Decizia civilă nr. 443/2013. Contestație la executare silită

Comentarii

0

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 443/2013

Ședința publică din data de 09 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. - C. B. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind recursul declarat de recurenții M. J. și SS E. S. în contradictoriu cu intimata S. TBI L. IFN S., împotriva sentinței civile nr. 1423/2013, pronunțate la data de 24 ianuarie 2013, în dosarul nr._, de către Judecătoria Cluj-Napoca, cauza având ca obiect, în primă instanță, contestație la executare.

La apelul nominal se prezintă recurentul M. J. personal, legitimat cu CI seria KX nr. 9. și asistat de către d-na avocat Oltean Ștefania Sanda, cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, d-na avocat Oltean Ștefania Sanda depune la dosar împuternicire de reprezentare și pentru recurenta SS E.

S., dovada achitării cheltuielilor de judecată și două scadențare, anexe ale contractului de leasing.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă reprezentantei recurenților cuvântul asupra celor trei excepții invocate de către intimată, prin întâmpinare, respectiv excepția netimbrării recursului, tardivității și a lipsei de interes.

Reprezentanta recurenților, în ceea ce privește excepția netimbrării, solicită respingerea acesteia, având în vedere că la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Tribunalul, deliberând asupra excepției netimbrării recursului, urmează a o respinge, ca nefondată, raportat la faptul că la fila 28 din dosar se regăsește dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Referitor la excepția tardivității, reprezentanta recurenților solicită, de asemenea, respingerea acesteia, motivând că recursul a fost declarat în interiorul termenului legal, raportat la momentul comunicării sentinței de fond.

Tribunalul, deliberând asupra excepției tardivității recursului, constată că ultima zi pentru declarare a recursului a fost_, care este o zi nelucrătoare, astfel termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare, respectiv_, motiv pentru care, urmează a respinge excepția tardivității.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentei SS E. S., tribunalul urmează a o unii cu fondul și acordă cuvântul reprezentantei recurenților asupra recursului.

Reprezentanta recurenților solicită respingerea excepției lipsei de interes, arătând că societatea S. E. S. este parte în contractul ce face obiectul

prezentului litigiu. Cu privire la recurs, reprezentanta recurenților solicită, în principal, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În primul rând, reprezentanta recurenților arată că sentința pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât recurenților li s-a încălcat dreptul constituțional la apărare, fiindu-le respinse probele solicitate, respectiv obligarea intimatei să justifice suma solicitată și a probei cu efectuarea unei expertize contabile prin care se dorea a se dovedi faptul că suma solicitată de către intimată nu este reală, nu reiese din titlul executoriu și că la data la care intimata a reziliat unilateral contractul de leasing nu exista un debit mai mare de două luni.

Mai mult, reprezentanta recurenților arată că, în mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că susținerea părții ce o reprezintă cu privire la nerecunoașterea titlului executoriu este nereală, deoarece acesta a manifestat necunoaștere raportat la faptul că nu i-a fost comunicat și la faptul că din nici un calcul în conformitate cu dispozițiile acelui contract de leasing nu reieșea suma solicitată. La data rezilierii contractului, reprezentanta recurenților arată că utilizatorul SS E. S. nu avea o restanță de două luni la plata redevenței, deci nu existau motive de reziliere. Mai mult, pentru ca un titlu executoriu să stea în picioare și să poată fi verificat este obligatoriu, necesar ca acesta să fie complet or, în speță, titlul executoriu utilizat de către intimată și care a stat la baza executării silite a fost incomplet, necuprinzând anexele acestuia care sunt parte integrantă din el, scadențarele, etc. De asemenea, reprezentanta recurenților arată că rezilierea unilaterală de către finanțator a fost nelegală întrucât, la momentul rezilierii utilizatorul nu avea două rate neachitate și pentru că suma indicată cu ocazia declarării rezilierii nu este reală.

Pentru motivele expuse, reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Prin sentința civilă nr. 1432/2013 pronunțată la data de 24 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă exceptia de netimbrării cererii invocată de intimată, exceptia tardivitatii formularii contestatiei și a fost admisă exceptia lipsei capacitatii procesuale pasive a pârâtei SC TBI L. IFN SA -D. E. S. - CORPURI E. IFN, fiind respinsă cererea fata de acesta pârâtă.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de și contestația precizată formulată de contestatorul M. J. in contradictoriu cu intimații SC TBI L. IFN SA și SC S. E. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că intimata a demarat executarea silita împotriva contestatorului și că anterior, a procedat la notificarea debitorului conform notificării nr. 9959/_, solicitându-i achitarea debitelor restante în suma de 42.946,92 lei.

În consecință, a fost format dosarul executional 744/IFN/2011 in cadrul caruia s-a procedat la executarea silita prin poprire impotriva contestatorului, la data de_ comunicându-i-se prin adresa nr. 1276/_ faptul ca s-a dispus

infiintarea popririi pana la concurenta sumei de 43.532,96 lei in baza titlului executor reprezentat de contractul de leasing 55181/_ .

Anterior demarării executării silite, la cererea creditoarei a fost incuviintată de instsnța de executare executarea silita asa cum reiese din incheierea nr.13627/CC/2011 a Judecatoriei C. -N. .

Cât privește titlul executoriu, instanța de fond a reținut că contractul a fost incheiat intre SC TBI L. IFN, in calitate de finantator, intimata SC S. SRL, in calitate de utilizator si contestatorul M. J., in calitate de fidejusor, acesta din urma obligându-se, in baza art 4.6, 4.7, sa indeplineasca fata de utilizator tocmai obligatiile pe care utulizatorul le are renuntând in mod expres la beneficiul de diviziune si discutiune, obligandu-se fata de finantator nelimitat.

Instanța de fond a respins exceptia de netimbrare invocata de intimata, considerând cererea ca fiind legal timbrata prin raportare la dovezile ce atestau achitarea taxelor judiciare.

De asemenea, a fost respinsă exceptia tardivitatii formularii contestatiei in conditiile in care, potrivit art. 401 alin. 1 lit. c C.pr.civ. contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data când debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data la care a luat cunostinta de primul act de executare, in cazul in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.

In cazul in speta, executarea s-a facut prin poprire ori, potrivit art. 454 Cpr.civ., poprirea se infiinteaza fara somatie ori adresa de infiintarea a popririi nr. 1276/_ . a fost comunicata la data de_, deci ulterior introducerii contestatiei la instanta.

Chiar si notificarea nr. 9559/_ a fost comunicata contestatorului la data de_, iar contestatia depusa la posta la_, deci in termenul legal de 15 zile prevazut de art. 401 C.pr.civ.

De asemenea, s-a solicitat si lamurirea titlului executor iar, potrivit art 401¹Cpr.civ. alin.1, aceasta se poate face oricand in interiorul termenului de prescriptie, termen respectat.

Instanța de fond a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale pasive a pârâtei SC TBI L. IFN SA-D. E. S. - C. E. IFN si a

respins cererea fata de acesta fata de scriptul depus prin care se arata ca, incepand cu_, a avut loc desfiintarea corpului executorilor IFN ca efect al Legii nr.281/2011.

De asemenea, instanța a respins si cererea de suspendare a executarii silite in conditiile in care acesta masura dainuie pana la solutionarea contestatiei asa cum cere art. 403 alin. 1 Cpr.civ.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat ca susținerile contestatorului in sensul ca nu cunoștea titlul executor in virtutea căruia era urmărit nu sunt reale, chiar din notificarea in discuție reieșind cu claritate numărul contractului de leasing ce reprezintă titlul executoriu.

De asemenea, nu s-a putut retine ca si motiv de anulare a actelor de executare faptul că notificarea nr. 9559/_ ar avea caracterul unei somații si că acesteia îi lipsesc elementele arătate de art. 387 C.pr.civ.

Aceasta, in conditiile in care în cazul executarii silite prin poprire, executarea silita porneste fara somatie, deci in acest context elementele aratate de textul de mai sus nu trebuie sa se regaseasca.

In legatura cu lipsa incheierii de executare silita, acesta sustinere s-a considerat că nu este reală, încheierea aflându-se la dosarul executional,

contractul de leasing in discutie fiind titlu executor potrivit art. 8 din OG nr.51/1997.

Raportat la exceptia de neexecutare a contractului invocata de contestator, exceptie care poate fi invocata de acesta fiind o exceptie de ordin general ce tine de obligatia principala care insa se repercuteaza asupra acestuia, in sensul ca intimata nu a respectat art. 14.3 si 14.5 din contract, respectiv ca a majorat unilateral dobanda si nu a justificat cu documente majorarea, instanta a apreciat ca apararile contestatorului nu pot fi retinute. In plus, exceptia de inadmisibilitate a contestatiei invocată de intimata a fost tratata ca o exceptie de fond. Or, datorita faptului ca titlul executor nu este o hotarâre judecătoreasca, s-a făcut aplicarea disp. art. 399 alin. 3 Cpr.civ.

Potrivit 14.3 din contract s-a aratat ca, in cazul in care valoarea Euribor la 3 luni creste pe parcursul derularii contractului fata de valoarea Euribor la 3 luni de la data semnarii contractului, precum si in cazul in care costurile de finantare si/sau de refinantare ale finantatorului se modifica dupa data incheierii contractului, finantatorul poate sa modifice unilateral cuantumul ratelor ramase de achitat inclusiv DAE, aplicând un calcul de corelatie proportionala cu valoarea EURIBOR la 3 luni/modificarea conditiilor de finantare/refinatare dupa caz, instiintindu-l in scris pe utilizator. Modificarile pot apararea si ca urmare a unor prevederi legale si ele se vor justifica cu documente. In cazul in care modificarea are loc ca urmare a modificarii costurilor de finantare/refinantare ale finantatorului, utilizatorul era obligat sa notifice finantatorului, in termen de maxim 5 zile de la instiintarea privind modificarea costurilor, poziției sa cu privire la această modificare. In cazul in care utilizatorul nu accepta costurile modificate acesta avea posibilitatea sa achite imediat întreaga valoare a contractului de leasing inclusiv valoarea reziduala.

Art. 14.5 din contract arată ca amendamentele, modificarile si/sau adaugirile la contract vor fi valabile numai daca vor fi facute in scris si semnate corespunzator de partile contractante prin incheierea unui act aditional.

Astfel, din clauzele contractuale negociate de parti instanța de fond a considerat că reiese cu claritate faptul ca intimata creditoare putea sa modifice unilateral cuantumul ratelor ramase de achitat, incusiv DAE, doar modificarile care pot sa apara ca urmare a unor prevederi legale noi urmand sa se justifice cu documente.

De asemenea, s-a apreciat că art. 14.5 care face vorbire de necesitatea modificărilor făcute in scris si semnate de parti, nu se referă la cele intervenite la art. 14.3, ci la alte modificari care nu au fost negociate de parti in cazul contractului initial, ori cele aratate in art. 14.3.

In acest context, intimata creditoare, la_, a informat utilizatorul ca a modificat, incepând cu_, dobanda la soldul ramas de achitat in conditiile in care costurile de finantare/refinantare ale finantatorului s-au modificat.

In urma acestei adrese, utilizatorul, prin intermediul executorului, a notificat creditorul solicitarea de a-i comunica documentelor justificative ce au stat la baza modificării, iar creditorul a răspuns, arătând ca modificarea a fost decisa ca urmare a modificarilor conditiilor generale apărute pe piata financiara, prin cresterea costurilor de finantare impuse de institutiile finantatoare, iar prevederile contractuale existente intre finantator si institutiile finantatoare au fost sub semnul confidentialitatii. S-a aratat, totodata, ca dobanda la sold aferenta contractului de leasing s-a majorat de la 10,5% la 14,56%, solicitându-

se o adresa de e-mail pentru furnizarea calculatiei care sta la baza noului grafic de rambursare .

Utilizatorul a raspus adresei finantatorului comunicaându-i adresa de e- mail, insa a aratat ca nu intelege sa-si exprime dreptul de optiune in conditiile in care modificarile nu s-au facut prin acordul partilor si nu i-au fost comunicate documente justificative.

In contextul de mai sus, finantatorul a emis declaratia de reziliere din _

.

Astfel, instanta a apreciat ca finantatorul nu era obligat sa justifice cu

documente modificarile si nici sa le negocieze cu utilizatorul in contextul in care nu era posibil ca finantatorul sa dovedeasca cu documente cresterea valorii Euribor, aceasta fiind o situatie care se apreciaza in raport de realitatea pieței financiare si de contractele confidentiale dintre finantator si proprii finantatori, orice calcule facută de contestator in acest sens fiind simple supozitii.

Utilizatorul nu si-a manifestat optiunea prevazuta de art. 14.3 din contract pentru continuarea contractului de leasing, respectiv încetarea acestuia pentru motive nejustificate, fapt care a atras rezilierea. De fapt, acesta a folosit bunul în continuare, iar la aproximativ un an de la modificare, a înțeles să înceteze plata ratelor, fapt ce a determinat rezilierea contractului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul M.

J., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că solicită, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, raportat la faptul că instanța de fond i-a încălcat dreptul constituțional la apărare, respingându-i nejustificat probele solicitate. Astfel, deși recurentul a arătat faptul că suma pe care a pretins-o creditoarea nu este justificată și nu reiese din titlul executoriu, instanța de fond a respins, nemotivat, cererea prin care a solicitat obligarea intimatei să justifice suma solicitată și, de asemenea, a respins cererea prin care a solicitat efectuarea unei expertize contabile prin care recurentul a dorit să dovedească faptul că suma solicitata de către creditoare nu a fost reală și că la data la care creditoarea a reziliat unilateral contractul de leasing nu a existat un debit mai mare de două luni.

In subsidiar, recurentul a menționat faptul că, în primul rând, instanța de fond a luat în mod greșit act de situația de fapt, aceasta reținând faptul că intimata l-a notificat înaintea demarării executării silite potrivit notificării 9959/_, fără a observa faptul că această notificare a fost transmisă recurentului în cadrul executării silite, fiind primul act de executare comunicat acestuia, intimata neprocedând la notificare anterior începerii procedurii executării silite, nici măcar cu ocazia rezilierii unilaterale a contractului de leasing și nici cu altă ocazie.

In al doilea rând, s-a mai menționat că instanța de fond a reținut eronat și că susținerea recurentului cu privire la necunoașterea titlului executoriu este nereală, deoarece acesta nu i-a fost comunicat și raportat la faptul că din nici un calcul, în conformitate cu dispozițiile acelui contract de leasing, nu a reieșit suma solicitată de către creditoare.

In al treilea rând, recurentul a precizat faptul că rezilierea contractului de leasing nr. 55181/_ s-a făcut în temeiul art. 9.5 lit. a), adică pentru neachitarea a doua rate de leasing consecutive și nu ca urmare a aplicării prevederilor art. 14.3 din contract, cum total greșit a reținut instanța de fond. Acest lucru a reieșit din însăși declarația de reziliere nr. 2.3 I 5E/0_ invocată de către instanța de fond.

Raportat la acest fapt, întreaga construcție a motivării instanței de fond s-a apreciat că trebuie desființată, aceasta aflându-se într-o gravă eroare atât cu privire la situația de fapt, cât și cu privire la cea de drept. Recurentul consideră că rezilierea unilaterală de către finanțator a fost nelegală din mai multe considerente, respectiv pentru că utilizatorul nu avea la momentul rezilierii două rate neachitate, suma indicată ca fiind restantă cu ocazia declarării rezilierii nu a fost reală, precum și pentru că rezilierea nu s-a făcut ca urmare a refuzului utilizatorului de a accepta noile condiții de preț.

Recurentul a mai arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 14.3 și 14.5 din contractul de leasing, deoarece, la o citire atentă a art. 14.3 din contract nu se poate, sub nici o formă, ajunge la concluzia instanței de fond. Acest articol trebuia interpretat în ansamblul lui, nu trunchiat.

Se observă că acest articol cuprinde tipul modificărilor pe care le poate face unilateral finanțatorul (creditoarea) la contractul de leasing, precum și condițiile în care le poate face și modul lor de aplicare, comunicare și efectele.

Astfel, în primul rând, s-a observat faptul că au existat 3 cazuri în care finanțatorul poate modifica unilateral contractul, respectiv în situația creșterii Euribor la 3 luni față de valoarea acestuia, la data semnării contractului, în situația modificărilor costurilor de finanțare și/sau refinanțare și ca urmare a unor prevederi legale noi.

Prin urmare, s-a învederat că fraza "Modificările pot să apară și ca urmare a unor prevederi legale noi și se vor justifica utilizatorului cu documente";, trebuia interpretată în acest context, nu scoasă din context cum a făcut instanța de fond, această frază referindu-se la legarea modificărilor apărute ca urmare a unor prevederi legale noi de celelalte două cauze care pot să modifice cuantumul ratelor rămase de achitat inclusiv DAC, iar obligația finanțatorului de a justifica utilizatorului cu documente s-a referit la toate cele trei cauze de modificări.

In ceea ce privește interpretarea instanței de fond în sensul că numai modificările survenite ca urmare a unor prevederi legale noi vor trebui justificate de către finanțator, recurentul a apreciat-o ca fiind total nelegală și nelogică, deoarece pentru a fi așa cum a susținut instanța de fond ar trebui ca această frază sa aibă un alt conținut, respectiv "Modificările pot apărea și ca urmare a unor prevederi legale și în acest caz ele se vor justifica cu documente";, ceea ce ar fi individualizat acest tip de modificări față de celelalte două anterioare raportat la necesitatea justificării cu documente.

In plus, s-a arătat că este total ilogic a se justifica cu documente modificările legale, atâta timp cât legea este obligatoriu a fi cunoscută de fiecare subiect de drept, ceea ce conduce, fără dubiu, la ideea că justificarea cu documente s-a referit la celelalte două cazuri de modificări, adică în cazul creșterii Euribor la 3 luni sau a modificărilor costurilor de finanțare. De fapt, nici justificarea creșterii Euribor la 3 luni nu putea fi reținută, singura modificare care ar trebui justificată și care nu a fost la îndemâna utilizatorului să o verifice, a fost modificarea costurilor de finanțare. Și în măsura în care ar plana vreun dubiu

asupra interpretării acestei fraze, atunci ar trebui făcută aplicarea art. 983 C. civ., în sensul interpretării acestei clauze în favoarea celui care se obligă.

Dacă s-ar trece și peste aceste aspecte, recurentul a apreciat această clauză ca fiind abuzivă, în temeiul art. 966 coroborat cu art. 970 C.civ., acest lucru nefiind invocat până la acest moment deoarece, din punctul de vedere al recurentului, interpretarea acestei clauze era clar în favoarea lui, în sensul obligației de justificare cu acte a modificărilor în cele două situații de creștere a Euribor la 3 luni și de modificare a costurilor de finanțare.

Totodată, recurentul a mai arătat că și aprecierea instanței de fond asupra faptului că finanțatorul nu era obligat să justifice cu documente modificările și nici să le negocieze cu utilizatorul, în contextul în care nu era posibil ca finanțatorul sa dovedească cu documente creșterea valorii Euribor, aceasta fiind o situație care se apreciază în raport de realitatea pieței financiare și de contractele de confidențialitate dintre finanțator și proprii finanțatori, orice calcule făcute de contestator în acest sens fiind simple supoziții, este lipsită de orice suport real și este în contradicție atât cu afirmațiile anterioare ale instanței de fond, conform cărora rezilierea s-a făcut urmare neacceptării modificărilor datorate creșterii costurilor de finanțare (și deci nu datorită creșterii Euribor la 3 luni, cauză pe care a încercat să o aprecieze în acest text), cât și cu realitatea ce a reieșit din acte.

În susținerea acestei inadvertențe, recurentul a arătat că Euribor-ul este un indicator public ușor de verificat, acesta putând fi obținut fie de pe site-urile B.N.R., fie printr-o adresă oficială de la aceeași instituție bancară. În toată perioada contractuală acest indice Euribor la 3 luni a fost în scădere considerabilă, modificarea unilaterală a contractului nefăcându-se datorită creșterii Euribor la 3 luni, ci datorită creșterii nedovedite a costurilor de finanțare. Confidențialitatea contractelor dintre finanțator și proprii finanțatori nu au nici o legătură cu modificarea Euribor la 3 luni.

S-a mai menționat faptul că, art. 14.5 din contractul de leasing are un caracter general și nu se poate susține faptul că acestea nu s-a referit și la modificările intervenite la art. 14.3.

Privitor la calculele făcute de recurentul-contestator, s-a arătat că acestea nu s-au bazat pe simple supoziții, ci pe valorile oficiale ale Euribor la 3 luni și prevederile contractuale.

S-a mai precizat că nici ultimul alineat al considerentelor sentinței atacate nu a fost conform cu realitatea, instanța de fond arătând total eronat faptul că utilizatorul nu și-a manifestat opțiunea prevăzută de art. 14.3 în sensul continuării sau încetării contractului de leasing, fapt ce a atras rezilierea, acesta continuând să folosească bunul încă aproximativ un an, când a înțeles să înceteze plata ratelor, cauzând rezilierea.

Instanța de fond s-a contrazis din nou, în același alineat arătând faptul că rezilierea s-a datorat neacceptării noului preț, precum și neplății ratelor.

S-a mai arătat că rezilierea contractului de leasing s-a datorat neplății ratelor și nu neacceptării noului preț datorită modificării unilaterale a contractului de către finanțator, dar și această reziliere a fost nelegală, abuzivă, deoarece la momentul declarării acesteia, utilizatorul nu s-a aflat în situația unui debit mai mare de două rate, fapt pe care instanța de fond a refuzat să-l verifice prin administrarea probelor solicitate de către recurentul-contestator.

Într-adevăr, recurentul nu și-a exprimat opțiunea prevăzută de art. 14.3, deoarece finanțatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de același articol de a-și justifica cu documente modificarea unilaterală a contractului.

De asemenea, utilizatorul a folosit bunul încă aproximativ un an de zile, insă acesta a achitat ratele, iar achitarea ratelor nu înseamnă și acceptarea valorii lor, raportat la poziția sa clar exprimată prin actele depuse la dosarul cauzei și la prevederile art. 14.6 din contract conform cărora "Omisiunea oricăreia din părți de a insista asupra îndeplinirii cu strictețe a oricărei prevederi a prezentului contract nu va fi interpretată ca reprezentând o renunțare la dreptul de a pretinde o astfel de îndeplinire sau o renunțare la dreptul de a pretinde oricare altă îndeplinire, fie ea de natură similară sau de altă natură";.

Cu privire la lămurirea titlului executoriu în sensul înțelesului, întinderii și aplicării acestuia, adică a inexistenței lui, a anulării lui, recurentul a arătat că a invocat excepția neexecutării contractului de către finanțatorul S.C TBI L. IFN

S., motivat de faptul că acesta a modificat unilateral Contractul de leasing financiar nr. 55181/_ printr-o adresă nedatată prin care se aduce la cunoștință modificarea dobânzii la soldul rămas de achitat începând cu 0_, adresă adusă la cunoștința utilizatorului mult ulterior aplicării majorării dobânzii. Prin această majorare aplicată unilateral, fară acordul tuturor părților contractuale, finanțatorul S. "TBI L. IFN" S. a încălcat prevederile art. 14.3

și 14. 5 din contractul de leasing.

Conform art. 14.3 din contractul de leasing, finanțatorul poate modifica unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat, inclusiv DAE. Tot prin același articol, însă, este prevăzută obligația finanțatorului de a justifica utilizatorului cu documente modificările survenite și, de asemenea, de a aplica un calcul de corelație care trebuie să fie proporțional cu modificarea condițiilor de finanțare (intimata a aplicat o majorare de peste 45%, exagerată, nejustificată).

S-a menționat că finanțatorul nu si-a respectat cele doua obligații mai sus arătate, modificând unilateral condițiile contractuale, ceea ce face aplicabile prevederile art. 14.5, conform cărora "Amendamentele, modificările și/sau adăugirile la prezentul contract vor fi valabile numai dacă vor fi făcute în scris și semnate corespunzător de părțile contractante prin încheierea unui act adițional";.

Cu toate că prin corespondența dintre finanțator și utilizator s-a încercat de către utilizator rezolvarea pe cale amiabilă, finanțatorul a refuzat sistematic colaborarea și interpretarea corectă a clauzelor contractuale, fapt ce a generat imposibilitatea executării contractului.

Mai mult, raportat la rezilierea unilaterală a contractului făcută de către finanțator, abuzivă și nelegală de altfel, recurentul a apreciat că la acest moment, utilizatorul și implicit recurentul-contestator, nu mai datora finanțatorului nici o sumă de bani, ci dimpotrivă, datorită plăților efectuate de către utilizator la valoarea majorată, finanțatorul a fost cel care datora utilizatorului restituirea plăților nedatorate.

S-a menționat faptul că în urma declarației de reziliere unilaterale formulată de către finanțator, bunul care a format obiectul contractului de leasing a fost predat de către utilizator finanțatorului, conform celor două procese-verbale de predare-primire întocmite la data de 27 iulie 2010.

Nu în ultimul rând, în interpretarea clauzelor și a modului de executare a contractului de leasing, trebuiau avute în vedere prevederile art. 966, 970 și 983

C. Civ.

Privind aspectele de fond invocate în apărare de către S. T.B.I L. IFN S.

, recurentul a menționat că încetarea contractului de leasing, prin denunțarea unilaterala de către TBI L., la data de_ a fost abuziva și nelegală deoarece, în ceea ce privește actele de executare înaintate/declarația de reziliere, afirmația intimatei SC TBI L. IFN SA în sensul că "având in vedere neindeplinirea obligațiilor contractuale de către utilizator, respectiv neachitarea ratelor de leasing nr. 26, 27 si 28, in acord cu prevederile 9.5 din contract, finantatorul a reziliat contractual de leasing expediind in acest sens declarația de reziliere"; fiind ambiguă, încercând sa pună in lumina nefavorabila SC S. E. SRL, nefacând precizarea ca acesta, s-a referit doar la situația in care se ia in considerare scadentarul cu rate majorate neacceptat de către SC S. E. SRL, care a majorat prețul contractului in mod nejustificat de la suma de 15.673,37 (fără TVA) euro la 16.868,34 (fara TVA) euro. Nu s-a comunicat instanței și scandențarul inițial aferent contractului de leasing semnat de părți.

In privința valorii debitului utilizatorului față de finanțator la momentul declarației de reziliere, recurentul a precizat faptul că, conform vechiului scadentar semnat, ca si anexa 2, la data încheierii contractului de leasing, SC S. OXIM SRL la data de 0_, era in termen pentru plata ratelor de leasing, apreciind că declararea contractului de leasing reziliat nu a îndeplinit condițiile legale la acea data. Pe perioada scursa de la data semnării contractului de leasing-_ și pana la modificarea unilaterala a contractului de către TBI L. IFN SA -0_, se susține că toate facturile emise de către TBI L. IFN SA au respectat scadentarul inițial, respectiv redeventa lunara compusa din rata de leasing+dobanda de leasing fiind de 271.33 (fara tva) euro.

Din facturile emise după aceasta data, respectiv pe perioada 0_ pana la data de_, reiese că nu s-a mai respectat scadentarul inițial al contractului de leasing încheiat intre parti, ci valoarile cuprinse in noul scadentar care nu a fost acceptat. Spre exemplificare, factura cu nr. 5. emisa in data de 2_ reprezentand contravaloare rata 14 a contractului de leasing, are redeventa de

303.04 (fara Tva) euro, aceeași redeventa mentinandu-se pana la rata 26 inclusiv. A rezultat o diferența in plus de plata pentru fiecare factura de 31.71 euro (fara Tva), adică pentru toate facturile un total de 13 rate 31.71 euro/rata=412.23 euro (fara Tva).

Începand cu rata 27, factura cu nr. 6. din_, valoarea redeventei s-a modificat la 306.9 (fara tva) euro care s-a păstrat si la ultima factura emisa, respectiv rata 28 factura cu nr. 6. din_ . A rezultat o diferența in plus de plata pentru fiecare factura de 35.58 curo (fara tva) pentru toate facturile, un total de 2 rate 35.58 euro/rata= 71.16 euro (fara tva).

Pe perioada pana la data de 0_ s-au calculat in plus redevente in suma de 483.39 euro (fara tva) ceea ce inseamna 483.39 euro 1.19 -575.23 euro ( inclusiv tva).

În baza noului scadentar, neinsusit de către utilizator, finanțatorul a stabilit ca soldul neachitat la data de 0_ este de 4.219,2 lei (inclusiv tva), adică 950.27 euro conform balanței de executare de la pagina 78 din dosarul cauzei emisa de către S. TBI LESING IFN SA. Avand in vedere ca s-a facturat in plus fata de scadentarul inițial acceptat de comun acord suma de 575.23 euro (inclusiv tva), ramane o diferența de plata la contractual de leasing de 950.27 euro-575.23 curo=375.04 euro (inclusiv tva).

S-a ținut cont de faptul ca sumele achitate in plus fata de contractul inițial reduc simțitor din penalitățile percepute anterior de SC TBI IFN SA pe parcursul derulării contractului, la o penalitate de 0,5% pe zi de intarziere, ceea ce scade sub o luna restanta debitul la data declarării rezilierii ba poate chiar sa conducă la plata unor sume in plus.

În concluzie, recurentul a precizat că la data declarării unilaterale a rezilierii contractului de leasing de către TBI L. IFN SA, utilizatorul SS

E. SRL nu avea o restanta de 2 luni la plata redeventei după cum s-a arătat, deci nu au existat motive de reziliere conform contractului.

Din acest considerent, este netemeinică invocarea art. 9.7. conform căruia "Prezentul contract este reziliat de drept, fara a fi necesara o prealabila notificare sau formalitate, precum si fara intervenția instanței, a executorului judecătoresc sau a altei autorități in cazul in care utilizatorul nu achita 2 luni redeventa datorata finanțatorului sau oricare dintre cheltuielile contractuale datorate si facturate de FINANȚATOR si a art. 9.8. Încetarea si/sau rezilierea se produc de drept, fara nici o somație sau formalitate prealabila, utilizatorul fiind înștiințat numai procedural ca finanțatorul a inteles sa se prevaleze de aceasta stipulate contractual, finanțatorul fiind in drept sa rezilieze contractul si sa execute garanțiile";.

In ceea ce privește teza ca "Rezilierea contractului de leasing are semnificația incetarii unilaterale a contractului de leasing";, recurentul a arătat că, prin aceasta s-a solicitat îndeplinirea a doua obligații distincte, independente intre ele și anume plata debitului restant format din sumele datorate pana la data rezilierii si a daunelor interese egale cu valoarea ratelor datorate in acord cu prevederile art. 9.9 din contract potrivit căruia ratele de leasing ramase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului se declara scadente in totalitate reprezentând daune interese datorate de utilizator finanțatorului și predarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, s-a referit in fapt la aceeași situație analizata anterior, respectiv a temeiniciei rezilierii contractului de către TBI L. .

Raportat la modul în care se derulează o relație normală si legală între un utilizator, un finanțator-societate de leasing și o bancă finanțatoare a leasingului și raportat la prevederile contractuale, recurentul a observat că în contractul de leasing s-a precizat explicit posibilitatea creșterii valorii contractului (costului de finanțare) doar prin creșterea Euribor la 3 luni și doar în baza acestei creșteri se poate influența prețul, nu arbitrar și fără justificare.

În situația începerii unei relații comerciale sub forma achiziției unui bun în leasing, utilizatorul potențial își prezintă societății de leasing interesul pentru a achiziționa un bun in sistem leasing. Aceasta înseamnă ca este dispus pentru achiziționarea unui bun la plata acceptand plata următoarelor elemente de cost: plata unui avans stipulate prin contract, plata unei taxe de management, înainte de intrarea in posesia bunului.

După intrarea in posesia bunului accepta sa achite lunar rata de leasing in care, ca si elemente de cost, sunt incluse: rata (cota lunara de plata din valoarea bunului), determinata de valoarea finanțata a bunului si de numărul de rate, dobanda de finantare (care acoperă dobanda bancara si marja de profit a societății de leasing platibila lunar), valoarea reziduala stabilita ca diferența intre valoarea de achiziție a bunului fără TVA si suma ratelor achitate pe parcursul

derulării contractului si repartizata la randul ei in una sau mai multe rate), TVA- ul aplicat valorii facturate.

S-a menționat faptul că, la unele contracte de leasing, dar nu si in cazul de fata, ca si componenta a ratei de leasing mai este si rata de asigurare.

La momentul perfectării unui contract de leasing părțile si-au dat acceptul asupra bunului care face obiectul leasingului si valorii de achiziție a acestuia, asupra furnizorului bunului, asupra producătorului bunului si parametrilor tehnici de funcționare si asupra prețului contractului.

Aceasta inseamna ca anterior încheierii unui contract de leasing, societatea de leasing are o banca finanțatoare cu care a incheiat un acord prealabil de finanțare astfel incât, in momentul încheierii contractului ea știe exact costurile de finanțare la care este supusa de către banca pentru un eventual contract. In plus de aceasta, se face sublinierea ca acest acord de finanțare este incheiat pe o perioada cel puțin similara cu contractele de leasing pe care le incheie societatea de leasing si in condiții similare cu cele pe care le va propune la randul ei utilizatorilor potențiali: daca finanțarea băncii este in ron, societatea de leasing va finanța leasinguri in ron, daca finanțarea băncii este in euro, societatea de leasing va finanța leasinguri în euro.

S-a arătat că forma de cost financiar, respectiv dobanda pe care o plătește utilizatorul societății de leasing trebuie sa asigure societatea de leasing împotriva riscului de creștere a dobanzilor bancare pe care societatea de leasing o plătește băncii: daca banca percepe o dobinda sub forma Euribor la 3 luni + marja fixa a bancii, societatea de leasing va percepe la randul ei o dobanda de forma: Euribor la 3 luni + marja fixa a bancii + marja fixa profit propriu, daca banca percepe o dobanda sub forma Euribor +marja fixă, societatea de leasing va percepe la randul ei o dobanda de forma Euribor +marja fixa a bancii+marja fixa profit propriu.

In cazul de față, asigurarea pentru riscul de creștere a dobanzii a fost făcuta in contract prin acea prevedere contractuala care prevede ca creșterea euribor la 3 luni il îndreptățește pe finantator-societatea de leasing, sa crească dobanda/costul de finanțare.

În ceea ce privește neexecutarea contractului de către TBI L. IFN SA, recurentul a arătat că prezentarea de către aceasta a actului care a stat la baza modificării in sensul creșterii unilaterale a prețului contractului este obligatorie conform art. 14.3 conform căruia "Modificările pot sa apară si ca urmare a unor prevederi legale noi si se vor justifica utilizatorului cu documente";.

Prin aceasta formulare, s-a inteles ca toate tipurile de modificări, atat cele doua înainte prezentate in fraza lunga anterioara din art. 14.3 cat si modificările datorate ca urmare a unor prevederi legale noi intra in aceeași categoric deoarece nu exista vreun semn de ortografie de genul "-" sau "." sau care sa le separe din punct de vedere al categorisirii lor. Ne- separarea acestor tipuri de modificări din punct de vedere al categorisirii diferite a lor, raportat la acțiunea frazei de a fi necesara justificarea acestora prin documente către utilizator conduce la ideea ca pentru toate tipurile de modificări este necesara justificarea fata de utilizator prin documente.

De asemenea prezenta lui "si" intre tipurile de modificări enumerate duce la ideea apartenenței in aceeași categorie a acestora vis-a-vis de necesitatea justificării fata de utilizator prin documente.

Interpretarea data de partea adversa ar necesita o exprimare de genul că modificările pot sa apară si ca urmare a unor prevederi legale noi si" in acest caz" se vor justifica utilizatorului cu documente, ceea ce ar separa modificările datorate unor prevederi legale de celelalte categorii de modificări si in acest caz acțiunea frazei s-ar reflecta doar asupra acestei categorii. Mai mult, modificările legale nu ar necesita vreo justificare cu documente.

Referitor la condițiile de modificare a prețului contractului/cost de finanțare/elemente de cost cuprinse în prevederile art.14.3 din contract, pentru aplicarea cazului in care valoarea Euribor la 3 luni creste pe parcursul derulării contractului fata de valoarea Euribor de la data semnării contractului este necesară precizarea unei valori de referința la încheierea contractului - dobânda de finanțare de referința este Euribor la 3 luni la momentul încheierii contractului; modificarea condițiilor contractuale - în funcție de factorul Euribor la 3 luni, la un moment dat raportat la valoare Euribor la 3 luni la momentul întocmirii contractului de credit-_ și precizarea formei de influență a modificării Euribor la 3 luni asupra prețului de vânzare luata din subsol pagina 1 a contractului de leasing: " Valoarea contractului este calculata in funcție de valoarea Euribor la 3 luni de la data semnării contractului. Diferentele ulterioare in plus il îndreptățesc pe finanțator sa modifice unilateral cuantumul valorii contractului" .

Aceasta interpretare a fost intarita de următoarea precizare din subsolul paginii: "Valoarea redeventelor lunare" a fost calculata in funcție de valoarea Euribor la 3 luni de data semnării contractului. "Diferentele ulterioare in plus il îndreptățesc pe Finanțator sa modifice unilateral cuantumul valorii redeventelor lunare";.

Referitor la această interpretare, recurentul a arătat că finanțatorul a avut un cost financiar (dobanda pentru credit de finanțare a leasingului) in baza unui contract de finanțare incheiat cu o banca in forma dobanda Euribor la 3 luni+marja fixa dobanda, finanțatorul transferand riscul financiar clientului in aceleași conditii (ca in orice contract de antreprenoriat), la care mai a mai adaugat o marja de profit calculata ca si dobânda suplimentara pe langa celelalte venituri- taxa de management etc).

Astfel, dobânda achitata de client va avea compoziția: dobanda Euribor la 3 luni+marja fixa dobanda (a bancii)+marja fixa profit(a firmei de leasing) si in valoare absoluta apare in contract in tabelul "Anexa 2-Lista plaților la contract de leasing financiar nr. 55181/_ "; sub denumirea "dobanda"; in coloana corespunzătoare. Aceasta dobânda achitata de client era fixată pe parcursul derulării contractului si s-a calculat sub forma dobânda totala/valoare finantata)/durata contractului.

Conform graficului de rambursare prevăzut a intra in vigoare la data de 0_ si neacceptat de către utilizator, recurentul a avut următoarele situații: dobânda medie pe perioada creșterii acesteia (de la rata 14 pana la rata 48) s-a modificat de la suma de: 1346,81 euro pana la 2541,82 euro, ceea ce reprezintă o majorare cu 88,7% a costului de finanțare pe perioada rămasa de contract.

Calculul s-a făcut adunand sumele din coloana dobanda de la ratele 14 la 48 pentru cele 2 scadentare inițial si propus in paralel.

In ansamblul finanțării contractului creșterea costului de finanțare a fost de la 2426,37 la 3621,34, adică o creștere de 49,2%.

Ca si reflectare in preț total al contractului creșterea este de la 15.673,37 la 16.868,34 reprezentând o creștere de 7,62% (preț fara tva).

În plus de aceasta, in favoarea netemeiniciei majorării costului de finanțare in cadrul contractului la care s-a făcut referire, s-a arătat evoluția Euribor la 3 luni de la data încheierii contractului pâna la zi, astfel:_ - 4.654(%),_ - 2.859(%), 0_ - 0.641(%),_ - 1.006(%),_ - 1.356(%),_ -

0.655(%).

Conform formulei de mai sus a fost foarte clar ca costurile de finanțare nu au crescut, ci dimpotrivă au scazut pe parcursul derulării contractului.

Aceasta clauza de asigurare împotriva riscului financiar legat de o posibila majorare a ratei dobanzii de finanțare de la banca, nu a avut aplicabilitate în cadrul contractului deoarece după cum se observa costurile de finanțare a societății de leasing raportat la creditul contractat de la banca nu au crescut ci dimpotrivă au scăzut.

Faptul ca societatea de leasing a inteles sa profite de situația in care avea bilete la ordin ca și garanție a efectuării plații date in buna credința de către utilizator la încheierea contractului de leasing si avalizate de fidejusor, a creat o situație in care finanțatorul-societatea de leasing a operat abuziv modificări de creștere a prețului contractului de ansamblu cu 7.62% si a marjei de profit cu 88.7% in mod unilateral.

S-a observat, de asemenea ca, la dosarul cauzei nu a fost depus un act important, respectiv scadentarul propus ca anexa la contract in care apare evident modificarea prețului contractului si implicit modificarea unilaterala a costului finanțării. Această omisiune a fost făcută in mod deliberat ceea ce nu pune intr-o lumina favorabila corectitudinea demersului întreprins de S. TBI L. IFN S.

Privitor la cazul in care costurile de finanțare si/sau refinanțare ale finanțatorului se modifica după data încheierii contractului, recurentul a menționat că, elementele pentru aplicarea clauzei sunt: precizarea unei valori de referința la încheiere contract - singurele valori ce pot fi luate in calcul au fost elementele de cost analizate in preambul sau component ale acestora, adică înainte de intrarea in posesia bunului; plata unui avans stipulat prin contract - nu s-a pus problema unei modificări pentru ca s-a definitivat la momentul plații; plata unei taxe de management - nu s-a pus problema unei modificări pentru ca s-a definitivat la momentul plații.

După intrarea in posesia bunului s-a achitat lunar rata de leasing in care ca si elemente de cost au fost incluse rata (cota lunara de plata din valoarea bunului) determinata de valoarea finanțata a bunului si de numărul de rate; valoarea reziduala (stabilita ca diferența intre valoarea de achiziție a bunului fara tva si suma ratelor achitate pe parcursul derulării contractului si repartizata in una sau mai multe rate); TVA-ul aplicat valorii facturate; dobanda de finantare (care acoperă dobanda bancara si marja de profit a societății de leasing plați bila lunar), aceasta nefiind specificata ci putând fi doar calculata, însă nu s-au detaliat componentele acesteia.

Acesta a reprezentat singurul element de cost care este variabil si direct influentabil de două elemente, respectiv dobanda băncii finanțatoare si marja de profit a societății de leasing.

Neprezentarea de către societatea de leasing a justificării modificării condițiilor de finanțare nu face altceva decat sa conducă la ideea ca nu costurile

de finanțare a creditului contractat de societatea de leasing s-au modificat, ci marja sa de profit.

De asemenea, modificarea condițiilor de contractare a finantarii leasingului a fost clar dovedibila daca se ia in discuție contractul de finanțare încheiat de societatea de leasing cu banca finanțatoare.

Faptul ca a existat un asemenea document, care este actul solicitat de utilizator pentru dovedirea de către finanțator a temeiniciei modificării prețului, a fost argumentata de următoarele acte: prima pagina din contractul de leasing depus de către societatea de leasing ca si piesa la dosarul instanței are in dreapta sus mentiunea: "original predate la banca,_ ", care a aratat ca banca a achitat banii de finanțare in baza unui contract de credit sau act adițional deschis special pentru acest contract de leasing si in condiții financiare bine specificate referitoare la acest contract; adresa făcuta de către ALPHA BANK ROMÂNIA S. către SS EX1M SRL prin care a anunțat ca toate drepturile privitoare la contractual de leasing nr. 55181 din_ se cesionează de către TBI L. IFN SA catre ALPHA BANK ROMÂNIA S.A, a arătat ca toate clauzele contractuale sunt precis delimitate pe toata durata contractuala inclusiv cele privitoare la preț atat in relația dintre ALPHA BANK ROMÂNIA S. si TBI L. IFN SA cit si intre TBI L. IFN SA si SS E. SRL.

S-a arătat că in contractul de leasing nu s-a precizat alt parametru in afara de Euribor la 3 luni de luat in calcul in ceea ce privește modificarea condițiilor de finantare și nu s-a precizat o formula de modificare cuantificabila raportata la ceva ce anterior a fost precizat ca si baza a discuției in afara de corelare cu Euribor la 3 luni in situația creșterii acestuia fara a se putea identifica o formula de calcul.

S-a învederat faptul că modificările pot sa apară si ca urmare a unor prevederi legale noi pentru aplicarea acestora fiind necesară precizarea unei valori de referința la încheierea contractului; modificarea condițiilor contractuale în funcție de modificările prevăzute in lege - codul fiscal, respectiv modificarea TVA de la 19% la 24% incepand cu data de 0l .07.2010, data aplicării modificării din punct de vedere legal; forma de influenta aplicata pe valorile facturate din acel moment mai de parte conform prevederilor legale.

A existat deci, posibilitatea (in cazul in care contractul ar fi fost in derulare la_ ) de aplicare a unei clauze de modificare a valorii contractuale cu respectarea totuși a existentei elementelor necesare pentru aplicarea unei asemenea clauze.

În ceea ce privește art. 9.5 din contractul de leasing si prevederile conexe, recurentul a arătat ca acesta nu este aplicabil spetei in cauza intrucat nu sunt îndeplinite condițiile de neplata a 2 luni consecutive a ratelor de leasing.

S-a atras atenția ca finanțatorul a modificat nu numai cuantumul ratelor de leasing, ci si componenta acestora ca si proporție rata/dobanda prin scadentarul neacceptat de către utilizator, ceea ce contravine dispozițiilor legale (art.6 din Ordonanța 51/1997 modificata).

S-a ridicat problema inaplicabilitatii obligațiilor de reparare a oricărui prejudiciu creat finanțatorului, prin reziliere contract, datorita neindeplinirii condițiilor de reziliere.

S-a menționat că în situația in care finanțatorul ar fi îndreptățit sa recupereze o cota din suma platită de acesta pentru punerea la dispoziție a bunului către utilizator, aceasta nu ar putea sa fie mai mare decat costul bunului

respectiv cota achitata de finanțator, eventual grevata de dobanda plătită către unitatea finanțatoare, mai ales in condițiile in care rezilierea s-a produs in mod eronat si utilizatorul a fost privat de folosința bunului prin reziliere (in acest caz bunul ar trebui restituit utilizatorului ca si cumpărător al lui).

Referitor la afirmația conform căreia "Practic prin plata ratelor de leasing pe întreaga perioada a contractului se restituie împrumutul acordat de finanțator prin plata furnizorului bunului";, recurentul a arătat că ar fi valabilă daca rezilierea s-ar fi făcut din motive intemeiate.

În ceea ce privește afirmația intimatei în sensul că predarea bunului nu exonerează recurentul de indeplinirea obligațiilor născute in urma rezilierii contractului având in vedere incetarea intempestivă a contractului de leasing pentru neexecutarea culpabila a obligației de plata, recurentul a subliniat ca nu este aplicabilă deoarece rezilierea este nelegală.

S-a arătat că existenta a două scadentare din care unul acceptat la semnarea contractului de leasing de ambele parti si celalalt neacceptat si având atat sume parțiale cat si totale diferite, pune serioase semne de întrebare privitor Ia caracterul cert, lichid si exigibil al sumelor pretinse. Practic, creanța nu este nici certă deoarece nu rezultă efectiv din contractual de leasing, nu este lichidă deoarece aceasta nu este nici determinata și nici determinabilă, întrucât finanțatorul nu a aratat in concret din ce este compusa suma solicitata și nici nu poate fi calculata, ea nereiesind dintr-un calcul matematic prin luarea in considerare a plaților efectuate de către utilizator si nu este nici exigibila, deoarece rezilierea unilaterala făcuta de finanțator este nelegala.

In privința încuviințării executării silite, recurentul a apreciat faptul ca aceasta s-a făcut cu superficialitate, fara a se verifica caracterul cert lichid si exigibil al creanței, de altfel verificarea acestora necesitând un probator mai complex si o analiza complexa care nu a stat la indemana instanței care a încuviințat executarea silita.

De asemenea, s-a susținut faptul ca recurentul a formulat critici doar in ceea ce privește instiințarea acestuia, care nu a fost un act de executare. Aceasta susținere este nereala, deoarece criticile formulate de către recurent vizează atât actele de executare in totalitate, cat si titlul executoriu, inclusiv cel ce vizează cheltuielile de executare, precum si aspecte privind nelegalitatea încuviințării executării silite.

Referitor la susținerea intimatei în sensul că din corespondența purtată între părți reiese buna credința a finanțatorului, respectiv aceea de a clarifica si răspunde la toate nelămuririle utilizatorului, recurentul a menționat că, un răspuns formulat intr-un stil ambiguu si cețos fara a cita exact conținutul contractului ci doar selectiuni convenabile si fara a prezenta probe in susținerea afirmațiilor, nu reprezintă de fapt un răspuns, ci doar o încercare de inducere in eroare.

Recurentul a arătat că avea posibilitatea sa-și manifeste opțiunea pentru incetarea contractului de leasing sau continuarea in noile condiții in termen de 5 zile de la data de 0_, însă SS IMPEX SRL a luat la cunoștința de existenta unor modificări contractuale incepand cu 22.01.09 cand era tardiv sa solicite o astfel de opțiune. Continuarea corespondentei s-a făcut in scopul solicitării de renunțare la introducerea noului scadentar si de a prezenta explicații plauzibile la modificările de costuri ce se doreau a fi impuse si nicidecum

finanțatorul nu si-a exprimat vreodată intenția de a prelungi acel interval de 5 zile de manifestare a opțiunii de incetare a contractului.

S-a mai făcut precizarea ca, daca societatea dispunea de pe o zi pe alta de disponibilități bănești semnificative nu mai apela la firma de leasing. In plus, manifestand o poziție de forța, finanțatorul dispunea de biletele la ordin lăsate garanție de către utilizator, ceea ce inseamna ca acesta ar fi trebuit sa accepte atat plata contractului de leasing integral cit si restituirea bunului ce făcea obiectul contractului de leasing, trecând termenul de 5 zile pentru opțiune, asa cum prevedea contractul.

De asemenea, recurentul a arătat că există plați efectuate in datele de _

, in suma de 1.445,7 lei si 0_ in suma de 1.543,45 lei, astfel că plățile nu au încetat incepand cu_ . Predarea bunului s-a făcut la momentul solicitării, chiar daca nu erau îndeplinite condițiile care sa necesite predarea acestuia, conform celor specificate in procesul verbal de predare preluare.

In conformitate cu cele prezentate, recurentul a arătat că, prin rezilierea abuziva a contractului de leasing de către finanțator, a fost prejudiciat intrucât i- au fost pretinse sume de bani suplimentare care nu făceau parte din înțelegerile inițiale din contract sub forma de rate de leasing sau penalități si alte cheltuieli, nu a fost înștiințat corect si la termen nici despre modificările efectuate in contract si nici nu i s-au prezentat explicații plauzibile, iar prin privarea de folosirea bunului ce reprezintă obiectul contractului de leasing a fost prejudiciat cel puțin la nivelul penalizărilor ce pot fi solicitate de finantator. De asemenea, prin rezilierea contractului de leasing abuziv si introducerea biletelor la ordin a fost creata o situație de prejudiciere a imaginii utilizatorului inainte de lămurirea aspectelor legate de validitatea rezilierii contractului de leasing.

S-a mai arătat că recurentul nu a manifestat vreodată rea credința in relația cu finanțatorul, în schimb finanțatorul a încercat sa profite de poziția dominanta, de forța pe care i-a dat-o instrumentele de garantare a plații emise de utilizator pentru a beneficia de avantaje si câstiguri suplimentare neconforme cu prevederile contractuale, prin incalcarea clauzelor contractului.

Recurentul a apreciat ca fiind nefondată respingerea cererii de suspendare a executării silite, pana la judecarea irevocabilă a prezentei contestații la executare, această cerere fiind fondată raportat la întreaga motivare expusă anterior, în conformitate cu care se poate deduce faptul că în speță ne aflăm în situația unei executări silite abuzive, nelegale, fapt ce ar determina o pagubă imensă recurentului, cu atât mai mult cu cât și sumele considerabile solicitate de creditor nu reies din titlul executoriu de care se prevalează acesta.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 5 iunie 2013, intimata SC TBI L. IFN SA a invocat excepția netimbrarii sau insuficientei timbrări a recursului in eventualitatea in care acesta nu a fost timbrat corespunzător, precum si excepția tardivității formulării acestuia in situația in care, în urma verificărilor instanței se va constata ca acesta nu a fost formulat in termenul legal. Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata.

În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că criticile formulate de recurenții-contestatori cu privire la hotărârea instanței de fond, sunt neîntemeiate, sentința fiind temeinică și legală.

Astfel, așa cum s-a precizat și în cuprinsul întâmpinării depuse la fondul cauzei, s-a arătat că între SC TBI L. IFN SA, în calitate de finanțator, SC

SARC0MEX SRL in calitate de utilizator si M. J., în calitate de fidejusor (dar care avea si calitatea de administrator in cadrul societății utilizatoare), a fost semnat contractul de leasing financiar nr. 55181/_, având ca obiect stație totala Tip TCR1205 R100 pentru măsurători TOP0.

S-a menționat că, potrivit contractului de leasing, finanțatorul avea obligația de a achiziționa bunul solicitat de către utilizator si de a plați valoarea de intrare către furnizor, respectiv suma de 13247 euro + tva pe care urma sa a recupereze de la utilizator, eșalonat pe toata durata leasingului in termen de 48 de luni.

Asa cum a rezultat din contractul de leasing, precum si din Anexa 2 - lista plaților, părțile au agreat valoarea contractului de leasing, precum si intinderea si scadenta ratelor do leasing datorate pentru uzul bunului predat in regim de leasing.

Având in vedere neindeplinirea obligatiilor contractuale de către utilizator, respectiv neachitarea ratelor de leasing nr. 26, 27 si 28, in acord cu prevederile

9.5 din contract, finanțatorul a reziliat contractul de leasing expediind in acest sens declarația de reziliere.

Rezilierea contractului de leasing are semnificația încetării unilaterale a contractului de leasing si prin aceasta s-a solicitat îndeplinirea a doua obligații distincte, independente intre ele: plata debitului restant format din sumele datorate pana la data rezilierii si a daunelor-interese egale cu valoarea ratelor datorate in acord cu prevederile art. 9.9 din contract, predarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing.

Contractul a fost reziliat in temeiul pactului comisoriu de gradul IV, prevăzut in contractul de leasing, astfel cum a reieșit din art. 9.5 lit. a) coroborat cu art. 9.7 si 9.8 din contract, dat fiind ca utilizatorul nu achitase ultimele doua rate de leasing.

Intimata a învederat instanței ca rezilierea contractului a intervenit ca urmare a neindeplinirii obligațiilor contractuale de către utilizator.

Potrivit art. 9.9 din Contractul de leasing, ca urmare a rezilierii contractului, utilizatorul a avut obligația de a suporta si daune interese pentru incetarea prematura a contractului de leasing si pentru neexecutarea contractului astfel cum s-a obligat.

Prevederile menționate in aceste articole sunt reglementate atât de legea generala Codul civil, cat si de legea speciala respectiv Ordonanța 51/1997. Astfel, in cazul in care utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutiv - lucru ce s-a si întâmplat in prezenta cauza, finanțatorul avea dreptul de a rezilia contractul de leasing. Referitor la dispozițiile art. 15 din Ordonanța 51/1997, acesta prevede ca daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integral a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul și sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.

Dar, in contract, s-a prevăzut altfel, utilizatorul fiind obligat sa respecte obligațiile cum el insusi le-a acceptat, respectiv, utilizatorul răspunde pentru repararea oricărui prejudiciu creat finanțatorului prin rezilierea contractului,

obligandu-se la returnarea bunului si la plata tuturor obligațiilor de plata datorate de către utilizator si neachitate.

S-a arătat că, în condițiile in care utilizatorul in mod intempestiv, după ce intimata a achitat o suma de bani considerabila către furnizor, a luat decizia de a nu mai achita ratele de leasing din diverse motive, atunci societatea-intimata a fost privata de dreptul de a incasa restul ratelor de leasing, care erau destinate tocmai pentru a acoperi suma care a plătit-o inițial la furnizor.

S-a precizat că TBI L. IFN SA a încheiat contractul de leasing având fîdejusor pe M. J. tocmai pentru a se asigura in cazul in care utilizatorul SC S. E. S. nu-si va mai onora obligatiile de plata, intimata putând sa-si recupereze suma finanțata de la garantul personal.

Cererea de executare silita a fost formulata împotriva utilizatorului SC S.

E. S.R.L si a fidejusorului M. J., având in vedere art, 4.7 din Contract, în care s-a stipulat ca fidejusorul renunța la beneficiul de discutiune si de diviziune, obligandu-se fata de finanțator nelimitat.

Potrivit dispozițiilor contractului, utilizatorul avea obligația de a plăti ratele de leasing, precum si celelalte sume rezultate din contract. In cazul in care utilizatorul nu isi onora obligațiile de plata la scadenta, sumele se datorau de către garantul personal - fidejusorul care în materie comerciala era solidar cu obligatul principal potrivit art. 42 Cod Comercial.

Potrivit Codului Civil, fidejusorul este persoana care se obliga sa garanteze creditorului o anumita creanța, executând el insusi obligația atunci când debitorul principal nu o executa.

S-a arătat că susținerile contestatoarei în sensul ca nu are calitatea de debitor in contractul de leasing sunt neîntemeiate.

Intimata a învederat ca predarea bunului către SC TBI L. IFN SA nu exonerează de îndeplinirea obligațiilor nascute in urma rezilierii contractului, având in vedere încetarea intempestiva a contractului de leasing pentru neexecutarea culpabila a obligațiilor de plata.

S-a menționam ca suma pretinsa întrunește caracterele cerute de legea speciala, in sensul ca este o creanța certa, lichida si exigibila. De altfel, aspectele privind caracterul cert, lichid si exigibil al creanței au fost verificate în baza art. 373 indice 1 alin. 4 de instanța care a admis încuviințarea executării silite.

In ceea ce privește cererea de anulare a actelor de executare, intimata a apreciat ca fiind întemeiate reținerile instanței de fond. Recurentul-contestator a solicitat anularea tuturor actelor de executare, deși in cuprinsul contestației acesta se rezuma doar la critica notificării cu numărul 9559/_, înscris pe care acesta a înțeles sa-l autocalifice ca fiind somația prevăzuta de 387 Cpr.civ., si care nu ar îndeplini cerințele articolului de lege invocat.

In fapt, atât din analiza conținutului acestuia, cat si prin raportare la data la care executarea silita a fost încuviințata (respectiv încheierea din 02 decembrie 2011), acesta nu a fost decât un act prealabil întocmit de executorul IFN.

Totodată, potrivit art. 454 alin.1 Cpciv. "Poprirea se înființează fara somație, prin adresa însoțita de o copie certificata de pe ticlui executoriu, comunicata celei de-a treia persoane arătate la art. 452, instiintandu-se totodată si debitorul despre măsura luata".

S-a observat ca textul de lege nu impune respectarea unor formalități si nici transmiterea unei somații conform 387 Cpciv., singura mențiune fiind aceea de

înștiințare a debitorului, înștiințare ce a fost efectuata prin înscrisurile cu nr. 1272/0_, nr. 1276/0_, respectiv nr. 1274/0_ .

In același timp, art. 390 alin. 1) C.pr.civ. stipulează clar ca "Dispozițiile art.

387 si 389 nu se aplica in cazurile când legea încuviințează executarea fară somație";.

Fata de considerentele expuse, intimata a apreciat ca neîntemeiata solicitarea de anulare a actelor de executare silita.

S-a precizat că, în aceeași maniera, recurentul a inteles sa solicite si anularea încheierii prin care a fost încuviințata executarea silita motivat de faptul ca nu exista un titlu executoriu, acesta fiind în același timp si motivul contestației la titlu.

Astfel, caracterul executoriu al contractului de leasing precum si a garanțiilor este conferit de lege prin art. 8 din OG 51/1997 conform căruia

"Contractele de leasing, precum si garanțiile reale personale, constituite in scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.";

Ori, pe fondul celor de mai sus, raportat la prevederile art.372 Cpc executarea silită se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

S-a apreciat ca nu poate fi contestat faptul ca executarea silita a fost inițiata in baza unui titlu executoriu recunoscut de lege si a cărui legalitate a fost confirmata de instanța care a încuviințat executarea silita.

Referitor la susținerile recurenților privind invocarea in cadrul contestației la executare a excepției de neexecutare a contractului s-a arătat că au fost, și de aceasta data, corect demontate si argumentate de instanța de fond in cuprinsul hotărârii pronunțate.

Conform art. 399 alin. 3 C.pr.civ. "In cazul în care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atât".

In cazul de fata, s-a precizat că fostul utilizator are deschisă calea unor acțiuni in fata instanțelor de drept comun, in urma unui timbraj corespunzător (la valoare) si cu respectarea competentei materiale si teritoriale a instanței, si nicidecum in cadrul unei proceduri speciale asa cum a fost contestația la executare.

S-a mai precizat că o asemenea excepție este inadmisibila in procedura contestației la executare si totodată nu poate fi admisa in condițiile in care utilizatorul/ fidejusorul este in culpa, alegând sa nu isi execute el insusi propriile obligații, obligații de o pondere covârșitoare pentru buna derulare a contractului.

În ceea ce privește art. 14.3. din contract intimata a arătat că nelămurirea recurenților fost generata de interpretarea eronata a acestor prevederi, aceștia înțelegând ca teza a doua a articolului invocat ar fi aplicabila in toate situațiile invocate si nu doar modificărilor contractuale intervenite urmare a unor prevederi legale noi, așa cum de altfel a reieșit explicit din lecturarea textului.

În acest sens, s-a arătat că s-a înțeles si dintr-o analiza faptica si chiar din structurarea textului, faptul că nu era posibil ca finanțatorul sa dovedească cu documente "creșterea valorii Euribor la 3 luni" situație de notorietate pentru perioada la care intimatul s-a referit, sau "modificarea propriilor costuri de

finanțare" prin prezentarea contractelor confidențiale încheiate de intimată cu proprii finanțatori.

De asemenea, conform aceluiași articol invocat, utilizatorul avea posibilitatea sa-si manifeste opțiunea pentru incetarea contractului de leasing sau continuarea in noile condiții. Utilizatorul a invocat nedatarea inscrisului recepționat de acesta in data de_, dar opțiunea cu privire la incetarea contractului de leasing nu a fost manifestata de acesta, nici după corespondenta purtată între părți.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de contestator și a susținerilor intimatei SC TBI L. IFN SA din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 304¹și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Împotriva sentinței civile pronunțate de judecătorie, în primă instanță, au formulat recurs contestatorul M. J. și intimata SC S. E. SRL în condițiile în care persoana juridică nu a fost titularul contestației la executare silită demarată de instituția financiară, nefiind, de altfel debitorul împotriva cărora au fost demarate formele de executare silită în dosar execuțional nr.744/2011. Titularul contestației la executare este doar persoana fizică, societatea comercială fiind titularul contractului de leasing și utilizatorul bunului ce a făcut obiectul convenției încheiate cu finanțatorul, chemarea în judecată a beneficiarului contractului făcându-se de către contestator, fără însă a stabilite în sarcina acestuia obligații care să justifice formularea căii de atac, contestația fiind respinsă în contradictoriu cu cele două persoane juridice, ambele având calitate de intimată.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că recursul declarat de SC S. E. SRL se impune a fi respins pe cale de excepție, prin raportare la prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ. ca urmare a admiterii excepției invocate de intimata SC TBI

L. IFN SA prin întâmpinarea depusă la dosar în calea de atac, reținându-se lipsa de interes a intimatei SC S. E. SRL în promovarea căii de atac, ca și condiție absolută, peremptorie care face inutilă cercetarea motivelor de recurs invocate în cuprinsul declarației de recurs.

Cât privește recursul declarat de contestatorul M. J. tribunalul reține că solicitarea de a se dispune casarea sentinței pronunțate de prima instanță se impune a fi respinsă întrucât respingerea unor cereri în probațiune formulate în fața instanței de fond este atributul instanței de judecată care este îndreptățită să analizeze probele solicitate, prin raportare la dispozițiile art. 167 și următoarele C.pr.civ., admițând acele probe pe care le consideră necesare, utile soluționării cererii cu care a fost învestită prin raportare și la susținerile părților referitoarea la aspectele ce se intenționează a se dovedi în cauză.

Așa fiind, nu se pot reține susținerile contestatorului conform cărora respingerea cererii în probațiune formulată în fața judecătoriei, de efectuare a unei expertize contabile, ar echivala cu încălcarea dreptului la apărare.

Recurentul a susținut, totodată, faptul că suma pe care creditoarea o pretindea și pentru care a fost demarată executarea silită nu este justificată întrucât nu reiese din titlul executoriu.

Astfel după cum a reținut și prima instanță, în cuprinsul contestației la executare formulată de către fidejusor s-a solicitat lămurirea titlului, a înțelesului, întinderii și aplicării acestuia, contestatorul invocând inexistența lui, solicitând, totodată, și anularea acestuia.

Se impune a se preciza faptul că în ceea ce privește contractul de leasing, dispozițiile art. 8 din OG nr. 51/2007 statuează asupra caracterului de titlu executoriu al contractului, astfel încât în mod corect prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute susținerile contestatorului în sensul că nu există un titlu executoriu în baza căruia să fi fost demarată procedura de executare silită de către executorul bancar.

În plus, se impune a se reține și faptul că judecătoria, ca instanță de executare, a procedat la încuviințarea executării silite în baza contractului de leasing financiar nr. 55181/_, contract în cadrul căruia contestatorul M.

J. avea calitatea de fidejusor.

Astfel, prin încheierea civilă nr.13627/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost admisă cererea executorului judecătoresc și încuviințată executarea silită la cererea creditorului SC TBI L. IFN SA împotriva debitorului fidejusor M. J., în temeiul contractului de leasing financiar mai sus menționat, încheierea nefiind atacabilă.

Dispozițiile Vechiului cod de procedură civilă sub imperiul căruia a fost demarată executarea silită împotriva debitorului fidejusor nu reglementau dreptul debitorului de a ataca încheierea de încuviințare a executării silite, astfel încât tribunalul consideră că motivele invocate în cuprinsul recursului de către debitor care vizează nelegalitatea încheierii de învestire cu formulă executorie se impun a fi respinse, analizarea temeiniciei încheierii prin care s-a încuviințat executarea titlului nefiind supusă controlului judecătoresc în cadrul contestației la executare silită.

Semnarea de către fidejusor a contractului fără obiecțiuni, în condițiile în care s-a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune prin raportare la prev. art. 4.7, face opozabil contractul acestuia, creditorul fiind îndreptățit ca în condițiile în care beneficiarul, respectiv utilizatorul, nu-și îndeplinea obligațiile asumate prin contract să se îndrepte împotriva fidejusorului pentru executarea acestora.

Din această perspectivă, solicitare recurentului de a se dispune casarea hotărârii pronunțate de prima instanță nu-și găsește justificare legală, impunându-se a fi respinsă.

În subsidiar, recurentul a invocat nelegalitatea sentinței pronunțate de judecătorie, solicitând modificarea acesteia cu consecința admiterii contestației la executare.

Aprecierile conform cărora s-ar fi luat în mod eronat act de situația de fapt prezentată în cuprinsul contestației, în condițiile în care prima instanță a reținut că debitorul a fost notificat înaintea demarării executării silite se impun a fi înlăturate ca nefondate, întrucât nu sunt reale, prima instanță reținând faptul că executarea silită a fost demarată prin poprire și că prin raportare la disp. art. 454 C.pr.civ., poprirea se înființează fără somație, în cuprinsul considerentelor hotărârii făcându-se mențiunea că adresa de înființare a popririi nr. 1276/0_ i-a fost comunicată contestatorului după data introducerii contestației la executare.

Instanța nu a reținut faptul că debitorului i s-ar fi comunicat vreo somație, ci doar împrejurarea că prin adresa menționată i s-a adus la cunoștință faptul că s-a dispus înființarea popririi până la concurența sumei de 43.532,96 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. 55181/_ .

Prin raportare la faptul că executarea silită a fost demarată în modalitatea popririi, somarea contestatorului nu se impunea a fi realizată ca excepție de la regula reglementată de dispozițiile Codului de procedură civilă, conform căreia anterior demarării executării silite debitorul se impune a fi somat.

Contestatorul a susținut și faptul că rezilierea unilaterală de către finanțator a contractului de leasing financiar a fost nelegală, în condițiile în care aceasta a intervenit ca urmare a neachitării a două rate de leasing consecutive în temeiul disp. art. 9.5 lit. a.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a susținut că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare, dat fiind faptul că a reținut în mod greșit starea de fapt și de drept, atâta timp cât finanțatorul nu era îndreptățit la rezilierea contratului, întrucât utilizatorul nu avea la momentul rezilierii două rate neachitate, suma indicată ca fiind restantă nu era reală și rezilierea nu s-a făcut ca urmare a refuzului utilizatorului de a accepta noile condiții de preț.

Cu privire la aceste aspecte considerate esențiale în cauză și de natură să lămurească temeinicia contestației și, implicit, a motivelor de recurs invocate, motive de recurs care aproape în întregime sunt regăsite și în cuprinsul contestației la executare, tribunalul reține următoarele.

În conformitate cu disp. art. 9.5. din contractul de leasing financiar, finanțatorul, respectiv creditorul SC TBI L. IFN SA, era îndreptățit să ceară rezilierea contractului încheiat cu utilizatorul SC S. E. SRL pentru neîndeplinirea oricăreia dintre obligațiile contractuale asumate de acesta, obligații prevăzute în cuprinsul contractului la pct. A-G, cu mențiunea că rezilierea se putea solicita și în alte situații întrucât cele prevăzute în contract nu erau menționate cu caracter limitativ, ci exemplificativ, fapt ce rezultă în mod clar și fără echivoc din mențiunea făcută în finalul alineatului 1 al articolului "precum și în următoarele situații nelimitative";.

Astfel, la litera A din articolul menționat era recunoscut dreptul finanțatorului de a cere rezilierea pentru neplata a două rate de leasing, situație invocată de către finanțator în cuprinsul declarației de reziliere nr. 2315/0_, comunicată utilizatorului SC S. E. SRL prin intermediul executorului bancar cu adresa nr. 3241/_, aspect, de altfel, necontestat.

Astfel, din cuprinsul declarației de reziliere rezultă în mod clar faptul că rezilierea unilaterală s-a făcut de către creditor în condițiile în care se susținea că la data întocmirii declarației utilizatorul avea o restanță la achitarea a două rate de leasing consecutive, fiind vorba de ratele cu nr. 26 și 27, cu scadența la 4 februarie 2010 și 5 martie 2010 (f. 34 dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B. ).

Cu referire la reziliere, în cuprinsul convenției părților era inserată la art.

9.7 o clauză în baza căreia era reglementată modalitatea în care opera rezilierea, statuându-se asupra faptului că aceasta operează de drept, fără a fi necesară o prealabilă notificare sau formalitate, fără intervenția instanței judecătorești ori a executorului judecătoresc sau a unei alte autorități, această reziliere de drept făcând referire în mod expres la situația în care utilizatorul nu achită două luni obligațiile ce-i incumbau în baza convenției încheiate.

Din cuprinsul acestei clauze opozabile tuturor părților semnatare ale contractului de leasing și, implicit, contestatorului recurent, rezultă faptul că părțile au înțeles să insereze în cuprinsul contractului un pact comisoriu de gradul IV, pact în baza căruia operează de plin drept rezilierea fără a fi necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza căreia să se constate

neîndeplinirea culpabilă de către debitor, în speță de către fidejusor, a obligațiilor de plată ce îi reveneau debitorului principal, utilizatorului SC S. E. SRL.

Declarația de reziliere a contractului de leasing nr. 2315/0_ a fost comunicată utilizatorului SC S. E. SRL prin poștă la data de_ (f. 106), prin intermediul serviciului de curierat, pe dovada de comunicare fiind aplicată ștampila destinatarului la data de_, ora 12,00.

Ceea ce urmează instanța să stabilească în cadrul recursului declarat de către debitor este împrejurarea dacă susținerile acestuia din cuprinsul motivelor de recurs, conform cărora la data rezilierii, 9 aprilie 2010, obligațiile de plată ce decurgeau din contract erau achitate de către utilizator, sunt reale sau nu.

S-a invocat de către recurent faptul că rezilierea contractului de leasing nu putea să fie dispusă de către finanțator întrucât acesta nu și-a îndeplinit propriile sale obligații asumate prin contract.

În concret, s-a susținut și s-a invocat faptul că finanțatorul a operat o serie de modificări ale contractului de leasing, modificări pe care părțile le-au reglementat în cuprinsul art. 14.3 și 14.5, impunându-se a se stabili care era tipul de modificări pe care acesta le putea realiza în mod unilateral, condițiile în care puteau fi dispuse și împrejurarea dacă aceste modificări erau opozabile utilizatorului, precum și consecințele produse de aceste modificări.

În baza disp. art. 14.3., finanțatorul era îndreptățit să modifice unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat, rate a căror plată urma să fie făcută de către utilizator, inclusiv să modifice unilateral DAE, prin aplicarea unui calcul de corelație proporțională cu creșterea valorii EURIBOR la 3 luni/modificarea condițiilor de finanțare și/sau refinanțare, după caz, înștiințându-l în scris pe utilizator.

Modificarea unilaterală putea să fie dispusă și ca urmare a unor prevederi legale noi, urmând să fie justificată utilizatorului cu documente.

Din cuprinsul aceluiași articol rezultă faptul că în situația în care modificarea unilaterală a contractului avea loc ca urmare a modificării costurilor de finanțare și/sau refinanțare ale finanțatorului utilizatorul era obligat să îi notificare acestuia în termen de 5 zile de la înștiințarea privind modificarea costurilor poziția sa referitoare la această modificare.

Utilizatorul avea, în această situație, posibilitatea să accepte costurile sau, în situația în care nu accepta costurile modificate, posibilitatea de a achita imediat întreaga valoare a contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduală.

Dispoziția contractuală la care am făcut referire mai sus, cuprinsă în cadrul art. 14.3., acorda finanțatorului, respectiv creditoarei SC TBI L. IFN SA, dreptul de a modifica unilateral cuantumul ratelor stabilite în sarcina utilizatorului pentru viitor, începând cu data acelei modificări, fapt ce rezultă din utilizarea sintagmei "cuantumul ratelor rămase de achitat";.

Această modificare putea să vizeze inclusiv DAE, în condițiile în care creștea valoarea EURIBOR la 3 luni ori se modificau condițiile de finanțare și/sau refinanțare.

Modificarea urma să fie comunicată în scris utilizatorului, obligația finanțatorului fiind doar de înștiințare a acestuia, în condițiile în care avea caracter unilateral. Aceasta înseamnă că modificarea nu trebuia să fie aprobată de către utilizator, nu era necesar acordul lui de voință pentru ca modificarea să opereze, înștiințarea acestuia presupunând doar aducerea la cunoștință a modificării obligațiilor de plată care îi incumbau.

Astfel, la dosar a fost depusă de către debitor copia unei adrese comunicată utilizatorului SC S. E. SRL, adresă nedatată, comunicată prin fax la data de 22 ianuarie 2009, în baza căreia i s-a adus la cunoștință modificarea dobânzii la soldul rămas neachitat pentru contractul de leasing nr. 55181, majorare ce urma să opereze începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Din cuprinsul adresei rezultă faptul că majorarea își avea izvorul în dispozițiile art. 14.3. și era în strânsă legătură cu costurile de finanțare și/sau refinanțare ale finanțatorului, modificate după data încheierii contractului, făcându-se prin aplicarea unui calcul de corelație proporțională, cu modificarea condițiilor de finanțare sau refinanțare.

În cuprinsul adresei se invoca creșterea costurilor de finanțare, anexat adresei fiind comunicată și anexa 2 la contractul de leasing cuprinzând lista plăților, în cadrul căreia erau prevăzute noile valori ale ratelor datorate în baza contractului de leasing.

Eventuale lămuriri suplimentare urmau să fie solicitate de către debitor prin contactarea serviciului de relații cu clienții la numărul de telefon menționat în cuprinsul adresei.

Din cuprinsul anexei nr. 2 anexată la adresa mai sus menționată reiese o modificare unilaterală efectuată de către finanțator la rubrica referitoare la dobânzile ce urmau să fie achitate de către utilizator, cuantumul total al dobânzii ce urma să fie achitată de acesta ridicându-se la 3.536,25 euro față de 2.426,37 euro, sumă prevăzută cu titlu de dobândă în anexa inițială la contractul de leasing, anterior modificării unilaterale efectuate de finanțator.

Modificarea cuantumului dobânzii avea drept consecință și modificarea sumei totale ce urma să fie achitată de utilizator în baza contractului, majorându- se cuantumul acestei sume de 18.651,31 euro la 19.972,02 euro (f. 20 și 114 dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B. ).

În urma comunicării adresei la care am făcut referire mai sus, utilizatorul i-a solicitat finanțatorului, prin intermediul serviciului executorului judecătoresc Cîmpian Radu Mihai, cu adresa nr. 121/_, comunicarea în termen util a tuturor documentelor justificative ce au stat la baza modificării unilaterale a ratelor și dobânzii ce rezultau din contractul de leasing, precum și calculul de corelație efectuat ca urmare a modificării costurilor de finanțare.

Contestatorul a avut în vedere, astfel cum a menționat în cuprinsul adresei, faptul că în conformitate cu prev. art. 14.3. din contract, finanțatorul avea obligația de a justifica modificarea unilaterală dispusă cu documente.

Prima instanță a reținut că, în ceea ce privește această obligație pe care contestatorul a invocat-o în sarcina finanțatorului era reglementată doar în condițiile în care viza modificări intervenite în baza unor dispoziții legale, în cuprinsul motivelor de recurs fiind criticată susținerea primei instanțe, considerată ca fiind nereală, în contradictoriu cu dispozițiile prevăzute în cuprinsul clauzei inserate în convenția încheiată între părți.

Tribunalul consideră că susținerile contestatorului sunt reale și că prin convenția părților finanțatorul își asumase obligația de a justifica modificările unilaterale operate în ceea ce privește costurile rămase de achitat în sarcina utilizatorului cu documente, această justificare făcându-se în toate situațiile în care intervenea modificarea unilaterală, deci și în situația în care modificarea era consecința majorării costurilor de finanțare și/sau refinanțare, situație pe care finanțatorul a invocat-o în speță.

Nu pot fi reținute susținerile primei instanțe conform cărora această justificare cu documente urma să se facă doar în situația în care era determinată de apariția unor prevederi legale noi întrucât rezultă din interpretarea clauzelor contractului că justificarea se referea și la această situație, precum și la cele anterioare menționate în cuprinsul art. 14.3.

Că este așa rezultă din modalitatea de exprimare utilizată de cocontractanți în cuprinsul articolului, prin utilizarea expresiei "modificările pot să apară și ca urmare a unor prevederi legale noi și se vor justifica utilizatorului cu documente";. Se impune, însă, a se preciza faptul că în cuprinsul tezei finale a art. 14.3. părțile, de comun acord, au inserat o obligație în sarcina utilizatorului și anume aceea de a notifica în termen de maxim 5 zile de la înștiințarea privind

modificarea costurilor poziția sa referitor la această modificare.

Părțile au stabilit prin contract două posibilități ale conduitei pe care utilizatorul putea să o manifeste în situația modificărilor unilaterale intervenite din voința exclusivă a finanțatorului și anume aceea de a accepta modificarea costurilor și, respectiv, de a nu accepta costurile modificate și, în această situație, utilizatorul avea posibilitatea să achite imediat întreaga valoare a contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduală.

Contestatorul nu a susținut în cuprinsul contestației și nici în cuprinsul motivelor de recurs faptul că acea notificare a modificărilor unilaterale operată de finanțator în baza disp. art. 14.3. din contractul de leasing financiar nr. 55181/2007 nu i-ar fi fost comunicată la data de 22 ianuarie 2009, astfel încât instanța, prin raportare la această dată, va avea în vedere termenul de 5 zile la care s-a făcut referire mai sus.

Adresa comunicată finanțatorului la data de 9 februarie 2009 s-a făcut cu depășirea acestui termen de 5 zile, în cadrul căruia utilizatorul urma să-și exprime acordul de continuare a contractului și, implicit, de acceptare a costurilor modificate unilateral sau refuzul de a accepta modificarea și, corelativ, dreptul de a achita întreaga valoare a contractului, inclusiv valoarea reziduală.

Tribunalul apreciază că acest termen de 5 zile era un termen de decădere stabilit în sarcina utilizatorului în mod contractual și că, prin nerespectarea acestuia, eventualele obiecțiuni și solicitări adresate finanțatorului referitoare la modificările unilaterale efectuate nu mai pot fi considerate ca fiind de natură să justifice neîndeplinirea obligațiilor asumate contractual.

În cuprinsul adresei nr. 121/_ utilizatorul a menționat că, conform propriei opinii, termenul de 5 zile prevăzut în art. 14.3. nu poate fi invocat întrucât finanțatorul nu și-a îndeplinit obligația de a-i comunica documentele justificative.

S-a apreciat, pe cale de consecință, că în lipsa documentelor justificative comunicate până la data respectivă utilizatorul nu este în măsură să-și exprime punctul de vedere cu privire la acceptarea sau neacceptarea costurilor modificate.

O astfel de poziție, însă, nu poate fi acceptată în cauză, întrucât utilizatorul nu avea atributul de a accepta sau de a nu accepta costurile modificate, având doar posibilitatea de a-și preciza în termenul stabilit contractual poziția în sensul continuării sau încetării contractului de leasing.

Tribunalul apreciază că solicitările utilizatorului în sensul de a se comunica și documentele justificative care l-ar fi îndreptățit pe finanțator să modifice unilateral cuantumul ratelor ce urmau să fie achitate în baza contractului de leasing se impuneau a fi efectuate în termenul de 5 zile prevăzut contractual și că

nerespectarea acestui termen are drept consecință decăderea din dreptul de exprimare a opțiunii de continuare a contractului sau închiderea anticipată a acestuia.

Pe de altă parte, se impune a se preciza faptul că la data de_ utilizatorului i-a fost comunicat un răspuns la adresa datată_, din cuprinsul căruia rezultă faptul că modificarea contractului a avut ca și cauză creșterea costurilor de finanțare, consecința fiind creșterea dobânzii aferentă întregului contract de la 10,5% p.a. la 14,56% p.a., finanțatorul susținând că nu are obligația de a justifica modificarea cu înscrisuri decât în condițiile în care aceste modificări apar ca urmare a unor prevederi legale, fapt ce nu poate fi acceptat pentru considerentele mai sus reținute, invocând, totodată, confidențialitatea contractului încheiat cu banca finanțatoare, refuzând, în final, comunicarea acestor documente către utilizator.

În condițiile acestui refuz, tribunalul reține faptul că utilizatorul nu și-a exprimat opțiunea de încetare a contractului, astfel cum era îndreptățit, continuând să utilizeze bunul ce a făcut obiectul acestuia până la momentul la care finanțatorul i-a comunicat declarația de reziliere și solicitarea de predare a bunului, predare care s-a efectuat în baza procesului-verbal de predare-primire încheiat între finanțator și utilizator la data de_, depus la dosar la fila 36.

Făcând o corelație între rata scadentă în cursul lunii ianuarie 2009, moment la care a intervenit modificarea unilaterală a contractului, și data la care finanțatorul i-a comunicat utilizatorului rezilierea contractului de leasing financiar, 9 aprilie 2010, tribunalul reține faptul că rezilierea s-a făcut pentru neplata ratelor nr. 26, 27 și 28 din contractul de leasing financiar, în timp ce la momentul modificării unilaterale a contractului scadentă era rata nr. 14 la 21 ianuarie 2009, rata nr. 15 la 21 februarie 2009 și respectiv rata nr. 16 din 21

martie 2009.

Între data modificării unilaterale a contractului și data rezilierii unilaterale a acestuia a trecut o perioadă consistentă de timp, pe parcursul căreia utilizatorul a achitat ratele de leasing în cuantum modificat, ținând cont de acele majorări impuse ca urmare a creșterii costului de finanțare invocate de finanțator.

Tribunalul apreciază că aceste plăți efectuate lunar de utilizator denotă acceptarea tacită a continuării contractului în condițiile noi modificate unilateral de către finanțator, în caz contrar neexistând nici o justificare a denunțării unilaterale a convenției abia în luna aprilie 2010, moment la care a fost invocată neachitarea ratelor nr. 26, 27 și 28 din contract, recunoscându-se, implicit, de către finanțator faptul că până la acel moment utilizatorul și-a achitat obligațiile în condițiile contractului modificat.

Chiar în condițiile în care utilizatorul SC S. E. SRL a exprimat față de adresa nr. 8824/_ emisă de finanțator o poziție de dezacord față de susținerile acestuia conform cărora nu s-ar fi impus a fi justificate cu documente decât modificările intervenite în baza dispozițiilor unor legi noi și s-au invocat prevederile art. 14.5., respectiv necesitatea exprimării unui acord din partea sa pentru modificarea ratelor ce urmau să fie achitate în baza contractului de leasing, se impune a se reține faptul că au fost efectuate ulterior plăți ale ratelor de leasing în condițiile în care cuantumul acestora a fost modificat în sensul creșterii obligațiilor de plată, aspect care se impune a fi interpretat ca fiind o acceptare din partea utilizatorului a noilor condiții contractuale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 14.5., după cum în mod corect a arătat și prima instanță, își găseau aplicabilitatea doar în condițiile în care contractul de leasing suferea amendamente, modificări și adăugiri în afara celor reglementate de disp. art. 14.3., modificări pentru a căror valabilitate părțile nu au prevăzut necesitatea încheierii unui act adițional și, implicit, acordul de voință exprimat în scris de părțile contractante.

Modificările efectuate în mod unilateral de către finanțator, acceptate atât de utilizator, cât și de fidejusor, inserate la art. 14.3. nu impuneau condițiile de valabilitate prevăzute la art. 14.5., astfel încât susținerile contestatorului din cuprinsul motivelor de recurs conform cărora aceste dispoziții își găseau aplicabilitatea și în situația modificărilor unilaterale se impun a fi respinse ca fiind nefondate.

Tribunalul apreciază că în speță nu au nici un fel de relevanță acele calcule efectuate de către recurent privind justificarea creșterii dobânzii și, corelativ, modificarea unilaterală a contractului de leasing din perspectiva obligațiilor pe care finanțatorul le avea, la rândul său, față de instituția bancară de la care beneficiază de credit pentru achiziționarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing.

Aceasta deoarece elementele de cost care pot sta la baza modificării obligațiilor pe care furnizorul le are față de o terță instituție bancară, care se susține că ar justifica majorarea dobânzilor corelativă cu majorarea obligațiilor furnizorului, nu sunt elemente care se impun a fi luate în calcul în cazul în speță, întrucât nu interesează relația contractuală dintre finanțator și utilizator, ci eventual sunt de natură să justifice aceste creșteri ale dobânzii invocate.

Aceste aspecte nu au relevanță față de conduita utilizatorului care a achitat o perioadă de peste un an ratele de leasing majorate, pentru ca ulterior să susțină că modificările intervenite nu au fost justificate cu documente și să justifice neachitarea ulterioară a ratelor.

De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs recurentul susține că a efectuat plăți chiar și la data de_ în sumă de 1.445,7 lei și la data de 0_ în sumă de 1.543,45 lei și că plățile nu au încetat, astfel cum a reținut în primă instanță judecătoria, fapt ce confirmă împrejurarea că a acceptat majorarea ratelor de leasing efectuată de către finanțator în mod unilateral și comunicată la data de_ o perioadă de aproximativ un an de zile.

Pretinsa neexecutare de către finanțator a propriilor obligații contractuale invocată în cuprinsul contestației la executare nu poate fi reținută de către instanță, judecătoria înlăturând în mod corect aceste susțineri ca fiind nefondate, reținând aceeași executare a contractului după momentul la care între cele două părți, finanțator și utilizator, s-a purtat o corespondență legată de justificarea majorărilor și care inițial exprima refuzul utilizatorului de a accepta modificările, în condițiile în care nu erau justificate cu documente.

Efectuarea plăților ulterior corespondenței dintre părți, în condițiile noi impuse de finanțator, denotă o acceptare din partea utilizatorului, în final, a noilor condiții, mai dezavantajoase față de cele inițiale, exprimată în modul cel mai clar prin efectuarea acestor plăți.

Rezilierea din data de 0_ operată unilateral de către finanțator s-a făcut în condițiile reglementate de disp. art. 9.5., tribunalul apreciind că motivele de recurs invocate de recurent, analizate, de altfel, și de prima instanță ca și motive ale contestației la executare, în cadrul cărora se susținea inaplicabilitatea

sancțiunii rezilierii motivat pe faptul că nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de litera a. a articolului menționat, neplata a două rate de leasing, se impun a fi înlăturate ca fiind nefondate.

Vor fi înlăturate, pe cale de consecință, susținerile recurentului conform cărora prevederile art. 9.5. din contractul de leasing nu sunt aplicabile în speță, întrucât, astfel cum a reținut în mod corect și prima instanță, rezilierea de către finanțator a contractului s-a făcut ca urmare a neachitării de către utilizator a două rate de leasing, astfel cum se reglementa și în cuprinsul clauzei invocate.

Tribunalul apreciază că a fost reținută în mod corect aplicabilitatea disp. art. 9.5. și că rezilierea contractului s-a făcut de finanțator prin raportare la disp. art. 9.7., din culpa utilizatorului, culpă reglementată convențional, definită în cuprinsul contractului de leasing și în cuprinsul art. 9.5., existând în situația neplății a două rate de leasing, împrejurare față de care finanțatorul este îndreptățit să declare scadente toate sumele datorate la data constatării culpei.

Astfel, deși contestatorul a susținut că a achitat contravaloarea ratelor nr. 26 și 27 aferente contractului de leasing, însă în cuantumul prevăzut inițial în scadențarul anexă la contractul de leasing, tribunalul va reține că această plată pretinsă nu a respectat condițiile noi impuse de finanțator și că plățile făcute anterior ratelor menționate au avut în vedere cuantumul majorat al acestor rate, astfel încât o modificare unilaterală din partea utilizatorului a ratelor și revenirea la cuantumul stabilit inițial nu își găsește justificare în convenția încheiată între părți.

Odată acceptată majorarea obligațiilor de plată a dobânzii pe care utilizatorul urma să o achite ca urmare a modificării unilaterale operate de finanțator, cuantumul obligațiilor de plată se impune a fi raportat la noul scadențar, neputându-se reține împrejurarea că plata parțială efectuată echivalează cu o îndeplinire a obligațiilor de plată în integralitatea acestora.

De altfel, în condițiile contractelor de leasing, obligația de plată este îndeplinită la momentul la care utilizatorul achită toate obligațiile ce-i incumbă din convenția părților, în cazul în speță rata, dobânda, TVA și orice alte penalități care au fost calculate pentru neplata la termen a ratelor anterioare.

Tribunalul va respinge și motivul de recurs invocat în cuprinsul recursului declarat de contestator conform căruia clauza inserată în cuprinsul art. 14.3. ce dădea dreptul finanțatorului de modificare unilaterală a cuantumului ratelor rămase de achitat ar fi abuzivă, întrucât acest motiv nu a fost supus analizei primei instanțe ca motiv al contestației la executare și, pe cale de consecință, nu poate fi invocat pentru prima dată în recurs, invocarea unui nou motiv fiind inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 316 coroborate cu dispozițiile art.292 C.pr.civ.

Față de considerentele mai sus reținute, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și că respingerea contestației la executare formulată de fidejusor împotriva formelor de executare silită demarate de creditoarea SC TBI L. IFN SA s-a făcut în mod corect, actele de executare silită demarate în dosar execuțional nr. 744/IFN/2011 nefiind viciate, având la bază titlul executoriu, respectiv obligațiile asumate de fidejusor prin contractul de leasing financiar încheiat între SC TBI L. IFN SA și utilizatorul SC S. E. SRL, în condițiile în care contestatorul avea calitatea de fidejusor, contractul fiindu-i opozabil, ca de altfel și obligațiile asumate de debitorul principal.

Prin raportare la disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M. J. în contradictoriu cu intimata TBI

L. IFN S. împotriva sentinței civile nr.1432/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o va menține în întregime.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata TBI L. IFN S. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nefondată, dat fiind faptul că nu s-a dovedit din partea intimatei că a ocazionat cheltuieli, nefiind depuse la dosar acte doveditoare ale acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite excepția lipsei de interes a promovării recursului de intimata recurentă SS E. S. și, în consecință:

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta SS E.

S. împotriva sentinței civile nr. 1432/2013 pronunțate de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._ .

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M. J. în contradictoriu cu intimata TBI L. IFN S. împotriva sentinței civile nr.1432/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o menține în întregime.

Respinge cererea intimatei TBI L. IFN S. de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 9 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,	GREFIER,
D. H. M. -C.	B.	C.	C. N. N.

Red. CC/AA 2 ex./ _

Judecător fond: Veronica Isacu Judecătoria Cluj-Napoca.

← Decizia civilă nr. 399/2013. Contestație la executare silită		Decizia civilă nr. 119/2013. Contestație la executare silită →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Decizia civilă nr. 268/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 754/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 723/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 399/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 119/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 76/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 407/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 9039/2013. Contestație la executare silită