Decizia civilă nr. 391/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.391/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta S.
R. DE R. în contradictoriu cu intimata SC T. P. I. E. S., împotriva sentinței civile nr. 2487/8 februarie 2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 7 iunie 2013, au fost înregistrate la dosar, transmise prin fax, note scrise cuprinzând poziția procesuală exprimată de intimată în sensul că se solicită respingerea recursului declarat de recurentă.
De asemenea, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Prin raportare la dispozițiile art.159 ind.1 alin.2 C.pr.civ., verificându-
și competența, T. ul apreciază că se impune a se invoca excepția necompetenței materiale raportat la natura litigiului dedus judecății și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
T R I B U N A L U L,
Prin sentinta civila nr. 2487/2013 pronuntata la data de_, Judecatoria C. Napoca a respins cererea formulata de catre reclamanta S.
R. DE R. in contradictoriu cu parata SC T. P. I. E. S., avand ca obiect pretentii, ca neintemeiata si a respins cererea accesorie cu privire la obligarea paratei la plata de cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Pentru a dispune in acest sens, prima instanta a retinut faptul ca cererea de chemare in judecata este fundamentata pe prezumtia legala de beneficiar a paratei cu privire la serviciile de radiodifuziune, conform HG 977/2003 si art. 40 din Legea 41/1994.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 modificata, persoanele juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Din acest text de lege rezulta ca legea nu prezuma calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune cu privire la toate persoanele juridice, beneficiara a serviciului de radiodifuziune fiind doar acea persoana juridica in favoarea careia se presteaza efectiv acest serviciu public.
Prezumtia pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea era prevazuta doar de art. 3 din HG 977/2003. Prin sentinta civila nr. 278/2009 pronuntata
de catre Curtea de Apel C. mentinuta prin decizia nr. 4949/2009 a I., publicata in M.O. nr. 691/_ s-a admis exceptia de nelegalitate a acestui text. In consecinta, se confirma interpretarea art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 mai sus indicata.
Avand in vedere ca art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 conditioneaza calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectiva a acestui serviciu catre persoana juridica in cauza, ca art. 3 din HG 977/2003 a fost constatat ca fiind nelegal si ca reclamanta nu a dovedit in speta calitatea paratei de beneficiar al serviciilor sale, ca potrivit raspunsului paratei la interogatoriul luat din oficiu, punctul de consum pentru care s-a solicitat plata serviciilor de radiodifuziune este inchiriat catre o terta persoana, ca spatiul comercial nu are birouri, ci functioneaza ca depozit pentru corpuri de iluminat, instanta a respins cererea ca neintemeiata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs recurenta S. R. DE R., solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei atacate, in sensul obligarii paratei SC T. P. I. E. S. la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si penalitati aferente, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, recurenta a aratat ca instanta a respins in mod eronat cererea formulata, retinand ca fiind beneficiara a serviciului de radiodifuziune doar acea persoana juridica in favoarea careia se presteaza acest serviciu public, iar SRR nu a dovedit calitatea paratei de beneficiar al acestor servicii. Recurenta critica aceasta solutie prin prisma faptului ca parata, in calitate de persoana juridica, datoreaza reclamantei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, obligatia fiind una legala, iar nu conventionala, fiind expres prevazuta de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994. Legiuitorul a instituit o prezumtie absoluta cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, indiferent daca acestea detin sau nu receptoare radio.
SRR este o institutie publica ce desfasoara un serviciu public autonom de interes national potrivit art. 1 din legea de infiintare, nu o persoana juridica oarecare obligata la incheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitatile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de SRR il reprezinta intreaga populatie a R. iei, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 41/1994, intrucat prin infiintarea SRR, aceasta asigura pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane in mod particular, societatea romaneasca de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalitati de aceasta, motiv pentru care considera total gresita interpretarea data de instanta, "calitatii de beneficiar".
Plata taxei radio nu este o obligatie comerciala ci este o obligatie care izvoraste din lege si drept urmare nu ii sunt incidente prevederile legii comerciale.
Recurenta solicita sa se observe ca, prin prezumtia absoluta prevazuta expres in conditia legala se stabileste astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea insasi il considera ca exista si cu privire la care nu se admit si nici nu se cer probe. Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microintreprinderile, au prezumata calitatea de beneficiar in acceptiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin. 3, iar instanta nu poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, fata de cea pe care a avut-o in vedere legiuitorul la momentul adoptarii legii, precum si Curtea Constitutionala la momentul cand a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 ca textul de lege este constitutional. Legiuitorul nu a inteles sa faca deosebire intre societatile care detin si care nu detin receptoare radio, instituindu-se asa cum rezulta in mod clar din norma legala amintita doar obligativitatea platii acestor doua taxe.
Urmare a Deciziei nr.2102/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune s-a modificat prin HG nr.1012/2009, argumentele I.C.C.J. regasindu-se in notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmarit astfel corelarea prevederilor normative cu constatarile instantelor judecatoresti, astfel ca microintreprinderile aflate in dificultate, care au ales sa isi suspende activitatea nu mai au obligatia de plata pentru serviciul public de radiodifuziune cat timp au activitatea suspendata conform legii.
Instanta trebuie sa aiba in vedere faptul ca, in materia taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, notiunea de ,,beneficiar" a primit alte valente fata de cele cuprinse in definitia legala a taxei data de art.2 alin.4 din Legea nr.500/2002, ori de alte definitii nejuridice cum ar fi cea din Dictionarul explicativ al limbii romane, precum si faptul ca intelesul juridic al unui termen difera de multe ori de intelesul sau comun. Astfel, intelesul notiunii de
"beneficiar" se regaseste chiar in prevederile art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994. Astfel, daca pentru persoanele fizice au fost prevazute cazuri de exceptare de la obligatia de plata a taxei, instituindu-se si o procedura in acest sens, in cazul persoanelor juridice legea nu prevede derogari (exceptand microintreprinderile cu activitate suspendata), instituind astfel o prezumtie legala ca toate persoanele juridice sunt beneficiare ale acestui serviciu.
Guvernul nu a sustinut nici adoptarea propunerii legislative a domnului senator I. Urban din 2009 pentru modificarea alin.3 al art.40 din Legea nr.41/1994 ce avea ca obiect de reglementare exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si a taxei pentru serviciul public de televiziune a persoanelor juridice care declara pe propria raspundere, prin reprezentantii legali, ca nu detin receptoare radio sau de televiziune. Propunerea a primit aviz nefavorabil atat de la Comisia pentru buget finante cat si de la Comisia de disciplina si imunitati. Respingerea acestor initiative reflecta vointa legiuitorului cu privire la modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care asigura atat autonomia financiara a celor doua institutii cat si posibilitatea de a realiza o informare corecta a cetatenilor tarii asupra problemelor de interes public, fara amestecul autoritatilor publice.
De asemenea, legat de ratiunea platii taxei radio de catre beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, recurenta arata faptul ca din punct de vedere constitutional, in sistemul de drept romanesc, ratiunea existentei SRR, ca si fundamentul platii taxei radio isi gaseste reglementarea constitutionala in art.31 alin.5 din Constitutia R. iei, care stabileste, printre drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, dreptul la informare.
Obligatia statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetatenilor implica o cheltuiala publica, inclusiv cu organizarea si functionarea serviciilor publice de radio si televiziune mentionate la art. 31 alin.
5 din Constitutie. Din aceasta perspectiva, este de remarcat faptul ca art. 56 alin. 1 din Constitutie instituie obligatia cetatenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe si impozite.
Totodata, potrivit art. 6 alin 1 din HG nr. 977/2003, "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune platitorii platesc penalitati pentru fiecare zi de intarziere" iar cuantumul acestora "se determina in conformitate cu metodologia de calcul a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru intarzierea la plata a facturii de energie electrica".
Avand in vedere cele mai sus mentionate, recurenta considera ca Legea nr.41/ 1994 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este si a fost constatata ca fiind constitutionala de catre Curtea Constitutionala,
precum si conforma cu legislatia europeana aplicabila in domeniu, rezultand astfel legalitatea platii taxei radio/ tv.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de_, intimata SC T.
P. I. E. S. a solicitat respingerea recursului declarat in cauza. In motivare, s-a aratat in esenta ca imobilul situat in G., F. 7, H. 11 este un depozit (fara birouri) care a fost si este inchiriat catre o terta societate comerciala
- SC KLAUSEN S., iar in acest spatiu comercial sunt depozitate obiecte de iluminat. S. parata nu a beneficiat de serviciile reclamantului, nici la adresa mentionata si nici la o alta adresa si, in raport de dispozitiile art.40 din Legea nr.41/1994, parata nu are calitatea de abonat sau beneficial al serviciilor de televiziune.
Analizand exceptia necompetentei materiale a T. ului Specializat C.
, cu prioritate conform dispozitiilor art.137 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:
Prin actiunea civila ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta S.
DE R. a solicitat obligarea paratei SC T. P. I. E. S. la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011
Aceasta actiune are o natura civila, litigiul dedus judecatii avand ca obiect o obligatie instituita de lege in sarcina paratei, asa cum se pretinde de catre reclamanta, iar nu o obligatie nascuta in sarcina acesteia dintr-un act de comert care sa cada sub incidenta legislatiei comerciale, in vigoare la data nasterii pretinsei obligatii de plata (ianuarie 2010 - decembrie 2011).
Recurenta S. R. DE R. nu face parte din categoria comerciantilor, asa cum este ea reglementata potrivit art.7 Cod comercial. Recurenta are calitatea de persoana juridica ce isi desfasoara activitatea sub controlul Parlamentului, in conditiile legii si in conformitate cu conventiile internationale la care R. ia este parte, si care are obligatia sa asigure, prin intreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informatiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice, dupa cum rezulta din dispozitiile art.2 si 3 din Legea nr.41/1994.
Colectarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este realizata de recurenta in baza prevederilor art.40 al.3 din Legea nr.41/1994, iar obligatia paratei de achitare a taxei mentionate este o obligatie legala, iar nu una conventionala.
In raport de natura litigiului dedus judecatii, se constata ca nu exista nici un element care sa atraga competenta unei instante specializate in cauze comerciale, nefiind incidente in cauza prevederile art. 3, art. 4 sau art. 56 Cod comercial, intrucat fundamentul obligatiei de plata a taxei pentru serviciul de radiodifuziune se regaseste in normele legale anterior mentionate, iar nu a unui raport juridic conventional stabilit intre partile in litigiu.
In acelasi context, se observa ca nu are relevanta calitatea de comerciant a paratei intimate. Chiar daca parata are calitatea de comerciant, prestatia de care a beneficiat din partea reclamantei nu are natura comerciala, neprezentand nici unul din elementele caracteristice unui act de comert. In acelasi timp, solutionarea unei asemenea actiuni prin care se tinde la valorificarea unui drept de creanta nascut prin lege in beneficiul recurentei si in sarcina persoanei juridice (indiferent ca aceasta are calitate de comerciant sau nu) nu atrage aplicarea unor norme distincte de procedura dupa cum parata are calitatea de comerciant/necomerciant, imprejurare in care nu se justifica nici o competenta materiala atribuita instantei specializate, competente sa solutioneze cauze comerciale.
Desi este adevarat ca dispozitiile art.4 Cod comercial instituie o
prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, prezumtia de comercialitate este inlaturata, daca obligatia are caracter civil, cum este cazul in speta, sau necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant. In acele ipoteze in care anumite obligatii care ii incumba comerciantului sunt de natura civila, prezumtia de comercialitate este inlaturata, fiind acceptat faptul ca in afara actelor si operatiunilor legate de activitatea pe care o exercita ca profesiune, comerciantul face si acte de natura civila, care, evident nu pot fi supuse regimului Codului comercial. Sunt considerate acte civile actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile indiferent de persoana care le savarseste (necomerciant sau comerciant). Or, asa cum s-a aratat mai sus, obligatia de plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este independenta de calitatea de comerciant sau necomerciant a beneficiarului respectivei taxe, fiind instituita de lege in sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine, care sunt considerate de lege drept beneficiare ale taxei mentionate.
Pentru toate considerentele expuse, constatand ca raportul juridic dedus judecatii nu are natura comerciala, ci una pur civila, tribunalul va admite exceptia necompetentei materiale a T. ului Specializat C. si in consecinta va dispune declinarea competentei de solutionare a recursului declarat de recurenta S. R. DE R. impotriva sentintei civile nr. 2487/2013 in favoarea T. ului C., ca instanta competenta potrivit art.2 pct.3 Cod procedura civila sa solutioneze prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite exceptia necompetentei materiale a T. ului Specializat C. si in consecinta:
Declina competenta de solutionare a recursului declarat de recurenta
R. DE R. impotriva sentintei civile nr.2487/2013 pronuntata la data de_ in dosarul nr._ al J. i C. -Napoca, in contradictoriu cu intimata SC T. P. I. E. S., in favoarea T. ului C. .
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 10 iunie 2013.
PRESEDINTE: | JUDECATOR: | JUDECATOR: | GREFIER: | |||
C. C. | D. | H. | M. C. | B. | C. P. |
Red.MCB/LU/2 ex./_ Judecator fond: R. -M. P. a, Judecatoria C. Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 666/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 520/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
