Decizia civilă nr. 565/2013. Contestație la executare silită

Comentarii

0

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR.565/R/2013

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G. JUDECĂTOR - V. L. G. GREFIER - DP

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului formulat de recurenta SC

I. L. ROMÂNIA I. SA prin mandatar SC A. I. S. împotriva sentinței civile nr.6998/_ pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimatul T. S., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare. Mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra recursului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat

pronunțarea pentru data de azi.

T. UL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6998/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC AVENTIS I. S., a fost admisă în parte contestatia la executare formulata de contestatorul T. S. în contradictoriu cu intimatii SC I. L. I. SA, si, în consecinta s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei cuprinse la pct.13 din contractul de leasing financiar nr. 10914/_ . De asemenea, s-a dispus anularea actelor de executare silita îndeplinite în dosarul executional nr.863/2012 al B. Cimpian M. R.

, acte îndeplinite în baza titlului executoriu constând în contractul de leasing financiar nr.10914/_, s-a respins cererea de anulare a încheierii de încuviintare a executarii silite, s-a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a clauzei cuprinse la pct.12.6 din contractul de leasing financiar nr.10914/_ și a fost obligată intimata SC I. L. I. SA la plata cheltuielilor de judecata în favoarea contestatorului, în cuantum de 199 lei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în data de 25 ianuarie 2008 între contestator, în calitate de utilizator si intimata SC I. L. I. SA a fost încheiat contractul de leasing financiar nr.10914, contract ce a avut ca efect transmiterea dreptului de folosinta asupra autoturismului VW Polo Atractive 1.4 TDI în favoarea contestatorului. Pretul autoturismului era de 10.035 euro, iar, la data achizitionarii, contestatorul a achitat suma de 2.007 euro, adica 20% din valoarea de achizitie, diferenta de 8.028 euro facând obiectul contractului de leasing financiar nr.10914/2008 încheiat pentru o perioada de 48 luni.

La data semnarii contractului a fost întocmit si planul de esalonare potrivit caruia, în final, contestatorul urma sa achite suma totala de 13.826,34 euro, în ratele lunare fiind inclusa valoarea reziduala, dobânda de prefinantare de 7,50% si taxa de administrare de 1,50%. Contestatorul a achitat contravaloarea a 24 rate, dupa care, în

data de_ a fost întocmit procesul-verbal de predare-primire a bunului, mentionându-se ca utilizatorul preda bunul ce a facut obiectul contractului de leasing în mod benevol datorita imposibilitatii achitarii ratelor lunare stabilite.

In data de_ la B. Cimpian M. R. a fost înregistrata cererea de executare silita a contractului de leasing financiar nr.10914/2008, cerere în baza careia a fost constituit dosarul executional nr.863/2012. Cererea de executare silita a fost formulata de SC I. L. I. SA prin mandatar SC AVENTIS I. S., având în vedere ca între cele doua societati a fost încheiat contractul de mandat special nr.4460/_ . În baza aceluiasi contract de mandat SC AVENTIS I. S. a avut dreptul de a reprezenta finantatorul în cadrul contestatiei la executare formulate si, având în vedere ca între contestator si mandatar nu exista nici un raport juridic, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC AVENTIS I. S., aceasta societate având doar calitatea de mandatar al SC I. L. I. SA în prezenta cauza. Prin încheierea civila nr.7742/CC/_ Judecatoria C. -N. a admis cererea inaintata de B. Cîmpian M. R. si a încuviintat executarea silita a titlului executoriu contractul de leasing financiar nr.10914/_, iar, în data de_ executorul judecatoresc a întocmit procesul-verbal prevazut de art.388 alin.1 Cod proc.civila si a emis somatia prin care contestatorului i se punea în vedere sa achite, în termen de o zi, suma de 30.757,57 lei, respectând astfel dispozitiile art.387 alin.1 Cod proc.civila.

Dupa cum s-a putut observa, executorul judecatoresc nu a explicitat suma totala mentionata în somatia emisa, iar in procesul-verbal intocmit s-a mentionat ca debitorul trebuia sa plateasca creditoarei suma de 30.757,57 lei fara a se specifica ce anume reprezinta aceasta suma. Sunt explicitate cheltuielile de executare silita (30,90 lei taxe timbru, 310 lei cheltuieli executare silita conform Hotararii nr.2/2007 a UNEJR si 3.355 lei onorar executare silita), însa nu s-a precizat daca aceste cheltuieli de executare se adauga sau sunt incluse în suma de 30.757,57 lei despre care se sustine ca este datorata de catre contestator (f.64). Doar din restul actelor de executare silita, respectiv comparând procesul-verbal întocmit în data de_ cu cererea de executare silita înregistrata în_ rezultând ca debitul pretins de SC I.

L. I. SA, prin mandatar SC AVENTIS I. S., era de 27.061,67 lei, suma de 3.695,90 lei reprezentând cheltuieli de executare silita.

In termenul prevazut de art.401 alin.1 Cod proc.civila calculat de la data comunicarii somatiei emise în dosarul executional nr.863/2012 al B. Cimpian M. R.

, contestatorul a înregistrat contestatia la executare prin care a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la pct.12.6 si 13 din contractul de leasing financiar nr.04406/_ si a anularea actelor de executare silita îndeplinite în baza acestui titlul executoriu. In conditiile în care în toata motivarea contestatiei la executare se facea referire la contractul de leasing financiar nr.10914/_, iar la dosar a fost depus, in probatiune, acest din urma contract, precum si actele de executare silita ce fac referire la acesta si tinând cont ca, la termenul de judecata din 10 aprilie 2013 reprezentantul contestatorului a depus spre vedere pentru a sustine ideea preformularii contractelor de leasing, si contractul cu nr.04406/_, instanta a apreciat ca era vorba despre o simpla eroare materiala, intentia contestatorului fiind aceea de a se constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.12.6 si 13 din titlul executoriu contractul de leasing financiar nr.10914/_ .

Astfel, la pct.12.6 din contractul de leasing nr.10914/2008 s-a mentionat ca utilizatorul persoana fizica are dreptul de a denunta unilateral contractul de leasing, caz în care era obligat sa predea efectiv bunul luat în leasing si sa ramburseze finantatorului toate sumele datorate si neachitate pâna la momentul predarii bunului. De asemenea, utilizatorul va suporta orice pierdere a finantatorului

rezultata din revalorificarea bunului. La pct.13 sunt enumerate consecintele pecuniare ale utilizatorului, în caz de aparitie a unui caz de neîndeplinire a obligatiilor contractuale. Astfel, finantatorul are dreptul sa calculeze toate creantele ce decurg din contract, creante enumerate în cuprinsul clauzei, cu mentiunea ca aceste cheltuieli vor fi deduse din pretul obtinut din vânzarea bunului. In cazul de fata autoturismul a fost vândut pentru suma de 25.400,67 lei, astfel încât, din totalul datorat, debitorul urma sa achite diferenta de 19.772,67 lei. La acesta suma se adauga valoarea facturilor fiscale emise si neachitate, despre care intimata a sustinut ca sunt în cuantum de 7.339 lei.

Prin contestatia la executare formulata contestatorul critica clauzele cuprinse la pct.12.6 si 13 din contractul de leasing financiar pe motiv ca sunt clauze nenegociate, ca nu cuprind elemente de determinare a eventualului prejudiciu suferit de finantator si ca singurul risc existent era în sarcina utilizatorului. In sustinerea acestui punct de vedere au fost depuse spre exemplificare copii ale contractelor de leasing financiar nr.04406/_ si nr.10913/_ încheiate cu terte persoane, contracte care cuprind aceleasi clauze la pct.12.6 si 13. Dupa cum s-a putut observa, pct.12.6 din contract stabilea dreptul utilizatorului de a denunta unilateral contractul de leasing, însa, în speta de fata, acesta a fost reziliat în data de_ de catre finantator ca urmare a neîndeplinirii obligatiilor de plata asumate de catre utilizator. La data emiterii notei privind rezilierea contractului contestatorul datora suma de 4861,16 lei cu titlul de debite restante. Ca urmare, s-a facut aplicarea dispozitiilor art.12.4.II din Conditiile Generale ale contractului de leasing si nu ale pct.12.6. De altfel, potrivit clauzei inserate la pct.12.6 din contractul de leasing, în cazul denuntarii unilaterale a contractului de catre utilizator, acesta trebuia sa predea bunul si sa achite sumele datorate si neachitate pana la momentul predarii bunului. Aceasta clauza cuprindea conditii favorabile utilizatorului, instanta neputând retine caracterul abuziv al pct.12.6 din contractul de leasing.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa la pct.13 din contractul de leasing, instanta a apreciat ca este abuziva, fiind în masura sa creeze obligatii nejustificat de mari în sarcina utilizatorului. Este vorba, în cazul de fata, asa cum a subliniat în repetate rânduri intimata de ord.1 în întâmpinarea depusa la dosar, de un contract de leasing si nu de un contract de vânzare-cumparare cu plata pretului în rate. Ca urmare, utilizatorul bunului ce face obiectul contractului de leasing devine proprietar al acestuia, daca opteaza în acest sens, doar la finalul contractului, cu conditia achitarii integrale a ratelor lunare si a dobânzii prevazute. In situatia în care contractul este reziliat anterior ratele achitate de catre utilizator se apreciaza ca reprezinta contravaloarea folosintei bunului în intervalul respectiv. In cazul de fata contestatorul a achitat contravaloarea a 24 rate, rate încasate de catre reprezentantii intimatei de ord.1, achitarea acestora nefiind contestata.

Asa cum a reiesit din planul de esalonare depus în copie la filele 17-18 din dosar si din situatia ratelor prezentata de catre reprezentantii intimatei si depusa la filele 137-138 din dosar, contestatorul a achitat ultima rata, a 24-a în data de_ . Rezilierea contractului a avut loc în data de_, pâna la aceasta data contestatorul trebuind sa achite contravaloarea ratelor nr.25, 26 si 27, pentru care au fost emise facturile fiscale nr.13058202/_, nr.13080035/_ si nr.13101837/_ . Începând cu rata a 28-a nu au mai fost emise facturi fiscale, contractul de leasing financiar fiind reziliat.

Dupa cum s-a putut observa, predarea efectiva a autoturismului a avut loc în data de_ si, pâna la data comunicarii somatiei emise în dosarul executional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R. contestatorului nu i-a mai fost comunicata nici o

factura emisa de societatea de leasing. Instanta a apreciat ca tocmai în interpretarea data de catre reprezentantii intimatei, în sensul ca, în cazul unui contract de leasing ratele achitate reprezinta contravaloarea folosintei bunului, utilizatorul nu putea fi obligat la plata tuturor ratelor de leasing ulterior momentului rezilierii contractului si a predarii bunului ce a facut obiectul acestuia.

Mai mult, în baza clauzei cuprinse la pct.13 din contract societatea de leasing a calculat penalitati de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de rate lunare, penalitati care, din calculul prezentat însuma 21.129,91 lei în conditiile în care nici macar nu a emis facturi fiscale pentru sumele aferente ratelor 28-48. De asemenea, a fost perceputa suma reprezentând contravaloarea asigurarilor în conditiile în care autoturismul a fost înstrainat în favoarea unei terte persoane, situatie în care aceasta, la rândul ei, a încheiat propriul contract de asigurare cu unul dintre asiguratori. În conditiile în care bunul ce a facut obiectul contractului de leasing nu a iesit niciodata din proprietatea societatii finantatoare, instanta a apreciat ca fiind abuziva clauza inserata la pct.13 din contract, aceasta creând, asa cum s-a mentionat art.4 din Legea nr.193/2000, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.

In ceea ce priveste actele de executare silita, instanta a constatat ca la momentul la care s-a solicitat încuviintarea executarii silite a fost depus în probatiune contractul de leasing financiar nr.10914/2008 si s-a precizat ca acea creanta pretinsa reprezinta facturi de rata, RCA, CASCO, penalitati, taxe de somatie si debite rezultate din neexecutarea obligatiilor contractuale. Instanta a analizat doar existenta titlului executoriu, iar, în cazul de fata, contractul de leasing reprezenta titlu executoriu, întinderea creantei neputând fi verificata la momentul încuviintarii executarii silite. Aceste aspecte pot fi analizate în cadrul contestatiei la executare, asa cum a solicitat, de altfel, contestatorul prin cererea ce face obiectul prezentului dosar. Ca urmare, instanta a respins cererea de anulare a încheierii prin care s-a încuviintat executarea silita a titlului executoriu constând în contractul de leasing financiar nr.10914/2008, cu atât mai mult cu cât valabilitatea clauzelor acestuia a fost pusa în discutie doar în prezentul dosar.

Cu privire la actele de executare silita propriu-zise instanta a apreciat ca se impune anularea lor. In primul rând, constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la pct.13 din contractul de leasing impunea anularea actelor de executare silita îndeplinite în baza acestei dispozitii contractuale. Instanta a apreciat ca, în acest context, intimata de ord.1 putea solicita, în cadrul executarii silite, obligarea contestatorului la plata contravalorii facturilor fiscale nr.13058202/_, nr.13080035/_ si nr.13101837/_ aferente ratelor 25, 26 si 27, rate datorate anterior predarii masinii. În al doilea rând, ar fi existat semne de întrebare si s-ar fi impus a se aduce lamuriri cu privire la modalitatea de calcul a sumei de 27.061,67 lei pretinse de catre intimata de ord.1. Astfel, s-a pretins suma de 7339 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise si neachitate, iar unele facturi depuse la dosar se refereau la contravaloarea RCA, desi contravaloarea asigurarilor datorate era cuprinsa si în alta suma solicitata, altele se refereau la cheltuielile de recuperare, desi nu a fost depusa la dosar dovada emiterii somatiilor catre debitor, iar intimata SC AVENTIS I. S. si-a inclus în mod separat comisionul încasat.

În al treilea rând, asa cum s-a aratat si anterior, în procesul-verbal întocmit nu se specifica exact care era debitul datorat de catre debitor si care sunt cheltuielile de executare silita, suma mentionata, de 30.757,57 lei nefiind datorata în baza titlului executoriu ci reprezentând, de fapt, creanta datorata + cheltuielile de executare silita. Ca urmare, pentru toate acestea, instanta, in temeiul art.399 si urm. Cod proc.civila a dispus anularea actelor de executare silita îndeplinite în dosarul

executional nr.863/2012 al B. Cîmpian M. R., acte indeplinite în baza titlului executoriu constând în contractul de leasing financiar nr.10914/_ . Cererea de suspendare a executarii silite a fost solutionata la termenul de judecata din 7 decembrie 2012, instanta dispunând suspendarea executarii silite în conformitate cu dispozitiile art.403 alin.1 Cod proc.civila. In temeiul art.274 Cod proc.civila intimata SC I. L. I. SA a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata în favoarea contestatorului, în cuantum de 199 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar. Cuantumul onorariului avocatial nu a fost precizat si nici dovedit pâna la finalizarea dezbaterilor asupra cauzei. Constatând că instanta a retinut cauza în pronuntare în data de 10 aprilie 2013 si abia odata cu concluziile scrise, în data de 16 aprilie 2013, la dosar a fost depus extrasul de cont al cabinetului de avocatura, extras din care instanta ar fi trebuit sa deduca cuantumul onorariului achitat de catre contestator si nementionat macar înainte de încheierea dezbaterilor asupra fondului cauzei. În aceste conditii instanta nu a inclus onorariul avocatial în cheltuielile de judecata acordate, contestatorul având posibilitatea recuperarii acestora pe cale separata daca a considerat ca se impune acest lucru.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta SC I. L. I. SA prin mandatar SC AVENTIS I. S., solicitând modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, între ea, în calitate de finanțator si intimatul-contestator, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.10914/_, prin care s-a transmis dreptul de folosință asupra autoturismului marca Volkswagen Polo Atractive 1.4 TDI. U. ul nu și-a onorat obligațiile de plată decurgând din contract. Datorită neplății ratelor de leasing în perioada prevăzută prin contract, contractul de leasing financiar a fost reziliat fara nici o formalitate prealabilă, ca efect al pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art.12 alin.(4) pct. ii) din condițiile generale. Astfel, contestatoarea avea obligația predării bunului și achitării contravalorii clauzei penale prevăzute în cuprinsul art. 13 din Contractul de leasing financiar si anexele acestuia.

Recurenta a arătat că, primul motiv de recurs este prevăzut de art. 304 pct.9 raportat la art.1084 C.civ, art. 1085 C.civ. și art. 1086 C. civ. Cu privire la anularea art. 13 din condițiile generale de leasing, recurenta a învederat că acest articol prevede că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, utilizatorul datorează dobânda de prefinanțare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, valoarea reziduală a bunului, precum și celelalte cheltuieli prevăzute, din care se scade valoarea cu care a fost înstrăinat bunul. nstanța de fond a apreciat această clauză ca fiind abuzivă, fără o motivare concretă cu privire la motivele pentru care această clauză întrunește această "calitate". stanța de fond a făcut o interpretare simplistă, fără să înțeleagă scopul acordării unei finanțări și, mai mult, au fost ignorate dispozițiile Codului civil Român. Astfel, prin încheierea contractului de leasing financiar, intimatul a primit cu titlu de finanțare o sumă de bani în euro (11941,65 euro, inclusiv TVA), care urmează a fi restituită prin achitarea unor rate de leasing lunare, conform planului de eșalonare.Această finanțare trebuia recuperată în totalitate de la utilizator, în caz contrar, pentru finanțator ar fi o pierdere evidentă, fără de care activitatea economică nu poate continua. Niciodată, o instituție financiară, bancară sau nebancară, nu va acorda o finanțare, dacă s-ar prevedea în contract posibilitatea beneficiarului de a restituit din cuantumul finanțării acordate cât dorește, după bunul plac.

În acest sens, recurenta a învederat că, C.civ. recunoaște dreptul său de a solicita restul ratelor de leasing ce nu au fost achitate, respectiv art. 1084, art. 1085 C.civ. si art. 1086 C.civ. vechi. Un principiu al dreptului civil român este acela al reparării integrale a prejudiciului suferit, precum și a beneficiului nerealizat. Ratele de leasing trebuie restituite în totalitate, acestea reprezentând finanțarea acordată și, prin urmare, prin neachitarea lor, prejudiciul înregistrat este evident. Conform planului de eșalonare a ratelor de leasing, contestatorul trebuia să achite, odată cu plata fiecărei rate, o dobândă convențională, care la momentul încheierii contractului era de 7,5% pe an, dobânda anuală efectivă negocizată fiind de 10,29%, aceasta modificându-se trimestrial, în funcție de modificarea EURIBORULUI, recurenta neavând dreptul să modific unilateral dobânda. Restituirea dobânzii aferentă fiecărei rate de leasing reprezintă beneficul pe care recurenta trebuia să-l obțină în urma finanțării acordate utilizatorului. Aceste două categorii de debite nu reprezintă altceva decât recuperarea în totalitate a finanțării acordate (prejudiciul efectiv suferit) și dobânda contractuală (beneficiul nerealizat în urma finanțării acordate). Este ușor de observat că, prin recuperarea acestor sume nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justă cauză, ci de repararea unui prejudiciu care este prevăzut atât în contractul de leasing, cât și în Codul civil. Acest principiu este preluat și de Noul cod civil în art.

1.531 NCC. In concluzie, clauza 13 din condițiile generale de leasing, este o transpunere convențională a principiilor reglementate de C.civ. ducând la o reparare judicioasă a prejudiciului suferit și o recuperare a beneficiului nerealizat, din culpa exclusivă a intimatului.

Modalitatea de calcul a debitului a fost explicată în amănunt încă prin întâmpinarea formulată și depusă în cauză. Potrivit contractului de leasing, în cazul rezilierii înainte de termen, părțile au stabilit ca, recurenta să vândă bunul, iar în cazul în care suma obținută în urma vânzării nu acoperă debitul datorat, utilizatorul va suporta diferența. Pentru a beneficia de incidența art. 12.6., contestatorul trebuia să-și manifeste intenția în acest sens, pe durata derulării contractului, și nu după rezilierea acestuia de către recurentă. Dacă pe perioada derulării contractului, s-ar fi invocat art. 12.6 din contractul de leasing, atunci nu trebuia să plătească decât sumele datorate și neachitate până la momentul predării acestuia, lucru pe care nu 1-a făcut. Intimatul-contestator nu a făcut un asemenea demers. În prezenta cauză, rezilierea contractului a fost făcută de recurentă în baza art. 12.4 ii) din contractul de leasing, pentru că contestatorul nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, obligațiile contractuale. Despre motivele rezilierii și despre intervenirea acesteia i s-a adus la cunoștință intimatului atât prin procesul-verbal de predare-primire a bunului de leasing, cât și prin comunicarea înștiințărilor de plată care au fost taxate separat, astfel cum s-a arătat și în cuprinsul notelor scrise nr. 886/_ . În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din contractul de leasing, unde se prevede că utilizatorul trebuie să achite, printre altele, dobânda de prefinanțare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, a primelor de asigurare CASCO, RCA, penalități.

In consecință,, în temeiul clauzei penale agreate de părți și necontestate până în prezent nu se datorează suma tuturor ratelor de leasing și dobânzilor aferente, cum în mod eronat a încercat să inducă instanței convingerea, debitoarea contestatoare. Scopul încheierii contractului de leasing dintre părți a fost, în voința juridic exprimată de către debitoarea contestatoare de a dobândi folosința unui bun cu posibilitatea ca la finalul perioadei de leasing să opteze pentru achiziționarea acestuia, bun care să contribuie la dezvoltarea personală a debitorului recurentei. Finanțatorul (recurenta) intervine în acesta operațiune juridică

din considerații esențialmente financiare, pentru a-și plasa capitalul în condiții optime de rentabilitate, singurul criteriu determinant pentru o atare insituție și de care trebuia să se țină seama la analiza și calificarea clauzelor cuprinse în contractele de leasing. Acest aspect impune pentru finanțator adoptarea unei conduite

"precaute" atât în ceea ce privește relația sa cu furnizorul, fiind direct interesat de cumpărarea unor produse apte a fi date imediat în folosința utilizatorului, dar și în ceea ce privește relația cu utilizatorul, trebuind să țină cont de capacitățile de care dispune acesta și de posibilitățile lui concrete privind asigurarea unei anumite eficiente a activității sale.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 10 lit. f din O.G. nr. 51/1997. Or, toate riscurile enumerate, din cuprinsul art. 10 lit. f) sunt riscuri de neexecutare din cauze independente de voința utilizatorului, care va fi în continuare obligat la plata tuturor ratelor de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului. Cu atât mai mult, nu poate fi considerată abuzivă o clauză contractuală prin care se stabilește, ca și clauză penală, pentru situația în care rezilierea se face din culpa exclusivă a utilizatorului, o preluare integrală a riscului de neexecutare. Nimic nu îngrădește părțile în prevederea unor atare situații. În consecință, instanța de fond, în mod eronat a apreciat că, clauza penală arătată ar abuzivă, nici un argument în acest sens nefiind expus.

Clauza penală este o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său. Astfel, încetarea, prin reziliere, a contractului de leasing financiar, din culpa utilizatorului, are ca efect cauzarea unui prejudiciu pe seama finanțatorului constând în ratele de leasing și dobânda pe care utilizatorul s-a obligat să le plătească, iar finanțatorul avea speranța legitimă că le va încasa. Prin urmare, referirea clauzei penale la daune-interese evaluate ca prejudiciu reprezentând ratele de leasing contractuale viitoare și, după caz, dobânzile asupra acestor rate, nu este contrară dispozițiilor O.G. nr. 51/1997. Or, modalitatea rezilierii contractului de leasing este probată, prin înscrisuri, în fața instanței de fond, nici o dovadă contrară nefiind făcută.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, recurenta a învederat că este prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. art. 15 din O.G. nr. 51/1997, astfel, "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii…";. În lumina prevederilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997, situație aplicabilă dacă intimatul contestator ar fi făcut dovada denunțării unilaterale a contractului de leasing, utilizatorul din cadrul unui contract de leasing datorează finanțatorului "utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing";. Cum bunul a fost predat la data de_, astfel cum a rezultat din procesul-verbal de predare primire depus la dosarul cauzei, cu titlu de folosință a unui bun al cărui proprietar nu a fost niciodată, recurenta a învederat faptul că se impunea ca instanța să constate și să dispună cu privire la obligația de a achita ratele de leasing până la momentul predării efective a bunului obiect al contractului de leasing, respectiv până la data de_ .

Astfel, cum nici o dovadă nu a fost făcută cu privire la denunțarea unilaterală a contractului, și chiar dacă instanța ar fi reținut acest aspect, recurenta a menționat faptul că aceasta trebuia să anuleze numai în parte actele de executare, reținând că, potrivit dispozițiilor precizate de intimatul-contestator, acesta datorează facturile enumerate și factura de rată de leasing aferentă lunii mai, precum și punerea în vedere a recurentei de a preciza cuantumul sumelor datorate cu titlu de rată de

leasing până la momentul predării bunului, ori să dispună efectuarea unei expertize contabile. Bazându-se însă numai pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei, tot nu putea să anuleze în întregime actele de executare silită, căci chiar instanța a reținut că datora recurentei sume de bani.

În lipsa unui raport de expertiză contabilă, dacă a apreciat că explicațiile recurentei din cuprinsul notelor scrise nr. 886/_ și înscrisurile comunicate nu sunt doveditoare pentru realitatea pretențiilor acesteia, trebuia să anuleze, întemeiat pe faptul că a anulat dispozițiile art. 13, numai acele sume care depășeau cuantumul facturilor fiscale pretinse, pentru toate facturile fiscale recurenta făcând dovada comunicării lor, iar faptul că numai contestația la executare se contestă, această datorie nu este de natură să conducă la concluzia că aceste sume, cuprinse în facturi, nu sunt datorate. Astfel, în temeiul art. 13, pe care l-a anulat, instanța putea să anuleze numai sumele pretinse cu titlu de finanțare neacoperită, nu și facturile fiscale emise de recurenta și comunicate debitorului.

Privitor la al treilea motiv de recurs, s-a învederat că acesta este prevăzut de art.

304¹C.proc.civ., instanța urmând să analizeze cauza sub toate aspectele.

Intimatul T. S. nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise la dosar termenul de judecată din 28 octombrie 2013, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței civile nr. 6998/2013 a Judecătoriei C.

-N., ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la prima critică formulată de recurentă, intimatul a arătat că această critică este nefondată. Intimatul a învederat că, în încercarea de a crea în mod artificial aparenta de legitimitate a pretenției sale, de a se achita chiar și după rezilierea contractului de leasing ratele rămase de achitat, recurenta a făcut o serie de confuzii, respectiv a făcut o confuzie între contractul de leasing și contractul de împrumut bancar, a făcut afirmația că prin încheierea contractului de leasing și prin finanțarea achiziției bunului obiect al contractului de leasing, societatea de leasing a suferit cu efect imediat un prejudiciu. Intimatul a arătat că aceste afirmații sunt false.

Astfel, intimatul a menționat că doar în situația în care în speță s-ar vorbi de un contract de împrumut bancar prin efectul căruia o sumă de bani ar fi transferată imediat după perfectarea contractului din contul finanțatorului în contul finanțatului, s-ar fi putut vorbi de un "prejudiciu" ( de o diminuare patrimonială) produs în patrimoniul finanțatorului, doar în această situație putându-se discuta de un prejudiciu ce putea fi recuperat prin plata tuturor ratelor de restituire a împrumutului. În prezenta speță, pe de altă parte, părțile au încheiat un contract de leasing, contract ce constituie o operațiune juridică complexă, în temeiul căreia se produc următoarele operațiuni: finanțatorul achiziționează un bun la solicitarea clientului, bun ce constituie pe toată durata contractului proprietatea finanțatorului; finanțatorul pune la dispoziția clientului, spre folosire acel bun, în temeiul unui raport de locațiune, raport în baza căruia încasează o rată lunară; finanțatorul acordă dreptul utilizatorului de a achiziționa bunul obiect al contractului, contra unei sume de bani, intitulată valoare reziduală. Raportat la aceste operațiuni juridice, componente ale contractului de leasing, s-a observat că prin acordarea finanțării societatea de leasing nu a suferit un prejudiciu. Suma de bani acordată cu titlu de finanțare a fost înlocuită în patrimoniul firmei de leasing cu bunul achiziționat la solicitarea clientului, bun ce a rămas în proprietatea exclusivă a societății de leasing. Mai mult, prin semnarea contractului de leasing, cu efect imediat s-a produs o îmbogățire (o sporire a patrimoniului) a societății de leasing, în condițiile în care, intimatul a contribuit în proporție de 20%, la efortul financiar de achiziție a bunului, iar acesta a devenit proprietatea exclusivă a finanțatorului. În

concluzie, s-a apreciat că în realitate prin semnarea contractului de leasing, recurenta nu a suferit nici un prejudiciu material, iar invocarea unui "prejudiciu" ce s-ar impune a fi recuperat, în justificarea legalității clauzei cuprinse în art.13 din contract, fiind eronată din punct de vedere juridic și nereală din punct de vedere al stării de fapt.

Totodată s-a arătat că recurenta a făcut o confuzie între domeniul de aplicabilitate al legii nr. 193/2000 și posibilitatea de determinare convențională a daunelor interese permisa de dispozițiile C.civ. Astfel, recurenta a afirmat că dispozițiile art. 13 din contractul de leasing sunt legale, deoarece ele reprezintă transpunerea de către părți in contract a dispozițiilor de drept comun reprezentate de art. 1084-1085 vechiul C.civ. și ca urmare această clauză contractuală nu putea fi decât legală, întrucât era permisă de disp. art.1086 vechiul C.civ. Această afirmație este, din punct de vedere juridic, incorectă. Astfel, dispozițiile vechiului C.civ. permiteau în materia răspunderii contractuale, determinarea cuantumului daunelor interese ce puteau fi încasate de creditorul a cărui obligație nu era executată întocmai, atât pe cale legală cât și pe cale convențională, însă, s-a apreciat că nu aceasta a fost chestiunea litigioasă de analizat în prezenta speță. Ceea ce recurenta a omis să observe, a fost faptul că în prezenta speță nu s-a pus în discuție, cu caracter general, legalitatea inserării într-un contract de leasing a unei clauze penale. Toată analiza făcută de recurentă pe acest argument a fost una pur teoretică, în abstract, fără nici un fel de aplicabilitate în prezenta speță. În realitate, ceea ce s-a pus în discuție în prezentul dosar, au fost efectele concrete, patrimoniale, pe care clauza penală, inserată în cuprinsul art. 13 din contractul de leasing nr. 10914/2008, raportat la conținutul său concret, le produce în sarcina sau beneficiul contractanților, analiză ce se impunea a fi făcută prin prisma dispozițiilor Legii 193/2000. Analiza recurentei pe textele vechiului C.civ., în materia daunelor interese, este complet inutilă și inoperantă în prezenta speță, în care s-a pus în discuție legalitatea clauzei penale din perspectiva disp. L.193/2000.

Intimatul a arătat că în concret a achitat un avans de 2.000 euro, a achitat rate lunare în valoare totală de 3.700 euro, a predat mașina obiect al contractului de leasing cu o uzură de doar 2 ani (cu o valoare de piața diminuată cu maxim 25% din prețul inițial de achiziție de 10.000 euro) iar, în procedura de executare silită, intimatului i s-a mai cerut să achite încă aproximativ 7.500 euro. Un simplu calcul matematic arată faptul că intimatului i s-a cerut să achite în total, firmei de leasing, suma de 13.200 euro pentru folosirea pe o durată de 2 ani a unei mașini care a costat suma de 10.000 de euro și care mașină a fost și a rămas proprietatea firmei de leasing, fiind folosită de intimat doar 2 ani.

De asemenea, intimatul a invocat caracterul nenegociabil al clauzele contractuale, respectiv a condițiilor generale de leasing la care doar a aderat fără a le negocia în mod direct cu recurenta. Acest aspect a reieșit din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștința intimatului care, nu i-au fost explicate, fără a exista o posibilitate reală pentru intimat de a le negocia. De asemenea, intimatul a făcut dovada susținerii sale în sensul că nu a avut posibilitatea de a negocia condițiile de leasing, prin depunerea la dosar a alte două contracte semnate de recurentă cu terțe persoane, înscrisuri din lecturarea cărora s-a observat că sunt identice în conținut cu actul semnat de intimat. Or, este imposibil de crezut și de acceptat ideea susținută de recurentă, în sensul că toate condițiile contractuale au fost negociate, atât timp cât, contracte încheiate cu persoane diferite, la momente diferite, în locuri diferite și privind finanțarea unor bunuri diferite, au un conținut

identic. În concluzie, recurenta a impus condițiile sale clienților săi, fără a le da posibilitatea acestora să modifice în vreun fel conținutul convenției.

Referitor la afirmatia recurentei că instanța de judecată nu a motivat soluția sa de a considera abuzivă clauza penală din contractul de leasing, intimatul a arătat că această afirmație este falsă. În realitate instanța de fond, a făcut o analiză completă a raporturilor contractuale dintre părți și în mod corect a sesizat că, efectele clauzei nr. 13 din contractul de leasing, creează un dezechilibru patrimonial între părți. Instanța de fond a arătat că atât timp cât ratele de leasing, pe durata de derulare a contractului, reprezintă nu contravaloarea bunului, ci contravaloarea folosinței bunului, fiind inechitabil ca intimatul să mai fie obligat să achite rate de leasing și pentru perioada contractuală ce nu se va mai derula (ratele 28-48), având în vedere că acesta nemaiputându-se bucura de folosința bunului, acesta fiind recuperat de recurentă, constituind proprietatea sa exclusivă. De asemenea, în mod corect instanța de fond a sesizat că în baza aceleiași clauze abuzive, intimatului i s-a solicitat plata unor cheltuieli pe care nici măcar recurenta nu le-a mai făcut cu bunul respectiv, cum ar fi plata asigurărilor sau plata unor cheltuieli de recuperare a bunului.

Cu privire la a doua critică formulată de recurentă, intimatul a arătat că și această critică este nefondată. Astfel, instanța de fond, în mod corect, a anulat în întregime întreaga executare silită, în condițiile în care prin efectul anulării clauzei nr. 13 (clauza penală) din contract, elementul "daune interese" din raporturile juridice dintre recurentă și intimat nu mai putea fi determinat decât, fie prin intermediul celorlalte clauze contractuale, fie pe calea dreptului comun. În prezenta speță, ceea ce recurenta a solicitat ca intimatul să plătească, sunt daunele interese, pe care aceasta le-a cuantificat în cadrul cererii de executare silită la valoarea de 30.757,57 lei. Nemaiputându-se face aplicarea disp. art.13 din cuprinsul contractului de leasing, intimatul a arătat că, pentru determinarea daunelor interese, se impune aplicarea celorlalte dispoziții contractuale, respectiv pe cele cuprinse în cadrul art.12 care menționează că paguba finanțatorului va fi acoperită prin vânzarea bunului pus la dispoziția clientului. Din această perspectivă recurenta nu ar mai avea de încasat nici o sumă de bani, deoarece valoarea de înstrăinare a bunului, depășește valoarea ratelor despre care se afirmă că le-aș mai avea de achitat. Pe de altă parte, dacă în cuprinsul contractului nu mai există suficiente elemente (după eliminarea clauzei nr.

13) pe baza cărora să poată fi determinate daunele interese, s-ar impune observația că în acest moment Contractul de leasing nr. 10914/2008, nu mai constituie titlu executoriu pentru astfel de sume, impunându-se obținerea de către recurentă a unui alt titlu executoriu.

În completare, intimatul a mai arătat că creanța ce se tinde a fi executată nu are caracter cert. În acest sens, intimatul a învederat faptul că suma de bani pretinsă de către recurentă, cu titlu de creanță nu este certă, deoarece modalitatea de determinare a acesteia nu are la bază nici acte justificative și nici nu a fost prezentată modalitatea de calcul concretă folosită, respectiv pentru suma de 1.278,83 lei și suma de 690,44 lei, sume ce au fost prezentate de recurentă ca reprezentând contravaloarea unui comision datorat unui partener precum și contravaloarea asigurărilor datorate pentru bunul finanțat, intimata nu a făcut dovada efectuării vreunei plăți a acestor sume, după cum nu a făcut nici dovada că aceste costuri au fost realizate în legătură cu bunul finanțat. Din cuprinsul actelor depuse de recurentă, nu s-a putut stabili o legătură subiectivă între aceste costuri și bunul obiect al contractului de leasing. Astfel, pentru suma de 21.136,28 lei (echivalentul în lei a sumei de 3.746,98 euro la care se adaugă TVA), reprezentând diferența de capital neachitat, recurenta nu a prezentat o factură emisă pentru această sumă; pentru suma de 21.129,91 lei, despre

care recurenta a afirmat că ar reprezenta penalități de întârziere la facturile fiscale emise și neachitate de către intimat, aceasta nu a prezentat un mod de calcul și nu a indicat nici măcar asupra căror sume facturate și pretins datorate au fost calculate aceste penalități de întârziere și nici perioada pentru care s-au calculat aceste penalități.

Referitor la faptul că creanța ce se tinde a fi executată nu are caracter exigibil, intimatul a învederat că, conform art. 10.3 din contractul de leasing, scadența ratelor de leasing este stabilită la un termen de 14 zile de la momentul emiterii facturii din partea finanțatorului. Conform art. 10.3. paragraful final din contractul de leasing, utilizatorul se obligă să plătească în contul finanțatorului, avansul, taxa de administrare, dobînda, ratele de leasing, valoarea reziduală, etc, datorate în legătură sau în baza contractului până la termenul scadent conform facturii emise de finanțator. De asemenea, art.13 din contract, în primul paragraf, se prevede că în cazul încetării contractului înainte de termen, toate obligațiile prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadența până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente în termenul indicat în factura emisă de finanțator. Scadența acestor plăți va fi în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii de către finanțator, iar în cazul în care plățile nu sunt efectuate în termen, utilizatorul va plăti penalități de întârziere. Prin urmare, intimatul a apreciat dispozițiile contractuale de menționate a fi extrem de clare în sensul că, recurenta este obligată să emită o factură fiscală care să conțină toate sumele pe care consideră că este îndreptățită să le obțină de la intimat, în baza contractului de leasing în cazul apariției situației de culpă, scadența acestor sume fiind în termen de 5 zile de la date emiterii respectivei facturi. În concluzie, intimatul a învederat faptul că, din actele depuse la dosar a rezultat, în mod clar că, cel puțin pentru suma de 21.136,28 lei (echivalentul în lei a sumei de 3.46,98 euro la care se adaugă TVA), recurenta nu a emis o factură fiscală, iar din acest motiv suma mai sus arătată nu are caracter exigibil.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 304¹și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:

Între recurenta SC I. L. I. SA, în calitate de finantator, si intimatul T. S.

, în calitate de utilizator si intimata SC I. L. I. SA, a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 10914/_, având ca obiect efect transmiterea către intimat a dreptului de folosinta asupra autoturismului VW Polo Atractive 1.4 TDI, având valoarea finantată de 8028 euro si valoarea reziduală de 2007 euro, în schimbul plătii de către intimat a ratelor lunare de leasing pe perioada de leasing de 48 de luni, cu asigurarea autoturismului pe cheltuiala intimatului, cu posibilitatea de cumpărare a bunului la expirarea duratei contractului.

Din procesul verbal de primire-predare din_, însusit de intimat sub semnătură necontestată, rezultă că la datat mentionată acesta a procedat la restituirea autoturismului obiect al contractului de leasing către recurentă prin mandatar, întrucât acesta nu si-a îndeplinit obligatiile contractuale fată de recurentă (fila 25 dosar fond). Prima instantă a retinut în mod corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozitiile art. 12.6 din conditiile generale ale contractului de leasing, ci cele ale art. 12.4.II, care contin pactul comisoriu expres de gradul IV, privind rezilierea contractului ca urmare a denuntării unilaterale a acestuia de către finantator în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de către utilizator.

Ca urmare a rezilierii contractului din culpa intimatului pentru motivul neplătii de către acesta a unor rate restante de leasing, recurenta era îndreptătită să facă aplicarea prevederilor art. 13 din conditiile generale ale contractului de leasing,

continând clauza a cărei nulitate a fost constatată de prima instantă, privind consecintele aparitiei unui caz de neîndeplinire a obligatiilor contractuale, potrivit căreia în cazul încetări înainte de termen a contractului, toate obligatiile financiare prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadenta până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente la termenul indicat în factura emisă de către finantator, iar în cazul în care debitul utilizatorului fată de finantator nu este acoperit în totalitate de suma de bani obtinută din valorificarea bunului sau bunul nu poate fi valorificat în termen de 15 zile de la data încetării contractului, utilizatorul va plăti întreaga diferentă în termen de 5 zile de la emiterea facturii de către finantator (fila 44 dosar fond). Cu privire la această clauză, prima instantă a apreciat că este abuzivă, retinând că aceasta este în măsură să creeze obligatii nejustificat de mari în sarcina utilizatorului si că creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, făcându-se aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza fiind în consecintă anulată.

Această solutie nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de temei legal după cum invocă recurenta, fiind dispusă cu corecta aplicare si interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, care la alineatul al doilea prevăd că ";o clauza contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";, iar la alineatul al patrulea stabileste că lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Or, la anexa 1 lit. i a actului normativ mentionat, privind lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, se stipulează în mod expres că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care ";obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant";.

În acest sens, nu poate fi primită sustinerea recurentei că art. 1084, art. 1085 si art. 1086 Cod civ. îi recunosc dreptul de a solicita restul ratelor de leasing ce nu au fost achitate, ratele de leasing neputând fi considerate un beneficiu de care recurenta a fost lipsită ca urmare a rezilierii contractului de leasing din culpa intimatului. Astfel, recurenta este cea care a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului obiect al contractului de leasing, astfel că acordarea finantării nu a produs o crestere a patrimoniului intimatului, ci a patrimoniului recurentei, intimatul dobândind doar dreptul de folosintă asupra bunului si dreptul de a-l cumpăra la încheierea perioadei de leasing, în schimbul acestei folosinte intimatul plătind rata de leasing. Este adevărat că încasarea ratelor de leasing era de natură să aducă un beneficiu în patrimoniul recurentei constând în dobânda percepută de către aceasta aferent finantării acordate, dar expirarea perioadei de leasing ar fi produs tototdată, prin scurgerea timpului si normala utilizare a bunului si o scădere a valorii acestuia, utilizatorul păstrând totodată dreptul de optiune între a cumpăra sau a nu cumpăra bunul după plata tuturor ratelor de leasing, potrivit art. 3 din conditiile generale ale contractului.

Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că clauza art. 13 din conditiile generale ale contractului are natura unei clauze penale, reglementată de dispozitiile art. 1069 alin. 1 Cod civ., potrivit cărora ";clauza penală este o compensatie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligatiei principale";. Or, tocmai aceste daune interese nu pot obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale

de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, fată de dispozitiile anexei 1 lit. i din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 4 din lege. De vreme ce acordarea finantării de către recurentă nu a dus la dobândirea unui bun de către intimat, ci la intrarea bunului în patrimoniul recurentei, aceasta rămâne liberă să dispună de dreptul de proprietate sau de folosinta bunului ca urmare a rezilierii contractului de leasing, dispozitie pe care nu ar fi putut-o exercita în cazul în care contractul ar fi rămas în fiintă. Este adevărat că plata în continuare a ratelor de leasing de către utilizator ducea la încasarea de către recurentă si a dobânzii pentru fiecare rată, dar această împrejurare nu conduce la concluzia că ratele de leasing aferente perioadei de după data rezilierii contractului ar fi un beneficiu de care aceasta a fost lipsită, de vreme ce aceasta ar fi fost obligată la rândul său la îndeplinirea unei prestatii în schimbul acelor rate, respectiv aceea de a permite intimatului folosinta bunului, prestatie care nu îi mai incumbă ca urmare a rezilierii contractului, recurenta putând să înstrăineze bunul sau să transmită folosinta acestuia. Prin urmare, tribunalul retine că este justificată aprecierea primei instante în sensul că clauza continută la art. 13 din conditiile generale ale contractului creează un dezechilibru între părti în dauna consumatorului, impunându-se mentinerea solutiei acesteia de constatare a nulitătii clauzei mentionate.

În ce priveste actele de executare realizate în dosarul executional nr. 863/2012 al

B. Cîmpian M. R. în baza titlului executoriu constând în contractul de leasing financiar nr. 10914/_, tribunalul constată că în mod gresit a procedat prima instantă la anularea în întregime a acestora, de vreme ce ea însăsi a constatat că recurenta, având calitatea de intimată la fond, poate solicita în cadrul executării silite, obligarea contestatorului la plata contravalorii facturilor fiscale nr. nr. 13058202/_

, nr. 13080035/_ si nr. 13101837/_ aferente ratelor 25, 26 si 27, rate datorate anterior predarii masinii. Într-adevăr, nici intervenirea rezilierii contractului si nici constatarea nulitătii clauzei prevăzute de art. 13 din conditiile generale ale contractului de leasing nu sunt de natură să stingă obligatiile intimatului decurgând din derularea contractului de leasing a căror scadentă s-a împlinit anterior momentului rezilierii contractului, si deci care nu erau datorate în baza art. 13 din contract, în acest sens fiind dispozitiile art. 969 Cod civ.

Astfel, prin cererea de executare silită formulată de către recurentă, aceasta a invocat un debit în cuantum de 27.061,67 lei, reprezentând facturi de rată, RCA, casco, penalităti, taxe de somatie, debite rezultate din neexecutarea obligatiilor contractuale si cheltuieli de recuperare aferente contractului de leasing nr. 10914/_ (fila 35 dosar fond). La plata acestei sume, la care se adaugă cheltuielile de executare silită de 3695,90 lei stabilite prin procesul verbal din_, totalul fiind în cuantum de 30.757,57 lei, a fost somat intimatul prin somatia emisă la_ în dosarul executional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R. .

Prin notele scrise depuse la dosarul de fond la_, recurenta a explicat modul de calcul al debitului de 27.061,67 lei a cărui executare a solicitat-o în dosarul executional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R., aceasta făcând trimitere si la facturile fiscale emise intimatului si neachitate de către acesta. Astfel, în ce priveste sumele pentru care au fost emise facturile de la filele 47-53 si fila 57 dosar fond, tribunalul retine că acestea sunt cheltuieli incluse în clauza a cărei nulitate s-a constatat, si sunt cheltuieli pentru care nu există nici dovada efectuării.

Cu privire la facturile fiscale emise pentru ratele de leasing nr. 25, 26 si 27, inclusiv pentru CASCO si factura emisă pentru RCA în_, tribunalul constată că au devenit scadente anterior predării bunului de către intimat, astfel că sunt în continuare datorate de către acesta în baza contractului de leasing si a prevederilor

art. 969 Cod civ. În acest sens, tribunalul retine că rezilierea contractului de leasing a intervenit la_, în lipsa unor date certe în alt sens, aceasta fiind data restituirii bunului de către intimat, până la acea dată acesta având folosinta bunului. Prin urmare, intimatul datorează recurentei contravaloarea facturilor de la filele 46 si 54- 56 dosar fond, emise pentru RCA, casco si ratele nr. 25, 26 si 27 ale contractului de leasing, în cuantum total de 3.991,33 lei.

Or, aferent acestei sume, intimatul datorează si penalităti de întârziere de 0,35% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, potrivit clauzei cuprinse în art.

10.9.1 din conditiile generale ale contractului de leasing, clauză prin care s-a stipulat si că totalul penalitătilor poate depăsi cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate, penalităti cu privire la care tribunalul constată că erau în cuantum de 11.616 lei, aferent sumei neachitate de către intimat, după cum rezultă din tabelul de calcul depus de recurentă la fila 142 dosar fond, având în vedere faptul că corectitudinea calculului matematic realizat de către recurentă nu a fost contestat de către intimat.

Pentru aceste considerente, tribunalul retine că se impunea mentinerea actelor de executare pentru creanța în cuantum de 15.607,33 lei, compusă din suma de 3.991,33 lei, reprezentând debit principal compus din rate de leasing, RCA si casco datorate anterior rezilierii contractului, si din suma de 11.616 lei reprezentând penalităti de întârziere. În consecintă, retine că si onorariul executorului judecătoresc stabilit prin procesul verbal din_ emis în dosarul executional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R., se impune a fi redus la 10% din valoarea creantei, respectiv la suma de 1560,73 lei, aceasta fiind valoarea maximă admisă de dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. În ce priveste celelalte cheltuieli de executare silită, tribunalul retine că acestea nu trebuie reduse ca urmare a reducerii cuantumului creantei urmărite, fiind calculate conform Hotărârii nr. 2/2007 a UNEJR. Prin urmare, actele de executare silită trebuie mentinute și pentru cheltuielile de executare în suma de 1.881 lei. Doar pentru diferentă, respectiv pentru creanța urmărită ce depășește valoarea de 15.607,33 lei și pentru cheltuielile de executare silită ce depășesc suma de 1.881 lei, se impunea anularea actelor de executare silită, potrivit art. 404 alin. 1 Cod proc.civ., ca urmare a constatării nulitătii clauzei prevăzute de art. 13 din conditiile generale ale contractului de leasing, pentru creanța urmărită ce depășește valoarea de 15.607,33 lei contractul de leasing în cauză neconstituind titlu executoriu.

Pentru considerentele arătate, tribunalul, în baza prevederilor art. 312 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta SC I. L. I. SA prin mandatar SC AVENTIS I. S. în contradictoriu cu intimatul T. S. împotriva sentinței civile nr. 6998/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte în sensul că va anula actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R. pentru creanța urmărită ce depășește valoarea de 15.607,33 lei și pentru cheltuielile de executare silită ce depășesc suma de 1.881 lei, si va menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.

Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât recurenta a avut partial câștig de cauză în recurs, tribunalul va obliga intimatul la plata către recurentă a sumei de 97,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 97 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbrul judiciar, achitate de recurentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru și ale O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aferent recursului formulat de aceasta.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta SC I. L. I. SA prin mandatar SC AVENTIS I. S. în contradictoriu cu intimatul T. S. împotriva sentinței civile nr. 6998/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care o modifică în parte în sensul că anulează actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 863/2012 al B. Cîmpian M. R. pentru creanța urmărită ce depășește valoarea de 15.607,33 lei și pentru cheltuielile de executare silită ce depășesc suma de 1.881 lei.

Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.

Obligă intimatul să plătească recurentei suma de 97,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE		JUDECĂTOR	JUDECĂTOR	GREFIER
S. I. C.	G.	V. L. G.	DP

Red./G.V.L./Dact./A.A.;G.V.L. 2ex./_

Judecător fond: A. N. Judecătoria Cluj-Napoca

← Decizia civilă nr. 514/2013. Contestație la executare silită		Decizia civilă nr. 45/2013. Contestație la executare silită →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Decizia civilă nr. 260/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 263/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 1141/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 514/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 45/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 462/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 296/2013. Contestație la executare silită Decizia civilă nr. 561/2013. Contestație la executare silită