Decizia civilă nr. 873/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ nr. 873
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
J. ecător: M. P.
J. ecător: M. H.
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă A.
F. DE P. A V. S. (F. ), cu sediul în B., str. V. L., nr. 40-40, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5064/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu nr. mai sus indicat, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. R. N., cu domiciliul în B. M., str. A. J., bl. 2, ap. 130, județul M., având ca obiect pretenții.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din decizie. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie.
T.
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5064/_ pronunțată în dosarul nr._ al
Judecătoriei B. M. a fost admisă în parte cererea în regres introdusă de reclamantul F. DE PROTECȚIE A V. S., în contradictoriu cu pârâtul
B. R. N., a fost obligat pârâtul B. R. N. să plătească reclamantului F. DE PROTECȚIE A V. S. suma de 4.183,24 lei, cu titlu de despăgubiri, și suma de 375,93 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține că reclamantul F. de Protecție a V.
S. (F.P.V.S.) este acea entitate constituită cu scopul de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare si de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.
În cauză, reclamantul F.P.V.S. a achitat numitului Suciu Dan, suma de 3.571,76 lei, cu titlu de despăgubiri (f. 29), pentru prejudiciul suferit de acesta la data de_ ca urmare a avarierii autovehiculului său, înmatriculat cu numărul de înmatriculare_, în urma unui accident rutier determinat de pretinsa faptă a pârâtului B. R. N., proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare LL 417 GN, ce a fost implicat în acest accident.
Pârâtul a fost sancționat contravențional, în acest sens fiind întocmit Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 8892670 din_ (f. 16), iar avariile pentru a căror reparare au fost achitate despăgubiri de către reclamant în locul pârâtului au fost consemnate în Autorizația de reparație seria CR nr. 2372237 și în Raportul de verificare, constatare și avizare tehnică de daune nr. 1337/_, depuse la dosarul cauzei (f. 17 și f. 34-42).
Din relațiile comunicate de Inspectoratul de Poliție al J. ețului M. rezultă că pârâtul nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal evocat (f. 63), în sarcina sa fiind reținută contravenția prevăzută de art. 54 alin. 1 din
O.U.G. nr. 195/2002 (R) și sancționată de art. 100 alin. 2 din același act normativ, fapta fiind descrisă astfel:
"În ziua de_, ora 12:20, locul B. M., în timp ce conducea autovehiculul marca Fiat cu număr de înmatriculare LL-417-GN, pe B-dul Traian,, în momentul în care a ajuns la intersecția cu A. ..., a schimbat direcția de mers prin viraj la stânga, fără a se asigura, moment în care intră în coliziune cu auto marca Nissan, cu numărul de înmatriculare_, condus regulamentar de numitul Suciu Dan pe banda a II-a, în aceeași direcție de mers";.
Nefiind contestată starea de fapt reținută de agentul constatator, aceasta a rămas definitiv stabilită, pârâtul necontestând actul sancționator nici în fața agentului constatator și nici în fața instanței, în act fiind consemnată mențiunea
"sunt de acord ca pagubele produse să fie suportate de asigurare conform Legii nr. 136/1995"; (f. 16).
Prin urmare, întrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare în apărarea sa, având în vedere totodată recunoașterea spontană a acestuia la termenul din 20 martie 2013, respectiv împrejurarea că a provocat la data de 09 aprilie 2011, în
B. M., un accident de circulație, avariind autovehiculul numitului Suciu Dan, precizând însă că l-a despăgubit, plătindu-i acestuia suma de 3.000.000 lei vechi pentru materiale și 3.600.000 lei vechi i-a achitat mecanicului pentru manoperă, afirmații rămase nedovedite, va reține că pârâtul răspunde delictual, în baza art. 998-999 C.civ., al căror cuprins este:
"Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.";
Pârâtul nu a despăgubit pe terțul Suciu Dan, deși a fost notificat de
F.P.V.S. în acest sens (f. 26), dimpotrivă, reclamantul fiind cel care a cuantificat și reparat prejudiciul suferit de acesta, conform probelor analizate și în baza art. 251 din Legea nr. 32/2000.
Pârâtul nu are calitate de asigurat la o societate de asigurări, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de B.A.A.R. (f. 18), acesta prezentând o poliță de asigurare care nu era valabilă la data producerii prejudiciului cauzat de accidentul rutier ce a rezultat din fapta pârâtului.
De asemenea, nici terțul Suciu Dan nu beneficia de o asigurare valabilă la aceeași dată, așa cum rezultă din cuprinsul aceleiași relații.
Se reține că raportat la considerentele ce precedă, acțiunea în regres a reclamantului este întemeiată pentru sumele achitate cu titlu de despăgubiri terțului Suciu Dan, precum și pentru sumele plătite pentru cuantificarea prejudiciului, în măsura în care au fost dovedite, reținând că pentru suma de 257,64 lei, reprezentând contravaloarea prestației S.C. ASIROM S.A. în Dosarul F.P.V.S. nr. 700/2011, nu s-au depus documente justificative, astfel încât cererea reclamantului va fi admisă în măsura pretinsă și dovedită, cu excluderea acestei sume, ce a rămas nedovedită.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A. F. DE P. A V. S. (F. ) solicitând modificare sentinței în sensul admiterii și a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 257,64 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În cuprinsul cererii de recurs se arată că obligarea pârâtului la plata sumei de 257,64 lei este justificată, sens în care susține că reclamantul a achitat către Asirom suma de 257,64 lei potrivit ordinului de plată nr. 255/_ .
Se menționează că inițial, Asirom a gestionat acest dosar în calitate de corespondent "Carte Verde"; pe teritoriul României pentru asigurătorul Wiener Stadtische Versicherung AG din Austria.
Ulterior, aceasta a infirmat valabilitatea poliței RCA, iar Biroul Carte Verde din Austria a informat biroul omolog din România despre faptul că autovehiculul condus de pârât nu era legal înmatriculat în Austria, creându-se astfel condițiile legale ale intervenție FPVS pentru despăgubirea părții prejudiciate.
În baza unui protocol încheiat între corespondenții "Carte Verde"; - la care a aderat și FPVS - cheltuielile de instrumentare pentru astfel de cazuri vor fi achitate de partea care va fi ultima gestionară a dosarului, aici FPVS, care a și despăgubit partea prejudiciată.
Examinând cererea de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 305 din Cod procedură civilă în fața instanței de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
În situația de față, potrivit facturii nr. 991198/_ emisă de SC Asigurare Românească-Asirom Vienna Insurance Group SA și aflată la fila 4
din dosarul de recurs, suma de 257,64 lei reprezintă contravaloarea pretenției Asirom în dosarul nr. 700/2011, această sumă fiind achitată de recurentul- reclamant potrivit ordinului de plată nr. 255/_ aflat la fila 5 din dosarul de recurs.
Potrivit art. 4 "După plata despăgubirilor, F. se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze F. ui despăgubirea achitata persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii";.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 3041coroborat cu art.
304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul va fi admis în sensul modificării în parte a hotărârii atacate, cu consecința obligării pârâtului și la plata către reclamant a sumei de 257,64 lei.
În ceea ce privește solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în recurs, reținem că taxa judiciară de timbru aferentă sumei de 257,64 lei, datorată în recurs este de 13,4 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, situație în care intimatul B. R. N. va fi obligat să plătească recurentului suma de 14,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
În acest sens, reținem că potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 în recurs se va achita o taxă judiciară de timbru de 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor neevaluabile în bani (26,8:2=13,4 lei).
În baza art. 23 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data introducerii cererii)se va restitui către recurentul-reclamant suma de 172,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată potrivit chitanței nr. 25063, seria CJ din data de_ (fila 9), în condițiile în care suma de 172,6 lei nu este datorată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art.3041Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de reclamantul F. de Protecție a V. S., împotriva sentinței civile nr. 5064/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în parte, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Obligă pârâtul B. R. N. să plătească reclamantului F. de Protecție a V. S. suma de 257,64 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Dispune restituirea către recurentul-reclamant a sumei de 172,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru nedatorată, achitată potrivit chitanței nr. 25063, seria CJ din data de_ (fila 9).
Obligă pe intimatul B. R. N. să plătească recurentului suma de 14,9 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | J. ECĂTOR, | J. ECĂTOR, | |
C. G. | M. P. | M. | H. |
GREFIER,
E. -A. I. C.
Red. M.P./_ 3
Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.
J. . la fond E. S.
← Decizia civilă nr. 672/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 80/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|