Decizia civilă nr. 45/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - C. C. JUDECĂTOR - D. H. JUDECĂTOR - C. M. B. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta G. A. SA, împotriva sentinței civile nr. 15271/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. M.
C., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei, d-na manager zonal juridic A. Moraru, cu delegație depusă la acest termen la dosar și reprezentantul intimatului, d-l avocat Dănuț Ș., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimatul a înregistrat la dosar în data de_, întâmpinare la recursul formulat iar în data de_ a înregistrat la dosar o completare la întâmpinare. Se comunică cu reprezentanta recurentei atât un exemplar din întâmpinare cât și un exemplar din completarea la întâmpinare.
T. ul constată că recursul este legal timbrat și prin raportare la dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent material, teritorial și general să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentanta recurentei arată că înțelege să susțină recursul astfel cum a fost formulat și nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Reprezentantul intimatului arată că înțelege să susțină întâmpinarea astfel cum a fost completată și nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
T. ul nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat constată recursul în stare de judecată și acordă reprezentanților părților cuvântul pentru dezbaterea recursului pe fond.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor de executare efectuate. Arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 120 din OUG nr. 99/2006 invocate în motivarea hotărârii, Menționează de asemenea că potrivit dispozițiilor art. 8 din contractul de asigurare nr. 18004 de la data efectuării plății către beneficiarul asigurării, asiguratorul se subrogă în toate drepturile și acțiunile pe care le are banca împotriva împrumutatului. Ca urmare, operând subrogarea, creanța este transmisă cu toate garanțiile și accesoriile sale către G. A. SA, fiind transmis inclusiv titlul executoriu în original. Precizează faptul că, creanța deținută de recurentă este certă, lichidă și exigibilă rezultând din contractul de credit ce este titlu executoriu, din momentul plății a operat subrogarea. Arată de asemenea că instanța de fond nu a avut în vedere că prin plata sumei conform contractului de asigurare,
recurenta a dobândit toate drepturile beneficiarului asigurării și evident dreptul acestuia de a cere executarea silită în baza titlului executoriu constând în contractul de credit. Conform dispozițiilor art. 120 din OUG nr. 99/206, contractul de credit nr. 3221206 este și rămâne titlu executoriu de la data încheierii acestuia, indiferent de persona care se află în posesia lui. Solicită de asemenea obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul recurs.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinare și în completarea la întâmpinare. Arată că, contractul de asigurare nu constituie titlu executoriu, pentru a putea fi pus în executare silită, această modalitate de a proceda contravine și prevederilor art. 12 din contractul de asigurare. Menționează faptul că recurenta încearcă să inducă o confuzie între cele două contracte, de credit și respectiv de asigurare, deși acestea sunt acte juridice distincte ca natură, conținut și efecte juridice. Astfel, contractul de credit, singurul care constituie titlu executoriu în temeiul art. 120 din OUG 99/2006, dă dreptul creditorului, în speță Banca Transilvania, de a acționa, inclusiv pe cale executării silite, împotriva intimatului, pentru a asigura executarea obligațiilor asumate în raport cu acest creditor, respectiv de plată a ratelor aferente creditului acordat și a eventualelor accesorii. Arată că acest drept îi corespunde obligația intimatului de a achita anumite sume de bani primite cu titlu de împrumut și a eventualelor accesorii. Menționează de asemenea că, contractul de asigurare, încheiat între intimat și recurentă, nu constituie titlu executoriu, întrucât pentru orice pretenții ale asiguratorului față de intimat și derivate din contractul de asigurare, este necesar ca acesta să uzeze de mijloacele prevăzute de legea de procedură, formulând o cerere de chemare în judecată, acțiune în regres, în cadrul căreia să se pună în discuție condițiile răspunderii civile a intimatului, fundamentată pe prevederile contractuale sau pe prevederile legale, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995. Arată că în cadrul dosarului execuțional din speță, recurenta a încercat să valorifice o creanță rezultată din pretinsa exercitare a unui drept de regres, pentru care însă nu există titlu executoriu. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.15271/16 iulie 2012 s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul R. M. C. în contradictoriu cu intimata SC G. A. SA, dispunându-se anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.133/2012 al SCPEJ ADAM DRAGOȘ ȘI OSZOCZKI ANDRAS. Prin aceeași sentință intimata a fost obligată să-i achite contestatorului suma de 1.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator ca fiind rămasă fără obiect.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut faptul că în conformitate cu disp. art.399 C.pr.civ. împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare cei interesați sau vătămați prin executare sunt îndreptățiți să formuleze contestație, contestația vizând doar incidentele legate de executare, în acest cadru procesual putând fi cercetate doar formele de executare silită întocmite cu prilejul executării silite, instanței revenindu-i obligația de a verifica respectarea cerințelor legale aplicabile potrivit Codului de procedură civilă.
Instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității intimatei de creditoare prin raportare la contractul de credit nr.321206/2006, excepție invocată de contestator, reținând faptul că creditorul din cererea de executare silită SC G. A. SA nu are un titlu executoriu împotriva debitului R.
M. C. prin raportare la disp. art.120 din OUG nr.99/2006 întrucât acest creditor nu are calitatea de instituție de credit.
Împrejurarea că asigurătorul a preluat toate drepturile asiguratului său Banca Transilvania SA s-a apreciat că dă naștere dreptului acestuia la regres împotriva debitorului, urmând ca pe calea unei acțiuni judiciare să se analizeze întrunirea condițiilor răspunderii civile și să se stabilească cuantumul creanței datorate de contestator.
În acest context, s-a apreciat că executarea silită a contestatorului în temeiul contractului de credit de către societatea de asigurare SC G. A. SA este nelegală, motiv pentru care toate actele de executare silită efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nbr.133/2012 au fost anulate.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a formulat recurs, în termen legal, intimata SC G. A. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației la executare ca netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii actelor de executare silită.
În motivarea cererii recurenta a arătat că a înaintat BEJ o cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.321206/6 aprilie 2006 privindu-l pe debitorul R. M. C. și că prin încheierea civilă nr.1553/_ pronunțată în dosarul nr._ instanța a admis cererea formulată de executorul judecătoresc și a încuviințat executarea silită prin urmărirea imobiliară, mobiliară și prin poprire împotriva debitorului.
S-a mai arătat că împotriva executării silite debitorul a formulat contestație, admisă în mod eronat de prima instanță, reținându-se faptul că recurent nu are un titlu executoriu împotriva debitorului.
Se apreciază că prima instanță a interpretat greșit disp. art.120 din OUG nr.99/2006 și că din interpretarea acestora reiese indubitabil caracterul de titlu executoriu al contractului de credit invocat.
Împrejurarea că recurenta a intrat în posesia contractului de credit prin subrogare se apreciază că nu constituie un temei pentru a se considera că acest contract și-a pierdut caracterul de titlu executoriu, invocându-se în acest sens disp. art.8 din contractul de asigurare nr.18044, dispoziții în baza cărora de la data efectuării plății către beneficiarul asigurării asiguratul se subrogă în toate drepturile și acțiunile pe care le are banca împotriva împrumutatului.
Se apreciază că la aceste dispoziții legale se impune a fi adăugate și prevederile Legii nr.136/1995, respectiv prev. art.22, conform cărora în limitele indemnizației plătite asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Operând subrogarea se consideră că este transmisă creanța în favoarea recurentei cu toate garanțiile și accesoriile, fiind transmis inclusiv titlul executoriu în original.
Se apreciază absurdă solicitarea de a se formula o acțiune judiciară pentru obținerea unui nou titlu, cererea fiind lupsită de interes întrucât în speță există un titlu preluat prin subrogare.
Nerespectarea obligației de plată la scadență a ratelor de către împrumutat obligă asigurătorul în temeiul contractului de asigurare la plata
sumei datorate, recurenta considerând creanța invocată ca fiind certă, lichidă și exigibilă, rezultând din contractul de credit care are caracteristicile titlului executoriu.
Se susține că instanța nu a avut în vedere faptul că prin plata sumei conform contractului de asigurare a dobândit toate drepturile beneficiarului asigurării și, evident, dreptul acestuia de a cere executarea silită în baza titlului executoriu constând în contractul de credit.
S-a solicitat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate disp. art.304 pct.8 și 9, art.3041C.pr.civ., disp. art.22 din Legea nr.136/1995, art.2210 C.civ. și art.120 din OUG nr.99/2006.
Intimatul-contestator R. M. C. a depus la dosar întâmpinare la data de 14 ianuarie 2013, solicitând respingerea recursului formulat de creditoare, susținând, în esență, legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță și faptul că asigurătorul nu are dreptul de a proceda la executarea silită în baza contractului de credit încheiat de SC BA. TRANSILVANIA SA cu contestatorul.
S-a apreciat că acest drept de executare silită aparține în exclusivitate instituției bancare și că odată ce contractul de asigurare nu constituie titlu executoriu, nu poate fi pus în executare silită.
Intimatul consideră că recurenta încearcă să inducă o confuzie între cele două contracte, deși acestea sunt acte juridice distincte ca natură, conținut și efecte juridice, contractul de credit fiind titlu executoriu în baza disp. art.120 din OUG nr.99/2006 și dându-i dreptul instituției bancare de a acționa inclusiv pe calea executării silite împotriva împrumutatului pentru a- și asigura executarea obligațiilor asumate, respectiv obligațiile de plată a ratelor aferente creditului acordat și eventualelor accesorii.
Drepturile creditorului inițial, instituția bancară, pot fi transmise legal sau convențional oricărei alte persoane, deci și asigurătorului, intimatul considerând însă că acesta, în calitate de succesor în drepturi al creditorului inițial, nu poate exercita decât acele drepturi pe care le avea autorul său și nu poate pretinde în temeiul contractului de credit decât plata sumelor cu titlu de împrumut și nu a altor sume.
Pe de altă parte, în ceea ce privește contractul de asigurare se susține că nu constituie titlu executoriu și că pentru orice pretenții ale asigurătorului față de împrumutat se impune formularea unei cereri de chemare în judecată pe calea acțiunii în regres în cadrul căreia urmează să fie puse în discuție condițiile răspunderii civile fundamentate pe contract sau pe prevederile legale prevăzute de art.22 din Legea nr.136/1995.
Atâta timp cât în dosarul execuțional recurenta a încercat să valorifice o creanță rezultată din pretinsa exercitare a unui drept de regres, pentru care nu deține un titlu executoriu, intimatul apreciază că în mod legal prima instanță a dispus anularea actelor de executare silită ca fiind nelegale.
Intimatul consideră că recurenta face confuzie între cele două contracte și că în baza contractului de credit pot fi exercitate doar acele drepturi pe care le avea instituția bancară, acestea putând fi transmise pe cale legală sau convențională, în timp ce în baza contractului de asigurare încheiat cu recurenta, contract care nu este titlu executoriu, recurenta este îndreptățită să formuleze o acțiune în regres în cadrul căreia să se pună în discuție condițiile răspunderii civile în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Analizând recursul declarat de creditoarea SC G. A. SA împotriva sentinței civile nr.15271/16 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cu luarea în considerare a motivelor de recurs invocate, a întâmpinări depuse la dosar de intimat, ținând cont de toate înscrisurile existente la dosarul cauzei și probele administrate, având în vedere prev. art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
După cum în mod corect a reținut prima instanță executarea silită poate fi demarată doar în baza unui titlu executoriu, contractul de credit nr. 3121206/2006 încheiat între contestator în calitate de împrumutat și BA. TRANSILVANIA SA în calitate de împrumutător fiind titlu executoriu prin raportare la dispozițiile art. 120 din OUG nr. 99/2006.
În ceea ce privește contractul de asigurare încheiat între contestatorul
R. M. C. și societatea de asigurare SC GRUPAMA ASIGURĂRĂ SA, nu poate fi reținută calitatea de titlu executoriu după cum în mod corect a arătat și instanța de fond.
Cererea de executare silită formulată de asigurător la data de 13 februarie 2012 a fost demarată în baza contractului de credit nr. 321206/_
, încheiat de contestator cu BA. TRANSILVANIA SA, în condițiile în care contestatorul încheiase un contract de asigurare nr.18044/_ cu împrumutatul pentru a garanta rambursare împrumutului de care beneficiase contestatorul în baza contractului de credit.
Beneficiarul contractului de asigurare, în baza convenției mai sus
invocate, era instituția bancară, asigurătorul obligându-se să-i plătească beneficiarului asigurării, respectiv băncii, suma datorată de asigurat în situația în care acesta va fi în imposibilitate de a rambursa creditul.
În baza aceleiași convenții, de la data efectuării plății către beneficiar asigurătorul se subroga în drepturile și acțiunile pe care banca le avea împotriva împrumutatului urmând să dispună, în conformitate cu prevederile contractului de conservare a dreptului de regres, vinderea gajului ca urmare a intervenirii riscului asigurat.
La data de_ în baza ordinului de plată nr. 2232 asigurătorul a achitat băncii suma de 75.319,80 lei și în conformitate cu dispozițiile art. 8 din contractul 18044/_ s-a subrogat în drepturile și acțiunile pe care le avea banca împotriva împrumutatului.
Această subrogare nu poate privi însă, și subrogarea în calitatea de instituție de credit pe care o are împrumutătorul, calitate ce îi este conferită de lege și care a fost avută în vedere de legiuitor la momentul reglementării caracterului de titlu executoriu a contractului de credit.
Prima instanță a apreciat în mod corect că asigurătorul nu deținea, la data formulării cererii de executare silită, împotriva contestatorului împrumutat un titlu executoriu în baza căruia să solicite executarea silită.
Conform prevederilor art. 8 din contractul de asigurare asigurătorul are doar in drept de regres împotriva împrumutatului fiind îndreptățit să-i solicite rambursarea creditului contractat și a dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile contractului de credit, asiguratul asumându-și de altfel, aceste obligații prin contractul de asigurare (art. 9) față de asigurător.
Dreptul de regres al asigurătorului este de altfel reglementat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, partea fiind îndreptățită să formuleze în instanță o cerere întemeiată pe prevederile contractului de asigurare și dispozițiile legii speciale aplicabile în materie de asigurări. Pe această cale, analizându-se îndeplinirea condițiilor răspunderii civile asigurătorul poate obține o hotărâre judecătorească care să dobândească calitatea de titlu executoriu necesară punerii în executare silită.
Cele două contracte, contractul de credit și cel de asigurare sunt contracte distincte, cu regim juridic distinct, dând naștere la raporturi juridice diferite, asigurătorul fiind titularul unui drept de a solicita despăgubiri din partea asiguratului însă doar în baza acțiunii în regres reglementată în contractul de asigurare.
De altfel, tribunalul consideră că nu pot fi reținute susținerile recurentei conform cărora în baza subrogării în drepturile și acțiunile beneficiarului asigurării ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva împrumutatului, conform prevederilor art. 379 C.pr.civ., întrucât nu s-a stabilit care este valoarea limitei maxime a dreptului de regres corelativ cu valoarea creanței deținute împotriva debitorului, născută din titlu executoriu.
Pe cale de consecință, prin raportare la prevederile art. 399 C.pr.civ. prima instanță a procedat în mod corect la anularea formelor de executare silită demarate de societatea de asigurare împotriva împrumutatului în dosar execuțional nr. 133/2012 al BEJ Adam Dragoș și Oszoczki Andras, reținând inexistența titlului executoriu.
Față de considerentele mai sus reținute, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.312 alin. 1 C.pr.civ., apreciind că nu se poate reține vreun motiv de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de SC G. A. SA împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță pe care o va menține ca legală și temeinică.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată să-i achite intimatului R. M. C. suma de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, fiind în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata SC GRUPAMA A. SA împotriva sentinței civile nr. 15271/16 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentei să-i achite contestatorului R. M. C. suma de
1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
C. C. | H. | D. B. | M. | C. B. F. |
Red.CC/CC 2ex./_
| ← Decizia civilă nr. 565/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 462/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
