Decizia civilă nr. 346/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr.346/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. IANCU M.
GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurenții A. M. și A. B. R.
împotriva încheierii civile pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele CNADNR SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri C. și S. DE C. ȘI A. T. P.
, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul recurentelor, avocat Sârb Teodor, lipsind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei CNADNR SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C., cu anexă, care se comunică și reprezentantului recurentelor.
Reprezentantul recurentelor depune la dosar dovada achitării taxei
judiciare de timbru aferentă recursului, în cuantum de 4 lei șui timbru judiciar în cuantum de 0,15 și un set de înscrisuri pentru dovedirea proprietății tabulare asupra terenului. Arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării, susține recursul formulat și nu are alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente în dezbateri judiciare.
Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea civilă pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._ a fost suspendată cauza civilă privind pe reclamanții A. M., A. B. R. și pe pârâtele CNADNR SA - DRDP C.
, SC S. DE C. ȘI A. T. P. S., având ca obiect pretenții, în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că față de pârâta SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, astfel că sunt incidente prevederile art.36 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentele
A. M. și B. -A. R., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și, rejudecând cauza, repunerea cauzei pe rol și reluarea judecății.
În motivarea recursului recurentele au arătat că în mod nejustificat și cu aplicarea greșită a legii nr.85/2006 instanța de fond a suspendat cauza potrivit art.36 din legea insolvenței întrucât SC S. DE C. ȘI A. T.
P. S. este în procedura insolvenței. Pentru a fi incident art.36 din Legea nr.85/2006 este obligatoriu să existe o legătură juridică între cauza și persoana juidică aflată în insolvență. În speță, între SC S. DE C. ȘI
A. T. P. S. aflată în procedura insolvenței și recurente în calitate de reclamante nu există nici o legătură juridică ce să justifice suspendarea cauzei potrivit art.36 din Legea nr.85/2006.
Astfel, recurentele au arătat că prin contractul de concesiune din_ și actul adițional nr.1/_ Consiliul Local al Municipiului C. -N., în calitate de concedent a concesionat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri actual CNADR-DRDP C. o parte din terenul proprietatea actuală a recurentelor, respectiv suprafața de 4.015 mp, pe o perioadă de 25 ani, în schimbul unei redevențe de 350.000.000 lei. Recurentele s-au subrogat în drepturile concedentului Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului C. -N. urmare a sentinței civile nr.201/2008 pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., rămasă irevocabilă pentru parcelele cu nr. top. 24328/1/2/1/2 și 24328/1/3/2 din CF nr.1. C. -N. . Pe aceste parcele sunt edificate niște construcții care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1602/_ de BNP M. ela Baba prin care CNADR SA i-a vândut SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. prin contractul nr.1602/2008 construcțiile și un drept de superficie. În continuare, SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. a vândut construcțiile și dreptul de superficie către SC EUROSTAR PRO INV. S. prin contractul autentificat sub nr.1129/_ iar această din urmă societate a vândut mai departe prin actul nr.1602/_ lui Nicoară B. A. care și-a întabulat dreptul de proprietate în CF nr.2. C. -N. .
Prin urmare, la data judecării cauzei nu mai exista nici o legătură juridică între recurente și SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. aflată în insolvență.
Recurentele au arătat că potrivit contractului de concesiune din_ concedent este Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului C.
-N. și concesionar este CANDR-DRDP C. . Prin adresele nr._ ,_ și_ ale Direcției de Patrimoniu și Evidența Proprietăți din cadrul Primăriei C. -N. rezultă că nu există acordul transmiterii dreptului de concesiune asupra terenului în favoarea noilor proprietari ai construcțiilor. Prin urmare, CNADR-DRDP C. datorează recurentelor redevența, iar această persoană juridică nu se află în insolvență, astfel că nu este justificată suspendarea cauzei potrivit art.36 din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata CNADNR SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C. a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii atacate, arătând în susținerea poziției procesuale că există obligatoriu o legătură juridică între cauza și persoana juridică aflată în insolvență SC S. DE C. ȘI A. T. P. S.
. Intimata a înstrăinat imobilele revendicate a căror anulare se solicită SC S. DE C. ȘI A. T. P. S., iar până în prezent recurentele nu au contestat calitatea de pârâtă a acestei societăți. La data introducerii cererii de chemare în judecată imobilele nu se aflau în proprietatea intimatei, ci în proprietatea SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. .
În conformitate cu prev. art.36 din Legea nr.85/2006, la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului. Prevederea legală are ca scop asigurarea
dreptului la apărare al părților și contradictorialitatea, intimata considerând că sunt incidente și prev. art.243 alin.1 C.pr.civ. care atrage suspendarea judecății.
Mai mult, pe rolul Curții de Apel O. este înregistrat dosarul penal nr._, dosar în care au fost trimiși în judecată Debuceanu Dorin Favril și Istrate A. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art. 13/2 din Legea nr.78/2000, fals intelectual și conflict de interese. Persoanele indicate sunt cercetate în legătură cu vânzarea imobilelor supuse judecății în cauză. Intimata consideră că și pentru aceste motive este necesar menținerea suspendării cauzei, întrucât potrivit art.244 C.pr.civ., dacă s-a început urmărirea penală pentru o
infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, instanța poate dispune suspendarea cauzei civile. De asemenea, art.19 alin.2 C.pr.pen. consacră regula potrivit căreia penalul ține în loc civilul și dispune că judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu prev. art.36 din Legea nr.85/2006, la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului.
SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. se afla in procedura de insolventa si fata de aceasta parata trebuie sa-si gaseasca aplicarea prev. art. 36 din legea 85/2006, insa, in cauza dedusa judecatii in fata instantei de fond, are calitatea de parata si CNADR-DRDP C., iar in opinia tribunalului acesteia in mod evident nu ii sunt aplicabile dispozitiile art.36 din Legea nr.85/2006.
Pe de alta parte, tribunalul apreciaza ca existenta unor raporturi juridice intre cele doua parate si pe care acum intimata CNADR-DRDP C. le invoca prin intampinare, nu poate sa conduca la concluzia ca este extinsa incidenta prev. art. 36 din legea 85/2006 si in ceea ce o priveste pe CNADR-DRDP C. .
T. ul apreciaza insa ca fiind nefondata afirmatia recurentelor in sensul ca la data judecării cauzei nu ar mai exista nici o legătură juridică între recurente și SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. aflată în
insolvență.
Aceasta concluzie, ca legatura juridica evident exista, se bazeaza pe aceea ca recurentele s-au subrogat irevocabil în drepturile concedentului Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului C. -N., pentru parcelele cu nr. top. 24328/1/2/1/2 și 24328/1/3/2 din CF nr.1. C. -N.
, pe care sunt edificate construcții care, cu un drept de superficie au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin care CNADR SA le-a vândut SC S. DE C. ȘI A. T. P. S., vandute apoi mai departe, iar in discutie sunt redeventa si acordul transmiterii dreptului de concesiune asupra terenului în favoarea noilor proprietari ai construcțiilor.
Deci, tribunalul concluzioneaza ca exista acest raport juridic, intre recurente si societatea parata aflata in insolventa, insa in speta, fata de situatia SC S. DE C. ȘI A. T. P. S. sunt aplicabile, in ceea ce o priveste pe aceasta parata, dispozitiile cu caracter special si imperativ ale art. 36 din legea 85/2006.
In ceea ce priveste invocarea de catre intimata CNADR-DRDP C. a prev. art. 244 c.pr.civ si ale art. 19 alin.2 C.pr.pen., tribunalul va inlatura aceasta aparare, avand in vedere faptul ca instanta de fond a luat masura
suspendarii, intemeiat pe disp. art. 36 din legea 85/2006 si doar aceasta dispozitie face obiectul exercitarii controlului judiciar.
In baza tuturor considerentelor expuse, tribunalul va admite recursul declarat de către recurenții A. M. și B. -A. R. împotriva încheierii civile din data de_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul respingerii măsurii de suspendare a judecății față de pârâta CNADNR SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C. și a trimiterii cauzei în vederea continuării judecării cauzei în contradictoriu cu această pârâtă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii civile atacate, cu privire la suspendarea judecării cauzei, în baza art.36 din Legea nr.85/2006, în ceea ce o privește pe pârâta SC S. DE C. ȘI A. T. P. S., aflată în insolvență.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către recurenții A. M. și B. -A. R. împotriva încheierii civile din data de_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul respingerii măsurii de suspendare a judecății față de pârâta CNADNR SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C. și a trimiterii cauzei în vederea continuării judecării cauzei în contradictoriu cu această pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii civile atacate, cu privire la suspendarea judecării cauzei, în baza art.36 din Legea nr.85/2006, în ceea ce o privește pe pârâta SC S. DE C. ȘI A. T. P. S., aflată
în insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
D. M. D. | N. | K. | F. | -IANCU M. A. | VLAIC |
Red.DMD/MM 2 ex./_
Judecător fond: A. Moș, Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 120/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 124/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|