Decizia civilă nr. 97/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 97/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B. GREFIER I. D. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta R. G. împotriva sentinței civile nr.
609/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, având ca obiect pretenții .
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 31 ianuarie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 7 februarie 2013, respectiv pentru data de azi_ .
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 609/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta R. G. în contradictoriu cu pârâta SC E.
A. R. R. SA, a fost obligată pârâta SC E. A. R. R. să plătească reclamantei R. G. despăgubiri în suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 100 lei și a dobânzii legale aferente, cu titlu de daune materiale și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3918 lei din care suma de 500 lei reprezentă onorar avocat, iar suma de 3418 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 764/P/2010, rezultă că la data de_ ora 07,30 pe raza localității Șintereag a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul numitului R. Sever V. și vătămarea corporală a soției sale R. G. și a celorlalți conducători auto implicați în accidentul de circulație respectiv Palalagos I. și Petrina G. și a numitului Lăcătuș Gheorghe pasager în autoutilitara condusă de Petrina G. .
Așa cum reiese din actele de cercetare penală efectuate în dosar, vinovat de producerea accidentului de circulație este numitul R. Sever V., soțul reclamantei, decedat în accident, care rula pe DN17 cu autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_ având ca pasager pe soția sa R. Giszella, și care a efectuat neregulamentar manevra de depășire a autoutilitarei marca Iveco, cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă și încălcând marcajul longitudinal continuu și în aceste condiții a colizionat frontal cu autoutilitara marca Man cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_, condusă de Palalagos I. .
Dosarul nr. 764/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean a fost soluționat în sensul că prin rezoluția din data de_ s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Palalogas I. pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev și ped. de art. 178 alin.2 Cod penal. Soluția a fost comunicată numitului Palalagos I., angajatorului Comlorela SRL și cu aparținătoarea
G., care nu au atacat soluția dată de procuror.
De altfel, R. G. soția persoanei decedate și responsabile de producerea accidentului a arătat prin declarația de la fila 19 (dosarul nr. 764/P/2010) că nu are nici o pretenție de la cei implicați în accident.
Întrucât în cauză nu s-a solicitat și nu a fost eliberat un certificat medico-legal, vătămarea corporală suferită de reclamanta R. G. rezultă doar din actele medicale aflate la dosar. Astfel, potrivit foii de observație clinică generală a pacientei R. G. ( fila 20 dosar 764/P/2010) rezultă că aceasta a fost internată în urma accidentului rutier, în Spitalul Județean Bistrița pe secția de Ortopedie și Traumatologie, în data de_, ora 09,45 cu Diagnosticul de Politraumatism prin Accident rutier, TCCA, Contuzie toraco- abdominală, Contizie coapsa stg, Fractură deschisă gleznă stg. Pacienta a fost transferată apoi la Clinica de Ortopedie și Traumatologie din C. -Napoca unde a fost internată în perioada_ -_ cu dg. Politraumatism prin Accident rutier vechi de 3 zile, TCC minor, Traumatism toracic cu Fr. coastă I, II stg, Fr. astragal stg. deschisă tip III operată, Fr. calcaneu stg cu înfundare talamică, Fr. Platou tibial extern stg. cu înfundare, Fr.diafiză cubitus stg.cu minimă deplasare, Șoc traumatic, Anemie secundară ( fila 19).
Reclamanta a mai fost internată în Clinica de Ortopedie și Traumatologie C. - Napoca și în perioada_ -_ cu dg. Fr. Astragal stg. operată și consolidată. Artroză severă tibio- astragalian și subastragalian stg. în vederea extragerii materialului de osteosinteză.
Rezultă că urmare a accidentului rutier reclamanta a fost spitalizată în perioada_ -_
, perioadă în care a fost supusă unei intervenții chirurgicale și a fost imobilizată cu atelă gipsată care s-a menținut ulterior încă două săptămâni, precum și în perioada_ -_ când i-a fost extras materialul de osteosinteză cu indicația de mobilizare progresivă cu sprijin parțial încă o lună de la data externării. Potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosar ( fila 21-28, 73-74 și 90) reclamanta s-a aflat în concediu medical în perioada_ -_ .
Instanța a reținut că reclamanta a solicitat asiguratorului E. SA, despăgubiri pentru vătămarea corporală suferită, în urma accidentul de circulație din data de_, în baza contractului de asigurare pentru autovehiculul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare _
, condus de soțul său R. Sever, decedat și responsabil de producerea accidentului, contract de asigurare dovedit cu polița RCA valabilă din data de_ până la_ ( fila 99).
În drept, instanța a reținut că potrivit art. 49 din Legea 136/1995: Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
Potrivit art. 50 din Legea 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.
Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Prin urmare, față de stare de fapt expusă și dispozițiile legale în materie instanța constată că persoana culpabilă de producerea accidentului este R. Sever conducătorul autoturismului Renault Megane cu nr. de înmatriculare_ având asigurare RCA seria RO/16/H16/DV nr. 3000178151, iar în speță este angrenată răspunderea contractuală a asiguratorului care în baza contractului de asigurare valabil la data producerii accidentului, este obligat la plata despăgubirilor ca urmare a producerii riscului asigurat, accidentul de circulație din data de_ .
În ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune materiale de către reclamanta, instanța reține că acestea trebuie acordate potrivit principiului general al reparării integrale a prejudiciului care este rezultatul cauzal al faptei ilicite, însă în limita a ce s-a solicitat dar și dovedit în cauză. Ori, reclamanta deși a solicitat o sumă modică de 100 lei cu titlu de daune materiale, nu o depus la dosar nici o chitanță sau alt înscris și nu a făcut în nici un fel dovada cheltuielilor realizate, astfel că va fi respinsă ca nefondată cererea de acordare a daunelor materiale plus dobânda legală aferentă acestora.
Însă, prejudiciul moral suferit de reclamantă rezultă din actele medicale de la dosar, potrivit cărora aceasta a fost spitalizată inițial 20 de zile și apoi încă 3 zile, a suferit o intervenție chirurgicală și a fost imobilizată o anumită perioadă prin atelă gipsată. Ținând cont că orice durere fizică presupune și o suferință psihică și mai ales de faptul că reclamanta fiind internată în spital a fost privată de posibilitatea de a lua parte și a se ocupa în mod adecvat de înmormântarea soțului său decedat ca urmare a accidentului rutier, se poate aprecia că impactul accidentului resimțit de către reclamantă a fost unul de natură să producă o suferință psihică considerabilă și care se impune a primi o reparație echitabilă ( praetium doloris).
Cum, nu rezultă din probele de la dosar mai mult decât presupunerea rezonabilă că a existat o astfel de suferință în perioada imediat următoare accidentului și cum nu s-a făcut dovada că prin vătămarea corporală produsă, au fost alterate pe termen lung condițiile de viață ale reclamantei într- o asemenea măsură încât să fie necesară acordarea unei sume de 90.000 lei așa cum a solicitat reclamanta, instanța va limita suma acordată cu titlu de daune morale la 20.000 lei, considerată ca fiind o sumă adecvată pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă, fără a se transforma această compensație bănească într-o îmbogățire a victimei pe seama accidentului de circulație provocat de soțul său.
Pentru a decide astfel instanța nu s-a raportat în mod necesar la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, întrucât în lipsa certificatului medico-legal constatator este fără suport probator aserțiunea reclamantei în sensul că au fost necesare un nr. de 156 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Astfel, apreciind suma de 20.000 lei ca fiind o reparație patrimonială justă și echitabilă raportat la criteriile de apreciere avute în vedere de instanță, urmează a obliga pe asigurator ca în baza poliței RCA valabile la data producerii accidentului, și a dispozițiilor legale în vigoare, să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
De asemenea, așa cum s-a conturat în practica judiciară, pe lângă daunele morale și materiale reprezentând echivalentul prejudiciul suferit de victimă, asiguratorul trebuie să achite și dobânda legală potrivit OG 9/2000. Din interpretarea dispozițiilor art.50 și 55 din Legea 136/1995 rezultă că asiguratorul are obligația de a plătii despăgubirile de la data individualizării acestora prin hotărâre judecătorească și numai în măsura în care s-a constatat culpa asiguratului în producerea accidentului. Prin urmare, dobânda legală se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ, în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, acestea au fost admise în măsura în care au fost justificate, respectiv a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în sumă de 3418 lei, precum și plata cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.127 din_, ( fila 9) onorariu redus de către instanță, în raport cu complexitatea cauzei și prestația efectiv realizată, la suma de 500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta R. G., solicitând casarea sentinței civile in ceea ce privește cuantumul sumelor acordate de instanța cu titlu de despăgubiri si cheltuieli de judecata si reținând cauza spre rejudecare admiterea recursului cu acordarea sumelor solicitate de reclamanta in cuantumul solicitat;
De asemenea se solicită a se rectifica data de la care începe sa curgă dobânda legala, respectiv acordarea acesteia de la data accidentului,_ și până la plata efectiva a întregului debit potrivit dispozițiilor legale aplicabile indicate in cererea introductivă OG 9/2000, aprobata prin L.356/2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că e necesară reaprecierea întregii situații de fapt si revederea întregului set de documente medicale, raportat la dispozițiile legale ale recursului, invocate in preambul, în sensul stabilirii corecte a sumelor solicitate cu titlu de daune materiale si morale si cheltuieli de judecata, potrivit documentelor atașate, a căror diminuare o apreciază ca fiind nefondata, excesiva si injusta, fata de reclamanta, raportat la prejudiciul efectiv suferit de aceasta, cu impact negativ asupra întregii sale vieți, consecințele acestuia fiind resimțite și în prezent.
Se apreciază că acordarea sumelor solicitate pentru reclamantă, cu titlu de despăgubiri este perfect legala, având în vedere limitele minime stabilite atât de dispozițiile legale interne cat si cele ale Uniunii Europene, fata de care cererea recurentei se află sub limita minima prevăzută de aceste norme (2.500.000 Euro în dreptul intern și 5.000.000 Euro în dreptul european, pentru un eveniment
asigurat, ca reclamanta nu a solicitat nici o suma de bani care să excedă limitelor stabilite de legislația aplicabila la data accidentului, acesta fiind si menirea existentei asigurării obligatorii RCA, răspunderea revenind societății de asigurare parate, ca efect al aplicării dispozițiilor legale in materie de accidente de circulație.
Cu privire la cuantumul daunelor + dobânzi solicitate +cheltuieli de judecată si diminuate în mod excesiv de instanța de fond:
In susținerea acestor daune, a invocat dispozițiile legale aplicabile si am arătat ca sumele solicitate de d-na R. su G. sunt sub limita minima pe care trebuie sa o plătească un Asigurător, in cazul producerii evenimentului asigurat, acoperirea daunelor materiale si morale fiind o obligație rezultata din contractul reglementat de lege.
Motivația instanței de fond precum că acordarea unei sume mai mari ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză nu e fondată și nu reflectă realitatea și practica recentă a instanțelor din toata țara, care acordă sume rezonabile și adecvate tuturor părților civile din dosare de acest gen.
Recurenta invocă acordarea unei sume derizorii de 20.000 lei cu titlu de daune morale, după doi ani de la producerea accidentului, învederând că are și în prezent probleme de sănătate datorate accidentului, subliniind că prejudiciul trebuie raportat totodată și la profesia recurentei (educatoare) vârsta, preocupările sale, supraîncărcarea de rol, după decesul soțului ei, obligațiile profesionale și obligațiile familiale precum si propria-i sănătate, grea încercată, o îndreptățesc să aprecieze că suma acordată de instanța de fond nu este în măsură să compenseze pierderea suferita atât în plan personal cât și profesional al victimei accidentului de circulație produs.
La pagina 3 a acțiunii introductive, a arătat numărul de zile, dovedit prin documente medicale, care a fost necesar pentru ameliorarea stării de sănătate a reclamantei, respectiv 156 zile de la data accidentului. Întrucât reclamanta are probleme de sănătate, va solicita efectuarea unei expertize medico-legale in recurs, întrucât aceasta și în prezent, efectuează tratamente medicale și recuperare, ceea ce face ca acest număr de zile să fie mult mai mare decât în cererea introductivă.
Totodată, consideră că instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte, cele practice și cele prevăzute de legislație, unde se prevede un plafon care trebuie să satisfacă integral toate persoanele care sunt victime inocente ale accidentelor rutiere. Nu este de acord cu cele reținute de instanța, precum că solicitarea victimei e prea mare și ar crea o îmbogățire fără justă cauză, întrucât acordarea de daune morale sub forma bănească are, în esență, un caracter pur afectiv și este suficientă suma acordată în cuantum de 20.000 lei.
Aceasta, întrucât instanța de fond a minimalizat suferința fizică și psihică a recurentei, a ignorat atât ultimele documente medicale depuse după producerea accidentului precum și faptul că asigurătorul introdus în cauză nici nu a încercat o mediere a acordării unei despăgubiri fie înainte de proces, fie în timpul derulării acestuia, ba, mai mult, a indicat că de fapt nici nu a primit solicitarea de oferta despăgubire, că avocatul nu are mandat legal, etc., această critică în continuare obligația sa de a despăgubi victima, negând orice obligație e despăgubire și sfidând evidența legii.
Aceasta și datorită faptului că, o plată făcută în baza hotărârii judecătorești, regula de bază în R., nu are nici un fel de repercusiuni asupra activității societății sau cel puțin, o diminuare a patrimoniului acesteia, prin acordarea unor despăgubiri mult mai mari decât în acele situații în care victimele ar fi despăgubite prompt, în termen de trei luni de la accident, dar cu o sumă mai mică decât le-ar obliga instanțele, dacă nu ar respecta acest termen.
Insa, se poate observa că instanțele din R. au început să acorde despăgubiri în limite rezonabile, mai mari decât pe cale amiabilă, tocmai pentru a "Obliga" asigurătorii să despăgubească victimele de circulație fără intervenția instanței și într-un termen mai scurt, nu după ani și ani de judecată.
Se mai arată că asigurătorul nu a precizat nici o suma pe care ar dori să o achite părții civile, încetând un litigiu care implica cheltuieli semnificative si din partea statului, ba mai mult, se pot observa motivațiile sale și tergiversările uzitate, pentru a nu achita nici o sumă de bani, chiar dacă legea prevede în mod clar obligația sa de a despăgubi victimele accidentelor de circulație in baza asigurării RCA.
Obligația de asigurare și, implicit de despăgubire la producerea cazului asigurat, rezida din lege, întrucât asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule este, potrivit art.4 din Legea nr. 136/1995, o asigurare obligatorie.
Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezintă faptul că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în R., au obligația legala (art.48 alin.l din legea menționata) să încheie o astfel de asigurare, cât și faptul că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurător, drepturile și obligațiile flecarei părți sunt stabilite prin lege ( art.3).
Prin urmare, asigurarea de răspundere civila auto este un contract forțat prin care asigurătorul se obliga, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terțe persoane - art.49 si art.50 din legea nr. 136/1995).
Mai mult, despăgubirea se plătește de către asigurător chiar și atunci când accidentul este produs de o altă persoană decât asiguratul, necesară fiind implicarea in accident a autovehiculului asigurat, nu și a persoanei asigurate ( art.51 alin.l).
Acestea sunt condițiile cumulative pe care Legea nr. 136/1995 (art.49 - 52) le instituie pentru angajarea răspunderii asigurătorului si la care se adaugă condițiile suplimentare stabilite prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art.53). Unele dintre acestea vizează, de pilda nivelul despăgubirilor (art.24 indicat de noi al Ordinului C.S.A. nr.21/2009).
Stabilirea si efectuarea despăgubirii (art.54) se realizează in baza contractului de asigurare (art.43 si art.49), fie prin procedura administrativa instituita prin normele Comisiei de Supraveghere (practica uzuala in tarile Uniunii Europene dar pe cale de excepție in R. ), fie prin hotărâre judecătoreasca, precum in speța de fata.
Referitor la cuantumul prevăzut de lege, a arătat cp la art.24 (3) din Ordinul C.S.A. 21/2009 se prevede pentru vătămări corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse in unul și același accident, indiferent de nr. persoanelor prejudiciate, o limită minimă de cel puțin 2.500.000 Euro, la cursul valutar din ziua producerii accidentului si potrivit Directivei 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului/11 mai 2005, reînnoită în Directiva 103/2009 este prevăzută o limită minimă de cel puțin 1 milion Euro pentru fiecare victimă, suma apreciată de directive ca fiind rezonabilă și adecvată să despăgubească persoanele prejudiciate în accidente de circulație.
Potrivit legislației italiene, se prevede pentru victimele accidentelor rutiere ușoare despăgubiri începând de la 44.913 Euro până la 286.783 Euro, pentru vătămări corporale grave. Cum e catalogat acest accident, in care victima are probleme de sănătate și după doi ani de la producerea accidentului, se lasă la aprecierea instanței de recurs să analizeze acest fapt.
Instanța de fond a acordat dobânda legala de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu a datei producerii accidentului, așa cum a solicitat prin cererea introductiva. Aceasta modalitate de soluționare este eronată, pe considerentele ce urmează:
Potrivit art. 998-999 cod civil autorul prejudiciului este obligat sa acopere nu numai prejudiciul efectiv dar si beneficiul nerealizat de victima ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, in speța, preluat de Asigurătorul RCA al persoanei responsabile, parata din prezenta cauza. în acest mod se urmărește a se asigura restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului. La stabilirea întinderii despăgubirii nu se ia în considerare nici starea financiara a Asigurătorului, nici starea materială a victimei.
Cel mult, aceste elemente pot fi avute în vedere eventual numai la stabilirea modalității de plata a despăgubirilor (suma globala sau plata sub forma de rate), inaplicabile in cauza, având in vedere solvabilitatea asigurătorului. Gravitatea vinovăției nu constituie, în principiu, un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. Autorul prejudiciului sau garantul acestuia răspunde integral chiar si pentru culpa cea mai ușoara. Prejudiciul va trebui sa fie reparat de către parata integral, indiferent daca autorul e soțul reclamantei sau ar fi putut fi o terța persoana, în stabilirea cuantumului despăgubirilor se apelează la un criteriu concret, ținându-se seama de împrejurările de fapt, de situația reclamantei, de îngrijirile pe care aceasta trebuie să le primească, de cheltuielile si eforturile suplimentare pe care trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări adecvate stării sale de sănătate, comparabile cu cea avută anterior evenimentului creator de prejudicii.
În toate cazurile de vătămare a sănătății ori integrității corporale, data de când trebuie să fie plătite despăgubirile și dobânzile aferente este aceea a producerii vătămării și nu aceea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Despăgubirile se pot acorda fie prin acordarea unei sume
globale, fie prin stabilirea unei prestații periodice succesive. Eșalonarea despăgubirilor sub forma unor
În privința cheltuielilor de judecată se apreciază că aceste cheltuieli au fost reduse în mod nemeritat, întrucât onorariul de 5000 lei are în vedere executarea întregului contract de asistență juridică nr. 183/_, respectiv toată asistența și consultanța clientului, obținere acte urmărire penală, negociere sume despăgubiri pe cale amiabilă, judecată în fond și recurs, inclusiv executare hotărâre. Suntem in anul 2012 și încă nu avem o hotărâre care să soluționeze cazul, avocatul desemnat lucrând in tot acest timp pentru acea suma de 5000 lei. Dacă avem în vedere obligațiile fiscale existente, plata impozit 16%, TVA 24%, sănătate 5%, taxe barou 10%, rezultă că plata întregului caz a avocatului se situează la maxim 2000 lei, care e de fapt, un onorariu extrem de redus, raportat la cei trei ani de muncă. La acestea se adaugă experiența avocatului in domeniul asigurărilor (de peste 30 de ani, se poate verifica pe site-ul Cabinetului si se pot cere referințe de la toate instituțiile abilitate care pot confirma faptul ca avocatul a obținut această experiența relevantă în domeniul asigurărilor) astfel încât cenzurarea onorariului de către instanța de fond apare ca fiind extrem de injust și de neconvingător, întrucât nici nu a motivat cenzurarea lui, mulțumindu-se doar la sintagma" volumul muncii depuse si complexitatea cauzei".
Recursul a fost transpus, prin încheierea pronunțată în ședința publică din_ de pe rolul Secției I civilă pe rolul Secției a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrat sub nr. de mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Obiectul prezentului recurs se circumscrie modalității în care instanța de fond a stabilit cuantumul sumelor de bani acordate reclamantei cu titlu de despăgubiri și puse în sarcina asiguratorului E. SA în baza contractului de asigurare pentru autovehiculul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, pentru vătămarea corporală suferită de reclamantă în urma accidentul de circulație produs în data de_, din culpa soțul recurentei, R. Sever, decedat ca urmare a impactului cu autoutilitara marca Man cu nr. de înmatriculare_ .
Temeiul acordării despăgubirilor, ce nu a fost de altfel contestat în cauză, rezidă în prevederile art. 49 și 50 din Legea 136/1995, corect reținute de instanța fondului ca fiind incidente în cauză.
În privința cuantificării sumelor astfel acordate, aspecte la care se referă criticile recurentei, se impune precizarea faptului că în ședința publică din_, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea în probațiune formulată de recurentă având ca obiect efectuarea unei expertize medico- legale în vederea stabilirii parametrilor stării de sănătate a recurentei, având în vedere că potrivit prevederilor art. 305 C.pr.civ., doar proba cu înscrisuri poate fi administrată în recurs, ceea ce nu este cazul expertizei solicitate.
Pe de altă parte, probatoriul administrat la judecata în fond, la cererea reclamantei, a fost corect apreciat și valorizat de către prima instanță care, raportat la documentele medicale depuse la dosar, în mod întemeiat a apreciat că victima a fost spitalizată inițial 20 de zile și apoi încă 3 zile, a suferit o intervenție chirurgicală și a fost imobilizată o anumită perioadă prin atelă gipsată. Nici una dintre probele administrate în cauză nu fundamentează teza susținută de recurentă, potrivit cu care aceasta ar fi necesitat, pentru recuperare, un număr de 156 de zile de îngrijiri medicale.
În privința daunelor materiale solicitate de reclamantă, soluția instanței de fond de respingere a acestora în condițiile inexistenței elementelor probatorii în acest sens, este una judicioasă.
Raportat la impactul fizic și psihic suferit, dar și la consecințele negative create recurentei în plan familial și la intensitatea cu care au fost percepute evenimentele care i-au cauzat vătămările, tribunalul apreciază că nu există niciun motiv de îndoială că recurenta a suferit un prejudiciu moral și că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin simpla constatare a acestui fapt de către instanța de judecată.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale, așa cum corect a subliniat și instanța fondului.
Ținând seama de aceste considerente, statuând în echitate, în lipsa unor criterii legale, tribunalul apreciază că acordarea de către instanța de fond a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, chiar dacă nu stinge suferința încercată, este de natură să procure recurentei satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privată.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a prevederilor 24 alin. 3 din Ordinul CSA 21/2009, se impune remarca că acesta a fost abrogat prin Ordinul nr. 5 din_, însă acest din urmă act normativ preia dispozițiile art. 24 privind stabilirea limitelor de despăgubire, însă sensul acestor prevederi nu este cel pe care îl susține recurenta. Astfel, textul art. 24 din Ordinul nr. 5/2010 nu instituie o limită minimă a despăgubirii, de 2.500.000 Euro pentru vătămări corporale și decese în cazul accidentelor produse în anul 2010, interpretarea recurentei în sensul că despăgubirile acordate nu se pot situa sub această valoare fiind eronată. Aceasta, întrucât alin. 1 al art. 24 prevede dreptul asigurătorului RCA de a stabili limite ale despăgubirii, cu sensul evident de plafonare a acestora, însă cu limitarea prevăzută la alin. 2, respectiv aceea ca plafonarea, limitarea (nicidecum despăgubirea, cum greșit susține recurenta) să nu se situeze sub valorile stabilite de Comisia de Supraveghere a Asiguraților.
Raportat la data de la care instanța de fond a dispus obligarea asiguratorului la plata dobânzii legale prevăzută de OG nr. 9/2000, tribunalul constată ca fiind judicioasă argumentația primei instanțe care, având în vedere că individualizarea despăgubirii și îndreptățirea la încasarea acesteia s-a realizat prin însăși hotărârea judecătorească pronunțată și că obligația de plată a acesteia devine executorie și prin urmare poate fi opusă asigurătorului de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dobânda legală se datorează de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
În privința cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, aspect de asemenea criticat de recurentă, tribunalul constată că este real că, întrucât a căzut în pretenții, intimata era obligată a suporta, în temeiul art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, întemeiat instanța fondului a dispus micșorarea onorariul avocațial ce rezultă din chitanța depusă la dosar, de la suma de 5000 lei, la suma de 500 lei.
Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta R. G., în cauză nefiind incidente nici alte motive de nulitate absolută care să poată fi invocate și din oficiu de instanță conform art. 3041 Cod procedură civilă, de natură a afecta valabilitatea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta R. G. împotriva sentinței civile nr. 609/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
M. A. P.
D.
E.
L.
L.
T. B.
GREFIER,
D. M.
| ← Decizia civilă nr. 596/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 11225/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
