Decizia civilă nr. 596/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ n.596/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. M.
JUDECĂTOR: D. D. JUDECĂTOR: I. P. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenții C. LOCAL AL M. C.
-N. și M. C. -N., ambii reprezentați de P. UL M. C. -N., în contradictoriu cu intimatele SC O. V. I. G. SA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, împotriva
sentinței civile nr. 2748/12 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:
în data de 25 iulie 2013 intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA prin D. R. D. și P. C. a formulat o cerere de comunicare a unui exemplar al recursului în vederea studierii acestuia;
în data de 22 octombrie 2013 intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA prin D. R. D. și P. C. a depus o întâmpinare la recurs;
în data de 15 noiembrie 2013, transmise la dosar prin fax, note scrise formulate de intimata SC O. V. I. G. SA.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
T. UL, Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2748/12 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr.
_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C., prin DRDP C., invocată de pârâtă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA împotriva pârâtei C., prin DRDP C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. UI LOCAL AL M. C. -N., invocată de acest pârât, ca neîntemeiată, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC O. V. I.
G. SA împotriva pârâților M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -
N., a obligat pârâții M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. la plata către reclamantă a sumei de 937,26 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data notificării - 24 februarie 2010 și până la data plății efective a sumei și a respins cererea reclamantei de obligare a
pârâților la plata dobânzii legale de la data plății - 28 decembrie 2007 si până la data notificării pârâților. A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1089,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în conformitate cu declarația conducătorului auto Baciu A., dată la sediul Biroului Poliției Rutiere (f. 27 dosar fond), precum și în fața instanței (f. 137 dosar fond), la data de_, în timp ce se deplasa cu autovehiculul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe sectorul de drum dinspre Calea Turzii spre Campingul Făget, a lovit cu puntea autoturismului o denivelare în asfalt, suferind avarii constând în: praguri stânga și dreapta înfundate și crăpate, suport cric rupt, conform autorizației de reparații nr. 880249/_ . Autoturismul marca Mercedes nr._ era asigurat la societatea reclamantă cu polița CASCO AVA nr. 0352073/2007, reclamanta deschizând dosarul de daune AVA/CJ/2206/2007, în cadrul căruia a achitat suma de 937,26 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de reparații nr. 0029143/_, prin emiterea ordinului de plată nr. 3381/_ (f.13 dosar fond).
A mai reținut că pârâții C., prin D. R. DE D. ȘI P. C. și
C. LOCAL AL M. C. -N. au avut poziții contradictorii în ceea ce privește calitatea de administrator al sectorului de drum situat în C. -N. între Calea Turzii și str. Făget (până la Campingul Făget). Conform adresei nr. 6245/_, emisă de C., (f. 99 dosar fond), sectorul de drum Turda până la intrarea în Mun. C. -N., DN 1 km 473+600, este încadrat ca drum național, iar sectorul de drum de la km 473+600 m până la Campingul Făget este încadrat ca magistrală prin municipiul C. -N., (pe traseul DN1) și stradă până la Campingul Făget (str. Făgetului). De asemenea, conform adresei nr. 210811/_, emisă de D. Tehnică - S. de Administrare Căi Publice (f.119 dosar fond), sectorul de drum dintre Calea Turzii și Campingul Făget se află în administrarea C. ui Local al M. C. -N., sector care se suprapune cu traseul drumului județean DJ107R C. -N. - Sălicea - Ciurila.
Din conținutul acestor adrese prima instanță a concluzionat că administratorul sectorului de drum dintre Calea Turzii și Campingul Făget cu privire la care reclamanta susține producerea incidentului rutier este C. Local al M. C. -N., acesta având calitate procesuală pasivă în cauza, sens în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C., prin DRDP
C. și a respins acțiunea formulată de către reclamantă împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; pentru aceleași motive a respins excepția invocată de către pârâtul C. Local al municipiul C. -N., ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii, prima instanță a reținut că pârâtul a contestat existența faptei ilicite imputate acestuia, constând în neluarea măsurilor de întreținere a străzii Făget și de semnalizare/avertizare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului, arătând că nu s-a făcut dovada certă a producerii evenimentului rutier pe strada Făget și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, singurele probe depuse de către reclamantă fiind declarația conducătorului auto, declarație care, singură, nu poate constitui temei al instituirii răspunderii în sarcina sa.
Prima instanță a reținut că la dosar au fost depuse planșele foto efectuate de inspectorul de daune la fața locului, care au fost analizate, alături de planșele foto reprezentând avariile autoturismului și devizele de reparații, de către d-l expert tehnic M. Lorel, desemnat să efectueze o expertiză tehnică în specialitatea auto. Expertul a concluzionat că dinamica producerii accidentului rutier, în modalitatea expusă de conducătorul auto, este posibilă și sustenabilă faptic, avariile constatate asupra autoturismului putând fi cauzate de o
denivelare pe carosabil și, particularizând, în raport de planșele foto de la fața locului, avariile puteau fi cauzate de o denivelare produsă de o alunecare de teren având configurația celei relevate în planșa foto. Mai mult, expertul s-a deplasat la fața locului, constatând în zona indicată ca loc al producerii avariilor o denivelare precum cea din planșele foto, apreciind că existau condițiile ca avarierea autoturismului să se fi produs în acea zonă, concluziile științifice fiind emise de expert și în baza simulării grafice a evenimentului rutier, de natură să reconstituie modul de producere a evenimentului și să certifice din punct de vedere cinematic cele susținute. Astfel, în raport de particularitățile constructive ale tipului de autoturism, precum și de dimensiunile denivelării reflectate în planșele foto de la dosar, expertul a arătat că trecerea autoturismului marca Mercedes Benz_ peste o astfel de denivelare putea conduce la avariile menționate în înscrisurile depuse la dosar. Din concluziile științifice exprimate de către expertul auto, coroborate cu declarația conducătorului auto, prima
instanță a apreciat că se poate trage concluzia rezonabilă a producerii accidentului în coordonatele descrise de către conducătorul auto, reținând că, din dinamica deplasării autoturismului pe un alt sector de drum decât cel
indicat, și acesta necorespunzător din punct de vedere tehnic, nu puteau rezulta avarii de aceeași natura și gravitate. Prin urmare, a apreciat că ipoteza deplasării conducătorului auto pe un alt sector de drum decât cel indicat prin declarația dată la poliție și la asigurator - față de care pârâtul nu este ținut a răspunde - pare destul de puțin plauzibilă.
Mai mult, prima instanță a observat că, față de planșele foto depuse la dosar de către reclamantă, pârâtul nu a făcut dovada pozitivă contrară a stării tehnice corespunzătoare a străzii Făget prin depunerea unui grafic de lucrări de reparații, întreținere sau semnalizare a acestui sector de drum.
Față de considerentele mai sus expuse, prima instanță a apreciat că se pot reține condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. în sarcina pârâtului C. Local al M. C. -N., care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea stării tehnice corespunzătoare a carosabilului de pe strada Făget, determinând avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare _
, fiind necesară efectuarea de reparații in valoare de 937,26 lei. A reținut că aspectele invocate de către pârât cu privire la cercetarea unor aspecte legate de conduita rutieră a conducătorului auto, raportat la prevederile OUG nr. 195/2002, nu prezintă relevanță în speță, fapta imputată pârâtului nefiind susceptibilă de culpă concurentă. În ceea ce privește răspunderea pârâtului M.
C. -N., a reținut că aceasta se impune a fi angajată în condițiile art. 20 și art. 21 alin. 1 teza I din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, acesta fiind titularul bunului cauzator de prejudiciu, bun a cărui administrare s-a efectuat prin C. Local al M. C. -N. .
Pentru toate aceste motive, prima instanță a obligat pârâții M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. la plata către reclamantă a sumei de 937,26 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate asupra autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .
În ceea ce privește dobânda legală aferentă debitului principal, prima instanță a acordat-o de la data notificării pârâților -_, în condițiile art. 1079 C.civ., și nu de la data efectuării plății, astfel cum a solicitat reclamanta și până la achitarea integrală a debitului.
Reținând culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 274 C.proc.civ. prima instanță i-a obligat pe pârâții M. C. -N. și C. LOCAL AL M.
C. -N. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 1089,18 lei, reprezentând onorariu de expert (f.149, f.173 dosar fond) și taxa de timbru corespunzătoare pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. C. -N. și
C. LOCAL AL M. C. -N., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal pe cale de excepție, a lipsei calității procesuale pasive și în subsidiar ca nefondată.
În motivarea recursului, au arătat că în motivarea soluției pronunțate se arată că din declarațiile conducătorului auto precum și din concluziile raportului de expertiză se poate stabili în mod rezonabil faptul că accidentul în cauză s-a produs în coordonatele descrise de către conducătorul auto, apreciindu-se că existau condițiile ca avarierea să se fi produs în acea zonă și având dinamica descrisă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel încât s-a arătat că se poate reține în litigiu îndeplinirea condițiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale.
A reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al mun. C. -N., excepție de fond, absolută și peremptorie, invocând faptul că drumul pe care s-a produs accidentul în cauză nu este în administrarea sa, ci a Direcției Regionale de D. și P. C. . Astfel, a apreciat că lipsește una din condițiile pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acțiunii civile, alături de capacitatea sa procesuală și de existența interesului judiciar. A arătat că calitatea procesuală constă în identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății. A învederat că sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit să-l cheme în judecată pe pârât. Instanța sesizată trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă. Lipsa calității procesuale poate fi invocată pe cale de excepție în tot cursul judecății și duce la respingerea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului cauzei.
A invocat și lipsa capacității de folosință a aceluiași pârât, raportat la dispozițiile art. 21, alin. 1 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, potrivit cărora: "unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu";, precum și la prevederile alin. 2 ale aceluiași articol: "în justiție, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de P. sau de Președintele C. ui Județean";. Așa fiind, a apreciat evident faptul că legiuitorul a înțeles să confere personalitate juridică doar unităților administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite de art. 1, alin. 2 din Legea nr. 215/2001, republicată.
A învederat faptul că pârâtul C. Local al municipiului C. -N. este doar o autoritate deliberativă, respectiv un organ colegial, chemat să ia hotărâri în materie administrativă, în numele și interesul colectivităților, astfel cum reiese din prevederile art. 1, alin. 2, lit. d din legea menționată. Apoi, în cuprinsul art. 23 din Legea administrației publice este prevăzut faptul că consiliile locale sunt autorități ale administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe, municipii, astfel că acestea nu reprezintă unități administrativ teritoriale, motiv pentru care nu au nici personalitate juridică.
Așa fiind, a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41, alin.
1 C.proc.civ. și a solicitat respingerea acțiunii, pe cale de excepție, a lipsei capacității de folosință a pârâtului.
Pe fondul cauzei, a criticat soluția primei instanțe raportat la reținerea îndeplinirii cumulative în cauză, a tuturor condițiilor necesare antrenării răspunderii sale civile delictuale, prevăzute de art. 998 și urm. C.civ.
A arătat că, în opinia sa, probele din dosar nu fac decât dovada existenței accidentului, fără a fi certe data și circumstanțele producerii acestuia și fără a
putea conduce, în mod neechivoc, la o legătură de cauzalitate între prejudiciul arătat și pârâții din prezentul dosar, cu atât mai mult la vinovăția acestora.
A considerat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute în mod imperativ în vederea angajării răspunderii civile delictuale.
În privința antrenării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, a arătat că art. 998 și art. 999 C.civ., la care a făcut referire și prima instanță, prevede că trebuie întrunite cumulativ, în mod obligatoriu, patru condiții generale. Astfel, potrivit art. 998 C.civ. "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";, iar conform art. 999 C.civ., "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar i de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";. A arătat că din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește prejudiciul, a arătat că, în opinia sa, contrar celor reținute de instanța de fond, în principiu, doar o notă de constatare a IPJ C., efectuată la fața locului, ar fi putut face dovada, în mod cert, a întinderii prejudiciului în cauză, fără a fi însă nici aceasta suficientă în stabilirea persoanei culpabile de producerea respectivului prejudiciu. Sub acest aspect au arătat că nu sunt de acord cu motivele din cuprinsul hotărârii, potrivit cărora certitudinea și întinderea prejudiciului se bazează pe dovezi certe, care se coroborează cu toate celelalte mijloace de probă administrate.
În ceea ce privește locul și modalitatea în care s-a produs avarierea autoturismului, au menționat că, sub nicio formă, în opinia lor nu se putea ajunge la concluzia certă că acestea sunt conforme cu descrierea făcută de către reclamantă.
A mai arătat că un aspect important în opinia sa este acela că în cuprinsul raportului de expertiza s-a reținut "posibilitatea"; ca dinamica evenimentului rutier să fi fost cea descrisă, ceea ce nu poate da naștere la certitudinea că evenimentul s-a derulat întocmai conform celor susținute de către reclamantă, precum și conform opiniei expertului auto desemnat in cauză, iar pe de altă parte nu a fost audiat niciun martor care să fi putut confirma cele susținute în cauză.
A învederat că actele depuse în legătură cu evenimentul rutier au fost eliberate exclusiv pe baza simplei declarații a conducătorului autovehiculului avariat. A considerat că nu este posibilă antrenarea răspunderii sale civile delictuale ca urmare a declarației conducătorului autovehiculului avariat, fără a face dovada tuturor cerințelor legale necesare a fi întrunite, în vederea determinării concrete a răspunderii obiective.
Referitor la fapta ilicită, condiție a angajării răspunderii civile delictuale, a menționat că nu este suficient a ne afla doar în fața unei conduite umane, ci se mai cere ca această conduită să aibă caracter ilicit, adică nepermis, nelegitim, oprit; or, în speță, din probele administrate la dosar nu s-a făcut în niciun fel dovada existenței acesteia și, cu atât mai mult, dovada existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Cu alte cuvinte, pentru ca obligația de dezdăunare să ia ființă, trebuia să se stabilească existenta unei legături de la cauză la efect între fapta comisă de o persoană și prejudiciul suferit de cealaltă, condiție care în speță, în opinia lor, nu a fost dovedită.
A mai arătat că documentele depuse în probațiune, respectiv procesul verbal de constatare a avariilor, care are la bază declarația pe proprie
răspundere a reclamantului privind avariile suferite de către autovehiculul proprietate personala, ca urmare a intrării cu acesta intr-o groapa/denivelare, nu este suficientă pentru a dovedi legătura de cauzalitate între avarii și accident. Apoi, fotografiile depuse în probațiune au doar caracter extrajudiciar.
A învederat că, raportat la acest din urmă aspect, consideră că nu poate fi stabilit în concret momentul producerii avariei astfel menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici fotografiile anexate la dosarul cauzei nefiind datate.
Prin urmare, a apreciat că defecțiunile produse autovehiculului puteau fi produse mult după, ori anterior datei menționate în cuprinsul acțiunii introductive, având în acest sens tot simpla declarație a conducătorului auto.
Apoi, au arătat recurenții, dreptul la reparație poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt, neîndoielnic, o consecință directă a faptei ilicite.
Referitor la raportul de expertiză întocmit în cauza, a menționat că expertul a concluzionat faptul că "dinamica producerii accidentului auto, în modalitatea expusă de către conducătorul auto este posibilă faptic";. Au arătat că în opinia lor nu se poate pune un semn de egalitate între "posibilitatea"; ca accidentul să se fi produs în modalitatea descrisă și în locul menționat și
"certitudinea"; că acestea s-au produs exact așa cum s-a arătat în cuprinsul acțiunii, pentru a se putea stabili legătura de cauzalitate obligatorie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
A învederat că tocmai concluzia expertului desemnat în cauză, "este posibil faptic";, ne arată că nu se poate stabili cu certitudine nici măcar faptul că avarierea autoturismului a fost cauzată de intrarea roților autovehiculului într-o groapă, aceasta fiind doar o ipoteză, astfel că daunele invocate în speță nu pot fi catalogate nici ca fiind "o consecință neîndoielnică"; a faptei ilicite.
A mai arătat că prin autorizația de reparații (deviz) s-au constatat doar avariile autovehiculului, nu și dinamica accidentului, care a fost consemnată în baza declarației conducătorului auto. A apreciat că nu poate fi demonstrat faptul că drumul denivelat sau nesemnalizat (potrivit fotografiilor realizate, fără a fi datate) ar fi determinat direct și nemijlocit producerea accidentului.
A mai arătat că producerea prejudiciului poate fi precedată sau însoțită de mai multe acțiuni sau inacțiuni, fiind implicate în acest sens o serie de împrejurări, cauze și condiții, prin urmare ar fi dificil de identificat în mod concret care dintre acestea ar fi direct determinante ale antrenării răspunderii civile delictuale pentru paguba astfel pricinuită. În acest sens a menționat că este posibil ca în situația în care drumul era denivelat nu aceasta să fie cauza sau singura cauză a producerii avariilor, ci și conduita conducătorului în sensul neadaptării vitezei la condițiile de trafic sau existența unor probleme anterioare ale autoturismului în cauză, acesta fiind în situația de a-l avaria intenționat.
În subsidiar a arătat că o altă situație, neluata deloc în considerare de către instanța de fond, este aceea a existenței unei culpe concurente a conducătorului auto și a pârâților. A considerat că din concluziile expertului cu privire la dinamica evenimentului rutier invocat în speța, contrar celor reținute de către instanța de fond, nu se poate desprinde existența vinovăției recurenților, a faptei ilicite și, cu atât mai puțin, legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta, elemente imperativ necesar a fi întrunite cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Revenind la fotografiile depuse la dosar a menționat că din acestea nu se poate identifica adâncimea gropii existente la data menționată de către conducătorul auto, fiind vizibilă doar o degradare a stratului de asfalt. A apreciat, deci, că din niciun mijloc de probă administrat în dosar nu poate fi demonstrat faptul că drumul denivelat sau nesemnalizat (potrivit fotografiilor
realizate fără a fi datate), ar fi determinat direct și nemijlocit producerea accidentului.
A concluzionat în sensul că nu ne aflăm în cauză în prezența unor fapte ilicite și împrejurări dovedite și, de asemenea, că acestea ar fi contribuit direct sau indirect, mediat sau nemijlocit, la producerea prejudiciului. A apreciat că lipsește deci, cu desăvârșire, și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, condiție cerută în mod imperativ de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Raportat la culpă, ca și condiție esențială, a arătat că art. 998 C.civ. prevede că obligația de reparare a prejudiciului revine celui din a cărui greșeală s-a ocazionat; cu alte cuvinte, pentru a fi angajată răspunderea civila delictuală, este necesar ca fapta ilicită cauzatoare a prejudiciului să fie imputabilă autorului acesteia: pârâților M. C. -N. și C. Local al municipiului C.
-N. . În acest sens a arătat că potrivit dispozițiilor art. 48 din OUG nr. 195/2002 conducătorul vehiculului trebuia să respecte reglementările legale imperative privind respectarea limitelor de viteză în funcție de împrejurările existente sau a condițiilor de drum. A apreciat că și conducătorul auto putea avea o culpă concurentă sau exclusivă pentru prejudiciul produs. A mai arătat că în lipsa unor martori (alții decât conducătorul auto audiat ca martor) sau a unei constatări la fața locului, în opinia recurenților, nu se poate stabili dacă conducătorul auto putea evita avarierea mașinii printr-o conduită preventivă sau dacă, de exemplu, mașina mai avea unele probleme anterioare producerii accidentului.
A concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile antrenării răspunderii civile delictuale.
În privința obligării pârâților la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data notificării până la data plății efective a debitului principal, au arătat că atâta vreme cât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pârâtul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, și, pe cale de consecință, nici la plata dobânzii legale aferente acestui debit. Au mai arătat că solicitarea dobânzii legale din momentul arătat nu este justificată nici în situația în care condițiile răspunderii civile sunt întrunite. Dreptul la reparație, contrar celor reținute de către instanța de fond, se naște în momentul întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, rămânând nedesăvârșit până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, când despăgubirile astfel solicitate devin o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată a invocat prevederile art. 274 și urm. C.proc.civ. și a solicitat exonerarea lor de la plata totală sau parțială a cheltuielilor.
Au solicitat judecarea cauzei și în condițiile art. 242 C.proc.civ. În drept, au invocat art. 299 și urm. C.proc.civ.
Recurenții sunt scutiți de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Recurenții nu au depus înscrisuri noi în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la 22 octombrie 2013, intimata C. prin DRDP
C. a solicitat respingerea recursului formulat de către C. LOCAL AL M. UL C. -N. și M. C. -N., ambele reprezentate prin P., ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate.
A solicitat instanței de recurs să țină cont, în soluționarea cauzei, de actele aflate la dosar, din care rezultă, fără putință de tăgada, faptul că evenimentul rutier a avut loc pe strada Făget din C. -N., drum care nu se afla în administrarea sa. A solicitat menținerea soluției asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri, invocând art. 242 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la 15 noiembrie 2013, intimata SC O. V.
I. G. SA a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al municipiului C. -N. și la excepția lipsei capacității de folosință a acestei autorități, a solicitat instanței să aibă în vedere prevederile Legii 215/2001 care dispune în art. 21, alin. 1 și 2 că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile legii, iar în art. 38 alin. 2 prevede că consiliul local are următoarele atribuții principale: … f) administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului; l) stabilește măsurile necesare pentru construirea,
întreținerea și modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri aparținând căilor de comunicații de interes local. De asemenea, a mai arătat că în conformitate cu art. 38 alin. 6 lit. a pct. 13, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
A invocat și art. 22 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, care prevede că administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora";. A arătat că, astfel cum rezultă din dispozițiile legale invocate, consiliul local este titular de drepturi și obligații, neputându-se acorda altă semnificație faptului că în sarcina sa sunt stabilite anumite atribuții, printre care administrarea domeniului public al orașului și construirea, întreținerea și modernizarea drumurilor. A apreciat că este de neconceput ca legea să fi stabilit o serie de competențe, fără a acorda entității respective aptitudinea de a le aduce la îndeplinire, ceea ce constituie conținutul capacității civile a autorității publice locale, care se reflecta și în capacitatea procesuală a acesteia. Prin urmare, a apreciat că consiliul local are și calitate și capacitate procesuală, iar excepția este nefondată.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, întrucât recurenții au reiterat susținerile formulate în fata primei instanței. Or, aceasta a apreciat ca din probele administrate de reclamantă a rezultat întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.
A arătat că se contestă în mod neîntemeiat probatoriul administrat la fond, având în vedere că este vorba de chestiuni de fapt, care pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. A arătat că din actele eliberate de poliție rezultă că la data constatării autovehiculul prezenta avariile pentru care a solicitat despăgubiri, iar din declarația conducătorului auto rezultă împrejurările producerii daunei. Din aceste elemente se naște prezumția că autovehiculul a fost avariat din cauza stării necorespunzătoare a carosabilului.
A mai arătat că, în afara de aceasta, declarația conducătorului auto beneficiază de prezumția de bună-credință, potrivit art. 1899 alin. 2 C.civ. și, câtă vreme nu s-a produs nicio proba contrara, prezumția nu a fost răsturnată,
iar susținerile din recurs nu au niciun suport.
Mai mult, a arătat intimata, expertiza auto administrată în cauză a confirmat existența legăturii de cauzalitate dintre starea carosabilului și avariile produse la autovehicul.
În ceea ce privește culpa, a arătat că, având în vedere că obligația de întreținere este una de rezultat, culpa se prezumă. A apreciat că culpabilizarea
conducătorului auto pentru că nu a evitat obstacolul este neîntemeiată în raport de cauza directă a avariei - carosabil inadecvat. Normele privind circulația pe drumurile publice sunt edictate pentru evitarea producerii de accidente, iar nu pentru a contracara efectele existenței gropilor în carosabil. Dacă am accepta contrariul, ar însemna că întotdeauna conducătorii auto ar fi vinovați de producerea unei avarii, indiferent de starea carosabilului, întrucât, circulând cu atenție, ar trebui să poată întotdeauna evita orice obstacol. A apreciat că un asemenea raționament frizează absurdul pentru că problema care trebuie avută în vedere și sancționată este calitatea drumului public sau, mai exact, lipsa calității corespunzătoare a acestuia.
A concluzionat în sensul că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a administratorului drumului: fapta ilicită, constând în încălcarea obligațiilor prevăzute de lege (administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia - art. 2 din HG 85/2003; administratorul drumului public trebuie să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configurației, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia - art. 4 din HG 85/2003); prejudiciul (avarierea autovehiculului asigurat la societatea intimată), legătura de cauzalitate și vinovăția sub forma culpei (constând în neglijența de care a dat dovada administratorul drumului în îndeplinirea obligațiilor legale).
Nici intimații nu au depus înscrisuri noi în recurs.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că cererea introductivă de instanță a fost introdusă la data de 2 septembrie 2010 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în anul 2007.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887 și de Legea nr. 136/1995, ca legi speciale și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Verificând incidența motivelor de recurs invocate în cauză de recurentul C. LOCAL AL M. TURDA referitoare la capacitatea sa procesuală și la calitatea sa procesuală, tribunalul reține că acestea sunt nefondate.
Art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997, actualizată, impun administratorului drumului, recurentul C. LOCAL AL M. C. -N., conform art. 21-22 din OG nr. 43/1997 o obligație pozitivă, de rezultat, constând în semnalizarea și menținerea drumului în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță.
Art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 statuează neechivoc că, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor
răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
Normele mai sus citate conferă recurentului atât calitate procesuală, prin instituirea în sarcina sa a răspunderii civile arătate în aliniatul anterior, cât și capacitate procesuală, întrucât prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, coroborate cu cele ale art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 au caracter de normă specială față de dispozițiile art. 21, alin. 1 din Legea nr. 215/2001, în condițiile în care art. 41 alin. 2 C.proc.civ. din 1865 permite, în anumite condiții, participarea la proces a structurilor lipsite de pesonalitate juridică, atunci când au organe proprii de conducere, ipoteză îndeplinită în speță. Oricum, C.
LOCAL AL M. C. -N. participă la prezentul proces alături de structura cu personalitate juridică corespunzătoare, M. C. -N., reprezentat legal de P. .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C. SA, tribunalul reține că, astfel cum rezultă din adresa nr. 6245/16 februarie 2011 (f.99-100 dosar judecătorie) și din adresa nr. 201811/23 august 2011 emisă de recurent (f.119 dosar judecătorie), care redau situația juridică a drumului public pe care a avut loc accidentul cauzator de prejudicii prin raportare la OG nr. 43/1997, sectorul din drumul Câmpia Turzii - Turda - C. -N., de la km 473+600 până la Campingul Făget, relevant pentru prezentul litigiu, este încadrat ca magistrală prin municipiul C. -N., fiind, astfel, în administrarea recurentului și nu în cea a intimatei C. SA. În consecință, tribunalul reține că prima instanță a admis în mod întemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a C., invocată de această pârâtă și a respins în mod întemeiat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA împotriva pârâtei C., prin DRDP C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, tribunalul reține că prima instanță a coroborat corect probele administrate în cauză, stabilind în mod întemeiat că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sarcina recurentului.
Contrar celor susținute de recurent, declarațiile date de martorul BACIU
A. IONUȚ în fața organelor de poliție (f.28-29 dosar judecătorie) și în fața instanței (f.137 dosar judecătorie) sunt nu doar probe admise de lege, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 189 C.proc.civ. din 1865, ci și probe utile și relevante în prezenta cauză, martorul BACIU A. IONUȚ fiind persoana care conducea autoturismul în cauză în momentul accidentului.
Dubiile recurentului asupra veridicității stării de fapt descrise de martor nu pot fi reținute în cauză, în condițiile în care, pe de o parte, în sarcina martorului nu s-a instituit răspunderea penală pentru o eventuală mărturie mincinoasă, iar pe de altă parte elementele de fapt descrise de martorul BACIU
A. IONUȚ sunt confirmate, din perspectiva caracterului lor posibil, de raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză de d-l expert tehnic M. Lorel Ion (f.171-174 dosar judecătorie), care a arătat neechivoc că avariile suferite de autoturismul înmatriculat sub nr._ ar fi putut fi produse de o denivelare cauzată de alunecarea terenului ce a făcut ca pe anumite porțiuni drumul să se lase și plăcile de beton să se rupă, apărând denivelări relativ mari între zona stabilă și zonele lăsate, astfel încât trecerea peste o astfel de denivelare … putea conduce la avariile produse așa cum au fost ele consemnate.
În același sens, tribunalul are în vedere faptul că, într-adevăr, fotografiile depuse de reclamantă la dosar sunt extrajudiciare, însă acestea au fost analizate de expertul tehnic și utilizate fără rezerve de expert în realizarea expertizei tehnice.
Mai mult, autoturismul cu nr._ nu aparține martorului, ci SC P. AS RAPID SRL (f.22 dosar judecătorie).
T. ul mai reține că reclamanta intimată, prin administrarea probelor solicitate, a făcut dovada elementelor de fapt susținute, achitându-se de sarcina impusă de art. 1169 C.civ. din 1864. În schimb, pârâtul recurent, deși a susținut posibilitatea existenței unei culpe concurente a martorului BACIU A. IONUȚ în sensul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de trafic, respectiv a susținut existența unor probleme anterioare ale autoturismului în cauză și că martorul ar fi avariat intenționat autoturismul, nu a făcut dovada alegațiilor sale, contrar obligației procesuale de a își dovedi apărările prevăzută de art. 129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865 și de art. 1169 C.civ. din 1864.
În consecință, tribunalul reține că starea de fapt din speță coincide cu starea de fapt susținută de reclamanta intimată.
Verificând încadrarea juridică dată de prima instanță situației de fapt, tribunalul reține că, în mod corect prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, ale art. 5 alin. 1 și 6 din OUG nr. 195/2002 și a art. 21, 22 și 40 din OG nr. 43/1997, respectiv a art. 999 C.civ., raportat la art. 998 C.civ., care constituie fundamentul oricărei răspunderi delictuale.
Astfel, dispozițiile art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997, actualizată, impun administratorului drumului, recurentul C. LOCAL AL M. C. -N., conform art. 21-22 din OG nr. 43/1997 o obligație pozitivă, de rezultat, constând în semnalizarea și menținerea drumului în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. Per a contrario, faptul că un autovehicul este avariat ca urmare a simplei rulări pe un drum public aflat în stare necorespunzătoare are semnificația neîndeplinirii de către administratorul drumului a obligației sale legale, pozitive, de rezultat de a menține drumul respectiv în stare tehnică corespunzătoare, nefiind îndeplinit standardul minimal al desfășurării traficului în condiții de siguranță. Or, în speță, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat ca urmare a rulării pe sectorul de drum situat între Calea Turzii și Campingul Făget, datorită unor gropi considerabile aflate în carosabil, fapt care probează atât existența unui prejudiciu, constând în reducerea funcționalității autoturismului, cât și fapta ilicită a neîndeplinirii de către administratorul drumului a obligației sale de a menține drumul în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. De altfel, pericolul rulării pe acest drum nu a fost nici semnalizat, recurentul încălcând în întregime dispozițiile art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 actualizată. În ceea ce privește raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, acesta se prezintă sub forma unui lanț cauzal neîntrerupt între fapta ilicită și prejudiciu, după cum urmează: fapta ilicită de a nu menține drumul în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță prin neluarea măsurilor materiale necesare de a astupa gropile din carosabil reprezintă o omisiune care a avut drept consecință existența gropilor respective în carosabil la momentul deplasării autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ pe sectorul de drum situat între Calea Turzii și Campingul Făget, care a fost urmată de șocul mecanic suferit de autovehicul în condițiile existenței unei diferențe de nivel considerabile între cota drumului neavariat și baza gropilor, șoc mecanic care a cauzat avarierea elementelor autovehiculului arătate în declarația de la f. 27 dosar judecătorie, urmată de scăderea funcționalității autoturismului. În fine, culpa recurentului este probată prin prezumția stabilită de art. 19 alin. 3 C.pen., aplicată mutatis mutandis în domeniul răspunderii civile pentru fapte ilicite, potrivit căreia în cazul în care o inacțiune, o omisiune are caracter ilicit civil, caracterul ilicit se reține indiferent dacă inacțiunea,
omisiunea este intenționată (dol) sau se datorează culpei (neglijenței). În consecință, omisiunea recurentului de a menține sectorul de drum situat între Calea Turzii și Campingul Făget în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță, în calitatea sa de administrator al acestui sector de drum, este contrară dispozițiilor art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 indiferent dacă este rezultatul unei inacțiuni intenționate sau al unei neglijențe.
Cât privește sesizarea instanței de către intimata reclamantă în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, tribunalul reține deplina incidență a acestor norme, în cauză operând subrogarea legală a asiguratorului în drepturile asiguratului odată cu plata despăgubirii corespunzătoare avariilor suferite de bunul asigurat, efectuat de reclamantă astfel cum rezultă din înscrisul aflat în dosarul de fond la f. 13.
Invocarea de către recurent a inexistenței unui document scris emis de IPJ
C. nu poate fi primită de instanță, deoarece, pe de o parte, nu există vreo normă de drept pozitiv român care să condiționeze răspunderea administratorului drumului de constatarea prejudiciului de către acest subiect de drept - Inspectoratul de Poliție al Județului (C. ), iar pe de altă parte avariile cuprinse în declarația dată de martorul BACIU A. IONUȚ au fost verificate și consemnate de lucrătorul poliției rutiere care a semnat înscrisul de la f. 27 dosar judecătorie. Art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 statuează neechivoc că, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții C. LOCAL AL M. C. -N. și M. C. -N., ambii reprezentați de P. UL
M. C. -N., în contradictoriu cu intimatele SC O. V. I. G. SA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 2748/12 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții C. LOCAL AL
M. C. -N. și M. C. -N., ambii reprezentați de P. UL M.
C. -N., în contradictoriu cu intimatele SC O. V. I. G. SA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 2748/12 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
F. M. | D. | D. I. P. În CO, semnează | C. P. În CO, semnează | În CO, semnează |
președintele instanței | președintele instanței | prim-grefier |
Thred. FIM/LU/2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 275/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 97/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
