Decizia civilă nr. 50/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L

DECIZIA CIVILĂ Nr. 50/2013

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta SC R. I. S., împotriva încheierii de ședință din data de_ și a Sentinței civile nr. 65/2013, ambele pronunțate de Tribunalul Specializat C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și M. C. N., având ca obiect pretenții și recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare cu exc.de neleg.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă, avocat Ștefania D. ciu, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul este timbrat.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea încheierii și sentinței, în vederea sesizării tribunalului C. cu soluționarea excepției de nelegalitate. Solicită cheltuieli de judecată.

C. ea reține cauza în pronunțare.

C. EA

Pârâta SC R. I. S. a formulat apel împotriva încheierii de ședință din data de_ și a Sentinței civile nr. 65/2013, ambele pronunțate de Tribunalul Specializat C., în dosarul nr._, solicitând admiterea apelului, anularea încheierii atacate și, pe cale de consecință, a sentinței atacate, în vederea sesizării Tribunalului C. cu privire la soluționarea excepției d enelegalitate invocate în fața instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului împotriva sentinței atacate, schimbarea în tot a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivele de apel, pârâta arată că la data de_, între M. C.

-N., prin primar, în calitate de locator și SC R. I. S. în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere nr.172.899 pentru ea, spațiul din C. -N., str.Horea, nr.96-106 cu destinația de restaurant, iar prețul chiriei a fost stabilit de părți la un cuantum de 100 lei/mp/lună, potrivit art.4 lit.g din contract. Conform art.11 din contract, neîndeplinirea de către locatar a obligației de plată a chiriei atrage curgerea penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, iar potrivit art.15 din

contract, "modificarea, adaptarea și completarea prezentului contract se va face numai cu acordul scris al ambelor părți, prin acte adiționale";.

Având în vedere faptul că în perioada subsecventă încheierii contractului, recurenta a întâmpinat dificultăți economice la care s-au adăugat costurilor majore necesare realizării lucrărilor de reparații efectuate în spațiul închiriat, a înregistrat întârzieri la plata la scadență a chiriei. În aceste condiții, arată că la data de_ a formulat cerere de eșalonare a debitului restant pe o perioadă de 12 luni, însă locatorul nu a răspuns acestei cereri.

Apelanta arată că procentul de 0,5% al penalităților de întârziere nu apare stipulat prin contractul de închiriere încheiat de către părți, prin urmare, nu există un temei juridic pentru datoria pe care reclamantul susține că o are față de acesta, iar penalitățile de întârziere au fost calculate la o valoare de 0,5% la care nu și-a dat acordul și care nu îi este opozabilă, prin urmare, consideră că sentința civilă nr.65/2013 este fondată pe un act administrativ a cărei legalitate este contestabilă.

Apelanta a susținut și faptul că se impunea sesizarea tribunalului cu excepția de nelegalitate invocată în fața instanței de fond.

Asupra apelului, C. ea va reține următoarele:

Reclamantul M. C. -N. și C. local al municipiului C. -N. au solicitat obligarea SC R. I. S. la plata unui debit restant reprezentând 88.312,78 lei chirie restantă și 88.340,84 lei majorări de întârziere conform contractului de închiriere 1. din_ .

Având în vedere că prin HCL 284/2010 C. local al mun.C. -N. a hotărât majorarea procentului aplicat debitului restant de la 0,1% pe zi de întârziere cât era stipulat în contract la 0,5% pe zi de întârziere începând cu_ până la stingerea sumei datorate s-a invocat excepția de nelegalitate a acestei hotărâri de către pârâta SC R. I. S. .

Tribunalul a respins cererea de sesizare cu excepția de nelegalitate în ședința publică din 9 noiembrie 2012, apreciind că nu există între modul de soluționare a acestei excepții și soluția ce se poate caracteriza o legătură care să impună sesizarea .

Prin urmare, prin sentința 5/2013 Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 310.496,85 lei formată din 202.613,08 lei chirie restantă actualizată, 107.883,77 lei majorări de întârziere cu penalități în continuare până la achitarea sumei restante.

Având în vedere data de_ la care s-a respins cererea de sesizare,

C. ea va aprecia că se impunea admiterea acestei sesizări și trimiterea cauzei pentru soluționare excepției de nelegalitate, întrucât precizarea de acțiune a fost formulată doar ulterior pentru termenul din data de_ .

Pe de altă parte chiar dacă nu a făcut aplicarea hotărârii de consiliu, reclamantei urmează să i se calculeze penalități în continuare în cuantumul de 0,5% considerat ca fiind majorat peste prevederile contractuale.

Având în vedere prevederile art.297 alin.2 C.proc.civ., C. ea va admite apelul, va anula sentința și reținând cauza spre rejudecare, va dispune sesizarea Tribunalului C. cu excepția de nelegalitate a HCL 284/2010 a C. ui local al mun.C. -N. în baza art.4 din Legea 554/2004 urmând a suspenda judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite apelul declarat de SC R. I. S., împotriva sentinței civile nr. 65/_ și a încheierii din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care le anulează și reținând cauza spre rejudecare, dispune sesizarea Tribunalului C. cu excepția de nelegalitate a HCL 284/2010 a C. ui Local C. și suspendarea cauzei, potrivit art. 4 din legea nr. 554/2004.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

R. R. D.

M.

D.

M. T.

red.RRD/AC 4 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 50/2013. Acțiune în pretenții comerciale