Decizia civilă nr. 397/2013. Acțiune în constatare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 397/2013
Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul P. G., în contradictoriu cu intimatul C. I., împotriva sentinței civile nr. 20455/2 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca, cauza având ca obiect în primă instanță acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentului, d-na avocat C.
C., cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța acordă cuvântul cu privire la excepții sau cereri de formulat.
Reprezentanta recurentului arată că nu are excepții de invocat și nici alte cereri de formulat.
Nefiind invocate excepții sau formulate alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj- Napoca în sensul admiterii acțiunii introductive. Depune la dosar dovada onorariului avocațial și arată că solicită cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale constând în taxele judiciare achitate și onorariul avocațial, conform chitanțelor aflate la dosar. Consideră că, practic, deși fără a se menționa în mod expres, s-a respins acțiunea introductivă ca urmare a reținerii de către prima instanță a unei veritabile excepții a inadmisibilității, fără ca vreodată aceasta să fi fost măcar antamată în vreo discuție la vreunul dintre termenele de judecată. Susține că a dedus aspectele susținute din motivarea hotărârii instanței de fond, în care s-a menționat "instanța neputând să stabilească o altă soluție decât cea reținută în sentința menționată";. Apreciază că dacă instanța avea asemenea îndoieli, în condițiile art. 129 C.proc.civ., trebuia să le pună în discuția contradictorie a părților sau, dacă instanța a apreciat că, de fapt, ar fi fost o veritabilă excepție de autoritate de lucru judecat, și aceasta ar fi fost excepția care trebuia discutată, de asemenea, trebuia să o pună în discuția părților. Consideră că nu se putea pune în discuția părților, în mod explicit, excepția autorității de lucru judecată, pentru că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, era necesar să fi fost îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți. Or, în dosarul în care a fost antrenată răspunderea ambilor administratori, fără a se individualiza o măsură a acestei răspunderi, ambii administratori, părțile din prezentul dosar, aveau calitatea de pârâți; de asemenea, chiar dacă suma este aceeași, temeiul juridic era cu totul diferit, pornind de la art. 138 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 1055 C.civ., care face obiectul prezentului doar. Pentru argumentele expuse, consideră că
instanța de fond nu a aprofundat în nici un fel obiectul dedus judecății, a
încercat să ofere o soluție bazându-se pe celelalte hotărâri anterioare, fără a aprofunda ceea ce i s-a cerut, respectiv i s-a cerut să stabilească o responsabilitate sau o măsură a responsabilității celor doi administratori în ceea ce privește suma de 66.000 lei care a fost imputată și pentru care a pornit executarea silită doar împotriva părții pe care o reprezintă. Consideră că, pe fond, există două aspecte esențiale care ar fi dus simplu la soluționarea cauzei și anume interogatoriul la care intimatul nu s-a prezentat, existând posibilitatea de a se face aplicarea dispozițiilor art. 225 C.pr.occiv., ulterior, fiind necesar să se stabiească doar dacă instanța ar fi fost pe deplin lămurită raportat la absența la interogatoriu și prin lipsa unor răspunsuri sau este necesară coroborarea cu alte probe; în această din urmă situație, arată că există depusă la dosar declarația olografă a intimatului dată în fața administrației financiare prin arată că-și asumă, deplin, răspunderea pentru toată paguba produsă societății. Consideră că, din cele două aspecte menționate, instanța putea deduce faptul că singurul vinovat este intimatul. În situația în care nici cele două argumente prezentate nu erau suficiente, arată că la fondul cauzei a prezentat argumentația și modul în care s-a ajuns la această pagubă în sensul că, în calitatea sa de administrator, intimatul a majorat salariile șoferului și a femeii de servici, de la o lună la alta, de la 600 lei la 7.000 lei, astfel încât aceștia să-i poată garanta un credit personal. Raportat la situația prezentată, consideră că nu există o culpă a părții pe care o reprezintă. Precizează că a promovat recurs împotriva hotărârii de antrenare a răspunderii, apărările menționate le-a făcut și în fața judecătorului sindic și în fața instanței de recurs.
T. ul rămâne în pronunțare asupra recursului.
T. UL: Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 20455/2 octombrie 2012 pronunțată în dosarul
civil nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul P. G. împotriva pârâtului C. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 4892/4 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea lichidatorului judiciar C.I.I. Dărăban A. de antrenare a răspunderii personale a numiților C. I. și P. G. în calitate de administratori ai debitoarei SC DDD Complex SRL, prin care a solicitat judecătorului sindic obligarea pârâților în solidar la suportarea pasivului societății debitoare, în cuantum de 67.272 lei în baza dispozițiilor art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea nr. 85/2006. A avut în vedere că în considerentele sentinței comerciale menționate mai sus s-a reținut că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective. În condițiile în care evidența societății nu a fost ținută în conformitate cu legea, există prezumția de culpă, administratorii societății fiind solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. A mai avut în vedere faptul că s-a reținut în sarcina administratorilor societății, reclamantul și pârâtul din speța de față, în baza art. 138, alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, cu consecința obligării în solidar a acestora la plata întregului pasiv al debitoarei SC DDD COMPLEX SRL, în sumă de 67272 lei.
A mai reținut că în dosarul nr._ nu s-au administrat probe privind culpa efectivă a celor două părți.
Prima instanță a apreciat că în acel dosar se impunea administrarea unui probatoriu mai amplu, care să stabilească culpa efectivă a fiecărui administrator, însă nici reclamantul și nici pârâtul nu au depus întâmpinări, nu au fost prezenți în instanță și nu și-au precizat poziția procesuală deși au fost legal citați. Mai mult, cei doi administratori nu au promovat nici calea de atac conferită.
A mai reținut că soluția pronunțată în acel dosar a intrat sub autoritate de lucru judecat, astfel că în cauza înregistrată sub nr._ instanța nu a putut să stabilească o altă situație decât cea reținută prin sentința menționată, cu consecința respingerii cererii ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 20455/2 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs reclamantul P. G., solicitând ca prin decizia ce se va pronunța să se dispună schimbarea în totalitate a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii civile formulate împotriva pârâtului C. I., cu constatarea că acesta datorează în proporție de 100% debitul de 67.272 lei.
Recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat că în prezentul dosar nu se mai pot administra probe în ceea ce privește răspunderea civilă stabilită prin sentința comercială nr. 4892/4 noiembrie 2009 a T. ului Comercial C., prin care judecătorul sindic a dispus obligarea pârâților C. I. și P. G., în solidar, în calitate de administratori ai debitoarei SC DDD Complex SRL, la suportarea pasivului societății debitoare în cuantum de 67.272 lei în baza dispozițiilor art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea nr. 83/2006, invocându-se autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, recurentul a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de o greșită interpretare a actului supus judecării și a aplicat eronat legea, nepunând în discuția părților excepția invocată și aplicată cauzei cu încălcarea art. 129 alin. 3 și art. 163 alin. 2 C.proc.civ. A mai arătat că, în realitate, o atare excepție nu poate fi primită, deoarece nu este îndeplinită tripla identitate de părți, cauză și obiect între prezenta cerere de chemare în judecată și cererea de antrenare a răspunderii administratorilor soluționată prin sentința civilă nr. 4892/2009 a T. ului Specializat C., în realitate doar suma de 67272 lei, ce reprezintă obiectul material în ambele cereri fiind identică. În timp ce în dosarul nr._ reclamant era lichidatorul judiciar, reclamantul recurent era pârât alături de actualul pârât intimat C. I., respectiv cauza litigiului obiect al dosarului nr._ a fost reprezentată de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, iar prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile art. 1055 C.civ., scopul urmărit fiind diferit, actualul reclamant recurent solicitând a se constata că răspunderea solidară este în realitate o răspundere personală a pârâtului C.
I., cu consecința lipsei identității de cauză între cele două litigii.
A mai arătat că, apreciind că probațiunea ar fi trebuit administrată în dosarul nr._, prima instanță a invocat, în realitate, o veritabilă excepție a inadmisibilității formulării acțiunii, excepție care nu a fost niciodată pusă în discuția contradictorie a părților, situația fiind similară excepției autorității de lucru judecat. Prin motivarea hotărârii atacate, prima instanță a susținut, practic, că întreaga probațiune și toate apărările trebuiau formulate în procedura specială a angajării răspunderii administratorilor, neînțelegând că acea procedură are menirea doar de a verifica îndeplinirea sau nu a condițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se face acolo o distincție între măsura culpei celor doi administratori.
A mai arătat că, deși aceste apărări de fond le-a formulat și cu ocazia contestației la executare pe care a formulat-o, precum și în toate celelalte poziții procesuale, în motivările celorlalte sentințe i s-a arătat că doar o acțiune în contradictoriu cu pârâtul C. I. poate determina culpa procentuală a fiecăruia.
A apreciat că, în realitate, hotărârea primei instanțe nu oferă o motivare pe fond, prima instanță nefăcând vreo referire la pretenția dedusă judecății sau la probele administrate în cauză, fapt care atrage incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că pârâtul C. I. este singurul vinovat pentru situația de insolvabilitate a SC DDD COMPLEX SRL, culpa sa fiind derivată din modul în care a înțeles să administreze societatea, recunoscând atât direct, prin declarația olografă din 13 mai 2010, cât și prin absența la interogatoriu, în condițiile art. 225 C.proc.civ. A apreciat că absența la interogatoriu a pârâtului intimat C. I. reprezintă o recunoaștere deplină a culpei sale, acesta încheind diferite contracte de muncă în calitate de administrator al societății comerciale, majorând salariile după bunul său plac, pentru ca salariații să îi poată garanta un credit personal, salariile majorate neputând fi suportate fiscal de către societate, cu consecința insolvenței societății comerciale.
A mai arătat că recursul vizează și încheierea prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a taxei de timbru stabilite, apreciind că acțiunea sa nu este în realizarea dreptului în contradictoriu cu pârâtul, ci fiind o acțiune în constatare bazată pe art. 111 C.proc.civ. A apreciat că taxa a fost greșit stabilită chiar și pornind de la o prezumție de 50% a culpei comune, el fiind obligat la plata unei taxe judiciare de timbru prin raportare la întreaga sumă dedusă judecății.
În drept, a invocat art. 304, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat și a fost înregistrat inițial pe rolul T. ului
C. .
Prin decizia civilă nr. 238/R/28 februarie 2013 Tribunalul Cluj a dispus
declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 18 martie 2013.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că acțiunea introductivă de instanță a fost introdusă la data de 4 martie 2011 și vizează stabilirea unui drept patrimonial derivat din raporturi juridice desfășurate între părți înainte de anul 2009. Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 ș i alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Legea nr. 85/2006, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Prin sentința comercială nr. 4892/4 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea lichidatorului
judiciar C.I.I. Dărăban Adelina și, în consecință, i-a obligat pe d-nii C. I. și P.
G., administratorii statutari ai debitoarei SC DDD Complex SRL, în solidar, la suportarea pasivului societății debitoare, în cuantum de 67.272 lei, în baza dispozițiilor art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Recursul formulat de d-l P. G. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1334/18 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin aceeași decizie fiind respinsă și excepția tardivității formulării recursului.
Contrar celor reținute de prima instanță și criticate de recurent, în speță nu este incidentă excepția de fond a autorității de lucru judecat, reglementată de art. 166 C.proc.civ., ci puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 4892/4 noiembrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1334/18 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are
legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate. Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art.1202 alin. 2 C.civ. din 1864, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Prin urmare, chiar dacă în hotărârea atacată prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat a fost calificată eronat de prima instanță drept excepție a autorității de lucru judecat, această prezumție era incidentă și își producea efectele pe deplin, împiedicând administrarea probelor contrarii pe care reclamantul recurent și-a întemeiat în primă instanță și își întemeiază și în recurs poziția procesuală.
Prin urmare, fiind un mijloc de probă derivat dintr-un înscris aflat la dosar și de care reclamantul recurent avea cunoștință, prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat nu trebuia tratată de prima instanță în condițiile procedurale aplicabile excepției autorității de lucru judecat (punere în discuția contradictorie a părților) și nici nu necesita o pronunțare separată conform art. 137 C.proc.civ.
În același sens, prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 4892/4 noiembrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1334/18 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. _
, nu atrage inadmisibilitatea cererii, astfel cum a susținut reclamantul, ci atrage respingerea ei ca neîntemeiată, nepermițând administrarea unei probe contrare.
Concret, prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 4892/4 noiembrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1334/18 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, statuează în planul stării de fapt calificate juridic răspunderea solidară a
reclamantului recurent și a pârâtului intimat pentru plata sumei de 67.272,00 lei către creditorii debitoarei SC DDD COMPLEX SRL înscriși în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC DDD COMPLEX SRL, răspundere solidară atrasă pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Contrar celor alegate de reclamantul recurent, procesul având ca obiect instituirea răspunderii personale a organelor de conducere pentru datoriile debitorului insolvent nu are menirea de a verifica doar ne/îndeplinirea condițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se face acolo o distincție între măsura culpei celor doi administratori.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1 este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a oferit reclamantului recurent posibilitatea de a se exonera de răspunderea solidară cu cea a pârâtului intimat
C. I. prin formularea de apărări de fond în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, recursul nefiind limitat la cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., astfel cum rezultă din art. 3041C.proc.civ. Reclamantul recurent nu a formulat apărări de fond în litigiul respectiv în fața instanței de fond, respectiv nu a criticat pe fond sentința comercială arătată. Statuând cu putere de lucru judecat faptul calificat juridic conform căruia că reclamantul recurent este răspunzător în mod solidar cu pârâtul intimat pentru plata sumelor arătate în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC DDD COMPLEX SRL, instanțele care au judecat dosarul nr._ au tranșat acest aspect irevocabil prin hotărâri opozabile ambelor părți ale prezentului litigiu, în orice litigiu viitor în care s-ar ridica problema întinderii răspunderii vreunuia dintre d-nii C. și/sau P. operând prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat mai sus analizate.
În consecință, pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P. G. în contradictoriu cu intimatul C. I., împotriva sentinței civile nr. 20455/2 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va menține în întregime, cu motivarea arătată mai sus.
Cât privește mențiunea recurentului potrivit căreia recursul este îndreptat și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a taxei de timbru stabilite, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 18 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.
Astfel cum rezultă neechivoc din dispozițiile legale mai sus citate, încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului în care prima instanță a stabilit obligația sa de
plată a taxei judiciare de timbru este irevocabilă, astfel încât recursul, în măsura în care a fost formulat de reclamant împotriva acesteia, este inadmisibil.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P. G. în contradictoriu cu intimatul C. I., împotriva sentinței civile nr. 20455/2012 pronunțate la data de 2 octombrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
N. K. | F. | M. | D. D. C. | P. |
În concediu de maternitate semnează președintele
instanței
Thred./FIM/2 ex./21.03.14 Judecător fond: d-na E. E. P. Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Sentința civilă nr. 1481/2013. Acțiune în constatare | Decizia civilă nr. 10367/2013. Acțiune în constatare → |
|---|
