Decizia civilă nr. 368/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M A N I A

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 368/R/2013

Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.

JUDECATOR - C. G. JUDECĂTOR - V. -L. O. GREFIER - DP

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul B. C. O. împotriva sentinței civile nr. 13316/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata SC I. C. S. C. -N., având ca obiect în primă instanță pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului, d-l avocat K. Oszkar, cu împuternicire avocațială la dosar, administratorul intimatei d-na Rădulescu C., asistată de d-na avocat Corcheș D. M., în substituirea d-nei avocat A. C., cu împuterniciri avocațiale la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că recurentul a înregistrat la data de_ dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 928,65 lei și timbre judiciare de 6 lei.

Reprezentantul recurentului depune jurisprudența Curții de Apel C., arătând că nu are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.

La solicitarea tribunalului de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 714,31 lei aferente fondului cauzei, reprezentanta intimatei arată că nu este în măsură să depună această dovadă, urmând ca instanța să procedeze în consecință.

T. ul acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării recursului, invocată de intimată în întâmpinare.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului și pe cale de consecință, respingerea recursului ca tardiv formulat. Arată că sentința pronunțată de instanța de fond a fost comunicată recurentului la adresa de domiciliu, însă fiind viciată, în temeiul art.98 ind.1 Cod procedură civilă, a fost afișată la ușa instanței la data de_ . Susține că recurentul putea să declare recurs până la data de_, însă l-a înregistrat doar la data de_, astfel că este tardiv formulat.

Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției invocate, arătând că dacă se va aprecia că recurentul avea domiciliul cunoscut în C. -N., susține că în acest caz comunicarea sentinței prin afișare la ușa instanței echivalează cu o necomunicare; dacă se apreciază că recurentul nu avea domiciliul cunoscut în România, susține că procedura de citare a părților trebuia făcută în conformitate cu disp.art.95 Cod procedură civilă, iar recurentului nu i s-a adus la cunoștință faptul că, în temeiul art.114 ind.1 Cod pr.civilă, trebuie să-și aleagă sediul procesual în România, ceea ce nu s-a făcut. Apreciază că nu i s-a comunicat niciodată sentința în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, formulând recurs doar în momentul în care a intrat în posesia sentinței.

Reprezentanta intimatei susține că recurentul avea obligația să-și indice noul domiciliu, raportat la disp.art.98 Cod procedură civilă, sub sancțiunea neluării în seamă, prin urmare, recurentul nu-și poate invoca propria culpă.

Având în vedere motivele invocate în susținerea excepției tardivității formulării recursului, precum și cele invocate în susținerea recursului, care vizează modalitatea în care a fost realizată procedura de citare, inclusiv cea de comunicare a sentinței recurate, tribunalul urmează să se pronunțe asupra acestei excepții odată cu fondul cauzei, întrucât antamează și modul de soluționare a recursului. Acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial, conform dovezile pe care le depune. În susținere, arată că așa cum a susținut mai devreme, recursul a fost declarat în termenul legal, pentru motivele arătate, iar pe fond, în principal arată că înțelege să invoce excepția de neexecutare a contractului, având în vedere faptul că reclamanta intimată a dat dovadă de totală rea- credință în executarea obligațiilor contractuale. În ceea ce privește cererea principală de plată a comisionului, arată că comisionul pretins nu este corect stabilit, valoarea acestuia fiind de 2% din prețul de vânzare a imobilului, prețul de vânzare fiind de 100.000 Euro, comisionul aferent fiind de 2.000 Euro și nu de 4.000 Euro cum se solicită în cererea introductivă. Arată că susține motivele menționate pe larg în scris.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului în principal ca fiind tardiv formulat, în subsidiar, ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată. În susținere, arată că deși se invocă neîndeplinirea procedurii de citare și de comunicare a sentinței recurate, recurentul a fost citat la adresa cu care figurează în evidențele Direcției de Evidență Informatizată a Persoanei, mai mult, chiar și în cererile de amânare formulate la două termene de judecată, recurentul indicând aceeași adresă. Faptul că se invocă lipsa de apărare a recurentului, susține că nu se poate lua în considerare, întrucât pârâtul prin cererile de amânare a dovedit că are cunoștință de proces și nu a precizat adresa la care locuiește în străinătate. Apreciază că instanța de fond, în mod legal a făcut aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, întrucât recurentul nu s-a prezentat la termenul la care a fost legal citat cu mențiunea "prezența obligatorie pentru interogatoriu";, nu s-a prezentat nici la alte termene și nu a depus întâmpinare. În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, susține că nu este întemeiată, atâta vreme cât intimata și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în dovedirea acestui aspect fiind chiar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurent și clienții prezentați de intimată. Referitor la plata penalităților de întârziere, susține că nu sunt incidente dispozițiile invocate de recurent și anume Legea nr. 193/2000 întrucât contractul încheiat nu este unul de adeziune, ci rezultatul negocierilor părților.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 13316 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. I. C.

S.R.L. împotriva pârâtului B. C. O., având ca obiect pretenții și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.000 Euro cu titlu de comision datorat în baza contractului de intermediere nr.129/_ și a sumei de 2.280 Euro cu titlu de penalități contractuale calculate până la data de_ și în continuare de 1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului, precum și la plata către reclamantă a sumei de

5.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ între reclamantă și pârât a fost încheiat un contract de prestări servicii - intermediere

pentru vânzare, înregistrat sub nr.129 în temeiul căruia reclamantei îi revenea obligația de a indica un cumpărător care să accepte oferta vânzătorului prin încheierea unui act pentru transferul proprietății/folosinței imobilului precizat în ofertă, în speță imobilul situat în mun. C. -N., str. Dostoievski nr.38, jud. C. și înscris în CF 2. pentru prețul de

200.000 Euro.

Totodată, din clauzele contractuale se reține faptul că obligația corelativă a pârâtului consta în plata unui comision de 2% din prețul de vânzare stabilit în contract.

Din extrasul de carte funciară depus în copie la fila 6 din dosar, rezultă că imobilul situat în mun. C. -N., str. Dostoievski nr.38, jud. C. și înscris în CF 2. C. -N. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 8680 ), nr. top.2586 teren de 500 mp și C1 top 2586 casă din cărămidă nearsă, acoperită cu scândură cu o cameră și bucătărie are ca proprietari tabulari pe pârâtul B. C. O. și soția B. Ana ca bun comun cu titlu de cumpărare.

Conform clauzelor contractului de intermediere intervenit între părți, se reține de către instanță faptul că pârâtul datorează comisionul de 2% în situația în care se încheie un contract de vânzare-cumpărare cu un client provenit de la agenție ( reclamanta din cauză

), cu soțul ori o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv a acestuia și chiar dacă folosește doar informațiile oferite de agenție.

De asemenea, din actele depuse la dosar, s-a reținut faptul că reclamanta avea încheiat un contract de prestări servicii - intermediere pentru cumpărare înregistrat sub nr.115 din_ cu numitul Lengher Augustin. ( fila 17 ).

Potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de către pârât, instanța a reținut că ulterior încheierii contractului de intermediere, la data de_ reclamanta a prezentat pârâtului un alt client al agenției, respectiv pe numitul Lengher Augustin și la aceiași dată, numitul Lengher Augustin a vizionat imobilul scos la vânzare de pârât.

La data de_, pârâtul B. C. O. împreună cu soția B. Ana pe de o parte și numiții Vlas-Luca Dora-L., Bledean Anda-S., Lengher Augustin și soția Lengher M. na pe de altă parte au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5526 din_ de către BNP P. a Ionuț Florin având ca obiect imobilul situat în mun. C. -N., str. Dostoievski nr.38, jud. C. și înscris în CF 2. C. -N. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 8680 ), nr. top.2586 teren de 500 mp și C1 top 2586 casă din cărămidă nearsă, acoperită cu scândură cu o cameră și bucătărie.

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentic mai sus indicat numitele Vlas Luca Dora Lumninița și Beldean Anda S. au dobândit în cote egale de ½ a parte nuda proprietate asupra acestui imobil, în timp ce numiții Lengher Augustin și soția Lengher M. na au dobândit dreptul de uzufruct viager.

S-a mai reținut că întrucât cumpărătorul imobilului scos la vânzare de pârât a fost identificat și pus în contact cu pârâtul prin agenție, pârâtului îi revenea obligația de a achita comisionul de 2%, chiar dacă nuda proprietate a revenit numitelor Vlas Luca Dora Lumninița și Beldean Anda S. . Potrivit pct. 4 secțiunea a II a, plata comisionului este datorată dacă se încheie contractul cu un client provenit de la agenție, cu soțul ori o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv a acestuia și chiar dacă folosește doar informațiile oferite de agenție.

În consecință, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic -_ a devenit exigibilă și plata comisionului datorat reclamantei de către pârât.

Cu referire la penalitățile de întârziere, s-a reținut de către instanță că acestea sunt prevăzute în mod expres de pct.5 din secțiunea a II a din contract, fiind de 1% din valoarea comisionului pentru fiecare zi de întârziere.

Raportat la cele mai sus reținute, instanța a apreciat că acțiunea civilă este întemeiată și făcând aplicarea art.225 C.proc.civ. a admis-o.

În consecință, în baza art.2096 și urm. C.civ. nou, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.000 Euro cu titlu de comision datorat în baza contractului de intermediere nr.129/_ și a sumei de 2.280 Euro cu titlu de penalități contractuale calculate până la data de_ și în continuare de 1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului.

În temeiul art.274-276 C.proc.civ. fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs recurentul B. C.

O., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului recurentul a arătat că se arată că pârâtul nu a fost citat corect în fața primei instanțe, astfel încât nu a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul legal la apărare. Arată că nu are studii juridice, nu mai domiciliază de mult timp în România având reședința stabilită în Spania și nu i s-a comunicat niciodată că are obligația de a-și alege domiciliul procesual în România. Pentru termenul din data de_ instanța a considerat procedura legal îndeplinită și a apreciat neprezentarea recurentului la interogator ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei. Dispozițiile art. 225 C.pr.civ. precizează faptul că instanța de judecată poate face o astfel de apreciere doar daca neprezentarea părții este nejustificată, ori în speță neprezentarea recurentului la interogator a fost justificată, motivând absența cu faptul că era nevoit să se întoarcă de urgență în Spania și avea deja cumpărat biletul de avion. În consecință, instanța de judecată a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 225 C.pr.civ., procedura de citare pentru termenul din data de_ fiind viciată, așa cum rezultă din cuprinsul citației, absența recurentului la termenul de judecată fiind temeinic justificată.

Totodată, recurentul a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât deși a indicat instanței de judecată faptul că locuieste în Spania, chiar în situația în care din neștiința nu a indicat domiciliul exact din Spania, instanța de judecată nu a dispus eventual citarea prin publicitate în condițiile art. 95 C.pr.civ., aceasta fiind măsura legală din punct de vedere procedural pe care instanța ar fi trebuit să o ia. Prima instanță a apreciat însă că recurentul are domiciliul necunoscut, din acest motiv a afișat sentința civilă atacată la usa instanței si nu a mai comunicat-o la adresa din C. -N., str. Dostoievski nr.38. În consecință, dacă se apreciază că recurentul are domiciliul cunoscut la adresa sus-menționată, comunicarea sentinței civile prin afișare la ușa instanței echivalează cu o necomunicare a sentinței către acesta. Dacă se apreciază că recurentul nu are domiciliul cunoscut, întreaga procedură de citare în fața primei instanțe este viciată, întrucât comunicarea actelor de procedură pentru părțile cu domiciliul necunoscut se face obligatoriu în, condițiile imperative stabilite prin dispozițiile art. 95 C.pr.civ., respectiv prin afișarea citației la ușa instanței și printr-un ziar mai răspândit, ceea ce nu s-a realizat.

Conform cererii intimatei, recurentul a fost citat la fosta sa adresă din mun. C. -N.

, str. Dostoievski nr. 38, deși aceasta știa că recurentul domiciliază în străinătate și că s-a aflat în țară doar pentru a încheia tranzacția cu privire la imobil. Procedura de citare s-a îndeplinit prin afișare iar recurentului nu i s-a dat posibilitatea de a recurge la o apărare efectivă, respectiv nu i-a fost înmânat niciun act cu privire la proces (cerere de chemare în judecată, acte anexă, interogator, ș.a.m.d.).

Este adevărat că recurentul a formulat cerere de amânare în care și-a indicat ca și domiciliu adresa înscrisă în cartea de identitate, dar aceasta nu echivalează cu alegerea de domiciliu în sensul art. 114¹alin. (4) Cod. pr. civ. Recurentul a arătat că nu i s-a comunicat niciodată faptul că are obligația de a-și alege domiciliul procesual în România,

astfel cum prevede art. 114¹alin. (4) Cod. pr. civ. Este de menționat că întreaga procedură s-a desfășurat în lipsa recurentului, acesta fiind citat la o adresă la care nu locuieste. În etapa probatorie recurentul a fost citat doar prin afișare, iar pentru termenul în care trebuia să se administreze proba cu interogatoriul procedura de citare nu a fost nici măcar îndeplinită. Comunicarea sentinței a fost făcută prin afișare la ușa instanței.

Față de cele de mai sus, recurentul considera că i s-a încălcat flagrant dreptul la apărare și la un proces echitabil, motiv pentru care solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Față de cererea de modificare a hotărârii recurentul a arătat că, în principal, înțelege să invoce excepția de neexecutare a contractului. Astfel, s-a arătat că corespunde realității faptul că între părți a fost încheiat contractul de intermediere nr. 129/0_ și că intimata i-a prezentat recurentului pe numitul Lengher Augustin ca potențial cumpărător. La data de_ recurentul a convenit cu d-ul Lengher Augustin vânzarea imobilului, sens în care a și încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru suma de 100.000 euro, încasând un avans de 1.000 euro. Ulterior acestui moment agentul imobiliar, d-na Rădulescu C., administratoarea societății reclamante a încercat prin diverse mijloace să îl convingă pe recurent să renunțe la antecontractul încheiat sub motiv că a găsit un alt client, care ar fi fost dispus să ofere 20.000 euro în plus față de prețul din antecontract. Pe întreaga durată între momentul încheierii antecontractului (_ ) și momentul încheierii contractului autentic de vânzare (_ ) reprezentanta intimatei a insistat continuu și prin diverse mijloace ca recurentul să nu respecte antecontractul încheiat. Recurentul a arătat că nu și-a încălcat obligațiile contractuale, iar încheierea contractului autentic de vânzare s-a produs. Ori, conform contractului de intermediere, reclamanta s-a obligat să presteze un serviciu de intermediere imobiliară în vederea încheierii unui contract de vânzare. Activitatea de intermediere nu se rezumă doar la simpla prezentare a ofertelor ci implică, întotdeauna, și facilitarea încheierii contractului de vânzare, depunerea tuturor diligentelor în vederea realizării obiectivului contractului de intermediere așa cum a fost definit de către părți: încheierea unui contract de vânzare. În speță, dimpotrivă reclamanta a depus toate diligentele în sens contrar, de a zădărnici încheierea contractului de vânzare, urmărind realizarea intereselor concurente ale unui alt client precum și interesele proprii în obținerea unui comision mai mare.

În aceste condiții, dat fiind că obligația de a facilita încheierea contractului este una esențială în contract, datorită faptului că obligația de loialitate a intermediarului față de clientul său este una esențială în contract precum și datorită faptului că reclamanta a dat dovadă de o totală rea-credință în executarea obligațiilor contractuale, recurentul apreciază că este îndreptățit să invoce excepția de neexecutare a contractului.

În ceea ce privește cererea principală de plată a comisionului, recurentul a arătat că comisionul pretins datorat nu este corect stabilit, valoarea acestuia convenită de către părți fiind de 2% din prețul de vânzare al imobilului. Prețul de vânzare a fost de 100.000 euro, comisionul aferent fiind de 2.000 euro și nu 4.000 euro cum se solicită în cererea introductivă. O interpretare contrară, în sensul că procentul de 2% se raportează la valoarea maximală stabilită prin contract, adică la prețul de ofertă, de 200.000 euro, care este o valoare de estimare a disponibilității clientului, nu poate fi primită în opinia mea, pentru că atunci nu ar mai avea nici un sens stabilirea unui procent variabil, comisionul devenind automat 4.000 de euro. Oricum conform art. 1 al. 2 din Legea nr. 193/2000 orice clauză îndoielnică se interpretează în favoarea consumatorului. De asemenea și uzanțele în materie de intermediere imobiliară sunt în sensul unui comision între 1-2 % din valoarea de tranzacție.

Referitor la cererea accesorie de plată a penalităților de întârziere, recurentul a arătat că înțelege să invoce nulitatea absolută a clauzei cuprinse în contractul de

intermediere încheiat între părți. Astfel, contractul încheiat între părți este unul de adeziune, fiind formula contractuală tip impusă de către profesionist. Recurentul este persoană fizică, având calitatea de consumator în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului. Conform art. 9 ind. 8 din acest act normativ sunt interzise pentru serviciile de intermediere imobiliară stipularea de penalități de întârziere care să depășească valoarea onorariului care ar putea fi încasat, orice astfel de clauză fiind considerată abuzivă în sensul art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992. Sancțiunea aplicabilă unei clauze abuzive inserată în contract de către profesionist este nulitatea absolută a acesteia.

De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000, în raporturile dintre profesioniști și consumatori sunt considerate abuzive clauzele impuse, precum cele din Lista Anexă, la litera i din aceasta listă figurând și clauzele care "obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant". Astfel, din perspective ambelor texte legale incidente, această clauză are caracterul unei clauze abuzive, în acest din urmă caz clauza fiind considerată a fi nescrisă.

În concluzie, recurentul susține că penalitățile de întârziere nu pot fi solicitate decât în limita dobânzii legale și până la plafonul comisionului stabilit, clauza penală din contract fiind una vădit abuzivă, nulă absolut conform O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului sau considerată nescrisă conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În final, recurentul consideră că penalitățile de întârziere pot fi solicitate cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece nu a fost pus în întârziere anterior acestei date, așa cum prevede art. 1522 Cod. civ.

În drept au fost invocate prevederile art. 304¹și urm. Cod. pr. civ., art. 1 al. 2, 4, 6, 14 și lit. i din Lista Anexa din Legea nr. 193/2000, OG 21/1992, art. 1522 Cod. civ.

Prin întâmpinare, intimata S.C. I. C. S.R.L. a solicitat, în principal, admiterea excepției tardivității si respingerea recursului declarat in cauza ca tardiv, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat si in consecința, menținerea sentinței civile nr. 13316/2012 pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.

În susținerea excepției tardivității recursului intimata a arătat că potrivit art. 301 Cod procedura civila, termenul pentru formularea recursului este de 15 de zile de la data comunicării hotărârii. Sentința civila nr. 13316/2012 pronunțata in cauza de Judecătoria Cluj-Napoca a fost comunicata paratului la adresa de domiciliu. Întrucât procedura de comunicare a hotărârii a fost viciata la aceasta adresa, in virtutea dispozițiilor legale ale art. 981 coroborat cu art. 95 alin din Codul de procedura civila, comunicarea sentinței s-a realizat prin afișare la usa instanței la data de_ . Astfel, paratul putea sa declare recurs valabil pana la data de_ inclusiv. Paratul a depus si inregistrat la instanța recursul la data de_, așadar tardiv. Potrivit art. 103 Cod procedura civila, neexercitarea oricărei cai de atac si neindeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Recurentul nu face dovada ca nu a exercitat calea de atac a recursului in termenul legal pentru ca ar fi fost impiedicat printr-o imprejurare mai presus de voința sa.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că recurentul susține ca nu a fost legal citat in fata primei instanțe, fapt pentru care i-a fost incalcat dreptul legal la apărare. După cum rezulta insa din actele dosarului de fond (dovezile de comunicare a citațiilor), recurentul a fost legal citat la toate termenele de judecata. Conform art. 98 Cod procedura civila:

"Schimbarea domiciliului uneia din parti in timpul judecații trebuie, sub pedeapsa neluarii ei in seama, sa fie adusa la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar pârtii potrivnice

prin scrisoare recomandata, a cărei recipisa de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se instiinteaza instanța despre schimbarea domiciliului". Procedura de citare s-a realizat la adresa de domiciliu a paratului-recurent, respectiv C. -N., str. Dostoievski, nr. 38, jud. C. . Intimata a arătat că a făcut toate demersurile necesare pentru aflarea adresei corecte de domiciliu a paratului, la Direcția Județeană de Evidenta a Persoanelor C. . După cum reiese din răspunsul de la fila 10 din dosar, adresa de domiciliu a paratului-recurent este cea indicata in cererea de chemare in judecata si cea la care au fost trimise citațiile.

De altfel, chiar paratul prin cererile de amânare formulate pentru termenele din data de_ si_, isi indica adresa de domiciliu ca fiind aceasta adresa.

Deoarece sunt prevăzute pentru respectarea dreptului la apărare si a principiului contradictorialitatii, dispozițiile legale referitoare la citarea pârtilor in proces au caracter imperativ. Referitor la domiciliul persoanei citate, art. 100 Cod procedura civila stabilește, la punctul 4, toate mențiunile pe care trebuie sa le cuprindă procesul-verbal intocmit de cel insarcinat cu inmanarea actului. In speța dedusa judecații procedura de citare a fost legal îndeplinita, după cum rezulta din dovezile de comunicare a citațiilor.

In mod corect a retinut instanța de fond că "prin cererile de amânare depuse la dosar, paratul a arătat ca are cunoștința de proces si deși susține ca se afla in străinătate, nu a precizat adresa unde locuiește in străinătate".

Prin urmare, paratul-recurent nu poate invoca ca motiv de recurs faptul ca nu a fost citat la adresa din străinătate, atât timp cat era obligația acestuia de a indica adresa la care locuiește efectiv. Este binecunoscut faptul ca nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale, propria sa culpa si nici sa se apere valorificând un asemenea temei (principiul "nemo auditur propriam turpituăinem allegans").

Recurentul susține ca datorita indeplinirii procedurii de citare prin "afișare" nu i s- a dat posibilitatea de a recurge la o apărare efectiva, nefiindu-i inmanat nici un act cu privire la proces. Din nou, recurentul isi invoca propria culpa. Având cunoștința de la primul termen de judecata, despre proces, nimic nu 1-a impiedicat pe recurentul-parat sa formuleze cerere de comunicare a actelor pe care susține ca nu le-a primit. Paratul- recurent avea cunoștința despre termenele de judecata, după cum reiese din cererile de amânare formulate chiar de dansul. Instanța a si admis cererea de amânare formulata de parat pentru termenul din data de_, dandu-i posibilitatea acestuia de a-si angaja apărător. Așadar, motivul invocat referitor la desfășurarea procedurii in lipsa lui de la dezbateri si pretinsa "incalcare" a dreptului la apărare sunt susțineri neîntemeiate.

Apoi, recurentul susține ca instanța de fond a aplicat in mod greșit art. 225 Cod procedura civila. Desi avea cunoștința despre cererea de chemare in judecata formulata de subscrisa si despre termenele de judecata, paratul nu s-a prezentat in fata instanței de judecata si nu a depus intampinare pentru a-si preciza poziția procesuala. Pentru termenul din data de_ paratul a fost legal citat cu mențiunea "-prezenta obligatorie la interogatoriu", insa nici la acest termen de judecata nu s-a prezentat si nu a depus intampinare. Paratul nu a justificat motivul pentru care a fost impiedicat a se infatisa la termenul de judecata. Simpla anexare a unor bilete de avion, fara alte explicații, nu justifica neprezentarea sa la interogatoriu.

Potrivit dispozițiilor legale ale art. 225 Cod procedura civila, lipsa pârtii de la interogatoriu sau refuzul nejustificat de a răspunde dau dreptul judecătorului ca, apreciind, sa considere aceste imprejurari fie ca o mărturisire deplina, fie ca un inceput de dovada in folosul adversarului. Astfel, raportat la lipsa nejustificata a paratului de la interogatoriu, intimata considera ca in mod corect instanța de judecata a făcut aplicarea art. 225 Cod procedura civila, coroborând refuzul de a răspunde la interogatoriu cu celelalte probe din dosar.

Cu privire la excepția de neexecutare a contractului intimata a arătat că susținerile paratului-recurent sunt neîntemeiate. Aceasta apărare poate fi invocata atunci când partea care nu si-a executat propria obligație, pretinde totuși celeilalte parti sa o execute pe a sa. In aceasta situație partea căreia i se pretinde executarea este indreptatita sa invoce in apărare excepția de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus).

In speța, insa nu ne aflam in aceasta situație, intrucat intimata și-a indeplinit propria obligație contractuala. In dovedirea acestui fapt sta chiar contractul de vanzare- cumparare incheiat de paratul-recurent cu clienții prezentați de intimată. Insa, pentru stabilirea existentei oricărui tip de neexecutare a obligațiilor contractuale este necesar sa se identifice mai intai obligațiile contractuale si sa se determine intelesul exact al clauzelor contractului.

In speța, claritatea clauzelor contractuale inlatura necesitatea aplicării regulilor de interpretare a contractelor. Astfel, dispozițiile contractuale in ceea ce privește obligațiile intimatei sunt cat se poate de clare: "indicarea unui cumpărător care sa accepte oferta Clientului-vanzator (n.n. in speța paratul), in vederea incheierii unui act (antecontract, contract de vanzare-cumparare, schimb) privind transferul proprietății/folosinței imobilului precizat in oferta, in schimbul plații comisionului". Așadar, sub aspectul naturii obligationale a activității de intermediere, obligația asumata de intimată este aceea de a pune in legătura clientul cu un terț in vederea incheierii unui contract. De altfel, dispozițiile art. 2096 din Noul cod civil definesc contractul de intermediere ca fiind

"contractul prin care intermediarul se obliga fata de client sa ii pună in legătura cu un terț, in vederea incheierii unui contract".

In speța, obligația contractuala a fost îndeplinita de către intimată. La data de_ domnul Lengher Augustin a vizionat imobilul situat in str. Dostoievski nr. 38, după cum reiese din Anexa la Contractul de intermediere incheiat cu dl. Lengher (nr. 115/_ ). Ulterior vizionarii imobilului, paratul a instrainat imobilul către fiicele domnului Lengher Augustin: Vlas-Luca Dora-L. si Beldean Anda-S. . Dreptul la remunerație, adică la incasarea comisionului a fost stabilit conform Contractului sub condiția suspensiva a incheierii unui act privind transferul proprietarii/folosinței cu privire la imobil. Condiția s- a îndeplinit la data de_ când a fost incheiat Contractul de vanzare-cumparare a imobilului in discuție, intre parat si fiicele domnului Lengher Augustin.

Așadar, intimata susține că a intermediat tranzacția de vanzare-cumparare, punandu-i in legătura pe cei doi clienți, iar actul privind transferul proprietății a fost incheiat in forma autentica la data de_ . Obligația asumata de intimată (de intermediere imobiliara) este o obligație de rezultat. Prin producerea rezultatului, adică încheierea tranzacției privind dreptul de proprietate, este evident ca aceasta obligație a fost indeplinita. Lipsește deci una dintre condițiile esențiale pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului si anume: sa existe o neexecutare a obligațiilor, chiar parțiala, dar suficient de importanta.

Contractul de intermediere a fost incheiat la data de 0_ . Neindeplinirea acestei condiții duce la respingerea excepției de neexecutare a contractului, fara a mai fi necesara analiza celorlalte condiții obligatorii pentru invocarea excepției. Recurenta considera ca invocarea acestei excepții de către paratul-recurent este o apărare circumstanțiala si lipsita de probe.

De altfel, daca paratul-recurent chiar a considerat ca intimata nu si-a indeplinit obligațiile contractuale avea la indemana mecanismele legale: fie de a solicita obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor asumate, fie a cere rezolutiunea contractului.

Referitor la plata penalităților de intarziere, intimata a arătat că în speța nu sunt incidente dispozițiile invocate de recurentul-parat - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive intre comercianți si consumatori, întrucât contractul incheiat intre parti nu este

unul de adeziune, ci este rezultatul negocierilor partilor. Valoarea comisionului a fost stabilita si insusita ca atare in funcție de valoarea ofertei, iar clauza privind penalitățile de intarziere de asemenea a fost agreata de către paratul-recurent. Or, potrivit dispozițiilor legale invocate de către paratul-recurent, respectiv art. 2 punctul 16 din OG 21/1992, prin clauza abuziva se intelege "clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor". Aceleași dispoziții le regăsim si in art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, iar alineatul 2 explica noțiunea de clauza care nu a fost negociata: " O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piata produsului sau serviciului respectiv".

Așadar, dispozițiile legale prevăd ca pentru constatarea unei clauze ca fiind abuziva trebuie sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ca o consecința a abuzului, iar clauza sa nu fi fost negociata. Or clauza reglementata, din speța, a fost negociata deoarece s-au discutat si negociat prevederile Contractului si obligațiile cele mai importante ale partilor, iar contractul a fost semnat. Paratul-recurent, in calitate de client al intimatei, avea posibilitatea de a solicita stabilirea unei penalități mai mici pe zi de intarziere. Nu s-a exprimat insa in acest sens si nici nu a invocat neintelegerea contractului din perspectiva legala.

De altfel, la finele Contractului exista declarația paratului-recurent conform căreia acesta declara pe proprie răspundere ca: "toate clauzele prezentei convenții au fost negociate intre parti" si ca isi insuseste conținutul convenției.

Datorita neindeplinirii obligației de plata a comisionului, paratul-recurent este acum ținut (contractul fiind legea partilor) la plata penalităților de intarziere. Acest fapt insa nu il indreptateste sa se prevaleze de situație pentru excluderea clauzei din contract (clauza pe care a acceptat-o), tocmai pentru a evita ceea ce el insusi a negociat. Mai mult, nu se poate retine nici existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor, contractul stabilind in mod firesc penalitățile de intarziere datorate in cazul nerespectarii obligației de plata a comisionului. Practica judiciara este constanta in acordarea penalităților in asemenea situații. Așadar, clauza contractuala referitoare la stabilirea penalităților de intarziere este valabila, nefiind incidente dispozițiile legale invocate de paratul-recurent.

A mai arătat și faptul ca toate aceste aspecte au fost invocate de intimată si in cadrul acțiunii formulate impotriva domnului Lengher Augustin, având același obiect ca si prezenta cauza (obligarea la plata comisionului si penalităților datorate). Acțiunea impotriva domnului Lengher face obiectul dosarului_ si a fost admisa de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ .

Prin decizia nr. 210/2013 pronunțată la data de 27 februarie 2013 în dosarul nr._ al T. ului C., a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 304¹și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele

Prima critică adusă de recurent hotărârii instanței de fond constă în aceea că recurentul nu a fost legal citat la soluționarea fondului cauzei, motiv de recurs care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Tot raportat la acest aspect va fi analizată și excepția tardivității formulării recursului, excepție invocată de intimata SC I. C. S. prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 13316/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta

S.C. I. C. S.R.L. împotriva pârâtului B. C. O., având ca obiect pretenții și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.000 Euro cu titlu de comision datorat în baza contractului de intermediere nr.129/_ și a sumei de 2.280 Euro cu titlu de penalități contractuale calculate până la data de_ și în continuare de 1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului, precum și la plata către reclamantă a sumei de

5.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, iar potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 70 sentința civilă 13316/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost comunicată cu pârâtul recurent prin afișare la ușa instanței la data de 13 septembrie 2012.

Astfel, pentru a soluționa atât excepția tardivității cât și a verifica legala citare a reclamantului în fața primei instanțe se impune a fi stabilit care era domiciliul reclamantului pe durata procedurii în fața primei instanțe și la data comunicării hotărârii.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC I. C. S. aceasta a indicat drept domiciliu al pârâtului B. C. O., domiciliul acestuia din C. -

N., str. Dostoievski, nr. 38, jud. C., domiciliu indicat de acesta în contractul de intermediere pentru vânzare indicat de părți (fila 5 dosar fond) și care apare și în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (fila 10-11 dosar fond), procedura îndeplinindu-se față de acesta prin afișare la 1 martie 2012 în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă (fila 15).

Printr-un script depus la dosarul cauzei la data de 18 aprilie 2012, pârâtul recurent a solicitat amânarea soluționării cauzei în vederea angajării unui apărător, acesta indicând în cerere drept domiciliu, domiciliul său din C. -N., str. Dostoievski, nr. 38, cerere care a fost admisă. De asemenea și citația emisă pentru termenul din 20 iunie 2012, una din citații a fost comunicată pârâtului la 4 mai 2012 prin afișare în temeiul art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă (fila 53), iar potrivit procedurii de citare de la fila 54, emisă pentru același termen, pârâtul nu mai locuiește la această adresă. Prin scriptul depus la data de 14 iunie 2012 prin registratura instanței, pârâtul a arătat că a primit citația emisă pentru termenul din 20 iunie 2012 la data de 10 iunie 2013, indicând același domiciliu în C. -N.

, str. Dostoievski, nr. 38, precizând că locuiește și muncește în Spania, fără a indica însă o adresă (fila 55).

Astfel, din toate înscrisurile depuse de către pârâtul recurent reiese că acesta avea domiciliul în C. -N., str. Dostoievski, nr. 38, adresă la care i-au fost comunicate toate înscrisurile și la care s-a efectuat procedura de citare, iar din înscrisurile depuse de către pârât pentru termenele din 25 aprilie 2012 și 20 iunie 2012 reiese că acesta a primit atât înscrisurile comunicate cât și citațiile emise, având cunoștință de termenele fixate în cauză pentru soluționarea cererii.

Faptul că prin scriptul depus la data de 14 iunie 2012 la dosarul cauzei acesta a indicat că locuiește în Spania, deși prin aceiași cerere arată că are domiciliul în C. -N., str. Dostoievski nr.38, nu îndeplinește condițiile art. 98 Cod procedură civilă, căci schimbarea domiciliului uneia dintre părți în cursul procesului trebuie, sub neluarea ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței și părții adverse prin scrisoare recomandată, ori pârâtul nu a indicat în primul rând noul său domiciliu și nici nu a făcut dovada comunicării acestui nou domiciliu instanței de judecată și pârâtei intimate, astfel că acest nou domiciliu neprecizat nu poate fi luat în considerare.

Raportat la cele de mai sus, în mod eronat s-a procedat la comunicarea hotărârii civile cu pârâtul prin afișare la ușa instanței, căci în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă, pârâtul având un domiciliu precizat atât în cererea de chemare în judecată cât și în înscrisurile emanate de la acesta, astfel că hotărârea trebuia să îi fie comunicată în mod procedural la adresa acestuia din C. -N., str. Dostoievski, nr. 38, astfel că necomunicându-se hotărârea la domiciliul acestuia, nu a început să curgă termenul de recurs, astfel că raportat la dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă coroborat cu art. 103 Cod procedură civilă, având în vedere și dispozițiile art. 137 același act normativ, tribunalul va respinge excepția tardivității recursului, excepție invocată de intimata SC I. C. S. .

Nu se poate reține că ar fi existat o obligație a instanței de a comunica pârâtului recurent că are obligația de a-și alege un domiciliu procesual în România, căci în tote documentele provenind de la acesta și depuse la dosarul cauzei acesta a indicat drept domiciliu o adresă din România, iar mențiunea din scriptul depus la data de 14 iunie 2012 nu echivalează cu o schimbare de domiciliu, astfel că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 114¹Cod procedură civilă. Tot pentru aceleași motive nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă, dispoziții aplicabile doar în cazul persoanelor cu domiciliu necunoscut, ceea ce nu era cazul în prezenta cauză.

De asemenea, având în vedere aceleași elemente menționate anterior, tribunalul va reține că acest motiv de recurs invocat de recurentul pârât B. C. O. este vădit neîntemeiat.

În mod temeinic a reținut instanța de fond faptul că la data de 4 noiembrie 2011 între intimata reclamantă și recurentul pârât a fost încheiat un contract de prestări servicii

- intermediere pentru vânzare, înregistrat sub nr.129 în temeiul căruia reclamantei intimate îi revenea obligația de a indica un cumpărător care să accepte oferta vânzătorului prin încheierea unui act pentru transferul proprietății/folosinței imobilului precizat în ofertă, în speță imobilul situat în mun. C. -N., str. Dostoievski nr.38, jud. C. și înscris în CF 2. pentru prețul de 200.000 Euro, comisionul cuvenit reclamantei intimate pentru aceste servicii fiind de 2% din prețul de vânzare stabilit în convenția încheiată între recurent și intimată, astfel că în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că prețul pe care recurentul pârât este obligat să îl achite este de 4.000 euro, iar nu de 2.000 euro cum a arătat recurentul, căci valoarea comisionului se calculează la valoarea indicată de părți drept preț în contractul de prestări servicii, iar nu la prețul convenit din contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, potrivit art. 5 din contractul încheiat între părți, cuantumul penalităților de întârziere este de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

În doctrina românească excepția de neexecutare a contractului a fost definită ca un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic pe care îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligației care îi incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să își execute propriile obligații.

Ori, în prezenta cauză din actele depuse la dosar în mod temeinic a reținut instanța de fond faptul că intimata reclamanta avea încheiat un contract de prestări servicii - intermediere pentru cumpărare înregistrat sub nr.115 din_ cu numitul Lengher Augustin, iar la data de_ intimata reclamanta a prezentat pârâtului un alt client al agenției, respectiv pe numitul Lengher Augustin și la aceiași dată, numitul Lengher Augustin a vizionat imobilul scos la vânzare de pârât. De asemenea, la 29 noiembrie 2011, pârâtul recurent B. C. O. împreună cu soția B. Ana pe de o parte și numiții Vlas-Luca Dora-L., Bledean Anda-S., Lengher Augustin și soția Lengher M. na pe de altă parte au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5526 din_ de către BNP P. a Ionuț Florin având ca obiect imobilul situat în mun. C. -N., str. Dostoievski nr.38, jud. C. și înscris în CF 2. C. -N., astfel că la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare intimata reclamantă și-a executat în întregime obligația asumată față de recurentul pârât, la data invocării excepției de neexecutare a contractului neexistând o neexecutare a contractului de către intimata reclamantă, astfel că această condiție cumulativă de admisibilitate a excepției de neexecutare a contractului nefiind îndeplinită, aceasta nu este admisibilă.

Potrivit art. 5 din convenția de prestări servicii nr. 129/_, neplata integrală a comisionului la termen implică pe lângă plata acestuia și plata unei penalități de 1% din valoarea comisionului pentru fiecare zi de întârziere, ori acest articol reprezintă o veritabilă clauză penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 1066 C.civ., clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar potrivit art. 1069 C.civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Nu poate dar creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.

Potrivit dispozițiilor legale invocate de către recurentul pârât, respectiv art. 2 punctul 16 din OG 21/1992, prin clauza abuziva se înțelege "clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților", dispoziție reluată și de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000. Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, prin noțiunea de clauza care nu a fost negociata se înțelege o clauza contractuala care a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".

De asemenea, nu se poate reține existența unui dezechilibru între prestațiile părților, căci contractele sinalagmatice sunt guvernate de principiul echilibrului prestațiilor reciproce și interdependente asumate de părți. Desigur, termenul de "echilibru al prestațiilor"; nu presupune o echivalență valorică absolută a acestor prestații, ci existența unui raport rezonabil între drepturile și obligațiile părților, ambele părți urmărind realizarea unui avantaj patrimonial propriu prin încheierea contractului sinalagmatic, ori existența unui asemenea dezechilibru nu a fost dovedită.

Raportat la cele de mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 304, 304¹și 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul B. C. O. în contradictoriu cu intimata SC I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 13316/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.

În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările ulterioare, tribunalul va dispune darea în debit a intimatei SC I. C. S., J._, CUI 21552628 cu sediul în C. -N., str. memorandumului nr. 8, ap. 11, jud. C. cu suma de 714,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în fond a cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul B. C. O. în contradictoriu cu intimata SC I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 13316/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.

Dispune darea în debit a intimatei SC I. C. S., J._, CUI 21552628 cu sediul în C. -N., str. memorandumului nr. 8, ap. 11, jud. C. cu suma de 714,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în fond a cererii de chemare în judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2013.

PREȘEDINTE,				JUDECĂTORI,	GREFIER,
S. I. C.	G.	V.	L. O.	DP

Red.CG/MM 2 ex./_

Judecător fond: R. E. G., Judecătoria Cluj-Napoca.

← Decizia civilă nr. 50/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 596/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Decizia civilă nr. 368/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 368/2013. Acțiune în pretenții comerciale