Decizia civilă nr. 487/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 487/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR: I. U. JUDECĂTOR: V. C. GREFIER: K. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul P. M. împotriva sentinței civile nr. 796/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A.
F. P. S. B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că recursul declarat de recurentul - contestator P. M. se află la primul termen de judecată, recurs declarat în termen, motivat și comunicat.
Instanța, constatând că recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 3 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, obligație care până la acest termen nu a fost îndeplinită, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție.
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 796/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, s- a admis excepția tardivității contestației la executare invocată din oficiu și s-a respins ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorul P. M. , în contradictoriu cu intimata A.
F. P. S. -B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, împotriva contestatorului s-a pornit executarea silită în dosarul execuțional nr. 1. al intimatei pentru suma de 1. lei reprezentând despăgubiri civile, în baza titlului executoriu nr. 203/_ (f. 28). Prin sentința civilă nr. 161/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ (f. 30-32), contestatorul împreună cu numitul Filipoi L. P. ,în calitate de administrator a fost obligat în solidar la suportarea din averea proprie a unei părți din pasivul debitoarei SC Someș Holz SRL aflte în procedura falimentului, în baza Legii nr. 85/2006.
În drept, conform art. 223 din Legea 71/20111, dacă prin lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Constituind cea de-a doua faza a procesului civil, executarea silită trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor art. 371 ind. 1 și următoarele C.pr.civ. Încălcarea unor astfel de dispoziții deschide părții interesate posibilitatea de a formula contestație la executare prin intermediul căreia pot fi invocate, în principiu, numai aspecte legate de pretinsele neregularități săvârșite de reprezentantul forței publice. În cazul în care titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, se pot invoca și apărări de fond împotriva acestuia.
Instanța a constatat că apărările care privesc însuși titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 161/_, sunt inadmisibile în cadrul contestației la executare. Astfel, contestația la executare nu este o cale de atac care conferă posibilitatea unei reformări sau retractări a unei hotărâri judecătorești irevocabile.
2
În cazul solidarității pasive, adică între debitori, creditorul este îndreptățit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației. Astfel, riscul eventualei insolvabilități a unui sau mai multor codebitori este suportat de ceilalți codebitori și nu de către creditor. Prin urmare, fiind obligați în solidar, creditorul, adică intimata, poate să îi execute silit pentru întreaga sumă pe oricare dintre codebitori, urmând ca în cazul în care unul dintre ei plătește întreaga datorie să se poată întoarce împotriva celuilalt pentru a recupera partea de datorie plătită pentru acesta.
Potrivit art. 401 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea silită însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație. De asemenea, chiar și în temeiul formulării unei contestații în baza art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când: contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod";.
În aceste condiții instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării prezentei contestații la executare, excepție de procedură absolută peremptorie, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, potrivit art. 137 alin.(1) v.Cod proc.civ.
Din declarația contestatorului P. M., înregistrată de intimată cu nr. 19094/_ - fila 26, instanța a reținut că acesta a primit somația și titlul executoriu nr. 203/2012, în dat de_ potrivit confirmării de primire prin scrisoare recomandată - verso-ul filei 27. Deși contestatorul susține că a luat la cunoștință de executare o dată cu primirea adresei de înființare a popririi din data de_, acest fapt este contrazis de înscrisurile de la filele 26-28 din dosar, din care rezultă comunicarea somației și a titlului executoriu prin scrisoare recomandă cu confirmare de primire în data de_, precum și din declarația olografă a contestatorului din_ .
Astfel, instanța a constatat că termenul de introducere a contestației la executare de 15 zile a început să curgă de la data la care contestatorului i-a fost comunicată somația de executare, respectiv de la data de_ . Acest termen s-a împlinit la data de_, deci anterior datei introducerii prezentei contestații la executare.
Prin urmare, instanța a constatat întemeiată excepția tardivității contestației la executare și a admis cu consecința respingerii ca tardivă a contestației la executare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs,în termen legal, recurentul P. M., care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate și să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța asupra fondului.
În motivarea contestației s-a arătat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece contestatorul recurent a înțeles să formuleze contestație împotriva adresei de înființare a popririi nr. 33l49/30.l0.20l2, dată față de care înregistrarea contestației la instanță ,respectiv l4.ll.20l2, rezultă că ar fi fost formulată în termenul de l5 zile . In aceste circumstanțe, susține recurentul, în condițiile în care ,Codul de procedură civilă statuează că o contestație la executare se poate face în termen de l5 zile sub sancțiunea decăderii de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare or de la data emiterii actului de executare pe care-l contestă, reținerile instanței de fond în sensul admiterii excepției tardivității contestației sunt nelegale, impunându-se casarea hotărârii și cu trimiterea spre rejudecare aceleași instanțe pentru soluționarea pe fond a contestației formulate.
Prin rezoluția de înregistrare a recursului declarat de către contestator, instanța a stabilit în sarcina recurentului necesitatea achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației, de 97 lei și a timbrului judiciar . Dispozițiile cuprinse în soluția de înregistrare au fost comunicate recurentului odată cu îndeplinirea procedurii de citare (f.6 - recurs), în care se menționează necesitatea achitării sumelor stabilite prin rezoluție sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
La termenul de judecată stabilit în ședința publică din 2.l0.20l3, se constată că recurentul nu a dat curs dispozițiilor instanței privind achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Potrivit art.20 alin.l dinL.l46/l997 privind taxa judiciară de timbru, aplicabil cauzelor înregistrată anterior datei de l5.02.20l3, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar la alin.2, s-a prevăzut că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul
3
înregistrării acțiunii sau cererii… instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii,
așa cum se prevede în mod expres la alin.3 al art.20 din același act normativ.
Deși recurentei i s-a pus în vedere să plătească taxa judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 3 lei, până la primul termen de judecată și cum până la acest termen recurentul nu a îndeplinit obligația de plată a taxelor de timbru, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, potrivit disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, cu modificările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul P. M., domiciliat în loc.Ș. - CP 4., nr.649, jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.796 din l2.04.20l3 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ . .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02 Octombrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. P. | I. U. | V. C. | K. | F. |
Red/dact UI/CR/2 ex.
Jud.fond. C. S. 24.l0.20l3
← Decizia civilă nr. 457/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 438/2013. Contestație la executare silită → |
---|