Decizia civilă nr. 327/2013. Contestație la executare silită

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR.327

Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C.

JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - A. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul P. C. G. in contradictoriu cu intimatii SC S. C. S., S. M. SI A., B. C.

R. SA si B. C. R. SA - SUCURSALA C. impotriva sentintei civile nr.20232/_ pronuntata de Judecatoria C. N. in dosarul nr. _

, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului P. Cristain G., domnul avocat Răzvan Neamțu, cu împuternicire la dosarul cauzei și reprezentanta intimatei BCR SA, consilier juridic Evelina Terge, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de 24 aprilie 2013 intimata SC S. C. S. a depus la dosar o adresă prin care aduce la cunoștința instanței schimbarea sediului social, motiv pentru care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la noua adresă.

Instanța ia act de schimbarea sediului intimatei, care actualmente este în B., b-dul R. E., nr.5, corp B, etaj 3, sector 3.

De asemenea se constată că intimata BCR SA a transmis prin fax la dosarul cauzei, întâmpinare.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanții părților.

Reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, corespunzătoare recursului declarat.

T. ul pune în discuție cu prioritate competența de soluționare a prezentului recurs.

Reprezentanții ambelor părți consideră că T. ul Specializat C. este competent să soluționeze recursul în cauză.

În baza prevederilor art.159 ind.1 raportat la art.2 punct 3 Cod procedură civilă, T. ul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezentul recurs.

Reprezentantul recurentului Dosarul de încuviințare a executării silite ce face obiectul acestui recurs ar fi necesară acvirarea, chiar și pe cale scurtă.

Reprez nu se opune acvirării, dar consideră că nu este absolut necesar.

Instanța consideră că nu este necesară acordarea unui nou termen de judecată în acest sens. Dacă se va aprecia necesar, acesta va fi acvirat pe cale scurtă pentru deliberare.

Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul în susținerea pe fond a recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, deoarece aceasta a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului. Susține motivele de recurs așa cum au fost invocate în scris.

Reprezentanta intimatei BCR SA solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate în întâmpinare, pe care o susține în fața instanței.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 20232/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, formulată de contestatorul

P. C. G., ca neîntemeiată, a fost admisă excepția tardivității

formulării contestației la executare, invocată de intimatul B. COMERICALA

R. S.A. și a fost respinsă cererea formulată de contestatorul P. C. G.

, în contradictoriu cu intimații S.C S. C. S.R.L., S.C.P.E.J. M. ȘI A.

, B. COMERICALA R. S.A., B. COMERICALA R. S.A. - Sucursala J.

C., ca fiind tardiv formulată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că somația emisă la data de_ întocmită de S.C.P.E.J. M. și A. în dosarul execuțional nr. 1092/2011 a fost comunicată contestatorului la data de_, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.

Contestația la executare a fost formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ .

Conform susținerilor contestatorului, în perioada mai-iunie 2012, a fost plecat în străinătate pentru mai multe intervale de timp, motiv pentru care contestația la executare a fost formulată doar după ce a luat la cunoștință - respectiv la data de_, de somația emisă în data de_ .

Referitor la cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, formulată de contestatorul P. C. G. ,

instanța de fond a reținut că potrivit alin. (1) al art. 103 C.proc.civ. neexercitarea oricărei căi de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei iar conform alin. (2) din același text de lege. În acest din urma caz, actul de procedura se va îndeplini in termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate si motivele

împiedicării.

Rezultă astfel că textul de lege stabilește anumite condiții cumulative care trebuie întrunite pentru a se putea dispune repunerea în termen, astfel:

  • partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremptoriu să facă dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința ei;

  • împrejurarea ce a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat dreptul procedural;

  • în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea propriu-zisă.

Analizând înscrisul depus la dosarul cauzei de contestator (împuternicire - f. 165), instanța a constatat că acesta nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa, întrucât înscrisul provine din partea unei societăți comerciale - S.C. HOTEL C. S.R.L., cu care contestatorul nu a dovedit existența unor raporturi contractuale, fapt de natură a justifica deplasarea în străinătate în perioada indicată, ca și imposibilitate de luare la cunoștință a somației emise la data de_ și comunicate la data de_ .

La solicitarea instanței, de a lămuri acest aspect, reprezentantul contestatorului a declarat la termenul de judecată din data de_ că nu cunoaște dacă S.C. HOTEL C. S.R.L. este angajatorul contestatorului, că nu i s-a adus la cunoștință acest aspect.

Având în vedere că nu s-a făcut de către contestator dovada primei condiții prescrise de disp. art. 103 C.proc.civ. - respectiv a existenței unei împrejurări mai presus de voința sa - instanța a apreciat că în aceste condiții, analizarea celorlalte condiții a devenit superfluă, motiv pentru care a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, formulată de contestatorul P. C. G., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimatul B. COMERICALA R. S.A., instanța a reținut că potrivit art. 137 alin. (1) C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În conformitate cu dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. c) C.proc.civ. contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când: c) debitorul care contesta executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Instanța a reținut că în prezenta cauză nu sunt incidente disp. art. 401 alin. (1) lit. a) C.proc.civ., cum încearcă să inducă ideea contestatorul, ci disp. art. 401 alin. (1) lit. c) C.proc.civ întrucât în speță i-a fost comunicată somația de executare din data de_ . Existența unor critici în ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării silite, admisă de către instanță și nesupusă comunicării, conform art. 3731alin. (5), pot fi supuse filtrului instanței, pe calea contestației la executare, însă doar cu respectarea termenului legal de a formula o astfel de cerere de chemare în judecată, conform disp. art. 401 alin. (1) lit. c) C.proc.civ.

Termenul de 15 zile este unul de decădere, calculându-se pe zile libere, potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) C.proc.civ., neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, iar introducerea contestației cu depășirea acestuia atrage respingerea ei ca tardivă.

Potrivit art. 101 alin. (5) C.proc.civ. termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Din cuprinsul actelor dosarului, rezulta ca somația de executare din data de_ a fost comunicata contestatorului la data de_, astfel cum rezulta din dovada de îndeplinire a procedurii de predare aflată în dosarul execuțional nr. 1092/2011 al S.C.P.E.J. M. și A., iar contestația la executare a fost promovată la data de_, așadar după expirarea termenului de decădere de 15 zile menționat de dispozițiile legale.

Fata de dispozițiile art. 101 alin. (1) C.proc.civ., instanța reține că termenul limită la care contestatorul ar fi putut formula prezenta contestație la executare, era data de_ .

Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, raportat la disp. art. 101 alin. (1) și (5), art. 401 alin. (1) lit. c) C.proc.civ., instanța a apreciat că excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimatul B. COMERICALA R. S.A. este întemeiată, astfel că a admis-o și, în consecință, a respins contestația formulată de contestator, ca fiind tardiv formulată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța a luat act de această împrejurare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul P. C. G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În motivarea recursului recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, atât în ceea ce privește respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a contestației, cât și în ceea ce privește admiterea excepției tardivității și cu privire la contestația formulată împotriva încheierii de încuviințare a executării silite. Astfel, se susține că este incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct.

9 C.pr.civ., întrucât instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.

În ceea ce privește greșita respingere a cererii de repunere în termenul de formulare a contestației la executare recurentul a arătat că motivul determinant pentru respingerea cererii de repunere în termen a fost împrejurarea că, în opinia instanței, nu a dovedit existența unor raporturi contractuale între contestatorul P. C. G. și S.C. HOTEL C. S.R.L., care să justifice deplasarea acestuia în străinătate în interesul societății.

In opinia recurentului, nu este relevanta existenta sau inexistenta vreunui raport contractual între contestator si societate, acesta făcând dovada prin înscrisul depus la dosar că în calitate de reprezentant al S.C. HOTEL C. S.R.L. si în executarea unui mandat dat de această societate, a lipsit din țară la data la care s-a afișat somația execuțională și în intervalul în care ar fi trebuit să formuleze contestația la executare. Recurentul a arătat că deține calitatea de administrator în cadrul S.C. HOTEL C. S.R.L., motiv pentru care, este justificat mandatul dat de aceasta societate.

S-a arătat că recurentul a formulat și alte contestații împotriva executărilor silite demarate de aceeași creditoare S.C. S. C. S.R.L., toate fiind declarate în termen, situație față de care, doar în prezentul dosar, datorita lipsei din țară, a fost împiedicat să-și formulez apărările în termenul procedural.

Referitor la greșita admitere a excepției tardivității si cu privire la contestația formulata împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, recurentul a arătat că instanța de fond a confundat regimul juridic al termenului legal de contestare a încheierii de încuviințare a executării silite cu cel al termenului de contestare a executării silite însăși, ignorând distincția evidentă pe care o face legiuitorul între contestația împotriva

actelor de executare privite individual și contestația împotriva executării silite însăși (art. 399 alin. (1) și art. 401 din CoduI de procedură civilă).

Astfel, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că ambele termene de contestație curg de la data comunicării somației (în speță_ ), in condițiile in care în cazul unei contestații vizând executarea silite însăși, legiuitorul prevede expres (printr-o normă specială) că termenul de contestație se calculează de la data comunicării somației sau de la data luării la cunoștință de primul act de executare (art. 401 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă), iar în cazul unei contestații vizând încheierea de încuviințare a executării silite, nu există o asemenea prevedere expresă (normă specială), motiv pentru care, devin incidente dispozițiile de drept comun, adică art. 401 alin. (1) lit. a) și art. 102 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce impun concluzia că termenul curge de la data la care recurentul a luat cunoștință de încheierea de încuviințare.

Acestea fac obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N., fiind admisă la data de_, respectiv al dosarului nr._, fiind în curs de judecată.

S-a precizat că instanța a admis posibilitatea atacării cu contestație la executare a încheierii de încuviințare a executării silite. De altfel, în același sens s-a exprimat Judecătoria Cluj-Napoca și în Dosarul nr._, în care a fost anulată încheierea de încuviințare atacată și în Dosarul nr._ în care a fost respinsă excepția inadmisibilității atacării pe calea contestației la executare a încheierii de încuviințare.

Astfel, în cazul contestației la executare, în mod corect s-a apreciat în doctrină că "Principiul este că termenul de 15 zile începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. De aceea, se poate considera că termenul prevăzut de art. 401 alin.

(1) lit. a) C. proc.civ., constituie, sub aspectul momentului de când el începe să curgă, dreptul comun în materie."

Principiul astfel dedus, este în acord și cu norma generală în materia curgerii termenelor procedurale, din cuprinsul art. 102 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia termenele curg de la data la comunicării actelor de procedură.

Ca atare, instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea art. 401 alin.

(1) lit. c) din Codul de procedură civilă, întrucât acesta cuprinde dispoziții speciale, incidente exclusiv în cazul contestării executării silite însăși.

Apoi, în cadrul contestației împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, ca și în cazul contestației împotriva oricărui alt act de executare, se au în vedere motive referitoare la nelegalitatea actului privit în individualitatea sa, existente la momentul întocmirii lui. Or, în cadrul contestației împotriva executării silite însăși se valorifică motive ce vizează impedimente la executarea silită sau cauze de nulitate ce afectează executarea silita în ansamblul ei, existente anterior începerii executării silite.

Dincolo de acestea, posibilitatea contestării încheierii de încuviințare a executării silite nu poate fi considerată efectivă decât din momentul în care se ia cunoștință de aceasta- doar studierea încheierii și a actelor existente la dosarul de încuviințare permite identificarea greșelilor săvârșite de instanța de executare cu ocazia soluționării cererii de încuviințare.

În acest context, s-a arătat că, deși recurentul a formulat petitul de anulare a încheierii de încuviințare prin cererea introductivă, anticipând și doar prezumând nelegalitatea ei, motivarea efectivă a acestuia a fost făcută prin Notele de ședință depuse la termenul din_, după ce a studiat încheierea si conținutul dosarului execuțional acvirat. De altfel, recurentul a

arătat în cuprinsul cererii introductive că urmează să-și precizeze poziția procesuală în raport de înscrisurile din dosarul excuțional și a solicitat acvirarea acestuia.

Încheierea de încuviințare nu se comunică părților, astfel că recurentul a luat cunoștință de aceasta din dosarul execuțional, după acvirarea acestuia la prezentul dosar (_ ). Or, petitul de anulare a încheierii de încuviințare a fost formulat prin cererea introductivă de instanță (_ ).

Ca atare, independent de admiterea sau nu a cererii de repunere în termen, petitul de anulare a încheierii de încuviințarea executării silite, trebuia apreciat de instanță ca fiind formulat în termen si analizat pe fond de aceasta.

Prin întâmpinare, intimata B. C. R. S.A. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat si menținerea ca temeinica si legala a sentinței primei instanțe.

În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că susținerile recurentului - contestator din cuprinsul recursului sunt nefondate.

In ceea ce privește cererea de repunere in termenul de formulare a contestației la executare, intimata a arătat că in mod judicios, instanța de fond a respins-o, întrucât in condițiile art. 103 alin. 1 Cod procedura civila, neexercitarea oricărei cai de atac in termenul legal atrage decăderea, cu excepția cazului în care partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În accepțiunea art. 103 alin. 1, împrejurarea mai presus de voința părții trebuia sa fie una obiectiva, asimilabila forței majore.

Contestatorul solicita repunerea in termen pe motivul ca în lunile mai iunie 2012 a fost plecat pentru mai multe intervale in străinătate si nu a avut cunoștință despre demararea executării silite împotriva sa, întrucât nu a fost încunoștiințat despre împrejurarea că are restante la bancă.

S-a arătat că recurentul a beneficiat de un număr de 5 credite acordate prin contractele de credit bancar nr. 2919._ ; nr. 242/_ ; nr. 243/_ ; nr. 150/_ si nr. 2572/_, iar la data de_ a formulat o contestație la executare înregistrata sub dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N. împotriva executării silite demarate, în scopul recuperării creanței rezultate din nerambursarea creditului acordat prin contractul 2919/_ .

Împrejurarea ca nu a mai fost achitata nici o suma de bani în contul împrumutului contractat, prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 243/_, respectiv prin celelalte contracte de credit menționate, din anul 2009, generează tocmai concluzia contrara susținerilor contestatorului, aceea ca știa foarte bine ca înregistrează restante la plata creditului, respectiv a creditelor, iar executarea sa silita putea surveni în orice moment.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că plecările in străinătate (nesusținute de documente justificative care sa probeze absenta contestatorului pe întreaga perioada de 15 zile libere) nu se subsumează cazului de forța majora, de imposibilitate obiectiva, cu atât mai mult cu cat recurentul știa ca s-a început executarea silita pentru un alt contract de credit împotriva sa, executarea silita pe care a si contestat-o, cu respectarea termenului lega!, în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N. .

Or, circumstanța că recurentul a sperat fără vreun fundament si cu ușurință ca nu va fi demarata încă o executare silita împotriva sa, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa. La fel cum nici plecarea

acestuia in străinătate de mai multe ori intr-un interval de timp nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa care l-ar fi împiedicat, doar in cazul acestei executări silite, sa respecte termenul de decădere impus de dispozițiile art. 401 Cod procedura civila pentru promovarea caii de atac.

În ceea ce privește admiterea excepției tardivității promovării contestației la executare și față de încheierea de încuviințare a executării silite, intimata a arătat că in conformitate cu prevederile art. 399 alin. 21 Cod procedura civila, "după ce a început executarea silita, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare si anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, data fără îndeplinirea condițiilor legale", iar art. 401 alin. 1 lit. c.) impune, sub sancțiunea prevăzuta de art. 103 alin. 1 Cod procedura civila "contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când:_ c) debitorul care contesta executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștința de primul act de executare, în cazurile in care nu a primit somația sau executarea se face fără somație."

În susținerea capătului de cerere vizând anularea încheierii de incuviintare a executării silite, contestatorul-recurent a făcut trimitere si a invocat dispozițiile art. 399 alin. 21 Cod procedura civila, apreciind ca neincluderea in mod expres a posibilității atacării incheierii de incuviintare silite a fost doar o omisiune a legiuitorului, raportat la imprejurarea ca anterior, in perioada in care au mai fost in vigoare dispozițiile care impuneau obținerea incuviintarii executării silite, legiuitorul a prevăzut in mod expres aceasta posibilitate.

Plecând de la similitudinea propusa chiar de recurent, pentru identitate de raționament, deoarece atacarea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie nu are un termen distinct de cel al promovării contestației la executare împotriva executării silite insasi, respectiv impotriva actelor de executare silita, termenul fiind cel de decădere impus de art. 401 Cod procedura civila, care ar fi raționamentul pentru care in cazul incheierii de incuviintare a executării silite sa i se aplice o alta dispoziție legala, astfel ca identitatea de raționament sa funcționeze doar parțial, adaptat "nevoilor" contestatorului in aceasta cauză.

S-a arătat că termenul de promovare al contestației la executare impotriva incheierii de incuviintare a executării silite, cel de 15 zile prescris de art. 401 alin. 1 Cod procedura civila, este cunoscut si recunoscut de insusi recurent, care in acțiunea introductiva nu face distincție, in solicitarea de repunere in termenul de promovare a contestației la executare, intre contestarea executării silite insasi, contestarea actelor de executare, respectiv contestarea incheierii de incuviintare a executării silite, in sensul in care cererea de repunere in termen nu vizează încuviințarea executării silite, contestația impotriva acestei hotărâri fiind promovata in termen.

Acceptarea interpretării vizate de recurent cu privire la termenul de la care ar curge posibilitatea atacării incheierii de incuviintare a executării silite ar conduce la o disfunctionalitate si o nelegalitate in derularea procedurii de executare silita, astfel ca un debitor care a fost decăzut din dreptul de a ataca executarea silita insasi, respectiv somația de plata, neexercitandu-si culpabil dreptul in termenul imperativ reglementat de lege ar putea, eludând astfel prevederea legala anterior menționata, sa obtina același rezultat prin atacarea, intr-un termen, aleatoriu si nedeterminat, a încheierii de incuviintare a executării silite.

Pornind de la toate aceste considerente, intimata a arătat că rezulta foarte clar ca, contestația la executare impotriva incheierii de incuviintare a executării silite a fost introdusa cu depășirea termenului imperativ impus de art. 401 alin.1 Cod de procedura civila.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Primul motiv pentru care contestatorul P. C. G. a considerat că se impune a fi atacată cu recurs hotărârea pronunțată de prima instanță a fost modul de soluționare a cererii de repunere în termenul legal de formulare a contestației la executare prin raportare la prevederile art. 103 C.pr.civ.

Aceasta în condițiile în care contestatorul a solicitat prin contestația la executare cu care a învestit instanța repunerea sa în termen, motivat pe faptul că a fost plecat în străinătate pentru mai multe intervale de timp.

T. ul apreciază că prima instanță a soluționat în mod legal cererea de repunere în termen, prin raportare la dispozițiile art. 103 C.pr.civ., care impun împlinirea cumulativă a unor condiții de admisibilitate a cererii, titularul fiind obligat să facă dovada faptului că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească actul de procedură în termenul de decădere prevăzut de lege, și, în plus, să facă dovada respectării termenului de 15 zile de la data la care a încetat împiedicarea, în acest interval de timp revenindu-i obligația să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea propriu-zisă.

În ceea ce privește prima dintre condiții, dovedirea împrejurării mai presus de voința contestatorului, care se pretinde că l-a împiedicat să formuleze contestația în termen, tribunalul reține că înscrisul depus în fața primei instanțe constând în împuternicirea emisă de SC HOTEL C. S. în favoarea acestuia, nu este de natură să facă dovada acei imposibilități de îndeplinire în termenul de decădere a actului de procedură. Aceasta întrucât, astfel după cum a recunoscut chiar recurentul și rezultă și din cuprinsul certificatului constatator anexat declarației de recurs depus la dosar la fila 9-10, persoana juridică emitentă a împuternicirii este de altfel administratorul statutar al acesteia, emiterea adresei fiind făcută pro cauza astfel încât nu va fi luată în considerare de instanță.

De altfel, tribunalul consideră că înscrisul respectiv nu face dovada faptului pretins de recurent, al lipsei din țară și implicit a imposibilității de

formulare a contestației în termenul prevăzut de lege. Nu s-a făcut dovada efectivă a deplasării recurentului în străinătate în perioada în care se pretinde că s-a impus deplasarea acestuia să reprezinte societatea și nici măcar dovada că în perioada respectivă ar fi avut loc în țările menționate în cuprinsul adresei târguri de turism și alimentație publică.

Mai mult, simplul fapt al deplasării în străinătate nu echivalează cu o împrejurare mai presus de voința părții, în sensul prevăzut de art. 103 din Codul de procedură civilă, întrucât recurentul ar fi avut posibilitatea de a numi un mandatar care să efectueze orice act de procedură în numele său,

inclusiv în situația în care ar fi fost demarate formele de executare silită de către creditori, cu atât mai mult cu cât nu-și îndeplinise obligațiile ce rezultau din alte contracte de credit încheiate, formulând într-un alt dosar execuțional contestație la executare în contradictoriu cu același creditor, înregistrată pe rolul Judecătorie C. -N. sub nr._ .

Pentru considerentele mai sus reținute, tribunalul va respinge susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate de

prima instanță în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, ca fiind nefondat.

Cât privește greșita admitere de către judecătorie a excepției tardivității contestației la executare formulată împotriva încheierii de încuviițare a executării silite, tribunalul apreciază că prin raportare la dispozițiile art. 401 alin. 1lit. c C.pr.civ. aplicabile în cazul în speță, după cum în mod corect a stabilit și prima instanță, excepția invocată de intimata

B. C. R. SA se impunea a fi admisă, termenul calculându-se de la dat la acer contestatorului i-a fost comunicată somația de executare,_ .

Se impun a fi înlăturate susținerile recurentului conform cărora termenul ar fi trebuit raportat la dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a C.pr.civ. ca fiind vădit nefondate, neputând fi acceptată susținerea recurentului, conform căreia termenul de contestare a încheierii în baza căreia s-a încuviințat executarea silită începe să curgă doar de la data la care debitorul ar fi luat la cunoștință în mod direct de aceasta, prin studierea acesteia și actelor existente la dosarul de încuviințare, întrucât în această modalitate, termenul de contestare ar depinde în mod exclusiv de atitudinea debitorului și demersurile acestuia, în condițiile în care ar fi direct interesat să intre în posesia informațiilor legate de motivele de admitere a cererii de încuviintare a executării într-un termen cât mai generos, și implicit, de prelungirea în mod aleatoriu a termenului de contestare a măsurii dispuse de instanța de executare.

Legiuitorul nu a reglementat, de altfel, un termen distinct pentru contestarea acestei încheieri astfel încât nu pot fi reținute susținerile recurentului neavând o bază legală, contestarea încheierii de încuviințare a executării silite impunându-se a se face, în condițiile în care debitorului i-a fost comunicată somația, în termenul prevăzut de art. 401 alin. i lt. c din C.pr.civ.

Față de considerentele mai sus reținute, tribunalul, prin raportare la dispozițiile art. 312 alin. 1 Cpr.civ. va respinge ca fiind nefondat recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de prima instanță menținând-o ca fiind temeinică și legală, neputând fi reținute motive de casare sau modificare a hotărârii.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul P.

C.

G.

în contradictoriu cu intimații SC S. C. S., S. M. SI A.

, B.

C.

R. SA și B. C. R. SA - SUCURSALA C., împotriva sentinței civile nr.20232/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _

, pe care o menține in întregime.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

M. C. B.

C.

C.

D.

H. A. V.

Red.CC/MM 2 ex./_

Judecător fond: A. P. escu, Judecătoria Cluj-Napoca.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 327/2013. Contestație la executare silită