Decizia civilă nr. 348/2013. Ordonanță președințială
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 348/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de către recurenții P. C. B. și P.
M. V. împotriva sentinței civile nr. 4875/26 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, de către Judecătoria Turda, în contradictoriu cu intimata
V. R. SA, cauza având ca obiect în prima instanță ordonanță președințială.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor recurenților d-l avocat A. Coroian, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatei, d-l av. Dan N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurenților depune la dosar un extras de pe portalul Judecătoriei T., cu privire la dosarul nr._ și arată că prezentul recurs a rămas fără obiect.
Reprezentantul intimatei nu se opune respingerii recursului ca rămas fără obiect însă înțelege să invoce excepția lipsei de interes a recursului, raportat la faptul că finalitatea urmărită prin cererea de ordonanță președințială poate fi atinsă prin executarea silită a hotărârii pronunțate de către Judecătoria Turda. Totodată, solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Reprezentantul recurenților lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate de către reprezentantul intimatei.
T. ul rămâne în pronunțare asupra excepțiilor.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 4875/26 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Turda a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată pe calea ordonanței președințiale de către reclamanții P.
C. B. și P. M. V. în contradictoriu cu pârâtele V. R. SA și
V. R. SA - S. T., obligându-i pe reclamanți să plătească suma de 1200 lei pârâtei V. R. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut că, în fapt, reclamanții P.
C. B. și P. M. Valerria au încheiat cu pârâta V. R. SA convenția de credit nr. 0122639/CA/_, având ca obiect acordarea de către pârâtă unui credit pentru nevoi personale, în valoare de 100.000 CHF pe o perioadă de 300 de luni. Condițiile speciale ale convenției prevăd, în cuprinsul art. 5 lit. a, o clauză referitoare la comisionul de risc datorat pe toata perioada de derulare a contractului, în procent de 0,17% aplicabil la soldul creditului și plătibil lunar.
A mai reținut că după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 și în scopul implementării prevederilor acesteia, părțile au încheiat, la data de 25 ianuarie 2011, actul adițional la contractul de credit nr. 0122639/CA/_, prin care comisionul de risc a fost transformat în comision de administrare și, totodată, s- a convenit acordarea de către bancă a unei perioade de grație de 24 luni în favoarea reclamanților, în cursul căreia aceștia, în calitate de împrumutați, aveau obligația de a achita numai comisionul de administrare, urmând ca rambursarea sumei principale să fie reluată după expirarea perioadei de 24 de luni.
A reținut și că la data de 24 ianuarie 2008, reclamanții P. C. B. și P. M. V. au încheiat cu pârâta V. R. SA convenția de credit nr. 0133860/CA/24 ianuarie 2008, având ca obiect acordarea de către pârâtă unui credit pentru nevoi personale, în valoare de 18.000 CHF pe o perioadă de
300 de luni, de la data încheierii convenției. Condițiile speciale ale convenției prevedeau, în cuprinsul art. 5 lit. a, o clauză referitoare la comisionul de risc datorat pe toata perioada de derulare a contractului, în procent de 0,22% aplicabil la soldul creditului și plătibil lunar.
A mai reținut că după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 și în scopul implementării prevederilor acesteia părțile au încheiat părțile au încheiat, la o dată neindicată, actul adițional la contractul de credit nr. 0133860/CA/_, prin care comisionul de risc a fost transformat în comision de administrare și, totodată, s-a convenit acordarea de către unei perioade de grație de 24 luni reclamanților, în cursul căreia aceștia în calitate de împrumutați aveau obligația de a achita numai comisionul de administrare, urmând ca rambursarea sumei principale să fie reluată după expirarea perioadei de 24 de luni . Atât contractele de credit cât și actele adiționale au fost semnate de către reclamanți pe fiecare pagină.
A calificat acțiunea având ca obiect ordonanță președințială în sensul că a reținut că a fost întemeiată de reclamanți pe împrejurarea că anumite clauze din convențiile de credit și din actele adiționale încheiate cu pârâta V. R. SA la data de_ sunt abuzive în sensul prevederilor Legii nr. 193/2000 și ale OUG nr. 50/2010 astfel încât se impune suspendarea aplicabilității lor până la soluționarea fondului litigiului având ca obiect constatarea nulității acestora, în dosarul civil nr._ .
Prima instanță a înlăturat, ca neîntemeiate, susținerile formulate de către pârâte, prin întâmpinare, privind lipsa obiectului cererii de chemare în judecată, având în vedere că prin acțiunea promovată se solicită, în esență, suspendarea plății sumelor de bani calculate de către unitatea bancară în temeiul clauze stipulate în cuprinsul art. 5 lit. a din convențiile de credit și art. 8 lit. g din actele adiționale încheiate cu pârâta V. R. SA. A reținut că transformarea comisionului de risc în comision de administrare prin încheierea actelor adiționale din_ și a planurilor de rambursare aferente nu poate conduce la concluzia că acțiunea reclamanților este lipsită de obiect, în condițiile în care unitatea bancară a continuat, potrivit graficelor de rambursare anexate, să perceapă sumele de bani lunar, în același cuantum și pentru aceeași perioadă.
A avut în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 581 C.proc.civ., prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ca atare în soluționarea cauzei, a reținut că trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a trei condiții. Două condiții sunt prevăzute expres de text și constau în urgența și caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al
măsurii, și anume neprejudecarea fondului, prima instanță putând să analizeze pe această cale doar aparența de drept.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii solicitate de către reclamanți, prima instanță a apreciat îndeplinită această condiție, reținând că reclamanții au solicitat suspendarea aplicării clauzelor în actul adițional, doar până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei T.
.
A mai reținut că în cuprinsul acțiunii s-a susținut că este îndeplinită și condiția urgenței, măsura suspendării fiind necesară întrucât perceperea de către unitatea bancară a comisionului de risc are efecte semnificative asupra patrimoniului reclamanților și poate afecta în mod iremediabil dreptul de proprietate al acestora asupra bunurilor aduse ca garanție, dar și asupra altor bunuri aflate în patrimoniul lor. Potrivit susținerilor reclamanților, iminența producerii pagubei consta în faptul că unitatea bancară putea să treacă la executarea silită împotriva lor pentru recuperarea sumelor de bani percepute în baza unor clauze considerate abuzive.
Prima instanță a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză, reținând că situația prezentată de reclamanți nu are suport în realitatea faptică, dat fiind faptul că aceștia au făcut referire la un prejudiciu ce s-ar putea produce în viitor, prejudiciu eventual și nu cert, și care ar putea fi determinat de o conduită probabilă a pârâtei. A apreciat că împrejurarea învederată de reclamanți nu justifică urgența promovării acțiunii, cu atât mai mult cu cât încă de la încheierea convențiilor de credit și actelor adiționale li s-a prezentat graficul de rambursare, care cuprinde ratele lunare. Ca atare, a apreciat că reclamanții au avut cunoștință încă de la data încheierii semnării actului adițional -_ - de sumele pe care le au de achitat. Or, cererea de pronunțare a ordonanței președințiale a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. abia la data de_, respectiv după aproximativ 21 de luni. A mai reținut că împotriva reclamanților nu există în curs de desfășurare vreo procedură de executare silită care să pună în pericol dreptul lor de proprietate asupra imobilului afectat garantării creditului. Prin urmare, a constatat că reclamanții nu au făcut dovada unei pagube iminente care i-ar putea prejudicia iremediabil, simplele afirmații nesusținute de probe neputând fi apreciate ca suficiente.
Relativ la cea de-a treia cerință necesară a fi îndeplinită în procedura ordonanței președințiale, respectiv neprejudecarea fondului, a reținut că nici aceasta nu este îndeplinită. Prima instanță a constatat că aparența de drept invocată de reclamanți se întemeiază pe argumente ce pun în discuție modul în care părțile au înțeles să deruleze și să respecte raporturile contractuale dintre ele, iar cercetarea argumentelor și înscrisurilor depuse la dosar ar aduce atingere fondului și ar presupune o veritabilă analiza pe fond a cererii deduse judecății, întrucât ar presupune interpretarea clauzelor contractuale, analiza modului de încheiere a contractului și a modalității în care părțile și-au îndeplinit până în prezent obligațiile contractuale asumate.
Prima instanță a mai reținut că între părți există un contract semnat, contractele, chiar de adeziune, nefiind interzise prin lege. De asemenea, a mai reținut că reclamanții au solicitat băncii să îi finanțeze și nu au făcut dovada, nici măcar nu au invocat faptul că banca pârâtă i-ar fi racolat prin manopere dolosive.
Concluzionând, prima instanță a apreciat că la momentul pronunțării, când caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc nu a fost încă constatat și confirmat, nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C.proc.civ. pentru a admite cererea de ordonanță președințială.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a reclamanților în promovarea cererii, având în vedere că pretențiile acestuia au fost respinse, a dispus obligarea acestora la plata în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții reclamanți P.
C. B. și P. M. V., solicitând modificarea sentinței atacate și, în judecarea cererii de către instanța de recurs, admiterea cererii lor și pronunțarea unei ordonanțe președințiale, cu cheltuieli de judecată.
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului C. .
În motivarea recursului, au considerat că în cauză sunt întrunite toate condițiile cerute de art. 581 C.proc.civ.
Raportat la condiția urgenței, au arătat că perceperea de către intimată a comisionului de risc/administrare are efecte semnificative asupra patrimoniului lor și poate afecta, în mod iremediabil, dreptul lor de proprietate asupra bunurilor aduse ca garanție, dar și asupra altor bunuri aflate în patrimoniul lor, deoarece prin contractele de credit, contra riscului de neplată, intimata și-a luat două garanții reale ipotecare constituite asupra imobilului situat în Suceava, str. Dornelor, nr. 15, sc. A, et. 2, respectiv asupra imobilului din T., str. L., nr. 48, et. 4, ap. 19. În plus, dreptul băncii de a-și recupera creanța nu se limitează la urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale recurenților. Astfel, o întârziere la plata sumelor datorate va da dreptul intimatei să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda și îi va da dreptul de a trece la executarea silită asupra imobilelor aduse de reclamanți ca garanție.
Au arătat că condiția urgenței derivă astfel, pe de o parte, din iminența unei executări silite a celor două imobile aduse în garanție, în condițiile neplății de către reclamanți a comisionului, oferindu-i intimatei posibilitatea de a executa silit imobilele aduse în garanție, respectiv pierderea corelativă a dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestora.
Au mai arătat că au solicitat ajutor intimatei în restructurarea creditului, întrucât din cauza dificultăților financiare au fost în imposibilitatea de a achita ratele lunare. Ajutorul dat a constat în redenumirea comisionului de risc în cel de administrare, respectiv doar plata acestuia pe o perioadă de 1 an. Au apreciat că maniera în care a procedat intimata este nelegală și reflectă totodată reaua credință a acesteia. În primul rând, în calitate de profesionist, banca trebuia să cunoască împrejurarea că redenumirea comisioanelor prevăzute în convențiile inițiale de credit este interzisă de art. 35 din OUG 50/2010. Apoi, în realitate, perceperea comisionului de administrare nu constituie o restructurare a creditului, acesta nefiind modificat sau diminuat, ci dimpotrivă, reprezintă o plată nedatorată percepută în mod nelegal. Au mai arătat că perioada de grație acordată de către intimată expiră în luna decembrie 2012, urmând ca din luna ianuarie 2013 recurenții să achite pe lângă comisionul de administrare și ratele cu dobânzile aferente.
Au mai arătat că au solicitat ajutor din partea băncii, întrucât, după încheierea convențiilor de credit, veniturile lor au fost diminuate cu 25% din
cauza reducerilor salariale din sectorul bugetar. De asemenea, dacă la data încheierii convențiilor de credit, la nivelul anilor 2007/2008, cursul francului elvețian era cotat la 2 lei, în prezent acest curs este 3,7 lei, moneda națională suferind o depreciere importanta, astfel încât rata lunară s-a dublat.
Au învederat că rezultă cu puterea evidenței că dacă în luna ianuarie 2011 nu au avut posibilitatea de a achita ratele, cu atât mai mult, după expirarea perioadei de grație, nu vor putea achita atât comisionul cât și ratele, situația
economică și financiară nesuportând vreo modificare. Or, în aceste condiții, suspendarea plății comisionului ar constitui un real ajutor, debitul lor față de bancă micșorându-se substanțial, practic salvând de la executarea silită cele două imobile ipotecate.
Au arătat că acestea sunt motivele obiective și neprevăzute la data încheierii convențiilor de credit care i-au adus în situația de a fi în imposibilitatea de a achita debitul, respectiv care justifică condiția urgenței.
Sub aspectul vremelniciei, au arătat că, contrar susținerilor intimatei, suspendarea plății comisioanelor este limitată în timp până la pronunțarea hotărârii în dosarul civil nr._, caracterul temporar al măsurii vizând doar exercițiul dreptului și nu însuși dreptul de a percepe acest comision, asupra dreptului urmând a se pronunța instanța învestită cu dosarul nr._ .
Au mai arătat că, oricum, în ipoteza avansată de către intimată, aceea de respingere a acțiunii de fond, intimata va avea la dispoziție o acțiune separată pentru recuperarea retroactivă a penalităților aferente comisionului. Astfel, întinderea drepturilor intimatei va rămâne aceeași, măsura suspendării plății neafectând dreptul de creanță al acesteia.
Raportat la verificarea aparenței în drept, au arătat că instanța are posibilitatea, fără a analiza clauzelor contractuale, de a stabili faptul că actele adiționale au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor art. 35 din OUG 50/2010, sub aspectul redenumirii comisionului menționat în convențiile inițiale. Această împrejurarea rezultă din textul legii dar și din interpretarea dată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, conform adresei nr. 1113/17 august 2010 emisă de Guvernul României.
Au învederat că, în fapt, comisionul de administrare reprezintă exact comisionul de risc, doar că apare sub o altă denumire. Au subliniat că din planul de rambursare anexat de către intimată rezultă că acest comision de administrare a fost perceput încă din anul 2007, însă din graficul depus de către recurenți rezultă că în anul 2007 acesta era perceput sub titlu de comision de risc. Or, art. 35 alin. 1 din OUG nr. 50/2010, în vigoare la data semnării celor două acte adiționale, interzice introducerea unor comisioane neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii contractului.
Au mai arătat că, contrar susținerilor intimatei, consideră că aparența dreptului rezultă și din practica constantă a instanțelor de judecată în acțiunile de fond având ca obiect nulitatea absolută a comisionului de risc. Au arătat că este de notorietate faptul că instanțele de judecată în mod constant au sancționat unitățile bancare, constatând nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în convențiile de credit. Astfel, persoane aflate în aceeași situație juridică, datorită intervenției instanțelor judecătorești, în prezent nu sunt obligate la plata acestor comisioane vădit abuzive. Au apreciat că respectarea principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Au concluzionat în sensul că, comparând efectele patrimoniale ce vor fi determinate de soluția instanței, prin menținerea situației actuale, în mod cert ei ar avea de suferit o pagubă mult mai importantă, decât are de suferit banca prin suspendarea exercițiului dreptului său de a percepe comisioanele în discuție. De asemenea, raportat la alte persoane, care au acționat băncile în judecată, obținând anularea comisioanelor abuzive, respectiv exonerarea de la plata unor sume importante de bani cu acest titlu, recurenții ar fi evident pe o poziție inegală.
Au solicitat judecarea cauzei și în eventuala lor lipsă de la dezbateri. Recursul a fost legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și
0,15 lei timbru judiciar.
Recursul a fost precizat ulterior comunicării hotărârii instanței de fond prin criticarea considerentelor primei instanțe referitoare la legalitatea perceperii comisionului de administrare și la lipsa urgenței, prin reiterarea motivelor deja expuse în recursul motivat depus inițial.
Prin întâmpinarea depusă la 6 februarie 2013, intimata SC V. SA B. ești a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apărărilor sale, intimata a invocat în primul rând excepția necompetenței material - funcționale a secției civile a T. ului C. și declinarea competenței în favoarea T. ului Specializat C., în virtutea calității sale de profesionist în desfășurarea unei activități comerciale.
Pe fond a arătat că susținerile recurenților sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale reglementate de art. 581 C.proc.civ.
Astfel, a arătat că nu există o urgență în luarea măsurii, câtă vreme recurenții achită acest comision de risc lunar încă din 2007/2008. Mai mult, temeiul legal pe care își fundamentează acțiunea principală (Legea nr. 193/2000) era în vigoare atât la momentul încheierii convențiilor, cât și ulterior; în măsura în care ar fi considerat că un astfel de comision de risc este abuziv, reclamanții aveau posibilitatea să îl conteste de mai bine de 5 ani.
A apreciat că nu se poate vorbi de o paguba iminentă și care nu s-ar putea repara, câtă vreme achitarea comisionului de risc este o obligație contractuală executată de reclamanți încă din 2007, fiind totodată o prestație reversibilă. Mai mult, comisionul lunar este stabilit la 0,17%, respectiv 0,22% din soldul creditelor, având o pondere scăzută raportat la rata lunară datorată de recurenți. Nu în ultimul rând, a arătat că a fost receptivă la dificultățile financiare întâmpinate de reclamanți, oferindu-le un termen de grație de 24 de luni pe perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, după cum reiese din actele adiționale.
Sub aspectul vremelniciei, a subliniat că măsura ar cauza prejudicii permanente pentru ea. Astfel, recurenții solicită scutirea de la plata unui comision lunar. În condiții normale, dacă recurenții nu ar achita acest comision, ei ar datora penalitățile aferente. Dacă s-ar dispune suspendarea plății comisionului prin ordonanță președințială, în măsura în care s-ar respinge acțiunea de fond, recurenții ar putea fi obligați doar la achitarea retroactivă a comisionului, fără penalitățile aferente. Sub acest aspect, a apreciat că măsura nu este vremelnică, afectând în mod ireversibil dreptul său de creanță.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, a arătat că luarea măsurii solicitate de recurenți ar echivala cu stabilirea caracterului abuziv al comisionului, prejudiciind fondul. Având în vedere că prin acțiunea principală se solicită excluderea comisionului de risc din convențiile de credit, o ordonanță președințială care i-ar scuti pe reclamanți de la plata acestui comision (de administrare în prezent) ar echivala cu recunoașterea caracterului său abuziv, aspect inadmisibil într-o procedură abreviată precum cea a ordonanței președințiale.
În drept, a invocat prevederile art. 115 și urm, art. 274 și 581 și urm.
C.proc.civ., art. 969 din vechiul C.civ.
Prin decizia civilă nr. 160/R/13 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei sale necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. ului Specializat C. la 27 februarie
2013.
La dosar a fost atașată din oficiu fișa dosarului nr._, din care rezultă că acest dosar a fost soluționat în sensul admiterii cererii reclamanților recurenți din prezentul dosar la 19 aprilie 2013.
La termenul din 27 mai 2013, având în vedere soluționarea în primă instanță a dosarului nr._, recurenții au invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului.
Intimata nu s-a opus respingerii recursului ca rămas fără obiect, însă a invocat și excepția lipsei de interes a recursului, raportat la faptul că finalitatea urmărită prin cererea de ordonanță președințială poate fi atinsă prin executarea silită a hotărârii pronunțate de către Judecătoria Turda.
Analizând incidența în speță a celor două excepții, tribunalul specializat reține că ambele excepții se întemeiază pe un eveniment ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe și promovării de către reclamanți a recursului: soluționarea în primă instanță a dosarului nr._ în sensul admiterii cererii reclamanților.
Sentința civilă nr. 1317/19 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Turda, tranșează, e drept, în primă instanță, fondul litigiului dintre părți, Judecătoria Turda pronunțându-se în sensul constatării nulității clauzelor convențiilor dintre părți care stabileau în sarcina recurenților obligația achitării comisionului de risc / administrare și înlăturării aplicabilității acestor clauze în relațiile contractuale dintre intimata profesionistă în domeniul comerțului și recurenții consumatori.
Ca atare, obiectul cererii de pronunțare a ordonanței președințiale a dispărut, reclamanții recurenți putând fie solicita încuviințarea vremelnică a acestei hotărâri, în cazul în care aceasta nu ar avea caracter executoriu, fiind atacabilă cu apel, fie încuviințarea executării acestei hotărâri în situația în care, nefiind atacabilă cu apel, hotărârea Judecătoriei T. este executorie conform art. 377 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. din 1865.
În consecință, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., va respinge, ca rămas fără obiect, recursul formulat de recurenții P. C.
B. și P. M. V., în contradictoriu cu intimata SC V. SA B. ești, împotriva sentinței civile nr. 4875/26 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Turda, pe care o va menține în totalitate.
Subsecvent, va respinge, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea recursului, invocată de intimata SC V. R. SA.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. și culpa procesuală a recurenților, al căror demers procesual a rămas lipsit de obiect, tribunalul îi va obliga pe recurenții P. C. B. și P. M. V., în solidar, să plătească intimatei SC V. SA B. ești suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca rămas fără obiect, recursul formulat de recurenții P. C.
B. și P. M. V., în contradictoriu cu intimata SC V. SA B. ești,
împotriva sentinței civile nr. 4875/26 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Turda, pe care o menține în totalitate.
Respinge, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea recursului, invocată de intimata SC V. R. SA.
Obligă recurenții P. | C. | B. și P. M. V., în solidar, să |
plătească intimatei SC V. | SA B. | ești suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli |
de judecată în recurs. |
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
D. D. | N. | K. | F. M. | A. | VLAIC |
Red.FIM/2 ex./_
Judecător fond: d-l F. Jacotă Judecătoria Turda
| ← Decizia civilă nr. 72/2013. Ordonanță președințială | Decizia civilă nr. 124/2013. Ordonanță președințială → |
|---|
