Decizia civilă nr. 31/2013. Contestație la executare silită

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR.31/2013

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: V. LAURA OROS GREFIER: C. P.

Pe rol fiind recursul declarat de recurenții R. V. și R. V. P. în contradictoriu cu intimata SC B. SA, împotriva sentinței civile nr. 1226/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Turda în dosarul nr._, cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 17 ianuarie 2013 recurenta a înaintat la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei.

T. ul constată că a fost făcută dovada achitării taxelor judiciare aferente recursului declarat, precum și faptul că recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

T. ul reține cauza în pronunțare cu privire la recursul declarat.

T. UL

Prin sentința civilă nr.1226/2012 pronunțată la data de 9 martie 2012 în dosarul nr.,_ al Judecătoriei T. a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii R. V. și R. V. -P., în contradictoriu cu intimata B. S. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în privința contestatorilor R. V. și R. V. P., executarea silită în dos.exec nr.174/2010 s-a început în temeiul următoarelor titluri executorii: Contractul de Credit Facilitate Revolving Plus nr.1089/_ și actele adiționale nr. 1/_

, nr.2/_, nr.3/_, nr.4/_ și biletul la ordin fără protest, emis de către SC Pam Trans SRL și avalizat de către contestatori, completat pentru suma de 1. ,82 lei, așa cum sunt acestea evidențiate în Somația nr.1/_ emisă pe seama contestatorilor în respectivul dosar execuțional.

Analizând clauzele Contractului de credit facilitate revolving plus nr.1089/_, instanța a reținut că ambii contestatori au semnat respectivul contract în calitate de fidejusori, însușindu-și astfel clauzele contractuale care reglementează obligațiile fidejusorului, inclusiv în sensul că fidejusorul este de acord să răspundă solidar cu împrumutatul, putând fi urmărit pentru întreaga sumă datorată de împrumutat (art.4.3.5.) și inclusiv în sensul că tocmai pentru a se garanta împrumutul acordat în baza respectivului contract se emite cu titlu de garanție un bilet la ordin în alb, emis de SC Pam Trans SRL și avalizat de către contestatori (art.4.4.).

Unul dintre titlurile executorii în temeiul cărora se realizează executarea silită împotriva contestatorilor este Biletul la ordin fără protest, emis de către SC Pam Trans SRL și avalizat de către contestatori, completat pentru suma de 123.161,82 lei.

Văzând cele de mai sus, precum și cuprinsul dosarului execuțional nr.174/2010, instanța a analizat, punctual, criticile aduse de către contestatori cu privire la executarea silită începută împotriva lor.

O primă critică

se referea la aceea că somația emisă pe seama contestatorilor nu a fost însoțită de titlu executoriu în baza căruia se realiza executarea silită, ceea ce ar justifica anularea executării.

Văzând cuprinsul Somației nr.1/_, instanța a reținut că aceasta cuprinde mențiunea expresă a faptului că somației i-a fost anexată copia titlului executoriu.

Potrivit art.2, alin. ultim din OMJ nr.2628/1999, în vigoare la data emiterii Somației nr.1/_, "actul îndeplinit de executorul bancar, purtând ștampila și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege";.

Dispozițiile anterior citate au fost coroborate cu art.1171, art.1173, alin.1 și alin.2 teza finală c.civ., în vigoare la data emiterii Somației nr.1/_

, în sensul că aspectele constatate personal de către executor - cum este și cel legat de anexarea la somație a titlului executoriu - fac dovadă până la înscrierea în fals.

Or, în cauză, o astfel de dovadă nu a fost făcută de către contestatori, aceștia limitându-se doar la a afirma, fără însă a dovedi conform celor de mai sus, că au primit somația fără ca aceasta să aibă anexat titlul executoriu.

O a doua critică,

a avut în vedere că s-a procedat la executarea silită a contestatorilor în condițiile în care debitoarea garantată SC Pam Trans SRL era în insolvență, astfel încât s-ar fi ignorat dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006.

În aprecierea instanței, dispozițiile acestui articol nu au fost eludate atâta timp cât executarea silită nu se realizează asupra debitoarei SC Pam Trans SRL înseși, ci asupra unor persoane fizice ale căror obligații decurgând din calitatea de fidejusori pot fi executate independent de posibilitatea sau imposibilitatea de executare a obligației născute în patrimoniul debitoarei SC Pam Trans SRL deoarece: potrivit art.4.3.4 din Contractul de credit facilitate revolving plus nr.1089/_, fidejusorii - contestatorii din prezenta cauză - au renunțat expres la beneficiul discuțiunii și la beneficiul diviziunii; potrivit art.4.3.5 din Contractul de credit facilitate revolving plus nr.1089/_, fidejusorii - contestatorii din prezenta cauză - au recunoscut dreptul băncii creditoare de a urmări fidejusorii pentru întreaga sumă datorată de împrumutata SC Pam Trans SRL.

O a treia critică

se referea la faptul că suma pentru care s-a început urmărirea silită împotriva contestatorilor nu este determinată.

Instanța a reținut că în realitate, în cuprinsul Somației nr.1/_ se regăsește întocmai suma pentru care se realizează executarea silită, respectiv

1. ,82 lei, care este aceeași sumă cu care a fost de altfel completat și biletul la ordin fără protest, emis de către SC Pam Trans SRL și avalizat de către contestatori, completat pentru suma de 1. ,82 lei. Se omite de către contestatori că și biletul la ordin fără protest, emis de către SC Pam Trans SRL și avalizat de către ei reprezintă titlu executoriu care se execută în Dos. exec nr.174/2010, așa cum se arată explicit în cuprinsul somației, astfel încât nu există, în aprecierea instanței, motive de nelegalitate în executarea silită a sumei de 1. ,82 lei.

În plus, s-a remarcat că aspectele care decurg din executarea silită a biletului la ordin sunt valorificabile nu pe calea contestației la executare de drept comun, ci pe calea opoziției la executare, în condițiile legii speciale - Legea nr.58/1934.

În ceea ce privește petitul subsidiar formulat în sensul dispunerii încetării executării silite în dosarul execuțional nr.174/2010, instanța a reținut că, raportat la dispozițiile art. 371 indice 5 C.pr.civ. executarea silită încetează în patru cazuri expres și limitativ prevăzute: s-a realizat integral obligația prevăzută prin titlul executoriu; executarea nu poate fi efectuată din lipsa bunurilor; creditorul a renunțat la executare; a fost desființat titul executoriu.

Or contestatorii nu au justificat sub aspect probatoriu niciunul din cazurile menționate.

Față de toate cele de mai sus, instanța a respins contestația la executare cu a cărei soluționare a fost învestită.

Împotriva acestei hotărâri a declara recurs, în termen legal, recurenții R.

V. și R. V. P., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare formulată conform art.3041coroborat cu art.312 C.pr.civ.

În motivarea recursului recurenții au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală. Astfel, s-a susținut că in mod injust s-a început executarea fata de recurenți raportat la suma solicitata si la titlul executoriu existent la dosarul execuțional. Cu toate ca executarea a început prin emiterea somației contestata de către recurenți, nu au fost respectate prevederile art. 387 cod pr.civ., in sensul ca organul de executare, emițând somația era obligat să anexeze titlul executoriu ce sta la baza executării silite. Ori, asa cum rezulta din actele ce le-au fost expediate recurenților, executorul nu a depus alături de somație si titlul executoriu in baza căruia se face executarea.

Textul de lege stabilește în mod clar, prin art. 391 cod.pr.civ., că încălcarea prevederilor an. 387 din același act normative atrage anularea executării. Mai mult, art. 399 alin.2 cod pr.civ instituie sancțiunea in cazul nerespectării dispozițiilor legale.

De asemenea, un alt motiv care duce la anularea executării îl constituie faptul că prin încheierea comerciala nr. 211/CC/2010 din data de_ a T. ului Comercial C. s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa, fiind astfel incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Rezulta Astfel, toate executările care au început ulterior datei de deschidere a procedurii de insolventa se suspenda de drept.

In ceea ce privește executare, s-a arătat că aceasta a fost pornita odată cu expedierea somației ce este datata_, deci ulterior deschiderii procedurii insolvenței.

S-a susținut că, deși creditoarea cunoștea faptul că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății, totuși a ales calea executării silite, înțelegând sa încalce dispozițiile legale in materia executării silite.

Recurenții considera ca dispozițiile legii sunt de stricta interpretare, astfel ca somația ce a fost expediata ulterior deschiderii procedurii de insolventa se supune prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și, ca atare, și în acest caz sunt aplicabile art.391 si 399 alin.2 cod pr.civ.

Referitor la suma pentru care s-a început executarea, s-a arătat că nu au fost respectate condițiile art.371 ind.2 alin 2 Cod pr.civ. In ceea ce privește cuantumul sumei solicitate se observă ca exista neconcordanta, in sensul ca

titlul in baza căruia s-a început executare prezintă o suma diferita fata de cea inscrisa in somația expediata.

Suma solicitata este formata dintr-un cuantum determinat precum si din alte sume nedeterminate, respective dobânzi si penalități contractuale si cheltuieli de executare silite. In baza dispozițiilor mai sus menționate, organul de executare era obligat a calcula valoarea dobânzilor si penalităților. Recurenții au arătat că acest aspect are o importanta reală deoarece se pune problema daca in momentul demarării procedurii de executare silita contractul de credit era reziliat. In funcție de acest aspect, se poate determina momentul in care incep sa curgă dobânzile si penalitățile, deoarece astfel cum ele au fost cerute nu releva perioada pentru care au fost solicitate, si cuantumul lor, nestabilindu-se in mod clar in somație.

De asemenea, s-a invocat faptul că somația emisa in dosarul execuțional nr.538/2010 încalcă atât dispozițiile art. 373 ind.l cod pr.civ ,cat si art.379 cod pr. Civ. Astfel, conform art. 373 ind.l cod pr.civ executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate, dar cu toate acestea, prin necalcularea dobânzilor si penalităților au fost încălcate drepturile recurenților, fiind posibili ca aceștia să fie executați pentru mai mult decât datorează.

In ceea ce privește dispozițiile art.379 cod pr. Civ., raportat la cele anterior menționate s-a arătat că nici acestea nu au fost respectate. La acest moment creanța nu este lichida întrucât astfel cum ea a fost imputata face imposibila aprecierea ei din punct de vedere al finalității, ori o executare

inceputa fara a fi indeplinite cumulativ cele trei condiții enunțate in articolul mai sus menționat trebuie sancționată cu anularea.

Intimata SC B. SA, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Prin decizia civilă nr.779/R/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al T. ului C., a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C. .

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Recurenții au invocat faptul că somația emisă de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 174/2010 nu a fost însoțită de titlul executoriu, fapt că contravine dispozițiilor art. 387 c.pr.civ. Conform dispoziției legale invocate, somația emisă debitorului trebuie să fie însoțită de titlul executoriu al cărui executare silită se realizează. Analizând somația execuțională emisă de executorul judecătoresc la data de_, tribunalul reține că în cuprinsul acesteia s-a menționat că s-a anexat copia titlului executoriu. Actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc fac dovada celor consemnate în cuprinsul lor și care sunt rezultatul constatărilor personale ale executorului până la înscrierea în fals, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 care stabilesc că actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță, faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1.171 c.civ., actele executorului judecătoresc sunt acte autentice și că fac deplina credință cu privire la constatările personale ale executorului până la înscrierea în fals.

Raportat la cele reținute, în mod corect a apreciat prima instanță că nu s-a dovedit caracterul fals al somației, astfel încât somația emisă respectă toate cerințele impuse de art. 387 c.pr. civ., iar motivul de recurs invocat este neîntemeiat.

De asemenea, este neîntemeiat și motivul de recurs care vizează aplicarea și față de recurenții contestatori a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Executarea silită împotriva debitorilor R. V. și R. V. P. a fost demarată în baza contractului de credit facilitate revolving plus nr. 1089/_ încheiat între creditoarea SC B. SA și debitoarea SC PAM TRANS SRL, contestatorii semnând acest contract în calitate de fidejusori, respectiv în calitate de garanți personali ai societății împrumutate.

Prin încheierea comercială nr. 211/CC/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._, față de debitoarea SC PAM TRANS SRL, s-a deschis procedura insolvenței, iar în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare și măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor sale.

După cum rezultă în mod clar din această dispoziție legală, de măsura suspendării actelor de executare silită beneficiază numai debitorii aflați în procedura insolvenței, fiind o măsură de protecție a patrimoniului acestora, precum și o măsură de menținere a patrimoniului în starea existentă la data deschiderii procedurii pentru a se asigura scopul concursual și colectiv al procedurii care urmărește acoperirea tuturor creanțelor.

În concluzie, în mod temeinic, prima instanță a considerat că debitorii contestatori nu pot invoca în beneficiul lor dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, executarea silită demarată împotriva acestora fiind legală.

Recurenții au contestat și cuantumul creanței pretinse, susținând că executorul judecătoresc nu a realizat un calcul al accesoriilor debitului principal, fiind încălcate dispozițiile art. 3712alin. 2 c.pr.civ.

Conform acestei dispoziții legale, în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, conform legii.

Executarea silită a fost demarată atât în baza contractului de credit facilitate revolving plus nr. 1089/_, cât și în baza biletului la ordin emis pentru suma de 123.161,82 lei de către SC PAM TRANS SRL și avalizat de către R. V. și R. V. P., în cuprinsul actelor de executare silită fiind menționate ambele titluri executorii.

Dispozițiile art. 3712alin. 2 c.pr.civ. pot fi invocate numai în legătură cu formele de executare silită care vizează executarea silită a contractului de credit. Pentru executarea silită a biletului la ordin care se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1934, contestarea cuantumului creanței se poate realiza numai în cadrul unei opoziții la executare și cu

indicarea motivelor limitativ impuse de legea specială.

Faptul că în contractul de credit este înscrisă suma împrumutată, precum și obligația debitorilor de a restitui această sumă împreună cu accesoriile menționate în contract, iar în somația emisă a fost înscrisă o valoare a creanței care, în aprecierea recurenților, nu corespunde valorii înscrise în contract, este justificat prin clauzele inserate în art. 7.2 din contract care dau posibilitatea băncii să declare scadente și plătibile imediat creditul și accesoriile sale în caz de neîndeplinire culpabilă a obligațiilor contractuale din

partea debitorului. În cauză nu s-a contestat valoarea creanței, prin raportare la clauzele contractuale, ci doar faptul că executorul judecătoresc nu a indicat modul de calcul al dobânzilor și al celorlalte accesorii ale creanței principale, aspect care nu prezintă relevanță în cauză. Valoarea totală a creanței a fost calculată de către creditor, iar suma datorată în temeiul contractului de credit este identică cu suma înscrisă în biletul la ordin, astfel încât nu era necesar ca executorul judecătoresc să procedeze la stabilirea cuantumului accesoriilor debitului principal.

Motivele de recurs invocate de recurenți sunt neîntemeiate și, având în vedere, că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții R. V. și R. V.

P. în contradictoriu cu intimata SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 1226/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Turda în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S. I.

C.

G.

V.

Laura Oros

C.

P.

Red.SI/MM 2 ex./_

Judecător fond: C. M. Macarie, Judecătoria Turda, județul C. .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 31/2013. Contestație la executare silită