei grafice.

Pe de altă parte, respectivul bilet la ordin în alb este lovit de nulitate absolută având în vedere și faptul că fiind predat în alb, acesta purta doar o anumită semnătură (care nu aparține reprezentantului emitentului, neaparținând nici apelantului), fiind necesară pentru valabilitatea biletului și o mențiune în cuprinsul acestuia care să specifice faptul că este predat în alb, așa cum statuează o Decizie a Curții de Apel C. nr. 1524/_, Secția comercială și de contencios administrativ, în care s-a arătat că un bilet la ordin poate fi predat și în alb dacă poartă semnătura emitentului, dar în acest caz în conținutul respectivului bilet la ordin trebuie să apară în rubrica "stipulat" mențiunea că biletul la ordin este "în alb", aceasta deoarece, conform instanței "numai astfel se poate stabili cu certitudine că omisiunea completării tuturor mențiunilor prevăzute de art. 1 raportat la art. 106 nu a fost involuntară, ci a fost intenționată. În speță, o asemenea mențiune nu s-a operat pe biletul la ordin și nici nu poate fi suplinită omisiunea prin înfățișarea altor înscrisuri, datorită principiului autonomiei titlului de credit".

De asemenea, în acest context a fost menționată și Decizia nr. 4239/2004 a aceleiași curți de apel, în care se menționează "Conform art. 12 al Legii nr. 58/1934, biletul la ordin este valabil dacă lipsa mențiunilor este voluntară". Singurul element care garantează caracterul voluntar al omisiunii este mențiunea făcută la rubrica "stipulat". În lipsa acestei mențiuni, biletul în alb este sancționat cu nulitatea." În speță, biletul la ordin în discuție nu poartă nici măcar semnătura reprezentantului autorizat al societății emitente și astfel cu atât mai mult ar trebui să fie lovit de nulitate.

În ceea ce privește somația de plată formulată de executor acesta nu îndeplinește formalismul solicitat de Legea cambiei si a biletului la ordin, în sensul ca în mod greșit s-a inceput executarea pe baza unei somații de plata când legea prevede expres ca executarea se incepe pe baza unei somatiuni de executare. În acest sens o relevanță deosebită o are Decizia nr. 4/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre pronunțată în urma admiterii recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art.3741 din Codul de procedură civilă, cu privire la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și a cecului, care au valoare de titluri executorii pentru capital și accesorii, conform dispozițiilor legii. Înalta Curte a statuat, în considerentele deciziei, faptul că dreptul cambial constituie un sistem propriu, solemn și formal, atât pentru formarea cambiei, biletului la ordin sau cecului, cât și în ceea ce privește realizarea creanței cambiale, iar autonomia sa este manifestă atât în sfera lui de aplicare, cât și în prioritatea și exclusivitatea incidenței sale față de dreptul comun, în speță Codul de procedură civilă. Caracterul exclusivist, derogatoriu și special al dreptului cambial față de dreptul comun, în speță art. 3741 din Codul de procedură civilă, impune aplicarea principiului «specialia generalibus

derogant», având în vedere că prioritatea incidenței dreptului cambial este strict condiționată de îndeplinirea unor formalități specifice pentru valorificarea titlurilor de credit și că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial, între condițiile și formalitățile acesteia figurând și învestirea cu formulă executorie în instanță.

Prin întâmpinare, intimata SC C. M. S. a solicitat anularea cererii de apel pentru lipsa indicării hotărârii care se atacă, iar pe fond respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și aplicând exact normele legale incidente a dat o sentință legală și temeinică, motivele de apel invocate nefiind întemeiate.

Cererea de apel trebuie să indice numărul și data hotărârii care se atacă, sub sancțiunea nulității. Apelul declarat de către F. N. A. nu indică hotărârea atacată, astfel că se solicită admiterea excepției nulității apelului.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu numai că nu s-a eliminat posibilitatea semnării biletului la ordin seria BTRL nr. 7727769 din_, scadent la data de_ de către apelant, ci s-a stabilit că semnătura aparține probabil acestuia. Concluzia la care se poate ajunge prin analiza înscrisurilor de comparație este identică. Chiar din actele depuse de către contestator reiese, că semnătura de pe cererea de desfacere a contractului de muncă și cea de pe biletul la ordin coincid.

Lipsa dreptului de reprezentare de asemenea nu afectează validitatea avalului. În primul rând se insistă asupra acestei lipse a calității de reprezentare. Așa cum se poate observa chiar din actele, înscrisurile depuse la dosar de către contestator în dovedirea poziției sale, conform deciziei nr. 10/_ de desfacere a contractului individual de muncă, contractul și raportul juridic de muncă al contestatorului cu angajatorul SC TECHNAL SA s- a desfăcut doar începând cu data de_ . Astfel, contestatorul a avut posibilitatea să semneze biletul la ordin pe care o contestă atât ca reprezentant al societății SC TECHNAL SA, cât și în calitate de avalist în data de_ . Încetarea calității de angajat nu se produce de la data formulării unei astfel de cereri, ci de la data stabilită de părțile contractului individual de muncă sau de lege pentru desființarea acestui contract. Fără dubii, raporturile de muncă între SC TECHNAL SA și apelant la data semnării biletului la ordin încă erau existente cu toate consecințele juridice care decurg din acest fapt.

Dacă într-adevăr ar fi vorba despre fals, apelantul ar fi formulat plângere penală împotriva unui autor necunoscut, fiindcă cineva din anturajul SC TECHNAL SA ar fi falsificat semnătura apelantului să obțină astfel mărfuri de la societatea noastră.

De altfel, în condițiile art. 9 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin cine pune semnătura sa pe un bilet la ordin, ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, e ținut personal în temeiul biletului la ordin și, dacă a plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentant. Aceeași regulă se aplică reprezentantului care a depășit împuternicirea sa.

Astfel că, chiar dacă s-ar admite că titlul ar fi nul pentru lipsa calității de reprezentant, apelantul tot trebuie sa răspundă, în temeiul art. 9 din Legea nr. 58/1934, fiindcă a acționat fără a avea calitatea de reprezentant al persoanei juridice SC TECHNAL SA.

Semnătura apelantului îndeplinește toate condițiile legale pentru a da naștere la o obligație de garantare valabilă. Avalul rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața biletului la ordin. Semnătura este olografă, este redactată cu pixul sau stiloul cu cerneală de culoare neagră ori

albastră. Semnătura trebuie cuprinsă în spațiul destinat acestei garanții. Semnarea numai prin aplicarea unei parafe cuprinzând un nume de persoană fizică nu este permisă, în speță fiind vorba despre o semnătură olografă.

Așa cum a stabilit în mod corect instanța de fond, obligația avalistului este valabilă chiar daca obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nula din orice alta cauza decât un viciu de forma. Lipsa calității de reprezentant, chiar dacă ar corespunde realității, nu este un viciu de formă.

În speță, biletul la ordin avea funcția de simplu instrument de plată, având în vedere data emiterii, respectiv data scadenței, și nu de bilet la ordin în alb, emis în scop de garanție. Instanța de fond a concluzionat că apelantul semnând inclusiv la rubrica avalistului și-a exprimat fără niciun dubiu consimțământul pentru avalizarea biletului la ordin, biletul la ordin fiind corect completat, nefiind incident niciun motiv de nulitate al acestuia.

Prin cererea de apel se reiterează și motivul presupus de nulitate al executării, conform căruia prin faptul că s-a emis de către executorul judecătoresc o somație, și nu o somație de executare, executarea silită ar fi nelegală. Somația transmisă contestatorului, indiferent de denumirea concretă de somație de plată ori de executare, cuprinde transcrierea titlului executoriu, cerință specială a Legii 58/1934 și i s-a atașat și o copie a biletului la ordin. Titlul somației sub acest aspect este nerelevant, nefiind cauzat prin acest fapt niciun prejudiciu apelantului. în concret, așa cum a stabilit și instanța de fond, somația emisă îndeplinește toate condițiile de formă impuse de art. 61

din Legea nr. 58/1934, astfel că nici executarea silită propriu-zisă nu este viciată. Sub acest aspect, inclusiv cerințele impuse prin Decizia nr. 4/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt respectate. Obligativitatea învestirii cu formulă executorie a biletelor la ordin a fost întru-totul respectat de către subscrisa. Dar, anularea actelor de executare silită propriu-zisă nu se solicită pe calea unei opoziții la executare, ci în cadrul unei contestații la executare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, tribunalul reține următoarele:

Titlului executoriu consta în biletul la ordin seria BTRL 3BT nr. 7727769 emis la data de_ în C. -N. de către SC Technal SA pentru suma de 14.210,61 lei, scadent la data de_, locul plății C. -N., avalizat de F.

N. A. pentru SC Technal SA.

Biletul la ordin menționat a fost învestit cu formulă executorie, iar punerea în executare a fost încuviințată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dosarul civil nr._, dupa care executorul judecătoresc a emis o somație la data de_ și a comunicat-o avalistului F. N. A. la data de_ .

T. ul apreciaza ca in mod judicios prima instanta a retinut ca in conformitate cu prev. art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 (prin raportare și la art. 106) în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție, la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.

In acelasi sens si tribunalul retine ca avalistul va putea să invoce pe calea acțiunii cambiale numai excepțiile de nulitate ale titlului, precum și excepțiile cu caracter obiectiv, care izvorăsc din legea cambială și nu din raportul juridic fundamental care a stat la baza emiterii titlului cambial.

Din cuprinsul prev. art. 104 cu art. 105 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 rezultă mențiunile expres prevăzute de lege pe care biletul la ordin trebuie să le cuprindă pentru a avea această calitate, printre care si semnătura emitentului,

respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate care utilizează astfel de instrumente, respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă.

Art. 106 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 reglementeaza in sensul ca sunt aplicabile biletului la ordin și efectele semnăturii unei persoane care lucrează fără împuternicire sau depășind împuternicirea. Conform art. 9 din Legea nr. 58/1934, cine pune semnătura sa pe cambie ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, e ținut personal în temeiul cambiei si, dacă a plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentant, regulă care se aplică si reprezentantului care a depășit împuternicirea sa.

Analizand in primul rand critica adusa de apelant, referitor la modul in care prima instanta s-a pronuntat asupra nulitatii ca biletul la ordin ca urmare a invocarii faptului ca ar fi semnat în fals de o altă persoană decât apelantul, în calitate de reprezentant al SC TECHNAL SA și de avalist, tribunalul o apreciaza ca nefondata prin prisma faptului ca expertiza grafica nu concluzioneaza in sensul celor sustinute de apelant.

Se observa ca aceasta expertiza nu concluzioneaza in sensul ca apelantul nu este semnatarul biletului la ordin, în calitate de avalist sau reprezentant al societății emitente si nu elimina posibilitatea semnării biletului la ordin de către apelant.

In concluzie, tribunalul retine de asemenea ca, nefiind dovedita nulitatea pentru falsificarea semnaturii, obligația în calitate de debitor avalist izvorăște în mod valabil din semnătura sa, aplicată pe biletul la ordin la rubrica emitentului, unde contestatorul a semnat în calitate de reprezentant al societății emitente, cat ci și la rubrica semnăturii avalistului, unde a semnat în nume personal, în calitate de avalist.

Astfel, tribunalul apreciaza ca in mod corect s-a pronuntat prima instanta atunci cand a inlaturat ca motiv de nulitate, pe acela referitor la lipsa datelor privind avalistul și cele ale beneficiarului, deoarece data emiterii biletului la ordin,

, semnând inclusiv la rubrica avalistului, apelantul și-a exprimat in mod neechivoc consimțământul pentru avalizarea lui.

In ceea ce priveste critica apelantului referitoare la aceea ca in mod neintemeiat prima instanta nu a apreciat ca titlul ar fi nul pentru lipsa calității de reprezentant, tribunalul observa in prealabil ca si in aceasta ipoteza apelantul tot trebuie sa răspundă, în temeiul art. 9 din Legea nr. 58/1934, fiindcă a acționat fără a avea calitatea de reprezentant al persoanei juridice SC TECHNAL SA.

In acelasi context se retine ca este nefondata aceasta aparare a apelantului, raportat la aceea ca din cuprinsul Deciziei nr. 10 din data de_ rezulta ca salariatului F. A. i se va desface contractul individual de muncă începând cu data de_ (fila 6 din dosar), astfel că la data de_ inclusiv ( care este data emiterii biletului la ordin), acesta avea inca calitatea de angajat al SC TECHNAL SA și, deci, era reprezentant al societății, fiindca, conform dispozitiilor legale, incetarea calității de angajat nu se produce de la data formulării unei astfel de cereri.

In ceea ce priveste critica apelantului referitoare la modul in care prima instanta s-a pronuntat cu privire la aceea ca executorul judecătoresc a emis o

"somație";, iar nu o "somațiune de executare"; așa cum prevede legea specială nr. 58/1934, tribunalul o apreciaza ca nefondata, deoarece nu s-a dovedit

vreo vatamare suferita prin acest fapt si, indiferent de denumirea concretă, somatia cuprinde transcrierea titlului executoriu.

T. ul a luat act de aceea ca intimata a invederat ca va solicita cheltuielile de judecata, pe cale separată, iar in baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 va dispune darea în debit a apelantului F. N. A., CNP1730807120721, cu domiciliul în C. -N., str. Ghe. Dima, nr. 12, ap. 33, jud. C., pentru suma de 188 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 4,70 lei timbru judiciar aferente fondului.

.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul F. N. A., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.O. G. nr. 1/6, jud.C., la sediul SCPA BRICIU SI CIOBANESCU, în contradictoriu cu intimata SC C. M.

S., cu sediul procesual ales în C. -N., str.C. nr.1/1, jud.C., la Cabinet Av. V. s Emod, împotriva sentinței civile nr. 3216/2013 pronunțată la 18 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în întregime.

În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, dispune darea în debit a apelantului F. N. A., CNP1730807120721, cu domiciliul în C. -N.

, str. Ghe. Dima, nr. 12, ap. 33, jud. C., pentru suma de 188 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 4,70 lei timbru judiciar aferente fondului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. G. D. M. D. A. B.

Red.DMD/MM 4 ex./_

Judecător fond: I. A. B., Judecătoria Cluj-Napoca.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 31/2013. Opozitie la executare silită