Decizia civilă nr. 35/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.35/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: V. L. O. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul T. P. V. în contradictoriu cu intimata SC R. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 13851/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului, d-l avocat
M. N. C., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 18 ianuarie 2013 recurentul a înaintat la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, aferente recursului declarat.
De asemenea, se constată că tot în data de 18 ianuarie 2013 a fost înregistrată la dosare o întâmpinare. Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentului.
Reprezentantul recurentului solicită amânarea cauzei pentru studierea întâmpinării înregistrate la dosar în cursul zilei de vineri, 18 ianuarie 2013, aceasta având 10 pagini și fiind însoțită de acte.
T. ul constată faptul că nu au fost atașate înscrisuri întâmpinării și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului recurentului să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul recurentului, d-l avocat M. N. C., lipsind intimata.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, T. ul acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris. Consideră că sentința recurată este nelegală sub aspectele învederate. În primul rând, consideră că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art.15 din OG nr.51/1997. Astfel, dacă se reziliază contractul de leasing utilizatorului îi revine obligația să restituie bunul și să plătească ratele scadente până la data restituirii bunului. În acest text legal se face trimitere și la prevederile contractului; când se face trimitere la clauzele contractului nu se face referire și la clauzele abuzive ori consideră că există o clauză abuzivă la art.8 pct.2 și art.9 lit. b din contract potrivit căreia, în caz de reziliere a contractului de leasing, utilizatorului îi revine obligația de a restitui bunul și de a plăti toate ratele, chiar dacă scadența nu a fost îndeplinită, precum și valoarea reziduală. Contractul de leasing nu este un contract de vânzare-cumpărare, așa cum îl interpretează art.8, 9 din contractul încheiat între părți, pentru că este un contract cu
conținut specific, un contract de închiriere a bunului, de cesiune a dreptului de folosință pe o durată de timp determinată la expirarea căruia utilizatorului i se recunoaște dreptul de a cere prelungirea contractului de leasing fie să ceară încetarea acestuia și să restituie bunul, fie să cumpere bunul obiect al contractului. Cumpărarea bunului de către utilizator este o opțiune ce o recunoaște legea; nu se poate impune printr-o clauză care nu este negociată de către părți, respectiv clauza de sub pct.9 lit b.. Prin întâmpinare se recunoaște că clauza de la pct.9 lit. b face parte din condițiile generale ale contractului ori condițiile generale nu se negociază de către părți. În această situație este evident că contractul de leasing, așa cum a fost încheiat, este un contract în care utilizatorul a fost pus într-o poziție net inferioară față de finanțator. Arată că obiectul contractului de leasing a fost predat de către utilizator-recurentul finanțatorului; prin întâmpinare se recunoaște faptul că acesta a fost revândut de către finanțator cu suma de
42.000 euro. Prin executarea silită pornită de finanțator acesta solicită și valoarea reziduală ori, în condițiile în care finanțatorul revinde bunul și-și încasează valoarea reziduală de la un terț, se pune întrebarea dacă mai există temei legal sau moral pentru a pretinde și de la utilizator valoarea reziduală în condițiile în care nu și-a manifestat opțiunea de a cumpăra acest bun. Consideră că eroarea de judecată pe care a comis-o prima instanță a fost aceea de a nu fi abordat caracterul abuziv al clauzelor; în mod normal trebuiau considerate nescrise și, în această situație, s-ar fi constatat că recurentul este urmărit pentru o creanță inexistentă iar
finanțatorul a declanșat o procedură de executare silită fără nici un drept legal. Apreciază că nu se înscrie în asigurarea dreptului recurentului la un proces echitabil pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să-l dezavantajeze net față de finanțator și care să creeze finanțatorului o îmbogățire fără justă cauză. U. ul poate fi obligat să plătească valoarea reziduală numai în cazul în care optează pentru cumpărarea bunului ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Consideră că nu este legal ca indemnizația de reziliere a contractului să cuprindă și plata tuturor ratelor de leasing a căror scadență nu a fost împlinită la momentul rezilierii. În condițiile în care bunul este preluat de finanțator iar utilizatorul nu mai poate exercita acest drept de folosință, finanțatorul nu mai are nici o justificare să-i perceapă contravaloarea folosinței pe care nu a mai exercitat-o. Se poate interpreta clauza menționată în sensul unei clauze penale și chiar dacă i se recunoaște valoarea de clauză penală, nu i se poate nega caracterul abuziv în condițiile în care utilizatorului i se cere să plătească și valoarea reziduală. În consecință, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, conform dovezii depuse la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin sentința civilă nr.13851/2012 pronunțată la data de 6 septembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă contestația formulată de contestatorul T. P. V., in contradictoriu cu intimații R. L. I. SA și SC V. S. prin lichidator judiciar S. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ creditorul SC REIFFEISEN LEASINF I. SA a formulat o cerere de executarea silita împotriva debitorului SC V. S. si a contestatorului
solicitând ca efect al rezilierii contractului de leasing financiar 23631/_ suma de 21314,52 euro, având în vedere ca i se datorează în total suma de 63814,52 euro reprezentând capital si valoare reziduala, debite neîncasate taxa de depozitare, impozite și alte taxe.
Față de faptul ca bunul ce a făcut obiectul contractului a fost revândut cu suma de 42.500, euro diferența solicitată reprezintă pierderea suferita de societatea finanțatoare ca urmare a revânzării bunului la care se adaugă și cheltuielile de executare silita.
S-a reținut că din contractul de leasing 23631/_ rezultă că contestatorul a garantat obligația debitorului SC V. S. în ceea ce privește obligațiile ce decurg din contract.
Din declarația finanțatorului reiese că datorita faptului ca nu au fost achitate rate, contractul a fost reziliat, iar din procesul verbal din_ reiese că s-a procedat la predarea primirea autovehiculului.
De asemenea, s-a reținut că s-a încuviințat executarea silita a contractului de leasing prin încheierea civilă nr. 15951/CC/2010 a Judecătoriei C. -N. .
Din art. 8.2 si 9 lit. b din condițiile generale reiese că în cazul rezilierii contractului, pe lângă ratele de leasing datorate și neachitate până în acel moment cu penalități, se datorează și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii și este compusă din toate ratele de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală. De asemenea, utilizatorul datorează TVA, taxe vamale, accize și orice costuri aferente încetării contractului.
Prima instanță a apreciat că acesta dispoziție contractuală însușită de contestator, are caracterul unei adevărate clauze penale, părțile înțelegând să determine practic întinderea prejudiciului rezultat în cazul rezilierii contractului de leasing și că este de necontestat ca aceasta sancțiune a intervenit ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către debitor a obligației contractuale care se repercutează din plin asupra contestatorului, în calitate de fidejusor .
S-a reținut că, prin cererea sa, contestatorul înțelege să conteste natura indemnizației de reziliere, a sumelor având ca obiect ratele a căror scadenta s-a împlinit după reziliere și valoarea reziduală, nicidecum cuantumul acestora, și aceasta oricum mult după ce contractul de leasing s- a derulat și bineînțeles după ce debitorul nu și-a îndeplinit obligația, iar finanțatorul a demarat procedura executării silite.
Ori, cuantumul prejudiciului este clar determinat de părți, contractul de leasing fiind în acord cu prevederile art. 15 din OG 51/1997 privind operațiunile de leasing.
Acest contract, titlu executor, în raport de dispozițiile art. 8 din 0G nr. 51/1997 este practic legea părților și sancționează partea în culpă în cazul neîndeplinirii obligațiilor, finanțatorul desfășurându-și activitatea în scopul obținerii unui profit, fiind pe deplin legal și în acord cu prevederile art. 5 din codul civil a se solicita diferența rezultată dintre sumele datorate și suma încasata din revânzarea bunului, contractul încheiat nefiind o derogare de la normele de ordine publica sau bunele moravuri.
De asemenea, valoarea reziduala este parte din rate, așa cum reiese din scadențarul anexa B F 29.
In ceea ce privește invocarea de către contestator prin răspunsul la întâmpinare a dispozițiilor privind clauzele abuzive prevăzute de Legea 193/2000, instanța a apreciat ca acesta nu poate invoca în favoarea sa actul normativ de mai sus.
Aceasta, în condițiile în care consumatorul denumit astfel în actul normativ nu este nicidecum o persoana juridica, așa cum este debitorul, ori în aceste condiții dispozițiile legale invocate nu se aplica nici fidejusorului, respectiv contestatorului.
Prima instanță a reținut că acest lucru reiese si din Hotărârea din_ a CEJ in cauzele C-541/99CAPE Snc/Ideal Service S. si C -542/99 IDEAL SERVICE MN RE SAS/OMAI S. care arata ca noțiunea de consumator în cadrul clauzelor abuzive vizează persoanele fizice.
Nu au fost reținute apărările contestatorului în sensul ca, contractul de leasing iși pierde forța executorie ca urmare a rezilierii lui, rezilierea fiind o sancțiune care apare ca urmare a neexecutării obligației contractuale, moment în care se activează clauzele privind valoarea prejudiciului creat si datorat, aceasta având ca premisă un contract perfect valabil încheiat care însă nu a fost executat din culpa uneia din părți, în speță debitorul.
În consecință, în baza art. 399 si următoarele c.pr.civ., instanța de fond a respins contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul T. P. V., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la executare, cu consecința anulării actelor de procedură execuțională îndeplinite de BEJ CÎMPIAN M. R. în dosarul execuțional nr.427/2010 ca fiind nelegale.
În motivarea recursului recurentul a arătat că un prim aspect de nelegalitate a hotărârii atacate constă în aceea că prima instanță a dat eficiență juridică stipulațiilor contractule de la pct. 8.2 și 9 lit.b din contractul de leasing nr.23631/_, deși aceste clauze sunt vădit abuzive și, deci, nevalabile din punct de vedere juridic.
În conformitate cu art.15 din OG nr.51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatorul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Din analiza acestui text legal rezulta ca utilizatorului ii revin doua obligații in cazul rezilierii contractului de leasing, si anume: sa restituie finanțatorului bunul, obiect al contractului si sa plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Instituind aceste obligații textul legal menționat precizează ca acestea sunt actuale daca in contract nu se prevede altfel. Evident prin aceasta din urma expresie "daca in contract nu se prevede altfel" legiuitorul nu are in vedere eventualele clauze abuzive pe care finanțatorul le-ar putea impune utilizatorului prin contractul de leasing.
O astfel de clauza este, in cazul dat, cea stipulata sub pct. 8.2 si 9 lit.
b) din contract conform cu care in caz de reziliere utilizatorului ii revine obligația să plătească finanțatorului "ratele de leasing scadente și neachitate până în acel moment, inclusiv penalitățile aferente și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat si valoarea reziduală. U. ul datorează de asemenea TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării contractelor ".
Din aceste prevederi contractuale rezultă că dacă obiectul leasingului este predat anterior împlinirii termenului prevăzut în contract, utilizatorul va
trebui sa plătească o sumă egală cu valoarea tuturor ratelor de leasing ce urmau a fi plătite până la sfârșitul contractului. Cu alte cuvinte se află în situația în care s-ar fi ajuns la finalul perioadei de leasing deși nu are folosința bunului.
Clauza de la pct. 9 lit. b) are semnificația juridica a unei clauze penale care s-ar putea interpreta ca fiind rezultatul libertății de voința a pârtilor. Este insa de subliniat ca, libertatea de a contracta consacrată de disp. art. 969 C.civ. nu este echivalentul unei libertăți absolute, contractul având putere de lege intre părți în măsura în care este executat cu bună-credintă și se bazează pe o cauză licită, fiind interzisă derogarea de la normele ce
interesează ordinea publică și de la bunele moravuri.
Stipulațiile contractuale, inclusiv clauza penală din conținutul contractelor convenite de către părți, trebuie să răspundă acestor cerințe.
Clauza în discuție dă dreptul finanțatorului să încaseze întreaga valoare a contractului, nu numai a ratelor restante la momentul restituirii bunului, taxele și impozitele, TVA, deși bunul utilizat se află în posesia sa, fiindu-i restituit de către utilizator înainte de termen. Asa fiind, aceasta clauză este abuzivă și ca urmare este lovită de nulitate absolută, fapt ce atrage implicit și nulitatea absolută parțială contractului de leasing în care ea a fost stipulată.
Urmează ca utilizatorul să fie obligat numai la plata ratelor de leasing scadente la momentul predării autovehiculelor, precum și la plata penalităților aferente la momentul rezilierii contractului.
Un alt aspect de nelegalitate a sentinței recurate consta in greșita calificare a actului juridic dedus judecații. Prin considerentele sentinței recurate se retine ca "contestatorul intelege sa conteste natura indemnizației de reziliere, a sumelor având ca obiect ratele a căror scadenta s-a indeplinit după reziliere si valoarea reziduala nicidecum cuantumul acestora".
Aceasta apreciere este total eronata, intrucat contestarea naturii indemnizației de reziliere, a sumelor având ca obiect ratele, si a valorii reziduale nu a constituit un scop in sine, ci s-a făcut tocmai in ideea demonstrării inexistentei creanței finanțatorului si, deci, implicit a cuantumului acestuia in legătura cu care a fost declanșată procedura de executare silita. In alți termeni contestatorul prin demersul sau judiciar a negat si totodată a demonstrat ca nu datorează nimic finanțatorului urmăritor si ca din acest motiv actele de procedura executionala sunt lovite de nulitate absoluta, fiind indeplinite pentru recuperarea unei creanțe inexistente si, respectiv, pentru lichidarea unei datorii inexistente.
Daca judecătorul fondului ar fi avut o percepție corecta asupra conceptului de clauza abuziva si ar fi calificat ca atare stipulațiile de la pct.
8.2 si 9 lit. b) din contractul de leasing ar fi constatat in mod neindoielnic atât inexistenta creanței urmărită silit, cat si inexistenta datoriei corelative ale acesteia.
Prima instanța a interpretat si aplicat greșit art. 15 din OG nr. 51/1997 statuând la fel de greșit ca, raportat la prevederile acestui text legal, cuantumul prejudiciului este clar determinat de parti.
Potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997 in cazul rezilierii contractului de leasing "...locatarul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Asa fiind, obligația de plata a locatarului (utilizatorului) are ca obiect numai ratele de leasing datorate pana la momentul rezilierii si predării bunului iar nu totalitatea ratelor prevăzute in contractul de leasing si nici valoarea reziduala pe care utilizatorul trebuie sa o plătească numai in cazul
in care la expirarea duratei contractului de leasing optează pentru cumpărarea respectivului bun. Toate aceste obligații sunt prevăzute sub condiția ca părțile sa nu prevadă altfel. Evident, prin expresia daca in contract "nu se prevede altfel" legiuitorul nu are in vedere eventualele clauze abuzive pe care finanțatorul le-ar putea impune utilizatorului prin contractul de leasing.
Sentința este nelegala si sub aspectul ca judecătorul fondului retine ca
"cuantumul prejudiciului a fost clar determinat de parti fiind pe deplin legal a se solicita diferența rezultata dintre sumele datorate si suma încasata din revanzarea bunului... de asemenea valoarea reziduala este parte din rate ".
Formulând aceasta apreciere prima instanța a omis un fapt esențial pentru corecta soluționare a pricinii anume ca determinarea cuantumului prejudiciului de către parti s-a făcut printr-o clauza abuziva care este lipsita de eficienta juridica.
Faptul revanzarii bunului este cat se poate de relevant sub aspectul imbogatirii fara just temei a finanțatorului in condițiile in care clauza abuziva de sub pct. 9 lit. b) nu ar fi anulata de către instanța.
Intr-adevar, este cu totul nejustificat din punct de vedere juridic si inacceptabil din punct de vedere moral ca finanțatorul sa incaseze cu titlu de indemnizație de asigurare toate ratele de leasing cu scadenta ulterioara momentului predării autovehiculului obiect al leasingului precum si valoarea reziduala a acestuia in condițiile in care utilizatorul nu a beneficiat de folosința acelui bun in respectiva perioada si nici nu a cumpărat acel bun la expirarea duratei contractului de leasing
Cert este că în cazul rezilierii contractului de leasing de către finanțator pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către utilizator, cel dintâi nu poate impune acestuia din urmă plata unor daune interese pe care el însuși le-a stabilit și cu referire la care lipsește orice temei legal pentru acordarea lor.
In condițiile în care autovehiculul, obiect al contractului de leasing menționat, a fost predat de către utilizator finanțatorului, de îndată ce acesta din urmă a reziliat unilateral contractul de leasing, dreptul de opțiune al utilizatorului privind cumpărarea respectivului autovehicul la expirarea duratei contractului de leasing a fost suprimat și ca urmare finanțatorul nu- i putea impune să plătească valoarea reziduală ca parte a prețului unei vânzări ce în realitate nu s-a concretizat, și chiar mai mult, a devenit imposibil de a se concretiza.
Pe de ală parte, finanțatorul nu putea pretinde utilizatorului nici plata ratelor de leasing a căror scadență se împlinea după momentul rezilierii contractului de leasing, de vreme ce prin predarea autovehiculului de către acesta din urmă celui dintâi, orice acte de folosința a respectivului autovehicul, în temeiul contractului de leasing reziliat a încetat. Or, ratele de leasing reprezintă contravaloarea folosinței bunului obiect al contractului de leasing exercitată de către utilizator pe durata de valabilitate a contractului de leasing.
O alta apreciere greșita a instanței de fond este aceea ca, contestatorul nu poate invoca in apărarea sa dispozițiile privind clauzele abuzive prevăzute de Legea nr. 193/2000. M. ivul invocat de către instanța vizează faptul ca, consumatorul in accepțiunea legii 193/2000 trebuie sa fie o persoana fizica iar nu o persoana juridica pentru a deveni incidente prevederile menționatei legi.
Aceasta constatare a judecătorului fondului nu tine seama de realitățile stării de fapt. Chiar dacă în domeniul de aplicare al acestei legi nu
sunt incluse contractele în care apar ca și părți persoane juridice, contestatorul a semnat contractul de leasing ca fidejusor în calitate de persoana fizica și totodată de reprezentant al utilizatorului, motiv pentru care primesc totuși incidență dispozițiile menționatei legi.
Contestația ce face obiectul prezentului dosar este făcuta de către recurent in calitate de fidejusor, deci in calitate de persoana fizica, iar nu ca reprezentant al persoanei juridice. Faptul ca s-a obligat sa garanteze obligația unei persoane juridice nu face sa îi fie incidente dispozițiile privitoare la acestea din urma, el continuat sa fie un simplu garant (persoana fizica) care continua sa se bucure de intreaga protecție a dispozițiilor normative care carmuiesc dreptul pozitiv.
Conform art. 4 alin.l si 2 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, este abuzivă "acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților ".
In anexa la actul normativ, în care sunt exemplificate astfel de clauze abuzive apare la litera i) și litera j), și situația în care există o clauză ce obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de către comerciant și cea în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale.
Dar chiar în ipoteza în care, în cazul dat, nu ar primi incidență dispozițiile menționatei legi, datorită faptului că utilizatorul este o persoană juridică, devin incidente dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE care fac referire și la persoanele juridice.
Potrivit Curții de Justiție a U.E., sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate fată de un furnizor în ceea ce privește puterea de negociere, nivelul de informație, împrejurări care îl conduc la semnarea condițiilor impuse de către cealaltă parte, astfel că adeziunea la clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, iar instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale".
Este de subliniat ca, clauzele abuzive pot fi stipulate in orice contracte civile sau comerciale si ca, sub aspectul lipsei lor de validitate juridica, nu trebuie sa se facă niciun fel de distincție daca persoana lezata printr-o astfel de clauza, indiferent daca este parte contractanta sau garant contractual, indiferent daca este o persoana fizica sau juridica, trebuie sa fie protejata împotriva unor astfel de clauze.
Prin întâmpinare, intimata S.C. R. L. I.F.N. S.A. a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că in calitate de Finanțator, a încheiat cu S.C. V. S.R.L., in calitate de U., patru contracte de leasing financiar printre care si titlul executoriu contestat prin acțiunea de fata, respectiv Contractul de leasing financiar nr. 23631/_ modificat prin actul adițional incheiat in data de_, actul adițional nr. 33186/_ si actul adițional nr. 33186.1/_, având ca obiect un o Autobetoniera MAN TGA cu suprastructura Karrena, numit in continuare
"Contractul de leasing". Contractul de leasing financiar menționat si actele adiționale aferente au fost semnate de T. P. V. .
Începând cu luna aprilie a anului 2009, U. ul nu a mai achitat ratele de leasing datorate, astfel ca prin declarația de reziliere nr. 50893/0_ am declarat Contractul de leasing financiar reziliat in baza dispozițiilor art. 8 pct. 1 si art. 9 din Contract.
Totodată a fost înștiințat și fidejusorul T. P. V. de obligațiile de plata care ii reveneau prin declarația de reziliere nr. 50894/0_ .
După primirea notificării de reziliere, utilizatoarei V. S.R.L. ii reveneau următoarele obligații: plata tuturor ratelor de leasing scadente și neachitate până la momentul rezilierii definitive, inclusiv penalitățile aferente; plata indemnizației de reziliere, care reprezintă valoarea în numerar a tuturor ratelor rămase de achitat până la expirarea Contractului de L. ,
inclusiv valoarea reziduală; plata sumelor reprezentând TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării Contractului de L. ; restituirea Obiectelor de L., pe cheltuiala U. ului, la sediul social al intimatei.
Prin insasi declarația de reziliere, intimata i-a adus la cunoștința utilizatoarei V. S.R.L. si recurentului T. P. V. ca au obligația sa achite sumele restante, ca trebuie sa returneze bunul si ca refuzul de restituire al obiectelor leasingului are conotatii penale, intrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de incredere prevăzute de art.
Deoarece nici in urma notificării rezilierii nu s-a ajuns la o rezolvare amiabila si executarea nu s-a realizat benevol, intimata s-a adresat B.E.J. "Cimpian M. R. " care a demarat procedurile de executare silita.
Ca efect al rezilierii Contractului de leasing financiar, SC V. SS (utilizatorul) si T. P. V. (fidejusorul) au devenit debitori SC R. L.
I. SA cu următoarele sume: a) 55.308,43 Euro, reprezentând capital si valoare reziduala, în temeiul art. 9 din Condițiile G. e ce fac parte integranta din Contract; b) 7.917,93 Euro, reprezentând debite neincasate, conform fisei de cont anexate în temeiul art. 9 din Condițiile G. e ce fac parte integranta din Contract 588,16 Euro, reprezentând taxa de depozitare, impozite si alte taxe, conform fisei de cont a Contractului de leasing financiar, în temeiul art. 9 din Condițiile G. e ce fac parte integranta din Contract.
Având in vedere faptul că în urma rezilierii Contractului, utilizatorul/fidejusorul datorează SC R. L. I. SA suma de 63.814,52 Euro, iar bunul care a facut obiectul Contractului a fost recuperat si revandut cu sumade42.500,00 Euro. Rezulta obligația utilizatorului/fidejusorului de a achita diferența in cuantum de 21.314,52 Euro plus TVA, reprezentând pierderea suferita de societate in urma revanzarii bunului, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, cu includerea, nelimitativă însă, a taxelor judiciare de timbru, timbrului judiciar, taxelor și tarifelor percepute, potrivit legii, de organele competente ale administrației publice centrale sau locale, onorariului executorului judecătoresc, onorariului expertului evaluator etc.
Simpla neexecutare a obligațiilor de plata asumate prin Contractul de leasing financiar de către debitorul principal, naște dreptul intimatei de a solicita plata de la fidejusor (art. 6 din Condițiile G. e de L. Financiar insusite prin semnătura atât de utilizatorul V. S.R.L., cat si de fidejusorul
T. P. V. ).
Astfel, utilizatorul V. S.R.L. nu si-a executat obligațiile de plata rezultate din Contractul de leasing financiar, fapt ce a condus la rezilierea acestuia si implicit la nașterea dreptului nostru de a executa garanțiile din Contract.
Susținerile recurentului privitoare la "lipsa de valabilitate juridica" a titlului executoriu sunt neîntemeiate si nesustinute de niciun mijloc probator.
Intimata consideră abuziv comportamentul recurentului, care înțelege să conteste legalitatea Contractului de leasing financiar după mai mult de trei ani de la încheierea lui si în condițiile în utilizatorul S.C. V. S.R.L. este cea care nu si-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau potrivit Contractului de leasing financiar.
S-a arătat că art. 9 lit. b din Condițiile G. e aferente Contractului de leasing prevede următoarele: "U. ul are obligația: sa plătească Finanțatorului ratele de leasing scadente si neachitate pana in acel moment, inclusiv penalitățile aferente si o indemnizație de reziliere care devine exigibila prin efectul rezilierii, compusa din toate celelalte rate de leasing ramase de achitat si valoarea reziduala. U. ul datorează de asemenea TVA, taxe vamale, accize si orice alte costuri aferente contractului de leasing financiar, precum si orice alte sume pe care era obligat sa le achite conform contractului si prevederilor legale aplicabile (incluzând dar fara a se limita la impozitul auto, rate de asigurare, taxe etcj si nu Ie-a achitat pana la momentul rezilierii contractului"
Art. 1066 din Vechiul Cod Civil, aplicabil in speța, prevede ca "Clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i."
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1066 Vechiul Cod Civil, clauza penala fiind stabilita contractual, trebuie sa fie respectata de ambele parti contractante.
Cauza este o condiție de fond, esențiala, de validitate si generala a actului juridic civil si consta in scopul urmărit de parti la încheierea lui. Asemenea dreptului comun, si in cazul contractului de leasing, pana la dovada contrarie, existenta cauzei se prezuma, ea rezultând din ansamblul clauzelor contractuale. Cum contractul de leasing are un caracter sinalagmatic, cauza consta in prestația pe care oricare dintre cele doua parti o are de efectuat. In concluzie, nu se poate retine in speța lipsa clauzei penale, aceasta constituind o măsura de garanție pentru acoperirea prejudiciilor aduse Finanțatorului, in eventualitatea neexecutarii obligațiilor contractuale de către U., respectiv F idei ușor.
Art. 9 din Condițiile G. e aferente Contractului de L. reglementează tocmai efectele rezilierii contractului, potrivit art. 1021 Vechiul Cod Civil, orice parte fata de care nu s-a executat o obligație contractuala având deschisa calea rezilierii cu daune interese, or in speța, aceste daune au fost evaluate anticipat de către parti prin art. 9 din contract, fiind echivalate cu toate ratele de leasing ramase de achitat.
Art. 5 din Vechiul Cod Civil, aplicabil in speța, prevede ca "Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri."
Intimata considera ca susținerile recurentului sunt neintemeiate, intrucat stabilirea contractuala a indemnizației de reziliere, respectiv a clauzei penale, nu poate fi calificata ca abuziva si nu incalca sub niciun aspect ordinea publica.
De asemenea, in soluționarea contestației instanța trebuie sa aibă in vedere faptul ca încheierea contractelor comerciale este guvernata in dreptul nostru de principiul autonomiei voinței juridice si principiul obligativității efectelor contractului, conform căruia "convențiile legal făcute au putere de
lege între părțile contractante. In doctrina, clauza penala a fost definita ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii cu întârziere sau necorespunzatoare a obligației de către debitorul sau. In dreptul comercial, clauza penala se cumulează cu executarea contractului spre deosebire de dreptul civil, când debitorul nu poate cere penalitatea si executarea obligației principale, cu excepția daunelor moratorii. Daca debitorul nu-si executa obligația asumata, creditorul este îndreptățit sa obtina daunele prevăzute în clauza penala, nefiind nevoie ca acesta sa dovedească întinderea prejudiciului.
In materie comerciala, in afara penalităților contractuale, pentru compensarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a îndeplinirii cu intarziere sau a neindeplinirii obligațiilor asumate de debitor, se pot include si daune-interese pentru neexecutarea totala sau parțiala a contractului sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
Important este faptul ca atât în materie civila, cat si in materie comerciala cuantumul clauzei penale poate depasi cuantumul dobânzii legale, daca părțile au stipulat prin contract acest lucru.
Mai mult, culpa pentru rezilierea contractului de leasing aparține utilizatorului, iar conform principiului de drept nemo auditurpropriam turpitudinem allegans - nimeni nu poate sa obtina foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei.
S-a învederat că, in calitate de proprietar al bunului care a făcut obiectul Contractului de leasing incheiat cu utilizatorul, respectiv fideiusorul, intimata avea dreptul sa valorifice bunul in vederea diminuării pierderii suferite in urma neexecutarii culpabile a obligațiilor contractuale asumate de către utilizator.
Raportandu-ne la dispozițiile art. 9 lit b) din condițiile generale de leasing finanțatorul si utilizatorul au agreat ca in cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului acesta va plați "o indemnizație de reziliere care devine exigibila imediat prin efectul rezilierii, compusa din toate celelalte rate de leasing ramase de achitat si valoarea reziduala", aceasta reprezentând in realitate o veritabila clauza penala.
Fata de aspectele menționate anterior, reiese incontestabil faptul ca, daca utilizatorul ar fi executat culpabil obligațiile contractuale asumate prin contractile de leasing, nu s-ar fi ajuns la vânzarea bunului in vederea reducerii la minim a pierderii suferite de către intimată in urma rezilierii contractului de leasing.
Intimata a arătat că are dreptul legal si contractual de a recupera integral de la debitor toate debitele sus menționate, a procedat cu prioritate
la recuperarea bunului care a făcut obiectul contractului de leasing financiar sus menționat, a procedat la valorificarea acestuia la prețul de 42.500 EUR si a solicitat debitorului doar diferența rezultata.
S-a subliniat ca, deși contractual, intimata avea dreptul de a solicita debitorului suma de 63.814,52 EUR, a dedus din debitul datorat de debitor valoarea incasata ca urmare a valorificării bunului, respectiv 42.500 EUR si a solicitat doar diferența de 21.314,52 EUR plus TVA.
Intimata a arătat că are statutul juridic de instituție financiara nebancara, având ca obiect principal de activitate "leasing financiar", ceea ce
inseamna ca finanțează bunurile pe care le achiziționează la solicitarea utilizatorilor si asupra cărora deține proprietatea. Bunul finanțat este proprietatea societății de leasing, care nu are nicio obligație nici legala si nici
contractuala cu privire la vânzarea bunului care face obiectul unui contract de leasing la o anumita valoare, indiferent de vechimea, caracteristicile tehnice sau estetice ale acestuia.
Totodată, s-a arătat că, la solicitarea U. ul, intimata a fost de acord sa reesaloneze de doua ori debitele de plata rezultate din Contractul de leasing, in scopul de a evita rezilierea contractului. Prin urmare, U. ul, respectiv Fidejusorul, au beneficiat de facilitățile acordate de intimată in calitate de Finanțator, insa nu si-au executat obligațiile de plata in mod culpabil, chiar si după acordarea acestor facilitați.
Referitor la considerațiile privind aplicabilitatea Legii nr. 193/2000 in prezenta cauza intimata a arătat că, contractul de leasing a fost incheiat intre doua persoane juridice, respectiv R. L. I. S.A. in calitate de Finanțator si V. S. in calitate de U., fiind semnate de reprezentanții pârtilor si purtând stampila celor doua societăți comerciale.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei- credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor."
Termenul de "consumator" face obiectul mai multor acte internaționale, cum ar fi Convenția de la Bruxelles din 1968, Convenția de la Roma din 1980, Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate de consumatori, Directiva 97/7/CE privind protecția consumatorilor in materia contractelor la distanta, fiind in general
definite ca persoana fizica ce incheie - in afara cadrului comerțului sau, a afacerilor sale sau a profesiei sale - un contract cu un furnizor aflat in exercițiul activității sale profesionale sau comerciale.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu prin Hotărârea din_ pronunțata in cauzele reunite C541/99 Cape Snc/lealservice S. si C-542/99 Idealservice MN RE Sas/OMAI S. ca
"noțiunea de consumator in privința clauzelor abuzive_ trebuie interpretata in sensul ca vizează exclusiv persoanele fizice".
In dreptul intern, Legea nr. 193/2000 a limitat sfera noțiunii de
"consumator" la orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociații, care acționează in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (arh 2 alin. 1).
Prin decizia nr. 1129/_ Curtea Constituționala a reținut ca autorul excepției critica modalitatea de redactare a prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, susținând ca definiția noțiunii de "consumator" ar trebui sa includă si persoana juridica, atunci când aceasta este parte la incheierea unor contracte comerciale care pot intra sub sfera actului normativ criticat. Excepția a fost respinsa ca inadmisibila, cu motivarea ca pretinsa neconstitutionalitate este dedusa dintr-o omisiune de reglementare pe care Curtea Constituționala nu o poate complini, intrucat, potrivit art. 61 din Constituție, "Parlamentul este_ unica autoritate legiuitoare a tarii", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuții exclusive ale acestuia.
Având in vedere cele de mai sus, intimata considera ca persoana juridica nu se bucura de statul de consumator si nici de protecția legala pe care legislația speciala in materie o reglementează.
In acest context, utilizatorul V. S. si fidejusorul T. P. V. care a garantat îndeplinirea de către utilizator (persoana juridica) a obligațiilor care decurg din contractul de leasing încheiat, nu au calitatea de consumatori.
In consecința, intimata deține impotriva recurentului T. P. V. o creanța certa, lichida si exigibila; creanța rezulta din înscrisuri insusite prin semnare de către utilizator si fidejusor; executarea silita a fost încuviințata de instanțele de judecata; pe tot parcursul executării silite au fost respectate întocmai toate dispozițiile legale aplicabile.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
M. ivele de recurs invocate de recurent vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., deși recurentul a înțeles să invoce numai dispozițiile art. 3041c.pr.civ.
Recurentul a susținut că au caracter abuziv clauzele inserate la pct.
8.2 și pct. 9 lit. b din contractul de leasing nr. 23631/_ și reținerea acestui caracter abuziv ar fi avut ca și consecință inexistența creanței a cărei executare silită se urmărește. De asemenea, s-a invocat faptul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000.
T. ul reține că intimata SC R. L. I. SA a demarat formele de executare silită împotriva debitorului T. P. V. în temeiul contractului de leasing 23631/_ încheiat între intimată, în calitate de
finanțator și SC V. S., în calitate de utilizator. Contractul a fost semnat și de către contestatorul T. P. V., atât în calitate de reprezentat al utilizatorului, cât și în calitate de fidejusor, asumându-și conform art. 6 din condițiile generale ale contractului, obligația de a garanta executarea de către utilizator a obligațiilor asumate prin contract.
Părțile au înțeles să stipuleze la art. 8 din condițiile generale ale contractului cazurile care reprezintă neîndepliniri ale obligațiilor contractuale, la pct. 2 fiind avută în vedere înrăutățirea situației financiară a utilizatorului într-o asemenea măsură încât, în opinia rezonabilă a finanțatorului, afectează în mod negativ capacitatea utilizatorului de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract.
Părțile au înțeles să insereze în contract și un pact comisoriu prin care au fost stabilite condițiile în care poate interveni rezilierea convențională a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în același timp fiind stabilit și cuantumul despăgubirilor datorate de utilizator prin încălcarea obligațiilor, respectiv prin clauza penală inserată în art. 9 lit. b din condițiile generale părțile s-a stabilit că, în caz de desființare a contractului din cupa utilizatorului, acesta are obligația de a plăti finanțatorului toate ratele de leasing scadente și neachitate până în acel moment, inclusiv penalitățile aferente și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă prin efectul rezilierii, compusă din ratele de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală.
Art. 1 al 3 din Legea 193/2000 prin care s-a realizat transpunerea în legislația națională a Directivei Consiliului 93/13/CEE/1993, interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Conform art. 2 alin 1 din același act normativ prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub
incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Contractul de leasing nr. 23631/_ nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000 deoarece nici utilizatorul și nici fidejusorul nu au calitatea de consumatori. U. ul SC V. S. are calitatea de comerciant și a încheiat contractul în exercițiul activității sale comerciale. Contestatorul T. P. V. nu are calitatea de consumator în sensul avut în vedere de legea specială deoarece nu a semnat contractul de leasing în această calitate, ci în calitate de garant al executării obligațiilor asumate de utilizator. Pe de altă parte, chiar dacă garantul este persoană fizică, nu este admisibil ca aceluiași act juridic să i se aplice în mod diferit aceeași dispoziție legală prin raportare la calitatea debitorilor care au semnat actul, respectiv pentru persoana juridică să se rețină că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000, iar pentru persoana fizică-garant al debitorului principal, să se rețină incidența acestei dispoziții legale.
Astfel, reținând că recurentul nu are calitatea de consumator, în mod neîntemeiat a fost invocat caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de leasing.
Susținerea recurentului conform căreia clauzele abuzive pot fi stipulate în orice convenție, inclusiv în cele cu caracter comercial pentru ambele părți, este lipsită de temei legal. Astfel, Directiva Consiliului 93/13/CEE/1993 nu cuprinde nici o dispoziție în sensul că pot avea calitatea de consumatori și societățile comerciale, iar practica Curții de Justiție a Uniunii Europene este în sensul că noțiunea de consumator vizează persoanele fizice, după cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În concluzie, tribunalul apreciază că în mod legal și temeinic prima instanță și-a întemeiat soluția pronunțată pe faptul că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 în litigiul dedus judecății.
În cauză nu se poate reține nici nulitatea absolută a clauzei penale inserate în contractul de leasing pentru cauză ilicită. Conform art. 968 c.civ. o cauză este ilicită atunci când este prohibită de lege sau când contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Posibilitatea părților de a evalua prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a contractului de către una dintre părți este permisă de lege, respectiv de art. 1.066-1.072 c.civ., iar conținut acestei clauze este lăsat la libera apreciere a părților, instanța neavând posibilitatea, în condițiile dreptului comun, să intervină și să reducă sau să înlăture conținutul acestei clauze.
Recurentul a invocat și faptul că prima instanță a apreciat în mod greșit că prin contestația la executare formulată nu a fost contestat și cuantumul creanței. Este adevărat că prin invocarea caracterului abuziv al clauzei penale, contestatorul a urmărit să obțină înlăturarea, în totalitate, a obligației sale de plată. Însă acesta ar fi putut să conteste, distinct de invocarea caracterului abuziv al clauzei penale, și modul în care a fost stabilit cuantumul creanței pretinse, critici concrete în acest sens nefiind făcute. Prima instanță a reținut, în mod corect, că în litigiul dedus judecății nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 și, în subsidiar, a reținut, în mod temeinic, și faptul că nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor pretinse, fără ca acest din urmă considerent să fi avut vreo influență asupra analizei pe care instanța a realizat cu privire la caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de leasing.
Față de considerentele reținute, tribunalul apreciază că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, că hotărârea pronunțată de prima instanță
este temeinică și legală și, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. P. V. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul T. P. V. în contradictoriu cu intimata SC R. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 13851/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. I. C. | G. | V. | L. O. | C. | P. |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: I. V., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 1142/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 120/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
