Sentința civilă nr. 2423/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2423/2013
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii formulate de către reclamanta SC B. T. B. împotriva pârâtelor SC M. SS și SC E. H.
S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din data de 12 septembrie 2013 când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 19 septembrie 2013, respectiv în încheierea pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2013 când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 septembrie 2013; încheierile menționate fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2012, sub nr. de mai sus, reclamanta SC B. T. B. i-a chemat în judecată pe pârâții S.C. M. S.
S.R.L. si S.C. E. H. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata, in solidar, a sumei de
150.000 euro (677.340 lei la cursul BNR din data formulării cererii), reprezentând prejudiciul-câștig nerealizat, cauzat reclamantei prin fapta ilicita comună a pârâtelor.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a cumpărat de la SC M. S.
S. un număr de 20 de autotractoare marca DAF (DAF CF 85.4104X2), identificate astfel: DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836046; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E834l79; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836075; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836096; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836536; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836553; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836071; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836060; DAF CF
85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E836052; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E839004; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu XL_ E843941; DAF CF
85.4104X2, serie sașiu: XL_ E837276; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E838942; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E841913; DAF
CF 85.4104X2. serie sașiu: XLR_ E837I79; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E837206; DAF CF 85.4104X2. serie sașiu: XLR_ E837870; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E837240; DAF CF 85.4104X2,
serie sașiu: XLR_ E843717; DAF CF 85.4104X2, serie sașiu: XLR_ E841390.
Prețul unitar de cumpărare a vehiculelor menționate, agreat de părți a fost de 18.500 euro, rezultând un preț total de 370.000 euro.
In vederea plații prețului acestor vehicule, SC M. SS, a emis un număr de 20 de facturi proforma, numerotate de la 01 la 20, din data de _
, facturi atașate cererii.
Prețul a fost achitat integral de reclamantă, in doua tranșe, prin transfer bancar, la data de_ suma de 111.000 euro, iar la data de_ suma de 259.000 euro, dovada plații fiind atașată cererii.
Reclamanta a mai arătat că vânzarea-cumpărarea vehiculelor a fost confirmata in scris de SC M. SS si B. T. BV, la data de_, prin semnarea si ștampilarea înscrisului.
Astfel, la data de_ SC E. H. S., prin reprezentantul acesteia, dl. Florin Roman, a purtat negocieri cu reclamanta, in vederea achiziționării vehiculelor. La cererea SC E. H. S., reprezentanții reclamantei au comunicat acesteia o oferta de preț care insa nu a fost acceptata de SC E. H.
S. .
Tot la data de_, între reclamantă si societatea Rijbo Trading B. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare, contract care a fost atașat cererii, prin care reclamanta s-a obligat sa vândă către Rijbo Trading BV vehiculele identificate, dobândite in proprietate de la SC M. SS, pentru prețul de 520.000 euro.
Potrivit acestui contract de vânzare-cumpărare, reclamanta s-a obligat sa livreze vehiculele către cumpărătorul Rijbo Trading B. la data de_, sub sancțiunea, în cazul încălcării, a plații unei penalități convenționale de
2.500 euro (fara taxe) pentru fiecare vehicul nelivrat.
La data de_, reclamanta a notificat SC E. H. S., cu privire la faptul ca cele 20 de vehicule au fost in mod legal achiziționate de B. T. S., comunicându-i totodată seriile de sașiu ale vehiculelor, dovada transferului dreptului de proprietate si dovada plații prețului de către reclamantă si solicitând E. H. S. sa înceteze orice operațiune de cumpărare a acestor vehicule de la SC M. SS, având in vedere ca vehiculele se aflau deja in proprietatea reclamantei.
Prin adresa nr. 6642/_, SC E. H. S. a răspuns notificării reclamantei, menționând ca cele 20 de vehicule au fost achiziționate prin contractul de vânzare-cumpărare de la SC M. SS semnat la data de_ si că aceste vehicule se aflau deja in posesia SC E. H. S., comunicând reclamantei un extras din contractul de vânzare cumpărare nr. 98/_ si procesele verbale de predare-primire încheiate cu pârâta SC M.
S. SRI, acestea fiind atașate cererii.
Astfel că, la data de_, la o zi după ce a confirmat, prin înscris semnat si stampilat, achiziționarea vehiculelor de către reclamantă, SC M. S.
S. a vândut aceleași vehicule (dobândite anterior de reclamantă) către SC E.
H. S. si le-a predat acesteia in perioada_ -_ .
La rândul său, SC E. H. S. a perfectat contractul de vânzare-
cumpărare si a luat in primire vehiculele, chiar după ce finalizase negocierile de cumpărare a acelorași vehicule de la reclamantă.
În concluzie, reclamanta a arătat că, deși cunoștea existenta contractului de vânzare-cumpărare dintre ea si SC M. SS, SC E. H.
S., în înțelegere cu SC M. SS, a procedat la întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare prin care aceasta a vândut societății E. H. S. aceleași vehicule care, la acel moment, erau deja vândute către reclamantă.
Raportat la împrejurările de fapt descrise s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1174 si art. 1178 din Codul Civil, contractul se încheie prin simplul acord de voința al pârtilor.
In acest sens, s-a menționat faptul ca intre SC M. SS si reclamantă s-a încheiat, in mod valabil, un contract de vânzare-cumpărare a vehiculelor menționate, acordul părților rezultând si fiind dovedit cu facturile emise de SC M. SS, prin înscrisul semnat si ștampilat de ambele părți prin care s-a confirmat vânzarea-cumpărarea, precum si prin plata prețului de către reclamantă.
S-a precizat că, potrivit art. 1674 din Codul Civil, proprietatea asupra vehiculelor a fost transferata de drept cumpărătorului-reclamant B. T. BV, din momentul realizării acordului de voința, "chiar daca bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă";, conform art. 1270 din Codul Civil, contractul având putere de lege între părți.
Potrivit dispozițiilor art. 1350 si art. 1672 din Codul Civil, pârâtei SC
M. SS îi revenea obligația de a-si executa obligațiile de predare a vehiculelor către reclamantă, in caz contrar fiind răspunzătoare pentru toate prejudiciile cauzate acesteia.
S-a arătat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC M. SS si SC E. H. S. părțile au acționat in mod concertat, cu rea-credință si in fraudarea drepturilor reclamantei B. T. BV, atât SC M.
SS, cât si SC E. H. S. fiind in deplina cunoștința de cauza a situației existente la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare.
În acest sens s-a menționat faptul ca SC E. H. S. a purtat anterior negocieri cu reclamanta B. T. BV pentru cumpărarea acestor vehicule, cunoscând faptul că reclamanta achiziționase vehiculele de la SC M. S.
S., SC E. H. S., neputând invoca buna-credință in dobândirea posesiei acestor vehicule.
În acest sens, s-a menționat că SC E. H. S. a cunoscut faptul ca vehiculele au fost achiziționate anterior de către reclamantă.
S-a arătat că, potrivit art. 1275 alin. (2) din Codul Civil, "este de bună- credință dobânditorul care, la data intrării in posesie, nu a cunoscut si nici nu putea sa cunoască obligația asumata anterior de înstrăinător";. Or, in cazul de față, SC E. H. S. a cunoscut efectiv existenta vânzării acestor vehicule de la SC M. SS către reclamanta B. T. BV, astfel încât SC
E. H. S. nu putea invoca buna-credință in dobândirea acestor vehicule.
In consecința, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile legale de angajare a răspunderii civile a celor doua societăți pârâte, astfel, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei SC M.
SS, decurgând din contractul de vânzare-cumpărare a vehiculelor încheiat cu reclamanta, invocând prev. art. 1350 din Codul Civil, conform
cărora "Orice persoana trebuie sa isi execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți si este obligata sa repare acest prejudiciu, in condițiile legii.";
Potrivit art. 1530 din Codul Civil "creditorul are dreptul la daune- interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecința directa si necesara a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.";
Conform art. 1695 din Codul Civil "vânzătorul este de drept obligat sa îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburata a bunului vândut._ De asemenea, garanția este datorata împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar daca acestea s-au ivit ulterior vânzării.";, iar conform art. 1702 lit. d din Codul Civil "Daunele-interese datorate de vânzător cuprind pierderile suferite si câștigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicțiunii.";
De asemenea, s-a arătat că, fapta ilicita a pârâtei SC M. Service S. a constat în evingerea reclamantei, in calitatea acesteia de cumpărător la vehiculelor, prin împiedicarea totala a acesteia in stăpânirea netulburata a vehiculelor.
Astfel, SC M. SS si-a încălcat obligația contractuala de predare a vehiculelor achiziționate si plătite integral de reclamantă, obligație asumata potrivit contractului de vânzare-cumpărare intervenit intre aceasta si reclamanta B. T. BA si, totodată, a vândut vehiculele ulterior achiziționării de către reclamantă, către un alt cumpărător - SC E. H. S., predându-le acestuia din urma.
Prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite a constat in câștigul nerealizat de reclamantă, in valoare de 150.000 euro, reprezentând diferența dintre prețul de achiziție al vehiculelor plătit de aceasta către SC M. S.
S., in valoare de 370.000 euro si prețul vehiculelor, in valoare de 520.000 euro, preț convenit cu terțul cumpărător Rijbo Trading B.V, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta la data de_, preț pe care reclamanta l-ar fi încasat dacă, (nefiind împiedicată de fapta SC M.
S. ) ar fi fost in măsura sa transfere proprietatea si sa livreze vehiculele către Rijbo Trading B.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Rijbo Trading B.V, reclamanta s-a obligat sa livreze vehiculele la data de_, sub sancțiunea, in cazul încălcării, a plații unei penalități convenționale de 2.500 euro (fără taxe) pentru fiecare vehicul nelivrat.
In consecința, s-a precizat că constituie prejudiciu cauzat reclamantei, prin fapta ilicita a SC M. SS, suma de 50.000 euro, reprezentând valoarea totala a penalității contractuale la care reclamanta s-a obligat in cazul neîndeplinirii obligației de livrare a vehiculelor la data de_ către cumpărătorul său Rijbo Trading B.
Referitor la legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu, reclamanta a menționat că prejudiciul anterior menționat este cauza directa a faptei ilicite a SC E. H. S. de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare cu SC M. Service S., având ca obiect aceleași vehicule achiziționate anterior de reclamantă și luarea în posesie a acestora, participând astfel, în mod direct și
în deplină cunoștință de cauză la evingerea reclamantei și fraudarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia.
Cu privire la vinovăție, reclamanta a învederat că aceasta a rezultat din atitudinea pârâtei SC E. H. S., care, cunoscând dobândirea anterioară de către reclamantă a vehiculelor, cu rea-credință și cu intenție a încheiat cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, achiziționând vehiculele și luându-le în posesie, astfel fraudând drepturile de proprietate ale reclamantei și cauzând acesteia prejudiciul mai sus menționat.
Prin scriptul depus la dosar la data de 19 decembrie 2012, reclamanta
B. T. B. a formulat cerere de majorare pretenții, prin care a arătat că înțelege sa majoreze cuantumul pretențiilor cu suma de 60.500 euro (272.703,75 lei la cursul BNR din data formulării cererii), reprezentând prejudiciul direct cauzat de fapta ilicita comună a pârâtelor S.C. M. S.
S.R.L. si S.C. EWV H. S.R.L, solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei totale de 210.500 euro.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a faptelor ilicite ale pârâtelor, expuse in cuprinsul cererii introductive, vehiculele nu au fost predate de către SC M. SS către B. T. BV, cu consecința imposibilității reclamantei de a-și onora propria obligație de livrare către cumpărătorul său Rijbo Trading BV. La data de_ aceasta societate a emis factura nr. 2012160, factură anexată cererii, cu privire la penalitatea convenționala agreata prin contract, aferenta tuturor celor 20 de vehicule nelivrate, în suma de 50.000 euro + TVA, rezultând suma de 60.500 euro.
La data de_ reclamanta a efectuat plata sumei de 60.500 euro, reprezentând penalitatea convențională datorată societății Rijbo Trading BV pentru încălcarea obligației de livrare a vehiculelor, în conformitate cu contractul din data de_, dovada plații fiind anexată la cerere.
Așadar, in aceste condiții, reclamanta a arătat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile a celor doua pârâte, inclusiv in privința sumei de 60.500 euro.
Astfel, reclamanta arătat că, răspunderea civilă contractuală a pârâtei SC M. Service S. a decurs din contractul de vânzare-cumpărare a vehiculelor, contract încheiat cu reclamanta.
S-a învederat că, potrivit art. 1350 din Codul Civil "Orice persoana trebuie sa își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți si este obligata să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.";
Potrivit art. 1530 din Codul Civil "Creditorul are dreptul la daune- interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecința directa si necesara a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.";
Conform art. 1695 din Codul Civil "(1) vânzătorul este de drept obligat sa îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburata a bunului vândut. _. De asemenea, garanția este datorata împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar daca acestea s-au ivit ulterior vânzării";, iar conform art. 1702 alin.1 lit. d din Codul Civil "daunele-interese datorate de vânzător cuprind:_ d) pierderile suferite si câștigurile nerealizate de către
cumpărător din cauza evicțiunii.";
Reclamanta a arătat că, fapta ilicita a pârâtei SC M. Service S. a constat în evingerea reclamantei in calitatea acesteia de cumpărător a vehiculelor prin împiedicarea totala a acesteia in stăpânirea netulburata a vehiculelor.
Astfel, SC M. SS si-a încălcat obligația contractuala de predare a vehiculelor achiziționate si plătite integral de reclamantă, asumata potrivit contractului de vânzare-cumpărare intervenit intre aceasta si reclamanta B.
BA si, totodată, a vândut vehiculele ulterior achiziționării de către reclamantă, către un alt cumpărător - SC E. H. S., predându-le acestuia din urma.
Prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite a constat in prejudiciul direct cauzat reclamantei, prin imposibilitatea acesteia de a-și respecta obligația de livrare a vehiculelor către cumpărătorul său Rijbo Trading BV și, astfel plata de către reclamantă a penalității de 60.500 euro către această societate.
Referitor la legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu, reclamanta a menționat că, prejudiciul mai sus menționat este cauza directa a faptei vînzătorului SC M. Service S. de vânzare-cumpărare succesivă și predare a vehiculelor achiziționate de reclamanta către terțul SC E. H. S. .
Fapta ilicită a pârâtei a pus reclamanta în imposibilitatea de a livra vehiculele către cumpărătorul său și astfel a cauzat penalizarea reclamantei.
Cu privire la vinovăție, reclamanta a învederat că aceasta este prezumată, având în vedere că fapta ilicită a constat în neexecutarea unei obligații contractuale. Potrivit art. 1548 din Codul Civil "Culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării";. Mai mult, vinovăția a rezultat din împrejurarea că pârâta SC M. Service S. cunoștea dobândirea anterioară a vehiculelor de către reclamantă.
Referitor la răspunderea civilă delictuală a pârâtei SC E. H. S., reclamanta a arătat că, potrivit art. 1349 din Codul Civil "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral";.
Astfel, s-a arătat că, fapta ilicită a pârâtei SC E. H. S. a constat în încheierea de către aceasta cu SC M. Service S. a contractului de vânzare- cumpărare având ca obiect vehiculele dobândite în mod legal de reclamanta, precum și luarea în posesie a vehiculelor, în condițiile în care la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâta era în deplină cunoștință a faptului că vehiculele erau deja vândute de același vânzător, reclamantei.
Prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite a constat in prejudiciul direct cauzat reclamantei, prin imposibilitatea acesteia de a-și respecta obligația de livrare a vehiculelor către cumpărătorul său Rijbo Trading BV și, astfel, plata de către reclamantă a penalității de 60.500 euro către această societate.
Referitor la legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu, reclamanta a arătat că, prejudiciul, mai sus menționat, este cauza directa a faptei
vânzătorului SC E. H. S. de încheiere a contractului de vânzare- cumpărare cu SC M. Service S., având ca obiect aceleași vehicule achiziționate anterior de reclamantă și luarea în posesie a acestora, participând astfel, în mod direct și în deplină cunoștință de cauză, la evingerea reclamantei și fraudarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia. Fapta ilicită a pârâtei a pus reclamanta în imposibilitatea de a livra vehiculele către cumpărătorul său și astfel a cauzat penalizarea reclamantei.
Cu privire la vinovăție, reclamanta a învederat că aceasta a rezultat din atitudinea pârâtei SC E. H. S., care, cunoscând dobândirea anterioară de către reclamantă a vehiculelor, cu rea-credință și cu intenție a încheiat cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, achiziționând vehiculele și luându-le în posesie, astfel fraudând drepturile de proprietate ale reclamantei și cauzând acesteia prejudiciul menționat.
În consecință, ca urmare a acelorași fapte ilicite, pârâtele, acționând în mod concentrat în fraudarea drepturilor reclamantei, au cauzat acesteia un prejudiciu în valoare totală de 210.500 euro alcătuit din câștigul nerealizat în sumă de 150.000 euro și un prejudiciu direct în sumă de 60.000 euro, reprezentând suma pe care reclamanta a fost obligată să o plătească terțului cumpărător Rijbo Tranding BV ca urmare a faptului că a fost lipsită de vehiculele achiziționate de la pârâta SC M. Service S. .
Prin întâmpinarea formulată la data de 4 ianuarie 2013, pârâta SC E.
H. S. a solicitat respingerea acțiunii față de aceasta și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, pârâta a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea ei, în solidar cu SC M.
SS, la plata sumei de 150.000 euro, sumă care ar reprezenta prejudiciu cauzat reclamantei printr-o pretinsă faptă ilicită săvârșită in comun de către pârâta și SC M. SS .
De asemenea, s-a susținut că reclamanta SC B. T. BV a cumpărat de la SC M. SS un număr de 20 autotractoare marca DAF identificate prin seriile șasiu astfel cum a fost indicat în cererea introductivă și, ulterior SC M. SS a vândut și predat aceleași bunuri mobile intimatei, astfel reclamanta fiind evinsă.
În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 1275 C.civ "dacă cineva a transmis succesiv către mai multe persoane proprietatea unui bun mobil corporal, cel care a dobândit cu bună credință posesia efectivă a bunului este titular al dreptului, chiar dacă titlul său are o dată ulterioară";.
S-a susținut că, în sarcina sa trebuia reținută o răspundere civilă delictuală, precizându-se că aceasta ar fi cunoscut la momentul la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta SC M. SS că, bunurile cumpărate ar fi vândute unei alte persoane, astfel pârâta urmărind a încălca drepturile reclamantei rezultate din contractele încheiate de către acesta.
Pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată este inadmisibila și pe deplin netemeinică în ceea ce privește pe intimată.
De asemenea s-a învederat că este nereal faptul că pârâta ar fi cunoscut relațiile contractuale dintre reclamantă și pârâta SC M. SS, pârâta fiind terț cu privire la aceste raporturi juridice și mai mult acestea fiind incerte chiar și la prezentul moment.
Totodată, s-a arătat că este nereal faptul că pârâta ar fi urmărit și acționat în scopul încălcării drepturilor reclamantei, din contră, aceasta a urmărit doar realizarea propriului obiect de activitate și al comerțului să, în acest sens, arătându-se că aceasta nu a săvârșit nici o faptă ilicită și nu a cauzat prin faptele sale nici un prejudiciu reclamantei.
Pârâta a precizat că nu poate fi vorba de o răspundere solidară. Nu a existat nici un temei pentru a susține solidaritatea dintre eventualele obligații ce ar fi stabilite în sarcina pârâtei SC M. SS cu temei în obligația de garanție pentru evicțiune a acesteia și obligațiile pretins a fi instituite în persoana intimatei. Din contră, chiar teza antrenării garanției pentru evicțiune exclude reținerea în sarcina intimatei a unei fapte culpabile și deci face inadmisibilă cererea formulată în contra acesteia.
Pârâta a arătat că a desfășurat o activitate comercială în cadrul căreia intră atât comercializarea autovehiculelor noi DAF, TATRA și ISUZU în România, comercializarea de piese de schimb pentru orice tip de camion și semiremorcă, asigurarea activității post-vânzare pentru autocamioane noi și second hand (reparații, garanții, etc), comercializarea de anvelope pentru vehicule comerciale dar și comercializarea camioanelor rulate.
In cadrul acestei activități pârâta a achiziționat în mod uzual autotractoare rulate, având și personal angajat dedicat acestei activități de achiziționare autotractoare uzate. Activitatea intimatei s-a desfășurat la nivel național, fiind acoperite toate zonele țării, prin reprezentanțele acesteia din
C. -Napoca, Arad, Bacău, B., Constanța, Brașov, lași, Craiova și G. .
S-a precizat faptul că, în cadrul activității desfășurate, prin reprezentanța din Arad, s-a remarcat și relațiile comerciale cu pârâta SC M.
SS care este unul dintre primii 5 clienți de flotă din zona acoperită de acesta reprezentanță, achiziționând aproximativ 120 autotractoare noi de la intimată.
De asemenea, SC M. SS și-a reînnoit periodic flota, astfel vânzând periodic, în mod uzual, parte din autotractoarele rulate. Periodic pârâta a achiziționat de la pârâta SC M. SS autotractoare uzate.
Astfel, pârâta a arătat că a achiziționat, la finele lunii august 2012, de la pârâta SC M. SS cele 20 autotractoare menționate în acțiunea introductivă, fiindu-i emise facturi fiscale, pârâta achitând integral aceste autotractoare, intrând în posesia lor.
Anterior încheierii contractului, angajatul intimatei, d-nul Florin Roman (Director departament - angajat care se ocupă la nivelul întregii țări de cumpărarea/vânzarea autotractoare second-hand), în activitatea sa curentă de prospectare a pieței, a luat legătura cu d-nul D. Dinu, asociat al pârâtei SC M. SS pentru a discuta despre posibilitatea de cumpărare a unor autotractoare rulate. D-l Florin Roman a fost informat că într-adevăr SC M. SS intenționează să vândă o parte din autotractoarele din flota sa (cum de altfel s-a procedat periodic) însă, nu putea fi realizată o convenție cu pârâta la acel moment deoarece SC M. SS era angajată în negocieri cu o altă firmă. Cu toate acestea s-a spus, de către SC M. SS că, dacă nu se va concretiza vânzarea către cealaltă firmă în condițiile esențiale solicitate de către SC M. SS ("dacă plata integrală nu se face până mâine";), "atunci orice înțelegere cade";, iar autotractoarele vor putea fi achiziționate de către intimată.
De asemenea, d-nul Florin Roman a luat legătura și a doua zi cu asociatul SC M. SS, pârâta arătând că i-a fost comunicat faptul că nu s-a finalizat înțelegerea cu cealaltă firmă deoarece plata integrală nu a fost efectuată și că SC M. SS așteaptă până la finele zilei, însă dacă nici până la expirarea acelui termen nu vor finaliza vânzarea, asociatul SC M. SERVICE S. a arătat că este dispus să vândă intimatei autotractoarele. Astfel, a fost comunicat și un preț la care SC M. SS era dispusă să vândă autotractoarele, preț pe care pârâta l-a acceptat. In următoarea zi au fost emise facturile fiscale, care ulterior au și fost achitate de către intimată, iar vânzătoarea a predat autotractoarele potrivit celor convenite.
Ulterior cumpărării de către intimată a celor 20 autotractoare, aceasta a fost înștiințată, prin adresa datată_, de către reclamanta B. T. BV că acesta pretindea că ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la aceleași autotractoare și că acel contract ar fi fost în ființă la data la care pârâta a contractat.
Pârâta a menționat faptul că a fost terț față de contractele încheiate între reclamantă și SC M. SS și nici nu a avut cunoștință de nici un contract încheiat între aceste firme cu privire la cele 20 autotractoare. Nu a cunoscut ca reclamanta să aibă vreun drept născut la data la care pârâta a cumpărat cele 20 autotractoare. Din contră pârâta a cunoscut doar cele declarate de către vânzătoarea SC M. SS, respectiv cele cuprinse în art. 4.5 din contract potrivit cărora bunurile nu au fost înstrăinate și nici nu au fost promise spre înstrăinare.
De asemenea, s-a arătat faptul că nu sunt reale cele afirmate și susținute de către reclamantă potrivit cărora pârâta ar fi cunoscut "existența contractului de vânzare cumpărare"; dintre B. T. BV și SC M. SS .
În acest sens, pârâta a precizat că nu i-a fost comunicat niciodată un astfel de contract. De asemenea, nu a fost niciodată informată anterior momentului la care a cumpărat autotractoarele, despre pretențiile reclamantei asupra acestor bunuri. Doar ulterior i-au fost comunicate aceste pretenții (prima data prin adresa datată_ ) când, de asemenea reclamanta a făcut trimitere la niște facturi pro-forma
Reprezentantul pârâtei, d-nul Florin Roman, a contactat anterior firma reclamantă, mai exact pe angajata acestora Geanina Paiu, la data de_, pentru că acesta fusese informat, printr-un email de către un coleg că, societatea reclamantă ar avea o ofertă de vânzare autotractoare. Astfel, s-au solicitat informații și un preț de vânzare.
Pârâta a arătat că a fost informată, de către societatea reclamantă, respectiv de către d-na Geanina Paiu că, doar 9 autotractoare sunt disponibile, iar prețul solicitat era de 24. 500 euro, pârâta comunicând că nu era interesată de cumpărare decât la un preț de cel mult 22.000 euro/bucată, iar alte discuții nu au mai avut loc.
S-a menționat faptul că, în nici un moment al discuțiilor dintre intimată și reclamantă nu au fost individualizate autotractoarele, nu au fost comunicate datele de identificare a autotractoarelor. Nu s-a comunicat nici un act doveditor al drepturilor asupra acestor autotractoare, atâta vreme cât nu s-a convenit, nici măcar la nivel de principiu, un acord cu privire la preț.
Reclamanta a imputat pârâtei pretinsa faptă ilicită, adică încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu privire la cele 20 autotractoare
precum și preluarea acestora.
În acest sens, pârâta a arătat că încheierea unui contract de vânzare- cumpărare având ca obiect material cele 20 autotractoare nu poate fi calificată ca și o faptă ilicită și cu atât mai puțin poate fi reținută vinovăția intimatei vis-a-vis de încheierea acelui contract ori preluarea autotractoarelor.
In primul rând s-a menționat că pârâta a încheiat un astfel de contract în exercitarea obișnuită a comerțului pe care îl realiza, contractul fiind unul care se înscrie în obiectul său de activitate.
De asemenea, s-a arătat că pârâta a contractat cu totală bună- credința, neurmărind să încalce drepturile sau interesele legitime ale nici unei alte persoane, respectând pe deplin art. 1169 C.civ., încheind un contract valabil, în limitele impuse de către lege, ordinea publică și bunele moravuri.
Astfel, pârâta a învederat că nu a avut cunoștință de nici un impediment cu privire la vânzarea celor 20 autotractoare. Din contră a fost informată că, la momentul încheierii contractului nu exista nici o sarcină asupra bunurilor, acestea nefăcând obiectul unui alt contract.
Cu atât mai puțin poate fi calificată ca și ilicită primirea/predarea acestor autotractoare. Preluarea de către intimată a acestor autotractoare s-a realizat în baza și în considerarea unui contract valabil încheiat de vânzare cumpărare, care a dat naștere dreptului intimatei de a prelua autotractoarele precum și obligației vânzătoarei SC M. SS de a preda aceste autotractoare.
S-a remarcat că cererea de antrenare a răspunderii pentru garanția pentru evicțiune formulată de către reclamantă contra pârâtei SC M. S.
S. exclude de plano răspunderea civilă delictuală a intimatei.
Astfel, potrivit art. 1275 C.civ., în cazul transmiterii succesive a unui bun mobil titularul dreptului de proprietate este acela care a dobândit posesia efectivă a bunului cu bună-credință.
In acest context trebuie remarcat că reclamanta recunoaște și acceptă că pârâta a dobândi dreptul de proprietate asupra autotractoarelor, acesta fiind premisa și faptul generator al antrenării garanției pentru evicțiune pe care a solicitat-o în contra SC M. SS .
Reținerea ca existent în patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietate asupra autotractoarelor, în condițiile dobândirii ulterioare, s-a datorat și echivalează cu reținerea împrejurării că pârâta, cu bună-credință, a intrat în posesia bunului.
S-a învederat că buna credință care condiționează în acest caz proprietatea, precum și solicitarea de a se reține că reclamanta a pierdut proprietatea ca urmare a unui fapt culpabil, ulterior al pârâtei SC M. S.
S., antrenarea garanției de evicțiune, exclude în mod cert existența unei răspunderi civile în sarcina intimatei, existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de către aceasta.
In ceea ce privește cererea de a fi antrenata răspunderea solidară, pârâta a arătat că nu există nici o rațiune pentru a fi reținută o solidaritate
Reclamanta și-a motivat cererea privind solidaritatea pe dispozițiile art.
1382 C.civ. însă acesta cerere este netemeinică.
Art. 1382 C.civ își găsește aplicabilitatea doar în cadrul răspunderii
civile delictuale. In acest sens trebuie remarcat că art. 1382 C.civ. se regăsește în cadrul capitolului privitor la răspunderea civilă secțiunea a 6 -a
"repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale". Mai mult art. 1445 C.civ. prevede expres că solidaritatea între debitori nu se prezumă și trebuie stipulată expres de către părți ori prevăzută expres de către lege.
Ori, reclamanta a solicitat instituirea unor obligații solidare însă nu pentru o răspundere civilă delictuală comună. Din contră s-a solicitat angajarea în sarcina pârâtei SC M. SS a unei garanții de evicțiune, care reprezintă o răspundere specială ce exclude răspunderea civilă delictuală.
S-a remarcat lipsa evidentă a unui raport de cauzalitate direct între așa zisa faptă ilicită săvârșită de către intimată și prejudiciul invocat de către reclamantă.
In realitate pierderea proprietății de către reclamantă a avut loc prin predarea posesiei către intimată în condițiile existente deja, adică în condițiile unui contract de vânzare cumpărare valabil încheiat și cu bună- credință cel puțin din partea intimatei. Ori, predarea posesiei nu este in legătură de cauzalitate decât cu obligațiile și drepturile izvorâte din contractul încheiat de către intimată cu SC M. SS, reprezentând o fapta licită,pârâta fiind îndreptățită la preluare prin contract și de asemenea SC M. SS fiind obligată la predare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C M. SS a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial C., raportat la prevederile art. 9 din C.proc.civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind neîntemeiata si nefondata și obligarea acesteia la plata cu cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, pârâta SC M. SS a arătat că potrivit art. 9 din C.proc.civ. cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcuta la instanța competentă pentru oricare dintre ei. În cazul când printre pârâți sunt și obligați accesorii, cererea se face la instanța competenta pentru oricare dintre debitorii principali.
S-a arătat că, deși s-a invocat răspunderea solidara a pârâtelor, luându-se in considerare, probabil, temeiul de drept invocat in atragerea răspunderii acestei pârâte, respectiv răspunderea delictuala, s-a apreciat că raționamentul reclamantei a fost cu totul eronat.
Astfel, s-a arătat că debitorii răspund solidar in măsura in care se atrage răspunderea civila delictuala a acestora, dar in situația de fata, s-a solicitat atragerea răspunderii contractuale, ceea ce a exclus regula enunțată, in acest sens fiind si prevederile art. 1350 Cod Civil.
In concluzie, având in vedere că, in principal, s-a invocat raportul juridic primar existent intre pârâtă si reclamanta si, apoi, raportul juridic subsecvent născut intre cele două pârâte, a rezultat ca pârâta are calitatea de debitor principal si ca atare s-a apreciat că instanța competentă este aceea de la sediul intimatei, respectiv Tribunalul Timiș.
Ca atare, s-a considerat că se impune admiterea excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului Comercial C. si declinarea competenței in favoarea Tribunalului Timiș.
În subsidiar, pârâta a solicitat disjungerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea acesteia la plata sumelor solicitate, de capetele de cerere
având ca obiect obligarea pârâtei de rang 2 la plata acestor sume.
Astfel, pârâta a considerat ca a fost îndreptățită să solicite disjungerea având in vedere faptul că aceste capete de cerere au caracterul a doua cereri distincte, cu temei de drept diferit in invocarea atragerii răspunderii celor doua pârâte, ceea ce presupune un probatoriu diferit. Ori, având in vedere si regula de drept comun conform căreia, cererile având ca obiect pretenții se judeca de către instanța de la sediul debitorului si că in speță, reclamanta nici nu s-ar putea prevala de vreuna din situațiile prevăzute de disp. art. 10 din C.proc.civ.
Mai mult, raportat chiar si la dispozițiile pct. 4 din articolul anterior enunțat, competenta ar aparține instanței de la sediul intimatei ca fiind instanța unde ar fi luat naștere presupusa obligație in sarcina acesteia sau instanța de la locul plații, astfel ar rezulta că cererea formulata este întemeiata.
S-a apreciat că legiuitorul a stabilit competenta teritoriala tocmai având in vedere principiul celerității judecații in litigiile cu profesioniști din punct de vedere al administrării probatoriului. Astfel, s-a apreciat că se impune disjungerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata sumelor solicitate, declinarea competentei de soluționare a acestora si trimiterea spre judecare instanței de la sediul intimatei, respectiv Tribunalului Timiș.
Totodată, s-a arătat că reclamanta nu a înțeles sa timbreze cererea de chemare in judecata, mai mult, a formulat si o cerere de majorare a cuantumului pretențiilor.
În acest sens, s-a apreciat ca au fost incălcate prevederile art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, conform cărora, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită in cuantumul legal, in momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata.
Astfel, pârâta a înțeles să invoce excepția anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, avându-se în vedere cererea este una evaluabila in bani, taxa judiciara de timbru datorata calculându-se la valoare, in conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 din Legea 146/1997.
Pe fondul cererii, pârâta a solicita respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nefondată.
Astfel, în primul rând, s-a arătat că înțelegerea părților, respectiv a intimatei SC M. SS si societății-reclamante B. T. BA a fost aceea de a înstrăina, respectiv de a cumpăra un număr de 20 de autotractoare marca DAF, identificate in cuprinsul cererii introductive de instanța, dar contractul urma a fi considerat încheiat și proprietatea urma a fi transmisă doar la momentul plății integrale a prețului.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 1674 C.civ, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit înca.
A rezulta astfel că, părțile pot deroga de la prevederile legale în materie,
situație incidentă și în speța de față.
Ca atare, s-a apreciat că in situația de față nu poate fi atrasă răspunderea pentru evicțiune, in condițiile in care contractul nu era încheiat si proprietatea nu era valabil transmisa la momentul încheierii de către intimată a contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta SC E. H. S. .
De altfel, între cele doua societăți, respectiv intimată si societatea- reclamantă nu s-a încheiat un contract in sensul de negotium juris, fiind purtate doar anumite negocieri intre reprezentanții acestora. In cadrul negocierilor s-a stabilit că, in speța contractul se va încheia la data plații integrale a prețului, urmând ca predarea bunurilor de către intimată să se realizeze intr-un termen de 5-10 zile de la efectuarea integrală a plății.
Termenul esențial convenit de părți, pentru plata integrala a fost data de_, când s-a efectuat însa doar o piață parțială, respectiv, 111.000 euro, din 370. 000 euro.
La data de_, pârâta a insistat in efectuarea plații printr-un e-mail comunicat reprezentantului societății reclamante, cu mențiunea, că in situația in care plata nu se va efectua până cel târziu la sfârșitul zilei, contractul nu se va încheia si nu se va executa livrarea.
La data de_, având in vedere că reclamanta nu a efectuat plata, pârâta i-a adus la cunoștință că înțelegerea nu se va încheia, toate sumele virate către intimată fiind ulterior restituite reclamantei.
Cu toate acestea, ulterior luării la cunoștință despre comunicarea intimatei către reclamantă, aceasta a efectuat plata diferenței de preț.
Pârâta a menționat faptul că nu corespunde adevărului faptul că înscrisul intitulat "confirmarea achiziției";, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, ar face dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare între părți.
Conform traducerii, acesta reprezintă o confirmare din partea cumpărătorului a intenției de cumpărare si din partea vânzătorului a calității mărfii, respectiv a stării de funcționare a cap-tractoarelor precum si a faptului ca acestea nu constituie obiectul unor obligații financiare, fiind libere de sarcini.
S-a considerat că orice altă interpretare ar fi in neconcordanta cu voința părților si normele dreptului de drept intern aplicabile in speță.
Cât privește momentul transferului dreptului de proprietate, odată cu plata integrala a prețului, s-a învederat că acesta este o practica comerciala des întâlnită, având in vedere natura bunurilor mobile tranzacționate precum si prețul variabil in funcție de oferta de vânzare, respectiv cumpărare a pieței. In concluzie, pârâta a menționat că, în ceea ce privește solicitarea atragerii răspunderii pentru evicțiune, aceasta nu putea fi atrasă atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare nu era valabil încheiat la momentul încheierii înțelegerii dintre intimată si pârâta SC E. H. S., existând în acest sens dovada notificării reprezentantului reclamantei in ceea ce privește neîncheierea contractului datorită neachitării în întregime a prețului până la
termenul stabilit.
In ceea ce privește obligația de predare, pârâta a arătat că aceasta se naște odata cu încheierea valabila a contractului între părți, ori daca acestea au stabilit că proprietatea se transferă doar odata cu plata în întregime a prețului, rezulta că obligația de predare se naște la aceea dată si nu anterior.
In acest sens, pârâta a invocat prevederile art. 1693 Cod Civil, conform cărora, in lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce prețul este plătit. Mai mult, pârâta a arătat că, înțelegerea a fost ca predarea să aibă loc ulterior efectuării plății, la un termen de 5 -10 zile, o dovada in plus a faptului ca în speță, contractul nu se va fi considerat încheiat decât ulterior plații în întregime de către cumpărător a contravalorii mărfii.
În subsidiar, s-a considerat că între părți s-a încheiat în mod valabil un contract de vânzare-cumpărare bunuri mobile, astfel, că prin neplata prețului la termenul convenit si punerea în întârziere a cumpărătorului în acest sens, pârâta era in drept sa considere contractul rezoluționat.
In acest sens, s-au invocat prevederile art. 1552 Cod civil, conform cărora rezoluțiunea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului, când acesta nu a executat obligația in termenul fixat prin punerea în întârziere ( în speță, 30.08.20I2), sau atunci când debitorul se afla de drept în întârziere. Ori, conform alin. 4 din același articol, declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz de la data expirării termenului prevăzut la alin. l.
Totodată, conform prevederilor art. 1725 Cod Civ., in cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept in întârziere cu privire la obligațiile sale, daca la scadență, nici nu a plătit prețul si nici nu a preluat bunul (alin. 1), iar in cazul bunurilor mobile supuse deselor schimbări de valoare, cumpărătorul este de drept in întârziere, atunci când a solicitat predarea fără să fi plătit prețul (alin. 2).
In ceea ce privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către pârâta cu pârâta de rang 2, s-a arătat că acesta s-a realizat ulterior expirării termenului de plată, respectiv_ dar si ulterior notificării reclamantei, in privința efectuării plații integrale, cel târziu la data de_, facturile fiscale către pârâta SC E. H. S. fiind emise de intimată la data de_ .
Ca atare, având in vedere că înstrăinarea bunurilor s-a realizat ulterior comunicării încetării contractului, s-a considerat că nu poate fi incidentă răspunderea pentru evicțiune.
Pe de alta parte, referitor la prejudiciul invocat de reclamantă, drept consecință a pretinsei evicțiuni, s-a apreciat, pe de o parte că, acesta nu a rezultat din evicțiune, iar pe de altă parte, că prejudiciul nu a fost dovedit.
Astfel, la data de_ când s-a încheiat contractul între reclamantă si RIJBO TRADING BV, prima nu avea calitatea de proprietar asupra bunurilor înstrăinate, ca atare va răspunde pentru orice prejudicii rezultate din propria culpă.
S-a remarcat faptul că în contractul anterior menționat s-a prevăzut expres faptul că obiectul rămâne în proprietatea B. T. BV până la efectuarea plății integrale.
Astfel, ulterior luării la cunoștință de comunicarea intimatei si anterior împlinirii termenului pentru livrare,_, reclamanta era in măsura să notifice Rijbo Trading BV, în ceea ce privește imposibilitatea executării contractului, mai ales ca acesta nu era translativ de proprietate. Reclamanta a înțeles să acționeze cu rea-credință, in aceeași zi in care era termenul limită pentru plata integrală a prețului către pârâta, și a semnat un contract
de vânzare-cumpărare cu o alta societate pentru bunurile a căror preț nu le-a achitat încă. Efectuează plata ulterior notificării intimatei, în care, i se aduce acesteia la cunoștință că nu se va încheia vânzarea. Astfel, reclamanta, în conduita rea-intențională, nu și-a notificat cumpărătorul in ceea ce privește imposibilitatea executării contractului, acesta emițând factura pentru plata penalităților de abia la data de_ .
În acest sens, s-a arătat că reclamanta nu a înțeles să facă dovada plății de către Rijbo Trading BV a prețului de vânzare pentru a se considera transferata proprietatea, ori atâta timp cât prețul nu s-a achitat, reclamanta nu era obligata sa efectueze livrarea pentru a se putea percepe penalități.
Cu atât mai mult, în atare condiții de neplată a prețului, nu se face nici dovada pretinsului câștig nerealizat.
Astfel, pârâta a apreciat că reclamanta este singura răspunzătoare pentru conduita contractuala in relația cu terțul Rijbo Trading BV.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele: Între reclamantă și pârâta de rd. I SC M. SS s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a unui număr de 20 autotractoare marca DAF, contract care a fost încheiat la distanță, astfel cum rezultă din corespondența
prin email purtată între părți.
Astfel, din cuprinsul corespondenței dintre părți, instanța reține că în urma negocierilor care au avut loc la data de 22 august 2012 (f.214, 215), reclamanta și pârâta de rd.I au negociat prețul autotractoarelor, acestea fiind de
18.500 Euro/unitate, cu mențiunea că plata urma să se facă a doua zi, iar camioanele urmau a fi livrate în rumătoarele 5-10 zile (f.216).
Ulterior momentului încheierii acordului de voință dintre părți, s-a solicitat vânzătorului, în speță pârâtei de rd.I, confirmarea plății autotractoarelor către finanțatoarul BRD SOGELEASE SA, confirmare care a intervenit la data de 29 august 2012, ocazie cu care reclamanta a arătat că va efectua plata cât mai curând posibil (f.218-219).
În aceeași zi, respectiv 29 august 2012, reclamanta a arătat faptul că va efectua plata până la ora 15,00 (f.220), părțile convenind și asupra modalități de livrare a autotractoarelor (f.222-223).
În dimineața zilei de 30 august 2012, s-a confirmat plata parțială a autotractoarelor, respectiv plata a 6 unități în valoare de 111.000 euro, cu solicitarea de achitare a celorlalte autotractoare. În plus, s-a subliniat, în cursul aceleiași zile, condiția esențială a tranzacției și anume cea care viza plata tuturor celor 20 de unități, vânzătorul subliniind că nu aceeptă altă modalitate de plată decât plata integrală (f.224-225).
Cu toate acestea însă, cumpărătorul nu a realizat plata, astfel încât, la data de 31 august 2012 ora 9:12, vânzătoarea a arătat în emailul transmis cumpărătoarei că a livrat camioanele dar nu a primit plata, deși înțelegerea a fost că aceasta urma a se efectua integral în urmă cu o zi, motiv pentru care
"afacerea a fost anulată";, prețul de 18.500 euro fiind convenit pentru cele 20 de unități cu plata integrală (f.227).
Acest aspect, estențial de altfel, pentru încheierea tranzacției, respectiv plata integrală a prețului pentru toate cele 20 de unități a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv la baza negocierii prețului pentru fiecare unitate, astfel cum rezultă și din corespondența trimisă cumpărătorului de către vânzător la data de 30 august 2012, ora 12:08 (f.228).
Astfel, din cele mai sus expuse, rezultă fără echivoc și de altfel nici nu a fost contestat de către părți, că între reclamantă și pârâta de rd.I s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, condiția esențială constând în obligația cumpărătorului de a efectua plata prețului tuturor celor 20 de autotractoare, până la data de 30 august 2012. De altfel, cumpărătorul s-a obligat chiar să efectueze plata până la ora 15:00 a zilei de 29 august 2012 (f.220). Cu toate acestea însă, în dimineața zilei de 31 august 2012, plata autotractoarelor nu
fusese efectuată.
Față de aceste aspecte și contrar susținerilor reclamantei, instanța opinează că mențiunea cuprinsă în emailul transmis cumpărătorului la data de
31 august 2012, ora 9:12 minute privind "anularea afacerii";, constituie o veritabilă notificare unilaterală de rezoluțiune a contractului de vânzare în sensul dispozițiilor art. 1152 alin.1 din NCC, potrivit cărora, rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului, atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Textul de lege citat prevede modalități alternative de intervenire a rezoluțiunii, în speță fiind incidentă ipoteza în care debitorul se afla de drept în întârziere. În acest sens, sunt dispozițiile art. 1523 alin.2 lit. a din NCC, potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege precum și atunci când obligația nu putea fi executată în mod util, decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă sau când nu a executat-o imediat, deși exista urgență.
De altfel, din declarația martorului SA (f.56-57, vol.II) rezultă faptul că reclamanta a cunoscut faptul că tranzacția a fost condiționată de plata imediată a prețului, iar reprezentantul reclamantei și-a asumat obligația de a efectua plata până la ora 15:00 a zilei de 29 august 2012.
În aceste condiții, dat fiind faptul că obligația esențială a cumpărătorului a fost plata integrală a celor 20 de autotractoare până la un anumit moment, aceasta constituind elementul determinant a încheierii tranzacției la prețul de
18.500 euro pe fiecare unitate, dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin incidente, astfel încât rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și-a produs efectele la momentul la care a intervenit declarația de reziliere, respectiv la data de 31 august 2012, ora 9:12.
Ca atare, efectuarea în cursul aceleiași zile, respectiv 31 august 2012, a restului de plată, însă ulterior declarației de reziliere, nu este de natură să înlăture aplicarea sancțiunii, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu disp. art. 1497 NCC, dacă plata se face prin virament bancar, data plății este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății. Așadar, plata s-a realizat practic în data de 3 septembrie 2012, așa cum rezultă de altfel și din corespondența părților.
Din perspectiva celor statutate, instanța nu poate reține susținerile reclamantei (f.107-120, vol.II) că nu ar fi intervenit rezoluțiunea contractului, întrucât nu s-ar fi convenit în mod expres un termen de plată, întrucât termenul de plată rezultă atât din corespondența părților, cât și din declarația martorului SA, din a cărui declarație rezultă, de altfel și faptul că reclamanta a înțeles că termenul este unul esențial, de acesta depinzând însăși încheierea tranzacției la prețul convenit.
În plus, instanța nu poate reține nici susținerile reclamantei referitoare la
o eventuală incidență a disp. art. 1551 alin.1 NCC, potrivit cărora creditorul nu are drept la rezoluțiune, atunci când executarea este de mică însemnătate, întrucât așa cum s-a subliniat în nenumărate rânduri și cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, plata integrală a prețului era condiția esențială a încheierii tranzacției, astfel încât neachitarea unei părți sustanțială a prețului, nu poate fi considerată o neexecutare de mică însemnătate, în sensul dispozițiilor legale citate.
Referitor la susținerile reclamantei privind imposibilitatea pârâtei de rd.I de a rezoluționa contractul, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1276 alin.1 NCC, instanța opinează asupra faptului că textul arătat reglementează asupra denunțării unilaterale a contractului și nu a rezoluțiunii, instituții diferite în accepțiunea Codului civil.
În concluzie, atâta timp cât în cauză a intervenit rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, desigur nu se mai poate pune problema răspunderii civile delictuale pentru eventuale prejudicii cauzate reclamantei, întrucât tranzacția încheiată între pârâți a intervenit ulterior neîndeplinirii obligației de plată de către societatea reclamantă, pârâta de rd.I fiind astfel liberă să încheie o altă tranzacție.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul în temeiul disp. art. 1357 și urm. NCC va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. T. B. în contradictoriu cu pârâtele SC M. SS și SC E. H. S. .
În temeiul art.274 C.pr.civ. va obligă reclamanta să-i plătească pârâtei SC
M. SS suma de 18.116,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (f.103-106) și respinge cererea privind cheltuielile de judecată constând în cheltuieli de deplasare, întrucât acestea nu au fost dovedite.
În temeiul acelorași dispoziții legale va obliga reclamanta să-i plătească pârâtei SC E. H. S. suma de 8.225,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (f. 101-102).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. T. B., cu sediul procesual ales în B., I. S. V. nr. 6, sector 1, la sediul profesional al Societăți Civile de Avocați "M. și Asociații";, în contradictoriu cu pârâtele SC M. SS, cu sediul procesual ales în T., str. P. nr. 1, ap. 15, jud. Timiș la C. A. B. C. și SC E.
H. S., cu sediul în G., str. P. nr. 1333, jud. C. .
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtei SC M. SS suma de 18.116,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și respinge cererea privind cheltuielile de judecată constând în cheltuieli de deplasare.
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtei SC E. H. S. suma de 8.225,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. K. C. P.
Red.NK/AA 5 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 419/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 130/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
