Decizia civilă nr. 750/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 750/2013
Ședința publică din 19 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent F. D., împotriva Sentinței civile nr. 954/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în contradictoriu cu intimații SC. E. SA, U.
A. SA- LA U. SA S. C., P. B. B., având ca obiect pretenții .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 11 decembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul de azi când,
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin Sentinței civile nr. 954/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâtul F. D. și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanta SC E. SA a sumei de 5174,61 lei reprezentând debit restant precum ți la cheltuieli de judecată în sumă de 1424,48 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_ a avut loc un accident de circulație în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând pârâtului F. D. . Lucrările pentru repararea autovehiculului pârâtului au fost efectuate de reclamantă, care, la data de_ a emis factura fiscală seria BNLZM nr. 2518, pentru suma de 5174,61 lei, semnată de primire de către numitul F. A., fiul pârâtului F. D. . Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul F. D. a recunoscut că toate lucrările de reparații ale autovehiculului său au fost efectuate de reclamantă, costul lucrărilor efectuate ridicându-se la suma de 5174,61 lei și că toate aceste lucrări au fost efectuate cu acordul său.
Potrivit art. 46 din Codul comercial, aplicabil raportat la data efectuării reparațiilor, obligațiunile comerciale se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondentă, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie sa admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din Codul civil, precum și cu alte mijloace de probă.
Având în vedere devizul de lucrări necontestat de pârât, factura fiscală emisă de reclamantă și semnată de către fiul pârâtului, precum și recunoașterea de către pârât a faptului că toate reparațiile au fost efectuate de reclamantă cu acordul său, instanța constată că între reclamantă și pârât a fost încheiat un contract având ca obiect prestări servicii, în temeiul căruia reclamanta a efectuat lucrări de reparație la autovehiculul pârâtului în valoarea totală de 5174,61 lei.
Potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legale în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Contractul de prestări servicii a fost încheiat între reclamantă și pârât în cursul anului 2009, astfel că dispozițiile aplicabile sunt cele cuprinse în Codul comercial și Codul civil.
Potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că, raportat la această dispoziție legală și la starea de fapt reținută, instanța a admis cererea de
chemare în judecată formulată de reclamantă și a fost obligat pârâtul la plata către aceasta a sumei de 5174,61 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate de reclamantă la autovehiculul pârâtului.
În temeiul art. 274 alin 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 1424,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâtul FLORE D. care a solicitat admiterea recursului, casare în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza, după reevaluarea probatoriului administrat, să se respingă acțiunea reclamantei ca fiind nefondată, iar în subsidiar, să se admită recursul, să se caseze sentința atacată și să se trimită cauza spre rejudecare instanței de fond în vederea soluționării ei împreună cu cererea disjunsă, obiect al dosarului nr. 3055/l90720l3 a Judecătoriei B. .
In motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică, fiind dat motivul de recurs prev.de art. 304 pct.8 ș i 9 C.pr.civ, în condițiile în care instanța a schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății. Instanța de fond, pârâtul recurent a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, ce nu a fost analizată de instanță, deoarece raportul obligațional delictual se impunea a fi stabilit între reclamantă și numitul
P. B. Beneamin, responsabil de prejudiciul propus, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.2022094, seria CC (f.l5 dosar fond rămas definitiv).
Pe fondul cauzei arată recurentul, raportul juridic existent cuprinde: asigurătorul, persoana care a produs prejudiciul și prestatorul de serviciu, pârâtul recurent fiind cel lezat prin activitatea ilicită și cu toate acestea el a fost obligat la plata despăgubirilor către reclamantă. Prin urmare, apreciază recurentul, intervenientul forțat este chemat să suporte alături de asigurator obligațiile de plată către reclamantă.
Se mai arată că, hotărârea instanței de fond este greșită, deoarece există o strânsă legătură de cauzalitate între cererea principală și cererea de chemare în garanție, formulată în temeiul art. 54 din L.l36/l995, potrivit cărora, drepturilor persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule, aflate în proprietatea persoanelor în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă în limitele obligațiilor acestuia, care au calitatea de intervenienți forțați, fiind obligatorie citare persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului de circulație.
De aceea apreciază recurentul că s-a ajuns la un non sens prin hotărârea recurată în măsura în care obligat la plata reparațiilor către reclamantă, este persoana prejudiciată, aceasta are o asigurare RCA valabilă, iar vinovat de săvârșirea actelor ilicit producător de servicii este o altă persoană.
Recursul a fost legal timbrat conform chitanței (f.l8 anulată la dosar) și timbru judiciar aplicate.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată SC E. SA a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în întregime a hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că în mod corect instanța de fond a reținut că a efectuat reparațiile la autoturismul proprietatea pârâtului avariat în evenimentul de circulație în care a fost implicat și pentru care a emis factura fiscală seria BNLZM nr.25l8 din 08.0l.2009 în cuantum de 5.l74,6l lei, că aceste reparații au fost recunoscute de către pârâtul recurent, că acesta a adus autoturismul proprietatea sa la unitatea service și l-a ridicat după reparare, recunoscând de asemenea semnătura de primire de pe factura fiscală.
Prin urmare, arată reclamanta intimată, raportul său cu recurentul este unul contractual, de prestări servicii, reparații auto, pe când raportul invocat de către pârâtul recurent cu numitul P. B. Beneamin este un raport juridic delictual, pe care cei doi implicați în accident, împreună cu asiguratorului lui P. B. Beneamin urmează să-l lămurească pe calea separată. Mai arată intimata că, inclusiv argumentele recurentului întemeiate pe disp.art.54 din L.l36/l995, stabilesc modalitatea de recuperare a despăgubirilor de către persoanele păgubite și care în art.l/l pct.3 din lege, definește noțiunea de persoană păgubită ca fiind, persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc, acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, persoană care în cauză se identifică cu pârâtul recurent.
Arată intimata că, este greșită susținerea pârâtului recurent ca reclamanta Societate de prestări servicii de service auto, să aștepte plata contravalorii lucrărilor efectuate până la finalizarea
irevocabilă a cauzei dintre acesta, numitul P. B. Beneamin și eventual societatea de asigurări, cu care reclamanta nu se află în nici un fel de raport.
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Prin hotărârea recurată instanța de fond a admis cererea chemare în judecată formulată de reclamanta SC E. SA și a obligat pe pârâtul F. D. la plata sumei de 5.l74,6l lei, reprezentând c/v lucrărilor de reparații efectuate de reclamantă la autovehiculul proprietatea acestuia.
Se reține că la 8.02.20l2 prin cererea depusă la dosarul cauzei, pârâtul F. D. a solicitat chemarea în garanție a numitului P. B. Beneamin, solicitând instanței ca în cazul admiterii acțiunii principale să se constate că acesta are calitatea de persoană direct răspunzătoare de comiterea prejudiciului și să fie obligat la plata acestuia, precum și a cheltuielilor de judecată la care ar putea fi el obligat. A arătat pârâtul prin cererea de chemare în garanție că numitul P. B. Beneamin în urma unor manevre greșite a autoturismului proprietate personală, a colizionat cu autoturismul său, producându-i mai multe avarii. Acesta a predat polița de asigurare reclamantului și de comun acord cu asiguratorul s-a prezentat la reclamantă, care este un service agreat în vederea efectuării reparațiilor, reparații ce au fost efectuate, autoturismul predat recurentului, dar valoarea facturii nu a fost achitată de către asigurator în baza poliției de asigurare RCA, valabilă la acea dată.
Prin încheierea din 30.0l.20l3, instanța de fond a admis cererea de disjungere formulată de reprezentantul reclamantei și a apreciind acțiunea introductivă în stare de judecată, a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârât și a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect pretenții, în care părți urmează a fi F. D., reclamant, și pârâtul P. B. Beneamin, în calitate de pârât, stabilind termen de judecată la 20.03.20l3, urmând a se pune în discuția părților proba interogatoriului pârâtului și efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv stabilirea dinamicii producerii accidentului.
Această dispoziție a instanței privind disjungerea cererii reconvenționale este greșită, cu încălcarea prev.art.54 din L.nr.l36/l995.
Raportul juridic supus analizei instanței de fond, prin cererea introductivă de instanță precum și prin cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul-recurent, se impune a fi analizat într-un cadru unitar și nu separat așa cum a dispus instanța de fond. Potrivit textului invocat, despăgubirea se stabilește și se efectuează potrivit art.43 și 49 din L.l36/l995, iar în cazul despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor despăgubite prin accidente produse de vehicule, aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România, se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia (… ) cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Așa fiind, chiar dacă acțiunea introductivă a fost promovată de către societatea comercială care a făcut reparațiile autovehiculului proprietatea pârâtului, în condițiile în care, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a persoanei vinovate de producerea evenimentului de circulație, instanța era datoare în virtutea rolului activ să pună în discuție necesitatea împrocesuării acestuia, a asiguratorului de răspundere civilă al persoanei vinovate iar prin hotărârea o va pronunța să dea o dezlegare unitară întregului raport obligațional existent între părți.
Apreciind că instanța de fond prin soluția dată, nu a procedat la o cercetare a fondului cu care a fost investită, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, tribunalul în temeiul art.3l2 C.pr.civ, urmează a admite recursul declarat de pârât, va casa în întregime hotărârea recurată și va dispune trimiterea dosarului spre rejudecare aceleași instanțe de fond, și desființând dispoziția stabilită prin încheierea de ședință din 30.0l.20l3 va dispune reunirea celor două cauze, respectiv a prezentei cauze cu cea rezultată urmare disjungerii, administrarea întregului probatoriu ce se impune în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de pârâtul F. D., domiciliat în B., Aleea P. nr.2, sc A,ap.3, jud.B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 954 din 6.02.20l3 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.9314/l90/20ll, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Bistrița.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l9 decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
V. C. | I. P. | I. U. | L. | C. | A. |
Red/dact PI/CR 2 ex./ 28.02.20l4
Jud.fond: J. A.
| ← Decizia civilă nr. 61/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 570/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
