Decizia civilă nr. 502/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 502/2013
Ședința publică din02 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR D. E. L.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de contestatorul-recurent S. V. și reclamanta-recurentă S. L., împotriva sentinței civile nr. 10871 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA prin mand. C. C. R. SA, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 18 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată la termenul din 25 septembrie 2013 pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când;
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sent.civ.nr.10871/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.civ.nr._
, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii S. V. și S. L.
, în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA, prin mandatar C. C. R. SA.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_ între contestatori și intimata B. C. R. SA a intervenit contractul de credit nr. 20091055891 prin care intimata a acordat contestatorilor un împrumut în sumă de 15.000 euro rambursabil pe o perioadă de 240 luni, conform graficului de rambursare. Raportat la răspunsul la adresa instanței comunicat de către intimată și la extrasele de cont depuse de intimată (filele 89, 105- 123), instanța reține că reclamanții contestatori au achitat până la data de_ suma de 3882,23 euro, cu toate că potrivit graficului de rambursare, până la data de_, contestatorii aveau obligația de a achita intimatei suma de 5313,63 euro.
Întrucât contestatorii au înregistrat întârzieri la plata ratelor scadente intimata a declarat întregul credit scadent, în conformitate cu Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit, semnate de contestatori, după încunoștiințarea
prealabilă a contestatorilor, aspect necontestat de aceștia. Pentru recuperarea debitului intimata a demarat procedura executării silite, formându-se dosarul de executare nr. 595/ex/2012 al BEJ Manchevici Marin.
Analizând actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul mai sus menționat prin prisma motivelor invocate de contestatori în cuprinsul contestației la executare instanța reține că actele de executare întocmite sunt legale. Susținerea contestatorilor potrivit căreia actele de executare sunt nelegale întrucât intimata nu a acceptat plata eșalonată a datoriei și renunțarea la executarea silită este neîntemeiată, neexistând o obligație a intimatei de a accepta plata eșalonată a debitului. Mai mult, prin înscrisul existent la fila 75 din dosarul de executare, mandatarul intimatei a adus la cunoștința executorului judecătoresc disponibilitatea creditoarei de a accepta plata eșalonată, în șase luni, a debitului restant.
În ceea ce privește nelegalitatea actelor de executare întrucât pe imobilul teren în suprafață de 2493 mp înscris în CF 2833 L. nr. cad. 1112, obiect al executării silite, ipotecat de contestatori în favoarea intimatei prin contractul de ipotecă nr. 20091055891/_, a fost construită o casă de locuit de către contestatori, neipotecată, instanța reține că executarea silită asupra oricăror bunuri mobile și imobile aparținând debitorilor este legală, independent de instituirea unor garanții speciale, disp. art. 1718 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data încheierii contractului de credit, prevăzând obligația debitorului de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare. Astfel, în temeiul gajului general instituit asupra patrimoniului debitorului prin dispozițiile legale mai sus menționate, creditorul este îndreptățit a urmări oricare dintre bunurile existente în patrimoniul debitorului, indiferent dacă acestea au fost dobândite anterior sau ulterior nașterii raportului juridic dintre creditor și debitor și indiferent dacă asupra lor au fost instituite sau nu garanții speciale.
Având în vedere considerentele expuse instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de contestatorii S. V. și S. L., ca neîntemeiată.
Împotriva sent.civ.nr.10871/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.nr._ au declarat recurs contestatorii S. V. și S. L. în contradictoriu cu intimata B. C. R. prin mandatar C. C. R. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la executare pentru următoarele motive:
Contestatorii apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, deși contractul de ipotecă accesoriu contractului de credit s-a încheiat numai cu privire la imobilul teren, creditorul urmăritor încearcă prin executarea silită să execute și alte bunuri care nu fac parte dintre cele ipotecate, respectiv casa.
In cauză, contestatorii au invocat în fața instanței de fond excepția discuțiunii cu privire la bunurile ipotecate, solicitând anularea formelor de executare privitoare la imobilul casă de locuit (cu privire la care nu este instituită ipoteca), până la executarea bunului ipotecat (a terenului) și numai apoi, în măsura în care acesta n-ar îndestula creanța, să se treacă la executarea altor bunuri din patrimoniul neipotecat, însă nu au fost înțeleși de instanță. Neluând în discuție această excepție - poate și din cauza lipsei de pregătire juridică, nefiind asistați de avocat - instanța a pronunțată o hotărâre nelegală, încălcând disp.art.2.478 din Noul Cod Civil.
In situația în care se va aprecia necesar, solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Creditoarea B. C. R. SA a formulat întâmpinare (f.7-8) prin care solicită respingerea contestației la executare formulată împotriva actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc Manchevici Marin din Bistrița, în dos.de exec.nr.505/2012, întrucât sentința judecătorească este temeinică și legală pentru următoarele motive:
Având în vedere susținerile recurenților-contestatori față de motivarea sent.civ.nr.10871/_, solicitând instanței să se observe că:
După cum s-a arătat în fața primei instanțe, executorul judecătoresc are temeiul legal pentru a urmări și bunul imobil asupra căreia nu s-a constituit ipoteca pentru garantarea creditului, întrucât:
prin prev.art.1718 din vechiul Cod civil, aplicabile executării contractului de credit în cauză, s-a statuat principiul de drept civil potrivit căruia, debitorul răspunde de îndeplinirea obligațiilor sale cu toate bunurile mobile și imobile, prezente și viitoare, întregul său patrimoniu servind pentru garantarea comună și proporțională a tuturor creditorilor săi chirografari. Acest principiu este reluat în același fel și de noul cod civil prin prev.art.2324;
contestatorii s-au obligat și au consimțit, în conformitate cu clauza cuprinsă la pct.2, al.2 din contractul de ipotecă semnat cu banca, ca ipoteca constituită asupra terenului (fond dominant), va acoperi și toate îmbunătățirile, adăugirile sau extinderile aduse proprietății, de la data încheierii contractului de ipotecă până la data rambursării integral a creditului garantat.
In concluzie, nu exista nici un impediment ca executorul judecătoresc să supună urmăririi silite atât construcție la care se referă recurenții cât și orice alt bun, imobil sau mobil, din averea acestora.
Întrucât prin cererea de recurs se invoca beneficiul de discuțiune, solicitând să se observe de către instanță că o astfel de excepție nu poate avea obiect în prezenta cauză, având în vedere ca beneficiul de discuțiune este o excepție pe care o poate ridica creditorului urmăritor un fidejusor, care tinde în acest fel:
să facă să înceteze solidaritatea sa, cu debitorul principal, ori cazul de față nu există nici un fidejusor al debitorului urmărit, excepția fiind ridicată chiar de debitorul principal;
Prin motivarea cererii de recurs se invocă, în susținerea excepției ridicate, prev.art.2478 din Noul Cod civil.
In conformitate cu prev.art.3 din Legea nr.71/_ pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, săvârșirii ori producerii lor. Cum actele juridice care privesc prezenta cauză s-a încheiat înainte de data de_, data intrării în vigoare a noului Cod civil, prezentei cauze nu-i poate fi aplicabil alte temei decât art.1718 din vechiul Cod civil.
Tribunalul examinând în baza prev.art.304 și art.304/1 Cod proc.civilîă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Prima instanță în mod justificat a reținut că formele de executare nu sunt nelegale pentru ca executarea silită s-ar extinde și asupra casei de locuit edificată de contestatori pe terenul în suprafață de 2493 mp ce reprezintă obiectul dreptului de ipotecă constituit în favoarea intimatei.
In circumstanțele în care terenul asupra căruia s-a constituit ipoteca s-a transformat din teren liber de construcții în teren aferent unei construcții edificate de proprietarii terenului, nu se mai poate pretinde să formeze obiect al executării silite numai terenul de sub construcție în condițiile în care nici un potențial cumpărător nu ar cumpăra terenul făcând abstracție de construcția existentă pe teren.
Extinderea executării silite și asupra imobilului edificat nu încalcă prev.art.1718 Cod civil de la 1864 sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de ipotecă și mai mult posibilitatea acestei extinderi este prevăzut în mod expres în art.2 alin.2 în contractul asumat și semnat de contestatori potrivit căruia: "Ipoteca va acoperi și toate îmbunătățirile, adăugirile sau extinderile (în măsura în care ele pot fi considerate "ameliorații conf.art.1777 Cod civ.(aduse proprietății de la data încheierii prezentului contract până la data rambursării integrale a sumei garantate (definită la pct.1 de mai sus) precum și toate sumele care vor lua locul proprietății în baza subrogației reale";.
Ar fi putut fi considerate ca nelegale formele de executare începute asupra unei construcții edificate pe un alt teren pe care nu este constituită ipoteca și numai dacă s- ar începe executarea silită cu această construcție și nu cu terenul ipotecat în scopul garantării împrumutului.
Se mai reține că în speță nu sunt incidente prevederile noului Cod de procedură civilă, și anume art.2478 Cod civil, invocat de contestatori, deoarece contractul de ipotecă s-a încheiat în data de_ respectiv înainte să intre în vigoare noul Cod de procedură civilă 1 octombrie 2011.
De asemenea contestatarii nu pot invoca în favoarea lor beneficiul de discuțiune prevăzut de art.1662 și urm.Cod civ.de la 1864 deoarece acest beneficiu se referă la fidejusorii ce garantează un împrumut în timp ce contestatarii sunt însăși debitorii contractului de credit bancar garantat cu ipotecă, contestatoarea S. L. sub formă de împrumutat iar contestatorul S. V. sub formă de coplătitor (f.38 dos.jud.).
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev.art.312 al.1 Cod proc.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatorii S. V. și S. L.
, ambii domiciliați în localitatea L. nr.278B, jud.Bistrița-Năsăud în contradictoriu
cu intimata B. | C. R. SA prin mandatar C. C. | R. | SA cu sediul în B. |
, str.Ion C. | nr.11, sector 1. |
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.
PRESEDINTE, | JUDECATORI, | GREFIER, | |||
V. C. | I. U. D. E. L. | L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex./_ .
Jud.f d.Jerghiuță A.M.
← Decizia civilă nr. 1053/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 276/2013. Contestație la executare silită → |
---|