Decizia civilă nr. 48/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr.48/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D. M. JUDECĂTOR: C. G. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC A. V. I. G. SA și apelul declarat de apelantul V. A. V. împotriva sentinței civile nr. 5230/_ pronunțată de către Judecătoria Turda, privind și pe intervenientul T. L. I., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul apelantului V. A.
V., d-l avocat T. Oniga și reprezentantul intervenientului, d-l avocat N. Dărăban. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, la data de 3 iunie 2013, din partea apelantului V. A. V., întâmpinare la recursul formulat de către recurenta SC A. I. G. SA, nesemnată, reprezentantul acestuia procedând la complinirea lipsei, în ședință publică, prin semnătură și stampilă.
Reprezentantul intervenientului T. L. I. depune la dosar întâmpinare, care se comunică și reprezentantului apelantului V. A. V. .
T. ul pune în discuție recalificarea căii de atac declarate de către SC A. V. I.
G. SA din recurs în apel, raportat la dispozițiile art.282 indice 1 din C.pr.civ.
Reprezentanții părților prezente nu se opun recalificării căii de atac declarate de către SC A. V. I. G. SA din recurs în apel.
T. ul, în urma deliberării, în temeiul art.282 indice 1 din C.pr.civ., recalifică calea de atac declarate de către SC A. V. I. G. SA din recurs în apel.
Reprezentanții părților prezente arată că nu au alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra apelurilor formulate.
Reprezentantul apelantului V. A. V. solicită, în conformitate cu dispozițiile art.296 din C.pr.civ., schimbarea în parte a sentinței atacate, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale, pe care le apreciază diminuate nejustificat, raportat la suferința apelantului și al penalităților de întârziere, în principal, de la data avizării asigurătorului și, în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei SC A. V. I. G. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar. Totodată, depune la dosar înscrisuri, arătând că reprezintă practică judiciară cu privire la daunele interese și penalitățile de întârziere. În ceea ce privește daunele morale, solicită a se avea în vedere prejudiciul corporal suferit de către apelantul V. A. V., constând în durerile fizice și psihice generate de fapta ilicită, de agresiunea în sine. Arată că acest prejudiciu nu a fost luat în considerare de instanța de fond, aceasta bazându-se exclusiv pe prejudiciul de agrement. Arată că apelantul a fost privat de un mod de viață liber însușit, ceea ce constituie grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului și că instanța de fond nu s-a raportat la principiul echității și nu a ținut cont de principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și suma acordată. Cu
privire la penalitățile de întârziere, apreciază că stabilirea cuantumului penalităților este corectă însă solicită a se avea în vedere data de la care curg aceste penalități și care, în opinia sa, nu este data rămânerii irevocabile a hotărârii, ci data avizării daunei, respectiv data cererii de despăgubire și conciliere a apelantului, în subsidiar, data de la care curg penalitățile fiind data chemării în judecată. În ceea ce privește apelul declarat de apelanta SC A. V. I. G. SA, solicită respingerea acestuia ca nelegal, netemeinic și nefondat, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.
Reprezentantul intervenientului T. L. I. solicită respingerea apelurilor declarate de către apelanții V. A. V. și SC A. V. I. G. SA și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată. Precizează că daunele morale acordate de către instanța de fond acoperă prejudiciul patrimonial suferit de către apelant, iar penalitățile de întârziere acordate sunt în conformitate cu legea. Totodată, arată că în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de către apelantă, solicită respingerea acesteia, atâta timp cât acțiunea civilă nu a fost exercitată în cadrul procesului penal și în condițiile în care c.pr.penală prevede dreptul părții vătămate și nu obligația de a se constitui parte civilă, apreciază că mu se poate pune în discuție problema soluționării cauzei civile în dosarul penal.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 5230/2012 pronunțată la data de 17 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, a fost admisă, in parte, cererea promovata de reclamantul V. A. V., in contradictoriu cu parata SC Asigurarea Romaneasca A.
V. I. G. SA B. si intervenientul T. L. I. si in consecinta a fost obligată parata sa plateasca in favoarea reclamantului suma de 2.149,39 lei, suma reprezentand echivalentul in lei la data platii a sumei de 150 Euro cu titlu de daune materiale precum si echivalentul in lei la data platii a sumei de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, penalitati de intarziere de 0,1% pe zi de intarziere incepand cu data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari si pana la plata efectiva a creantei. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă pretentia pentru acordare penalitati de intarziere calculate de la data de 21 mai 2012 și a fost obligată parata sa plateasca in favoarea reclamantului suma de 3.179,76 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de_, reclamantul circulând dinspre Câmpia Turzii înspre municipiul Turda, jud. C., a fost victima accidentului rutier, în jurul orei 14.45 pe strada Stadionului din mun Turda, in timp ce conducea autoturismul proprietate personală (Ford Focus cu număr de înmatriculare _
) fiind acrosat de autoutilitara marca Mercedes Atego cu număr de înmatriculare_, care circula din contrasens si care nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a virat brusc stanga, intrând în plin în autoturismul pe care il conducea reclamantul. In urma impactului, reclamantul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. .
Din Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda din data de_ (dosar nr. 1571/P/2011), rezultă că vinovăția exclusivă pentru producerea accidentului aparține conducătorului auto T. L. I., care a si fost trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal și condamnat ulterior în Dosarul penal nr._ pe rol la Judecăroria Turda, la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 luni suspendată condiționat, conform sentintei penale nr. 261/ 30 mai 2012 defintiva la data de 26 iunie 2012.
Autoutilitara marca Mercedes cu număr de înmatriculare_ condus de persoana vinovata de producerea accidentului rutier era asigurat la data producerii accidentului prin
polița de asigurare de răspundere civilă auto seria RO/01/TO/XZ nr. 002751446 la Societatea de asigurări SA V. I. G. S. .
Traumele fizice suportate in urma acestui incident rutier de catre reclamant au constat in fractură axis (masă laterală, lamina posterioară dreapta, apofiza spinoasă) prin accident rutier; traumatism cranio-cerebral grad 0; pierdere de conștientă; infecție urinară, conform Biletului de ieșire din spital pe perioada_ -_, emis de Spitalul Județean de Urgență C. - Secția Ortopedie și Traumatologie I, montare corset gipsat (tip Minerva), timp de 2 luni, înlocuit fiind în data de_ cu guler cervical tip Philadelphia, purtat timp de 6 săptămâni. Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 5651/11/b/89 din_ întocmit de către Institutul de Medicină Legală C. Napoca, leziunile astfel suferite de reclamant s-a apreciat ca au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.
Perioada de convalescență, de refacere din punct de vedere fizic a însemnat apoi pentru reclamant si familia sa un adevărat disconfort, neputinta de a se descurca singur in cele mai intime aspecte de igiena personala fiind nevoie ca reclamantul sa fie spălat pe cap, pieptănat sau bărbierit de alte persoane din familia sa; fiind o perioadă de vară, cu greu s-a suportat canicula și greutatea ghipsului, s-a dezvoltat o alergie iar sub ghips, din cauza poziției culcat, s-a acumulat foarte multă murdărie. Ulterior, nu s-a mai putut sta în poziția șezut sau pe spate fără un colac special. După renunțarea la aparatul ghipsat timp de inca 6 săptămâni s-a purtat un nou corset pentru imobilizarea coloanei cervicale tip Philadelfia și acesta dovedindu-se a fi un adevărat calvar în special în timpul nopții. In ce priveste alimentatia reclamantul a aratat ca a putut ingera in perioada de convalescenta numai mâncare pasată și a băut apă numai cu paiul, putand dormi numai pe spate și numai cu somnifere, hranit fiind de alte persoane. Toate aceste aspecte rezulta si din actele medicale de la dosar dar si din declaratiile martorilor audiati.
Dupa primele 90 de zile de concediu medical, reclamantul cu avizul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a obtinut prelungirea concediului medical până la 150 de zile. După aceste 150 de zile si-a luat concediul de odihnă neefectuat pe anul 2012 si abia pe data de 7 decembrie 2011, a revenit la locul de muncă.
Pentru acoperirea suferintelor de natura psihica astfel suportate de reclamant se impune acordarea unor despagubiri pe seama reclamantului a unor despagubiri în măsură să asigure un echilibru just între suferințele trecute și actuale astfel încercate, de efectele vătămărilor pe termen lung, și necesitatea acordării unei satisfacții echitabile proporționale cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Cuantumul daunelor morale ce urmeaza a se stabili ca fiind datorat in cauza va avea in vedere circumstanțele cauzei, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporția în care viața normală a reclamantului a fost afectată, gradul de indisponibilitate, de privațiune în derularea activităților sale zilnice, precum și traumele psihice la care a fost supus pe timpul spitalizării dar și ulterior prin suportarea unor aparate pentru îngrijirea și tratarea leziunilor. Se impune asadar stabilirea unei compensatii corespunzatoare cu scopul de a alina reclamantului, pe cat posibil, suferintele incercate ca si consecinta directa a vatamarii si deci prejudiciului de agrement suferit; prejudiciul de agrement se impune a fi indemnizat conform recomandarii facute de Consiliul Europei si de CEDO (Protocolul 11 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului) raportat la prejudiciile corporale reprezentate de dureri fizice, insomnii, sentimente de inferioritate, limitari ale anumitor activitati recreative (activitati sportive, activitati de tip hobby etc).
Pentru considerentele expuse, in baza art. 1349 NCC instanța a stabilit in cauza obligatia de achitare a unei sume reprezentand echivalentul in lei la data platii a sumei de
10.000 EURO, obligatie ce va reveni partii parate avand in vedere ca partea vinovata de producerea accidentului rutiere, fapta cauzatoare de prejudiciu, avea la momentul producerii faptei ilicite si prejudiciabile incheiata asigurare FULL CASCO, capabila sa
acopere orice daune ar fi rezultat dintr-un accident in care ar fi fost implicat autovehicolul respectiv, in acest scop fiind achitate primele de asigurare, potrivit art.49 si urm. din Legea nr. 136/1995.
In cauza cu inscrisurile depuse la dosar s-a dovedit lipsirea reclamantului din cauza accidentului suferit de veniturile in suma de 2149,39 lei din care suma de 925 lei reprezentând diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate si indemnizația primită din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical; astfel pentru luna iunie raportat la veniturile nete din lunile cu 21, 22 zile lucrate efectiv, de dinaintea producerii accidentului, respectiv 1.235 lei, diferența este de 107 lei, pentru luna iulie 230 lei, pentru luna august 179 lei, pentru luna septembrie 179 lei, pentru luna octombrie 230 lei, apoi suma de 1237,39 lei reprezentând cheltuieli cu medicamente, investigații medicale, benzină, bilete de călătorie, cheltuielile vizand trimiterea poștală către asigurător în vederea concilierii nefiind dovedita in cauza cu inscrisuri aferente, justificative.
Totodata, datorită accidentului suferit, reclamantul a fost nevoit sa renunțe la excursia contractată pentru perioada_ -_ în Grecia, insula Thassos, cu agenția de turism Europa Travel (contract de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 009790/_ ); cu toate ca agenția de turism a fost informata despre cele intamplate si deci de necesitatea renuntarii la contractul astfel incheiat cu consecinta restituirii sumei achitate cu titlu de avans (150 EUR), acest lucru a fost refuzat.
Asadar, avand in vedere cele expuse mai sus si in baza prevederilor legale amintite anterior parata a fost obligata sa plateasca in favoarea reclamantului suma de 2.149,30 lei si suma reprezentand echivalenul in lei la data platii a sumei de 150 Euro, cu titlu de daune materiale.
In ceea ce privește penalitățile de 0,1% pe zi la sumele solicitate, conform art. 36 alin. 5 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila auto, care prevede ca despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA, in maxim 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească instanta a stabilit ca aceste penalitati de intarziere urmeaza a se datora de catre partea parata incepand cu data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari judecatoresti si pana la plata efectiva a creantei datorate.
In baza art. 274 Cod pr. civila, parata a fost obligata la plata in favoarea reclamantului si a sumei de 3.179,76 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat si demersurile intreprinse pentru demararea si sustinerea litigiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, apelantul V. A. V.
, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul cuantumului daunelor morale care au fost diminuate nejustificat raportat la suferința apelantului și sub aspectul penalităților de întârziere, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea apelului apelantul a arătat că instanța de fond a apreciat nefundamentat, nejustificat și nemotivat în vreun fel, faptul că este suficientă obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, respingând în totalitate capătul de cerere cu privire la plata penalităților de întârziere.
Este neîndoielnic, în primul rând, că apelantul a suferit un prejudiciu corporal constând în durerile fizice și psihice generate de fapta ilicită, de agresiunea în sine. Acest prejudiciu nu a fost luat în considerare de instanța fondului, aceasta bazându-se exclusiv în comensurarea daunelor morale pe prejudiciul de agrement. S-a reiterat faptul că perioada de convalescență a însemnat pentru apelant și pentru familia acestuia un adevărat calvar. Astfel, datorită faptului că a stat foarte mult pe spate apelantul a făcut o infecție urinară timp de trei săptămâni, cu dureri groaznice. A rămas imobilizat în ghips 63 de zile, timp în care nu s-a putut spăla pe cap, pieptăna sau bărbieri. Fiind o perioadă de vară, apelantul a
suportat cu greu canicula și greutatea ghipsului, a făcut parsă iar sub ghips, din cauza poziției culcat, s-a acumulat foarte multă murdărie. Ulterior, apelantul nu a putut sta în poziția șezut sau pe spate fără un colac special. Nu s-a putut spăla singur, fiind nevoit a-și adapta vana din baie propriilor nevoi. După renunțarea la aparatul ghipsat a fost nevoit încă 6 săptămâni să poarte un nou corset pentru imobilizarea coloanei cervicale tip Philadelfia și acesta dovedindu-se un adevărat calvar în special în timpul nopții. Concluzionând, suferințele apelantului au fost deosebit de traumatizante atât fizic cât și psihic deoarece, a mâncat numai mâncare pasată și a băut apă numai cu paiul, a dormit numai pe spate și numai cu somnifere. Toate acestea timp de 70 de zile și nopți. Apelantului îi amorțea tot corpul datorită menținerii aceleiași poziții, iar membrii familiei acestuia (soția și fiul) era tot timpul lângă acesta, pentru a-l întoarce de pe o parte pe alta, pentru a-l ajuta să se hrănească, să se spele și să se deplaseze, fiind nevoiți să își petreacă inclusiv zilele de concediu de odihnă îngrijindu-l pe apelant. După primele 90 de zile de concediu medical, apelantul a fost nevoit să obțină avizul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă pentru prelungirea concediului medical până la 150 de zile. După aceste 150 de zile apelantul nu a mai solicitat prelungirea concediului medical, și-a luat concediul de odihnă neefectuat și, pe data de 7 decembrie 2011, a revenit la locul de muncă.
Așa fiind, apelantul susține că a fost justă solicitarea de a primi o compensație corespunzătoare cu rostul de a-i alina, pe cât posibil, suferințele avute ca o consecință directă a vătămării. Vătămarea sănătății și integrității corporale i-au produs, prin urmare, și un prejudiciu de agrement, constând în diminuarea plăcerilor vieții, fiindu-i limitată posibilitatea, datorită agresiunii avute și urmărilor lor pe care le resimte în continuare prin diminuarea semnificativă a motricitatii, de a practica activități de divertisment și destindere specifice vârstei sale. Așa fiind, prejudiciul de agrement se referă la restrângerea atât a posibilităților de a satisface totalitatea activităților de care a beneficiat anterior incidentului, cât și la calitatea acestora. Prejudiciul de agrement se impune a fi indemnizat, conform recomandării făcute de Consiliul Europei și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Protocolul 11 al Convenției Europene privind Drepturile Omului din 1994) dreptul la indemnizare fiind consacrat prin rezoluția nr. 75-7 a CE., care recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, precum și în cazul limitării anumitor activități recreative (activități sportive, activități tip hobby, etc).
A mai arătat apelantul că în timpul lungilor perioade de încercări de a-si reface sănătatea, inclusiv pe timpul internării în spital, a fost privat de un mod de viață liber însușit, ceea ce constituie grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la integritatea sănătății fizice și psihice; dreptul la libera circulație; dreptul la desfășurarea unor activități economice, sociale, culturale, politice sau de alta natură în conformitate cu propriile vocații, respectiv dreptul de agrement. În virtutea fundamentelor psihologiei individuale și sociale, mai ales atunci când victima rămâne cu numeroase suferințe fizice permanente, așa cum este și cazul de față, suferințele psihice constând în lezarea demnității, sentimentul umilinței, frustrarea, însoțesc întotdeauna, și uneori depășesc în intensitate traumele psihice propriu-zise.
S-a solicitat a se constata că despăgubirea morală solicitată se impune a fi acordată, pentru a contribui la reducerea compensatorie a suferinței fizice și psihice încercate prin fapta comisă de asigurat, considerentele pe care vă solicităm să le aveți în vedere la justețea comensurării daunelor morale, fiind lipsirea persoanei vătămate de modul normal de a-și continua trăirile materiale, fizice, psihice, emoționale, ulterior producerii accidentului. Dificultățile de deplasare i-au creat apelantului o stare de natură a-l împiedica să ducă o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, sexului și situației sale speciale. Mai mult, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privat de o viață normală, implică de
bună seamă și un prejudiciu psihic, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub forma unor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat. Este, prin urmare, neîndoielnic, că apelantul a fost supus la traume fizice și psihice excepționale. Din păcate, instanța fondului nu face referire nici la acest prejudiciu în considerentele sentinței apelate. S-a arătat că consecințele vătămătoare se manifestă continuu de la accident, afectându-i apelantului calitatea vieții, întrucât acesta suferă de dureri de gât, dureri de cap, mobilitatea gâtului este redusă, schimbările de vreme îi accentuează durerile și îi creează o stare de disconfort generală. În plan emoțional, în urma șocului psiho-fizic resimțit, apelantul a dobândit și frica de a mă deplasa cu autoturismul, atât în calitate de șofer, cât și în calitate de pieton. De asemenea, are coșmaruri legate de accident, în care se revede prins
între fiarele contorsionate ale mașinii.
Pentru toate acestea, apelantul a apreciat că suma solicitată drept daune morale, de 35000 euro este în măsură să asigure un echilibru just între suferințele trecute și actuale încercate de mine, de efectele vătămărilor pe termen lung, și necesitatea acordării unei satisfacții echitabile proporționale cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Cuantumul daunelor morale solicitat se consideră rezonabil și corect dozat, fiind apreciat în raport de circumstanțele cauzei, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporția în care viața normală a apelantului a fost afectată, gradul de indisponibilitate, de privațiune în derularea activităților sale zilnice, precum și traumele psihice la care a fost supus pe timpul spitalizării dar și ulterior prin suportarea unor aparate pentru îngrijirea și tratarea leziunilor. Concluzia a fost aceea că accidentul a cărui victimă a fost apelantul, i-a afectat grav situația familiară și socială, daunele morale solicitate fiind în realitate o echitabilă compensare a suferințelor fizice și psihice produse acestuia. Suferințele fizice și traumele psihice suferite l-au îndreptățit pe apelant să solicite suma sus-menționată cu titlu de
despăgubire, pe care o consideră în continuare justă și echitabilă.
În considerarea principiul puterii suverane a judecătorului de a aprecia în concret despăgubirea, se solicită a se avea în vedere în mod exclusiv prejudiciul nepatrimonial cu elementele sale particulare, în funcție de care să se determine în mod unic și strict o anumită despăgubire apreciată ca adecvată și de natură să satisfacă în mod relativ și subiectiv victima. În acest sens, s-a solicitat ca instanța de control judiciar, în activitatea de apreciere în concret a dimensiunii valorice a despăgubirii, să aibă în vedere toate elementele particulare ce conferă unicitate prejudiciului: importanța valorii lezate, natura suferințelor victimei, durata în timp sau perpetuarea vătămărilor, intensitatea suferințelor, ecoul social al suferinței victimei și influența asupra vieții personale și sociale a ei, importanța, interiorizarea sau exteriorizarea efectelor vătămătoare care pot conduce la alterarea personalității victimei. De asemenea, în aprecierea valorică a despăgubirii nu este de neglijat nici vârsta, sexul, poziția socială a victimei. Aceste elemente sunt socotite ca fiind necesare pentru ca despăgubirea acordată să fie corespunzătoare și adecvată prejudiciului suferit de apelant.
În opinia apelantului, solicitările inițiale nu au fost mari, din contră, ele au fost dintru început rezonabile reușind să asigure un echilibru just între suferințele trecute și actuale încercate de apelant, de efectele vătămărilor, și necesitatea acordării unei satisfacții echitabile proporționale cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Din păcate, nu s-a ținut cont de către instanța fondului de totalitatea prejudiciilor încercate datorită accidentului a cărui victimă nevinovată a fost apelantul.
În acest sens, s-a arătat că raportat la jurisprudența recentă în materia despăgubirilor civile daunele morale solicitate de noi sunt decente. Spre exemplu, prin Sentința penală nr. 430 din 29 martie 2012 a Judecătoriei C. -Napoca pronunțată în Dosar penal nr._, nemodificată sub acest aspect, în recurs, de către Curtea de apel C., s-au acordat pentru partea vătămată daune morale în valoare de 1000 lei/zi de îngrijire medicală, rezultând pentru 65 de zile de îngrijire medicală suma de 65.000 lei, pentru o fractură de mandibulă.
De asemenea, prin Sentința civilă nr. 552/PI/_ a T. ului Timiș pentru vătămări corporale s-au acordat raportat la 18 zile îngrijiri medicale daune morale de 20.000 lei, la 15 zile de îngrijiri medicale tot 20.000 lei iar pentru 65 zile de îngrijiri medicale suma de
60.000 lei. Aceste sume au fost considerate în apel de către asigurător ca fiind supradimensionate solicitând o reevaluare a acestora în sensul diminuării lor. Curtea de apel Timiș, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 25/A din_ a apreciat însă că nu există niciun motiv pentru a le reduce și prin urmare a respins apelul asigurătorului vizavi de acest capăt de cerere. Curtea de apel Oradea prin Decizia nr. 102/R/15 februarie 2011 a menținut Sentința penală nr. 575/_ pronunțată de Judecătoria Satu Mare pronunțată în dosar nr._, prin care părții vătămate în urma unui accident rutier i-a fost acordată, pentru 70-75 de zile de îngrijiri medicale, suma de 80.000 lei drept daune morale. Astfel, jurisprudența recentă la nivelul diferitelor Curți de apel este, desigur, raportat la specificul fiecărui caz în parte, de a comensura daunele morale solicitate de părțile vătămate, victime ale unor fapte ilicite, la aproximativ 1000 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, dublu față de daunele morale acordate apelantului V. A. . Oricum instanța fondului, raportat la specificul speței în cauză dar văzând și jurisprudența în materie, nu a apreciat în echitate daunele morale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilind faptul că criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, instanțele de judecată trebuind să aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.
Cu toate că aprecierea instanței de judecată este subiectivă, criteriile de apreciere a daunelor morale sunt obiective. Cuantificarea prejudiciului moral deși nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei accidentului rutier.
În concluzie, în opinia apelantului, instanța de judecată la aprecierea cuantumului daunelor morale nu s-a raportat la principiul echității și nu a ținut cont de principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și suma acordată.
Pentru toate aceste considerente, apelantul solicită modificarea sentinței civile apelate și să se reconsidere cuantumul despăgubirilor morale cuvenite apelantului în sensul majorării lor la valorile pe care le-a avut în vedere prin cererea introductivă, adică 35000 euro.
Cu privire la penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere s-a arătat că în sentința civilă apelată instanța de fond obligă pârâta să plătească ,,în favoarea reclamantului penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a creanței";. Or, stabilirea cuantumului penalităților este corectă, fiind învederată instanței de control judiciar data de la care curg penalitățile care, în opinia apelantului, nu este data rămânerii irevocabile a hotărârii, ci data avizării daunei, respectiv data cererii de despăgubire și conciliere a apelantului, în subsidiar, data de la care curg penalitățile este cel târziu data chemării în judecată.
Cu privire la penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere solicitate, justețea lor este bazată pe dispozițiile art. 36, 37 și 38 alin. 2. din Anexa la Ordinul 5/2010 emis de CSA, în vigoare la data producerii accidentului, referitoare la normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, acestea fiind relevante în acest sens. Astfel, apelantul a parcurs toate etapele necesare stipulate de
legislația în vigoare de la data producerii accidentului respectiv. Așa fiind, conform art. 38 alin. 2 din Anexa la Ordinul 5142011 emis de CSA, a depus cerere de despăgubire, avizând astfel de daună asigurătorul. De asemenea, s-a obligat prin cererea de despăgubire, ca în conformitate cu prevederile art. 46 pct. 3 lit. b din Ordinul C.S. . nr. 5/2010, în situația în care, în urma finalizării dosarului penal, se va decide că accidentul rutier nu a fost provocat din culpa exclusivă a intervenientului forțat, și-a luat angajamentul să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită. Obligația legală a societății de asigurări era să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal de 3 luni. înlăuntrul acestui termen asigurătorul era obligat, conform art. 36 alin. 4 din Anexa la Ordinul 5/2010 emis de CSA: să răspundă cererii părții vătămate, formulând o ofertă de despăgubire conform propriilor investigații, dar acest lucru nu s-a întâmplat, sau să notifice partea prejudiciată motivele pentru care nu a aprobat, în tot sau în parte, pretențiile de despăgubire, lucru care de asemenea nu a avut loc. După cum rezultă din actele și lucrările dosarului niciuna dintre aceste obligații nu a fost îndeplinită în termenul legal, deși cererea de despăgubire, prezentă la dosar, a fost formulată în 21 mai 2012, concluzia care se desprinde fiind aceea că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale.
În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 37 din Ordinul CSA "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere";. În speță, raportat la comportamentul asigurătorului este evidentă neîndeplinirea obligațiilor stipulate de art. 36 din Ordinul citat anterior. Acest articol a fost introdus cu intenția manifestă de a sancționa conduita pasivă a societăților de asigurare care nu soluționează cererile de despăgubire sau le soluționează defectuos și, uneori, neserios, conform normelor în materie, formulate de către persoanele prejudiciate prin obligarea acestora la penalitățile amintite aplicate la sumele pe care le datorează cu titlu de despăgubire. Obligația de plată a penalităților în cuantum de 0,1% pe zi la sumele solicitate începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței apelate, așa cum a hotărât instanța fondului nu este incidentă în cauză decât dacă anterior asigurătorul și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, în speță cele de la art. 36 alin. 4 din Anexa la Ordinul 5/2010 emis de CSA. Pentru că, în situația circumscrisă de hotărârea apelată, încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 4, așa cum a procedat și asigurătorul în acest caz, nu și-ar mai găsi sancțiunea stabilită de art. 37. Sau altfel spus, asigurătorii încălcând obligațiile legale amintite nu ar fi pasibili de nicio sancțiune legală, or intenția CSA a fost cu totul alta, acea de a aplica sancțiuni asigurătorilor înaintea oricărei hotărâri judecătorești, atunci când nu procedează în conformitate cu dispozițiile incidente în materie. De aceea, solicitarea de a obliga la plata penalităților pe pârâtă este pe deplin justificată legal, deoarece anterior cererii de chemare în judecată pârâta era în posesia tuturor datelor care probau atât antrenarea răspunderii civile în sarcina autorului accidentului cât și întinderea pretențiilor.
În subsidiar, se solicită obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 0,1 % începând cu data chemării în judecată.
Împotriva aceleiași hotărâri, pârâta SC ASIGURAREA ROMANEASCA A. V. INSURACE G. SA B., prin Sucursala C., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, considerând ca instanța competenta sa judece fondul este T. ul Specializat C. .
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art.6 Noul Cod Civil, alin 5 se menționează ca dispozițiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, după caz săvârșite după intrarea sa in vigoare, precum si situațiilor juridice născute după intrarea sa in vigoare. Legea de aplicare: actele si faptele juridice, incheiate ori, după caz, săvârșite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului Civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz a săvârșirii ori
producerii lor. Ori, in speța, discutam de data producerii accidentului, nu de data introducerii cererii de chemare in judecata, data la care se aplicau dispozițiile art. 2 pct. 1 Cod Proc Civila conform cărora procesele si cererile in materie căror obiect are o valoare de peste 100.000 ron, sunt de competenta T. ului.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat modificarea sentinței civile nr. 5230/2012 ca fiind netemenica si sa se constate pe cale de excepție ca exista autoritate de lucru judecat, iar pe fond in situația in care se va respinge acesta excepție sa fie respinse pretențiile reclamantului reprezentând daune materiale, mai precis suma de 150 euro reprezentând avans excursie Grecia, si sa fie diminuate pretențiile reclamantului, cu privire la daunele morale, considerând ca acestea sunt nejustificat de mari, in raport cu traumele suferite.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat pârâta a arătat că prin HP 2895/2012, s-a stabilit ca numitul T. L. Istavan se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala grava din culpa. Prin dispozitiv se constata ca partea vătămata V.
A., nu a formulat pretenții civile in cauza. In condițiile in care, prin sentința penala s-a constatat ca partea civila nu a formulat pretenții, este evident ca intr-un fel, latura civila a fost soluționată, partea vătămata neavand pretenții. Raportat la cele arătate, pârâta considera ca suntem in prezenta autorității de lucru judecat, prin sentința penala stabilindu- se ca nu s-au solicitat pretenții in cadrul procesului penal. Instanța de fond a respins aceasta excepție, menționând ca partea vătămata nu s-a constituit parte civila, nefiind rezolvat fondul cauzei civile, condiție indispensabila pentru reținerea autorității de lucru judecat. Insa instanța, nu a solicitat acvirea dosarului penal_, pentru a se putea vedea care este motivul pentru care partea vătămata nu s-a constituit parte civila.
Cu privire la daunele materiale solicitate de reclamant pârâta a arătat că pentru asigurător daunele atât materiale sunt strict limitate de către norma RCA, in vigoare la data evenimentului. In ceea ce privește daunele materiale, la stabilirea despăgubirilor in cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au in vedere următoarele: 1. in caz de vătămare corporala: diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, si indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul isi desfășoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical; venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămata, probat cu documente justificative, in cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; salariul de baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare; eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentara, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative si care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările in vigoare; cheltuielile cu ingrijitori pe perioada incapacității de munca, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, insa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie; daunele morale: in conformitate cu legislația si jurisprudenta din România. Pe cale de consecința, părțile civile trebuie sa dovedească cu inscrisuri toate daunele materiale ce vor fi acordate de instanța de judecata pentru ca despăgubirea plătită de asigurător sa fie una legala. Tot ceea ce nu este probat cu documente justificative nu poate fi suportat de către asigurători.
Ori, asa cum rezulta si din norma RCA, in caz de vatamare corporala, despăgubirile sunt strict limitativ prevăzute, astfel ca acordarea sumei de 150 euro, reprezentând avans excursie Grecia, nu poate fi reținuta in sarcina pârâtei. Reclamantul- recurent, avea incheiat un contrat cu agenția de turism EUROTRAVEL, astfel ca, aceasta societate si intervenientul forțat, eventual, sunt singurii in măsura sa acorde acest avans pierdut pentru excursie, si sub nicio forma nu poate fi achitat de către pârâtă in condițiile in care nu intra sub incidența dispozițiilor normei RCA.
Referitor la daunele morale acordate de instanța de fond partii civile, respectiv a sumei de 10000 euro, pentru un număr de ingrijiri medicale de 75-80 zile, la dosar neexistand niciun alt certificat IML care sa ateste ca reclamantul a avut nevoie de un număr de 150 zile de îngrijiri medicale, sunt considerate exagerate si depășesc o limita rezonabila, precum si practica judiciara in materie. In cazul acestor daune, instanței de judecata, ii revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa-1 aibă, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie in amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor. In absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, in raport cu consecințele suferite de părțile civile, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze pentru partea civila ceea ce ii lipsește ca urmare a faptei savarsite de inculpat. Acordarea acestor daune morale, tind sa acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar si de aceea, intinderea lor nu trebuie sa fie excesiva ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea pierduta, pentru a nu cădea, in caz contrar sub imperiu unei alte instituții de drept civil.
Pârâta a apreciat ca sumele solicitate de către părțile civile in prezenta cauza trebuie raportate la suferințele pricinuite si la jurisprudenta prezentei instanțe. Despăgubirile morale, urmează sa fie preluate de către asigurător, in baza contractului de asigurare, insa nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru ca
"are cine si de unde sa plătească";, astfel că instanța investita cu soluționarea unor asemenea cereri de despăgubiri, trebuie sa tina seama de faptul ca uciderea a fost produsa din culpa nu cu intenție. Cu privire la cuantificarea acestui prejudiciu moral, este de reținut ca acesta se stabilește prin aprecierea ca urmare a aplicării de către instanța, a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei in cauza, in plan psihic, importanta valorii lezate, Insa, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs .
In concluzie, pârâta considera ca, nivelul daunelor morale trebuie sa fie in limite rezonabile, in concordanta cu jurisprudenta in materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor si cu nivelul general de dezvoltare economica a României. In opinia pârâtei suma de 4000 euro, este suficicinta si acoperă rezonabil daunele morale in condițiile in care, partea civila nu a rămas cu nicio infirmitate permanenta, recuperandu-se in totalitate. Mai mult decât atât, suma acordata de către instanța de fond, conform practicii judiciare se acorda in caz de deces survenit ca urmare a unui eveniment rutier .
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, pârâta a invocat dispozițiile art. 21 din Legea 136/1995 si art.27 pct 6 si 7 din Ordinul 5/2010, conform cărora Asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru: amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; cheltuielile făcute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a soluționat si latura civila.
Prin întâmpinare, reclamantul V. A. V. a solicitat respingerea apelului formulat de către Societatea de asigurări SA V. I. G. S. ., ca fiind nelegal, netemeinic și nefondat.
În susținerea poziției procesuale reclamantul a arătat că, în cauză, ne aflăm în calea de atac a apelului și nu a recursului cum greșit și-a intitulat asigurătorul prezenta cale de atac. Numai dacă pretențiile inițiale aveau o valoare sub 100.000 lei se putea discuta de un recurs, însă solicitările inițiale de 35.000 euro depășesc suma de la care calea de atac era cea a recursului (art. 2821alin.1 Cpc.).
Referitor la excepția necompetenței Judecătoriei Turda de a judeca fondul cauzei sub motiv că procesele a căror obiect au valoare de peste 100.000 lei ar fi de competența T. ului Specializat, în drept, acțiunea a fost formulată în baza art. 1 și art. 11 alin. 1 pct. 3 Cod
procedură civilă. Conform art. 21 pct.1 lit. b din Codul de procedură civilă, în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalul este competent în ,,procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei...";. Or, cererile din prezentul dosar au ca obiect o valoare de 145.481 lei daune morale și daune materiale de 2.776,88 lei, ceea ce înseamnă, evident, mult sub limita de la care ar fi fost competent, după materie, Tribunalul Cluj. Într-adevăr, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011, lit.a de la pct.1 al art. 2 Cod procedură civilă, stabilea competența materială a T. ului comercial C. cu privire la cererile al căror obiect avea o valoare mai mare de 100000 lei. Numai că acea dispoziție era abrogată la data cererii de chemare în judecată, astfel că se solicită respingerea excepției invocate de pârâtă.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocate de asigurător aceasta este nefondată. Așa cum se precizează în sentința penală pronunțată în procesul penal, din care a derivat prezenta cauză civilă, partea vătămată V. A., nu s-a constituit parte civilă, astfel că în lumina art. 19, alin. 1, C. proc. pen. "persoana care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite de infracțiune";. Astfel, nefiind rezolvat fondul cauzei civile partea vătămată a acționat corect adresându-se instanței civile. Or, în atari condiții, reținerea autorității de lucru judecat nu se poate justifica.
Cu privire la despăgubirile materiale în cuantum de 150 euro reprezentând pierderea suferită ca urmare a imposibilității efectuării unei excursii în Grecia în legătură cu care reclamantul a plătit un avans și contestate de asigurător în apel, s-a arătat că instanța fondului le-a contabilizat în mod corect ca fiind un prejudiciu material având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului suferit prin fapta intervenientului forțat. Or, este dovedit că suma de 150 euro avans la excursie a fost pierdută datorită stării de sănătate a părții vătămate consecutivă accidentului produs din culpa asiguratului.
Raportat la daunele morale acordate părții vătămate în cuantum de 10.000 euro, acestea au fost considerate de firma de asigurări ca fiind exagerate relativ la practica în materie. Vizavi însă de ansamblul prejudiciilor încercate de V. A., corporal, de agrement, psihic, de numărul mare de zile de privațiuni în încercarea de a-și reface sănătatea, de privarea de un mod de viață liber însușit, ce s-au constituit în grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, (dreptul la integritatea sănătății fizice și psihice; dreptul la libera circulație; dreptul la desfășurarea unor activități economice, sociale, culturale, politice sau de alta natură în conformitate cu propriile vocații, respectiv dreptul de agrement), suma de 10.000 euro apare ca fiind, din contră, neechitabilă, și nicidecum exagerată cum învederează asigurătorul. Prin urmare, diminuarea cuantumului daunelor morale solicitate în apel este considerată netemeinică și nefondată.
Referitor la solicitarea pârâtei de reducere a cuantumului daunelor morale și pe motiv că la dosar nu ar exista un "certificat IML care să ateste că reclamantul a avut nevoie de un număr de 150 zile de îngrijiri medicale";. Din simpla lecturare a cererii de chemare în judecată și a sentinței apelate se poate ușor observa că nu este vorba, în niciun caz, de 150 de zile de îngrijiri medico legale. Asigurătorul face o mare confuzie între zilele de concediu medical și zilele de îngrijiri medico legale. Reclamantul a arătat că, după primele 90 de zile de concediu medical, partea vătămată a fost nevoită să obțină avizul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă pentru prelungirea concediului medical până la 150 de zile. Asigurătorul face și alte confuzii grave în susținerea apelului ceea ce dovedește din plin netemeinicia lui. Astfel, în continuarea așa ziselor argumente în ideea diminuării daunelor morale, asigurătorul solicită T. ului Specializat C. să țină seama că "instanța investită cu soluționarea unor asemenea cereri de despăgubiri, trebuie să țină seama de faptul că uciderea din culpă a fost produsă din culpă nu cu intenție";. S-ar părea că recursul, astfel cum a fost intitulat, este dintr-un alt dosar, cu siguranță în materie penală, cu obiect ucidere in culpă. Că este așa, rezultă și din solicitarea de a se reduce
cuantumul daunelor morale la un nivel de 4000 euro care, în opinia asigurătorului,
"acoperă rezonabil daunele morale în condițiile în care, partea civilă nu a rămas cu nicio infirmitate permanentă...";. Este de prisos a arăta că, în prezenta cauză, partea vătămată, V.
A., are calitatea de reclamant nu de parte civilă, pentru că nu există o constituire de parte civilă, specifică procesului penal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, este evident că societatea de asigurări vizează un cu totul alt dosar, în speță penal.
Prin întâmpinare, intervenientul T. L. I. a solicitat respingerea apelurilor declarate de V. A. V. si SC ASIGURAREA ROMANEASCA A. V. I. G.
SA B., prin Sucursala C. si menținerea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecata.
În susținerea poziției procesuale intervenientul a arătat că hotărârea instanței de fond este legala si temeinica. Daunele materiale acordate de instanța de fond acoperă prejudiciul patrimonial suferit de victima accidentului, iar daunele morale acordate de instanța de fond, in cuantum de 10.000 euro, sunt de natura a asigura victimei accidentului, o reparație echitabila a prejudiciului nepatrimonial suferit, având in vedere numărul de zile de ingrijiri medicale 75-80 acordate pentru vindecarea leziunilor si având in vedere de asemenea si traumele psihice pe care aceasta le-a suferit. Intervenientul a arătat că nu contesta ca apelantul V. A. V. a fost supus unor traume fizice si psihice in urma producerii accidentului, insa suma solicitata de acesta de 35.000 euro, este mult prea mare si nu se justifica. Asa cum s-a arătat si in fata instanței de fond, imediat după producerea accidentului, acesta a coborât singur din mașina si l-a întrebat pe intervenient daca am asigurare de răspundere civila auto, a luat legătura cu angajatorul acestuia, d-l Patrascu Sorin, discutând despre modalitățile de reparare a prejudiciului. In aceste condiții, sunt nereale afirmațiile apelantului V., care susține ca ar fi rămas printre fiarele contorsionate ale mașinii, fiind necesara intervenția serviciului SMURD pentru descarcerarea sa.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi la sumele solicitate, acordate de instanța de fond incepand cu data rămânerii irevocabile a sentinței, intervenientul considera soluția conforma cu dispozițiile legale.
In ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocata de apelanta SC A. SA, intervenientul a solicitat respingerea acesteia, atâta timp cat acțiunea civila nu a fost exercitata in cadrul procesului penal judecat in dosarul nr._ . In condițiile in care Codul de procedura penala prevede dreptul pârtii vătămate si nu obligația, de a se constitui parte civila in cauza, se considera ca nu se poate pune in discuție problema soluționării fondului cauzei civile in dosarul penal mai sus arătat. In aceasta situație partea vătămata are posibilitatea de a se adresa instanței civile pentru repararea prejudiciului cauzat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinărilor, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul apelant intimat V. A.
V. a solicitat obligarea pârâtei intimate apelante SC A. V. I. G. SA la plata sumei de 2.776,88 lei cu titlul de daune materiale, 35.000 euro cu titlul de daune morale, precum și obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această procedură.
Potrivit art. 6 alin. 5 Noul Cod civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate, sau după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, dispoziție reluată și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, ori potrivit art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, astfel că raportul juridic delictual dintre părți este guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864.
Prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, la data intrării în vigoare a acestei legi s- a abrogat dispoziția art. 2 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă, iar Legea nr. 71/2011 a intrat în vigoare la data de 13 iunie 2011. Având în vedere faptul că potrivit art. 725 Cod procedură civilă, normele de procedură sunt de imediată aplicare, la data de 18 iunie 2012, data la care reclamantul a sesizat instanța de fond, competența judecătoriei, așa cum reiese din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 pct. 1 și art. 2 lit. b), potrivit căruia tribunalul judecă în primă instanță procesele si cererile in materie civila al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar, în cazul litigiilor (civile și comerciale) în care valoarea obiectului cererii este sub 500.000 lei, competența în primă instanță revine judecătoriei, ca instanță cu plenitudine de competență, ori cum valoarea cererii reclamantului este sub valoarea de 500.000 lei, în mod corect a reținut Judecătoria Turda că este competentă din punct de vedere material să soluționeze acest litigiu, critica formulată de apelanta SC A. V. I. G. SA sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 1201 Cod Civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza și este între aceleași părți, făcuta de ele și în contra lor în aceeași calitate."; Așa cum în mod constant s-a arătat în literatura judiciară și doctrină, acest text de lege instituie o prezumție legală irefragabilă, iar potrivit textului legal, pentru a opera puterea de lucru judecat, trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și cauză. De asemenea, potrivit art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, persoana care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite de infracțiune.
Potrivit sentinței penale nr. 261/2012 pronunțate la 30 mai 2012 în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Turda, reclamantul apelant intimat V. A. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, astfel că pe de o parte acesta are posibilitatea reglementată de art. 19 alin. 1 Cod procedură civilă de a formula o acțiune civilă în fața jurisdicției civile, iar pe de altă parte, instanța penală neanalizând și latura civilă, nefiind sesizată cu o acțiune civilă în procesul penal, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, astfel că și acest motiv de apel invocat de apelanta SC A. V. I. G. SA este neîntemeiat.
Potrivit art. 998-999 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa. Astfel, pentru a se antrena răspunderea pentru fapta proprie, în cauză trebuie să fie dovediră existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În mod unanim în literatura juridică și practica judiciară s-a reținut că unul din principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al reparării integrale a prejudiciului, respectiv, înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară.
Apelanta SC A. V. I. G. SA a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul sumei de 150 euro reprezentând avans excursie, ori în mod temeinic a reținut instanța de fond faptul că datorită accidentului suferit, reclamantul apelant intimat V. A.
V. a fost nevoit sa renunțe la excursia contractată pentru perioada_ -_ în Grecia, insula Thassos, cu agenția de turism Europa Travel (contract de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 009790/_ ) și cu toate ca agenția de turism a fost
informata despre cele întâmplate si deci de necesitatea renunțării la contractul astfel încheiat cu consecința pierderii sumei achitate cu titlu de avans, astfel că această sumă achitată și nerecuperată se înscrie în noțiunea de prejudiciu suferit, acesta trebuind să fie acoperit de către pârâta apelantă intimată, ori enumerarea prevăzută de art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010 nu este o normă imperativă, ci una de recomandare care instituie criterii de cuantificare a prejudiciului, norme inferioare ca putere dispozițiilor codului civil care prevăd o recuperare integrală a prejudiciului, astfel că în mod legal instanța de fond a obligat pârâta intimată apelantă și la plata acestei sume cu titlul de despăgubiri, astfel că și această critică formulată de apelantă este neîntemeiată.
În ceea ce privește prejudiciul moral, atât reclamantul apelant V. A. V. cât și pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul întinderii acestora. T. ul reține că daunele morale nu pot fi evaluate în bani, deci nu au o valoare patrimonială, ele nu sunt destinate să înlocuiască o valoare economică cu o altă valoare economică, ci aceste sume au destinația de a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, având un efect compensatoriu. De asemenea mai trebuie subliniat că nu există criterii legale sau jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciului moral, însă trebuie reținut faptul că asemenea sume trebuie să aibă un efect stric compensatoriu, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorul daunei sau persoanele răspunzătoare și nici în venituri nejustificate pentru victime, astfel că în stabilirea lor trebuie avut în vedere criteriul importanței și gravității prejudiciului moral precum și criteriul echității. Astfel, criteriul numărului zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru refacere nu constituie în sine un element de calcul al prejudiciului moral, căci alături de acest element trebuie avute în vedere și suferințele suferite de persoana vătămată, de constrângerile impuse de refacerea sa raportat la modul său de viată avut anterior producerii faptei ilicite, de modul în care aceasta s-a refăcut și dacă aceasta continuă să aibă infirmități permanente sau temporare.
Ori, în cauză, instanța de fond a stabilit cuantumul daunelor morale raportat la circumstanțele cauzei, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporția în care viața normală a d-lui V. A. V. a fost afectată, gradul de indisponibilitate, de privațiune în derularea activităților sale zilnice, precum și traumele psihice la care a fost supus pe timpul spitalizării dar și ulterior prin suportarea unor aparate pentru îngrijirea și tratarea leziunilor.
Astfel, o despăgubire în cuantum de 10.000 euro, echivalent în lei, reprezintă o compensație echitabilă pentru suferințele suferite de către reclamantul apelant, având în vedere declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond și raportat inclusiv la faptul că acesta s-a refăcut complet în urma accidentului. Astfel, faptul că reclamantul apelant a purtat corset gipsat (tip Minerva), timp de 2 luni, înlocuit ulterior cu un guler cervical tip Philadelphia, purtat timp de 6 săptămâni, că acesta nu s-a putut deplasa și că a depins de membrii familiei, coroborat cu faptul că mare parte din această perioadă cât a fost imobilizat a fost vara, fapt care a potențat starea de disconfort a acestuia, precum și durerea fizică și traumele psihologice suferite sunt compensate pe deplin prin despăgubirea acordată de instanța de fond. De asemenea, mai reține tribunalul faptul că deși reclamantul apelant a invocat existența unor consecințe vătămătoare care persistă și după însănătoșirea sa ( dureri de gât, dureri de cap, mobilitate redusă a gâtului, frica de a se deplasa cu autoturismul) acestea nu au un corespondent în materialul probator administrat atât în fața instanței de fond cât și în apel, ori având în vedere că idem est non esse et non probari, având în vedere și faptul că potrivit art. 1169 Cod civil reclamantului apelant V. A.
V. îi revenea obligația de a face dovada acestor elemente invocate prin cererea sa de apel, elemente care ar fi fost de natură a schimba criteriile care au stat la baza stabilirii întinderii prejudiciului moral.
Raportat la aceste considerente, atât criticile formulate de reclamantul apelant V.
A. V. cât și de pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA sunt neîntemeiate, prejudiciul moral stabilit la suma de 10.000 euro, echivalente în lei, fiind stabilit în mod legal și temeinic de către instanța de fond.
Potrivit art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010, Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, iar potrivit art. 37 din același act normativ, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamantul apelant a solicitat pârâtei apelante plata despăgubirilor în calitatea sa de asigurător RCA la data de 21 mai 2012 (filele 13-16 dosar fond), anexând documentele necesare stabilirii prejudiciului și a persoanei responsabile, iar raportat la faptul că pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA nu a făcut dovada solicitării altor documente în completare, tribunalul reține că începând cu data de 21 mai 2012 aceasta datorează reclamantului, în temeiul art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, penalități de 0,1% /zi de întârziere calculate la valoarea despăgubirilor materiale și morale, astfel că sub acest aspect în mod nelegal instanța de fond a acordat aceste penalități doar de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, astfel că acest motiv de apel invocat de apelantul V.
A. V. fiind întemeiat, urmează a fi admis.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată apelanta pârâtă SC
A. V. I. G. SA, tribunalul reține că acestea au fost acordate în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, raportat la culpa sa procesuală, iar nu cu titlul de despăgubiri, despăgubiri care ar fi intrat sub incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 136/1995 și art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, apelanta fiind într-o confuzie evidentă cu privire la natura juridică a acestora, astfel că și acest motiv de apel este neîntemeiat.
Raportat la toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 295-296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta SC A. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 5.230/_, pronunțata de către Judecătoria Turda in dosar nr._ și va admite apelul declarat de către apelantul
V. A. V. împotriva aceleiași hotărâri pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga parata SC A. V. I. G. SA să plătească reclamantului V. A. V. penalitățile de întârziere de 0.1% pe zi, începând cu data avizării_ si pana la plata efectiva a creanței și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
În temeiul art. 298 raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, apelanta intimată SC A. V. I. G. SA căzând în pretenții, va fi obligată să plătească apelantului V. A. V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, constând în onorariu avocațial (fila 28 prim).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul formulat de catre apelanta SC A. V. I. G. SA, cu sediul în C. -Napoca, str. Clinicilor nr. 20-22, jud. C., impotriva sentintei civile nr. 5.230/_, pronuntata de catre Judecatoria Turda in dosar nr._ .
Admite apelul declarat de catre apelantul V. A. V., cu domiciliul ales în F.
, str. I. Rus nr. 131, Corp C.3, ap.2, jud.C., impotriva sentintei civile nr. 5.230/_, pronuntata de catre Judecatoria Turda in dosar nr._ pe care o schimba in parte, in ceea ce priveste data de la care curg penalitatile de intarziere si in consecinta:
Obliga parata SC A. V. I. G. SA sa plateasca reclamantului V. A.
V. penalitatile de intarziere de 0.1% pe zi, incepand cu data avizarii_ si pana la plata efectiva a creantei.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate.
Obliga intimata SC A. V. I. G. SA sa plateasca apelantului V. A.
V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
D. M. D. | C. | G. | A. VLAIC |
Red.CG/MM 4 ex./_
Judecător fond: C. C., Judecătoria Turda, județul C. .
| ← Decizia civilă nr. 292/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 138/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
