Decizia civilă nr. 440/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 440/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR: V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta S.
V. I. S.R.L în contradictoriu cu intimata B. G. M. împotriva sentinței civile nr. 7065/2013 pronunțate la 18 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata
B. G. M., lipsind recurenta. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 27 august 2013 de către intimată, întâmpinare.
T. ul, din oficiu, pune în discuția intimatei lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentei să se prezintă în fața instanței și să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei.
Intimata nu se opune.
T. ul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La cea de-a doua strigare a cauzei se prezintă intimata B.
G. M., lipsind recurenta.
T. ul, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului raportat la neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina recurentei, excepție pa care o pune în discuția părții prezente.
Intimata B. G. M. solicită admiterea excepției.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului, excepție invocată de instanță din oficiu.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 7065/2013 pronunțată la data de 18 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea SC V. SRL în contradictoriu cu intimata Boldizsar G. M. privind
anularea formelor de executare silită efectuate în dosar execuțional nr.47/2013 al SCPEJ Man și Asociații, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din data de_ a T. ului Specializat C. în dosar nr._ a fost stabilită în sarcina contestatoarei obligația de a achita în contul expertului Boldizsar G.
M. suma de 7000 lei cu titlu de onorariu expert, obligație care urma să fie îndeplinită până la următorului termen de judecată ce a fost stabilit pentru data de 5 decembrie 2012, în caz contrar încheierea constituind titlu executoriu pentru recuperarea sumei.
Având în vedere că până la data de 5 decembrie 2012 contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului de expert, intimata, în calitate de creditor a formulat, cerere de executare silită înregistrată la SCPEJ Man și Asociații la data de_ sub nr.48.
Prin încheierea civilă nr.920/CC/2013, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de SCPEJ Man și Asociații și s-a încuviințat executarea silită la cererea creditoarei Boldizsar G. M. împotriva debitorului SC V. I. SRL, în temeiul titlului executoriu- încheiere pronunțată de T. ul Specializat C. la data de 26 septembrie 2012 în dosar nr._ .
La data de_ executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de cheltuieli prin care a stabilit totalul cheltuielilor de executare la suma de 1.004,42 lei.
La aceeași dată a dispus înființarea popririi asupra soldului creditor pe care contestatoarea îl deține la Banca Transilvania SA, până la concurența sumei de 8.004,42 lei.
Dispoziția de înființare a popririi a fost comunicată la contestatoarei la data de_, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare existentă la f.67 din dosar.
Prin cererea înregistrată la dosarul execuțional în data de_ intimata a arătat că renunță la executarea silită începută în dosar execuțional nr.47/2013, în considerarea faptului că societatea debitoare a achitat debitul datorat.
Prin adresa din data de_ executorul judecătoresc solicită terțului poprit, Banca Transilvania SA să ridice poprirea și să deblocheze conturile debitorului SC V. I. SRL.
Prin procesul verbal din data de_, executorul judecătoresc a constatat încetată executarea silită în dosar nr.47/2013, în conformitate cu prevederile art.371 ind.5, lit.c Cod procedură civilă.
Prin contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, contestatoarea susține că intimata este de rea credință, demarând executarea silită deși debitul a fost achitat.
Instanța a reținut că apărările contestatoarei sunt nejustificate.
Astfel, din probele de la dosar rezultă că, deși contestatoarea avea obligația de a achita intimatei suma de 7000 lei cu titlu de onorariu expert până cel târziu la data de 5 decembrie 2012, obligația stabilită prin titlul executoriu s-a realizat doar la data de_, ulterior demarării executării silite.
În cazul în care contestatoarea își achita de îndată sau în termenul acordat prin titlul executoriu obligația de plată, intimata nu mai avea nici un interes să solicite începerea executării silite și să suporte cheltuielile de executare.
De altfel, nu se poate susține faptul că intimata a fost de rea credință, atâta vreme cât, în momentul în care a primit suma datorată de contestatoarea debitoare a și formulat cerere de renunțare la executarea silită începută în dosar execuțional nr.47/2013.
În consecință, instanța a apreciat că executarea silită a fost corect declanșată și efectuată, motiv pentru care, în temeiul art.399 și urm. Cod procedură civilă a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC V. I. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în mod nelegal și netemeinic prima instanță a respins contestația la executare, având în vedere că a efectuat plata sumei de 7.000 lei dispusă prin încheierea civilă din data de_ pronunțată de T. ul Specializat C. în dosarul nr._ încă din data de_ . În acest sens, recurenta a arătat că a depus dovada efectuării plății în contul intimatei în care este specificat și numărul de dosar_ al T. ului Specializat C. . Astfel, din moment ce creanța era stinsă la data întocmirii procesului-verbal de cheltuieli din_, recurenta a susținut că nu subzistă nici un temei legal în a o obliga pe aceasta la plata acestei creanțe.
Recurenta a mai arătat că este culpa exclusivă a intimatei creditoare care nu s-a interesat la Biroul Local de Expertize pentru a vedea dacă creanța a fost achitată.
Prin întâmpinare, intimata BOLDIZSAR G. M. a solicitat respingerea recursului declarat de recurentă și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că prin încheierea civilă din data de_ pronunțată de T. ul Specializat C. în dosarul nr._ s-a dispus plata diferenței de onorariu de expert cel târziu până la următorul termen de judecată, respectiv_ . Până la data de_ debitoarea nu a achitat diferența de onorariu, astfel că pentru încasarea onorariului intimata s-a îndreptat împotriva debitoarei prin S. P. EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI MAN ȘI ASOCIAȚII. Faptul că această hotărâre a fost luată de către intimată la data de_ este susținut și prin factura prin care a achitat avans cheltuieli de executare din data de_ . Debitoarea susține că a efectuat plata la data de_, însă intimata nu a fost înștiințată despre acest fapt, astfel că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cazul în care recurenta achita de îndată sau în termenul acordat prin titlul executoriu obligația de plată, intimata nu mai avea nici un interes să solicite începerea executării silite și să suporte cheltuieli de executare.
În ședința publică din data de 2 septembrie 2013 tribunalul a invocat excepția netimbrării recursului.
Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului invocată de instanță, tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Art. 11 din Legea nr. 146/1997 actualizată prevede obligația achitării taxei judiciare de timbru, iar art. 1 din OG nr. 32/1995 prevede obligativitatea achitării timbrului judiciar în vederea examinării recursului promovat.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul disp. art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 actualizată, i-a adus la cunoștință recurentei, odată cu citația emisă pentru termenul de judecată, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 97 lei și un timbru judiciar în sumă de 5 lei și, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.8).
Astfel, față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, recurentei i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru pe care trebuie să o achite, însă până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului aceasta nu a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului promovat și nici a timbrului judiciar și având în vedere disp. art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevede sancțiunea aplicabilă în cazul neachitării taxelor judiciare de timbru, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a
recursului și va anula ca nelegal timbrat recursul declarat de recurenta SC V. I. SRL.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția netimbrării recursului, excepție invocată de instanță din oficiu, și în consecință:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta SC V.
I. SRL în contradictoriu cu intimata B. G. M. împotriva sentinței civile nr. 7065/2013 pronunțate la 18 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
C. G. V. | L. | O. | S. | I. | A. B. |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: E. Pădurariu, Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 51/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 504/2013. Contestație la executare silită → |
---|