Decizia civilă nr. 42/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 42/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de SC G. R. A. R. SA și
R. D. -F. împotriva sentinței civile nr. 4995 pronunțată în data de_, în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații P. M., P. C., P. I., P. T. -R.
având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apelantul personal asistat de av.
V. și dna. av. V. Cobzaș în reprezentarea intereselor intimaților cu împuternicire avocațială aflată la fila 49 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
ul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimaților, P. C. și P. I. - întâmpinare prin care se solicită respingerea apelului.
Un exemplar se comunică cu reprezentantul apelantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelurilor.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea, schimbarea sentinței apelate.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune solicită admiterea acesteia întrucât în opinia sa dreptul la acțiune curge de la data de 01. august 2006, conform datelor de procesul penal, data la care s-a întâmplat fapta, respectiv producerea accidentului și la care a fost cunoscut autorul acesteia.Acțiunea civilă a fost introdusă în 12 octombrie 2009, după împlinirea termenului de prescripție 3 ani.
În subsidiar solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg în scris, relevând instanței că prin Decizia pronunțată de către Curtea de A. Constanța s-a reținut o culpă în procent de 20% și pentru victimă, inițial, au înțeles să se constituie parte vătămată doar P. Doina, soția victimei.
În ceea ce privește apelul declarat de SC G. R. A. R. SA solicită admiterea acestuia. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată conform actelor justificative depuse.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, termenul de prescripție curge de la data pronunțării hotărârii Curții de A. Constanța, fundamentat pe dispozițiile art.8 din Decret, respectiv aceasta este data la care s-a stabilit cine este autorul faptei, această hotărâre este cea care a stabilit vinovăția.
Se mai arată că apelantul nu și-a asumat nici un moment vreo responsabilitate.
Solicită respingerea apelului, relevând instanței că este imoral să stabilești că doar unii au avut de suferit și alții nu. Nu se poate cuantifica suferința părinților care și-au pierdut fiul, chiar și societatea de asigurare a înțeles acest aspect. Nu există criterii prestabilite, durerea și suferința este nemărginită iar întinderea daunelor solicitate este maximă și echilibrată.
Solicită, de asemenea, respingerea cererii privind acordarea de cheltuieli de judecată.
În privința apelului declarat de SC G. R. A. R. SA solicită respingerea acestuia. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată .
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 4.995 din_ pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamanților P. C. și P. ALEXANDRU, acțiunea reclamantului P. Alexandru, decedat pe parcursul judecății, fiind însușită de reclamanții P. M., P. I. și P. T. -R., împotriva pârâților R. D. -F. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R.
A. R. S.A. B., pe care i-a obligat la 30.000 Euro, plătibili în lei la cursul din ziua plății, reprezentând daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că este lucru judecat că pârâtul R. D. -F. a fost autorul unui accident de circulație în urma căruia fiul reclamanților a decedat.
Prin decizia civilă nr. 340/P/3 iunie 2009 a Curții de A. Constanța s-au admis recursurile formulate de inculpat și de către S.C. A. R. A. S.A., S. B.
, s-a dispus suspendarea condiționată a executării unei pedepse de 1 (un) an închisoare și s-a fixat un termen de încercare de 3 ani.
S-a redus cuantumul despăgubirilor civile de 11.880 lei daune materiale și la
80.000 lei daune morale, proporțional culpei inculpatului, de 80 %. Aceste despăgubiri s-au acordat soției victimei în nume propriu dar și în calitate de reprezentant legal al fiului victimei. În cauza de față, prin acțiunea introductivă de instanță, părinții victimei sunt cei care solicită acordarea de daune morale.
Contrar susținerilor pârâtului R. D. -F., consemnate în întâmpinarea de la filele 39-41, instanța de fond a subliniat că acordarea printr-o hotărâre anterioară a despăgubirilor către soția și fiul victimei, în cuantumul sus arătat, nu exclude îndreptățirea și a părinților victimei la pretinderea unor daune morale, în nume propriu. Tribunalul a apreciat că eronat susține pârâtul prin aceeași întâmpinare că instanța penală ar fi acordat despăgubiri pentru daunele morale în cuantum de 80.000 Eur, căci acest cuantum este în realitate de 80.000 lei, cum deja s-a arătat. Nici susținerea că această sumă ar fi acoperitoare pentru toți membrii familiei nu are fundament, fiind o simplă prezumție. În cauza de față, tribunalul este chemat a se pronunța exclusiv asupra cererii părinților victimei, respectiv a moștenitorilor tatălui său, fără ca acordarea unor despăgubiri către soția și fiul victimei să constituie un impediment legal pentru aceasta.
Tribunalul nu este ținut, din perspectiva dispozițiilor art. 998 Cod civil, nici a aprecia asupra cuantumului despăgubirilor ce le va acorda prin raportare la cuantumul despăgubirilor acordate de instanța penală către soție și fiu, raportul juridic dedus judecății în cauza de față fiind unul distinct.
Fără a considera ca fiind avenită o "ierarhizare"; a suferințelor umane, tribunalul apreciază ca fiind de necontestat că pierderea unui copil este una din marile tragedii umane, marcând pentru totdeauna viața părinților. Durerea cauzată de moartea unui copil nu poate să dispară atâta timp cât părintele este în viață, căci el continuă să aibă acest statut, de părinte, și după dispariția copilului, prin legăturile nevăzute și profunde care există între cei doi, de la început. Decesul fiului reclamanților P. Alexandru și P. C. nu s-a produs în mod natural ci a fost rezultatul unei
infracțiuni comise asupra acestuia, din culpă, de către o altă persoană, pârâtul din cauza de față, dl R. D. -F. .
Potrivit art. 998 Cod civil, persoana care a săvârșit o faptă ilicită trebuie să repare integral prejudiciile rezultate din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor. Daunele morale ce s-au acordat de către prima instanță reprezintă o compensare a suferinței psihice cauzate părinților victimei, cu sublinierea însă că aceste daune nu pot fi cuantificate exact, nefiind susceptibile de o evaluare în raport de criterii obiective, stricte, efective. S-a apreciat astfel rezonabilă suma pretinsă de reclamanți, la stabilirea acesteia instanța de fond ținând seama și de culpa concretă a inculpatului de 80 %, stabilită definitiv de instanța penală, sens în care acțiunea a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții R. D. -F. și S.C. G.
R. A. R. S.A.B.
solicitând instanței admiterea acestora și modificarea sentinței apelat.
În apelul pârâtului R. D. -F.
se solicită, în subsidiar, respingerea acțiunii reclamanților ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că reclamanții P. Alexandru și P. Comelia (părinții victimei accidentului mortal de circulație care s-a produs la data de 1 august 2006), iar apoi (după decesul lui P. Alexandru,și moștenitorii P. M. și
P. I. ), au intentat și respectiv au susținut acțiunea civilă la Tribunalul Sălaj, prin care au cerut să se dispună obligarea pârâtiilor la plata de despăgubiri civile pentru daunele morale în sumă de 30.000 euro, dar au introdus respectiva acțiune la peste 3 ani de la decesul victimei, după ce procesul penal a fost finalizat, iar hotărârea adoptată (în care s-a soluționat și latura civilă a cauzei),a rămas definitivă.
În aceste condiții, pârâtul apreciază că acțiunea intentată de reclamanți, vizează o modalitate greșită de calculare a termenului de prescripție. Astfel, accidentul de circulație al cărui victimă a fost fiul reclamanților s-a produs la data de 1 august 2006, iar potrivit datelor din dosarul penal care a avut ca obiect cercetarea accidentului, autorul accidentului (inculpat în cauza penală) a fost numitul R. D. F. (care are calitatea de pârât în acest dosar) și că acest făptuitor a fost găsit de organele de poliție la locul producerii accidentului, fiind identificat la aceeași dată, adică în momentele imediat următoare producerii accidentului. (această situație rezultă cu claritate din dosarul penal.nr._ al Curții de A. Constanța, în care s- a pronunțat Decizia penală nr. 340/P/03 iunie 2009 și chiar din procesul-verbal de cercetare la fața locului,mijloc de probă administrat la data producerii accidentului).
Așadar, reclamanții, părinții persoanei decedate ca urmare a accidentului, au cunoscut persoana vinovată de producerea acestuia, implicit persoana care le-a provocat prejudiciul moral, chiar la data de 1 august 2006, când s-a produs accidentul de circulație, dată la care a și început să curgă termenul de prescripție, ce avea să se împlinească cu 3 ani mai târziu.
În opinia pârâtului, susținerile reclamanților în sensul că termenul de prescripție ar fi început să curgă la data la care s-au finalizat cercetările de către organele de urmărire penală și respectiv data la care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, nu pot fi acreditate, întrucât cauza penală nu a fost nici un moment cu autor neidentificat și nici nu a vizat vreun dubiu, privind identitatea autorului infracțiunii de ucidere din culpă, care a fost găsit la locul producerii accidentului în persoana pârâtului R. D. F. și care a recunoscut că a condus autoturismul ce a intrat în coliziune cu mașina condusă de victima accidentului - P. Arodian-Paul.
În aceste condiții, pârâtul apreciază că promovarea acțiunii civile (abia la data de_ ) după aproape două luni și jumătate de la împlinirea termenului de prescripție), face necesară aplicarea prev.art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, conform căruia "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege",
aplicarea art.3 din același act normativ care stabilește termenul general de prescripție de 3 ani și respectiv aplicarea art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit căruia "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În subsidiar, pârâtul arată că reclamanții din prezenta cauză nu au avut calitatea de părți vătămate în cazul infracțiunii reținute în sarcina pârâtului, nu au suferit o vătămare directă, iar latura civilă a cauzei a fost soluționată în dosarul penal nr._ al Curții de A. Constanța, în care s-a pronunțat decizia penală nr.340/P/03 iunie 2009.
Este incontestabil faptul că membrii familiei victimei au suferit un anumit prejudiciu moral, însă în perioada judecării cauzei penale au înțeles că este rezonabil să se constituie ca parte civilă în cauză doar P. Doina (soția victimei) și care se prezumă că a adunat pretențiile tuturor membrilor familiei victimei și a stat în proces ca parte civilă, susținând cererea de despăgubiri civile pentru totalitatea daunelor morale și pentru daunele materiale.
A mai precizat pârâtul că prin decizia sus menționată a Curții de A. Constanța, definitivă, s-au stabilit procentele de culpă la producerea accidentului reținându-se și în sarcina victimei o culpă de 20% (inculpatului revenindu-i culpa de 80%) . Această concluzie a influențat în mod evident și proporția în care s-au acordat daunele morale.
A considerat pârâtul că prin decizia arătată s-a cuantificat prejudiciul moral suferit de partea civilă și s-au acordat despăgubiri pentru daunele morale în sumă de
80.000 lei, în raport de gravitatea prejudiciului moral și de principiul echității, situație în care noile pretenții materiale formulate în prezent sunt nefondate.
În apelul pârâtei S.C. G. R. A. R. S.A. (fosta S.C. A. R.
A. S.A.) B., se solicită,
în principal, admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentintei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților intimați ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că, având în vedere data accidentului -_ în urma căruia a decedat numitul P. Arodian Paul si data introducerii cererii de acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale de către intimații-reclamanți din_, este prescris dreptul la acțiune al acestora. Astfel, cererea intimațiilor- reclamanți este o cerere cu caracter patrimonial si potrivit dispozițiilor art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani. Apoi, a subliniat pârâta, desi condițiile si împrejurările în care s-a produs accidentul rutier din_, precum si gradul de vinovatei al pârâtului R. D. au fost stabilite în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Z., intimații-reclamanții au avut cunoștință de procesul penal precizat si nu s-au constituit părti civile. Invocând dispozițiile art. 19 alin. 1-3 C.proc.pen. care reglementează situația juridica a părtii vătămate, pârâta susține că reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze cu o acțiune civilă instanței civile în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, situație în care se suspenda acțiunea civilă până la soluționarea cauzei penale. De asemenea, conform art. 20 alin. 1 C.proc.pen., persoana vătămata constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fata instantei civile, daca instanța penala, prin hotărâre rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civila.
A mai precizat pârâta că reclamanții-intimați nu sunt părți vătămate prin infracțiunea săvârșită de R. D., aceștia nu au suferit o vătămare directă, iar latura civilă a fost soluționată în dosarul nr._ .
Termenul de prescripție al dreptului la actiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât si pe cei care răspunde de ea. In prezenta cauza nu este vorba de o paguba efectiv solicitata de reclamanti ca urmare a unei vătămări directe
ci de o compensație băneasca pentru suferința psihica pricinuita de decesul unui membru al familiei.
În aceste condiții, pârâta susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că data de la care curge termenul de prescriptie al dreptului la acțiune al reclamanților
- intimati este data de_ când Curtea de A. Constanta a soluționat definitiv dosarul penal nr._, ci data accidentului din_ .
In subsidiar, față de cererile de despăgubire formulate de intimații-reclamanți, pârâta solicitam reducerea cuantumului acestora având în vedere prev. art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în R., precum si de Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Reclamanții-intimați P. C., P. M., P. I. și P. T. -R. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea apelurilor și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanții au menționat că susținerea că dreptul lor la acțiune s-a născut din momentul producerii accidentului este în contradicție cu principiul prezumției de nevinovăție a presupusului făptuitor, până la condamnarea definitivă a acestuia. De la producerea accidentului - 1 august 2006- până la soluționarea definitivă a dosarului penal - 3 iunie 2009 - aproape se împlinise 3 ani. Uneori chiar trec mai mult de 3 ani și astfel orice acțiune în despăgubiri, promovată în afara dosarului penal, ar însemna să se prescrie, dacă s-ar admite teoria apelanților.
În opinia reclamanților, termenul general de 3 ani prev de art. 1 din D.167/1958 începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale de condamnare a inculpatului, aceea fiind data când păgubitul a cunoscut, cine este responsabil pentru paguba sa (art.8 din D.167/58), astfel că se impune respingerea excepției invocată în ambele apeluri.
Referitor la susținerea că nu au formulat cerere în despăgubiri, pe parcursul judecății dosarului penal, reclamanții apreciază că aceasta este netemeinică.
Analizând apelurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate din următoarele considerente
:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție care constituie principalul motiv de apel în cazul ambilor apelanți și care din această perspectivă precum și prin prisma incidenței art. 137 C.p.c. trebuie soluționată cu prioritate deoarece o eventuală temeinicie a acestei excepții ar face de prisos analizarea fondului cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții intimați este o cerere cu caracter patrimonial si potrivit dispozițiilor art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, termen care se calculează cu începere de la momentul nașterii dreptului la acțiune. Potrivit art. 8 din același act normativ, ,,prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea,,.
Așadar, reclamanții au cunoscut persoana vinovată de producerea acestuia, implicit persoana care le-a provocat prejudiciul moral, chiar la data de 1 august 2006, când s-a produs accidentul de circulație, dată la care a și început să curgă termenul de prescripție, ce avea să se împlinească cu 3 ani mai târziu. Dreptul la acțiune al acestor persoane nu era condiționat de stabilirea prealabilă de către o instanță penală a gradului de vinovăție al persoanei responsabile.
Mai mult, aspect deosebit de important, acțiunea penală și procesul penal ulterior derulate împotriva pârâtului apelant nu au avut un efect de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive, deoarece aceste cazuri de întrerupere
sau suspendare sunt limitativ reglementate de art. 13 și 16 din Decretul 167/1958, iar situația anterior expusă nu se regăsește în enumerarea limitativă a acestor texte.
În aceste condiții, deși împrejurările în care s-a produs accidentul rutier din _
, precum si gradul de vinovatei al pârâtului R. D. au fost stabilite în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Z., intimații-reclamanții deși au avut cunoștință de procesul penal precizat nu s-au constituit părți civile. Invocând dispozițiile art. 19 alin. 1-3 C.proc.pen. care reglementează situația juridica a părtii vătămate, reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată instanței civile în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, situație în care se suspendă acțiunea civilă până la soluționarea cauzei penale. De asemenea, conform art. 20 alin. 1 C.proc.pen., persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fata instantei civile, dacă instanța penală, prin hotărâre rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
În consecință, pentru toate aceste argumente, instanța reține că, având în vedere data accidentului -_ în urma căruia a decedat numitul P. Arodian Paul si data introducerii cererii de acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale de către intimații-reclamanți -_, este prescris dreptul la acțiune al acestora.
În baza art. 296 C.p.c., instanța va admite apelurile declarate de către apelanții
R. D. -F. și S.C. G. R. A. R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4.995 din_ pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ și în consecință va schimba în întregime sentința apelată în sensul că va admite excepția de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamanților și în consecință va respinge cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții P. C. ,
P. M., P. I. și P. T. -R. împotriva pârâților R. D. -F. și S.C. G.
R. A. R. S.A. pentru prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.c. instanța va obliga intimații aflați în culpă procesuală P. C., P. M., P. I. și P. T. -R. să plătească apelantului R. D. -F. suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată parțiale. În baza art. 274 alin. 3 C.p.c. instanța a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de către intimați cu titlul de onorariu avocat deoarece a apreciat că onorariul solicitat și dovedit de 2300 lei (f. 57-58) aferent doar fazei apelului este excesiv prin raportare la munca depusă de către avocat și gradul de complexitate al cauzei care a fost soluționată la primul termen la care intimatul s-a prezentat însoțit de către avocat prin admiterea unei excepții.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelurile declarate de către apelanții R. D. -F. și S.C. G. R.
A. R. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 4.995 din_ pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ .
Schimbă în întregime sentința apelată în sensul că admite excepția de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamanților și în consecință:
Respinge cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții P.
C., P. M., P. I. și P. T. -R. împotriva pârâților R. D. -F. și S.C.
G. R. A. R. S.A. pentru prescrierea dreptului la acțiune al reclamanților.
Obligă intimații P. C., P. M., P. I. și P. T. -R. să plătească apelantului R. D. -F. suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată parțiale .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. I. A. A. I. M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./10 ex. Jud.fod: I. D.D. .
| ← Decizia civilă nr. 130/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 757/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
