Decizia civilă nr. 499/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 499/R/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de către recurentul C. UL DE A. G. D. împotriva sentinței civile nr. 2157/2013 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 5 februarie 2013 în dosarul nr. _
, privind și pe intimatul F. R. A. M. T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către recurent, la data de 5 septembrie 2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei, de către intimat, la data de 25 septembrie 2013, prin fax, întâmpinare și de către recurent, la data de 30 septembrie 2013, concluzii scrise.
De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către recurent.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.2157/2013 pronunțată la data de 5 februarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -Napoca a fost admisă in parte cererea formulată de contestatorul T. F. R. A. M. în contradictoriu cu intimatul C. A. G. D. și a fost redus onorariul avocatului în faza executării silite, în dosarul execuțional nr. 90/2012 al BEJ P. a N. Fanfany, la suma de 1000 lei, fiind obligat intimatul să-i plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ s-a înființat poprire pe conturile că acesta a fost înștiințat despre poprire la data de_, înștiințarea fiind primită la data_, astfel încât sunt îndeplinite cerințele art.454 C.pr.civ.
Raportat la prev. art.371 ind.1 C.pr.civ., contestatorul trebuia să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin titlul executoriu de bunăvoie, la momentul luării la cunoștință de existența titlului, fără a fi nevoie de o notificare prealabila cererii de executare silita adresată executorului judecătoresc. Astfel, s-a apreciat că formele de executare silita sunt legale, neexistând motiv pentru anularea acestora.
Instanța, analizând procesul verbal de cheltuieli a constatat că debitul pus in executare în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă
nr.19173/2011 este de 1.911,58 lei, reprezentând cheltuieli de transport, cazare și onorariu avocat în cuantum de 1.860 euro pentru faza de judecată. In faza de executare silită onorariul avocațial pentru executare este de 1860 euro, iar onorariul executorului judecătoresc este de 1295 lei.
Cu privire la cererea contestatorului privind reducerea onorariul avocatului în faza executării silite, în baza art. 274 alin. 3 C.proc.civ. instanța a redus onorariul avocațial pentru faza de executare silita la suma de 1000 lei. Prin raportare la complexitatea executării silite, instanța a apreciat că suma de 1860 euro este mult prea mare pentru demersurile efectuate pentru investirea cu formula executorie a sentinței, redactarea și depunerea cererii executare silita, considerându-se că suma de 1000 lei este rezonabila.
Așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza Costin împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza Străin și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza Stere și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza Raicu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007), partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Prin urmare, partea căzută în pretenții nu este ținută să contribuie la suportarea cheltuielilor de executare, decât în virtutea principiilor răspunderii civile delictuale, contestatorul fiind dator să repare prejudiciile pe care intimatul le-a suferit prin efectuarea unor cheltuieli necesare si utile cu executarea silita.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc stabilit la suma de 1295 lei, s-a apreciat că acesta a fost calculat conform legii.
In ceea ce privește cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 C.pr.civ. și având în vedere ca acțiunea a fost admisă în parte, acesta a fost obligat la plata către contestator a cheltuielilor de judecata în cuantum de 700 lei, reprezentând jumătate din suma de 1200
lei onorariu avocat și parte din taxa judiciara de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul
DE A. G. D., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii integrale a contestației la executare formulată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond a respins în parte contestația la executare formulată de intimat, însă a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de recurent și nici nu a dispus compensarea totală sau parțială a cheltuielilor celor două părți. Deși atât în cadrul întâmpinării formulate în cauză, cât și în cadrul concluziilor formulate recurentul a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor sale de judecată aferente susținerii apărării în cadrul contestației la executare, depunând în acest sens și dovezile de plată a acestora, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.
Modalitate de soluționarea a capătului de cerere privind cheltuielile de judecata este nelegală fiind în totală contradicție cu dispozițiile art. 276 C.pr.civ. Cu privire la aceasta situație, în literatura de specialitate s-a precizat
ca "în cazul în care ambele părți solicită rambursarea cheltuielilor de judecată, acțiunea fiind admisa în parte, instanța va stabili in mod distinct care sunt cheltuielile de judecata care s-ar cuveni a fi rambursate fiecăreia dintre parți, iar apoi, compensându-le, va obliga la plata cheltuielilor de judecata ramase din compensare, daca nu s-a realizat compensarea totala";.
Este evident ca admiterea doar in parte a contestației la executare exercitata de intimatul F. T. constituie o veritabila admitere in parte a pretențiilor intimatului de respingere a contestației formulate. Așadar având in vedere ca ambele părți au cerut obligarea la rambursarea cheltuielilor lor de judecata si ca pretențiile fiecăreia au fost admise parțial, potrivit textului art.
276 C.pr.civ, se impunea ca prima instanța sa stabilească in mod distinct cheltuielile de judecata cuvenite recurentului si intimatului si apoi sa dispună compensarea totala sau parțiala a acestor sume.
Or in cauza de fata, in mod nelegal, cu toate ca a stabilit ca acțiunea este doar parțial admisibila, prima instanta nu a procedat la stabilirea distincta a cheltuielilor cuvenite si nici nu a efectuat compensarea acestora ci doar a obligat recurentul la plata către intimat a sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli parțiale de judecata.
In situația in care acțiunea formulata de reclamant este respinsa parțial este evident ca exercitarea de către acesta a caii procesuale respective se dovedește a nu fi întemeiata astfel incat prin acest demers s-a cauzat paratului un prejudiciu constând cel puțin in suma cheltuielilor de judecata avansate pentru susținerea apărării (inclusiv cheltuieli de deplasare, cazare, etc). Temeiul răspunderii reclamantului fata de parat pentru exercitarea fara temei a acțiunii este in ultima instanța unul delictual bazat pe dispozițiile art. 998- 999 din vechiul Cod Civil.
Având in vedere ca atât paratul cat si reclamantul au in cazul admiterii parțiale a acțiunii dreptul la rambursarea reciproca a unei parti din cheltuielile de judecata efectuate soluția prevăzuta de către legiuitor este aceea a stabilirii distincte a sumelor cuvenite si apoi a compensării totale sau parțiale a acestora. In niciun caz nu se poate considera ca in ipoteza in care acțiunea este admisa parțial paratul nu ar mai avea dreptul la rambursarea parțiala a cheltuielilor sale de judecata.
Din simpla lecturare a considerentelor care au determinat prima instanța sa dispună obligarea paratului la plata către reclamant a unei parti din cheltuielilor sale de judecata rezulta clar ca instanța nu a ținut cont de regulile precizate, rezumandu-se la a stabili doar cuantumul cheltuielilor de judecata cuvenite reclamantului fara a mai proceda la fel cu cele cuvenite paratului si fara ca ulterior sa mai efectueze compensarea totala sau parțiala a acestora. O asemenea abordare este contrara atât textului legal menționat - 276 C.pr.civ cat si art. 274 din același cod care impune răspunderea pârtii care cade in pretenții (adică a cărei pretenție a fost respinsa) fata de cealalta parte.
In situația in care in mod corect prima instanța ar fi stabilit care este proporția in care cheltuielile de judecata ale fiecăreia dintre parti trebuie suportate de către cealaltă parte aceasta ar fi trebuit sa aiba in vedere culpa procesuala a reclamantei care pe langa faptul ca a formulat o acțiune parțial neintemeiata a mai si determinat paratul la angajarea unor cheltuieli de transport si reprezentare suplimentare prin atitudinea sa procesuala. Astfel, contestația depusa la dosarul cauzei era incompleta lipsindu-i elemente esențiale pentru verificarea admisibilității sale, fapt care a determinat instanța sa dispună amânarea judecații la termenul din data de 13 noiembrie 2012 pentru un nou termen la data de 22 ianuarie 2013. Tot astfel reclamantul nu a
depus la dosarul cauzei inscrisurile pe care le contesta, dovada datei la care a luat cunostinta de poprirea înființata, dovada reprezentării sale valabile (cererea era formulata de un avocat si semnata de un altul, împuternicirea avocațiala era ilizibila si incomplet completata). Ca urmare a acestor lipsuri, instanța a fost nevoita sa amâne judecata cauzei iar paratul sa efectueze noi cheltuieli de transport (in cuantum de 975,41 lei) si de reprezentare. Cu toate ca dovada acestor cheltuieli a fost depusa la dosarul cauzei prima instanța le-a ignorat total, pronuntandu-se strict cu privire la cheltuielile reclamantului.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca recurentul cabinet de avocat G. D. a fost obligat sa se apere împotriva contestației la executare, fiind necesara redactarea întâmpinării si prezentarea la cele doua termene in fata judecătoriei C., avocatul care a asigurat reprezentarea pierzând doua zile de lucru. Prin urmare, era normala obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.
Așadar, având in vedere ca recurentul a cerut ca intimatul F. T. sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1922,41 lei si 1860 euro, instanța, ca urmare a admiterii parțiale a contestației, ar fi trebuit sa aplice dispozițiile art. 276 C.pr.civ si sa compenseze sumele, obligandu-l bineînțeles pe intimat la plata diferenței.
Recurenta a arătat că în mod neintemeiat prima instanța a redus onorariul de avocat aferent fazei de executare silita de la 1860 euro la 1000 lei. Aspecte reținute de instanța de fond sunt eronate, iar interpretarea instanței ignora faptul ca toate cheltuielile au fost probate si redau in mod exact complexitatea muncii depusa de avocat in faza executării silite. In primul rând, este normal ca avocatul care a efectuat demersurile necesare executării silite sa beneficieze de onorariu, așa cum ar fi beneficiat si un avocat angajat din afara cabinetului. Totodată, onorariile sunt in deplina concordanta cu fisa de onorarii orare a cabinetului si sunt proporționale cu munca depusa in dosar. Mai mult decât atât, nu se poate retine ca suma de 1860 euro este mult prea mare prin raportare la complexitatea executării silite, din moment ce de la data comunicării către contestator a sentinței nr. 19173/_ (_ ) si pana la data punerii in executare silita a titlului executoriu (_ ) au trecut peste 3 luni, C. ul G. D. luând masurile necesare in vederea punerii in executare silita a sentinței, după cum urmează: demersuri pe langa Judecătoria Cluj-Napoca in vederea investirii cu formula executorie a Sentinței civile nr. 19173/_ pronunțata de Judecătoria C. Napoca in Dosarul nr._, redactare cerere executare silita si demersuri pe langa Biroul executorului judecătoresc P. a N. Fanfany in vederea punerii in executare silita a titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 19173/_ . Prin urmare, reducerea onorariului de avocat de la 1860 euro la 1000 lei este una excesiva, ce nu tine cont de cheltuielile efectuate si dovedite ale C. ului G.
aferente declanșării executării silite a sentinței civile nr. 19173/_ .
Interpretarea pe care instanța de fond o da art. 274 alin. 3 Cod procedura civila este una vădit nelegala, reducând onorariul avocatului recurentului la o suma derizorie, ce nu reflecta absolut deloc eforturile depuse in faza executării silite. Atâta timp cat cheltuielile sunt dovedite de actele aflate la dosar, instanța de fond nu are nici o baza legala pentru a le reduce.
În cauza de fata, instanța de fond a pierdut din vedere proporționalitatea onorariului cu volumul muncii depuse de avocat, făcând referire in mod greșit la "complexitatea executării silite", care este un criteriu abstract, ce nu presupune in mod necesar un efort redus al avocatului.
Prin întâmpinare, intimatul T. F. R. A. M. a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că potrivit art. 274 C. pr. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată; judecatorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut; judecatorii au însă dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, fată de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Astfel, se va ține seama de timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client, de natura, noutatea si dificultatea cazului, de importanta intereselor în cauza, de împrejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client îl împiedica pe avocat sa accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta împrejurare poate fi constatata de client fara investigații suplimentare, de notorietatea, titlurile, vechimea în munca, experiența, reputația si specializarea avocatului, de conlucrarea cu experți sau alți specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului, de avantajele si rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, de situatia financiara a clientului și constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei sa acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedura civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuziva a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îi presupune pregătirea apărării.
Angajamentul avocatului ales a constat doar în redactarea unei simple cereri către executorul judecătoresc, iar un asemenea onorariu nu este justificat, fiind disproporționat si tendențios în condițiile în care onorariul executorului a fost stabilit la valoarea de1295 lei TVA inclus, nu se poate considera că volumul de munca al avocatului ar putea de pași pe cel al executorului judecătoresc.
Nu s-a făcut dovada ca, in faza de executare silita, avocatul angajat de către intimata a prestat si alte activități in executarea mandatului sau, astfel încât să justifice încasarea unui onorariu in cuantum de 1860 euro. A. ul ales nu a prestat o munca deosebita, iar din problema juridica dedusa judecații nu poate fi calificata ca fiind complexa pentru a fi justificat un onorariu substanțial.
Pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv în faza executării hotărârii judecătorești, în lumina principiilor statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța are obligația a analiza, pe lângă legalitatea lor, si realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cheltuielilor de executare stabilite în cursul acestei faze procesuale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prima critică formulată de către recurent cu privire la hotărârea pronunțată de prima instanță vizează modul în care s-a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 274 și art. 276 c.pr.civ., sub acest aspect recursul urmând a fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
Prin contestația la executare formulată de contestatorul F. R. A.
M. T. s-a solicitat anularea formelor de executare pornite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 19173/2011 a Judecătoriei C. - Napoca, precum și anularea procesului verbal de cheltuieli reprezentând onorariu executor și onorariu avocat, în sensul exonerării contestatorului de la plata acestora sau reducerea cheltuielilor de executare silită. Prin hotărârea care formează obiectul prezentului recurs prima instanță a admis în parte contestația la executare, fiind redus onorariul avocatului în faza executării silite la suma de 1.000 lei de la suma de 1.870 euro(echivalentul a 8.481,6 lei la data formulării cererii de executare silită, respectiv_ ). Restul formelor de executare silită au fost menținute, apreciindu-se ca fiind legale.
Ambele părți implicate în proces au solicitat cheltuieli de judecată, iar prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 c.pr.civ. și a stabilit cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei în favoarea contestatorului, obligând intimatul la plata acestor cheltuieli.
T. ul reține că prima instanță a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 c.pr.civ., acestea având în vedere situația în care o parte cade în pretenții, iar cealaltă parte solicită plata cheltuielilor de judecată. Însă, cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, motiv pentru care se impunea aplicarea dispozițiilor art. 276 c.pr.civ., cum în mod corect a susținut recurenta. Conform acestei prevederi legale, când pretențiile fiecăreia din părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Contestația la executare formulată de contestatorul F. R.
A. M. T. a fost admisă în parte, iar apărările formulate de intimatul C. DE A. G. D. au fost considerate, de asemenea, ca fiind întemeiate în parte, motiv pentru care prima instanță trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 276 c.pr.civ.
Deoarece motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ. nu atrage casarea hotărârii recurate, ci modificarea acesteia, instanța de recurs va verifica dacă soluția pronunțată de prima instanță asupra cheltuielilor de judecată este corectă prin raportare la dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, cheltuielile de judecată efectuate de contestatorul F. R. A.
M. T. pentru soluționarea fondului litigiului au fost în cuantum de 1.405 lei constând în taxă judiciară de timbru de 200 lei(f.58), timbru judiciar de 5 lei(f.60) și onorariu avocat în cuantum de 1.200 lei(f.59). Cheltuielile de judecată efectuate de intimatul C. DE A. G. D. au fost în cuantum de 1.922,41 lei reprezentând contravaloarea biletelor de avion cumpărate pentru a se asigura prezența reprezentantului acestuia la două termene de judecată(f.94-96).
Recurentul a susținut că în cuantumul cheltuielilor de judecată trebuie inclusă și suma de 1.860 euro, reprezentând contravaloarea asistenței juridice și reprezentării în cadrul contestației la executare. Pentru dovedirea acestei sume a fost depusă factura internă din data de_ emisă de C. de avocat G. D. (f.103-verso din dosarul judecătoriei). T. ul reține, în primul rând, că această factură internă nu face dovada plății efective a sumei pretinse, această dovadă putând fi făcută numai prin documente de plată, iar în al doilea rând onorariul de avocat reprezintă suma pe care o parte implicată într-un litigiu o plătește unui avocat, în temeiul unui contract de asistență juridică. În conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 51/1995 avocatul
are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă. Un avocat poate acorda asistență juridică unui alt avocat, însă în cazul de față intimatul recurent a pretins cu titlu de onorariu avocat o sumă facturată pentru asistența juridică acordată lui însuși. Fiind parte într-un litigiu, cabinetul de avocat poate să apeleze la serviciile de asistență juridică ale altui avocat sau își poate formula singur apărarea, situație în care nu este îndreptățit să solicite cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocat pentru apărările formulate în nume propriu.
Este adevărat că intimatul a fost formulat întâmpinare prin av. Tiberiu P. escu Negreanu și că acesta a fost împuternicit să-l reprezinte pe intimat în fața primei instanțe(f.38-41, 55 din dosarul judecătoriei), însă cheltuielile de judecată pretinse cu titlu de onorariu avocat nu reprezintă plata serviciilor profesionale ale acestui avocat, factura fiind emisă de intimatul recurent.
Față de cele reținute, tribunalul nu va include în cheltuielile de judecată solicitate de către recurent la fond suma de 1.806 euro pretinsă cu titlu de onorariu avocat.
Ca urmare a reducerii onorariului de avocat în faza de executare silită la suma de 1.000 lei, contestatorul a obținut câștig de cauză în procent de 88% din valoarea pretențiilor formulate în legătură cu reducerea cheltuielilor de executare. Prin aplicarea acestui procent la valoarea cheltuielilor de judecată suportate de contestator rezultă că valoarea cheltuielilor de judecată pe care contestatorul era îndreptățit să le primească de la intimat proporțional cu valoarea pretențiilor admise este de 1.238 lei. Fiind anulat parțial procesul verbal întocmit pentru cheltuielile de executare reprezentând onorariu avocat, intimatul a câștigat procesul în limita a 22% din valoarea pretențiilor formulate în legătură cu reducerea cheltuielilor de executare, astfel încât era îndreptățit să primească suma de 227,19 lei. La această sumă se adaugă și suma de 300 lei aferentă respingerii cererii de anulare a celorlalte forme de executare silită, procesul fiind câștigat de intimat și sub acest aspect. Făcând compensarea parțială a acestor cheltuieli în limita sumei de 527,19 lei, contestatorul era
îndreptățit să primească în conformitate cu dispozițiile art. 276 c.pr.civ. suma de 710,81 lei, sumă care este mai mare decât cea acordată de prima instanță contestatorului, respectiv 700 lei.
T. ul reține că, deși prima instanță nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 276 c.pr.civ., reanalizând împrejurările de fapt referitoare la cheltuielile de judecată prin raportare la dispoziția legală invocată, tribunalul reține că obligarea intimatului la plata către contestator a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată este corectă, iar motivul de recurs invocat nu este de natură să determine modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Recurentul a invocat și motive care vizează temeinicia hotărârii recurate, susținând că soluția primei instanțe de reducere a onorariului de avocat în faza de executare silită este netemeinică. Din dosarul execuțional nr. 90/2012 al executorului judecătoresc P. a N. rezultă că cererea de executare silită a fost formulată de către creditorul C. de avocat G. D. prin avocat A. Tatulea, fără a exista o delegație din partea acesteia. Onorariul avocațial solicitat a fost reprezentat de suma de 1.860 euro pretinsă în temeiul facturii interne din data de_ emise de C. de avocat G. D. . T. ul reține, în temeiul acelorași considerente avute în vedere și la analizarea includerii onorariului de avocat în cuantumul cheltuielilor de judecată aferente contestației la executare, că suma de 1.860 euro nu îndeplinește condițiile
pentru a intra în categoria cheltuielilor de executare silită, creditorul nefiind îndreptățit să solicite cheltuieli de executare cu titlu de onorariu avocat pentru serviciile de asistență acordate în nume propriu. Deoarece contestatorul F.
R. A. M. T. nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2157/_
, tribunalul nu poate înrăutăți situația recurentului în propria cale de atac, motiv pentru se consideră ca neîntemeiate motivele de recurs invocate cu privire la temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță.
Raportat la faptul că motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de recurentă nu sunt apte a determina admiterea recursului, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. DE A. G. D.
.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul C. | DE A. | |
G. | D. în contradictoriu cu intimatul F. R. A. M. T. | împotriva |
sentinței civile nr. 2157/2013 pronunțate la 5 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -Napoca pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. I. | C. | G. | E. B. | A. | Zah |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: C. R., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 323/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 258/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
