Decizia civilă nr. 434/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.434/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: V. O.
JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul C. LOCAL al
M. C. -N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. VIENNA I.
G. SA și M. C. -N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4146/2013 pronunțate la 28 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor intimatei SC O. VIENNA I. G. SA, d-na avocat P. a P., cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 17 mai 2013, de către recurentă, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 32,89 și timbrul judiciar în valoare de 1,5 lei, iar la data de 05 august 2013, de către intimata SC O. VIENNA I. G. SA, întâmpinare.
Reprezentanta intimatei SC O. VIENNA I. G. SA, raportat la înscrisul depus de către recurentă, la dosarul cauzei, f.11, care atestă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, arată că nu mai susține excepția netimbrării și nici excepția nulității recursului. Învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Arată că prin probele existente la dosarul cauzei, respectiv prin faptul că dovada existenței raportului de cauzalitate este făcută prin depunerea dosarului de daune unde se află autorizația de reparații emisă de IPJ
C., autorizație care nu a fost contestată de recurent în nici o modalitate, din declarația conducătorului auto față de care recurentul nu a formulat nici o contraprobă, deși acesta avea la îndemână procedura înscrierii în fals sau posibilitatea de a solicita în fața instanței de fond audierea persoanei care a condus autoturismul și din constatările agentului de daune care a analizat dosarul, atât cu privire la daunele existente autovehicul cât și cu privire la locul producerii respectivei daune, intimata a înțeles să facă dovada răspunderii civile delictuale implicit și a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul cauzat. Având în vedere că recurentul nu a înțeles să formuleze apărări în fața instanței de fond și nici contraprobe cu privire la apărările invocate de către intimată, apreciază că hotărârea instanței de fond este întemeiată. în subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că recursul este întemeiat, solicită casarea hotărârii instanței de
fond și trimiterea spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza tehnică auto pentru dovedirea existenței raportului de cauzalitate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4146/2013 pronunțate la 28 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. C. N., prin primar, invocata prin intampinare, a fost respinsă exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al
M. C. -N., invocata prin intampinare, și a fost admisă in parte actiunea formulata de reclamanta O. VIENNA I. G. SA (fosta SC BCR ASIGURARI VIENNA I. G. SA) impotriva paratilor C. LOCAL AL M. C. -N., M.
C. N. si in consecinta a fost obligat paratul C. Local al M. C. -N. sa achite in favoarea reclamantei suma de 684,67 lei reprezentand despagubire achitata in dosarul de daune nr. AVA/CJ/0762/2008, suma la care se va adauga dobanda legala calculata incepand cu data de_ si pana la achitarea integrala a debitului. De asemenea, s-a respins actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratul M. C. N., prin primar, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuale pasiva, fiind obligst paratul C. Local al M. C. -N. la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in cuantum de 63,7 lei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de_ a fost deschis dosarul de daune AVA/CJ/0762/2008 la solicitarea proprietarului autoturismului cu nr.de inmatriculare_, M. Nobert Loreta (f.50). Autoturismul era asigurat facultativ de catre reclamanta in baza politei CASCO AVA nr. 0410948 din data de_ cu valabilitate pentru perioada_ -_ (f.63). In data de_ autoturismul a fost condus de catre dna. M. Nobert Loreta, potrivit delegatiei depuse in copie la fila 57, care la iesirea din parcarea de pe str. Clabucet a intrat intr-o groapa, autoturismul suferind avarii la scutul motor, spoilerul sub bara, carenajul stanga dreapta si la radiatorul de racire . Existenta avariilor a fost constatata de catre inspectorul de dauna al reclamantei la data de_ (f. 64). In baza politei de asigurare in vigoare a fost formulata cererea de despagubire ce a generat constituirea dosarului de daune. Dupa efectuarea cercetarilor de catre inspectorul de daune numit de asigurator, cercetari ce au constat si in fotografierea avariilor constatate la autoturism (f.54) s-a stabilit ca valoarea reparatiilor necesare se ridica la suma de 684,67 lei, potrivit facturii seria CPX nr.725791/_ (f.65-66). Aceasta suma a fost achitata de catre asigurator, in baza politei de asigurare in vigoare la data de_ . In data de_ reclamanta a notificat paratul in vederea stingerii pe cale amiabila a debitului datorat (f.46-49), insa, in lipsa unui raspuns din partea acestuia, in data de_ a fost inregistrata pe rolul J. i Sectorului I B. actiunea in regres formulata cu privire la mai multe dosare de daune, printre care si cel in litigiu.
Fata de situatia de fapt retinuta in cauza, instanta de fond a retinut in drept ca potrivit dispozitiilor art. 998-999 C. civ. orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. Potrivit art.22 din OG nr.43/1997 administrarea drumurilor judetene se asigura de consiliile judetene, iar a drumurilor de interes local de catre consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora,
iar, in conformitate cu art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 administratorul drumului public este obligat sa semnalizeze corespunzator, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stanjeneste sau pune in pericol siguranta circulatiei si la toate masurile de inlaturare a acestuia.
Analizand cu prioritate exceptiile invocate prin intampinare, in ceea ce priveste exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al
M. C. N. instanta a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca potrivit art. 5 alin. 6 OUG nr. 195/2002 in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, in conditiile legii. Instanta a apreciat ca acesta dispozitie este o norma speciala in raport cu textele invocate prin inatmpinare, care are prevalenta, legiuitorul intelegand ca recunoasca calitate si capacitate procesuala administratorului drumului public, in speta C. ui Local al M. C. N., pentru prejudiciile cauzate de starea necorespunzatoare a drumului public.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului
M. C. N., instanta a admis-o avand in vedere ca raportat la dispozitiile art.22 din OG nr.43/1997 si art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 conditiile raspunderii civile delictuale pot fi intrunite doar in persoana C. ui Local al M. C. N. care are calitatea de administrator al drumurilor si caruia ii revine obligatia de a le mentine in stare corespunzatoare.
Pe fond, instanța de fond a apreciat ca sunt intrunite in persoana paratului C. local al M. C. N. toate conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv vinovatia acesteia in savarsirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu si existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta savarsita si prejudiciul cauzat. Astfel, instanta a apreciat ca prin nerespectarea de catre parat a prevederilor art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 respectiv a obligatiei de a mentine drumurile pe care le administreaza în stare tehnica corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranța acesta se face vinovat de producerea evenimentului de pe str. Clabucet, aflata in administrarea sa, soldat cu avarierea autoturismului cu nr.de inmatriculare_ asigurat facultativ de catre reclamanta. Instanta a considerat ca in cazul in care paratul ar fi procedat la semnalizarea prin indicatoare rutiere a existentei unei gropi in carosabil care sa avertizeze conducatorii auto in acest sens sau daca ar fi procedat in timp util la astuparea respectivei gropi exista posibilitatea evitarii producerii evenimentului soldat cu avarierea autoturismului. De asemenea, instanta a apreciat ca si conditia existentei legaturii de cauzalitate este dovedita in cauza, zona in care s-au produs avariile la autoturismul cu nr.de inmatriculare_, astfel cum au fost constatate atat de catre inspectorul de dauna al reclamantei (f.18), cat si de catre organele de politie conform autorizatiei de reparatii de la f.19 dovedind ca acestea s-au produs in urma impactului cu carosabilul, din declaratia conducatorului auto aflata la fila 11 reiesind ca avarierea s-a produs prin lovirea unei gropi aflata pe str. Clabucet.
In plus, instanta de fond a retinut ca paratul C. Local al M. C. N. a inteles sa conteste pretentiile reclamantei abia prin intampinarea depusa la dosar la data de_, deci la mai bine de doi ani de la data introducerii actiunii si cu toate ca a fost notificat pentru plata despagubirii inca din luna august 2010. In aceste conditii, instanta a apreciat ca paratul isi exercita apararile cu rea credinta, intelegand sa conteste indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana sa dupa
mai mult de doi ani de la data introducerii actiunii, acesta mai ales ca in intampinarea depusa in dosarul inregistrat pe rolul J. i Sectorului 1 B., in termenul prevazut de art. 114 ind. 1 alin. 2 C.p.c., nu a inteles sa formuleze nicio aparare cu privire la fondul pretentiilor deduse judecatii, desi, potrivit art. 118 C.p.c. intampinarea fiind obligatorie, ea trebuia sa cuprinda toate apararile, exceptiile si probele de catre paratul intelegea sa se preveleze in cursul procesului. Or, avand in vedere ca paratul a stat in pasivitate o perioada atat de lunga de timp, nu i se poate pretinde reclamantei sa administreze probatiune la acest moment pentru a combate apararile paratului, in conditiile in care pasivitatea paratului in contestatrea pretentiilor din actiune putea fi in mod rezonabil intelasa ca o recunostere tacita a pretentiilor formulate.
Sub acest aspect, contrar sustierilor paratului, instanta a apreciat ca plata despagubirii de catre reclamanta nu s-a facut pe baza unei simple declaratii pe proprie raspundere a conducatorului auto, ci in principal pe baza constatarii avariilor cauzate autoturismului, plansele foto depuse la dosar coroborandu-se cu declaratiile conducatorului auto cu privire la modul de producere a evenimentului. De asemenea, dovada ca evenimentul asigurat s-a produs pe str. Clabucet in urma impactului cu o groapa rezulta din declaratia conducatorului auto, singurul in masura sa cunoasca aceasta imprejurare, instanta apreciind ca acesta nu avea niciun interes sa faca o declaratie neconforma cu realitatea in conditiile in care autoturismul sau era asigurat facultativ, reclamanta in baza politei de asigurare avand obligatia sa dea curs cererii de despagubire, indiferent de motivul invederat de asigurat cu privire la cauza producerii evenimentului. In plus conducatorul auto este tert fata de raporturile dintre cele doua parti in litigiu. Pe de alta parte, instanta a constatat ca paratul nici nu a contestat in cauza posibilitatea ca pe str. Clabucet sa exista o gropa in carosabil care sa fi putut sa produca avariile la autoturismul asigurat de reclamanta. De asemenea, contrar sustinerilor paratului instanta a apreciat ca si doar prin iesirea dintr-o parcare autoturismul putea suferi avariile constatate ca urmare a impactului cu carosabilul daca groapa era adanca si de dimensiuni mai mari.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul C. LOCAL AL M.
C. -N., solicitând modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că din coroborarea art. 21 alin. 1 cu art. 23 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, precum și din faptul că nu există nici o normă care să prevadă că consiliile locale ar fi structuri cu personalitate juridică și patrimoniu propriu, rezultă că persoana juridică de drept public cu capacitate juridică este după caz, comuna, orașul sau municipiul, în vreme ce consiliul local este un simplu organ al persoanei juridice, neavând el însuși capacitate juridică. Potrivit art. 41 alin. 1 si 2 Cod Procedură Civilă, ,,orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte in judecată", iar ,,asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta in judecata ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere". Prin urmare, pentru a fi parte in procesul civil, atât paratul - cat si reclamantul - trebuie să indeplinească, alături de alte cerințe specifice și condiția existentei capacității procesuale, lipsa acesteia implicând respingerea acțiunii. Potrivit acestor prevederi exprese și în lipsa unor prevederi contrare nu se poate reține faptul că un consiliu local sau județean poate fi persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, lipsindu-i capacitatea procesuală de folosință. Capacitatea procesuală de folosință este una dintre cele patru condiții de exercițiu a acțiunii civile, alături de afirmarea unui drept, interes și calitate procesuală iar verificarea tuturor acestor condiții este obligatorie pentru a
vedea dacă poate fi analizat fondul pretențiilor formulate. Față de acestea, în temeiul art. 41 alin. 1 Cod Procedură Civilă, recurentul a solicitat respingerea acțiunii introductive ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
De asemenea, recurentul a arătat că în ceea ce privește raportul de cauzalitate, s-au omis niște aspecte deosebit de importante, și anume: autorizația de reparație, raportat la prevederile art. 80 din O.U.G. nr. 195/2002, se obține în baza unei simple declarații a conducătorului autovehiculul, M. Nerbert Loreta, și nu M. Nobert Loreta, care în termen de 24 de ore de la avarierea acestuia, în alte împrejurări, decât într-un accident de circulație, este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare, în asemenea condiții, apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond că, raportat la conținutul adeverinței eliberate de IPJ C., evenimentul rutier s-a produs pe str. Clăbucet. IPJ C. nu a constatat acest aspect, ci s-a rezumat la a reține cele declarate de conducătorul auto. Or, în asemenea condiții nu trebuie exclusă varianta că acesta a declarat ceea ce i se părea mai convenabil. Accidentul putea avea loc oriunde, în altă localitate sau pe orice alt drum public din C. -N. sau chiar pe un drum forestier. Cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu sunt anexate planșe foto cu privire la locul producerii accidentului. Singurul aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din adeverința de reparație este acela că autoturismul a suferit o avarie. În schimb, data și locul producerii evenimentului rutier, având la bază o simplă declarație a persoanei interesate, nu pot fi probate prin conținutul acesteia. De aceea, faptul că str. Clăbucet era într-o stare tehnică necorespunzătoare nu implică automat angajarea răspunderii recurentului pentru un eveniment rutier care s-ar fi putut întâmpla oriunde și oricând. C. Local al municipiului C. -N. răspunde într- adevăr pentru prejudiciile cauzate ca urmare a stării tehnice a drumului public, dar numai în ceea ce privește pe acelea situate pe raza unității administrativ-teritoriale. Ori, în speță, nu rezultă decât din declarația conducătorului auto că evenimentul rutier s-ar fi produs pe raza municipiului C. -N. .
Instanța de fond a constatat că pârâtul nici nu a contestat în cauză posibilitatea ca pe str. Clăbucet să existe o groapă în carosabil care să fi putut să producă avariile autoturismului asigurat casco de reclamantă, or, având în vedere data la care s-a produs evenimentul - anul 2008, nu avea cunoștință despre existența la acea dată, a gropii care a cauzat avarierea mașinii reclamantului. Strada Clăbucet este o alee în cartierul Mănăștur pe care, pe parcursul anilor Primăria a executat lucrări de întreținere. Din punctul de vedere al recurentului, aglomerarea urbană din zona, parcările, precum și lățimea aleilor, determină o circulație auto care se desfășoară mult sub viteza legală, motive pentru care nu consideră că avarierea ar fi putut să se producă în acea zonă. În asemenea condiții, dat fiind faptul că obligația de a declara la unitatea de poliție evenimentul rutier trebuie executată în termen de 24 de ore de producere, aceasta putea avea loc și în data de_, în măsura în care conducătorul auto și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbă raportat la prevederile art. 80 din O.U.G. nr. 195/2002. Nu trebuie exclusă varianta în care conducătorul auto ar fi declarat avarierea acestuia cu depășirea termenului anume prevăzut. Pentru aceste considerente, lipsa indicatoarelor de restricție de viteză sau de avertizare "Drum cu denivelări" la data de_ pe str. Clăbucet, nu antrenează implicit o prezumție de culpă în sarcina subscrisului, în sensul în care acesta ar fi dat dovadă de lipsă de diligentă în atenționarea conducătorilor auto despre starea tehnică necorespunzătoare a drumului. Pentru considerentele arătate, în opinia recurentului,
instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, potrivit art. 1169 Cod civil.
Recurentul a mai arătat că instanța de fond a apreciat că pârâtul C. Local al M. C. -N. își exercită apărările cu rea-credință, înțelegând să conteste îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana sa, după mai bine de doi ani de la data introducerii acțiunii, acesta mai ales că în întâmpinarea depusă în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului I B., nu a înțeles să formuleze nici o apărare cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății. Or, potrivit prevederilor art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, excepțiile ridicate primează, iar instanța urmează să se pronunțe cu întâietate asupra acestora, stabilind cadrul procesual. Cu atât mai mult, cu cât, în speța dedusă judecății, fiind vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală, potrivit dispozițiilor art. 998-999 Cod Civil, rezultă că pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă a pârâtului, sunt necesare a fi îndeplinite patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, culpa și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și culpă. Din susținerile reclamantei rezultă că sumele au fost achitate în 19 dosare de daună distincte, constituite în urma unor evenimente rutiere independente unele de altele, motiv pentru care recurentul consideră că se impune ca instanța de judecată să verifice întrunirea acestor condiții în fiecare caz în parte, prin administrarea de probe pentru fiecare eveniment rutier în parte. În concluzie, nefiind întrunite condițiile legale prevăzute de prevederile art. 164 Cod Procedură civilă, recurentul consideră că instanța de fond, în mod greșit a apreciat reaua-credință a pârâtului, C. Local al M. C. -N. .
Cu privire la obligarea sa la achitarea dobânzii legale calculată de la data de_ și până la data plății efective a debitului inițial, recurentul arată că atâta vreme cât nu sunt întrunite condițiile răspunderii, pârâtul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, și pe cale de consecință, nici la plata dobânzii legale aferente acestui debit. De asemenea, solicitarea dobânzii legale din momentul arătat, nu este justificată nici în situația în care condițiile răspunderii civile sunt întrunite. Dreptul la reparație se naște în momentul întrunirii condițiilor civile delictuale, dar în lipsa învoielii dintre părți, rămâne nedesăvârșit până la momentul determinării despăgubirilor prin hotărâre judecătorească definitivă. Doar în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești despăgubirile devin o creanță certă, lichidă și exigibilă. În concluzie, chiar și în condițiile în care condițiile răspunderii ar fi îndeplinite, dobânda legală ar putea fi solicitată, potrivit art. 43 Cod comercial, doar din momentul la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă. Recurentul a mai arătat că nu se află în culpă procesuală, motiv pentru care, în opinia sa, instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, raportat la prevederile art. 247 Cod procedură civilă.
Intimata S.C. O. VIENNA I. G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
În motivare, intimata a invocat excepția netimbrarii recursului si excepția nulității recursului, iar pe fond a arătat că in mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei capacității de folosința a C. ui Local, față de art. 5 alin. 2 și 6 din OUG 195/2002, art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 21 alin. 2 și art. 22 din OG. 43/1997, art. 12 alin. 5 din Legea 213/1998, art. 21 lit. d) din Legea nr. 195/2006, art. 2 pct. e) Legea 195/2006, art. 36 alin. 2 literele c) si d) din Legea 215/2001 și art. 3 litera
c) Legea 195/2006. Ca urmare, obligația de administrare instituita de legiuitor in sarcina consiliilor locale si a unității administrativ teritoriale nu poate fi transferata in totalitate, paratele fiind in continuare obligate, împreuna cu consiliul județean,
precum si in solidar cu persoanele cărora le transfera obligații si responsabilități, la repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a neindeplinirii corespunzătoare a obligațiilor de administrare. In vederea respectării principiului colaborării intre organele administrației publice locale, parata are calitate procesuala in aceasta cauza, veghind, alături de celelalte parate din cauza, la respectarea si protejarea intereselor comunităților locale, prin asigurarea unei administrări eficace a drumurilor publice. Fata de cele învederate anterior, intimata arată că in mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei capacității de folosința invocate de paratul C. Local al M.
-N. .
Referitor la celelalte critici formulate de recurent cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, intimata considera ca in mod corect a reținut instanța de fond ca in prezenta cauza acestea sunt întrunite. Astfel, in ceea ce privește raportul de cauzalitate instanța de fond a reținut in mod corect, in urma analizării întregului material probator administrat in cauza, ca acesta este dovedit. Cu privire la forța probanta a celor consemnate în baza declarației pe proprie răspundere, acestea fac dovada pana la proba contrara. Or, conform prevederilor art. 1169 din Codul civil cel care face o propunere in fata instanței trebuie sa o dovedească, ceea ce presupune ca in cazul de fata având in vedere ca paratul este cel care contesta cele declarate de conducătorul autoturismului, paratele sunt ținute sa probeze contrariul celor consemnate in declarația data de acesta din urma. Eficienta juridica a declarației conducătorului auto sub aspect probator nu poate fi pusa in discuție decât prin prezentarea unor dovezi contrare. Or, parata nu au făcut dovada contrara, rezumandu-se doar a susține ca in cauza nu s-ar fi făcut dovada tuturor condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale. Referitor la cele indicate mai sus, intimata a invocat ca practica judiciara decizia comerciala nr. 1002/2004 a Curții de Apel B., care prevede forța probanta a declarației persoanei implicate intr-un accident rutier, conducătorul auto, pana la înscrierea in fals.
Intimata a mai arătat că dosarul de dauna deschis pe baza declarației pe propria răspundere a persoanei implicate in accident, cu privire la clauzele si împrejurările producerii acestuia, aspecte constatate personal de inspectorul de daune, cu privire la identitatea persoanei, prezentarea acesteia in fata sa si a faptelor evocate si consemnate, fac dovada deplina, pana la înscrierea in fals, conform prevederilor art. 1171 si 1173 C. Civ., probând împreuna cu înscrisurile care atesta existenta prejudiciului si culpa administratorilor drumului, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. In ceea ce privește apărările formulate de parat, intimata arată ca in conformitate cu dispozițiile art. 115 din C. Proc. Civ. întâmpinarea trebuie sa cuprindă in afara excepțiilor de procedura pe care paratul înțelege sa le ridice fata de cererea de chemare in judecata formulata de reclamant si răspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii, precum si dovezile cu care se apară paratul împotriva fiecărui capăt de cerere. Ceea ce presupune ca întâmpinarea in afara excepțiilor de procedura pe care le cuprinde va cuprinde si apărările de fond pentru fiecare capăt de cerere al reclamantului, atât apărări in fapt cat si apărări in drept. Or, având in vedere cele precizate anterior precum si faptul ca paratul a inteles ca la o distanta de 2 doi de la primul termen de judecata ca depună o noua întâmpinare, pana la acel moment înțelegând sa stea in pasivitatea, in mod corect a reținut instanța de fond ca paratul intelege sa isi exercite apărările cu rea credința, înțelegând sa conteste îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale in persoana sa după mai mult de doi ani de la data introducerii acțiunii, aceasta mai ales ca in intampinarea depusa in dosarul inregistrat la Judecătoria Sectorului 1 nu a inteles sa formuleze nici o apărare cu privire la fondul cauzei, deși potrivit art. 118
Cpc intampinarea fiind obligatorie ea trebuia sa cuprindă toate apărările. Având in vedere cele expuse anterior, intimata considera corecta hotarârea instantei de fond.
Referitor la solicitarea dobânzii legale, intimata a arătat ca societatea este îndreptățită sa solicite plata dobânzilor, in materie comerciala acestea curgând de drept de la data la care obligația de plata principala a devenit exigibila. In cazul acțiunii in regres, obligația de plata intervine nu la data pronunțații unei hotărâri, care reprezintă o consfințire a drepturilor pe care societatea le are, ci de la data la care suma era datorata, respectiv de la data la care despăgubirea a fost achitata către asigurat. Acest raționament se impune momentul la care hotărârea se pronunța nu este momentul la care se naște răspunderea in sarcina administratorilor, ci doar se confirma faptul ca parații erau responsabili de producerea prejudiciului la data evenimentului asigurat. În materie comerciala debitorul unei obligații este de drept în întârziere de la data scadenței, nefiind necesară punerea lui în întârziere potrivit art. 1079 din Codul civil, dispozițiile art. 43 din Codul comercial fiind clare în acest sens și nelăsând loc unei interpretări contrarii. Ca urmare, considera ca recurenta este obligata la plata dobânzilor, de la momentul la care intimata a achitat despăgubirea către asiguratul sau aspect reținut de altfel si de către instanța de fond.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs constând în lipsa capacității de folosință a recurentului pârât C. LOCAL AL M. C. -N., tribunalul reține că potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mențină in stare corespunzătoare. Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune in pericol siguranța circulației, si sa ia toate masurile de înlăturare a acestuia", iar potrivit art. 21 din O.G. nr. 43/1997 "administrarea drumurilor județene se asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate in intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de arta, amenajările si accesoriile aferente, care vor fi in administrarea consiliilor locale respective". Astfel, deși art. 21 și următoarele din Legea nr. 215/2001, stabilesc că personalitate juridică au doar unitățile administrativ teritoriale care sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, această lege reprezintă norma generală, normă de la care legiuitorul a derogat în mod expres prin instituirea normei speciale cuprinse în art. 21 din O.G. nr. 43/1997, norme derogatorii și de strictă aplicare care în prezenta cauză conferă recurentului pârât o capacitate specială de folosință, acesta putând sta în nume propriu în proces în litigiile generate de modul de administrare a drumurilor publice aflate în administrarea sa.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 21 și următoarele din
O.G. nr. 43/1997, raportat la dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 41 Cod procedură civilă, tribunalul reține că acest motiv de recurs este neîntemeiat, iar soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei capacității de folosință este legală.
ivul de recurs invocat de recurent în legătură cu neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale va fi analizat de instanța de recurs prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod proc.civ., urmând a se reține că simpla afirmație a
existenței unui drept sau a unei situații juridice nu este suficientă, iar dacă nu pot fi probate, ele sunt lipsite de eficiență. Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei aparține "celui care face o propunere înaintea judecății";, aplicarea acestor prevederi legale în ce privește litigiul de fond trebuind să fie făcută în sensul că sarcina probei situației de fapt invocate revenea reclamantei, intimată în calea de atac de față.
Or, intimata reclamantă nu a făcut dovada existenței faptei ilicite a recurentului pârât și a legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și prejudiciul invocat, condiții cumulative necesar a fi îndeplinite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentului pârât, conform prevederilor art. 998 Cod civil.
Astfel, singurele probe administrate în cauză sunt înscrisurile aflate în dosarul de daună AVA/CJ/00762/08, acte emanate de la intimata reclamantă, iar declarația conducătorului autoturismului, d-na M. -Nebert Loreta, este o declarație extrajudiciară, dată tot în fața prepușilor intimatei reclamante. Astfel, aceste înscrisuri (nota de constatare, planșele fotografice) emanate de la intimata reclamantă nu pot constitui o probă împotriva recurentului pârât, acestea trebuind coroborate cu alte mijloace de probă, ele constituind doar probe în contra reclamantei, iar declarația extrajudiciară a conducătorului auto avută în vedere de prima instanță la pronunțarea hotărârii nu respectă principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, neavând forță probatorie întrucât nu a fost administrată cu respectarea prevederilor art. 186 - 198 Cod proc.civ.
În ceea ce privește autorizația de reparații nr. 0070463/_ eliberată de S. Poliției Rutiere C., tribunalul reține că aceasta nu a fost întocmită ca urmare a constatărilor personale ale agenților de poliție, ci tot ca urmare a notei de constatare întocmite de prepușii intimatei, astfel încât aceasta nu face dovada directă a faptului juridic dedus judecății. Autorizația de reparații și nota de constatare a avariilor, pot fi considerate ca un început de probă scrisă care însă trebuia coroborat cu alte mijloace de probă care trebuiau administrate în cauză de către reclamantă, respectiv proba testimonială și expertiza tehnică, astfel de probe nefiind însă administrate în cauză.
Reținând că în lipsa dovezilor privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, în mod greșit instanța de fond a procedat la obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 684,67 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale, tribunalul apreciază că recursul declarat este întemeiat.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, raportat la prevederile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc.civ., coroborat cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., va admite recursul formulat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -
, în contradictoriu cu intimații SC O. VIENNA I. G. SA și M. C. -N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 4146/2013 pronunțate la 28 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. VIENNA I. G. SA în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M.
C. -N. . Totodată, tribunalul va menține restul dispozițiilor sentinței recurate, constatând că nu a fost atacată soluția privind pe pârâtul M. C. -N. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. VIENNA I. G. SA și M. C.
-N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 4146/2013 pronunțate la 28 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC
O. VIENNA I. G. SA în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M.
C. -N. prin P. .
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
C. G. | V. | L. | O. S. | I. | A. B. |
Dact./U.L./_
Red./Dact./G.V.L./2ex./_ Judecător fond: R. C. V. e Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 423/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 621/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
