Decizia civilă nr. 320/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.320
Ședința publică din data 20 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. -C. B. JUDECĂTOR - C. C.
JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - A. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 18889 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, având ca obiect pretenții, privind intimata-pârâtă SC M. C. S. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei, doamna avocat Câmpan T. M., în substituirea avocatului titular G. A., cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată și reprezentanta intimatei, doamna avocat Mestecăneanu A. cu împuternicire avocațială depusă la fila 17 din dosarul T. ului C.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosar diferența de timbru judiciar datorată în valoare de 5 lei.
Instanța invocă și pune în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a prezentei căi de atac și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea excepției invocate, arătând că a arătat și în fața T. ului Civil C., considerând că în această situație se impune trimiterea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Reprezentanta intimatei apreciază că T. ul Specializat C. este competent să soluționeze această cauză întrucât obiectul acesteia este pretenții derivate din faptele intimatei rezultate din desfășurarea obiectului său de activitate ca și societate comercială. Consideră, de asemenea, că prin admiterea unei astfel de excepții s-ar tergiversa soluționarea cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate și puse în discuție la acest termen de judecată.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 18889 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă cererea de repunere pe rol a dosarului, cerere formulată de reclamantul B. C. .
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului B. C. formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. M. C. S.R.L. având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciară 2. C. -N., reclamantul B. C. a devenit proprietar prin partaj judiciar la data de_, înscris fiind la data de_ asupra imobilului situat din punct de vedere administrativ în C. -N., str. Plevnei nr. 46 constând în: casă de cărămidă, pe fundație din beton, acoperită cu țigle, compusă din 3 camere,1 bucătărie,1 cămară, acces la pod, 2 antree, pivniță și anexe constând în grajd, coteț și garaj (f.18).
În baza autorizației de construire nr. 393/_ emisă de Primarul municipiului C.
-N., pârâta SC M. C. S. a început lucrări de construire constând în construire sediu firmă, spații de expunere și depozitare, împrejmuire la imobilul situat în C. -N., str. Plevnei nr. 44, înscrise în cartea funciară nr. 1., nr. topo 15868/2/2.
Prin Decizia civilă nr. 897/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu reclamantul și pârâta, s-a respins acțiunea reclamantului constând în anularea autorizației de construire nr. 393/_ .
În motivare, Curtea a reținut că nu era necesar acordul reclamantului în calitate de vecin în vederea emiterii autorizației de construire, întrucât potrivit prevederilor certificatului de urbanism nr. 3804/_ se impunea cerința acordului vecinilor numai dacă prin raportul de expertiză se impuneau lucrări de consolidare sau protecție la clădirile acestora, or din raportul administrat cu ocazia eliberării autorizației de construire nu a fost evidențiată necesitatea unor lucrări de intervenție. Apoi, curtea a opinat că o posibilă degradare a casei de locuit a reclamantului s-ar putea datora numai din perspectiva unei eventuale nerespectări a distanțelor și soluțiilor propuse prin autorizația de construire.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în valoare de 98.000 lei din care 18.000 lei cu titlu de contravaloare degradări și 80.000 lei cu titlu de folos nerealizat, pe motiv că din culpa pârâtei care prin nerespectarea distanței minime obligatorii pentru edificarea construcției sale, imobilul, casă de locuit a reclamantului a fost grav afectat, fiind totodată și lipsit de dreptul de folosință a acestuia, pentru perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, fiind lipsit de un potențial venit din închiriere de 80.000 lei.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998 C.civ și art. 999 C.civ, instanța a reținut că aceasta este antrenată atunci când s-a produs o faptă ilicită de către o persoană, s-a produs un prejudiciu cert, rămas nereparat, fapta s-a săvârșit cu vinovăție, iar între săvârșirea faptei și producerea prejudiciului există un raport de cauzalitate.
În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamant, constând în grava deteriorare a imobilului său amplasat pe str. Plevnei nr. 46 din C. -N., din raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză de expert inginer Vescan Virgiliu, instanța a reținut că deteriorările constau în următoarele: o fisură verticală prin rosturile verticale ale zidăriei peretelui calcan, o fisură cu deschiderea de cca. 3 mm între clădirea de locuit și bucătăria de vară, un rost cu deschiderea de cca 10 mm între bucătăria de vară și magazie, o deplasare a unor țigle de pe acoperișul casei fapt care favorizează pătrunderea apei din precipitații în pod, o degradare a coșurilor de fum realizate din zidărie de cărămidă și o deteriorare a finisajelor exterioare (tencuieli, zugrăveli).
Din acest raport de expertiză, instanța a reținut că, în esență, cauza acestor degradări este anterioară începerii lucrărilor de construire la imobilul pârâtei, datorată în primul rând realizării necorespunzătoare a construcției și anexelor proprietatea reclamantului, iar în al doilea rând uzurii în timp și lipsei de întreținere a imobilului. Prin activitatea pârâtei de construire a imobilului învecinat este posibil ca fisurile existente să se fi lărgit, iar învelitoarea de țiglă a acoperișului să se fi deplasat (cca 5%) din cauza vibrațiilor. Cu toate acestea, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că fundația putea să fie afectată și prin lipsa unui trotuar în zona peretelui calcan, fără de care s-ar fi produs infiltrații locale a apei, dar că fisurile din perete s-ar fi putut produce și din lipsa unei centuri armate la partea superioară a fundației. Totodată, a mai arătat că deteriorările învelitorii din țiglă puteau avea ca și cauză o ușoară înclinare în timp a peretelui calcan datorită fundației necorespunzătoare sau vibrații care să fi favorizat ușoara deplasare a țiglelor.
Verificând în ansamblu degradările imobilului proprietatea reclamantului, expertul tehnic a concluzionat că lucrările executate de către pârâtă până la data inspecției nu au afectat rezistența și stabilitatea construcției.
Lucrările executate de către pârâtă la fundația imobilului său au respectat prevederile autorizației de construire după cum reiese din adresa nr.2. /_ a Direcției
de Urbanism - S. Autorizări Construcții (f.42), iar autorizația de construire a fost emisă în baza unui raport de expertiză efectuat de expert tehnic inginer P. Liviu V. e, care a concluzionat că lucrările de execuție ale clădirii propuse nu influențează negativ rezistența și stabilitatea construcției alăturate (f. 77-82).
Ca urmare, instanța nu a putut reține în sarcina pârâtei săvârșirea unei fapte ilicite în condițiile în care a respectat autorizația de construire emisă de organul abilitat, iar această autorizație de construire a respectat prevederile legale, fiind verificată chiar și de către instanțele judecătorești.
Din depozițiile martorilor propuși de către reclamant, instanța nu a putut reține decât faptul că pentru efectuarea lucrărilor cu construirea imobilului pârâtei s-au făcut săpături aproape de limita de proprietate și că nici reclamantul și nici mama acestuia nu au făcut lucrări de întreținere a imobilului. Aspectele de natură tehnică învederate de martora Dombos Anna privind starea fundației sau cauza crăpăturilor din construcția reclamantului au fost înlăturate de către instanță, martora neavând studii tehnice de specialitate (fiind fostă bucătăreasă).
Faptul că au existat săpături aproape de limita de proprietate dintre cele două imobile nu a fost contestat de niciuna dintre părți, iar din cuprinsul autorizației de construire emisă în favoarea pârâtei, acesteia i s-a autorizat și efectuarea unei împrejmuiri a imobilului - construcție (f. 26).
Ca atare, cu toate că există un prejudiciu al reclamantului, constând în existența unor degradări ale construcției proprietatea sa, instanța nu a reținut existența unei legături de cauzalitate între fapta pârâtei de a efectua lucrările de construire la imobilul său prin respectarea normativelor legale în materie de construcții și deteriorările produse imobilului reclamantului și nici vreo culpă a acesteia, autoritățile emitente ale autorizației concluzionând că autorizația de construire a fost respectată (f. 42).
În mod incorect a invocat reclamantul prevederile art. 612 C.civ privind distanțele minime de 1,90 m în condițiile în care acestea se referă la "vederea în proprietate vecinului";, respectiv la deschiderea de ferestre sau orice altă deschidere față de proprietatea învecinată. Din raportul de expertiză tehnică efectuat și fotografiile construcției reclamantului, instanța a observat că această construcție se află foarte aproape de mejdia celor două proprietăți, iar imobilul reclamantului prezintă un perete calcan spre proprietatea pârâtei. Ca atare, acesta nu pare a fi afectat de existența unei vederi către imobilul său, în condițiile în care acest imobil nu are deschisă decât o fereastră de aerisire către proprietatea învecinată.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că în materia raporturilor de vecinătate, art. 44 alin. 7 din Constituție stabilește că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini, care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului, iar Codul civil stabilește în materia servituților naturale și legale îngrădiri normale ale exercițiului dreptului de proprietate.
Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că nu i se poate reproșa pârâtei nerespectarea distanței minime între proprietăți, în condițiile în care a efectuat lucrările de construire în baza unei autorizații de construire.
Or, potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor. Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
Iar potrivit art. 45 și 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, documentațiile de urbanism cuprind planul de urbanism general și regulamentul local aferent, documentații care se referă printre altele și la reglementarea folosirii terenurilor în intravilan.
În concluzie, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește prejudiciul produs reclamantului constând în deteriorările imobilului său.
În ceea ce privește prejudiciul constând în lipsa folosinței imobilului pentru imposibilitatea reclamantului de a închiria imobilul, fiind prejudiciat cu suma de 80.000 lei, față de considerentele arătate anterior, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, acest prejudiciu fiind subsidiar celui constând în degradările construcției, pe de o parte. Iar pe de cealaltă parte, susținerile reclamantului cu privire la posibilitatea de a închiria imobilul și faptul că ar fi obținut suma de 80.000 lei nu au fost întemeiate pe probele propuse de aceasta, simpla referire la locația imobilului și la faptul că alte imobile din acea zonă sunt închiriate nefiind suficientă pentru a trage concluzia că reclamantului i s-a produs un prejudiciu.
Nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale conform prevederilor art. 998- 999 C.civ și art. 1169 C.civ, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B.
C. formulată în contradictoriu cu pârâta SC M. C. S. .
În temeiul art. 274 C.pr.civ și a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, arătând că prin sentința civilă nr. 18889/_, instanța a respins acțiunea sa ca neîntemeiată, considerând că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale prev. de art.998-999 C.civ privind existența prejudiciului, culpa intimatei în producerea prejudiciului și existența raportului de cauzalitate între prejudiciu și culpă, având în vedere faptul că: toate lucrările de construire au fost edificate de către SC M. C. S. în temeiul unei autorizații de construire legale, din expertiza efectuată în cauză în specialitatea construcții de către dl.ing.Vescan Virgiliu rezultând că toate degradările existente la imobilul proprietatea sa sunt cauzate de realizarea necorespunzătoare a acestei construcții si anexelor, datorită uzurii și lipsei de întreținere a acesteia, fiind anterioare începerii lucrărilor de către pârâtă.
Consideră hotărârea atacată ca nelegală raportat la prevederile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ, nerespectarea principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, art.129 alin.4 și 5 C.pr.civ.
Recurentul mai arată că la termenul de judecată din data de 03 octombrie 2012, instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei în lipsa apărătorului subsemnatului, cu toate că exista la dosar împuternicire avocațială în acest sens, care a fost prezent la toate termenele anterioare, pentru a-și apăra interesele. Prin această atitudine instanța a încălcat principii fundamentale care guvernează procesul civil, respectiv: principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor în proces și principiul rolului activ al judecătorului.
In motivarea sentinței, instanța justifică soluția de respingere a cererii de repunere pe rol și soluționarea cauzei fără reprezentanta recurentului raportat la prevederile art.104 alin. 12 și 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, potrivit cărora nefiind o cerere de strigare a cauzei pentru o anumită oră și fiind prezentă reprezentanta intimatei, judecătorul poate striga cauza fără prezența apărătorului recurentului.
Recurentul consideră neavenită această motivare, în condițiile în care instanța a strigat cauza la ora 8.50, ocazie cu care a și rămas în pronunțare, cu toate că reprezentanta sa a fost prezentă la fiecare termen de judecată, iar în data de_ era primul termen după depunerea răspunsului la obiecțiuni, fiind în drept a solicita eventual o contraexpertiză raportat la prevederile art.212 alin.2 C.pr.civ. sau orice altă probă în completarea probațiunii, nefiind închisă faza probatorie.
Pornind de la prevederilor art.1169 C.civ, potrivit căruia sarcina probei revine reclamantului, recurentul a înțeles să invoce în apărare, prin note de ședință scrise, excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr.393/_ pentru nerespectarea art.2 din OMS nr.536/1997 coroborat cu art.3,5 alin.2 din OMS nr.331/1999-lipsa
studiului de însorire și nerespectarea distanțelor minime de protecție sanitară (mijloc de apărare care este reglementat de art.4 alin.2 din Legea 554/2004 actualizată). Or, deși faza procesuală în care se afla la termenul din 03 octombrie 2012 îi permitea acest lucru, a fost în imposibilitatea de a uza de acest mijloc de probă, tocmai pentru că instanța a strigat cauza fără reprezentata acestuia și fără a mai putea analiza utilitatea, concludenta și pertinența acesteia, rămânând în pronunțare pe fondul cauzei.
Recurentul a mai arătat că a formulat cerere de repunere pe rol și de redeschidere a dezbaterilor, apreciind că este imperios necesar ca instanța să pună în discuția părților toate probele solicitate (adică excepția de nelegalitate invocată), așa cum prevede art. 129 alin.4 și 5 C.pr.civ., intenția sa fiind aceea de a stărui prin toate mijloacele la aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Având în vedere starea de fapt expusă, coroborat cu textele legale invocate și jurisprudența în materie, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului și în consecință la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept, fiind posibil ca după închiderea dezbaterilor să fie necesară lămurirea unei împrejurări de fapt sau de drept sau să fie invocată încălcarea unei norme de ordine publică. În acest caz, în virtutea rolului activ și în concordanță cu principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, instanța putea să repună cauza pe rol astfel încât părțile să aibă posibilitatea să discute în contradictoriu și să-și formuleze apărarea față de împrejurarea invocată.
Contrar celor de mai sus, prima instanță a apreciat că prin aspectele invocate în cuprinsul notelor de ședință recurentul urmărește tergiversarea cauzei, valabilitatea autorizației de construire nr.393/2009 fiind verificată și stabilită irevocabil prin Decizia civilă nr.897/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, considerând că nu sunt necesare noi lămuriri pentru repunerea cauzei pe rol.
Eronat s-a reținut astfel, deoarece temeiurile care au stat la baza invocării excepției de nelegalitate sunt altele decât cele care au făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C. ( unde motivul de nelegalitate viza lipsa acordului vecinului și edificarea construcției pe mejdie), recurentul având tot interesul în soluționarea cât mai rapidă și în modul cel mai just al cauzei, având în vedere starea deteriorată a imobilului ce face obiectul prezentei acțiuni.
Totodată, recurentul consideră că a fost încălcat principiul egalității armelor în proces, cum este definit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurilor în fața instanțelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau cu celelalte părți din proces.
Prin urmare, instanța a pronunțat sentința civilă nr.18889/2012 fără a analiza toate probele solicitate de subsemnatul recurent-reclamant, în condițiile în care soluția în speță depindea fără doar și poate de soarta excepției de nelegalitate a autorizației de construire nr.393/2009 (pe care își întemeiază pârâții apărarea și judecătorul fondului motivarea hotărârii), care revenea a fi soluționată de către instanța de contencios administrativ.
Recurentul a mai arătat că instanta a pronunțat hotărârea cu nerespectarea disp. art.304 pct.7 si 9 C.pr.civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, raportat la concluziile documentației tehnice întocmită de ing.P. Liviu V. e si ale raportului de expertiză judiciară efectuată de expert ins. Vescan Virgiliu.
S-a concluzionat că nu sunt întrunite toate condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale prev. de art.998-999 C.civ., ca urmare a faptului că prejudiciul existent la imobilul proprietatea sa este anterior începerii lucrărilor de construire la imobilul intimatei, datorată în primul rândul realizării necorespunzătoare a construcției și anexelor și în al doilea rând uzurii în timp și lipsei de întreținere.
Or, reținerile instanței sunt contradictorii, deoarece ing. P. Liviu a concluzionat în documentația care a stat la baza emiterii AC nr.393/2009 la pct.2, rubrica starea construcției că, din observațiile efectuate asupra structurii de rezistență, precum și din
examinările cantitate și calitative asupra materialelor componente, a rezultat că, clădirea se află într-o stare corespunzătoare de exploatare, neprezentând fisuri si deformații peste limitele prevăzute de normativele în vigoare.
Toate aceste aspecte au fost confirmate planșele fotografice depuse în probațiune și de martorii audiați în cauză, însă instanța a înlăturat declarațiile acestora pe considerentul că nu au studii tehnice de specialitate.
Mai mult, în cuprinsul expertizei judiciare și răspunsului la obiecțiuni, ing. Vescan Virgiliu a arătat că este posibil ca prin lucrările de construire efectuate de către intimată să se fi deteriorat mai tare fisurile existente, iar învelitoarea de țiglă să se fi deplasat din cauza vibrațiilor induse de utilajele de săpat, enumerând efectiv deteriorările, cum de altfel au descrise și în expertiza extrajudiciară efectuată în cauză de ing.A. G. .
In consecință, instanța nu a analizat just expertizele efectuate în cauză, prin comparație, chiar contrazicându-se pe alocuri, cum a arătat mai sus. Nu se poate înlătura părerea unui specialist, care a constatat o stare de fapt cu privire la imobilul în litigiu în anul 2008, în sensul că imobilul era în stare de funcționare și nu prezenta deteriorări grave(chiar dacă este o probă extrajudiciară-documentația ing.P. Liviu), în condițiile în care aceasta oferă constatări precise, care de altfel sunt în concordanță cu declarațiile martorilor care locuiesc în zonă și cunosc imobilul.
Împrejurarea că imobilul este foarte afectat din punct de vedere tehnic în prezent, a fost confirmată de ing.Vescan prin expertiza judiciară, justificând încă o dată susținerile recurentului.
Dacă s-ar înlătura concluziile dlui expert P. Liviu cu privire la starea imobilului în anul 2008 și s-ar conchide că toate degradările sunt produse de realizarea necorespunzătoare a construcției sale și lipsei de întreținere, se ridică un semn foarte mare de întrebare cu privire la rațiunea pentru care s-a reținut că această clădire este în stare corespunzătoare de exploatare. Cert este că în anul 2008 imobilul de la nr.44 din str. Plevnei era în stare de exploatare corespunzătoare, iar în prezent nu mai poate fi locuită, cum a arătat și dl.expert Vescan și martorii Domboș Ana și Tarkanz G. .
Prin urmare, hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii de natura pricinii. Astfel, hotărârea a fost dată cu aplicarea gresită a legii.
Analizând superficial probele administrate în cauză și incomplet totodată, instanța a ajuns la concluzia că nu există prejudiciu, faptă ilicită și raport de cauzalitate între acestea, în temeiul art.998-999C.civ.
In ce privește existența prejudiciului, recurentul consideră că acesta există, fiind cert, actual și nereparat pentru motivele expuse mai sus, constând tocmai în degradările expuse în raportul de expertiză efectuat de ing.A. G., cât și în cel efectuat de ing.Vescan Virgiliu și în lipsa de folosință a imobilului.
Instanța a reținut eronat că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită pentru că a respectat autorizația de construire nr.393/2009 raportat la conținutul adresei nr.2. /_ și la faptul că valabilitatea acesteia a fost confirmată prin Decizia civilă nr.897/2011 a Curții de Apel C. (prin care s-a respins irevocabil acțiunea în anulare a AC nr.393/2009), deoarece dacă s-ar admite o astfel de teorie ar însemna că orice persoană care deține un act administrativ emis de o autoritate publică poate produce orice degradări sau poate adopta orice conduită, fiind protejat de existența acestuia. Așadar, nu însemnă că existența acestei autorizații de construire îi absolvă de orice culpă, fie ea directă sau indirectă, în producerea deteriorărilor la clădirea recurentului, câtă vreme doi specialiști ingineri constructori au confirmat deteriorarea imobilului din anul 2008 (anterior obținerii AC nr.393/2009 și începerii lucrărilor de către pârâtă) și până în prezent-anul 2011-2012.
Dacă s-ar concluziona că o casă se poate degrada singură, în decurs de 3 ani, doar pentru că nu este locuită, cum s-a încercat a se acredita ideea de către intimată și însușită de instanța fondului, ar însemna că nu se mai justifica exprimarea părerii tehnice a unor specialiști.
Mai mult, ambii martori au precizat în fața instanței că această casa a fost locuită până prin anii 2007- 2008 și nu prezenta deteriorările existente în prezent, însă declarațiile acestora au fost înlăturate cu o motivare care nu are nici o justețe.
De asemenea există și raport de cauzalitate între prejudiciu și culpa intimatei, pentru că toate degradările s-au produs ca urmare a săpării unei gropi aproape de fundația casei recurentului (cu un diametru de aproximativ 1-1,5 metri) care a rămas descoperită mai mult de jumatate de an, în care se strângea apă, datorită utilajelor de mare tonaj care au săpat la fundația noii construcții, cum au arătat martorii și cei doi experți constructori, dl.A. și Dl.Vescan.
În aceste condiții, instanța nu putea să ignore toate aceste aspecte, trebuind să coroboreze probele administrate raportat la planșele fotografice, concluziile celor 3 experți, declarațiile martorilor și textele de lege invocate de subsemnatul.
In ce privește al doilea petit, privind lipsa folosinței imobilului, se arată că este pe deplin întemeiat, fiind foarte evidentă imposibilitatea utilizării acestui spațiu ca urmare a stării avansate de deteriorare a acestuia, constând implicit în închirierea ca sediu de firmă, în condițiile în care acea zonă este cunoscută pentru amplasamentul mai multor depozite de materiale de construcții. Apreciază că a probat faptul că pe str.Pleveni o astfel de casă, în măsura în care ar putea fi utilizată corespunzător, se închiriază cu o sumă cuprinsă între 600 și 1.000 euro/lună, ceea ce recurentul nu a putut face tocmai pentru că imediat după ce a devenit proprietar tabular intimata a început lucrările de construire și s-au produs degradările existente în prezent.
În concluzie, apreciază că instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșita a legii în lumina prev. art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pârâta SC M. C. S. a formulat întâmpinare la data de 29 ianuarie 2013, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, a arătând că prin sentința civilă nr. 18889 din_, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului B. C. având ca obiect pretențiile formulate în contradictoriu cu aceasta. în motivarea acestei soluții, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind atât legătura de cauzalitate între fapta intimatei de a efectua lucrările de construire la imobilul său prin respectarea normativelor legale în materie de construcții și deteriorările produse la imobilul reclamantului, cât și culpa intimatei, din moment ce autoritățile emitente ale autorizației au concluzionat că autorizația de construire a fost respectată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, constând în nerespectarea principiului rolului activ, intimata arată că principala nemulțumire a recurentului vizează respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei după ce instanța a rămas în pronunțare la termenul din_, în condițiile în care acesta intenționa să propună o nouă "probă", respectiv excepția de nelegalitate a Autorizației de Construire nr. 393/2009.
Se apreciază că instanța de fond a respins în mod just cererea de repunere pe rol, întrucât reprezentanta reclamantului avea termen în cunoștință și a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil pentru a-și pregăti strategia în cauză, respectiv pentru a completa "probațiunea"; însă, în condițiile în care la dosar nu s-a depus până la strigarea cauzei nici o cerere din partea reclamantului - nici privind strigarea cauzei la o anumită oră, nici privind excepția de nelegalitate, iar reprezentanta acestuia nu s-a prezentat nici la a doua strigare, instanța de fond era îndreptățită, conform art. 152 Cod.pr.civ., să procedeze la închiderea dezbaterilor și la acordarea cuvântului pe fond către partea prezentă.
De altfel, art. 151 Cod.pr.civ. prevede un drept de apreciere al instanței cu privire la necesitatea unei noi lămuriri și respectiv la adoptarea soluției excepționale de repunere a cauzei pe rol. În speță însă, instanța a examinat solicitarea în probațiune formulată de către reclamant prin notele de ședință, pe care a apreciat-o ca nefiind utilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei motivat de împrejurarea că valabilitatea autorizației de construire a fost verificată și stabilită anterior prezentei acțiuni.
Se mai arată faptul că materialul probator administrat a fost suficient de vast (constând în interogatoriu, audiere de martori, raport de expertiză tehnică) pentru a lămuri
cauza sub toate aspectele, iar reclamantului nu i s-a produs nici o vătămare prin respingerea excepției de nelegalitate, această probă putând fi administrată și în faza procesuală a recursului.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, vizând motivele contradictorii din cuprinsul sentinței recurate, intimata arată că în opinia recurentului, constatările făcute de instanța de fond cu privire la starea de fapt și care s-au întemeiat pe concluziile raportului de expertiză tehnică dispus în cauză sunt în contradicție cu declarațiile martorilor și cu expertiza care a stat la baza emiterii autorizației de construire, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod.pr.civ.
Neconcordanța între probele administrate în cauză nu se circumscrie noțiunii de "motive contradictorii", cu atât mai mult cu cât soluția s-a întemeiat pe aprecierea coroborată a materialului probator, iar instanța a motivat reținerea unei probe în detrimentul alteia (de exemplu, arătând că aspectele de natură tehnică învederate de către martora Dombos Anna privind starea fundației sau cauza crăpăturilor din construcția reclamantului au fost înlăturate pentru că aceasta nu avea studii tehnice de specialitate).
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, constând în aplicarea greșită a legii, intimata arată că pe fondul cauzei, recurentul consideră că a probat elementele răspunderii civile delictuale, astfel încât în mod netemeinic instanța de fond a respins acțiunea sa introductivă; în acest sens, recurentul a criticat îndeosebi motivarea instanței privitoare la fapta ilicită, arătând că simpla existență a autorizației de construire nu o absolvă de orice culpă, directă sau indirectă, în producerea deteriorărilor la clădirea recurentului, câtă vreme doi specialiști ingineri constructori au confirmat deteriorarea imobilului din 2008 (anterior obținerii autorizației și începerii lucrărilor) și până în prezent.
O astfel de susținere însă nu face decât să confirme motivarea instanței de fond, bazată pe concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară și ale declarațiilor martorilor, potrivit căreia cauza degradărilor este anterioară începerii lucrărilor de construire la imobilul subscrisei și se datorează în primul rând realizării necorespunzâtoare a construcției și anexelor proprietatea recurentului, iar în al doilea rând uzurii în timp și lipsei de întreținere a imobilului.
În plus, instanța de fond nu s-a limitat să constate existența autorizației de construire și a faptului că aceasta a fost supusă controlului judecătoresc, ci a analizat și problema respectării acesteia, constatând că organele abilitate "nu au constatat neconformităti fată de proiectul autorizat" (adresa nr. 2. din data de_ ).
Prin decizia civilă nr. 78/R/2013 pronunțată la data de 30 Ianuarie 2013 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C., reținând că cererea de chemare în judecată din prezentul dosar are ca obiect repararea prejudiciului produs reclamantului, de către o societate comercială, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Având în vedere că potrivit art. 4 din Codul comercial în vigoare la momentul supus analizei și al introducerii cererii de chemare în judecată, obligațiile unui comerciant sunt considerate fapte de comerț, iar potrivit art. 56 din Codul comercial, raporturile juridice în care una dintre părți are calitatea de comerciant sunt guvernate de legea comercială, tribunalul a constatat că prezentul litigiul are natură comercială.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului, tribunalul specializat reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 02 august 20111 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N. reclamantul B. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta SC M. C. S. în temeiul art. 998-999 cod civil să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 18.000 de lei reprezentând contravaloarea degradărilor produse imobilului proprietatea reclamantului situat în C. -N., str. Plevnei nr. 46, jud. C. ca urmare a lucrărilor efectuate de pârâtă la imobilul situat administrativ în C. -N., str. Plevnei nr. 44 jud. C. ; totodată, reclamantul a solicitat a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 de lei
cu titlu de folos nerealizat, reprezentând suma pe care ar fi obținut-o cu titlu de chirie pentru imobilul de mai sus în perioada septembrie 2009- noiembrie 2010, actualizată cu dobânda legală de la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Ca situație de fapt, recurentul reclamant a arătat primei instanțe că acesta a fost prejudiciat întrucât pârâta a edificat o construcție nouă chiar pe limita de proprietate fără a cere acordul vecinului reclamant, iar, datorită lucrărilor de construire și a săpăturilor efectuate lângă fundația casei de locuit, aceasta din urmă a fost grav afectată.
Recurentul reclamant a arătat în continuare că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară efectuat în cauză la data de_ s-a reținut că imobilul aparținând reclamantului a fost afectat datorită săpăturilor efectuate lângă fundație la 10-30 cm, precum și din cauza trepidațiilor produse de utilajele grele folosite( buldozere și bascule). Deteriorarea constă în fisuri și crăpături în peretele din spatele casei unde s-au efectuat săpături la fundație, așa cum rezultă din expertiza extrajudiciară, impunându-se remedierea de urgență a acestora, costul reparațiilor fiind în sumă de 18.000 de lei. Culpa pentru situația creată, susține recurentul, aparține evident pârâtei, care nu a respectat distanțele minime obligatorii față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, conform Codului civil. Distanța minimă admisă de Codul civil între fațadele cu ferestre și balcoane și limita proprietății este de 1.90 m.
Raportat la data sesizării instanței textele legale incidente pentru a stabili natura civilă sau comercială a litigiului sunt Codul civil vechi, Codul comercial și Codul de procedură civilă.
Este de necontestat că antrenarea răspunderii civile patrimoniale a pârâtei S.C. M.
C. S. este solicitată în temeiul art. 998-999 Cod civil invocându-se săvârșirea faptei civile delictuale constând în aceea a construirii de către comerciant a unui imobil, cu destinația sediu de firmă, prin nerespectarea normelor legale în vigoare și/sau a autorizației de construire emisă în acest scop.
Fapta intimatei de a construi un imobil cu încălcarea normelor legale nu poate reprezenta faptă obiectivă de comerț în sensul art. 3 pct. 8 din Codul comercial, întrucât intimata este doar titulara autorizației de construire nr. 393 din_ și beneficiara construcției, nefiind organizată ca o întreprindere în scopul realizării de construcții.
Faptele subiective de comerț, potrivit art. 4 C.com. sunt toate celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Faptele de comerț subiective sunt un reflex al activității desfășurate de comerciant.
Or delictul civil reclamat în condițiile art. 998-999 Cod civil își are izvorul într-o faptă de natură pur civilă: modalitatea de executare a construcției imobiliare în baza normelor legale incidente și a proiectelor autorizate în acest scop. Or, pretinsa încălcare a normelor privind respectarea distanțelor minime între două proprietăți, respectiv între două construcții este un delict civil, neavând relevanță dacă beneficiarul construcției este o persoană fizică, o persoană juridică sau o autoritate publică, respectiv dacă a săvârșit fapta ilicită în calitate de persoană fizică sau de comerciant.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 158 alin.3 raportat la art. 2 pct.
3 C.p.c. va admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a recursului și, în consecință, va dispune declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 18889 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ în favoarea T. ULUI C. .
În temeiul art. 22 alin. 2 C.p.c., constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și T. ul Specializat C. cu privire la soluționarea recursului declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 18889 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, urmează a se dispune sesizarea Curții de Apel C. în vederea soluționării acestui conflict.
PENTRU ACESTE M. IVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a recursului, și în consecință:
Dispune declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de reclamantul B.
C. împotriva sentinței civile nr. 18889 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ în favoarea T. ULUI C. .
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel C. în vederea soluționării acestuia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATOR, | JUDECATOR, | GREFIER, | |||
M. | C. B. C. | C. | D. H. | A. | V. |
Red. D.H./tehnored. LU 2 ex/_
| ← Sentința civilă nr. 1676/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 419/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
