Decizia civilă nr. 483/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 483/R/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. JUDECĂTOR: D. D. JUDECĂTOR: N. K. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC S. SA în contradictoriu cu intimata SC B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 2501/8 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
, cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei, d-na avocat M. Sorana, în substituirea d-lui avocat Rotar Dorin, cu împuternicire avocațială de substituire depusă la acest termen la dosar, lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata a înregistrat la dosarul cauzei în data de 17 iunie 2013, după dezbaterile de la termenul respectiv, întâmpinare la recurs.
Se constată, de asemenea, că recurenta a înregistrat la dosarul cauzei, în data de 19 septembrie 2013, răspuns la întâmpinarea intimatei.
Reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea acestuia.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și în urma reținerii cauzei spre rejudecare, admiterea contestației și anularea formelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 1273/2012. Apreciază că hotărârea dată de instanța de fond este netemeinică, nemotivată și nelegală, întrucât titlul pe care se întemeiază dosarul de executare silită nr. 1273/2012 nu constituie un titlu executoriu în sensul prevăzut de art. 379 C.proc.civ., coroborat cu art. 372 C.proc.civ. și art. 120 din OUG nr. 99/2006. Arată că înscrisul constatator al creanței nu cuprinde o creanță certă, lichidă și exigibilă, creanța fiind constituită din debit principal și dobânda variabilă, variația dobânzii depinzând de elemente străine de convenția încheiată între părți, nefiind, de asemenea, cuantificabilă în termenii expreși ai convenției ce se pretinde a fi titlu executoriu. Arată că instanța de fond nu motivează sub nici un aspect care este motivul pentru care creanța îndeplinește cerințele, doar raportându-se la contractul de credit încheiat. Arată că va solicita, pe cale separată, cheltuielile de judecată.
T. ul rămâne în pronunțare asupra recursului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2501/8 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. _
, Judecătoria Cluj-Napoca a respins contestația la executare propriu-zisă formulată de către contestatoarea SC S. SA în contradictoriu cu intimata SC B.
C. R. SA, ca neîntemeiată. A luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că în cadrul ședinței publice din data de 1 februarie 2013, în urma dezbaterilor contradictorii, instanța a dispus suspendarea judecății petitului având ca obiect constatare nulitate absolută în temeiul art. 1551C.proc.civ., dispunând totodată judecarea separată a capătului de cerere principal având ca obiect constatare nulitate absolută formulată de către contestatoarea SC S. SA în contradictoriu cu intimata B. C.
R. și formarea unui nou dosar în acest sens. În prezentul dosar, prima instanță a rămas învestită doar cu soluționarea contestației la executare propriu-zise.
Pentru a pronunța soluția mai sus arătată, a reținut că potrivit art. 399 C.proc.civ., contestația la executare poate să vizeze titlul executoriu sau executarea silită pornită în temeiul titlului executoriu.
În ambele situații, atât în cadrul contestației la titlu, cât și în cadrul contestației la executare propriu-zise, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că clauzele înscrise la art. 6.2, 6.4, 6.6 din contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 sunt afectate de nulitate absolută pentru caracterul lor abuziv, prima instanță a reținut că acestea fac obiectul cererii disjunse, motiv pentru care nu s-a pronunțat asupra lor.
A mai reținut că potrivit art. 372 C.proc.civ., executarea silită se poate realiza doar în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, menționând totodată și incidența dispozițiilor art. 3731C.proc.civ.
A mai reținut că între contestatoarea SC S. SA, în calitate de împrumutată și intimata SC B. C. R. SA, în calitate de bancă, s-a încheiat contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 251.915 lei, pentru achitarea obligațiilor datorate către bugetul consolidat rezultate din certificatul de atestare fiscală nr. 500051/4 ianuarie 2008, pentru o perioadă de 60 de luni de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute la punctul 4.2, garantat prin contractul de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008 autentificat sub nr. 05._ de către BNP D. -M. Cârlănaru și M. Cârlănaru.
A mai reținut că la data de 29 mai 2012, intimata SC B. C. R. SA a înaintat către BEJ MANCHEVICI M. o cerere de punere în executare a contractului de credit menționat mai sus. Prin încheierea civilă nr. 4791/CC/8 iunie 2012, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a dispus încuviințarea executării silite în temeiul titlurilor executorii contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 și contractul de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008 autentificat sub nr. 05._ de către BNP D. -M. Cârlănaru și M. Cârlănaru. La data de_, BEJ MANCHEVICI M. a întocmit proces verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare (fila 148). La data de 31 iulie 2012 s-a întocmit somația de la f. 149 din dosarul de fond, care a fost comunicată contestatoarei la data de 9 septembrie 2012, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de la f. 152 din dosarul de fond.
Prima instanță a constatat că, potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006,
"contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii."; A mai reținut că
creanța intimatei care izvorăște din cuprinsul contractului de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 și cel al contractului de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008 autentificat sub nr. 05._ de către BNP D. -M. Cârlănaru și M. Cârlănaru îndeplinește cerința certitudinii, este determinabilă conform prevederilor contractuale și este exigibilă, potrivit scadențelor convenite, în contra susținerilor contestatoarei.
Cu privire la criticile aduse raportului de evaluare efectuat în cadrul procedurii executării silite cu privire la imobilul ce face obiectul contactului de ipotecă, prima instanță a reținut că acestea sunt simple susțineri, care nu se sprijină pe niciun mijloc de probă admisibil în cadrul procedurii contestației la executare.
Având în vedere considerentele de mai sus, prima instanță, în temeiul art.
399 și urm. C.proc.civ., constatând că au fost îndeplinite exigențele legale în privința declanșării și continuării executării silite în dosarul execuțional nr. 1273/2012 al BEJ MANCHEVICI M., a respins cererea ca neîntemeiată.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea SC S. SA, solicitând modificarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării pe fond a cauzei, admiterea cererii sale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că la data de 19 septembrie 2012 a înaintat pe rolul instanței contestația la executare înregistrată sub nr._ . Această contestație la executare a exercitat-o împotriva titlului executoriu: contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3/14 ianuarie 2008, contract de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008, autentificat de BNPA Cârlănaru, sub nr. 05._, ce
formează obiectul dosarului execuțional nr. 1273/31 iulie 2012 al BEJ Manchevici M., ca urmare a cererii de executare silită formulate de creditoarea intimată SC B. C. R. SA prin mandatara C. C. R. SA.
A mai arătat că în cadrul contestației la executare a solicitat să se anuleze actele de executare silită dispuse în acest dosar execuțional, ca fiind nelegale și să se dispună încetarea executării silite, să se constate caracterul abuziv al clauzelor înscrise în art. 6.2, 6.4, 6.6 din contractul de credit nr. 3/14. ianuarie 2008 și, pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive respective, cu restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.
A învederat că starea de fapt anterioară contestației la executare a fost următoarea: la data de 14 ianuarie 2008 a încheiat cu SC B. C. R. SA contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 prin care a contractat o linie de credit în valoare de 251.915 lei. Acest contract de credit a fost garantat cu o ipotecă asupra unui imobil proprietatea sa, așa cum este acesta individualizat în contractul de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008, autentificat de BNPA Cârlănaru, sub nr. 05._ . Dobânda curenta a creditului în discuție a fost cea stipulată la cap. VI din contractul de credit, cu eventualele variații acolo prevăzute. A arătat că acest credit a fost achitat parțial, întocmai și la termen, până în momentul în care a suferit pierderi financiare deosebite, care au făcut imposibilă plata în continuare a acestui credit. Mai mult, a arătat recurenta, creditoarea intimată SC BCR SA a rămas într-o pasivitate totală aproape 3 ani de zile, neinformând-o acest interval nici măcar o singură dată cu privire la debitul restant și cu privire la nivelul dobânzii aplicabile.
A mai arătat că după aproape trei ani de la acest moment și fără nicio punere în întârziere prealabilă sau notificare prealabilă, la data de 4 septembrie 2012 a fost înștiințată în mod direct prin BEJ Manchevici M. că datorează suma de 352.315,73 lei reprezentând: 341.287.76 lei cu titlu de debit și 11.027,97 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită.
A apreciat hotărârea judecătorească atacată ca fiind netemeinică, nemotivată și nelegală.
În primul rând, a învederat faptul că nelegalitatea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 1273/2012 al BEJ Manchevici M. constă în inexistența unui titlu executoriu, și, în subsidiar, în nerespectarea procedurii execuționale silite prin îndeplinirea de către executorul judecătoreasc a unor acte de executare vădit nelegale.
A arătat că titlul pe care se întemeiază prezentul dosar de executare silită nr. 1273/2012 nu constituie un titlu executoriu în sensul prevăzut de art. 379 C.proc.civ., coroborat cu art. 372 C.proc.civ. și art. 120 din OUG nr. 99/2006. Astfel, pe lângă condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească un titlu executoriu, în mod cumulativ acesta trebuie să cuprindă în mod imperativ și o creanță certă, lichidă și exigibilă. A arătat că în cazul de față înscrisul constatator al creanței nu cuprinde o creanță certă, lichida și exigibilă, creanța fiind constituită din debit principal și dobândă variabilă, variația dobânzii depinzând de elemente străine de convenția încheiată între părți, nefiind, de asemenea, cuantificabilă în termenii expreși ai convenției ce se pretinde a fi titlu executoriu. Așadar, în absența unui calcul strict al dobânzii și care să fie determinabil prin prisma clauzelor contractului de credit, calcul care să fie comunicat debitoarei și recunoscut în temeiul convenției dintre părți, lichiditatea creanței putând fi determinată exclusiv de către una din părțile contractante (după reguli unilateral știute și calcule unilaterale, care nici măcar nu se află la dosarul cauzei sau la dosarul execuțional), înseamnă că această lichiditate a creanței nu poate fi probată cu înscrisul considerat a fi titlu executoriu. Or, lichiditatea unei creanțe implică în mod necesar ca cuantumul creanței să fie cunoscut, determinabil și recunoscut de ambele părți contractante. A arătat că absența acestei posibilități conduce la inexistența certitudinii întinderii unei creanțe și acest aspect impietează asupra faptului că modificarea dobânzii nu este legată de referințe obiective în funcție de care aceasta să varieze, nu este transparentă, nu există certitudinea faptului că a fost în mod legal percepută sau că este judicios calculată și corect pretinsă în spiritul contractului dintre părți. Față de aceasta stare de fapt, a arătat că recurenta nu a avut reprezentarea întinderii obligației de plată a dobânzilor când a contractat, precum și niciodată pe parcursul derulării contractului de credit.
A învederat că modalitatea de calcul a dobânzii curente este prevăzută la pct. 6.3, 6.4, 6.5, 6.6. din contractul de credit. Din aceste prevederi rezultă în mod
indubitabil că aceasta este variabilă în funcție de bunul plac al băncii creditoare, recurentei fiindu-i comunicat cuantumul dobânzii în fiecare lună de către creditoarea SC BCR SA, în vederea achitării acesteia. A apreciat că dobânda, ca și componentă a debitului, trebuie să îndeplinească și ea caracterul cert, lichid și exigibil pentru a putea fi pretinsă în cadrul unei proceduri de executare silită. Or, în condițiile în care ea este stipulată în contract, la pct. 6.2, și 6.4, ca fiind
"variabila în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară"; dar și că
"împrumutatul accepta nivelul actual al dobânzii curente înscrise la pct. 6.1., precum și eventualele modificări până la nivelul de 28 % pe an, iar în situația în care pe parcursul creditarii nivelului dobânzii curente va depăși limitele acceptate inițial, banca se obligă să aducă la cunoștința împrumutatului noul nivel al dobânzii"; rezultă în mod categoric ca ea nu are un caracter cert, lichid și exigibil, în absența oricărui element de determinare a acesteia, decât bunul plac al băncii creditoare.
A mai arătat că nici lichiditatea creanței nu este determinabilă în mod efectiv, strict raportat la clauzele contractului de credit, asumate de către debitoare. La modul concret, analizând evoluția nivelului dobânzii, așa cum i-a fost aceasta
comunicată de către intimată lună de lună și înscrisă în contabilitatea recurentei, a observat o creștere constantă a acesteia, în condițiile în care: soldul creditului existent este în scădere și dobânzile de pe piața financiar-bancară sunt în scădere dramatică. În concluzie, a arătat că dacă lichiditatea creanței nu rezultă în mod indubitabil din titlul executoriu sau dintr-un alt act accesoriu al acestuia, acesta nu este apt a declanșa procedura executării silite.
A învederat că, față de aceste susțineri, instanța de judecată a apreciat extrem de lapidar și nemotivat faptul că "instanța constată că potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006 "contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Instanța reține că creanța intimatei care izvorăște din cuprinsul contractului de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 și contractul de ipotecă nr. 3/14 ianuarie 2008 autentificat sub nr. 05/_ de către BNP D. -M. Cârlănaru și M. Cârlănaru îndeplinește cerința certitudinii, este determinabilă, conform prevederilor contractuale și este exigibilă, potrivit scadențelor convenite, în contra susținerilor contestatoarei";. A apreciat interesant cum instanța găsește această creanță ca fiind certă și lichidă în contextul în care în apărarea sa nici măcar intimata nu a arătat modul de calcul al sumei reprezentând debitul și dobânda, nici în fața instanței de judecată învestite cu judecarea contestației, nici nu a fost depusă la dosarul execuțional și nici calculată anterior introducerii cererii de executare silită.
Raportat la modalitatea concretă prin care este prevăzută variația dobânzii, sau, mai bine spus, absența caracterului univoc al acestei variații, precum și al probelor în apărare care să susțină afirmația certitudinii și lichidității, a arătat că instanța nu se putea pronunța în favoarea certitudinii și lichidității creanței doar pe baza clauzelor contractuale.
A mai arătat că instanța nu a motivat sub niciun aspect care este motivul pentru care creanța îndeplinește aceste cerințe doar raportându-se la contractul de credit încheiat, aceasta în condițiile în care în contract este stipulată doar valoarea creditului și scadențele, dar nu și valoarea concretă a dobânzii. A apreciat că a considera ca și certă, lichidă și exigibilă o creanță care nu este dovedită ca având acest caracter, pentru care nu este depus modul de calcul, (deoarece nu este contractual prevăzut măcar) și care nu rezultă în mod concret și univoc din nicio clauză a titlului apreciat ca fiind titlu executoriu, echivalează cu o aplicare greșită a legii, fiind pronunțată și fără a fi motivată în drept și în fapt.
Cu titlu de vicii de procedură execuțională, a semnalat următoarele:
A arătat că executorul judecătoresc trebuie să solicite instanței încuviințarea executării silite înaintându-i în copie cererea de executare și titlul executoriu (art. 3731alin. 1 C.proc.civ. Or, în contextul în care din cuprinsul contractului de credit nu rezulta în mod cert și indubitabil cuantumul creanței, era imperativ ca certitudinea, lichiditatea creanței și exigibilitatea acesteia să rezulte dintr-un înscris accesoriu. În cazul de față, a arătat recurenta, din dosarul execuțional acvirat prezentului dosar nu rezulta nici modalitatea efectivă de calcul a debitului pretins a fi datorat, și nici declarația de exigibilitate a creditului, întemeiată pe clauzele contractuale, declarație în mod necesar prealabilă formulării cererii de executare silită. A apreciat că emiterea unei încheieri de încuviințare a executării silite fără a se fi făcut dovada irefutabilă a faptului că titlul a cărui încuviințare de executare se cere înglobează o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum prevede în mod expres art. 3731alin. 4 C.proc.civ., această încheiere de încuviințare a executării silite fiind emisă în absența de la dosarul execuțional a calcului privind debitul și componența acestuia, în contextul în care acest lucru nu rezultă în mod cert din contractul de credit și din celalalte documente depuse la dosar.
A mai arătat că raportul de evaluare a imobilului ipotecat pentru garantarea
creditului, întocmit de către d-na expert evaluator Crăciunaș M. Magdalena, este nelegal prin prisma faptului că efectuează evaluarea imobilului printr-o metodă care, la momentul efectuării expertizei, nu mai era valabilă. Domnia sa utilizează metoda comparației prin bonitate, care nu mai este agreată și prevăzuta de către Standardele Internaționale de Evaluare 2011, aplicabile și agreate de către ANEVAR. Conform acestor noi Standarde de Evaluare Internaționale, cap. C13-C25 singurele metode de evaluare agreate sunt: abordarea prin cost (C22- C25), abordarea prin piață (C13-C15) și abordarea prin venit (C16-C21). În ciuda acestor afirmații, a arătat că prima instanța a reținut că "Cu privire la criticile aduse raportului de evaluare efectuat în cadrul procedurii executării silite cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de ipotecă, instanța reține că acestea sunt simple susțineri care nu se sprijină pe nici un mijloc de proba admisibil în cadrul prezentei proceduri";. A arătat că "simplele susțineri"; se bazau pe invocarea prevederilor legale ale IVS 2011, agreate de către ANEVAR și singurele care guvernează expertiza în evaluarea imobilelor, așa cum este ea necesară raportat la prevederile art. 504, alin. 1, pct. 7 C.proc.civ., coroborat cu art. 411, alin. 3 C.proc.civ., raportate la raportul de evaluare al imobilului ipotecat urmărit silit, raport ce se găsea la dosarul cauzei în copia dosarului execuțional acvirat.
S-a întrebat, retoric, dacă a afirma că un raport de evaluare este nelegal prin prisma faptului că încalcă prevederile IVS 2011, obligatorii pentru un evaluator acreditat ANEVAR, și pe care corpul din care face parte acest evaluator le impune, și recurenta a motivat această nelegalitate cu invocarea textului legal ce prevede obligativitatea de care se prevează reprezintă simple susțineri, ce altă probă suplimentară se impunea a fi administrată în dovedirea acestui fapt ? Mai mult, a arătat recurenta că susținerile sale erau dovedite cu înscrisuri existente la dosarul cauzei, iar textul legal invocat era în vigoare. Astfel, Hotărârea nr. 3/31 mai 2012 a Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din R. instituie cu titlu de obligativitate standardele internaționale de evaluare IVS ediția 2011. Ca un corolar al tuturor celor expuse anterior, a precizat că ne aflam în situația expres și imperativ prevăzută de lege, și anume: art. 379 alin. 2 C.proc.civ.: "Dacă datoria consistă în sumă nelămurită, urmăririle se vor amâna până ce mai întâi se va face lichidarea."; Pe cale de consecință, a apreciat că orice executare silită începută cu nesocotirea prezentei prevederi imperative este nelegală.
În drept, a invocat art. 3041C.proc.civ., art. 299-308 C.proc.civ.
Pentru dovedirea recursului, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul intimatei. A depus copia hotărârii atacate și standardul de evaluare IVS 230.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2013, intimata SC BCR SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că între ea și contestatoarea recurentă a fost negociat și încheiat contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008, prin care a fost pus la dispoziția împrumutatei un credit în cuantum de 251.915 lei, destinat achitării obligațiilor către bugetul consolidat. Creditul a fost garantat cu o garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor/ subconturilor curente deschise la intimată, respectiv cu un drept de ipotecă instituit asupra imobilului proprietatea societății împrumutate, înscris în CF 1036 Cuzdrioara, cu nr. top 21, respectiv în CF 1. C., cu nr. cadastral 23226/C/XIII, respectiv în CF 1. C., sub nr. top. 414. Ca o consecință a nerespectarii principalei obligații contractuale, aceea de achitare la termen a ratelor, întreaga expunere a fost declarată exigibilă și s-a dispus începerea executării silite, BCR SA trecând la
îndeplinirea tuturor formalităților pentru declanșarea legală a procedurilor de executare silită. În scopul îndeplinirii formalităților prealabile de executare silită, precum și pentru îndeplinirea formalităților de executare silită, a mandat SC C. COLECT R. SRL să acționeze pentru și în numele său.
La termenul din data de 1 februarie 2013 instanța a disjuns capătul de cerere privind constatarea caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 6.2., pct. 6.4., pct. 6.6. din contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 și constatarea nulității absolute a acestora, dispunând suspendarea cauzei în baza art. 1551C.proc.civ. A menționat faptul că, prin calea de atac, recurenta nu atacă soluția instanței de disjungere a capătului de cerere și de constituire a unui nou dosar.
A arătat că în mod corect instanța de fond a observat faptul că cererea de chemare în judecată a fost înaintată și fundamentată ca fiind o contestație la executare, solicitându-se anularea actelor de executare și a executării silite înseși, însă absolut toate argumentele aduse în sprijinul demersului judiciar se subsumează apărărilor de fond împotriva titlului executoriu însuși - existența unor clauze abuzive în contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008, apărări prin care se urmărește anularea unor clauze contractuale din cadrul titlului executoriu.
Din această perspectiva, a apreciat că prin disjungerea dispusă de către prima instanță, practic, aproape toate motivele de fapt și de drept ale contestației la executare au rămas să se judece în dosarul disjuns.
A arătat că nelegalitatea executării silite invocată este justificată exclusiv pe existenta unor "clauze abuzive"; referitoare la dobânda contractuală stabilită și percepută de intimată. A apreciat că nu sunt invocate niciun fel de argumente de nelegalitate a executării silite propriu-zise, sau a actelor de executare silită.
A învederat că singurele apărări în afara cadrului reprezentat de "clauzele abuzive"; care guvernează modul de calcul al dobânzii sunt cele referitoare la absența titlului executoriu în temeiul căruia se realizează executarea silită, nefiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art 379 C.proc.civ., coroborate cu art. 372. A menționat faptul că reglementările art. 120 din OUG nr. 99/2006
"Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii";, coroborate cu dispozițiile art. 3741C.proc.civ. "înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie"; conferă contractelor de credit, precum și contractelor de ipotecă și de fidejusiune aferente, accesorii, caracterul de titlu executoriu. Caracterul de titlu executoriu
conferit de lege acestor înscrisuri nu poate fi contestat sau înlăturat printr-o acțiune judecătorească. Putem în schimb vorbi despre caracterul creanței urmărite și stabilite în temeiul contractului de credit bancar.
A arătat că, în lumina prevederilor art. 379 C.proc.civ., executarea silită poate fi începută doar pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile.
A arătat că creanța pe care creditoarea SC BCR SA o are față de SC S. SA este certă, lichidă și exigibilă.
Referitor la lichiditate, a arătat că aceasta rezultă din faptul că cuantumul sumelor pe care intimata le are de recuperat este foarte bine determinat, "câtimea creanței fiind determinabilă cu ajutorul actului de creanță";, conform alin. 3 al art.
379 C.proc.civ., adică a contractului de credit, astfel cum se precizează la pct. 8.1., pct. 6.1. - 6.6., respectiv pct. 7.1. din document.
Referitor la caracterul cert al creanței, a arătat că existența datoriei recurentei față de intimată este neechivocă, "rezultând din însuși actul de creanță"; (art. 379 alin. 2 C.proc.civ.), act de creanță semnat de către contestatoarea debitoare.
Referitor la susținerile din cadrul cererii de chemare în judecată, prin care a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, a apreciat că contestatoarea recurentă trebuia să își și probeze afirmațiile, demonstrând într-adevăr faptul că creanța urmărită nu are un caracter lichid și care ar fi considerentele acestei afirmații, cum ar fi trebuit să se calculeze cuantumul creanței și care ar fi trebuit să fie suma urmărită sau faptul că nu datorează întreaga sumă de bani.
A arătat că, în conformitate cu principiul disponibilității, cadrul procesual și obiectul cererii de chemare în judecată, precum și motivele pe care această cerere se fundamentează sunt stabilite de către contestatoare, prin intermediul acțiunii introductive și a subliniat faptul că sarcina probei revine celui care face o afirmație, în cazul în speță contestatoarei. Limitele învestirii instanței sunt cele
indicate în acțiunea introductivă sub aspectul motivelor de fapt și de drept sau, eventual, în cuprinsul unor precizări, completări ale acțiunii.
Or, a arătat intimata, contestatoarea nu a adus alte argumente, în afara celui mai sus arătat, în scopul susținerii contestației la executare, însă, ulterior închiderii fazei probatorii, cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterea pe fond a cauzei, au fost invocate și aspecte care țin de raportul de evaluare a imobilului ipotecat. A arătat că, într-adevăr, astfel cum corect se reține în cuprinsul considerentelor hotărârii, aceste susțineri sunt simple afirmații, care nu numai ca au fost făcute tardiv, dar nici nu au fost probate în vreun fel.
A evidențiat faptul că executarea silita a fost încuviințată de către instanța de judecată prin încheierea nr. 479/CC/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., iar în conformitate cu prevederile art. 3731alin. 4 C.proc.civ. "Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; 2. titlul nu a fost învestit cu formula executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite; 3) creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; 4) titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 5) există alte impedimente prevăzute de lege; însă executarea silită a fost încuviințată, întrucât se urmărește executarea unei creanțe certe, lichide și exigibile.
A mai precizat că ultima plată efectuată de societatea debitoare în contul creditului acordat datează din iulie 2009.
A arătat că debitele datorate sunt evidențiate în extrasele contului curent al societății contestatoare, de la data acordării creditului și până în prezent. A învederat împrejurarea că debitoarea recurentă a fost notificată prin notificarea nr. 139/23 ianuarie 2012 despre nivelul restanțelor pe care le înregistrează și despre iminenta declanșării procedurilor de executare silită în caz de neconformare.
În drept, a invocat art. 308 alin. 2 C.proc.civ. și textele de lege la care a făcut trimitere în cuprinsul întâmpinării
A depus extrasele de cont la care a făcut referire în întâmpinare.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă și a apărărilor invocate de intimată, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu art. 120 din OUG nr. 99/2006, "contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.";
Aceste dispoziții legale conferă unei categorii de acte juridice, contractele de credit încheiate de o instituție de credit, calitatea de titluri executorii, respectiv calitatea de acte care pot fi puse în executare silită fără ca titularul dreptului care rezultă dintr-un asemenea act să trebuiască să se adreseze instanței de judecată
pentru a obține recunoașterea dreptului său în contradictoriu cu persoana ținută de îndeplinirea obligației corelative printr-o hotărâre judecătorească.
Actul juridic de care creditoarea intimat s-a prevalat împotriva contestatoarei recurente, contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008, este un astfel de contract de credit, încheiat de o persoană juridică cu o instituție de credit, astfel încât el este titlu executoriu în baza art. 120 din OUG nr. 99/2006.
Mai mult, în conformitate cu art. 3741C.proc.civ., înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie. Fiind un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu, contractul de credit nr. 3/14 ianuarie 2008 putea fi pus în executare silită de către intimată fără învestirea cu formula executorie.
Referitor la calitățile cerute de art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ. creanței constatate printr-un titlu executoriu pentru a fi demarată executarea silită, tribunalul are în vedere următoarele:
Caracterul cert al unei creanțe este întrunit dacă existența dreptului de creanță rezultă fără echivoc din însuși actul de creanță sau și din acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Astfel cum rezultă din art. 6.5 și art. 8.1 din contractul nr. 3/14 ianuarie 2008, recurenta și-a asumat obligația de a rambursa creditul în 60 de rate, conform scadențarului cuprins în contract și să plătească dobânda lunar, în prima zi calendaristică a lunii curente pentru luna anterioară. Ca atare, creanța de care s-a prevalat creditoarea are caracter cert.
Caracterul lichid al unei creanțe este întrunit dacă întinderea acesteia este determinată în valoare absolută sau determinabilă la orice moment dat, cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
Cât privește debitul principal, reprezentat de suma de bani trasă de recurentă, aceasta are o valoare absolut determinată, 251.915 lei.
În ceea ce privește dobânda, însă, în conformitate cu art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864, părțile au convenit prin art. 6.1 - 6.6 asupra unei dobânzi variabile, care, la momentul semnării contractului, avea rata de 16% pe an, urmând a varia în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent, condițiile de modificare a dobânzii fiind prevăzute în art. 6.3 și 6.4. Conform art. 6.3, rata dobânzii urma să crească cu titlu de penalizare dacă recurenta urma să
înregistreze restanțe la plată, în funcție de perioada de întârziere la plată, iar conform art. 6.4 părțile au convenit ca recurenta să accepte o variație a dobânzii de până la 28% pe an fără posibilitatea de denunțare a contractului, intimata urmând să îi aducă la cunoștință dacă rata dobânzii ar fi depășit această valoare, dându-i posibilitatea de a rambursa creditul rămas și dobânzile aferente în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar părțile convenind ca recurenta să accepte tacit noul nivel al dobânzii, fără alte formalități. În fine, conform art. 6.6, părțile au convenit ca intimata să aibă dreptul de a percepe recurentei o dobândă majorată în cazul nerambursării la termen a ratelor de credit.
În condițiile generale ale convenției, art. 2 stabilește modul de calcul al dobânzii, prin indicarea formulei matematice aferente.
Conform art. 7.3 lit. c din condițiile generale, intimata era îndreptățită să declare întreg creditul scadent anticipat în situația în care recurenta nu își îndeplinea oricare dintre obligațiile asumate prin contract, cu condiția de a o notifica pe recurentă cu cel puțin 10 zile înainte.
Astfel cum rezultă din notificările de la f.41 și 42, încă din anul 2009 intimata a înștiințat-o pe recurentă despre neexecutarea obligațiilor sale de plată, iar prin notificarea comunicată debitoarei sub nr. 134 prin intermediul unui executor judecătoresc, intimata a notificat-o pe debitoare despre intenția sa de a declara scadent anticipat întregul credit (f.43-44).
Contrar susținerilor recurentei, intimata nu avea nicio altă obligație de a o notifica în legătură cu îndeplinirea obligațiilor sale.
În acest context, tribunalul nu poate primi susținerile recurentei referitoare la pretinsa nelichiditate a creanței pentru care intimata a demarat executarea silită. Dispozițiile contractuale mai sus arătate stabilesc fără echivoc faptul că părțile au convenit ca recurenta să accepte nu doar dobânda de 16% pe an menționată ca fiind aplicabilă la momentul semnării contractului, ci și eventualele modificări ale ratei acestei dobânzi curente, astfel cum acestea ar fi practicate de către intimată în cursul activității sale, intimata fiind liberă să aprecieze asupra nivelului dobânzii practicate prin raportare la evoluția dobânzilor practicate pe piața financiar bancară, până la plafonul de 28%, la atingerea acestui plafon intimata având obligația de a o anunța pe recurentă despre acest nivel al dobânzii și de a îi oferi posibilitatea de a denunța unilateral contractul de credit, rambursând toate ratele de credit principal și dobânzile aferente în termen de 10 zile.
Prin efectul acestor dispoziții contractuale, interpretate conform art. 978 C.civ., în sensul în care ar avea un efect juridic, părțile au convenit să se raporteze la rata dobânzii curente astfel cum aceasta este consemnată de intimată în evidențele sale, cu respectarea art. 379 alin. 4 C.proc.civ.
Fiind societate comercială, profesionist al comerțului, recurenta nu se poate prevala de regimul juridic de excepție aplicabil consumatorilor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 193/2000, pretinzând că nu a înțeles clauzele contractuale sau că nu a putut anticipa întinderea obligațiilor asumate.
Cât privește determinarea întinderii propriu-zise a obligației recurentei de plată față de intimată, tribunalul are în vedere faptul că prin cererea de executare silită intimata a indicat valoarea obligației recurentei, 341.287,76 lei.
În condițiile în care în cadrul contestației la executare recurenta contestatoare are calitate procesuală activă și aduce pretenția sa în fața instanței spre a o opune intimatei, în conformitate cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., recurentei contestatoare îi revenea sarcina de a proba faptul că datorează o altă sumă (mai mică) decât cea indicată de intimată prin cererea de executare silită. Or, contestatoarea recurentă nu și-a îndeplinit această obligație, nici în fața instanței de fond, nici în recurs, deși art. 7202C.proc.civ. permite profesioniștilor comerțului să se folosească de asistența experților sau a specialiștilor în litigiile comerciale, fără încuviințarea formală a instanței în acest sens.
Prin urmare, tribunalul nu poate primi criticile contestatoarei recurente referitoare la lichiditatea creanței pentru care intimata a demarat executarea silită.
Cât privește exigibilitatea acestei creanțe, tribunalul reține că, astfel cum rezultă din extrasul contului în care contestatoarea recurentă avea obligația de a rambursa creditul (f.45-65), coroborat cu notificarea nr. 134/23 ianuarie 2012 (f.43-44), intimata a declarat creditul scadent anticipat cu respectarea art. 7 lit. c din condițiile generale ale contractului de credit nr. 3/14 ianuarie 2008, întreaga sumă pretinsă contestatoarei recurente fiind exigibilă.
În consecință, concluzionând, tribunalul nu poate primi niciuna dintre criticile recurentei referitoare la caracterele creanței pentru care intimata a demarat executarea silită împotriva sa.
În fine, în ceea ce privește evaluarea imobilului grevat de ipoteca constituită în favoarea intimatei, tribunalul are în vedere faptul că raportul de evaluare contestat reprezintă chiar raportul de evaluare întocmit la cererea contestatoarea recurente în anul 2007, astfel încât critica contestatoarei recurente în sensul că evaluatorul nu a utilizat metodele impuse de ANEVAR în anul 2011 apare ca fiind vădit neîntemeiată, la limita relei-credințe.
Mai mult, recurenta nu a indicat la data sesizării instanței de executare cu contestația de față vreo vătămare concretă care ar rezulta din utilizarea acestui raport, în condițiile în care, astfel cum rezultă din adresele întocmite de executorul judecătoresc aflate la f. 157 și 158 în dosarul de fond, executorul judecătoresc nu a stabilit valoarea imobilului pe baza acestui raport, ci a invitat debitoarea contestatoare recurentă și intimata creditoare la data de 16 octombrie 2012 pentru stabilirea prețului imobilului, cu deplina respectare a dispozițiilor art. 411 alin. 3 și art. 500 alin. 2 C.proc.civ.
În consecință, pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA în contradictoriu cu intimata SC B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 2501/8 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și principiul disponibilității în procesul civil, tribunalul va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de
judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA în contradictoriu cu intimata SC B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 2501/8 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
, pe care o menține în întregime
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
F. M. D. | D. | N. | K. F. | B. |
În C.I.C., semnează președintele instanței
Red.FIM/LU/11.04.14/2 ex.
Judecător fond: d-na R. M. P. a, Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 438/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 284/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
