Decizia civilă nr. 45/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 45/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H. Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de pârât S. C. J. DE U.

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4108 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C., privind și pe intimat SC M. R. G. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s- a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente apelului promovat.

Se mai învederează faptul că la data de 6 martie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei un script din partea intimatei-reclamante.

C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 7208corelat cu art. 282 alin 1 teza a II-a C.pr.civ.

Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente apelului formulat, deși apelanta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 8.

Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, C. ea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.108 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC M. R. G. S. B., în contradictoriu cu pârâtul S. C. J. C. și în consecință, a fost obligat pârâtul să-i achite reclamantei suma de 88.678,05 lei cu titlu de debit restant și cheltuieli de judecată în cuantum de 3.727,59 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că susținerile pârâtului, nu sunt de natură să-l exonereze de plata penalităților, stabilite contractual, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada faptului că a achitat la termenul de scadență fiecare factură emisă de furnizor în conformitate cu convenția încheiată, cu titlu de contravaloare marfă sau chirie.

Întrucât sarcina probei incumbă pârâtului, acestuia revenindu-i în conformitate cu disp. art.1361 și art.1429 C.civ. în vigoare la data încheierii raporturilor contractuale dintre părți și, implicit, la data nașterii obligațiilor de plată, obligația de a face dovada plății contravalorii facturilor a căror contravaloare face obiectul cererii de chemare în judecată, ținând cont și de disp. art. 969 C.civ., conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante, instanța de fond l-a obligat pe pârât să-i achite reclamantei suma de 88.678,05 lei cu titlu de preț și contravaloare chirie, pretențiile formulate fiind fondate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâtul S. C.

J. DE U. C. -N.

, solicitând admiterea acestuia, menționând că motivele de apel vor fi formulate printr-un memoriu separat.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtului-apelant obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1.863,8 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 5 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelantul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că pârâtul apelant nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 1.863,8 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat.

Apelul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâtul S. C. J. DE U.

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4.108 din 8 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

G.

-A.

N.

S. AL H.

A.

B.

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./4 ex.

Jud.fond: Dărăban Patrițiu.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 45/2013. Acțiune în pretenții comerciale