Decizia civilă nr. 672/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 672/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent pârâta SC. H. -I. -E. S. împotriva Sentinței civile nr. 3343/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimat reclamant S. R. DE R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul societății recurente dl. P. a Gheorghe, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reține că la_ recurenta a depus la dosar un înscris, în două exemplare, prin care solicită admiterea recursului.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul societății recurente solicită instanței admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că:
Prin Sentinței civile nr. 3343/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE R. B., în contradictoriu cu pârâta SC H. -I. -E. S. B. ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 651,58 lei, din care 566,59 lei, reprezintă taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei mai 2010-decembrie 2011 și 84,99 lei, reprezintă penalități de întârziere, calculate la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari al acestor servicii";.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din HG nr. 977/2003, "taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate".
Văzând că raportul juridic între cele două părți s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment.
Astfel, în privința primului capăt de cerere, instanța a reținut că obligația pecuniară a pârâtei derivă ex lege, nefiind vorba în cauză de o convenție care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părți.
2
Cu toate acestea, în speță, din înscrisurile depuse la filele 7-26 din dosar, respectiv facturile emise de către furnizorul de energie electrică în temeiul contractului încheiat cu aceasta, rezultă că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, fără, însă, a-și îndeplini obligația corelativă de plată a acestor servicii. Că este așa, o confirmă adresa nr. 13293/_, emisă de reclamantă, care conține situația debitelor pârâtei (fila 5 din dosar), evidențiind creanța invocată în acțiune.
De asemenea, pentru a fi admisibilă prezenta cerere trebuie să întrunească cumulativ și concomitent caracterele prev. de art. 379 alin.3 și 4 din C.pr.civ., respectiv caracterul cert, lichid și exigibil.
Creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta. În cazul de față, actul de creanță îl reprezintă facturile emise de către reclamantă.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este determinat prin actul de creanță, ori determinabil, aspect de necontestat în speță, cuantumul total al serviciilor neachitate fiind determinat în cuprinsul facturilor aflate la dosar.
Creanța este exigibilă atunci când a ajuns la scadență, putându-se trece la executarea ei. În speță, facturile emise aveau termenul de scadență stabilit prin formularul legal, conform Legii 571/2003 și OMF 2226/2006, utilizat la emiterea acestora.
Așa fiind, în raport de cele anterior reținute, instanța a admis cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii taxei aferente serviciului public de radiodifuziune.
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003, "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere", iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" -S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică", instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 C. civ. conform principiului specialia generalibus derogant.
Constatând încălcată obligația de plată stabilită, instanța a obligat pârâta să achite reclamantei contravaloarea penalităților de întârziere stabilite conform legii, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit considerentelor mai sus expuse s-a admis în întregime acțiunea așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, instanța a obligat pârâta să achite reclamantei suma totală de 651,58 lei, reprezentând 566,59 lei - taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, aferentă perioadei mai 2010 - decembrie 2011 și 84,99 lei penalități de întârziere, calculate la data de _
.
Cheltuieli de judecată nu s-au acordat, acestea nefiind dovedite, iar pentru prezenta cerere reclamanta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 17 din L. 146/1997 raportat la art. 1,4 și 40 din L. 41/1994, deoarece taxa pentru serviciul public de radiodifuziune constituie venit public, propriu al reclamantei - instituție publică autonomă de interes național.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta SC. H. -I. -E. S.
B., care a solicitat admiterea recursului și anularea sentinței civile nr.3343 din l8.04.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița ca nefondată.
In motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ, și a făcut trimitere la decizia nr.607/3.02.20ll pronunțată de I.C.C.J, prin care a fost menținută sentința nr. l85/27.04.20l0 pronunțată de Curtea de apel C. și prin care s-a dispus anularea prev.art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 și art.3 alin.2 din HG nr.978/2003 .S-a făcut precizarea că potrivit art.23 din L.554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat sau în tot un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pe altă parte s-a arătat că societatea nu deține mijloace tehnice de recepționare a programelor oferite de serviciul public de radiodifuziune.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 40 alin. 3 din legea 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora.
3
Instanța nu poate reține că acest text legal instituie o prezumție legală absolută, privind calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, întrucât textul legal este clar formulat, respectiv se referă la obligația persoanelor juridice la plata taxei solicitate în cauză, în calitate de beneficiar; dacă legiuitorul ar fi dorit instituirea unei prezumții legale absolute, nu ar mai fi folosit termenii "în calitate de beneficiar";, care ar fi fost inutili și ar fi folosit formularea "persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune";.
În același sens și Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziilor 297/2004 și 331/2006, că obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. Astfel, din interpretarea dată în considerentele deciziilor menționate, Curtea Constituțională a reținut în mod implicit că sunt și persoane juridice care nu au în sarcină obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune, astfel neputându-se vorbi de o prezumție legală absolută instituită de art. 40, alin. 3 din Legea 41/1994.
Singurul text legal care ar fi condus la reținerea prezumției legale absolute indicate de reclamant era prevăzut în art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003, cu textul "persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune";, prevedere legală ce a fost anulată de Curtea de Apel C. prin sentința nr. 64 din_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate împotriva ei de către I. prin decizia 607/_ . În considerentele deciziei 607/_ , Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio tv indiferent de existența calității de beneficiar iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 din constituție trebuie interpretate în
favoarea cetățeanului.
Tribunalul reține, în acord cu considerentele deciziei 607/_ a I., că în cauză nu poate fi reținută aplicarea art. 31 din Constituție pentru a justifica obligația de plată a taxei, întrucât articolul indicat se referă la un drept al cetățeanului și nu la o obligație.
În cauză instanța nu reține existența unei prezumții legale absolute care să instituie obligația de plată a taxei de radiodifuziune a persoanelor juridice cu sediul în România, totodată reclamanta nu a probat în niciun fel calitatea de beneficiar a taxei de radiodifuziune, obligație de a proba ce-i incumba conform art. 1169 din cod civil de la 1864 (aplicabil raportat la data indicată de reclamant a furnizării serviciului de radiodifuziune și la art. 26 din Noul Cod de procedură civilă), astfel pretenția solicitată de reclamant nu este întemeiată.
Pentru considerentele arătate, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, în baza art.3l2 alin.l și 3 rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ., se va admite recursul declarat în cauză, se va modifica în tot sentința atacată și se va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SRR.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de pârâta SC. H. -I. -E. S. B., cu sediul în B., str.C. nr.l0, CIF RO56670l, jud.B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 3343 din l8.04.20l3 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.807/l90/2013 pe care o modifică, în sensul că :
- respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei S. R. de radiodifuziune B. împotriva pârâtei SC H. I. E. S. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de ll decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
I. U. V. | C. I. P. L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR
2 ex./ 22.0l.20l4 Jud.fond:O. G.
| ← Decizia civilă nr. 138/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 873/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
